Annulment of FEADR financial correction: retroactivity of conflict-of-interest rules to pre-2011 contracts and evidentiary weight of informal procurement findings

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurala şi Pescuit, anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare înregistrat la APDRP sub nr. x din 02 aprilie 2012, încheiat la data de 30.03.2012, privind proiectul "Fabrica de Nutreţuri Combinate capacitate 20T/H" beneficiar S.C. A. S.R.L. Crevedia şi exonerarea de plata sumei de 5.412.045 RON şi a dobânzilor şi penalităţilor aferente; anularea Deciziei nr. 14134 din data de 25.05.2012 a APDRP prin care a fost respinsă contestaţia formulată de reclamantă împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare; anularea Raportului de control nr. x din 05 martie 2012 al Direcţiei de Control şi Antifraudă din cadrul APDRP, urmând a se constata eligibilitatea proiectului "Fabrica de Nutreţuri Combinate capacitate 20T/H" beneficiar S.C. A. S.R.L. Crevedia.

Totodată, a solicitat să se constate faptul că nu a operat rezilierea Contractului de finanţare nr. x având ca obiect acordarea ajutorului financiar nerambursabil în cuantum de 36.692.141 RON pentru realizarea proiectului intitulat "Fabrica de nutreţuri combinate capacitate 20T/H" beneficiar S.C. A. S.R.L. Crevedia; suspendarea executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, înregistrat la APDRP sub nr. 8276 din 02.04.2012, încheiat la data de 30.03.2012, privind proiectul "Fabrica de Nutreţuri Combinate capacitate 20T/H"- beneficiar S.C. A. S.R.L. Crevedia până la pronunţarea unei hotărâri definitive şi irevocabile cu privire la contestaţia formulată împotriva acestuia şi a Deciziei nr. 14134 din 25 mai 2012 şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul demers judiciar.

În motivarea contestaţiei reclamanta a susţinut că pârâta a aplicat greşit O.U.G. nr. 66/2011 în raport cu art. 66 din Ordonanţă şi art. 2 din H.G. nr. 875/2011 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 66/2011.

În ce priveşte prima neregulă reţinută în procesul-verbal contestat, s-a arătat că aceasta este neconformă cu situaţia reală, invocând răspunsul la adresa APDRP nr. 6575 din 16 martie 2012.

Astfel, pentru obţinerea finanţării, societatea reclamantă a depus cererea de finanţare în data de 30.05.2008, după aprobarea acesteia s-au demarat procedurile de contractare, fiind încheiat, la data de 10.10.2008, Contractul de finanţare FEADR. După aprobarea dosarului de finanţare, societatea a trecut la procedura de achiziţie, fiind depuse următoarele oferte:

(I) Oferta B. din data de 20.11.2008, înregistrată la S.C. A. S.R.L. sub nr. x din 03 decembrie 2008, în valoare de 3.023.000 euro; (II) Oferta C. din data de 31.10.2008, înregistrată la S.C. A. S.R.L. sub nr. x din 25 noiembrie 2008, în valoare de 2.997.890 euro; (III) Oferta D. din data de 28.10.2008, înregistrată la S.C. A. S.R.L. sub nr. x din 03 decembrie 2008, în valoare de 3.343.250 EUR.

Astfel, preţul oferit de C. era cel mai convenabil şi cuprindea şi sistemul de stocare ulei şi costurile de finanţare care, în oferta iniţială din 2007, erau considerate separat de linia FNC oferită la 2.355.000 euro (de asemenea, majorarea ofertei chiar şi de către B. de la 2.335.000 la 3.023.000 avea ca justificare includerea sistemului de stocare ulei şi costurile de finanţare). Preţul C. pentru aceeaşi linie FNC era evident cel mai bun, atât din perspectiva valorii sale totale, cât şi din perspectiva faptului că le permitea să recupereze, prin deducere, valoarea garanţiei de 450.000 euro, precum şi a faptului ca le oferea finanţare pe minim 12 luni.

Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare cuprindea relatări contradictorii şi neconforme cu realitatea, de vreme ce s-a reţinut că prin Raportul de control nr. x/05.03.2012 au fost constatate nereguli precum "atribuirea de către beneficiar a contractului privind achiziţionarea unei linii FNC în baza unei proceduri de achiziţii formale, prin valorificarea printr-o societate intermediară, la un preţ artificial crescut", iar prin aspectele semnalate de OLAF s-a reţinut că, "câştigătorul licitaţiei, C., a depus oferta de 2.997.890 euro, cu 0,7% mai puţin decât ofertantul necâştigător B. de 3.023-000 euro", pentru ca, în situaţia de fapt, să se concluzioneze că achiziţionarea liniei FNC a fost una formală şi a condus la creşterea artificială a valorii de achiziţie a utilajelor din proiect.

Actul normativ reţinut drept temei de drept în procesul-verbal contestat menţionează în art. 63 din O.U.G. nr. 66/2011 că prevederile secţiunii a 2-a a Capitolului II (Reguli în materia conflictelor de interese) se vor aplica contractelor de finanţare încheiate după intrarea în vigoare a ordonanţei, respectiv încheiate după data de 30 iunie 2011. Or, contractul de finanţare ce a stat la baza raporturilor juridice, ca izvor de drept al celor contestate, a fost încheiat la data de 10.10.2008, ceea ce face ca temeiul de drept invocat să fie greşit aplicat.

În ceea ce priveşte reţinerea încălcării Anexei IV pct. 4.5 din Contractul de finanţare referitoare la:

"existenţa unor legături între structurile acţionariatului Beneficiarului şi ofertanţi", APDRP a definit aceste "legături" în cuprinsul situaţiei de fapt, în sensul că societatea de la care reclamanta a achiziţionat linia FNC, respectiv C., a avut ca reprezentant în relaţia cu producătorul liniei (B.), pe administratorul S.C. A. S.R.L.

În atare condiţii, era evident faptul că autoritatea pârâtă a interpretat şi aplicat greşit clauza contractuală referitoare la existenţa unui conflict de interese, ceea ce a condus la nelegalitatea procesului-verbal contestat.

Referitor la faptul că cea de-a treia ofertă, a firmei germane D., era una pretins coroborată şi instrumentată concertat de către aceasta din urmă şi ofertantul B., nu putea fi imputată reclamantei, această suspiciune de colaborare, de vreme ce nu s-a demonstrat existenţa vreunui conflict de interese între ea şi această ofertantă sau între cele două ofertante, pentru a putea să i se opună încălcarea clauzelor contractuale în acest sens.

Reclamanta a apreciat că procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare este nelegal întocmit, deoarece în baza celor reţinute în situaţia de fapt, sub aspectul evocat, organul de control, raportat la aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 11 alin. (2) şi art. 14 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, a reţinut greşit sancţiunea menţionată în dispoziţiile art. 8 din H.G. nr. 875/2011.

Referitor la cea de-a doua neregulă reţinută în procesul-verbal contestat, reclamanta a precizat că s-a reţinut în mod eronat că societatea nu mai respectă criteriile de eligibilitate EG 2 şi EG 5, drept pentru care s-a pretins că s-au încălcat o serie de clauze contractuale: art. 1 alin. (1)(2), din Anexa I la Contractul de finanţare, art. 1 alin. (1)(10 - 194), art. 3 alin. (3)(1) şi art. 13 alin. (13) (3), precum şi art. 11 alin. (11)(3), existând în acest sens o neconcordanţă între reţinerea prevăzută în situaţia de fapt sub capitolul 6 pct. II şi invocarea temeiului de drept aplicabil situaţiei de fapt reţinute.

S-a menţionat că între S.C. A. S.R.L. şi S.C. E. S.R.L. exista încheiat un contract de asociere în participaţiune (şi nu de închiriere aşa cum greşit s-a reţinut), cu privire la proiectul finanţat, noua formă de asociere neavând personalitate juridică şi fiind reprezentată, în relaţia cu terţii, de S.C. E. S.R.L., în calitate de administrator al acestei asocieri (Anexa 4), potrivit dispoziţiilor art. 1.3.1.1. din Contractul de asociere, S.C. A. S.R.L., pentru realizarea activităţilor economice convenite.

Aşa fiind, societatea reclamantă este proprietarul echipamentelor achiziţionate prin proiect şi deţine în continuare, sub forma unei asocieri fără personalitate juridică, dreptul de exploatare şi operare a acestora şi, totodată, deţine toate avizele şi acordurile conforme cu legislaţia în vigoare, astfel cum acestea sunt date asocierii fără personalitate juridică, reprezentată de S.C. E. S.R.L., ce acţionează în relaţiile cu terţii ca mandatar al formei de asociere.

Prin urmare, nu poate fi vorba de existenţa unei nereguli, astfel cum este definită de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, ci de o operaţiune de natura economică, efectuată în condiţii de legalitate, de vreme ce legislaţia română şi/sau europeană nu interzice dreptul la asociere, săvârşită împreună cu un partener eligibil şi experimentat, cu scopul evident de a se obţine rezultate economice mai bune decât o exploatare individuală. Astfel, asocierea în vederea exploatării unui echipament şi a exercitării unui drept de exploatare nu constituie înstrăinare sau cedare a folosinţei, ci o formă de exploatare a propriului drept, în condiţii economice cât mai favorabile.

Dispoziţiile art. 13 (2) din Anexa 1 a Contractului de finanţare, prevăd posibilitatea recuperării sprijinului financiar, dacă "obiectivele finanţate nu sunt utilizate/folosite, conform scopului destinat rezultat din cererea de finanţare, modifică substanţial proiectului sau în cazul în care îşi modifică destinaţia într-o perioada de 5 ani de zile, după finalizarea proiectului (data ultimei plăţi)".

Or, chiar în cuprinsul procesului-verbal contestat s-a reţinut faptul că scopul destinat rezultat din cererea de finanţare nu a fost modificat, de asemenea proiectul nu a fost modificat ci a fost implementat, iar destinaţia acestuia este păstrată de către reclamantă, prin referirea expresă menţionată în contractul de asociere în participaţiune.

Terenurile şi clădirile unde sunt amplasate utilajele de procesare nu au făcut obiectul finanţării nerambursabile, fiind proprietate S.C. A. S.R.L., active închiriate către S.C. E. S.R.L., în vederea rentabilizării investiţiei.

Referitor la Decizia nr. 14134 din data de 25.05.2012, prin care a fost respinsă contestaţia formulată, reclamanta a arătat că susţinerile din contestaţie au fost înlăturate fără a exista vreo motivare în acest sens.

O altă critică a vizat faptul că absenţa motivării actului administrativ atacat constituie o încălcare a principiului statului de drept, a dreptului la o bună administrare şi o încălcare a obligaţiei constituţionale a autorităţilor administrative de a asigura informarea corectă a cetăţenilor asupra problemelor de interes personal ale acestora, critici care pun în discuţie însăşi legalitatea emiterii deciziei atacate.

Prin întâmpinare, pârâta Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată, susţinând, în esenţă, că aspectele ce au făcut obiectul rapoartelor de investigaţii comunicate de OLAF sunt rezultatul unor suspiciuni de neregulă constatate în verificările efectuate de DG - AGRI în misiunea efectuată în România în perioada 16-20 mai 2011.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 127 din data de 23 aprilie 2013 Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. Crevedia în contradictoriu cu Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinţei nr. 127 din data de 23 aprilie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, precum şi împotriva tuturor încheierilor de şedinţă premergătoare, a declarat recurs în termen legal reclamanta S.C. A. S.R.L.

3. Decizia de casare

Prin Decizia nr. 1559 din de 2 aprilie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar F. împotriva sentinţei civile nr. 127 din 23 aprilie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de control judiciar a reţinut, în esenţă, că în cauză au fost încălcate principiul contradictorialităţii şi al dreptului la apărare, prevederile art. 129 din C. proc. civ. şi art. 13 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 precum şi dispoziţiile art. 261 alin. (1) pct. 5 din acelaşi cod prin aceea că nu s-au arătat argumentele care au stat la baza respingerii probelor solicitate de reclamantă, iar pe de altă parte, nu a fost analizat probatoriul administrat, chiar insuficient, şi motivele invocate prin acţiune.

4. Procedura derulată în faţa instanţei de rejudecare

În rejudecare, prima instanţă a încuviinţat proba cu înscrisuri pentru ambele părţi, respectiv înscrisurile ce au fost depuse la dosar şi înscrisurile expres prevăzute în decizia de casare, a respins proba testimonială cu privire la martorul G., apreciind-o neconcludentă, iar în ceea ce-l priveşte pe matorul H., ca fiind inadmisibilă, pentru argumentele precizate în considerentele respectivei încheieri şi, totodată, a dispus efectuarea unei expertiză tehnice în specialitatea contabilitate - gestionarea fondurilor comunitare, lucrare refăcută potrivit încheierii de şedinţă din 8 martie 2017.

Totodată, a apreciat că nu se mai impune analizarea excepţiei de nelegalitate a Raportului de control şi inspecţie la faţa locului încheiat la data de 16 noiembrie 2011 de Comisia Europeană - Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) - Investigaţii şi Operaţiuni II - Departamentul B1, având referinţa OLAF: OF/2011/0877, excepţie respinsă în mod corect în primul ciclu procesual, şi cererea reclamantei de completare a contestaţiei cu privire la funcţionarii publici I. şi J., ca inadmisibilă, astfel cum a statuat Înalta Curte.

5. Hotărârea pronunţată în rejudecare

Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 147 din 26 iunie 2017, în fond după casare, a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar F. SPRL în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (succesoarea Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltarea Rurală şi Pescuit), ca neîntemeiată.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:

În ceea ce priveşte aplicarea greşită a O.U.G. nr. 66/2011 în raport de art. 66 din acelaşi act normativ, prima instanţă a reţinut următoarele:

Potrivit reclamantei, iniţierea activităţii de constatare a neregulilor s-a produs la data de 24 mai 2011, înainte de intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 66/2011, astfel că dispoziţiile acestei O.U.G. nu sunt aplicabile în prezenta cauză, susţinând că s-au încălcat dispoziţiile art. 66 din acelaşi act normativ.

Prima instanţă a apreciat că susţinerile reclamantei sunt nefondate, întrucât, din probele administrate, efectuarea controlului de către OLAF s-a desfăşurat în baza Regulamentului CE nr. 2185/1996 privind verificările pe teren şi inspecţiile efectuate de Comisie în vederea protejării intereselor financiare ale Comunităţilor Europene împotriva fraudei şi a altor abateri şi nu în baza unui act normativ intern, iar data efectuării controlului de către acest organism european nu echivalează cu data constatării de către AFIR a neregulilor ce au stat la baza emiterii titlului de creanţă.

În cauză, controlul fostei Agenţii de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit s-a declanşat prin Nota de descoperire a unei nereguli şi de fundamentare pentru desfăşurarea unui control IRD 0.1. nr. 2305/31.01.2012 prin care Directorul General APDRP a mandatat o echipă de control în vederea verificării semnalărilor din Raportul de control şi inspecţie întocmite de OLAF, comunicate prin adresa din 20.01.2012, înregistrat la APDRP cu nr. 1931/26.01.2012.

Materia prevenirii, constatării şi sancţionării neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene a fost reglementată prin două acte normative succesive, respectiv O.G. nr. 79/2003 privind controlul şi recuperarea fondurilor comunitare, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente utilizate necorespunzător, şi O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora.

Definiţia neregulii, la data săvârşirii acesteia în prezenta cauză, era cuprinsă în art. 2 lit. a) din O.G. nr. 79/2003, modificat prin art. I pct. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 20/2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 79/2003 privind controlul şi recuperarea fondurilor comunitare, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente utilizate necorespunzător, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 613 din 20 august 2008, potrivit căruia, în prezent, definiţia neregulii fiind cuprinsă în art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011.

Prima instanţă a reţinut că, deşi, faţă de considerentele Deciziei nr. 66/2011 a Curţii Constituţionale, analiza neregulilor săvârşite înainte de intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 66/2011, trebuia făcută în conformitate cu O.G. nr. 79/2003, art. 2 lit. a), reclamanta nu a suferit nicio vătămare în sensul art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2002, care să determine anularea actului administrativ întocmit în cauză.

Astfel, definiţia neregulii cuprinsă în art. 2 lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011, este o preluare a prevederilor art. 1 alin. (2) din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2988/95 al Consiliului din 18 decembrie 1995 privind protecţia intereselor financiare ale Uniunii Europene, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria x din 23 decembrie 1995, potrivit cărora "«neregula» constituie abatere orice încălcare a unei dispoziţii de drept comunitar ca urmare a unei acţiuni sau omisiuni a unui agent economic, care poate sau ar putea prejudicia bugetul general al Comunităţilor sau bugetele gestionate de acestea, fie prin diminuarea sau pierderea veniturilor acumulate din resurse proprii, colectate direct în numele Comunităţilor, fie prin cheltuieli nejustificate", precum şi a celor ale art. 2 pct. 7 din Regulamentul (CE) nr. 1083/2006 al Consiliului din 11 iulie 2006 de stabilire a unor dispoziţii generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European şi Fondul de Coeziune şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1260/1999, publicat în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene seria x din 31 iulie 2006, (acte comunitare direct aplicabile), potrivit cărora neregula înseamnă "orice încălcare a unei dispoziţii a dreptului comunitar care rezultă dintr-un act sau dintr-o omisiune a unui operator economic care are sau ar putea avea ca efect un prejudiciu la adresa bugetului general al Uniunii Europene prin imputarea unei cheltuieli necorespunzătoare bugetului general". Mai mult, definiţia neregulii se regăseşte chiar în contractul de finanţare nr. C1230383600002 din 10 octombrie 2008, care constituie baza legală a controlului.

Potrivit art. 16 din Anexa 1 - Prevederi Generale la contractul de finanţare:

"prin neregulă" în accepţiunea prezentului contract, se înţelege orice abatere de la legalitate, regularitate şi conformitate, precum şi nerespectarea prevederilor memorandumului de finanţare, acordurilor de finanţare, reglementărilor în vigoare privind asistenţa financiară nerambursabilă acordată României de Comunitatea Europeană, precum şi a prevederilor contractului de finanţare, caz în care cheltuiala este neeligibilă şi are ca efect prejudicierea bugetului general a Comunităţilor Europene sau a bugetelor administrate de acestea ori în numele lor şi a bugetului naţional".

În ceea ce priveşte aplicarea corecţiei financiare, prima instanţă a reţinut că recent CJUE a stabilit că, deşi principiul securităţii juridice se opune aplicării retroactive a unui regulament, iar legea nouă îşi produce efectele numai pentru viitor, aceasta se aplică, în lipsa unei derogări, şi efectelor viitoare ale unor situaţii apărute sub imperiul legii vechi (Hotărârea din 3 septembrie 2015, A2A, C 89/14, EU:C:2015:537, punctul 37 şi jurisprudenţa citată).

Prin urmare, nici domeniul de aplicare al principiului încrederii legitime nu poate fi extins într-atât încât să împiedice, la modul general, o nouă reglementare să se aplice efectelor viitoare ale unor situaţii apărute sub imperiul reglementării anterioare (a se vedea în special Hotărârea din 3 septembrie 2015, A2A, C 89/14, EU:C:2015:537, punctul 38 şi jurisprudenţa citată).

Prima instanţă a avut în vedere şi cauza C 260/14, iar în speţă, raportat la neregula identificată, a reţinut că O.U.G. nr. 66/2011 este aplicabilă, întrucât în măsura în care se dovedeşte "conflictul de interese" efectele acestei situaţii au subzistat inclusiv după intrarea în vigoare a acestui act normativ.

În ceea ce priveşte susţinerea potrivit căreia s-ar fi încălcat principiul tempus regit actum întrucât potrivit art. 63 din O.U.G. nr. 66/2011, regulile în materia conflictelor de interese se aplică contractelor de finanţare încheiate după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 66/2011, prima instanţă a avut în vedere următoarele:

Potrivit Hotărârii nr. 224/2008 privind stabilirea cadrului general de implementare a măsurilor cofinanţate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2007 - 2013, "conflict de interese" reprezintă situaţia în care există legături între structurile acţionariatului beneficiarului şi ofertanţii acestuia, între membrii comisiei de evaluare şi ofertanţi sau atunci când ofertantul câştigător deţine pachetul majoritar de acţiuni în două firme participante pentru acelaşi tip de achiziţie în cadrul achiziţiilor realizate de solicitanţii privaţi ai fondurilor nerambursabile FEADR.

De asemenea, conform art. 4 Anexa 1 din contractul de finanţare, "beneficiarul va adopta o asemenea conduită care va evita conflictul de interese definit conform legislaţiei în vigoare".

Prima instanţă a reţinut că deşi susţinerile reclamantei referitoare la neaplicarea dispoziţiilor O.U.G. nr. 66/2011 în ceea ce priveşte încadrarea juridică a conflictului de interese sunt întemeiate, în procesul-verbal de constatare a neregulilor sunt invocate şi prevederile contractuale (respectiv clauzele contractuale referitoare la conflictul de interese, Anexa IV -Instrucţiuni de achiziţii pentru beneficiarii privaţi a FEADR) astfel că, indicarea greşită a temeiului juridic reprezentat de art. 8, art. 14 şi 15 din O.U.G. nr. 66/2011 nu au produs reclamantei o vătămare menită să determine anularea actului administrativ contestat.

În ceea ce priveşte neregulile constatate în procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, judecătorul fondului a reţinut următoarele:

Câştigătorul licitaţiei (C. Beirut, Liban) a depus o ofertă de 2.997.890 euro, cu 0,7% mai puţin decât ofertantul necâştigător B. (3.023.000 euro). Oferta acestuia din urmă a fost făcută la data de 20.11.2008, în condiţiile în care bugetul de la cererea de finanţare depusă de beneficiar a fost calculat tot în baza unei oferte a B. din data de 3.03.2008, valoarea acesteia fiind de 2.335.000 euro, având aceleaşi echipamente şi caracteristici, aspect ce rezultă din Raportul de inspecţie la faţa locului al OLAF din 16.11.2011 şi înscrisurile anexate acestuia.

Ofertantul câştigător nu este companie de producţie, echipamentele fiind livrate tot de ofertantul necâştigător B., iar preţul cu care aceasta a vândut companiei C. a fost de 2.375.000 (apropiat de preţul oferit în perioada în care beneficiarul a elaborat cererea de finanţare şi bugetul aferent necesar realizării investiţiei), C. obţinând astfel un profit de 622.890 euro; Mai mult, compania B. a avut un contract cu A. de livrare a acestui echipament, acesta fiind ulterior preluat de C.; contractul de livrare echipamente a fost semnat de către C., însă documentele de însoţire a mărfurilor şi certificatul de calitate au fost eliberate de B., iar livrarea echipamentelor a început înainte de emiterea facturii proformă şi de data efectuării plăţii; B. a livrat către C. o fabrică de furaje completă cu o capacitate de 20t/h, conform contractului comercial EWO-940 din 12.09.2008, din care rezultă că C. a fost reprezentată de K., în condiţiile în care K. avea şi calitatea de administrator al A. la data desfăşurării procedurilor de achiziţie publică.

Totodată, prima instanţă a apreciat că prezintă relevanţă chiar declaraţia lui L. dată cu ocazia controlului OLAF din 18.11.2011 potrivit căreia în arhivele firmei nu se află devizul întocmit în 20.11.2008 de către B. către firma A., întrucât la acea dată nu fusese întocmită nicio ofertă, însă există o copie a devizului din 03.06.2008, a cărui dată a fost schimbată cu 20.11.2008.

De asemenea, în ceea ce priveşte participarea firmei germane D. la aceeaşi achiziţie, a reţinut că cererea de ofertă a A. a fost transmisă de D. prin intermediul B., iar oferta acestei societăţi făcea referire la echipamentul provenit de la compania olandeză B.

În concluzie, faţă de cronologia evenimentelor derulate, dar şi legăturile dintre beneficiarul finanţării în calitatea sa de autoritate contractantă şi societatea declarată câştigătoare în procedura de achiziţie a FNC (prin intermediul lui K.), prima instanţă a reţinut că au fost încălcate prevederile contractului de finanţare, respectiv dispoziţiile referitoare la conflictul de interese.

În ceea ce priveşte susţinerile reclamantei referitoare la lipsa efectelor juridice ale contractului de asociere în participaţiune încheiat între S.C. E. S.R.L. şi S.C. A. S.R.L., raportat la obligaţiile asumate de acesta din urmă prin intermediul cererii de finanţare şi a contractului de finanţare nr. x din 10 octombrie 2008, Curtea reţine următoarele:

Prin cererea de finanţare nr. x din 30 mai 2008, solicitantul a asigurat Autoritatea contractantă că beneficiarul are capacitatea de a desfăşura activitatea cofinanţată, prin declaraţia pe proprie răspundere obligându-se să notifice APDRP de modificările aduse dreptului de folosinţă sau de proprietate, aspect pe care instanţa îl reţine din actele administrativ fiscale ataşate la dosar, situaţie necontestată de către reclamantă.

Potrivit clauzelor contractului de finanţare, cererea de finanţare, rezultată în urma verificărilor, modificărilor şi completărilor ulterioare devine obligatorie pentru beneficiar, acesta având obligaţia să notifice Autoritatea Contractantă la apariţia oricăror modificări survenite în derularea proiectului.

Or, deşi prin cererea de finanţare reclamanta a declarat că îşi va desfăşura activitatea cofinanţată, terenul şi clădirile aferente FNC au fost închiriate către E. S.R.L., care deţine şi dreptul de operare şi exploatare a echipamentelor achiziţionate prin proiect, aspect ce rezultă din contractul de închiriere autentificat la BNP sub nr. 91 din 26.02.2009, procesul-verbal de predare primire din 1.10.2009.

De asemenea, prima instanţă a reţinut că însăşi reclamanta prin adresa din 29 februarie 2012 înregistrată la APDRP cu nr. 4918 din 29 februarie 2012 menţionează că între cele două societăţi există un contract de asociere în participaţiune prin care cele două exploatează în comun fabrica realizată, anexa nr. 2 la contractul de închiriere.

Totodată, a reţinut că autorizaţiile de funcţionare sanitară, sanitar veterinară şi de mediu pentru procesarea nutreţurilor concentrate au fost emise pe numele operatorului E. S.R.L. şi nu pe numele reclamantei, deşi obligaţia de abţine avizele necesare îi aparţinea reclamantei conform cererii de finanţare, care a devenit obligatorie pentru reclamantă potrivit contractului de finanţare (a se vedea art. 1 alin. (2) din Contractul de finanţare,, cererea de finanţare, autorizaţia de mediu nr. x din 03.12.2009, autorizaţia sanitar veterinară nr. 27 din 22 decembrie 2010, autorizaţia sanitară de funcţionare nr. x din 20.10.2009, facturi emise de reclamantă către S.C. E. S.R.L. cu privire la contravaloarea contractului de închiriere, în perioada 1.10.2009-31.01.2012.

Aşa fiind, a apreciat că prin încheierea contractului de închiriere şi de asociere în participaţiune, reclamanta a încălcat clauzele contractului de finanţare, potrivit cărora derularea contractului se va face în conformitate cu descrierea din cererea de finanţare şi cu respectarea criteriilor de eligibilitate şi de selecţie înscrise în cererea de finanţare.

Prima instanţă a considerat că nu poate fi primită nici critica privind absenţa motivării actelor administrative atacate, acestea fiind motivate atât în fapt cât şi în drept, iar în corespondenţa purtată cu reclamanta rezultă că aceasta a fost corect informată cu privire la toate problemele ivite pe parcursul derulării contractului de finanţare.

Producerea însăşi a unei nereguli şi utilizarea necorespunzătoare a banilor acordaţi atrage sancţiunea restituirii parţiale sau totale a acestora, iar prejudiciul produs bugetului UE sau bugetelor naţionale poate fi real sau potenţial, potrivit jurisprudenţei constante a Curţii de Justiţie a Comunităţii Europene (Hotărârea CJUE din 15 septembrie 2005. Irlanda/Comisia, C-199/03, punctul 31. Hotărârea din 21 decembrie 2011, Chambre de commerce et d industrie de I’Indre, C465/10, punctul 47).

De altfel, chiar în contractul de finanţare nr. nr. x din 10.10.2008 încheiat între părţi, s-a stabilit că, existenţa unor documente neconforme, în baza cărora s-au plătit sume necuvenite de către Autoritatea Contractantă, are ca efect recuperarea acestora de la beneficiar cu încetarea valabilităţii contractului.

În ceea ce priveşte susţinerea reclamantei privind nerespectarea de către pârâtă a principiului proporţionalităţii, prima instanţă a reţinut că încălcarea unor obligaţii a căror respectare prezintă o importanţă fundamentală pentru buna funcţionare a unui sistem comunitar, precum obligaţiile care rezultă din realizarea acţiunilor finanţate din FEDR, poate fi sancţionată prin pierderea unui drept conferit de reglementarea Uniunii, iar recuperarea sumelor pierdute nu poate să fie aplicabilă numai în cazurile în care acţiunea finanţată din fondurile structurale nu a fost realizată în totalitate sau în parte.

Deşi nu este, exclus, ca, în temeiul principiului proporţionalităţii, constatarea unei abateri minore să conducă numai la o rambursare parţială a fondurilor plătite, atunci când, în cadrul unei acţiuni finanţate de FEDR, se constată o încălcare de către beneficiar a uneia dintre obligaţiile fundamentale (în cauză, achiziţia formală în cadrul procedurii de achiziţii de bunuri şi desfăşurarea activităţii cofinanţate prin intermediul unor terţe persoane), posibilitatea ca o asemenea abatere să fie sancţionată prin eliminarea completă a asistenţei este singura aptă să producă efectul disuasiv necesar pentru buna administrare a fondurilor structurale (a se vedea în acest sens cauza C-465/10, Ministre de l’Intérieur, de l’Outre-mer, des Collectivités territoriales et de l’Immigration c/Chambre de commerce et d'industrie de l'Indre din 19 ianuarie 2006, Comunità montana della Valnerina/Commission, C-240/03 P, Rec., p. I-731, punctul 77, Hotărârea Conserve Italia/Comisia).

Referitor la concluziile raportului de expertiză tehnică de specialitate, efectuată în cauză, prima instanţă a reţinut următoarele:

Deşi expertul, în ceea ce priveşte primul obiectiv indicat, a apreciat că ofertele prezentate îndeplinesc cerinţele de formă, prima instanţă a reţinut, ca urmare a analizei înscrisurilor ataşate, coroborate cu constatările OLAF şi ZKA, că ofertele deşi existau formal, acesta nu au fost făcute cu intenţia de a produce efecte juridice, iar o astfel de constatare o poate face doar judecătorul, nicidecum expertul de specialitate.

În ceea ce priveşte al doilea obiectiv, cu privire la care expertul a apreciat că cea mai avantajoasă ofertă din punct de vedere financiar o reprezintă oferta C., ca urmare a analizei documentelor financiar contabile depuse la dosar, prima instanţă a reţinut că anumite documente nu au fost analizate. Pe de altă parte, relaţiile dintre ofertanţi dar şi cronologia evenimentelor ce prezintă relevanţă în speţa pendinte, nu putea fi analizată de către expert, acesta neavând competenţe în acest sens.

Referitor la al treilea obiectiv, expertul a concluzionat că nu a existat în perioada de ofertate şi de implementare, posibilitatea identificării unor costuri mai mici de achiziţionare a materialelor şi de implementare a proiectului, însă aceste constatări sunt necesare dar nu şi suficiente, în formarea convingerii instanţei. Or, judecătorul fondului a apreciat că prezintă relevanţă şi constatările efectuate de către OLAF, cu ocazia controlului efectuat la data de 16 noiembrie 2011 la sediul B., care relevă legături anterioare de afaceri între B., K. ca reprezentant al A., al M., şi al C.

În ceea ce priveşte al patrulea obiectiv, expertul a indicat raportat la documentele contabile că preţul oferit de C. era cel mai convenabil, însă s-a considerat că acest aspect nu prezintă relevanţă, în condiţiile în care procedura de achiziţii a fost viciată, existând o înţelege între ofertanţi.

Judecătorul fondului a apreciat că nici răspunsul la al cincilea obiectiv nu prezintă relevanţă, având în vedere pe de o parte faptul că la data controlului proiectul era în curs de implementare, fiind decontată o singură tranşă de plată, iar pe de altă parte Curtea reţine aplicabilitatea în cauză a considerentelor CJUE din Hotărârea pronunţată în cauza C-465/10.

Referitor la al şaselea obiectiv, expertul, verificând documentele contabile, trebuia să precizeze dacă a existat o plată dublă a preţului de achiziţie, urmând a descrie şi mecanismul plăţilor efectuate în baza contractului încheiat cu societatea declarată câştigătoare, însă acesta nu a putut consemna care a fost natura acestor relaţii începând cu anul 2006 şi nici nu s-a făcut referire la facturile şi extrasele de cont anexate la dosarul cererii de plată tranşa 1.

În ceea ce priveşte al şaptelea obiectiv, expertul a precizat că echipamentele şi silozurile sunt proprietatea reclamantei, însă s-a apreciat că nici acest aspect nu poate conduce la admiterea cererii de chemare în judecată, întrucât în titlul de creanţă s-a reţinut că activitatea cofinanţată este desfăşurată de E. S.R.L. în baza contractului de închiriere către S.C. E. S.R.L., autentificat la BNP cu nr. 91 din 26 februarie 2009, prin care reclamanta închiriază întreg imobilul constituit din clădiri şi terenuri, în scopul folosinţei, operării şi exploatării pe o perioadă de 5 ani şi Anexa 2 prin care se stipulează că dreptul de operare şi exploatare a echipamentelor aparţinând fabricii de nutreţuri combinate aparţinând reclamantei, revin către S.C. E. S.R.L. şi nu A.

Prima instanţă a reţinut, în ceea ce priveşte concluziile expertului referitoare la aplicabilitatea art. 17 din O.U.G. nr. 66/2011, că nu pot fi luate în calcul, întrucât neregulile constatate sunt majore şi afectează întreaga valoare a proiectului.

Faţă de cele constatate, dar şi faţă de faptul că interpretarea probelor, a dispoziţiilor legale incidente intră în competenţa exclusivă a judecătorului învestit cu soluţionarea cauzei, prima instanţă a înlăturat concluziile expertizei efectuate în cauză, completat prin "Răspunsul la obiecţiuni" întrucât nu se coroborează cu înscrisurile încuviinţate.

6. Calea de atac exercitată

Reclamanta S.C. A. S.R.L. a formulat recurs împotriva sentinţei primei instanţe, dată în rejudecare, prin care a invocat disp. art. 304 pct. (5) şi (7) şi art. 3041 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă susţine că i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, a fost nesocotită decizia de casare, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre care nu aduce nimic în plus faţă de hotărârea deja casată.

Prima instanţă a respins, nemotivat şi neîntemeiat, proba testimonială, iar concluziile expertizei contabile au fost înlăturate, în totalitate.

În concret, cu privire la proba testimonială, se arată că, deşi s-a solicitat audierea martorului G., instanţa de fond a respins proba, considerând că audierea lui L. nu este utilă cauzei, deşi nu era vorba despre această persoană.

Cu privire la raportul de expertiză, instanţa de fond a golit de conţinut dispoziţiile obligatorii ale instanţei de recurs, cu privire la necesitatea şi utilitatea probei, afirmând că "nu se coroborează cu înscrisurile administrate în cauză".

Din actele dosarului, susţine recurenta-reclamantă, rezultă situaţia de fapt reală, deoarece toate cele trei oferte îndeplineau cerinţele tehnice aferente implementării proiectului, cea mai avantajoasă din punct de vedere financiar a fost cea a firmei câştigătoare, proiectul a fost implementat în proporţie de 100%, nu au fost identificate plăţi duble, echipamentele achiziţionate sunt proprietatea reclamantei, oferta emisă de D. este autentică, orice diferenţă de preţ constatată a fost consecinţa ofertelor financiare concrete, întocmite de participanţii la procedură şi nu poate fi imputată reclamantei.

7. Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a solicitat respingerea recursului ca nefondat, instanţa de fond a respectat dispoziţiile deciziei de casare, prin administrarea unor înscrisuri noi şi a expertizei contabile, dar administrarea unui probatoriu complet nu presupune automat administrarea tuturor probelor solicitate de reclamantei sau omologarea raportului de expertiză în forma prezentată de expert, fără ca instanţa să nu se poată pronunţa asupra concludenţei acestora.

În privinţa existenţei neregulii, intimata-pârâtă consideră că legătura dintre societăţile participante la licitaţie este dovedită, iar ofertele neconforme, ceea ce a condus la prejudicierea bugetului UE şi a bugetului naţional şi la existenţa obligaţiei de recuperare a fondurilor nerambursabile acordate recurentei-reclamante.

II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra recursurilor

1. Cu privire la motivele de recurs întemeiate pe disp. art. 304 pct. 5 şi 7 C. proc. civ.

Conform art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum şi asupra necesităţii administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.

Prin Decizia de casare nr. 1559 din 02.04.2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal s-a pronunţat asupra necesităţii administrării unui probatoriu "concret şi complet", în sensul depunerii la dosar a unor înscrisuri şi anume cele indicate la fila 58 din cuprinsul deciziei.

În rejudecare, prima instanţă a solicitat depunerea acestor acte la dosar, a încuviinţat pentru reclamantă depunerea unor alte înscrisuri, a respins proba testimonială şi a hotărât asupra administrării probei cu expertiză tehnică specialitate contabilitate - gestionarea fondurilor comunitare, conform obiectivelor reclamantei şi acceptate de judecător.

Faţă de acestea, urmează să se constată că motivele de recurs întemeiate pe disp. art. 304 pct. 5 C. proc. civ. nu sunt întrunite în cauză, deoarece instanţa de rejudecare a respectat întocmai cele dispuse prin decizia de casare.

Valorificarea şi coroborarea probelor administrate în dosar este de competenţa judecătorului fondului, iar faptul că acesta nu a omologat raportul de expertiză nu înseamnă că nu au fost respectate dispoziţiile deciziei de casare.

Din perspectiva motivelor de recurs întemeiate pe disp. art. 304 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte constată că respingerea administrării probei testimoniale, martorii fiind nominalizaţi H. şi G., a fost motivată în cuprinsul încheierii de şedinţă din data de 6 aprilie 2016.

Instanţa de fond a avut în vedere audierea numitului G. şi nu a altei persoane, faptul că în încheiere acesta a fost trecut cu numele de L. reprezintă o eroare materială care putea fi îndreptată la cererea părţii interesate.

De altfel, în cuprinsul sentinţei recurate, numele martorului este tehnoredactat corect (a se vedea fila 13 a sentinţei).

Înalta Curte reţine că judecătorul fondului a hotărât să nu ţină seama de concluziile raportului de expertiză, deoarece acestea nu se coroborează cu înscrisurile administrate în cauză, iar soluţia a fost motivată amplu la filele 21 şi 22 din cuprinsul sentinţei, de unde rezultă că în realitate recurenta-reclamantă nu este de acord cu susţinerile judecătorului de fond şi nu cu faptul că hotărâre este nemotivată sub acest aspect.

În concluzie, motivul de recurs analizat va fi respins ca nefondat.

2. Referitor la reanalizarea cauzei din perspectiva disp. art. 304<SUP>1</SUP> C. proc. civ., se va constata că recurenta-reclamantă consideră că judecătorul fondului a încercat să creeze aparenţa unei judecăţi efective, proba cu expertiza a fost încuviinţată doar formal, iar înscrisul de la fila 31 vol. I din dosarul Curţii de apel nu a fost analizat (organul de control german a arătat că oferta emisă de D. este autentică).

Din cuprinsul înscrisurilor depuse la dosar, reiese că societatea recurentă a fost verificată ca urmare a raportului întocmit de OLAF, prin care au fost constatate nereguli, în sensul atribuirii de către beneficiar a contractului privind achiziţionarea unei linii FNC, în baza unei proceduri formale, prin valorificarea printr-o societate intermediară, la un preţ artificial crescut (S.C. C.), a unui contract mai vechi încheiat între beneficiari şi furnizorul de echipamente şi încredinţarea spre exploatare şi folosinţă a echipamentelor achiziţionate prin FEADR, cu obţinerea de avantaje financiare care au afectat condiţiile în care a fost acordată finanţarea.

În urma verificării proprii, autoritatea competentă naţională a reţinut că proiectul S.C. A. S.R.L. a fost selectat pentru finanţare, deoarece societatea a asigurat că are capacitatea şi pregătirea necesară de a desfăşura activitatea cofinanţată, însă la vizita pe teren s-a constatat că fabrica de nutreţuri combinate este pusă în funcţiune, dar activitatea de procesare este desfăşurată de S.C. E. S.R.L., autorizaţiile de funcţionare sunt emise pe numele acestei societăţi, de unde s-a tras concluzia că reclamanta nu şi-a respectat obligaţiile asumate, proiectul fiind neeligibil.

De asemenea, autoritatea naţională de control, primind concluziile raportului OLAF, precum şi pe cele proprii, a apreciat că achiziţionarea liniei FNC a fost formală, deoarece societatea de la care a fost achiziţionată linia (S.C. C.) l-a avut ca reprezentant în relaţia cu producătorul liniei N., pe administratorul reclamantei, K.

Totodată, din raportul pe care Serviciul German de Investigaţii vamale l-a efectuat la ofertantul D., reiese că oferta acestei societăţi a fost solicitată şi transmisă reclamantei prin ofertantul B., astfel încât intimata-pârâtă a reţinut şi existenţa unui conflict de interese.

Prima instanţă a analizat cele două abateri şi pentru a pronunţa soluţia de respingere a acţiunii a apreciat că acestea se constituie în nereguli majore ce afectează întreaga valoare a proiectului.

Prin motivele de recurs se aduc critici numai cu privire la achiziţia liniei FNC, astfel încât instanţa de recurs va avea în vedere numai aceste aspecte.

Instanţa de fond, în mod corect a hotărât să nu ţină seama de concluziile raportului de expertiză cu obiectivele cerute de reclamantă şi având în vedere că expertul nu avea competenţa să aprecieze şi să se pronunţe asupra faptului că ofertele depuse de B., C. şi D. sunt transmise, în realitate, de producătorul utilajelor B., iar oferta D. este formală, deşi este autentică, toate acestea fiind dovedite din conţinutul înscrisurilor depuse la dosar.

De asemenea, aprecierile expertului în ceea ce priveşte oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere financiar nu contrazic înscrisurile dosarului din care reiese că a existat o diferenţă de preţ dintre oferta din data de 03.03.2008 şi cea din 20.11.2008, transmisă de acelaşi ofertant, B., pentru aceleaşi echipamente.

Pentru obiectivul din expertiză, dacă exista posibilitatea unor costuri mai mici de achiziţionare a utilajelor, expertul nu a avut în vedere actele dosarului din care rezultă o diferenţă de preţ între ofertele din datele sus-menţionate şi însuşi expertul a arătat că expertiza nu este în măsură să emită o opinie cu privire la comparabilitatea ofertelor de preţ.

Obiectivul expertizei prin care expertul trebuia să precizeze dacă proiectul cofinanţat era implementat şi în ce proporţie nu are relevanţă asupra constatării unor nereguli, de asemenea, expertul nu are competenţa să aprecieze asupra respectării principiului proporţionalităţii, numai instanţa de judecată are o asemenea posibilitate conferită de dispoziţiile O.U.G. nr. 66/2011 şi de cele ale Legii nr. 554/2004.

La stabilirea neregulii nu s-a avut în vedere inexistenţa dreptului de proprietate al reclamantei asupra echipamentelor, ci doar împrejurarea desfăşurării activităţii de către S.C. E. S.R.L., astfel că acest obiectiv din raportul de expertiză este fără relevanţă în raport cu soluţia pronunţată.

În plus, expertul nu a clarificat dacă a existat o plată dublă a preţului de achiziţie şi nici dacă valoarea creanţei bugetare a fost calculată prin aplicarea procentului de corecţie, deoarece în cuprinsul raportului de expertiză nu s-au analizat documentele anexate la dosarul cererii de plată pentru tranşa I, iar gravitatea abaterii o apreciază judecătorul.

Faţă de acestea, Înalta Curte apreciază că prima instanţă a realizat o corectă aplicare a normelor legale în domeniu, a interpretat corect probele administrate în cauză, pronunţând o soluţie legală, motiv pentru care, în temeiul art. 312 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar F. SPRL împotriva sentinţei nr. 147 din 26 iunie 2017 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 noiembrie 2017.