Ineligibility of EU-funding expenditures due to breach of contractual notification duties and failure to justify social enterprise subsidies

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Asociaţia "Depresiunea Horezu" a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Organismul Intermediar pentru programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea resurselor umane Regiunea Sud - Vest Oltenia (OIRPOSDRU), anularea parţială a Proceselor-verbale de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. CCSN 556 din 07 octombrie 2014 şi nr. 9017 din 27 octombrie 2014, anume punctul 3 referitor la neeligibilitatea cheltuielilor salariale în valoare de 141.

876 RON; anularea Deciziei de soluţionare a contestaţiei administrative nr. 51 din 03 decembrie 2014; anularea parţială a prevederilor Scrisorii standard de informare a beneficiarului nr. 9579 din 10 noiembrie 2014, anume punctul A1 privind neeligibilitatea cheltuielilor salariale în valoare de 329.822 RON şi punctul B privind neeligibilitatea cheltuielilor cu subvenţii (ajutoare) şi burse în sumă în sumă de 155.151 RON; anularea Răspunsului nr. 11352 din 18 decembrie 2014 la contestaţia reclamantei; anularea Deciziei de recuperare a prefinanţării nr. 9731 din 12 noiembrie 2014; anularea Deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 340 din 12 ianuarie 2015.

Totodată, a solicitat şi suspendarea executării Deciziei de recuperare a prefinanţării nr. 9731 din 12 noiembrie 2014 până la soluţionarea definitivă a cauzei şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 97 din 17 iunie 2015, a constatat ca rămasă fără obiect excepţia de inadmisibilitate a cererii de suspendare, invocată de pârât, pentru neplata cauţiunii şi a respins, ca neîntemeiată, excepţia de inadmisibilitate a cererii de anulare parţială a Scrisorii de informare, invocată de pârât.

Totodată, a respins, ca neîntemeiată, cererea de suspendare a executării Deciziei de recuperare a prefinanţării nr. 9731 din 12 noiembrie 2014, formulată de reclamantă.

De asemenea, a respins, ca neîntemeiată, cererea de anulare parţială a Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 27 octombrie 2014, de anulare a Deciziei de soluţionare contestaţiei administrative nr. 51 din 03 decembrie 2014, de anulare parţială a prevederilor Scrisorii standard de informare a beneficiarului nr. 9579 din 10 noiembrie 2014, de anulare a Răspunsului nr. 11352 din 18 decembrie 2014, de anulare a Deciziei de recuperare a prefinanţării nr. 9731 din 12 noiembrie 2014 şi de anulare a Deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 340 din 12 ianuarie 2015, formulată de reclamantă.

Prin aceeaşi sentinţă, a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în garanţie formulată de pârât în contradictoriu cu chematul în garanţie Ministerul Fondurilor Europene - Direcţia Generală Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane şi a dispus, din oficiu, restituirea către reclamantă a cauţiunii de 25.500 RON.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta Asociaţia "Depresiunea Horezu", invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta a susţinut, în esenţă, că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază şi este contradictorie, fiind dată şi cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6, recurenta consideră hotărârea instanţei de fond ca fiind nelegală sub aspectul (ne)motivării şi soluţionării contradictorii a capătului de cerere referitor la declararea neeligibilităţii cheltuielilor salariale cu experţii pe termen lung.

Astfel, în soluţionarea excepţiei de inadmisibilitate a acestui capăt de cerere, invocată de pârâtă, instanţa de fond a respins-o ca fiind neîntemeiată întrucât "se constată că în cuprinsul scrisorii respective, este vizată şi suma de 329.822 RON, solicitată de reclamantă in cadrul cererii de rambursare finală (CR6). Chiar dacă argumentele pârâtului de respingere a solicitării reclamantei au fost in sensul că suma respectivă a fost deja declarată neeligibilă la CR3 şi CR4, Curtea constată că reclamanta este în drept să conteste în acţiunea de faţa legalitatea şi temeinicia susţineri/or pârâtului" (a se vedea în acest sens pag. 5, aliniat 10 din Sentinţa atacată), însă, în mod surprinzător şi contradictoriu, instanţa de fond, în soluţionarea pe fond a capătului II de cerere revine asupra propriei opinii mai sus expuse şi apreciază că întrucât reclamanta nu a contestat in justiţie actele pârâtului cu privire la respingerea de la rambursare în cadrul CR3 şi CR4 a cheltuielilor respective (n.n. suma de 329.822 RON reprezentând cheltuieli salariale,) "şi cum reclamanta a solicitat rambursarea lor şi în cadrul CR6 finală, în mod corect a stabilit pârâtul că nu se poate reveni asupra actelor anterioare şi nu se poate dispune rambursarea sumei respective".

În acelaşi context, criticile de nelegalitate vizează aprecierile instanţei de fond cu privire la posibilitatea de revenire asupra actelor anterioare emise de către pârâtă. Astfel, instanţa de fond împărtăşind susţinerile pârâtei şi în contradictoriu cu propriile concluzii mai sus expuse, apreciază că în ceea ce priveşte suma de 329.822 RON respinsă la rambursare prin CR3 şi CR4, nu se mai poate reveni asupra acesteia (respectiv nu se mai poate cere rambursarea acesteia de către recurenta-reclamantă) dar cu privire la aceeaşi categorie de cheltuieli (cheltuieli salariale), admise la rambursare prin CR2, admite că pârâta poate reveni, le poate declara neeligibile post rambursare şi chiar poate cere recuperarea acestora (a se vedea în acest sens pag. 7, alin. (2) din sentinţa atacată), aspect care, pe lângă contradictorialitate, creează şi o situaţie de inegalitate de tratament între cele două părţi contractuale.

Se mai susţine că în contra prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b), în considerentele sentinţei instanţa de fond s-a rezumat la a achiesa la cererile şi argumentaţiile intimatei - pârâte, fără a indica şi motivele pentru care a înlăturat motivele/argumentele de fapt şi de drept ale recurentei.

În temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8, recurenta a considerat hotărârea instanţei de fond ca fiind criticabilă şi sub aspectul încălcării sau aplicării greşite a normelor de drept material.

În acest sens, s-a arătat că deşi a susţinut şi dovedit in cererea introductivă că nici în contractul de finanţare şi nici în cuprinsul actelor normative aplicabile în speţă nu există dispoziţii exprese care să prevadă declararea ca neeligibile a acestor cheltuieli pentru pretinsa lipsă/omisiune a notificării introducerii în proiect a experţilor pe termen lung, instanţa de fond s-a mărginit a adopta susţinerile pârâtei în mod nejustificat şi fără raportare la norme de drept care să instituie această sancţiune.

Recurenta a menţionat că atât Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare pentru programele operaţionale în cadrul obiectivului convergenţă proiect nr. 9017 din 27.10.2014 cât şi Scrisoarea standard de informare a beneficiarului nr. 9579 din 10 noiembrie 2014 prin care OIRPOSDRU Sud-Vest Oltenia a considerat neeligibile cheltuielile reprezentând salariile experţilor pe termen lung şi contribuţiile sociale aferente, in suma totala de 471.698 RON (141.876 RON declaraţi neeligibili în Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi respectiv 329.822 RON în Scrisoarea standard de informare a beneficiarului), sunt emise de către OIRPOSDRU cu încălcarea dispoziţiilor art. 10 C. civ. cu privire la interpretarea şi efectele legii civile.

Se mai susţine că deşi în faţa instanţei de fond au fost invocate mai multe motive de nelegalitate cu privire la declararea ca neeligibile a cheltuielilor cu salariile experţilor pe termen lung, totuşi instanţa de fond a inteles să îmbrăţişeze apărările pârâtei, interpretând soluţia declarării neeligibile a cheltuielilor salariale strict in limitele singurului temei juridic invocat de OIRPOSDRU [nerespectarea dispoziţiilor art. 9A(14)] fără a arăta de ce motivaţiile şi temeiurile juridice invocate de reclamantă nu au aplicabilitate în speţă şi cu ignorarea prevederilor legale care interzic/limitează aplicarea unor sancţiuni în lipsa unor dispoziţii exprese care să le prevadă.

Recurenta apreciază că motivarea instanţei de fond este cel puţin lapidară şi că aprecierea cu privire la nerespectarea clauzelor contractuale ar fi trebuit să se facă în concordanţă cu principiile de drept ale interpretării clauzelor contractuale statuate in C. civ. şi în considerarea tuturor rezultatelor şi aspectelor de fapt dovedite pe parcursul implementării proiectului finanţat.

Mai mult decât atât, având în vedere că în concepţia instanţei de fond, notificarea introducerii experţilor avea ca, scop abilitarea OIRPOSDRU de a aprecia pregătirea şi competenţele acestora în implementarea proiectului, raportat la momentul la care OIRPOSDRU a sesizat lipsa notificării, recurenta apreciază că doar în situaţia în care implementarea proiectului ar fi eşuat datorită prestaţiilor necorespunzătoare ale acestora, ar fi fost justificată măsura declarării neeligibilităţii cheltuielilor salariale aferente salariilor şi contribuţiilor sociale ale experţilor. Or, nicio astfel de situaţie nu a fost reţinută în rapoartele de monitorizare întocmite de OIRPOSDRU şi nici în actele administrative atacate, astfel că decizia OIRPOSDRU şi, implicit a instanţei de fond, în sensul declarării neeligibilităţii sumei de 471.698 RON este rezultatul unei interpretări exclusiv şi excesiv de formalistă, dată cu încălcarea normelor de drept material referitoare la interpretarea legii şi în lipsa oricăror prevederi legale care să prevadă sancţiunea neeligibilităţii acestor cheltuieli.

A mai arătat recurenta că că pretinsa imposibilitate a pârâtei de apreciere a competenţelor experţilor este contrazisă de înseşi constatările acesteia cu prilejul vizitei de monitorizare consemnate in Raportul de monitorizare din data de 23.02.2012, în care nu sunt ridicate obiecţiuni cu privire la notificarea experţilor şi nu sunt făcute recomandări cu privire la notificare, prezentarea CV-urilor, a documentele doveditoare ale experienţei acestora etc.

În urma controlului OIRPOSDRU a preluat de la recurenta-reclamată copii ale tuturor documentelor aferente contractului de finanţare (inclusiv CV-uri şi alte documente referitoare la competenţele-experienţa experţilor) motivat de faptul că la transferul Proiectului finanţat din competenţa AMPOSDRU în competenţa OIRPOSDRU, fosta autoritate contractantă nu a transferat către OIRPOSDRU niciun document/dosar aferent proiectului aflat în curs de implementare, astfel că OIRPOSDRU nu poate pretinde că a fost în imposibilitatea "de a verifica dacă experţii nou introduşi în proiect au competenţele necesare participării la proiect conform cererii de finanţare", iar prin preluarea unei astfel de motivaţii instanţa de fond dovedeşte că nu a analizat (sau a analizat superficial) înscrisurile doveditoare aflate la dosarul cauzei.

Atât în cuprinsul cererii introductive cât şi pe parcursul soluţionării cauzei în faţa instanţei de fond recurenta a arătat că OIRPOSDRU Sud-Vest Oltenia îi impută, la finele perioadei de implementare a proiectului, o lipsă strict formală, respectiv netransmiterea unui document denumit "Notificare" cu nominalizarea membrilor din echipa de management şi a experţilor pe termen lung implicaţi în proiect conform pct. d) al art. 9A alin. (14) din Contractul de finanţare, urmată de nevalidarea cheltuielilor salariale pe toată durata Proiectului, în ciuda îndeplinirii şi de multe ori a depăşirii rezultatelor prognozate în Cererea de finanţare aferentă, cu contribuţia directă, nemijlocită şi indispensabilă a experţilor cărora nu li se validează salariile, foarte decente de altfel.

Este de netăgăduit că pe tot parcursul derulării Proiectului recurenta-reclamantă a dat dovadă de bună-credinţă (a informat autoritatea asupra realizării activităţii constând în recrutarea celor cinci experţi prin rapoartele tehnice de implementare), a răspuns prompt oricăror solicitări ale pârâtei (inclusiv prin Notificarea nr. 14000 din 03.08.2011 prin care comunica componenţa echipei şi datele de identificare ale experţilor pe termen lung), a iniţiat solicitări de conciliere cu aceasta ori de cate ori a fost sesizată vreo neregulă de către pârâtă, a reuşit, împreună cu experţii ale căror drepturi salariale sunt nerecunoscute să finalizeze în proporţie de 89% Proiectul propus în condiţiile utilizării a mai puţin de 50% din suma aprobată iniţial ca finanţare.

Or, in aplicarea dispoziţiilor art. 9 alin. (2) C. civ., măsura declarării neeligibile a acestor cheltuieli pe toată perioada de implementare a Proiectului ar fi trebuit cel mult să se limiteze doar la cele aferente CR3 şi nu retroactiv la cele anterioare acestei cereri.

În final, recurenta a invocat încălcarea principiului bunei credinţe statuat de dispoziţiile art. 14 C. civ., având în vedere că pârâta-intimată avea obligaţia de a sprijini Beneficiarul prin furnizarea informaţiilor sau clarificărilor pe care aceasta le consideră necesare pentru implementarea proiectului.

De asemenea, in conformitate cu dispoziţiile art. 9B punctele (5), (6) şi (7) OIRPOSDRU avea obligaţia de a valida, verifica operaţiunile efectuate pentru implementarea Proiectului, de a monitoriza din punct de vedere tehnic şi financiar proiectul în vederea asigurării legalităţii, regularităţii şi conformităţii activităţilor aferente implementării proiectului. Or, dacă pârâta-intimată şi-ar fi respectat cu bună-credinţă obligaţiile contractuale de monitorizare, de sprijin, îndrumare şi clarificare cu privire la aspectele pentru care recurenta a fost sancţionată, la momentele mai sus precizate (august 2011, februarie 2012), în mod cert nu s-ar fi ajuns ca la finele Proiectului să fie sancţionaţi cu declararea neeligibilităţii cheltuielilor salariale cu experţii termen lung şi obligată la restiuirea integrală a finanţării alocate acestor cheltuieli, pretinsa lipsă de conformitate în ceea ce priveşte notificarea experţilor pe termen lung putând fi complinită mult mai devreme.

În ce priveşte declararea ca neeligibilă a sumei de 155.151 RON reprezentând premii acordate la două întreprinderi sociale create prin Proiect, aceleaşi critici de nelegalitate afectează soluţia instanţei de fond şi cu privire la cel de-al doilea aspect vizat de cererea introductivă, respectiv faptul ca instanţa de fond şi-a însuşit apărările pârâtei fără a proceda ea însăşi la analizarea apărărilor ambelor părţi cu indicarea normelor de drept care să justifice soluţia pârâtei şi implicit cea a instanţei de fond, aspect care se subsumează dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Este evident că prin Cererea de finanţare, pentru activitatea nr. 3 "înfiinţare/dezvoltare întreprinderi sociale în zona pilot", recurenta şi-a asumat doar obligaţia de a înfiinţa întreprinderi sociale, de a acorda premii pentru idei de afaceri (în această categorie înscriindu-se şi premiile acordate celor doua întreprinderi), fără a exista o obligaţie asumată ca planurile de afaceri premiate să fie efectiv implementate. În acest context,, în sarcina recurentei există strict obligaţia de a justifica efectuarea unei plăţi în realizarea unei activităţi în conformitate cu Cererea de finanţare şi de a prezenta justificativele pentru aceste plăţi, respectiv dovezile financiar-contabile că aceste premii au fost efectiv plătite către cele două întreprinderi. Mai mult decât atât, recurenta şi-a asumat prin cererea de finanţare obligaţia de a de a crea şi/sau dezvolta cel puţin 6 întreprinderi sociale în zona pilot microregiunea Horezu, obligaţie pe care şi-a îndeplinit-o prin crearea unui număr de 13 întreprinderi sociale din care 6 sunt operaţionale (conform sub activităţii 3.10 din cererea de finanţare).

În ciuda acestor evidenţe, instanţa de fond apreciază aceste cheltuieli (pentru care s-au oferit pârâtei toate documentele justificative cerute de lege pentru acest tip de cheltuieli) ca fiind neeligibile «întrucât întreprinderile nu au fost funcţionale» şi întrucât, «scopul proiectului nu l-a reprezentat înfiinţarea de întreprinderi sociale fără perspectivă» fiind evident că şi sub acest aspect instanţa de fond legitimează conduita abuzivă a pârâtei prin nerecunoaşterea ca eligibile a acestor cheltuieli.

4. Apărarea intimaţilor

Prin întâmpinări, intimatul-pârât Organismul Intermediar pentru programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea resurselor umane Regiunea Sud - Vest Oltenia şi intimatul-chemat în garanţie Ministerul Finanţelor în numele şi pentru Ministerul Fondurilor Europene au solicitat respingerea recursului şi menţinerea sentinţei atacate, fiind legală şi temeinică.

Intimatul Organismul Intermediar pentru programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea resurselor umane Regiunea Sud - Vest Oltenia a susţinut că din analizarea motivaţiei instanţei de fond se constată că instanţa a reţinut că reclamanta este în drept să conteste în acţiunea de faţă legalitatea şi temeinicia susţinerilor pârâtului, din această perspectiva acţiunea nu este inadmisibilă, însă este neîntemeiată, întrucât în mod corect a stabilit pârâtul că nu se poate reveni asupra actelor anterioare prin care s-a declarat neeligibilitatea sumei resolicitată şi nu se poate dispune rambursarea acesteia la CR6. Totodată argumentele instanţei cu privire la neeligibilitatea cheltuielilor cu salariile, reţinute ca şi creanţe în procesul-verbal contestat, le sunt aplicabile şi acestor cheltuieli.

S-a mai arătat că din analiza dispoziţiilor celor O.U.G. nr. 66/2011 şi H.G. nr. 875/2011 reiese cu claritate că validarea cererilor de rambursare nu exclude posibilitatea efectuării, ulterioare, de verificări de către structurile cu atribuţii de control, în situaţia înregistrării unor sesizări de neregulă/frauda, în situaţia recomandărilor Autorităţii de Audit(stabilite prin rapoartele de audit) sau a altor organe de control (DLAF, OLAF, Comisia Europeană), în situaţia semnalării a unei nereguli chiar de către beneficiari (lideri de parteneriat sau parteneri) în conformitate cu art. 29 din O.U.G. nr. 66/2011, cu consecinţa stabilirii unor eventuale corecţii financiare.

A mai precizat intimatul că potrivit art. 1 alin. (4) din contractul de finanţare, cu modificările şi completările ulterioare beneficiarul acceptă finanţarea nerambursabilă şi se angajează să implementeze Proiectul pe propria răspundere, în conformitate cu prevederile cuprinse în prezentul contract, cu instrucţiunile emise de AMPOSDRU şi cu legsilaţia comunitară şi naţională şi, totodată, conform art. 9 A alin. (2) din contractul de finanţare, beneficiarul, în calitate de semnatar al contractului, are responsabilitatea finală în faţa AMPOSDRU ŞI OIPOSDRU delegate pentru implementarea proiectului. Parteneriatul constituit pentru implementarea proiectului (dacă există) şi consemnat prin Acordul de parteneriat anexă la prezentul contract va răspunde solidar sau individual în faţa AMPOSDRU şi OIPOSDRU DELEGAT pentru implementarea proiectului, pentru acţiunile şi inacţiunile beneficiarului sau fiecăruia dintre parteneri ori a prestatorilor serviciilor externalizate pentru managementul sau implementarea proiectului.

Contrar susţinerilor recurentei, Curtea de Apel Piteşti, prin raportare la înscrisurile de la dosarul cauzei, în mod corect a interpretat prevederile contractului de finanţare şi prevederile legale aplicabile în cauză. Instanţa de fond a cenzurat toate susţinerile reclamantei şi a argumentat în mod întemeiat respingerea acestor susţineri.

Art. 9 (A) alin. (14) din contractul de finanţare prevede obligaţia beneficiarului de a notifica în scris AMPOSDRU/OIPOSDRU delegat cu cel puţin 15 zile înainte de data la care doreşte ca modificarea să producă efecte şi se enumera situaţiile care fac obiectul unei notificări. La lit. d) a acestui articol se prevede ca situaţie care face obiectul unei modificări contractuale prin notificare- înlocuirea sau introducerea de membrii noi în echipa de management ori a experţilor pe termen lung din cadrul echipei de implementare a Proiectului.

Având în vedere prevederile menţionate mai sus, se constată că pentru introducerea/înlocuirea membrilor din echipa de management şi a experţilor pe termen lung în proiect, beneficiarul avea obligaţia de a supune aprobării Autorităţii Contractante această modificare contractuală ce trebuia depusă în formatul prevăzut ca anexă în Instrucţiunea AMPOSDRU nr. 17/2010.

Prin adresa din 01 august 2011, înregistrată la AMPOSDRU sub nr. x din 03 august 2011, ADH, în tabelul anexat, a menţionat şi persoane care nu au fost prevăzute în contractul de finanţare, întrucât nu au fost introduşi în echipa de implementare nici în etapa de contractare şi nici ulterior prin notificare conform Instrucţiunii AMPOSDRU nr. 17/2010.

Având în vedere cele menţionate mai sus, se constată că tabelul prin care s-au nominalizat experţii din echipa de management şi experţii pe termen lung, depus la AMPOSDRU în data de 01.08.2011, nu reprezintă o notificare pentru modificarea contractului, deoarece nu respectă formatul şi cerinţele prevăzute de Instrucţiunile AMPOSDRU şi de contractul de finanţare, nu a avut ca ataşament CV-urile experţilor pe termen lung şi documentele suport aferente, astfel încât persoanele nominalizate să poată fi verificate dacă respectă cerinţele menţionate în cererea de finanţare secţiunea Managementul proiectului cu privire la vechime, experienţă/rol în proiect.

Neîntemeiate sunt şi argumentele recurentei cu privire la nelegalitatea procesului-verbal în ceea ce priveşte corecţiile financiare aplicate, deoarece în cazul, în care se constată rambursarea, în mod necuvenit, a unor cheltuieli, ce trebuiau excluse de la plată, în conformitate cu prevederile art. 22 alin. (4) din O.U.G. nr. 64/2009 şi în conformitate cu prevederile contractului de finanţare, datorită neeligibilităţii acestor cheltuieli, atunci se procedează la stabilirea lor ca şi creanţă bugetară în temeiul prevederilor speciale ale O.U.G. nr. 66/2011.

În ceea ce priveşte susţinerile recurenţilor referitoare la eligibilitatea cheltuielilor cu subvenţiile acordate celor două întreprinderi sociale pentru care nu a făcut dovada utilizării banilor primiţi, intimatul arată că potrivit cererii de finanţare aceste subvenţii se acordau pentru funcţionarea întreprinderilor sociale ce se înfiinţau prin proiect.

Recurenta a transmis situaţii cu justificarea plăţilor efectuate pentru 9 întreprinderi sociale înfiinţate şi care au primit finanţări conform contractelor de premiere, prin care fiecare întreprindere sociala a justificat sumele primite de la Beneficiar. În aceste situaţii nu se regăsesc cele două întreprinderi sociale de mai sus care au primit finanţare, însă chiar recurenta reclamanta, prin cererea de chemare în judecată, a confirmat că aceste întreprinderi au fost inoperaţionale în perioada de implementare.

Având în vedere că nu s-au respectat condiţiile prevăzute la pct. 2 şi 7, în mod corect instanţa de fond a respins ca neîntemeiate susţinerile reclamantei.

Intimatul Ministerul Finanţelor Publice a susţinut în recursul său că judecătorul fondului a analizat atât documentaţia existentă la dosar cât şi dispoziţiile legale incidente, reţinând că măsura impusă de pârât prin Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/27.10.2014, constând în recuperarea cheltuielilor cu salariile experţilor, declarate neeligibile, rezultă din dispoziţiile art. 4 şi 11 din contract şi din dispoziţiile art. 22 din O.U.G. nr. 64/2009 - act normativ în baza căruia a fost încheiat contractul de finanţare.

Art. 6 alin. (3) din O.U.G. nr. 66/2011 la care face trimitere reclamanta relativ la nerespectarea de către pârât a principiului proporţionalităţii în aplicarea măsurilor nu are relevanţă în cauză, deoarece este în discuţie recuperarea unor sume plătite necuvenit acesteia, iar nu aplicarea nor reduceri procentuale pentru abaterile prevăzute în anexă la respectiva ordonanţă de urgenţă.

Intimatul mai arată că recurenta-reclamantă nu se poate prevala de dispoziţiile alin. (15) referitoare la aprobarea tacită a notificării, întrucât nu a transmis o notificare de modificare a contractului. Întrucât nu a transmis notificarea de modificare a contractului în condiţiile art. 9A (14) lit. d) şi art. 12 din contract şi în conformitate cu Decizia nr. 53/13.12.2010 şi cu modelele de notificare emise de AMPOSDRU, judecătorul fondului în mod corect a constatat că recurenta nu poate pretinde că a apreciat faptul că AMPOSDRU ar fi acceptat tacit modificarea contractului în condiţiile art. A (15).

Prin urmare, recurenta-reclamantă nerespectând contractul de finanţare nu avea dreptul de rambursare a cheltuielilor realizate cu experţii nenotificaţi. Faptul că o parte a respectivelor cheltuieli i-a fost deja rambursată în cadrul cererii de rambursare nr. 2 nu invalidează măsura ulterioară de recuperare a urnelor, în condiţiile în care s-a dovedit că acestea sunt neeligibile.

În ceea ce priveşte Scrisoarea standard de informare a Beneficiarului nr. 9579/10.11.2014 şi la cheltuielile cu salariile experţilor pe termen lung, ADH nu a negat faptul că nu a atacat în justiţie actele OIRPOSDRU Regiunea Sud-Vest Oltenia referitor la respingerea la rambursare în cadrul cererilor de rambursare nr. 3 şi 4 a cheltuielilor respective.

Referitor la suma de 155.151 RON reprezentând premii neacordate în favoarea a două întreprinderi sociale înfiinţate prin proiect - A. şi B., instanţa de fond în mod corect a apreciat că această cheltuială nu poate fi considerată eligibilă de către pârât prin prisma art. 9A (7) din contract, în situaţia în care acestea nu au justificat sumele primite. Intimatul a precizat faptul că obligaţia recurentei-reclamante nu constă doar în înfiinţarea întreprinderilor respective ci şi în asigurarea dezvoltării acestora, aşa cum se poate observa din analiza cererii de finanţare.

5. Procedura de examinare a recursului în completul de filtru

Raportul întocmit potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru şi comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 25 mai 2017, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, completul de filtru a apreciat incidenţa în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., pronunţând în acest sens încheierea de admitere în principiu din data de 28 septembrie 2017.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului:

O primă critică adusă de recurentă hotărârii instanţei de fond se grefează pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., apreciindu-se că este nelegală sub aspectul (ne)motivării şi soluţionării contradictorii a acţiunii.

Potrivit acestui text de lege, casarea hotărârii se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.

În literatura de specialitate s-a precizat că deşi la punctul 6 ar fi vorba de trei motive distincte, în realitate este vorba de despre ipoteze diferite ale aceluiaşi motiv de casare şi anume nemotivarea hotărârii, deoarece astfel trebuie calificate şi o hotărâre care nu este deloc motivată şi una care cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.

Un atare motiv de casare se justifică prin prisma faptului că în lipsa oricăror considerente, a unor considerente contradictorii sau străine de natura pricinii, nu se poate aprecia dacă soluţia adoptată este sau nu rezultatul cercetării fondului cauzei.

Revenind la recursul declarat, se constată că recurenta a susţinut acest motiv de casare din perspectiva faptului că instanţa de fond a emis, în cuprinsul sentinţei recurate, motivări contradictorii. În acest sens, s-a arătat că deşi în soluţionarea excepţiei de nelegalitate instanţa a precizat că "reclamanta este în drept să conteste în acţiunea de faţa legalitatea şi temeinicia actelor de control", totuşi, în continuare revine asupra propriei opinii şi apreciază că întrucât reclamanta nu a contestat in justiţie actele pârâtului cu privire la respingerea de la rambursare în cadrul CR3 şi CR4 "şi cum reclamanta a solicitat rambursarea lor şi în cadrul CR6 finală, în mod corect a stabilit pârâtul că nu se poate reveni asupra actelor anterioare şi nu se poate dispune rambursarea sumei respective".

Înalta Curte constată că motivarea instanţei de fond nu cuprinde argumente contradictorii, având în vedere că, în primul exemplu oferit de recurentă, instanţa s-a referit la excepţia inadmisibilităţii invocată de pârât, în timp ce ulterior, a apreciat că solicitările din cererea de chemare în judecată sunt neîntemeiate, iar printre argumentele amintite a fost şi acela că anterior, în cazul altor cereri de rambursare pârâtul a adopta o anume conduită administrativă. Însă, nu acesta a fost singurul argument în adoptarea soluţiei instanţei de fond, astfel încât nu se poate concluziona că aceasta a folosit o motivare contradictorie în susţinerea soluţiei adoptate.

Dimpotrivă, hotărârea atacată cuprinde considerente ample pentru care acţiunea recurentei reclamante a fost găsită neîntemeiată, instanţa de fond făcând referire la argumentele ambelor părţi, precum şi la probele dosarului pe care le-a analizat cu rigurozitate. În acest sens, se observă că instanţa de fond a procedat la analizarea condiţiilor de fond şi de formă impuse de lege pentru calificarea cheltuielilor ca eligibile sau neeligibile şi s-a pronunţat cu privire la acest aspect dedus judecăţii, stabilind că din probele dosarului rezultă lipsa notificării în condiţiile art. 9A (14) lit. d) din contractul de finanţare.

Împrejurarea că soluţia adoptată o nemulţumeşte pe recurentă şi că argumetele sale nu au fost apreciate ca justificate, nu este de natură să conducă la concluzia că motivarea hotărârii este contradictorie.

A mai susţinut recurenta că instanţa de fond s-a rezumat la a achiesa la cererile şi argumentaţiile intimatei - pârâte, fără a indica şi motivele pentru care a înlăturat motivele/argumentele sale de fapt şi de drept.

Nici acest motiv, care echivalează cu o invocare a art. 6 din CEDO (lipsa unui proces achitabil), nu poate fi reţinut.

Înalta Curte constată că în cuprinsul hotărârii atacate instanţa de fond a făcut referire şi la apărările invocate de recurenta reclamantă, arătând în mod relevant în motivare de ce nu le-a apreciat convingătoare cum ar fi de exemplu următoarea afirmaţie: " Reclamanta nu se poate prevala de dispoziţiile alin. (15) referitoare la aprobarea tacită a notificării, întrucât nu a transmis o notificare de modificare a contractului, ci - ulterior realizării modificării în mod unilateral - a transmis cocontractantului, la solicitarea acestuia, o actualizare a datelor proiectului în care a indicat şi persoanele respective, funcţia acestora, codul numeric personal şi datele de începere şi finalizare a contractelor lor în cadrul proiectului ."

Prin urmare, nu se poate invoca în recurs faptul că susţinerile recurentei reclamante nu au fost ascultate, analizate şi argumentate de instanţa de fond.

Un alt motiv de casare invocat a fost cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material."

Cu titlu de exemplu, ipotezele circumscrise acestui motiv de casare se întâlnesc în situaţiile în care instanţa aplică un act normativ care nu este incident în speţă, dă eficienţă unei norme generale în condiţiile existenţei unei norme speciale aplicabile, dă o interpretare greşită textului de lege aplicabil în cauză etc.

În legătură cu greşita aplicare a normelor de drept material, recurenta a criticat deopotrivă soluţia referitoare la neeligibilitatea cheltuielilor realizate cu salariile experţilor pe termen lung, cât şi la cea referitoare la neeligibilitatea subvenţiilor în favoarea a două întreprinderi înfiinţate prin proiect, dar care nu au justificat utilizarea banilor primiţi.

Înalta Curte reţine că recurenta reclamantă a încheiat cu Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale - Direcţia Generală pentru Programul Operaţional Sectorial "Dezvoltarea Resurselor Umane" (AMPOSDRU) contractul de finanţare POSDRU/84/6.1/S/56527 din 28 iunie 2010 pentru acordarea finanţării nerambursabile de către AMPOSDRU în vederea implementării proiectului "Competenţe şi instrumente pentru adoptarea responsabilităţii sociale şi de mediu în cadrul organizaţiilor societăţii civile (RSORG)". Suma prevăzută în contract pentru finanţare nerambursabilă a fost de 11.591.652 RON.

Potrivit alin. (7) al art. 9A ["Obligaţiile beneficiarului"], reclamanta, în calitate de beneficiar, s-a obligat să utilizeze fondurile din contul proiectului exclusiv pentru plăţile necesare implementării activităţilor proiectului, în conformitate cu Anexa 1 - Cererea de finanţare. Potrivit art. 9A (14) d), reclamanta în calitate de beneficiar avea obligaţia de a notifica în scris AMPOSDRU/OIRPOSDRU delegat, cu cel puţin 15 zile înainte de data la care dorea ca modificarea să producă efecte, înlocuirea sau introducerea de membrii noi în echipa de management sau a experţilor pe termen lung din cadrul echipei de implementare a proiectului.

De asemenea, în conformitate cu art. 19A(15), orice notificare transmisă de beneficiar către AMPOSDRU/OIRPOSDRU delegat în conformitate cu art. 9A (14) era considerată valabilă numai dacă a fost făcută în scris în conformitate cu prevederile Ghidului solicitantului şi/sau Instrucţiunilor AMPOSDRU, semnată de către reprezentantul legal şi ştampilată corespunzător. Beneficiarul urma să considere notificarea ca fiind aprobată tacit, dacă în termen de 15 zile de la data înregistrării la sediul AMPOSDRU/OIRPOSDRU delegat nu erau formulate obiecţiuni cu privire la modificarea solicitată.

În acest context, în acord cu opinia instanţei de fond, se constată că în procesul-verbal de constatare a neregulilor a fost indicat temeiul de drept în baza căruia au fost declarate ca neeligibile salariile experţilor pe termen lung, acesta fiind chiar contractul părţilor.

Astfel, este de principiu că în conformitate cu prevederile art. 1272 alin. (1) C. civ., "contractul valabil încheiat are putere de lege între părţile contractante", motiv pentru care părţile sunt obligate să respecte drepturile şi obligaţiile asumate.

Ca atare, este evident că procesul-verbal de constatare a neregulilor conţine temeiul legal în baza căruia au fost făcute constatările echipei de control, din această perspectivă susţinerile recurentei neputând fi reţinute.

Un argument în plus al acestei concluzii, îl reprezintă şi prevederile art. 4 din contractul de finanţare potrivit căruia "cheltuielile angajate pe perioada de implementare a Proiectului sunt eligibile în condiţiile stabilite de: H.G. nr. 759/2007, de Ordinul comun MFP şi MMFPS nr. 1117/217072010, de Ghidul Solicitantului, de prezentul contract, de Instrucţiunile AMPOSDRU, precum şi de alte dispoziţii legale aplicabile."

Iar, conform capitolului "Eligibilitatea Cheltuielilor din Ghidul Solicitantului - Condiţii Generale: Pentru a fi eligibilă, o cheltuială trebuie să îndeplinească în mod cumulativ următoarele condiţii:

- să fie efectiv plătită de la data prevăzută în contractul de finanţare nerambursabilă;

- să fie necesară pentru realizarea activităţilor din cadrul proiectului;

- să fie prevăzută în bugetul estimativ al proiectului;

- să fie în conformitate cu principiile unui management financiar riguros, având în vedere utilizarea eficientă a fondurilor şi un raport optim cost-rezultate;

- să fie înregistrată în contabilitatea Beneficiarului, să fie identificabilă, verificabilă şi să fie dovedită prin facturi, în conformitate cu prevederile legislaţiei naţionale, sau de alte documente contabile cu valoare probatorie, echivalentă facturilor;

- să nu fi făcut obiectul altor finanţări publice;

- să fie în conformitate cu prevederile contractului de finanţare;

- să fie conformă cu prevederile legislaţiei naţionale şi comunitare;

Or, beneficiarul proiectului de finanţare - recurenta din prezenta cauză - s-a angajat, conform alin. (4) al art. 1 din contractul de finanţare, să implementeze proiectul pe proprie răspundere, în conformitate cu prevederile cuprinse în contract, cu instrucţiunile emise de AMPOSDRU şi cu legislaţia comunitară şi naţională.

Pe cale de consecinţă, nu pot fi primite argumentele recurentei în sensul că actul administrativ contestat ar fi lipsit de temei legal.

De asemenea, nu pot fi primite nici susţinerile potrivit cărora sancţiunea aplicată, respectiv declararea ca neeligibile a cheltuielilor menţionate mai sus, are un caracter arbitrar, în absenţa unor prevederi legale exprese care să instituie o asemenea sancţiune.

În acest sens, se observă că recurenta face o confuzie între aplicarea unor corecţii financiare procentuale şi rambursarea unor cheltuieli ce trebuiau excluse de la plată, în conformitate cu prevederile art. 6 din O.U.G. 66/2011. Astfel, pentru aplicarea unor reduceri procentuale, echipa de control trebuia să reţină una dintre abaterile menţionate în anexa actului normativ citat şi care se referă cu titlu de exemplu la: nerespectarera regulilor privind achiziţiile publice; neîndeplinirea sau îndeplinirea parţială a indicatorilor din proiecte finanţate din fonduri europene şi/sau fonduri publice naţionale aferente acestora; sau neîndeplinirea cerinţelor de durabilitate/sustenabilitate prevăzute de reglementările aplicabile, etc.

Mai mult, în conformitate cu prevederile art. 9 din O.U.G. 66/2011:

"Pentru cheltuielile incluse în solicitările/cererile de plată ale beneficiarilor care nu respectă condiţiile de legalitate, regularitate sau conformitate stabilite prin prevederile legislaţiei naţionale şi comunitare, identificate de autorităţile cu competenţe în gestionarea fondurilor europene înainte de efectuarea plăţii, nu se aplică: a) procedura de constatare a neregulii prevăzută la art. 21; b) procedura de raportare a neregulilor prevăzută la art. 58 şi 59."

Aşadar, în situaţia în care se constată rambursarea, în mod necuvenit, a unor cheltuieli, ce trebuiau excluse de la plată, în conformitate cu prevederile art. 22 alin. (4) din O.U.G. nr. 64/2009 şi în conformitate cu prevederile contractului de finanţare, datorită neeligibilităţii acestor cheltuieli, atunci se procedează la stabilirea lor ca şi creanţă bugetară.

Prin urmare, nici din această perspectivă, motivele de nelegalitate invocate de recurentă nu pot fi primite.

Argumentul referitor la faptul că instanţa de fond nu a interpretat clauzele contractuale în conformitate cu regulile statuate în C. civ., se constată că nu se poate aprecia în sensul că doar eşuarea proiectului datorită prestaţiilor necorespunzătoare ale experţilor ar fi putut conduce la declararea ca neeligibile a salariilor acestora, în condiţiile în care s-a dovedit mai sus că recurenta nu şi-a îndeplinit o obligaţie esenţială prevăzută în contract, referitoare la notificarea acestei modificări.

În acest context, fiind încălcate prevederi contractuale evidente şi o obligaţie pe care beneficiarul şi-a asumat-o, intimata nu avea obligaţia să dovedească un eventual eşec al proiectului, de vreme ce cheltuiala nu era eligibilă datorită neîndeplinirii unor condiţii formale prealabile.

Totodată, susţinerile reclamantei în sensul că, în realitate intimata pârâtă a avut la dispoziţie timpul necesar să verifice experţii pe termen lung incluşi în proiect, sunt simple afirmaţii ale acesteia, care nu exclud însă obligaţia acesteia de a-şi respecta obligaţia de notificare, aşa cum a fost stipulată în contractul părţilor.

În ce priveşte motivul de recurs referitor la încălcarea principiului neretroactivităţii normei legale din perspectiva faptului că măsura declarării ca neeligibile a acestor cheltuieli este nelegală pe toată durata de implementare a proiectului, trebuind să se limiteze doar la cele aferente C3R şi nu retroactiv la cele anterioare acestei cereri, nici acesta nu este întemeiat.

Înalta Curte reţine că potrivit art. 1 alin. (4) din contractul de finanţare, cu modificările şi completările ulterioare beneficiarul acceptă finanţarea nerambursabilă şi se angajează să implementeze Proiectul pe propria răspundere, în conformitate cu prevederile cuprinse în prezentul contract, cu instrucţiunile emise de AMPOSDRU şi cu legislaţia comunitară şi naţională şi, totodată, conform art. 9 A alin. (2) din contractul de finanţare, beneficiarul, în calitate de semnatar al contractului, are responsabilitatea finală în faţa AMPOSDRU ŞI OIPOSDRU delegate pentru implementarea proiectului. Parteneriatul constituit pentru implementarea proiectului şi consemnat prin Acordul de parteneriat anexă la prezentul contract va răspunde solidar sau individual în faţa AMPOSDRU şi OIPOSDRU DELEGAT pentru implementarea proiectului, pentru acţiunile şi inacţiunile beneficiarului sau fiecăruia dintre parteneri ori a prestatorilor serviciilor externalizate pentru managementul sau implementarea proiectului.

Potrivit declaraţiilor date la fiecare cerere de rambursare, recurenta a certificat faptul că totalul cheltuielilor, solicitate prin intermediul acestor cereri de rambursare sunt eligibile şi sunt realizate în vederea îndeplinirii scopului proiectului şi în concordanţă cu contractul de finanţare şi legislaţia în vigoare. Totodată, s-a certificat faptul că documentele anexate sunt conforme, iar orice fel de informaţie descoperită ca fiind incorectă sau falsă, va atrage după sine reţinerea sumelor sau neplata acestora. Tot în cadrul acestei declaraţii Liderul de parteneriat menţionează că este conştient de faptul că, în cazul nerespectării prevederilor contractuale sau în cazul fondurilor solicitate nejustificat prin intermediul acestor cereri de rambursare, este posibil să nu se plătească, să fie corectate sau să se recupereze sumele plătite necuvenit.

În aceste condiţii, este evident că prin încheierea actului de control atacat, intimatul nu a încălcat principiul neretroactivităţii interpretării normei legale statuat de art. 9 alin. (2) C. civ., având în vedere că, nefiind respectată o dispoziţie contractuală, rambursarea sumelor declarate neeligibile s-a făcut în mod legal pe toată perioada de derulare a proiectului.

Nici încălcarea principiului bunei credinţe şi validarea de către instanţa de fond a abuzului săvârşit de intimat nu pot fi reţinute, având în vedere că obligaţia acestuia din urmă de a sprijini beneficiarul prin furnizarea informaţiilor sau clarificărilor pe care acesta le consideră necesare pentru implementarea proiectului, nu poate constitui o clauză exoneratoare de răspundere pentru recurentă, în sprijinul neîndeplinirii obligaţiilor sale contractuale.

Cu privire la declararea ca neeligibilă a sumei de 155.151 RON reprezentând premii acordate la două întreprinderi sociale create prin Proiect, se observă că instanţa de fond, în mod corect, a apreciat că această cheltuială nu poate fi considerată eligibilă prin prisma art. 9A alin. (7) din contract.

Potrivit prevederilor art. 9A alin. (7) din contractul de finanţare: "Beneficiarul/partenerul este obligat să utilizeze fondurile din contul/conturile Proiectului exclusiv pentru plăţile necesare implementării activităţilor Proiectului, în conformitate cu Anexa 1 - Cererea de finanţare."

Din această perspectivă nu pot fi reţinute susţinerile recurentei care a arătat că şi-a asumat doar obligaţia de a înfiinţa întreprinderi sociale, de a acorda premii pentru idei de afaceri (în această categorie înscriindu-se şi premiile acordate celor doua întreprinderi), fără a exista o obligaţie asumată din partea ADH ca planurile de afaceri premiate să fie efectiv implementate.

Înalta Curte observă că însăşi recurenta şi-a asumat prin caluzele contractuale atât obligaţia privind înfiinţarea întreprinderilor respective, cât şi pe accea a asigurării dezvoltării acestora, după cum rezultă din cererea de finanţare.

Ca atare, în sarcina recurentei nu există doar obligaţia de a justifica efectuarea unei plăţi în realizarea unei activităţi în conformitate cu Cererea de finanţare şi de a prezenta justificativele pentru aceste plăţi, respectiv dovezile financiar-contabile că aceste premii au fost efectiv plătite către cele două întreprinderi, aşa cum a menţionat aceasta în motivele de recurs, ci obligaţia de înfiinţare a lor în scopul funcţionării în vederea realizării obiectivului vizat de contratul de finanţare.

Faţă de toate cele reţinute, Curtea reţine că motivele de nelegalitate şi criticile aduse de recurentă hotărârii instanţei de fond, nu justifică o reformare a sentinţei atacate.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs:

Raportat la toate considerentele expuse mai sus, Înalta Curte apreciază că prezentul recurs este nefondat, motiv pentru care în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 544/2004 şi disp. art. 496 C. proc. civ. va dispune respingerea acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Asociaţia "Depresiunea Horezu" împotriva sentinţei nr. 97 din 17 iunie 2015 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 noiembrie 2017.