Legality of mid-procedure modification of minimum vehicle capacity in electronic inter-judicial transport route allocation
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as unfounded, thereby upholding the lower court's decision which had rejected the claimant’s administrative action. The dispute concerned the validity of the electronic allocation procedure for inter-judicial transport routes under the 2013–2019 program, specifically challenging the authority's modification of the minimum vehicle capacity requirement during the bidding process. The claimant, a transport company that had submitted an offer for 10-seat vehicles, argued that the authority's mid-procedure increase of the required capacity to 23 seats violated the applicable regulations and unfairly prejudiced their participation, seeking the annulment of the route assignments and associated licenses awarded to competitors. The court held that the administrative act was legal and that the claimant was not injured because the capacity change was precipitated by the claimant's own prior complaints regarding passenger flow, and the claimant had voluntarily participated in the auction based on the vehicles actually available to them, thus satisfying the requirements of the normative methodology and Article 59 of the Methodological Norms approved by Order 980/2011.
Legislator headnote
AI generatedart. 493 alin. (4) C. proc. civ, art. 493 alin. (7) din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ, art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ; Legality of mid-procedure modification of minimum vehicle capacity in electronic inter-judicial transport route allocation: Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L. încadrând criticile în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., republicat.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
1.1 Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, la data de 14.05.2013, sub nr. x/2/2013 şi precizată la termenul din data de 22.11.2013 reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată Ministerul Transporturilor, Autoritatea Rutieră Română - A.R.R., Centrul Naţional de Management Pentru Societatea Informaţională - C.N.M.S.I., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună:
- anularea programului de transport şi implicit a calendarului în baza cărora s-a desfăşurat procedura de atribuire a curselor/traseelor din programul de transport interjudeţean valabil în perioada 1 mai 2013 - 30 iunie 2019 şi în subsidiar a atribuirii traseelor interjudeţene, cod traseu 271 cursele 1 şi 4, Bucureşti - Cartojani şi cod traseu 641 cursele 1, 2 şi 3, Bucureşti - Goleasca şi emiterea unui nou program de transport interjudeţean şi a unui nou calendar în vederea atribuirii curselor- traseelor mai înainte menţionate, cu respectarea dispoziţiilor legale;
- anularea în principal a atribuirii din data de 28 februarie 2013 a curselor/traseelor din programul de transport interjudeţean valabil în perioada 1 mai 2013 - 30 iunie 2019 şi în subsidiar anularea atribuirii din aceeaşi dată de 28 februarie 2013, a traseelor interjudeţene, cod traseu 271 cursele 1 şi 4, Bucureşti - Cartojani şi cod traseu 641 cursele 1, 2 şi 3, Bucureşti - Goleasca şi pe cale consecinţă organizarea unei noi atribuiri, cu respectarea condiţiilor legale;
- anularea licenţelor pentru beneficiarii atribuirii traseelor interjudeţene, cod traseu 271, cursele 1 şi 4, Bucureşti - Cartojani şi cod traseu 641 cursele 1, 2 şi 3 Bucureşti - Goleasca;
- recunoaşterea vechimii pentru societatea reclamantă pentru traseele interjudeţene în speţă, cod traseu 271 cursele 1 şi 4, Bucureşti -Cartojani şi cod traseu 641 cursele 1, 2 şi 3, Bucureşti - Golească.
1.2. Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 1818 din 6.06.2014 a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., faţă de pârâtul Ministerul Transporturilor, pentru lipsa calităţii procesuale pasive, a respins acţiunea reclamantei S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Rutieră Română (A.R.R.), Agenţia pentru Agenda Digitală a României (AADR) - (fost Centrul Naţional de Management pentru Societatea Informaţională), S.C. B., şi C. S.R.L., ca nefondată şi a obligat reclamanta să plătească suma de 3.720 RON cheltuieli de judecată către pârâta S.C. B. S.R.L. şi suma de 3.000 RON cheltuieli de judecată către pârâta S.C. C. S.R.L.
1.3. Procedura de examinare a recursului în completul de filtru
Raportul întocmit potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru şi comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 30 martie 2016, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
Prin încheierea de şedinţă din data de 7 iunie 2016, completul de filtru, apreciind incidenţa în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., a admis în principiu recursul şi a fixat termen pentru judecata cauzei pe fond.
2. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L. încadrând criticile în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., republicat.
3. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 C. proc. civ., republicat
3.1. Recursul este nefondat, fiind respins ca atare, pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.
3.2. Aşa cum s-a menţionat la pct. 1.2. al prezentei decizii, instanţa de fond a respins ca nefondată acţiunea formulată de recurenta-reclamantă.
În motivarea soluţiei adoptate, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că actele administrative atacate sunt legale şi temeinice, acţiunea formulată pentru anularea acestora fiind nefondată.
3.3. În recursul formulat, aşa cum s-a menţionat la pct. 2 al prezentei decizii, societatea reclamantă a invocat, în mod generic, motivele de recurs prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ., republicat şi, reluând, în cea mai mare parte susţinerile din acţiunea introductivă, a formulat, în esenţă, următoarele critici:
- soluţia pronunţată este vădit nelegală, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material şi anume: art. 59 alin. (1) din OMTI nr. 980/2011, art. 3 pct. 33 din O.G. nr. 27/2011, art. 53 alin. (1), art. 55 alin. (1), art. 57 alin. (1) din Normele metodologice;
- sentinţa pronunţată cuprinde motive contradictorii şi motive străine de natura cauzei, instanţa de fond ignorând susţinerile făcute de societate;
- pe fondul cauzei, Curtea de apel, a ignorat că ARR, pe parcursul derulării procedurii, "a modificat capacitatea de transport" pentru noul program de transport judeţean, deşi acest lucru este recunoscut de autoritate;
- procedând în acest mod, instanţa de fond a soluţionat greşit toate capetele de acţiune formulate.
În concluzie, societatea reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei pronunţate şi, rejudecând cauza, admiterea acţiunii aşa cum a fost precizată.
3.4. În întâmpinările depuse, intimatele-pârâte au susţinut, în esenţă, că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, solicitând respingerea recursului.
3.5. Din actele şi lucrările dosarului rezultă că societatea recurentă s-a înscris şi a participat la atribuirea electronică în sistem informatic a curselor cuprinse în Programul de transport interjudeţean 2013-2019 şi anume pentru cursele:
- traseul 271 - Bucureşti - Cartojani, cursele 2 şi 3;
- traseul 41 - Bucureşti - Bolintin Vale, cursele 1-11, 16, 17, 19-25, 27;
- traseul 49 - Bucureşti - Crevedia Mică, cursa 1;
- traseul 67 - Bucureşti - Marsa, cursa 1;
- traseul 69 - Bucureşti - Obedeni, cursa 2;
- traseul 73 - Bucureşti - Podişoru, cursele 1-4;
- traseul 3101 - Puranii de Sus - Bucureşti, cursele 1-2;
- traseul 24521 - Videle - Cartojani, cursele 1-3.
Atribuirea electronică în sistem informatic a curselor cuprinse în Programul de transport interjudeţean este reglementată astfel:
- art. 42 lit. c) din O.G. nr. 27/2011, privind transporturile rutiere, potrivit căruia Autoritatea competentă (ARR) stabileşte prin norme "modul de atribuire a traseelor cuprinse în programele de transport";
- art. 3 pct. 33 din O.G. nr. 27/2011, potrivit căruia "program de transport" este programul întocmit şi aprobat de autoritatea competentă, prin care se stabilesc traseele, graficele de circulaţie, numărul autovehiculelor necesare, precum şi capacitatea de transport minimă în vederea efectuării transportului rutier contra cost de persoane prin servicii regulate; capacitatea de transport a autovehiculului este dată de numărul de locuri pe scaune înscris în certificatul de clasificare pe stele sau categorii;
- Normă metodologică 2011, privind aplicarea prevederilor referitoare la organizarea şi efectuarea transporturilor rutiere şi a activităţilor conexe acestora stabilite prin O.G. nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, aprobată prin OMTI nr. 980/2011;
- art. 55 - (1) Programul de transport interjudeţean se întocmeşte de către Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. în baza programului de transport anterior, cu consultarea organizaţiilor patronale reprezentative la nivel naţional pentru domeniul transporturilor rutiere, valabilitatea acestuia fiind de 74 de luni. Alineatul (1) a fost modificat prin punctul 17 din Ordin nr. 1640/2012 începând cu 26.11.2012.
(2) Prin programul de transport interjudeţean se stabilesc traseele, graficele de circulaţie, numărul autobuzelor necesare şi capacitatea minimă de transport a acestora, precum şi autogările şi staţiile publice.
- art. 57 - (1) Cursele/Traseul din programul de transport interjudeţean se atribuie prin Sistemul informatic pentru atribuirea electronică a traseelor naţionale, în baza criteriilor de evaluare, solicitantului care întruneşte cel mai mare punctaj.
Alin. (1) a fost modificat prin punctul 21 din Ordinul nr. 1640/2012 începând cu 26.11.2012.
(2) Criteriile de evaluare a operatorului de transport rutier sunt prevăzute în Anexa nr. 18 la prezentele norme metodologice.
(3) Metodologia de punctare privind criteriile de evaluare este prevăzută în anexa nr. 19 la prezentele norme metodologice.
- art. 59 - (1) Cu cel puţin 90 de zile înainte de expirarea programului de transport valabil la data intrării în vigoare a prezentelor norme metodologice, Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. va afişa următorul program de transport pe pagina de internet a acesteia, precum şi calendarul atribuirii electronice în Sistemul informatic pentru atribuirea electronică a traseelor naţionale.
Alin. (1) a fost modificat prin punctul 23. din Ordin nr. 1640/2012 începând cu 26.11.2012.
(11) Calendarul unei atribuiri electronice în Sistemul informatic pentru atribuirea electronică a traseelor naţionale va cuprinde cel puţin următoarele informaţii:
- data introducerii programului de transport interjudeţean în Sistemul informatic pentru atribuirea electronic; a traseelor naţionale;
- perioada de 5 zile calendaristice pentru depunerea solicitărilor;
- perioada de 10 zile calendaristice pentru evaluarea solicitărilor depuse;
- data atribuirii electronice.
Alin. (11) a fost introdus prin punctul 24 din Ordinul nr. 1640/2012 începând cu 26.11.2012.
- art. 62. - Eliberarea licenţei de traseu şi a graficului de circulaţie anexă la aceasta se fac de către Autoritatea Rutieră Română - A.R.R., după atribuirea cursei/traseului prin Sistemul informatic pentru atribuirea electronici a traseelor naţionale.
Art. 62 a fost modificat prin punctul 30 din Ordinul nr. 1640/2012 începând cu 26.11.2012.
Conform rezultatelor atribuirii electronice din data de 28.02.2013, care au fost stabilite prin programul gestionat de CNMSI, societatea recurentă a fost declarată câştigătoare a traseului interjudeţean Cod 271 Bucureşti - Cartojani, cursele 2 şi 3, în timp ce pentru traseul Cod 271, cursele 1 şi 4 Bucureşti - Cartojani, precum şi trasul Cod 641 Bucureşti - Goleasca, cursele 1, 2 şi 3, au fost declarate câştigătoare celelalte două societăţi pârâte.
În cadrul criticilor formulate în acţiunea adresată instanţei de fond, cât şi în criticile din cererea de recurs, societatea recurentă a susţinut, în esenţă, că procedura de atribuire şi rezultatul validat de ARR au fost viciate prin faptul că autoritatea competentă - ARR a modificat capacitatea minimă de transport a autovehiculelor, în cursul derulării procedurii.
Astfel, societatea recurentă a susţinut că s-a înscris în procedura de atribuire cu microbuze de 10 locuri capacitate, iar ulterior, autoritatea intimată - ARR a modificat capacitatea pentru autobuze de 23 locuri.
Autoritatea intimată nu a negat acest lucru, precizând că însăşi societatea recurentă semnalase, cu Adresa nr. x din 15.02.2013 şi Adresa nr. x din 13.02.2013, aspecte care impuneau modificarea capacităţii de transport pe traseele Cod 271 şi, respectiv, Cod 641.
Pe de altă parte, din actele dosarului, rezultă că autoritatea intimată, cu Adresa nr. x din 27.02.2013, a adus la cunoştinţă societăţii recurente faptul că, în noul program de transport interjudeţean 2013-2019, fusese modificată capacitatea de transport având în vedere creşterea fluxului de călători, aspect semnalat chiar de societatea recurentă.
Astfel fiind, instanţa de recurs constată că instanţa de fond a reţinut în mod judicios că societatea reclamantă nu a fost vătămată ca urmare a modificării/augmentării capacităţii de transport, aceasta participând la procedura de atribuire în raport cu capacitatea autovehiculelor pe care le-a avut la dispoziţie, nefiind reţinută nicio viciere a procedurii de atribuire.
În concluzie, instanţa de recurs a constatat că nu a existat niciun temei legal pentru ca instanţa de fond să anuleze rezultatele atribuirii traseelor şi curselor din data de 28.04.2013 şi a licenţelor care au fost acordate în urma atribuirii respective.
În ceea ce priveşte criticile subsumate celuilalt motiv de recurs, prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., republicat, instanţa de recurs a constatat că sunt nefondate.
Într-adevăr, potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., republicat, casarea unei hotărâri se poate cere atunci când nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.
Nemotivarea hotărârii judecătoreşti este sancţionată de legiuitor, pornind de la obligaţia statului de a respecta dreptul părţii la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 parag. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Cu alte cuvinte, art. 6 parag. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în sarcina instanţei, obligaţia de a proceda, la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor probatorii ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa.
Înalta Curte apreciază că motivarea hotărârii judecătoreşti înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raţionamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată.
În cauza de faţă, instanţa de control judiciar consideră că hotărârea recurată îndeplineşte cerinţele impuse la art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., republicat, întrucât instanţa de fond a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, judecătorul fondului analizând în mod corespunzător susţinerile părţilor, în raport cu dispoziţiile legale invocate de acestea şi cu materialul probator administrat in cauză.
Acest lucru rezultă în mod evident din însuşi faptul că societatea recurentă a fost în măsură să critice pe fond considerentele Curţii de apel, în raport cu dispoziţiile legale incidente în cauză şi cu susţinerile din cererea de chemare în judecată, precizată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 1818 din 6 iunie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 decembrie 2016.