Audit annulment: validity of debt recovery measures, food service cost recovery, and framework contract guarantee requirements

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Sesizarea instanţei de fond

Prin cererea adresată Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal reclamanta Administraţia Naţională a Penitenciarelor a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, anularea în parte a încheierii nr. 11 din 29.03.2013 emise de Comisia de soluţionare a contestaţiilor constituită în cadrul Curţii de Conturi a României şi a Deciziei nr. XII/2 din 18.01.2013/D1 a Departamentului XII al Curţii de Conturi, vizând înlăturarea deficientelor constatate şi consemnate în Raportul de control nr. x din 27.12.2012.

2. Soluţia instanţei de fond Prin sentinţa civilă nr. 2851 din 30 septembrie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamanta Administraţia Naţională a Penitenciarelor, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, a admis cererea de intervenţie principală formulată de A. şi a anulat în parte încheierea nr. 11 din 29 martie 2013 şi Decizia nr. XII/2 din 18.01.2013/D1, şi anume dispoziţiile care privesc:

- Măsura nr. II.1 din Decizia nr. XII/2 din 18 ianuarie 2013/D1, în ce priveşte debitele evidenţiate în situaţia clienţi/debitori (peste 1 an) aflaţi în insolvenţă/faliment la pct. 1, 4-7, 10, 11, 13- 18, 22, 24, 26, 27, 29, 30, 32 şi 33;

- Măsura nr. II.3, în ce priveşte: A- debitele evidenţiate în situaţia clienţi/debitori (peste 1 an) prescrişi ca urmare a neexecutării în termenul legal la pct. 1, 2, 13 şi 14, respectiv B.-debitele evidenţiate în situaţia clienţi/debitori (peste 1 an) prescrişi şi care nu au fost acţionaţi în instanţă în termenele legale la pct. 1 şi 9;

- Măsura nr. II.6, în ce priveşte sumele evidenţiate în Situaţia sumelor în curs de clarificare (Anexa nr. 11), la pct. 2;

- Măsura nr. II.7;

- Măsura nr. II.8;

- Măsura nr. II.9;

- Măsura nr. 11.10, în ce priveşte studiile de fezabilitate evidenţiate în Situaţia studiilor de fezabilitate neaprobate în C.T.E. la pct. 2 - penitenciar Bistriţa, "Garaj şi ateliere auto", pct. 4 - penitenciar Jilava - "Modernizare şi sistematizare complex Jilava", pct. 11 - penitenciar Pelendava, "Modernizare atelier carmangerie", şi la pct. 12 - penitenciar Ploieşti - "Corp A";

- Măsura nr. B15.

De asemenea, Curtea de apel a respins ca neîntemeiată cererea de anulare a dispoziţiilor din încheierea nr. x/29.03.2013 şi Decizia nr. XII/2 din 18 ianuarie 2013/D1, care privesc următoarele măsuri:

- măsura nr. II.1 din Decizia XII/2 din 18 ianuarie 2013/D1, în ce priveşte debitele evidenţiate în situaţia clienţi/debitori (peste 1 an) aflaţi în insolvenţă/faliment la pct. 2,3, 8, 9,19-21, 23, 25, 28, 31 şi 34.

- Măsura nr. II.2;

- Măsura nr. II.3, în ce priveşte: A.- debitele evidenţiate în situaţia clienţi/debitori (peste 1 an) prescrişi ca urmare a neexecutării în termenul legal la pct. 3-12 şi 15-19, respectiv B.-debitele evidenţiate în situaţia clienţi/debitori (peste 1 an) prescrişi şi care nu au fost acţionaţi în instanţă în termenele legale la pct. 2-8 şi 10-20.

- Măsura nr. II.4.

- Măsura nr. II.5.

- Măsura nr. II.6, în ce priveşte sumele evidenţiate în Situaţia sumelor în curs de clarificare (Anexa nr. 11), la pct. 1, 2-51.

- Măsura B5.

- Măsura nr. 11.10, în ce priveşte studiile de fezabilitate evidenţiate în Situaţia studiilor de fezabilitate neaprobate în C.T.E. la pct. 1, parţial 2 (cu excepţia s.f. "Garaj şi ateliere auto"), pct. 3, parţial 4 (cu excepţia s.f. "Modernizare şi sistematizare complex Jilava"), 5-10, parţial 11 (cu excepţia s.f. "Modernizare atelier carmangerie") şi pct. 13-17.

- Măsura nr. 11.11.

- Măsura nr. 11.12.

- Măsura nr. 11.13.

Totodată, instanţa de fond a respins ca neîntemeiată cererea de intervenţie principală formulată de Penitenciarul Bucureşti Rahova.

Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei civile nr. 2851 din 30 septembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs reclamanta Administraţia Naţională a Penitenciarelor, pârâta Curtea de Conturi a României şi intervenientul Penitenciarul Bucureşti Rahova.

I. În recursul declarat de Administraţia Naţională a Penitenciarelor s-a criticat soluţia instanţei de fond pentru că ar fi netemeinică (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.).

În cadrul motivelor de recurs a fost criticată soluţia instanţei de fond în privinţa următoarelor:

- Măsura II.1 - constatarea nr. 2 (neevidenţierea şi neurmărirea corespunzătoare a conturilor de clienţi/debitori pentru 1 an, aflaţi în insolvabilitate/faliment la data de 31.12.2011

În legătură cu aceste afirmaţii, instanţa de fond care a constatat că reclamanta nu a făcut dovada efectuării demersurilor legale pentru recuperarea creanţelor împotriva debitorilor B. S.R.L., au fost invocate adresele, cererile, procesele-verbale, sentinţele, somaţiile întocmite cu privire la aceste creanţe.

Şi cu privire la debitul împotriva S.C. C. S.R.L., Penitenciarul Târgu Jiu fiind creditor, la creanţele Penitenciarului Coldea împotriva debitorului S.C. D. şi S.C. E., creanţele Penitenciarului Botoşani împotriva debitorului S.C. F. S.A. şi S.C. H., au fost prezentate probe care în opinia recurentei dovedesc demersurile făcute pentru recuperarea creanţelor.

Măsura II.2 - constatarea nr. 3 (neevidenţierea şi neurmărirea corespunzătoare a conturilor de clienţi/debitori peste 1 an, radiaţi la data de 31.12.2011

Au fost depuse la dosar înscrisuri care, susţine recurenta, dovedesc că Penitenciarul Codlea a încercat recuperarea debitului de la S.C. Locativa S.R.L.

- Măsura II.10 - constatarea 20 (ANP a achitat din fonduri publice în perioada 1995- 2011, studii de fezabilitate în sumă de 792.641,90 RON neaprobate de Consiliul Tehnico-Economic al entităţii).

A fost criticată soluţia instanţei de fond pentru că nu se pot aplica prevederile OMJ nr. 1270/2008 unor documentaţii elaborate anterior apariţiei acestuia, coroborat cu H.G. nr. 28/2008, care a schimbat fundamental conţinutul cadru de realizare a acestor documentaţii, mai mult, au apărut documentaţii separate pentru obiective de investiţii noi şi pentru obiective de investiţii structurate diferite.

Potrivit legislaţiei în vigoare, respectiv Legea nr. 500/2002, H.G. nr. 28/2008, OMJ nr. 1270/2008, există documentaţii care fac obiectul avizării de către CTE al ANP.

Au existat şi documentaţii analizate, în curs de actualizare pentru a fi aprobate în CTE al ANP, documentaţii aprobate şi în curs de execuţie.

S-a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a sentinţei atacate în sensul admiterii acţiunii.

II. În recursul declarat de Curtea de Conturi s-a considerat că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică, în sensul art. 488 pct. 6 (hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază) şi ale art. 488 pct. 8 C. proc. civ. (hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material).

În cadrul motivelor de recurs a fost criticată soluţia instanţei de fond în privinţa măsurilor ce au fost anulate de către aceasta.

- Măsura nr. II.3 - pct. 1 şi 9 (debite evidenţiate în situaţia clienţi/debitori - peste 1 an - prescrise şi care au fost acţionaţi în instanţă în termenele legale)

Soluţia instanţei de fond a fost criticată pentru că nu cuprinde motivele pe care se sprijină atunci când apreciază ca fiind pertinente şi relevante o serie de înscrisuri a căror forţă probatorie este îndoielnică din moment ce nici măcar nu prezintă număr de înregistrare la instanţa de judecată sau dovada expedierii prin poştă către instanţă.

Entitatea nu a prezentat argumente şi documente noi care să probeze că sunt incorecte sau nereale deficienţele constatate şi înscrise în raportul de control.

Prin "noile" documente invocate în faţa instanţei, susţine recurenta, că, de fapt, reclamanta a avut în vedere aceleaşi înscrisuri care au fost prezentate în timpul controlului şi care nu au calitatea unor documente care să poată proba acţiunile formulate în instanţă de ANP pentru recuperarea creanţelor, fiind constatate cazuri când, deşi instituţia avea sentinţă civilă privind recuperarea creanţei, ea nu a întreprins niciun demers în acest sens.

S-au prezentat documente ce reprezintă: fie aceleaşi documente probatorii care nu întruneau calitatea de document justificativ; fie documente care nu prezentau date de identificare, neputând proba demersul instituţiei pentru recuperarea creanţelor; fie documente care nu aveau nicio legătură cu constatarea.

Având în vedere că documentele prezentate de reclamantă nu fac dovada că ANP s-ar fi înregistrat la masa credală la societăţile care se află în insolvenţă/faliment şi că ANP ar fi întreprins toate demersurile legale pentru recuperarea creanţei datorate, înainte ca societăţile să fie radiate şi, de aceea, s-a solicitat respingerea susţinerilor de nelegalitate ale reclamantei în ceea ce priveşte măsurile de la pct. II.1 şi II.3 din Decizia nr. II/2 din 18.02.2013.

- Măsura nr. II.6 din decizia contestată - pct. 2, în ceea ce priveşte sumele evidenţiate în "situaţia sumelor în curs de calificare"

Constatarea instanţei de fond că suma de 11.830,70 RON (reprezentând ajustări/daune interese calculate de I. pentru rezilierea contractului încheiat între Penitenciarul Timişoara şi I.) nu a fost recunoscută de reclamată, iar colectorul de creanţe al I. - J. a hotărât acţionarea în instanţă a Penitenciarului Timişoara pentru recuperarea debitului pretins, este o presupunere a instanţei ce nu poate constitui o dovadă în sensul clarificării acestui debit.

Măsura nr. II.7

S-a considerat că instanţa de fond în mod eronat a aplicat dispoziţiile art. 6 din O.G. nr. 26/1994, întrucât:

- din prevederile art. 6 alin. (1) din acest act normativ rezultă că la nivelul ANP (aparat central) în perioada verificată nu putea funcţiona o popotă/bucătărie;

- popota/bucătăria a funcţionat fără a exista un act administrativ al ordonatorului de credite de înfiinţare a acestei structuri.

Nu sunt incidente prevederile potrivit cărora cheltuielile de organizare şi funcţionare aferente bucătăriei de unitate/popotă nu se includ în preţul produselor vândute personalului propriu, fiind suportate din creditele bugetare aprobate, întrucât nu au fost respectate condiţiile legale de înfiinţare a popotei.

Măsura nr. II.8 din decizie

Recurenta a arătat, în privinţa acestei măsuri, că A., în calitate de autoritate contractantă, nu a impus furnizorului de energie electrică S.C. K. S.A. să constituie garanţie de bună execuţie, astfel încât achizitorul să se asigure de îndeplinirea cantitativă, calitativă şi în perioada cuvenită, înscrisă în documentaţia de atribuire şi în acordul-cadru nr. T2/21834 din 2.06.2011.

În loc să încheie contracte subsecvente pentru fiecare din cei 41 de beneficiari pentru o perioadă de 24 luni, autoritatea contractantă a procedat la încheierea de contracte subsecvente lunare, încheiate numai prin A. cu constituirea garanţiei de bună execuţie aferentă numai valorii lunare a acestora şi nu a valorii întregului acord-cadru pentru care a fost organizată procedura de atribuire.

S-a considerat că instanţa de fond avea obligaţia să observe răspunsul Ministerului Justiţiei transmis către ANP cu adresa nr. x/2012 şi că din documentele aflate la dosar, rezultă o încălcare clară a prevederilor art. 89 din H.G. nr. 925/2006 al cărui scop este ca autoritatea contractantă să se asigure de îndeplinirea cantitativă, calitativă şi în perioada cuvenită a contractului de către cocontractant prin obligarea acestuia să depună garanţia de bună execuţie.

Măsura nr. II.9 din decizie

A fost criticată soluţia instanţei de fond pentru că a reţinut aplicabilitatea în speţă a prevederilor art. 6 alin. (1) din O.G. nr. 26/1994, art. 36 din OMJ nr. 1691/C/2006, art. 81 alin. (1) din Legea nr. 293/2004, precum şi Convenţia înregistrată sub nr. 84343 din 25.07.2011 şi nr. 67269 din 1.08.2011 şi că se impune ca instanţa de fond să facă aplicarea prevederilor art. 11 alin. (1) şi (2) din ordinul menţionat, dispoziţii conform cărora personalul din afara sistemului penitenciar, pe lângă contra-valoarea alimentelor servite, trebuia să suporte în plus şi o cotă de 15% reprezentând cheltuieli de transport, aprovizionare şi depozitare, prevedere ce nu s-a respectat, deoarece Penitenciarul Bucureşti-Jilava a practicat o cotă de 8%, în loc de 15%.

Prin nesocotirea acestor prevederi, personalul a suportat prin preţul plătit numai valoarea alimentelor folosite pentru prepararea mesei de prânz, nu şi cheltuielile de organizare şi funcţionare ale bucătăriei de entitate/popotă ale Penitenciarului Bucureşti-Jilava, respectiv diferenţa de cotă de 7% reprezentând cheltuieli de transport - aprovizionare şi depozitare, acestea fiind suportate din alocaţiile bugetare ale Penitenciarului.

Din analiza prevederilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcţionarilor publici cu statut special din Administraţia Naţională a Penitenciarelor rezultă că personalul din Ministerul Justiţiei nu face parte, per ansamblu, din sistemul penitenciar, ci doar ANP şi unităţile subordonate reprezintă instituţii publice de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională ale statului şi constituie sistemul administraţiei penitenciare.

Convenţiile înregistrate sub nr. 84343 din 25.07.2011 şi nr. 67269 din 1.08.2011 au fost încheiate între Ministerul Justiţiei şi ANP - Penitenciarul Bucureşti-Jilava pentru hrănirea zilnică a personalului din cadrul M.J. şi nu exclusiv a funcţionarilor publici cu statut special.

Măsura nr. II.10 din decizie

Referitor la studiile de fezabilitate evidenţiate în Situaţia studiilor de fezabilitate neaprobate în CTE la pct. 2 - Penitenciar Bistriţa - Garaj şi atelier autor", pct. 4 - Penitenciar Jilava - "Modernizare şi sistematizare complex Jilava", pct. 11 - Penitenciar Pelendava - "Modernizare atelier carmangerie" şi la pct. 12 - Penitenciar Ploieşti Corp A, recurenta a arătat că în încheierea de soluţionare a contestaţiei administrative s-a avut în vedere că nu constituie prejudiciu comandarea şi elaborarea studiilor de fezabilitate în condiţiile legii, în schimb, unele studii de fezabilitate au fost condamnate şi întocmite fără a fi necesare potrivit prevederilor legale, sens în care se impune analiza fiecărui studiu de fezabilitate în parte şi încadrarea cheltuielii prilejuite de efectuarea lui în baza H.G. nr. 28/2008.

Măsura nr. B15 din decizie

Faţă de soluţia instanţei de fond care a reţinut că executarea celor două hotărâri a rămas fără obiect, recurenta a considerat că s-au nesocotit prevederile art. 14 alin. (2) şi (3), art. 52 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 500/2002, art. 20 şi 72 din Legea nr. 293/2004, Cap. II din Anexa 1 la OMJ nr. 2790/C/2004, întrucât Penitenciarul Bucureşti-Jilava a achitat în mod nejustificat toate obligaţiile datorate către reclamant (104.110 RON) din disponibilităţile penitenciarului (conform Notelor contabile nr. 15 din 21.03.2012 şi nr. 302 din 21.03.2012) contrar sentinţei nr. 194 din 19.01.2012.

Conform acestei sentinţe, pârâţii L., M., chestor de penitenciare-director general al ANP şi Penitenciarul Bucureşti - Jilava trebuiau să achite contravaloarea drepturilor salariale în natură şi în bani şi cheltuielile de judecată, astfel că Penitenciarul Jilava a înregistrat nejustificat pe cheltuieli suma de 104.110 RON.

S-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinţei civile recurate şi, pe cale de consecinţă, să se respingă în tot cererea de anulare a încheierii nr. x din 29.03.2013 şi a Deciziei nr. XII/2 din 18.01.2013/D1, acte administrative emise de Curtea de Conturi a României, precum şi cererea de intervenţie principală a A. din subordinea ANP, cu menţinerea soluţiei de respingere a cererii de intervenţie formulată de Penitenciarul Bucureşti - Rahova.

În drept, au fost invocate prevederile art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ., pct. 44 alin. (2), pct. 63 din RODCAS şi alte acte normative invocate.

III. În recursul declarat de Penitenciarul Bucureşti - Rahova a fost criticată soluţia instanţei de fond ca nelegală şi netemeinică şi s-a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate şi, rejudecând cauza în fond, să se admită cererea de intervenţie în nume propriu.

În motivele de recurs s-a arătat că recurenta a formulat cererea de intervenţie în nume propriu pentru anularea încheierii nr. 11 din 29.03.2013 emisă de Comisia de soluţionare a contestaţiilor şi a Deciziei nr. XII/2 din 18.01.2013 a Departamentului XII al Curţii de Conturi vizând înlăturarea deficienţelor constatate şi consemnate în Raportul de control nr. x din 27.12.2012 numai cu privire la constatarea nr. 25 din decizie, dar instanţa de fond a constatat că este justificată obligaţia impusă prin actele contestate, soluţia fiind considerată netemeinică şi nelegală.

Măsura 25 vizează "Neîndeplinirea în totalitate de către antreprenorul general al obligaţiei prevăzute la Anexa 3 - Clauze speciale pct. 6 din Contractul de executări lucrări nr. 554 din 31.10.1990 încheiat de ANP, fapt ce a nesocotit cheltuieli suplimentare în sumă de 2.192.320 RON, stabilită prin sentinţa comercială nr. 2978 din 23.02.2009".

Referitor la această măsură s-a arătat că la 28.05.2008 Penitenciarul Rahova a acţionat în instanţă S.C. N. S.A. pentru a obliga pârâta la desfiinţarea organizării de şantier.

Prin sentinţa nr. 2978 din 23.02.2009, rămasă definitivă şi irevocabilă, învestită cu titlu executoriu, instanţa a obligat pârâta la desfiinţarea organizării de şantier, în cazul neîndeplinirii obligaţiei la plata sumei de 2.192.320 RON.

Prin adresa din 25.08.2008 ONRC a comunicat Penitenciarului Rahova că firma este în stare de insolvenţă din data de 25.09.2006, iar la data de 11.01.2008 a intrat în faliment, iar contestaţia a fost a respinsă de către Curtea de Conturi cu motivarea că entitatea trebuie să contacteze lichidatorul judiciar pentru a se analiza şi stabili posibilităţile de recuperare a drepturilor de creanţă şi nu a făcut dovada unui asemenea demers.

Recurentul a criticat soluţia instanţei de fond şi cele reţinute în actele contestate şi, după indicarea art. 61-62 din Legea nr. 85/2006, a susţinut că cele două termene (25.09.2006, deschiderea procedurii insolvenţei în forma generală împotriva debitoarei şi 11.01.2008 deschiderea procedurii falimentului în forma simplificată) pentru depunerea creanţelor erau demult depăşite. Mai mult, Penitenciarul Bucureşti - Rahova nu avea un drept de creanţă asupra debitului şi era vorba doar de o acţiune de obligaţia de a face, fără ca la acea dată să fie stabilită o sumă certă, lichidă şi exigibilă, iar tribunalul a respins cererea de suspendare formulată de recurentă în temeiul art. 36 din Legea nr. 35/2006.

Mai mult, susţine recurenta, în acelaşi litigiu, pârâta, prin lichidator judiciar O., a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

Toate acestea duc la concluzia că Penitenciarul Bucureşti - Rahova a luat toate măsurile legale şi procesuale faţă de S.C. P. S.A. şi s-a solicitat admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată.

Intervenienta A. din subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor a formulat Întâmpinare la recursul formulat de recurenta Curtea de Conturi cu privire la constatarea nr. 14 din Raportul de control nr. x din 27.12.2012 şi s-a solicitat respingerea recursului formulat de aceasta, iar recursul declarat de ANP şi Penitenciarul Bucureşti - Rahova să fie admis.

Curtea de Conturi a României a formulat Întâmpinare prin care a solicitat, în principal, să se constate nulitatea recursurilor formulate de recurenta-reclamantă ANP şi de recurentul-intervenient Penitenciarul Bucureşti-Rahova, iar, în subsidiar, să se respingă ca nefondate recursurile formulate şi să fie menţinută hotărârea recurată ca temeinică şi legală, cu privire la soluţia de respingere în parte a cererii de anulare.

Administraţia Naţională a Penitenciarelor a formulat Întâmpinare şi s-a solicitat respingerea cererii de recurs formulată de recurenta-pârâtă Curtea de Conturi a României ca nefondată, cu consecinţa menţinerii în parte a sentinţei civile nr. 2851/2013 a Curţii de Apel Bucureşti cu privire la anularea în parte a încheierii nr. 11 din 29.03.2013 şi a Deciziei nr. XII/2 din 18.01.2013/D1 şi anume la unele măsuri.

Penitenciarul Bucureşti -Rahova a formulat răspuns la întâmpinarea depusă de Curtea de Conturi.

Administraţia Naţională a Penitenciarelor a depus răspuns la întâmpinarea depusă de Curtea de Conturi.

A fost întocmit Raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea din 25.11.2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal s-a dispus comunicarea acestuia.

Prin încheierea din 18.05.2016 a ICCJ - SCAF au fost admise în principiu recursurile declarate de reclamanta ANP, pârâta Curtea de Conturi a României şi intervenientul Penitenciarul Bucureşti -Rahova şi a fost fixat termen pentru judecarea recursului cu citarea părţilor conform art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

Soluţia instanţei de recurs

După examinarea motivelor de recurs, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursurile declarate pentru următoarele considerente:

Instanţa de fond a fost învestită cu soluţionarea acţiunii formulate de reclamanta ANP prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, anularea în parte a încheierii nr. 11 din 29.03.2013 emisă de Comisia de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Curţii de Conturi şi a Deciziei nr. II/2 din 18.01.2013/D1 a Departamentului XII al Curţii de Conturi vizând înlăturarea deficienţelor constatate şi consemnate în Raportul de control nr. x din 27.12.2012.

Dintre măsurile dispuse prin Decizia nr. XAA/2 din 18.02.2013/D1 cu privire la care contestaţia administrativă a fost respinsă au fost contestate următoarele măsuri: măsura II.1, măsura II.2, măsura II.3, măsura II.4, măsura II.5, măsura II.6, măsura II.7, măsura B5, măsura II.8, măsura II.9, măsura II.10, măsura II.11, măsura II.12, măsura II.13 şi măsura B.15.

Au fost formulate cereri de intervenţie principală de către A. şi de către Penitenciarul Bucureşti - Rahova.

Prin sentinţa atacată în prezenta cauză a fost admisă în parte acţiunea reclamantei Administraţia Naţională a Penitenciarelor, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României şi a fost admisă cererea de intervenţie principală formulată de A..

A fost anulată în parte încheierea nr. 11 din 29 martie 2013 şi Decizia nr. XII/2 din 18.01.2013/D1, şi anume dispoziţiile care privesc: măsura nr. II.1 din Decizia nr. XII/2 din 18 ianuarie 2013/D1, în ce priveşte debitele evidenţiate în situaţia clienţi/debitori (peste 1 an) aflaţi în insolvenţă/faliment la pct. 1, 4-7, 10, 11, 13- 18, 22, 24, 26, 27, 29, 30, 32 şi 33; măsura nr. II.3, în ce priveşte: A - debitele evidenţiate în situaţia clienţi/debitori (peste 1 an) prescrişi ca urmare a neexecutării în termenul legal la pct. 1, 2, 13 şi 14, respectiv B. - debitele evidenţiate în situaţia clienţi/debitori (peste 1 an) prescrişi şi care nu au fost acţionaţi în instanţă în termenele legale la pct. 1 şi 9; măsura nr. II.6, în ce priveşte sumele evidenţiate în Situaţia sumelor în curs de clarificare (Anexa nr. 11), la pct. 2; măsura nr. II.7; măsura nr. II.8;măsura nr. II.9; măsura nr. II.10, în ce priveşte studiile de fezabilitate evidenţiate în Situaţia studiilor de fezabilitate neaprobate în C.T.E. la pct. 2 - penitenciar Bistriţa, "Garaj şi ateliere auto", pct. 4- penitenciar Jilava- "Modernizare şi sistematizare complex Jilava", pct. 11 - penitenciar Pelendava, "Modernizare atelier carmangerie", şi la pct. 12 - penitenciar Ploieşti- "Corp A"; măsura nr. B15.

Totodată, a respins ca neîntemeiată cererea de anulare a dispoziţiilor din încheierea nr. x din 29 martie 2013 şi Decizia nr. XII/2 din 18.01.2013/D1 care privesc următoarele măsuri:

- măsura nr. II.1 din Decizia XII/2 din 18 ianuarie 2013/D1, în ce priveşte debitele evidenţiate în situaţia clienţi/debitori (peste 1 an) aflaţi în insolvenţă/faliment la pct. 2, 3, 8, 9, 19-21, 23, 25, 28, 31 şi 34;

- măsura nr. II.2

- măsura nr. II.3, în ce priveşte: A.- debitele evidenţiate în situaţia clienţi/debitori (peste 1 an) prescrişi ca urmare a neexecutării în termenul legal la pct. 3-12 şi 15-19, respectiv B.- debitele evidenţiate în situaţia clienţi/debitori (peste 1 an) prescrişi şi care nu au fost acţionaţi în instanţă în termenele legale la pct. 2-8 şi 10-20;

- măsura nr. II.4.

- măsura nr. II.5.

- măsura nr. II.6, în ce priveşte sumele evidenţiate în Situaţia sumelor în curs de clarificare (Anexa nr. 11), la pct. 1, 2-51;

- măsura B5.

- măsura nr. II.10, în ce priveşte studiile de fezabilitate evidenţiate în Situaţia studiilor de fezabilitate neaprobate în C.T.E. la pct. 1, parţial 2 (cu excepţia s.f. "Garaj şi ateliere auto"), pct. 3, parţial 4 (cu excepţia s.f. "Modernizare şi sistematizare complex Jilava"), 5- 10, parţial 11 (cu excepţia s.f. "Modernizare atelier carmangerie") şi pct. 13-17;

- măsura nr. II.11.

- măsura nr. II.12.

- măsura nr. II.13.

A fost respinsă ca neîntemeiată cererea de intervenţie principală formulată de Penitenciarul Bucureşti Rahova, cu sediul în Bucureşti, Şoseaua Alexandriei nr. 154, sector 5.

Recurenta ANP şi intimatul Penitenciarul Bucureşti - Rahova au atacat sentinţa instanţei de fond în privinţa soluţiei de respingere a acţiunii, iar recurenta Curtea de Conturi a criticat soluţia instanţei de fond în ceea ce priveşte măsurile pentru care a fost admisă acţiunea reclamantei, dar toate criticile sunt nefondate.

I. Recursul declarat de Administraţia Naţională a Penitenciarelor

Măsura II.1 a vizat "Analiza cauzelor care au condus la neevidenţierea şi neurmărirea corespunzătoare a debitelor cu o vechime între 3 şi 14 ani, aferente unor debitori aflaţi în stare de insolvenţă/faliment, stabilirea întinderii prejudiciului şi recuperarea acestuia, calculul foloaselor necuvenite şi încasarea acestora", iar constatarea 2 s-a referit la "Neevidenţierea şi neurmărirea corespunzătoare a costurilor de clienţi/debitori peste 1 an, aflaţi în insolvabilitate/faliment la data de 31.12.2011".

Este adevărat că instanţa de fond, în privinţa constatării 2, la pct. 8 şi 9, a constat că reclamanta nu a făcut dovada efectuării demersurilor legale pentru recuperarea creanţelor împotriva debitorilor B. S.R.L..

În faţa instanţei de recurs recurenta ANP a depus o serie de înscrisuri din care rezultă solicitările făcute de Penitenciarul Turnu Severin către executorii judecătoreşti pentru executarea titlurilor executorii împotriva celor doi debitori, însă ce s-a reproşat a fost faptul că, după declanşarea procedurii insolvenţei şi falimentului, pentru aceste debite ANP nu s-a înscris la masa credală pentru a putea încerca recuperarea sumelor.

Oricum, în actele contestate s-a solicitat autorităţii publice să analizeze cauzele care au condus la neevidenţierea şi neurmărirea corespunzătoare a debitelor aferente unor debitori aflaţi în stare de insolvenţă, iar dacă în urma acestei analize se va constata că au existat cauze obiective ce au dus la imposibilitatea urmăririi corespunzătoare a debitelor, atunci acestea vor justifica măsurile ce vor fi dispuse.

Situaţia este oarecum identică şi în privinţa criticilor soluţiei instanţei de fond cu privire la măsura II.1, constatarea nr. 2, pct. 12, 19-21, 25, 23.

Astfel, la pct. 12 din sentinţă referitor la situaţia privind debitul împotriva S.C. C. S.R.L., instanţa de fond a reţinut că au fost depuse la dosar sentinţa civilă nr. 618 din 13.03.2009, cererea de executare silită adresată executorului judecătoresc de creditorul Penitenciarul Tg. Jiu şi sentinţa civilă nr. 1999 din 12.12.20112 a Tribunalului Gorj privind încheierea procedurii falimentului debitorului, dar că din aceste acte nu rezultă că creditorul s-ar fi înscris la masa credală.

În faţa instanţei de recurs a fost depusă, pentru susţinerea demersurilor efectuate, cererea de înscriere a creanţei în tabelul definitiv consolidat al debitorului S.C. C. S.R.L. datată 28.02.2012, solicitarea Penitenciarului Tg. Jiu către S.C. Q. SPRL (19.02.2014) şi răspunsul datat 20.02.2014 prin care S.C. R. SPRL a comunicat Penitenciarului Tg. Jiu faptul că faţă de debitoarea S.C. C. Forest S.R.L. a fost închisă procedura falimentului la 12.12.2012, Penitenciarul Tg. Jiu a fost înscris la masa credală a debitoarei ca şi creanţă chirografară dar că în cursul procedurii, nefiind identificate bunuri în averea debitoarei sau creanţa de recuperat, nu s-a distribuit nicio sumă către creditori.

După cum se poate observa, deşi cererea de înscriere la masa credală este datată 28.02.2012, recurenta nu a depus-o în faţa instanţei de fond, nici nu a ataşat-o contestaţiei formulate, iar dovada că debitul a fost înscris la masa credală a fost obţinut abia în anul 2014, după pronunţarea instanţei de fond.

În privinţa acestei creanţe se constată că există necorelări faţă de cele reţinute de instanţa de fond.

Instanţa de fond a făcut referiri la debitul împotriva S.C. C. S.R.L. (12.691,30 RON), iar actele depuse în recurs de recurentă se referă la S.C. C. S.R.L.

Oricum, chiar dacă se va dovedi că debitoarea este aceeaşi, actele depuse în recurs, obţinute după pronunţarea instanţei de fond, nu fac decât să confirme că la data întocmirii actelor conteste (2013) şi al soluţionării cauzei de către instanţa de fond (2013) recurenta nu avea dovezi din care să rezulte că s-a înscris la masa credală, iar, după obţinerea acestor dovezi, va putea să le consemneze când se va stabili modul de punere în executare al măsurilor dispuse de Curtea de Conturi.

În privinţa pct. 19-21 instanţa de fond a reţinut, în ceea ce priveşte creanţele Penitenciarului Coldea împotriva debitorilor D., T. şi E., că reclamanta nu a făcut dovada cu actele depuse că s-a realizat urmărirea corespunzătoare a acestora. Astfel, procesul-verbal întocmit în 2010 în dosarul execuţional nr. x/2010 priveşte o creanţă de 7.569,89 RON reprezentând creanţă şi cheltuieli de executare, iar creanţa constatată la controlul Curţii de Conturi este de 18.836,24 RON, împotriva acestui debitor s-a deschis procedura generală a insolvenţei, conform Legii nr. 85/2006 şi nu s-a făcut dovada că Penitenciarul Coldea a participat la această procedură în calitate de creditor.

Actele depuse de recurentă în cadrul dosarului de recurs nu dovedesc contrariul celor susţinute de instanţa de fond şi nici nu au fost criticate susţinerile acesteia.

Mai întâi, se poate observa că înscrisurile depuse se referă numai la debitoarele S.C. D. şi S.C. E. şi nu la T. şi nu s-a făcut dovada că pentru cele trei societăţi debitoare recurenta s-ar fi înscris la masa credală pentru sumele reprezentând debite, aşa cum a reţinut Curtea de Conturi, astfel că nu pot fi anulate actele întocmite pentru că s-a făcut numai dovada că s-a încercat executarea unor debite, dar în condiţiile în care executarea silită nu a fost finalizată cu recuperarea debitelor, nu există dovada înscrierii la masa credală deşi debitoarele au intrat în procedura insolvenţei şi falimentului.

Cu privire la creanţa Penitenciarului Botoşani împotriva debitoarei S.C. F. S.A. instanţa de fond a reţinut că din actele depuse la dosar rezultă că reclamanta a făcut demersuri pentru executarea silită a creanţei ce face obiectul Contractului nr. x din 13.06.2005 a Judecătoriei Suceava abia în 2008 şi că s-a constatat la 18.11.2009 că nu există la ORC Suceava firma cu denumirea "Societatea F." şi nici denumirea "F.".

Or, în faţa instanţei de recurs au fost depuse aceleaşi documente din care rezultă că cele reţinute de instanţa de fond sunt conforme cu situaţia de fapt, care nu a fost contestată de recurentă şi nici nu a încercat să justifice de ce o creanţă din 2005 nu a fost executată până în anul 2008, aşa cum a susţinut instanţa de fond şi cum rezultă din actele depuse.

Şi instanţa de fond a reţinut că au fost făcute demersuri pentru executarea silită a creanţei, dar, aşa cum s-a reţinut în actele contestate, demersurile au fost făcute după aproape 3 ani de la obţinerea titlului executoriu şi fără nicio finalitate, aspecte ce trebuie analizate şi, de aceea, criticile recurentei sunt nefondate.

În legătură cu creanţa Penitenciarului Botoşani împotriva debitoarei S.C. G. S.A., criticile recurentei sunt lipsite de interes deoarece conform dispozitivului sentinţei au fost anulate actele referitoare la Măsura II.1, pct. 24, care se referă tocmai la acest debitor.

Instanţa de fond a reţinut că reclamanta a depus la dosar doar ordonanţa de plată, fără a fi administrate dovezi cu privire la demersurile efectuate pentru executarea creanţei, dar au fost depuse la dosar acte din care rezultă că s-a înscris la masa credală în dosarul nr. x/2001 al Tribunalului Botoşani, Penitenciarul Botoşani, figurând în calitate de creditor, astfel că dacă acţiunea a fost admisă nu mai există interes să o critice pe calea recursului în privinţa acestui debitor.

Măsura II.2 s-a referit la "Analiza cauzelor care au condus la neevidenţierea şi neurmărirea corespunzătoare a debitelor cu o vechime între 2 şi 11 ani, aferente unor debitori care au fost radiaţi de la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, stabilirea întinderii prejudiciului şi recuperarea acestuia, calculul foloaselor nerealizate şi încasarea acestora", iar constatarea nr. 3 - "neevidenţierea şi neurmărirea corespunzătoare a conturilor de clienţi/debitori peste 1 an radiaţi de la data de 31.12.2011".

În privinţa acestei măsuri s-a reţinut de către instanţa de fond că situaţia debitorilor peste un an, radiaţi din data de 31.12.2011 este consemnată în Anexa nr. 6 la Raportul de control pct. 1-14 creditori Penitenciarul Timişoara, respectiv Penitenciarul Codlea, debitori U., V., W., X. S.R.L., Y., Z., AA. S.R.L., BB., CC., DD., EE. şi FF. S.R.L.

Din actele depuse la dosar de reclamantă, referitoare la debitoarele S.C. Y. S.A. şi S.C. GG. S.R.L., instanţa de fond a considerat că nu rezultă că reclamanta a întreprins toate demersurile legale pentru recuperarea creanţelor în întregime cu referire la situaţia debitorului S.C. Y. S.A., fiind justificată măsura de analiză a cauzelor care au condus la această situaţie, stabilirea prejudiciului şi recuperarea acestuia.

În cadrul dosarului de recurs, recurenta, în privinţa acestei măsuri, a depus o serie de înscrisuri referitoare la creditorul Penitenciarul Codlea şi debitorul S.C. Locativa S.R.L., dar în privinţa celorlalte susţineri ale instanţei nu a adus nicio critică, deşi actele de control vizează mai mulţi debitori.

Actele depuse în recurs dovedesc că, în privinţa debitorului S.C. AA. S.R.L. a fost formulată acţiunea şi a fost obţinut un titlu executoriu dar care nu a fost executat. În urma analizei ce se va efectua se vor putea stabili, eventual, măsuri pentru nerecuperarea debitului sau se va putea constata că au fost făcute toate demersurile necesare, dar nu se impune anularea actelor tocmai pentru că aceasta s-a şi dispus prin actele contestate.

Măsura II.10 - s-a referit la "Stabilirea întinderii prejudiciului şi recuperarea acestuia, calculul foloaselor nerealizate şi încasarea acestora", iar prin constatarea nr. 20 "ANP a achitat din fonduri publice, în perioada 1995-2011, studii de fezabilitate în sumă de 792.641,90 RON neaprobate de Consiliul Tehnico-Economic al entităţii".

Instanţa de fond a anulat actele contestate în ceea ce priveşte studiile de fezabilitate evidenţiate în situaţia studiilor de fezabilitate neaprobate în CTE la pct. 2 - Penitenciar Bistriţa - "Garaj şi ateliere auto", pct. 4 - Penitenciar Jilava - "Modernizarea şi sistematizarea Complexului Jilava", pct. 11 - Penitenciar Pelendava - "Modernizare atelier carmangerie" şi la pct. 12 - Penitenciar Ploieşti - Corp A.

Pentru celelalte puncte a fost respinsă acţiunea reclamantei cu motivarea că pârâta a constatat dar nu a dispus vreo măsură cu privire la faptul întocmirii unei părţi a studiilor de fezabilitate de către terţi.

Criticile recurentei nu pot fi reţinute, iar din cele indicate de către aceasta rezultă că există documentaţii analizate, în curs de actualizare pentru a fi aprobate în CTE al ANP şi documentaţii aprobate şi în curs de execuţie, iar toate acestea dovedesc că se impune o analiză a tuturor studiilor de fezabilitate întocmite în perioada 1995 - 2011 şi să se stabilească dacă acestea au fost aprobate în CTE sau nu, dacă există documentaţii care nu fac obiectul avizării de către CTE al ANP şi dacă există documentaţii elaborate anterior emiterii Ordinului Ministerului Justiţiei nr. 1270/2008, iar în acest fel va fi pusă în executare şi această măsură dispusă de Curtea de Conturi şi se va putea stabili dacă există sau nu prejudiciu în raport de această constatare.

II. Recursul declarat de Curtea de Conturi

Criticile recurentei au vizat soluţia instanţei de fond în privinţa măsurilor pentru care au fost anulate actele constatate.

Referitor la Măsura II.1 - pct. 1, 4-7, 10, 11, 13-18, 22, 24, 26, 27, 29, 30, 32 şi 33 şi Măsura II.3, instanţa de fond a dispus anularea actelor contestate în urma analizei documentelor depuse de reclamanta Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi, punctual, s-a constatat în cazul debitorilor înscrişi la punctele respective, că reclamanta a făcut dovada că s-a înscris la masa credală în cazul în care debitorii au intrat în insolvenţă sau faliment.

Nu pot fi reţinute susţinerile recurentei potrivit cărora înscrisurile depuse nu au calitatea unor documente care să poată proba acţiunile reclamantei, deoarece nu prezintă relevanţă dovada expedierii prin poştă a acestora în condiţiile în care au fost prezentate dovezi emise de administratorul judiciar că sumele au fost înscrise în tabelul creanţelor.

Referitor la Măsura II.6 pct. 2, instanţa de fond a anulat actele contestate în privinţa sumei de 11.830,70 RON rezultată din derularea contractului încheiat între Penitenciarul Timişoara şi I., iar recurenta susţine că aceasta a făcut simple presupuneri în legătură cu acţionarea în instanţă a Penitenciarului Timişoara de către J., colectorul de creanţe al I..

Însă, în faţa instanţei de fond a fost depus procesul-verbal de inventariere a patrimoniului Penitenciarului Timiş pe anul 2012 înregistrat sub nr. 46331 din 14.11.2012 şi unde s-a reţinut că "pentru suma de 11.830,70 RON reprezentând c/valoare factură convorbiri telefonice, având în vedere că Penitenciarul Timişoara se află în litigiu cu furnizorul de servicii de telefonie fixă S.C. I. S.A., comisia propune constituirea unui provizion pentru această sumă", astfel că soluţia instanţei de fond s-a bazat pe probe şi nu pe presupuneri.

Măsura II.7 a vizat stabilirea de către ANP pentru anul 2011 a cheltuielilor directe şi indirecte care nu au fost incluse în preţul preparatelor şi recuperarea acestora şi constatarea 10 - "ANP nu a recuperat prin preţul produselor vândute personalului propriu o parte a cheltuielilor de organizare şi funcţionare aferente bucătăriei de unitate/popotă care funcţionează în incinta ANP, acestea fiind suportate din credite bugetare".

Instanţa de fond a anulat această constatare în baza art. 6 din O.G. nr. 26/1994, dispoziţii din care rezultă că cheltuielile de organizare şi funcţionare nu se includ în preţul produselor vândute personalului propriu, fiind suportate din creditele bugetare aprobate.

Criticile recurentei nu pot fi reţinute în condiţiile în care art. 6 alin. (1) din O.G. nr. 26/1994 privind dreptul la hrană în timp de pace ale personalului din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională face trimitere la instituţiile publice prevăzute la art. 1, instituţii între care este indicat şi Ministerul Justiţiei - Administraţia Naţională a Penitenciarelor.

Măsura nr. II.8 - constatarea 14 - "A., în calitate de autoritate contractantă, nu a impus furnizorului de energie electrică S.C. "K. S.A., potrivit Cap. "Obligaţiile părţilor" din acordul-cadru, să constituie garanţia de bună execuţie, astfel încât achizitorul să se asigure de îndeplinirea cantitativă, calitativă şi în perioada convenită, înscrisă în documentaţia de atribuire şi respectiv în acordul-cadru nr. T2 21834 din 2.06.2011".

Instanţa de fond a admis acţiunea reclamantei şi cererea de intervenţie principală formulată de A., reţinând că din dispoziţiile legale şi ale acordului-cadru nu rezultă obligaţia încheierii contractului subsecvent pentru fiecare unitate pentru o durată de 24 luni, iar garanţia de execuţie a fost corect stabilită în contracte subsecvente.

Criticile recurentei vor fi respinse.

Potrivit art. 89 din H.G. nr. 925/2006 de aprobarea normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziţie publică din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii:

"(1) Garanţia de bună execuţie a contractului se constituie de către contractant în scopul asigurării autorităţii contractante de îndeplinirea cantitativă, calitativă şi în perioada convenită a contractului.

(2) Autoritatea contractantă are obligaţia de a stabili în documentaţia de atribuire modalitatea de constituire a garanţiei de bună execuţie, precum şi cuantumul acesteia, care însă nu trebuie să depăşească 10% din preţul contractului, fără TVA.

(3) În cazul atribuirii unui contract de furnizare sau de servicii - cu excepţia serviciilor de proiectare -, a cărui valoare estimată este mai mică decât valoarea prevăzută la art. 124 din ordonanţa de urgenţă, precum şi în cazul unui contract atribuit în urma aplicării procedurii de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare, autoritatea contractantă are dreptul de a nu solicita contractantului constituirea garanţiei de bună execuţie".

Între A., în calitate de autoritate contractantă şi furnizorul de energie termică S.C. K. S.A. s-a încheiat un Acord-cadru nr. T2 21834 din 2.06.2011, iar recurenta reproşează faptul că autoritatea contractantă nu a obligat furnizorul să constituie garanţie de bună-execuţie, însă, chiar art. VIII din acest acord-cadru se referă la constituirea garanţiei pentru fiecare contract subsecvent, aceasta neputând fi aplicabilă în cazul unui acord-cadru.

Nu pot fi neglijate nici aspectele legate de imposibilitatea încheierii de contracte de furnizare pentru o perioadă de 24 luni, în condiţiile în care aprobarea bugetului fiecărei instituţii publice se face anual prin legea bugetului de stat şi, de aceea, nu sunt fondate susţinerile recurentei referitoare la încheierea contractelor pe o durată de 24 luni şi nu se poate reţine încălcarea art. 89 din H.G. nr. 925/2006.

Măsura nr. II.9 - constatarea 19 "Penitenciarul Bucureşti-Jilava nu a recuperat prin preţul produselor vândute personalului din afara sistemului penitenciar cheltuielile de organizare şi funcţionare aferente bucătăriei de unitate/popotă şi o parte din cheltuielile de transport aprovizionate, acestea fiind suportate din credite bugetare".

Instanţa de fond a anulat această măsură făcând referire la art. 6 alin. (1) din O.G. nr. 26/1994 şi la Convenţia încheiată între ANP şi Ministerul Justiţiei prin care se asigura masa pentru 80 de persoane din cadrul MJ, cu decontarea zilnică a cheltuielilor la preţurile practicate de ANP.

Recurenta a criticat această soluţie, dar criticile sunt nefondate.

În conformitate cu prevederile art. 11 alin. (1) şi (2) din Ordinul nr. 1691/C/2006 personalul din afara sistemului penitenciar, pe lângă contravaloarea alimentelor cuvenite, trebuia să suporte în plus şi o cotă de 15% reprezentând cheltuieli de transport, aprovizionare şi depozitare, prevederi care nu s-ar fi respectat deoarece Penitenciarul Bucureşti - Jilava a practicat o cotă de 8% în loc de 15%.

Însă, această cotă redusă de la 15% la 8% a fost justificată de faptul că în cadrul bufetului din sediul M.J. servesc masa şi funcţionari publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor care beneficiază de prevederile art. 36 din OMJ nr. 1691/C/2006, iar aceştia funcţionează tot în cadrul Ministerului Justiţiei ce a fost semnatar al convenţiei.

Măsura II.10 - pct. 2, 4, 11 şi 12 au vizat Studiile de fezabilitate de la Penitenciarele Bistriţa, Jilava, Pelendava şi Ploieşti.

Pentru aceste studii de fezabilitate instanţa de fond a dispus anularea măsurii reţinând că există dovada analizării CTE, iar recurenta a formulat critici generale şi nu în special cu privire la aceste studii de fezabilitate.

Însă, aşa cum s-a arătat şi în motivarea respingerii recursului formulat de reclamantă ANP, tocmai fazele diferite dovedeau că se impune o analiză a tuturor acestor studii de fezabilitate, dar pentru cele indicate mai sus s-a făcut dovada că există dovada avizării CTE, aspect necontestat de recurenta Curtea de Conturi.

Măsura B.15 - constatarea 30 - "Neurmărirea şi nerecuperarea debitului în sumă totală de 104.110,00 RON reprezentând contravaloarea salarii nete, compensare chirie, normă de hrană, onorarii executor judecătoresc, expert contabil, precum şi cheltuieli de executare silită achitate în mod nejustificat din fonduri publice către HH., urmare a deciziei civile nr. 665 din 24.03.2011 privind nerespectarea deciziei civile nr. 194 din 19.01.2012 a CAB".

Instanţa de fond a anulat această măsură reţinând că, din considerentele hotărârilor ce s-au executat, persoanele fizice au fost chemate în judecată numai pentru opozabilitate.

Criticile recurentei nu pot fi reţinute întrucât aceasta a făcut referiri numai la dispozitivul Deciziei nr. .194/19.01.2012 al Curţii de Apel Bucureşti pronunţată în Dosar nr. x/2010, fără a aminti că în considerentele acesteia, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, s-a precizat că "intimatul M. a fost parte în cauza soluţionată prin sentinţa recurată" şi reclamantul a menţionat,, că înţelege să se judece în contradictoriu cu acesta pentru opozabilitatea hotărârii judecătoreşti".

Mai trebuie precizat că litigiul soluţionat prin Decizia nr. 194 din 19.01.2012 a Curţii de apel Bucureşti era al treilea, iar în primele două litigii (dosar nr. x/2009 şi dosar nr. x/2010) nu au figurat ca pârâţi L. şi M., ci numai Penitenciarul Bucureşti - Jilava, iar obligaţiile băneşti de 104.110 RON au fost achitate către II. în baza hotărârii judecătoreşti anterioare şi nu în baza ultimei hotărâri.

III. Recursul declarat de intervenientul principal Penitenciarul Bucureşti - Rahova vizează numai Măsura II.11, constatarea nr. 25 - "Neîndeplinirea în totalitate de către antreprenorul general a obligaţiei prevăzute la Anexa 3 Clauze speciale pct. 6 din contractul de executări lucrări nr. 554 din 31 octombrie 1990, încheiat de ANP, fapt ce a necesitat cheltuieli suplimentare în sumă de 2.192.320 RON, stabilită prin sentinţa comercială nr. 2978 din 23.02.2009".

Criticile recurentei nu se referă la soluţia instanţei de fond ci acestea au vizat mai mult susţinerile Comisiei de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Curţii de Conturi.

Însă, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, fără a relua istoricul litigiului, se impune a se arăta că cele reţinute de Curtea de Conturi cu privire la suma de 2.192.320 RON stabilită prin sentinţa comercială nr. 2978 din 23.02.2009 nu instituie în sarcina reclamantei obligaţia de a stabili această sumă ca fiind cheltuieli avansate de Penitenciarul Bucureşti - Rahova, urmare a neexecutării de către antreprenorul general a obligaţiei stipulate la pct. 6 din Anexa 3 - "Clauze speciale" la Contractul nr. x din 31.10.1990 şi, astfel cum rezultă din această sentinţă, suma respectivă este stabilită prin estimarea cheltuielilor.

Toate demersurile făcute de către intervenient vor fi evidenţiate chiar în cadrul măsurii dispuse pentru a se putea stabili modul de derulare al contractului, cauzele care au dus la nerealizarea obligaţiilor contractuale având în vedere că terenul pe care era amplasată organizarea de şantier trebuia predată până la 30.09.2005.

Toate acestea dovedesc că nu prezintă relevanţă numai înscrierea la masa credală, ci şi dacă se putea face această înscriere, dar importantă este şi situaţia anterioară obţinerii sentinţei comerciale nr. 2978/2009 a Tribunalului Bucureşti, şi, de aceea, nu vor fi reţinute criticile formulate.

Apreciind că soluţia instanţei de fond a fost pronunţată cu aplicarea şi interpretarea corectă a prevederilor de drept material, în baza art. 20 din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 496 C. proc. civ., vor fi respinse recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de reclamanta Administraţia Naţională a Penitenciarelor, de pârâta Curtea de Conturi a României şi de intervenientul Penitenciarul Bucureşti Rahova împotriva sentinţei civile nr. 2851 din 30 septembrie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 decembrie 2016.