Tax authority appeal rejected; taxpayer awarded 30.5 million RON interest for delayed VAT refund under mandatory 45-day deadline.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii

1.1. Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, la data de 22.12.2011, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea Deciziei nr. 1089897 din 22.11.2010 emisă de A.N.A.F. - DGAMC, comunicată la data de 30.11.2011 prin care organele fiscale au respins cererea privind acordarea de dobânzi nr. x din 28.01.2009 şi a contestaţiei fiscale nr. 980446 din 21.05.2009, în sensul acordării de dobânzi în suma de 30.534.897,56 RON aferente nerambursării în termen a sumei de 86.791.870 RON.

Prin întâmpinare, pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a invocat excepţia tardivităţii şi inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată. Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Prin încheierea de şedinţă din 26.03.2012, instanţa a respins ca neîntemeiată excepţia tardivităţii cererii de chemare în judecată.

1.2. Prin sentinţa nr. 4563 din 13.07.2012 Curtea de Apel Bucureşti a admis cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare Fiscală a Marilor Contribuabili şi a dispus anularea Deciziei nr. 1089897 din 22 noiembrie 2010 emisă de A.N.A.F.

Totodată, a dispus obligarea pârâtei la plata sumei de 30.534.897,56 RON către reclamantă reprezentând dobânzi aferente rambursării cu întârziere a sumei de 86.791.870 RON reprezentând TVA solicitat la rambursare prin deconturile de TVA aferente lunilor iulie şi octombrie 2008, precum şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 4.004,15 RON, constând în taxă de timbru, timbru judiciar şi onorariu avocat.

1.3. Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, iar prin decizia 1013 din 27 februarie 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul, a casat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

2. Hotărârea Curţii de apel

În fond după casare, prin sentinţa nr. 1709 din 16 iunie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, a admis cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, a dispus anularea Deciziei nr. 1089897 din 22 noiembrie 2010 emisă de ANAF-DGAMC şi a obligat pârâta la plata sumei de 30.534.897,56 RON către reclamantă reprezentând dobânzi aferente rambursării cu întârziere a sumei de 86.791.870 RON, reprezentând TVA solicitat la rambursare prin deconturile de TVA aferente lunilor iulie şi octombrie 2008.

În baza art. 274 din C. proc. civ. a obligat pârâta la plata sumei de 24.565 RON către reclamantă cu titlul de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de apel a reţinut următoarele considerente:

La data de 22.08.2008 a fost înregistrat decontul de TVA cu opţiune de rambursare aferent lunii iulie 2008 sub nr. x.

Prin adresa din 26 august 2008, D.G.A.M.C a solicitat documentele necesare soluţionării DNOR iulie 2008.

Prin adresele înregistrate la D.G.A.M.C sub nr. x din 05 noiembrie 2008, respectiv nr. 1028147 din 12 noiembrie 2008, S.C. A. S.R.L. a înaintat documentele solicitate.

La data de 28.11.2008, a fost emisă decizia de rambursare nr. 6190010008102 pentru luna iulie 2008.

La data de 24.11.2008, a fost înregistrat decontul de TVA cu opţiune de rambursare aferent lunii octombrie 2008 sub nr. y.

Prin adresa din 27.11.2008, D.G.A.M.C a solicitat documentele necesare soluţionării DNOR octombrie 2008.

Prin adresele înregistrate la D.G.A.M.C. sub nr. x din 23 decembrie 2008, respectiv nr. 944011 din 08.01.2009, S.C. A. S.R.L. a înaintat documentele solicitate.

La data de 12.01.2009, a fost emisă decizia de rambursare nr. 6190010010025 pentru luna octombrie 2008.

Prin adresa din 17 martie 2009, S.C. A. S.R.L. a solicitat compensarea obligaţiilor fiscale, iar prin adresa din 17.03.2009 societatea a comunicat modificarea coordonatelor bancare în vederea efectuării restituirii.

În data de 02.07.2009, urmare stabilirii gradului de risc fiscal mare pentru S.C. A. S.R.L., a fost emis Referatul prin care s-a dispus anularea deciziilor nr. 6190010008102 din 28.11.2008 şi nr. 6190010010025 din 12.01.2009 pentru DNOR aferente lunilor iulie şi octombrie 2008.

Prin adresa din 03 iulie 2009, deconturile de TVA cu sume negative cu opţiune de rambursare aferente lunilor iulie 2008 şi octombrie 2008 sunt transmise spre soluţionare cu control anticipat Activităţii de Inspecţie Fiscală.

La data de 08.07.2009, respectiv 30.07.2009 au fost întocmite Ordinele de serviciu nr. 1872 şi 1942, prin care s-a dispus începerea inspecţiei fiscale având ca obiect rambursarea TVA cu control anticipat.

Prin adresa din 04 noiembrie 2009, D.G.A.M.C. a comunicat societăţii Decizia de impunere nr. 244 din 30 octombrie 2009 şi Raportul de Inspecţie Fiscală nr. x din 30.10.2009.

Serviciul de specialitate din cadrul D.G.A.M.C. a procedat la întocmirea Notei privind compensarea obligaţiilor fiscale nr. 10345 din 05.11.2009, în suma de 151.960 RON şi a Notelor de restituire nr. 10346 din 05.11.2009, în suma de 44.150.735 RON şi nr. 10347 din 05.11.2009, în suma de 41.641.135 RON, aferente DNOR iulie 2008 şi octombrie 2008. S-a menţionat că decontarea sumelor restituite prin notele mai sus menţionate a fost efectuată conform selecţiei deconturilor cu opţiune de rambursare, din luna noiembrie 2009.

Prin adresa din 10 februarie 2010 D.G.A.M.C. a comunicat societăţii Nota privind compensarea obligaţiilor fiscale nr. 10345 din 05.11.2009, în suma de 151.960 RON şi Notele de restituire nr. 10346 din 05.11.2009, în suma de 44.150.735 RON şi nr. 10347 din 05.11.2009, în suma de 41.641.135 RON.

S.C. A. S.R.L. a solicitat prin adresa înregistrată la D.G.A.M.C. sub nr. x din 28 ianuarie 2009, acordarea dobânzii legale pentru întârzierea în rambursarea TVA aferentă lunilor iulie 2008 şi octombrie 2008.

Societatea a formulat contestaţia înregistrată la D.G.A.M.C sub nr. 980446 din 21.05.2009, împotriva refuzului soluţionării cererii de acordare a dobânzilor solicitate prin adresa din 28 ianuarie 2009.

Prin adresa din 22.11.2010, D.G.A.M.C a respins ca neîntemeiată cererea de acordare a dobânzilor, formulată de S.C. A. S.R.L.

Analizând excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, Curtea a constat că este neîntemeiată.

Astfel, a reţinut că pârâta a susţinut că a procedat la comunicarea adresei din 22.11.2010 la data de 07.12.2010, fapt dovedit cu borderoul nr. 5 din 06 decembrie 2010 şi confirmarea de primire.

Din analiza acestor acte rezultă că acestea nu se referă la adresa nr. x, ci la adresa 1089879, acest din urmă număr fiind menţionat în borderoul nr. 5 din 06 decembrie 2010.

În ceea ce priveşte confirmarea de primire, Curtea a observat că înscrisul prezintă urme de modificare a ultimelor două cifre ale recomandatei, iniţial acestea nefiind 97 ci, cel mai probabil, tot 79, nefiind vorba de o simplă eroare materială cu privire la numărul recomandatei întrucât din probele suplimentare depuse de reclamantă rezultă că la data de 07.12.2010 i s-a comunicat reclamantei recomandata nr. 1089879 care se referă la acte străine de natura prezentei pricini.

În aceste circumstanţe, Curtea a apreciat că probele prezentate de pârâtă nu sunt apte să confirme comunicarea adresei nr. x ci se referă la comunicarea adresei nr. x, străină de prezenta pricină.

Referitor la motivele invocate pentru a justifica depăşirea termenului de 45 de zile prevăzut de art. 70 din O.U.G. nr. 92/2003, Curtea a constatat că informaţiile suplimentare solicitate de pârâtă după depunerea cererilor de rambursare TVA au fost adresate în totalitate reclamantei, însă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat, prin decizia de casare, că art. 70 din O.U.G. nr. 92/2003 se referă la informaţii solicitate altor entităţi nu celei controlate întrucât aceasta din urmă pune la dispoziţia organelor de fiscale toate documentele cu ocazia controlului.

Din această perspectivă, Curtea a apreciat că nu se justifica depăşirea termenului de 45 de zile pentru soluţionarea cererii de rambursare.

Cât priveşte controlul, Curtea a reţinut că rambursarea urma să se facă cu inspecţie fiscală anticipată doar dacă cererea de rambursare se încadra în categoria celor cu grad de risc fiscal mare. Per a contrario, în cazul încadrării la gradul de risc fiscal mic, rambursarea urma să se facă fără control anticipat şi fără analiză documentară, acest lucru rezultând din prevederile cap. 2 lit. A) pct. 2 din Ordinul MFP 1857/2007.

Potrivit cap. 2 lit. B)2 pct. 2 din acelaşi act normativ:

"După înregistrarea în evidenţă, deconturile cu sume negative de taxă pe valoarea adăugată cu opţiune de rambursare vor fi supuse analizei de risc, în vederea soluţionării, etapa urmând să fie finalizată în termen de maximum 15 zile calendaristice de la data depunerii decontului de TVA".

Pentru calcularea gradului de risc al unei cereri relevant este Standardul individual negativ (SIN) care se calculează pentru fiecare societate şi reprezintă suma maximă a TVA ce poate fi rambursată fără analiză documentară sau inspecţie fiscală anticipată, riscul implicat de această rambursare fiind considerat acceptabil de către administraţia fiscală, (cap 2 lit. Bl). pct. 1 din acelaşi act normativ).

Punctul 2 din aceeaşi subsecţiune prevede că SIN-ul se stabileşte semestrial, având în vedere raportările contabile, deconturile de TVA şi modul de îndeplinire a obligaţiilor fiscale în perioada de referinţă, potrivit prevederilor pct. 3 din prezenta secţiune, în concret, la data de 05 februarie pentru semestrul I şi la data de 5 iulie pentru semestrul 2.

În speţă, referatul nr. 23856 din 29.06.2009 invocat de pârâtă a fost emis la 10 luni de la data depunerii primului decont şi la 7 luni de la data depunerii celui de al doilea decont, în condiţiile în care legislaţia impunea realizarea analizei de risc pentru decont în termen de 15 zile de la depunerea lui, iar referatul nu vizează în mod explicit cele două deconturi, în condiţiile în care încadrarea într-un anumit grad de risc se face pe fiecare decont în parte, aşa cum rezultă din cap. 2 lit. B)2 pct. 2 din Ordinul MFP 1857/2007, iar nu pe contribuabil, la modul general.

Chiar dacă la stabilirea gradului de risc al unui decont se tine seama de SIN-ul calculat semestrial pentru fiecare contribuabil, analiza de risc se face raportat la cerere, iar nu la contribuabil.

Date fiind prevederile Ordinul MFP nr. 1857/2007, regimul juridic al fiecărui decont depinde de gradul de risc calculat în termen de 15 zile de la înregistrarea decontului, pe baza SIN-ului calculat semestrial pentru fiecare contribuabil.

În aceste condiţii, Curtea a constatat că cele două deconturi trebuie să fie soluţionate în funcţie de un grad de risc calculat prin raportare la SIN-ul semestrului II al anului 2008 nu prin raportare la un SIN acordat pentru semestrul I sau II al anului 2009.

Referatul nr. 23856 din 29.06.2009 face trimitere la investigaţii realizate în cursul anului 2009, acestea nemaifiind apte să influenţeze SIN-ul aferent anului 2008 şi, implicit, regimul aplicabil celor două deconturi.

În ceea ce priveşte SIN-ul aferent semestrului II al anului 2008, relevant în cauză. Curtea a reţinut că pârâta nu a fost în măsură să prezinte acte care să permită instanţei să stabilească care a fost acest standard. Din conduita pârâtei care nu a prezentat acte realizate în anul 2008 ci doar acte emise ulterior, în anul 2009, şi care a procedat, într-o primă fază, la soluţionarea cererilor de rambursare fără inspecţie anticipate, rezultă prezumţia că gradul de risc era, la momentul depunerii deconturilor, unul mic.

În aceste condiţii, deconturile ar fi trebuit să fie soluţionate fără inspecţie anticipată, pe baza simplei cereri, inspecţia urmând să se realizeze ulterior.

Pe de altă parte, Curtea a constatat că potrivit practicii constante a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene rambursarea unei taxe pe valoare adăugată trebuie să se facă de o manieră care să asigure neutralitatea taxei.

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a statuat că dreptul persoanelor impozabile, garantat prin articolul 17 din a şasea directivă TVA, de a deduce din TVA datorată, TVA care a fost deja aplicată bunurilor achiziţionate şi serviciilor primite anterior de acestea, reprezintă un principiu fundamental al sistemului comun de TVA instituit prin legislaţia comunitară (a se vedea în special în acest sens Hotărârea din 18 decembrie 1997, Molenheide şi alţii, C-286/94, C-340/95, C-401/95 şi C-47/96, Rec, p. 1-7281, punctul 47, precum şi Hotărârea din 25 octombrie 2001, Comisia/Italia, C-78/00, Rec, p. 1-8195, punctul 28).

Deşi statele membre dispun de o anumită libertate de manevră în stabilirea condiţiilor de rambursare a excedentului de TVA, aceste condiţii nu pot aduce atingere principiului neutralităţii sistemului fiscal a TVA, făcând ca persoana impozabilă să suporte, în tot sau în parte, sarcina acestei taxe. În special, astfel de condiţii trebuie să permită persoanei impozabile să recupereze în condiţii adecvate totalitatea creanţei care rezultă din acest excedent de TVA, aceasta implicând ca rambursarea să fie efectuată într-un termen rezonabil, prin plata în lichidităţi sau într-un mod echivalent şi că, în orice caz, modul de rambursare adoptat nu trebuie să implice niciun risc financiar pentru persoana impozabilă (a se vedea Hotărârea Comisia/Italia, citată anterior. punctele 32-34, Hotărârea Sosnowska/Polonia pct. 17).

Aceleaşi principii sunt enunţate şi în Hotărârea B. şi, mai recent, în Hotărârea C. S.A.

În speţă, se observă că autorităţile fiscale au hotărât la mai bine de 6 luni de la data celui de al doilea decont, că rambursarea se poate face doar cu inspecţie anticipată, revenind asupra unei decizii anterioare de soluţionare a decontului fără inspecţie anticipată, decizie materializată prin emiterea unor acte de rambursare care, însă, nu au fost comunicate contribuabilului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie statuând că aceste decizii de rambursare a sumelor nu au putut produce efecte juridice.

În hotărârea B., Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a arătat că "termenul de rambursare a excedentului de TVA poate fi, în principiu, prelungit în vederea efectuării unui control fiscal, fără ca o astfel de prelungire să trebuiască să fie considerată nerezonabilă, în măsura în care această prelungire nu depăşeşte ceea ce este necesar pentru îndeplinirea controlului (a se vedea prin analogie Hotărârea Sosnowska, citată anterior, punctul 27). Cu toate acestea, dacă persoana impozabilă nu poate dispune temporar de sume echivalente cu excedentul de TVA, aceasta suportă un dezavantaj economic care poate fi compensat prin plata dobânzilor, garantându-se astfel respectarea principiului neutralităţii fiscale".

Astfel instanţa a constatat că B. este aplicabilă în cauză, reclamanta fiind în situaţia de a nu putea dispune o perioadă excesiv de lungă de timp de excedentul de TVA care trebuia rambursat, situaţie în care, pentru a asigura neutralitatea taxei se impune ca reclamanta să primească dobânzi pentru perioada în care nu a putut dispune de aceste sume.

Este adevărat că. în ceea ce priveşte sumele în discuţie nu s-a făcut dovada că acestea au fost reportate anterior însă, termenul la care autorităţile fiscale au decis să efectueze inspecţia fiscală este nejustificat de mare şi, oricum, decizia de efectuare a unei inspecţii fiscale anticipate nu avea suport legal.

În ceea ce priveşte cuantumul concret al dobânzilor, Curtea a constat că expertiza contabilă efectuată în cauză a luat în calcul dobânda în materie fiscală în raport cu cea de a 45-a zi de la depunerea fiecărui decont, acesta fiind termenul în care ar fi trebuit soluţionate cererile.

Având în vedere că dosarul a fost reînregistrat ca urmare a admiterii recursului pârâtei căreia nu i se poate agrava situaţia în propriu recurs şi, de altfel în primul ciclu procesual pretenţiile reclamantei s-au limitat la suma de 30.534.897,56 RON, Curtea a constatat că acţiunea este întemeiată numai pentru această sumă, chiar dacă din calculele expertului contabil a rezultat că dobânzile cuvenite ar fi fost mai mari.

Cât priveşte prelungirea termenului, Curtea a reţinut că o astfel de prelungire ca urmare a inspecţiei fiscale nu poate să influenţeze dreptul reclamantei la dobânzi, mai ales în condiţiile în care declanşarea inspecţiei fiscale s-a realizat după expirarea termenului de 45 de zile prevăzut de art. 70 din O.U.G. nr. 92/2003. Neacordarea dobânzilor de la data la care ar fi trebuit în mod legal să se soluţioneze deconturile ar fi de natură să afecteze neutralitatea taxei, impunând reclamantei să suporte o parte din sarcina fiscală, ca urmare a nerecunoaşterii drepturilor sale de către organele fiscale.

Referitor la solicitarea de informaţii suplimentare de la reclamantă, Curtea a constatat că o astfel de procedurilor nu era incidentă în cauză, în condiţiile în care pârâta nu a fost în măsură să dovedească faptul că la momentul depunerii deconturilor gradul de risc era unul mediu.

Reţinând culpa procesuală a pârâtei, în temeiul art. 274 C. proc. civ., Curtea a obligat pârâta la cheltuieli de judecată constând în onorariul de avocat din fond după casare onorariul de expertiză şi cheltuielile încuviinţate în primul ciclu procesual.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei Curţii de apel a declarat recurs pârâta ANAF, criticând-o pentru nelegalitate, conform disp.art. 304 pct. 9 şi art. 304<SUP>1</SUP> C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată următoarele:

- în mod greşit judecătorul fondului a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, întrucât în raport de data comunicării adresei din 22.11.2010 emisă de DGAMC, acţiunea apare ca fiind înregistrată cu depăşirea termenului de 6 luni de la data comunicării. Aşa cum rezultă din confirmarea de primire nr. AR 09896, 154019 depusă în original la dosarul cauzei, adresa de răspuns nr. 1089897 din 22.11.2010 a fost comunicată la data de 7.12.2010, iar împrejurarea că în înscrisul privind comunicarea acesteia conţine o eroare materială, nu invalidează momentul comunicării adresei de răspuns;

- în cea ce priveşte fondul cauzei, recurenta susţine că hotărârea instanţei de fond este lipsă de temei legal.

Potrivit procedurii de soluţionare a deconturilor de TVA cu sume de rambursare, prevăzută de Ordinul MFP nr. 1857/2007, SIN-ul (standardul individual negativ) se stabileşte trimestrial şi pe parcurs se corectează şi actualizează lunar în funcţie de comportamentul fiecărui contribuabil în parte. În cazul intimatei, datorită existenţei unor sesizări ale Gărzii Financiare cu privire la efectuarea unor tranzacţii fictive, aceasta a fost încadrată la risc fiscal mare, ceea ce presupunea ca soluţionarea deconturilor să fie realizată cu inspecţie fiscală anticipată.

Ca urmare, în vederea soluţionării cu control anticipat a deconturilor în cauză, perioada iniţială supusă inspecţiei fiscale aflată în curs de desfăşurare la data respectivă, a fost extinsă cu intervalul 1.08.2007 - 31.03.2009. A fost verificată starea de fapt fiscală privind TVA atât pentru perioada 01.11.2006 - 31.07.2007, (pentru care contribuabilul a beneficiat de rambursare cu control ulterior a decontului cu sumă negativă de TVA cu opţiune de rambursare aferent lunii iulie 2007), cât şi perioada 1.08.2007 - 31.12.2009 (aferentă deconturilor TVA pentru lunile iulie şi octombrie 2008, februarie şi martie 2009, soluţionate cu control anticipat). Aşadar, în aceste condiţii, durata inspecţiei fiscale (10.06.2009 - 30.10.2009) s-a încadrat în prevederile art. 104 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003.

Mai arată recurenta că, în raport de relaţiile trimise de Garda Financiară, ce vizau aspecte de natură penală săvârşite de societatea reclamantă cu privire la tranzacţiile cu cereale, în temeiul art. 97 alin. (1) lit. b) din O.G. nr. 92/2003 au fost solicitate organelor competente controale încrucişate la 269 de furnizori ai intimatei pentru a se verifica realitatea tranzacţiilor realizate.

- hotărârea instanţei de fond a fost dată cu aplicarea greşită a legii în ceea ce priveşte obligarea recurentei-pârâte la plata sumei de 24.565 la cheltuieli de judecată, având în vedere că nu s-a aflat în culpă procesuală şi nici nu a avut o atitudine care să justifice obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

4. Apărările intimatei-reclamante S.C. A. SRL

Prin întâmpinarea înregistrată la data de 30.09.2015, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului ca nefondat, răspunzând punctual criticilor invocate prin calea de atac.

Susţine intimata că, aşa cum rezultă din administrarea probatoriului, decizia de soluţionare a contestaţiei nu a fost comunicată societăţii la data de 7.12.2010, cum greşit susţine ANAF.

Documentul la care se referă recurenta-pârâtă ANAF purta un alt număr de înregistrare, astfel că în mod evident confirmarea de primire depusă la dosar nu este emisă pentru documentaţia emisă de ANAF către A. prin adresa nr. x (decizia de soluţionare a contestaţiei) ci pentru documentul nr. 1089879 (o adresă referitoare la rambursarea TVA). Mai mult decât atât, documentul comunicat prezintă ştersături evidente şi adăugiri nepermise şi inexplicabile, care au ca scop inducerea în eroare a instanţei cu privire la faptul că decizia de soluţionare a contestaţiei a fost comunicată la data de 7.12.2010.

În ceea ce priveşte fondul cauzei, recursul este nefondat, susţinerile ANAF privind caracterul de recomandare al termenului de 45 zile prevăzut de art. 70 C. proc. fisc. pentru soluţionarea cererii fiind vădit eronate.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând cauza prin prisma motivelor formulate de recurenta-pârâtă şi a prevederilor art. 304<SUP>1</SUP> C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Obiectul prezentei cauze îl constituie anularea Deciziei nr. 1089897 din 22.11.2010 şi obligarea pârâtei la plata sumei de 30.534.897 RON reprezentând dobânzi pentru întârzierea în restituirea sumelor de TVA solicitată la rambursare prin deconturile de TVA aferente lunilor 2008 şi octombrie 2008.

Iniţial cele două deconturi au fost soluţionate fără control anticipat, respectiv prin Decizia de rambursare nr. 6190010008102 din 28.11.2008 pentru luna iulie 2008 şi prin Decizia nr. 6190010010025 din 12.01.2009 pentru luna octombrie 2008. Astfel, prin prima decizie se dispunea restituirea sumei de 50.452.981 RON, iar prin cea de-a doua suma de 47.111.127 RON.

Ca urmare a modificării gradului de risc fiscal pentru S.C. A. S.R.L., recurenta-pârâtă a emis Referatul din data de 2.07.2009 prin care a dispus anularea celor două decizii de rambursare, menţionate anterior şi a transmis spre soluţionare cele două deconturi de TVA cu sume negative cu opţiune de rambursare aferente lunilor iulie 2008 şi octombrie 2008, cu control anticipat, Activităţii de Inspecţie Fiscală.

Ulterior desfăşurării inspecţiei fiscale au fost întocmite şi comunicate intimatei-reclamante Decizia de impunere nr. 244 din 30.10.2009 şi RIF nr. 28060 din 30.10.2009, iar la data de 5.11.2009 a fost compensată suma de 151.960 RON şi dispusă restituirea sumelor de 44.150.735 RON şi respectiv 41.641.135 RON, aferente DNOR iulie 2008 şi octombrie 2008.

Reclamanta a solicitat prin adresa înregistrată sub nr. 950941 din 28.01.2009 la DGAMC acordarea dobânzii legale pentru întârzierea înregistrării cu privire la rambursarea TVA aferentă lunilor iulie şi octombrie 2008.

Împotriva refuzului soluţionării cererii de acordare a dobânzilor solicitate, reclamanta a formulat contestaţie, înregistrată sub nr. 980446 din 21.05.2009. Prin adresa din 22.11.2010, intimata a respins ca neîntemeiată cererea de acordare a dobânzilor formulată de reclamantă.

Referitor la motivul de recurs ce vizează greşita respingere a excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune

Prin întâmpinarea formulată, pârâta susţine că a comunicat reclamantei decizia nr. 1089897 din 22.11.2010 la data de 7.12.2010, aşa cum rezultă din borderoul nr. 5 din 06.12.2010 şi confirmarea de primire.

În borderoul nr. 5 din 6.12.2010 numele societăţii reclamante apare la poziţia 2, cu adresa nr. xAR, iar confirmarea de primire prezintă urme de modificare a ultimelor două cifre ale adresei comunicate, respectiv din "79" în "97", astfel că în mod corect judecătorul fondului a apreciat că nu este vorba de o simplă eroare materială cu privire la numărul recomandatei, motiv pentru care cele două înscrisuri au fost înlăturate considerându-se că nu sunt apte să confirme comunicarea adresei contestate în prezenta cauză.

Soluţia de respingere a excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune este împărtăşită şi de instanţa de control financiar, cu atât mai mult cu cât prin chiar cererea de recurs formulată, ANAF recunoaşte că prin adresa nr. x AR a comunicat intimatei şi alte înscrisuri, apreciind însă că această împrejurare nu reprezintă un argument în respingerea excepţiei invocate.

Referitor la motivul de recurs ce vizează fondul raportului de drept fiscal dedus cauzei

Soluţia primei instanţe, de admitere a acţiunii, anulare a Deciziei nr. 1089897/2010 şi obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 30.534.897,56 RON reprezentând dobânzi aferente rambursării cu întârziere a sumei de 86.791.870 RON - TVA aferentă lunilor iulie şi octombrie 2008, este expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt fiscală, sentinţa examinând punctual, cu argumente de fapt şi de drept pertinente, sumele contestate.

Înalta Curte apreciază, contrar susţinerilor recurentei-pârâte, că prima instanţă a dezlegat corect problema de drept vizând incidenţa în cauză a disp.art. 124 cu referire la art. 70 şi art. 117 alin. (1) lit. e) C. proc. fisc.

Prin aceste texte de lege se prevăd următoarele:

"Art. 124 - Dobânzi în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget:

(1) Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) şi (21) sau la art. 70, după caz, până la data stingerii prin oricare dintre modalităţile prevăzute de lege. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.

(2) Nivelul dobânzii este cel prevăzut la art. 120 alin. (7) şi se suportă din acelaşi buget din care se restituie ori se rambursează, după caz, sumele solicitate de plătitori".

Art. 70 - Termenul de soluţionare a cererilor contribuabililor:

"(1) Cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluţionează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare.

(2) În situaţiile în care, pentru soluţionarea cererii, sunt necesare informaţii suplimentare relevante pentru luarea deciziei, acest termen se prelungeşte cu perioada cuprinsă între data solicitării şi data primirii informaţiilor solicitate".

"Art. 117 - Restituiri de sume

(1) Se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume:

e) cele de rambursat de la bugetul de stat."

Totodată, în cuprinsul ordinului ministrului finanţelor publice nr. 967 din 6 iulie 2005, privind aprobarea Metodologiei de soluţionare a deconturilor cu sume negative de TVA, cu opţiune de rambursare se prevede expres (Anexa 1 - Cap. 1-B- pct. 6):

"solicitările de rambursare se soluţionează, în ordinea cronologică a înregistrării lor la organul fiscal, în termen de maxim 45 de zile de la data depunerii decontului de TVA cu sume negative cu opţiune de rambursare".

Faţă de conţinutul, lipsit de echivoc al textelor de lege sus arătate, Înalta Curte arată că nu pot fi primite susţinerile şi argumentele înfăţişate de recurenta-pârâtă prin care se acreditează lipsa culpei organului administrativ fiscal în întârzierea în soluţionare, urmare a suspendării dispuse, pe temeiuri generate de necesitatea unor verificări încrucişate.

Şi aceasta întrucât, raportat la natura imperativă a termenului de soluţionare prevăzut, de 45 de zile, sus-arătat, relevanţă deplină prezintă în cauză întârzierea, respectiv depăşirea termenului de soluţionare a respectivelor cereri.

În plus, în cazul concret al societăţii reclamante, informaţiile suplimentare au fost solicitate de pârâtă doar de la reclamantă, or prin decizia de casare pronunţată de Înalta Curte în prezenta cauză s-a statuat că art. 70 din O.G. nr. 92/2003 se referă la informaţii solicitate altor entităţi, nu celei controlate, întrucât aceasta din urmă pune la dispoziţia organelor fiscale toate documentele cu ocazia controlului.

Aşadar, aşa cum s-a tranşat cu putere de lucru judecat prin decizia de casare, prelungirea termenului de soluţionare a cererii contestatorului în situaţia în care sunt necesare informaţii suplimentare de la entitatea controlată nu justifică depăşirea termenului de 45 de zile pentru soluţionarea cererii de rambursare.

Referitor la stabilirea gradului de risc mare, conform referatului întocmit de pârâtă sub nr. 23856 din 29.06.2009, recurenta-pârâtă pretinde că cererea de rambursare era necesar să fie soluţionată cu inspecţie fiscală anticipată.

În cauză sunt aplicabile dispoziţiile Cap. 2 lit. B)<SUP>2</SUP> pct. 2 din Ordinul MFP nr. 1857/2007 care prevăd:

"După înregistrarea în evidenţă deconturile cu sume negative de taxă pe valoare adăugată cu opţiune de rambursare, vor fi supuse analizei de risc în vederea soluţionării, etapa urmând a fi finalizată în termen de maximum 15 zile calendaristice de la data depunerii decontului de TVA".

Pentru calcularea gradului de risc al unei cereri se utilizează standardul individual negativ (SIN) aplicabil fiecărei societăţi comerciale, care reprezintă suma maximă de TVA ce poate fi rambursată fără analiză documentară sau inspecţie fiscală anticipată, riscul implicat de această restituire fiind considerat acceptabil de către administraţia fiscală (Cap. 2 lit. B)1 pct. 1 Ordinul MFP nr. 1857/2007).

De asemenea, acelaşi act normativ prevede că SIN-ul se stabileşte semestrial, având în vedere raporturile contabile, deconturile de TVA şi modul de îndeplinire a obligaţiilor fiscal în perioada de referinţă, respectiv la data de 5 a lunii februarie pentru semestrul I şi la data de 5 a lunii august pe semestrul II.

Prin Referatul nr. 23856 din 29.09.2009 recurenta-pârâtă a stabilit gradul de risc mare pentru contribuabilul A. S.R.L., în baza informaţiilor primite de la Direcţia Generală Coordonare Inspecţie Fiscală cu adresa din 18.05.2009 .

Referatul menţionat nu face referire la deconturile de TVA depuse cu 10 respectiv 7 luni anterior emiterii acestuia, în condiţiile în care dispoziţiile legale (Cap. 2 lit. B)2, pct. 2) obliga la realizarea analizei de risc în termen de maximum 15 zile calendaristice de la data depunerii decontului de TVA.

Rezultă aşadar că, potrivit dispoziţiile Ordinului MFP nr. 1857/2007, cele două deconturi se impunea a fi soluţionate în raport de SIN-ul aferent semestrului II al anului 2008 şi nu prin raportare la SIN-ul aferent semestrelor I sau II al anului 2009, aşa cum corect a stabilit şi judecătorul fondului, împrejurare ce conduce la concluzia că soluţionarea iniţială a deconturilor de TVA fără inspecţie fiscală anticipată s-a efectuat datorită gradului mic de risc aplicabil.

Concluzionând, urmează a se reţine că deconturile depuse de societatea reclamantă ar fi trebuit să fie soluţionată fără inspecţie fiscală anticipată, în baza unei simple cereri, în termenul de 45 de zile prevăzut de disp.art. 70 din O.G. nr. 92/2003.

Înalta Curte reţine că în jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie s-a tranşat în mod expres interpretarea şi aplicarea principiului neutralităţii TVA-ului prin prisma respectării dreptului persoanelor la dobânzi pentru rambursarea cu întârziere a excedentului de TVA (Hotărârea din 12 mai 2011, B. C-107/10).

S-a statuat că modalităţile de rambursare a TVA nu pot aduce atingere principiului neutralităţii sistemului fiscal al TVA, făcând ca persoana impozabilă să suporte în tot sau în parte sarcina acestei taxe, ceea ce implică în special ca rambursarea să fie efectuată într-un termen rezonabil.

Pentru aceleaşi considerente, tot în jurisprudenţa CEJ s-a arătat că atunci când rambursarea, respectiv soluţionarea în termen a cererilor de rambursare în favoarea persoanei impozabile intervine după trecerea unui termen rezonabil, principiul neutralităţii sistemului fiscal al TVA-ului impune ca pierderile financiare astfel generate, în detrimentul persoanei impozabile, să fie compensate prin plata unor dobânzi de întârziere.

În fine, recurenta critică obligarea sa la cheltuieli de judecată, susţinând că instituţia nu s-a aflat în cupă procesuală şi nici nu a avut o atitudinea care să justifice obligarea sa la plata acestor cheltuieli.

De asemenea, arată că nu este respectată condiţia cuantumului rezonabil al cheltuielilor de judecată.

Înalta Curte reţine că suma totală la care a fost obligată recurenta, cu titlu de cheltuieli de judecată reflectă aplicarea judicioasă a disp.art. 274 alin. (1) C. proc. civ., în privinţa onorariului de avocat din fond după casare, onorariu de expertiză şi cheltuielilor încuviinţate în primul ciclu procesual.

Aşadar, reţinând dezlegările obligatorii cuprinse în jurisprudenţa CJUE şi apreciind că prima instanţă a realizat o justă interpretare şi aplicare a prevederilor cuprinse în legea naţională, respectiv a art. 124, art. 70 li art. 117 lit. e) din C. proc. fisc., Înalta Curte, în temeiul disp.art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

Va fi obligată recurenta-pârâtă să plătească intimatei-reclamante suma de 6.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată din recurs, cu aplicarea disp.art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva sentinţei nr. 1709 din 16 iunie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta-pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală la plata sumei de 6.000 RON cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L., cu aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 noiembrie 2015.