Public procurement qualification criteria restricted by EU funding source and public beneficiary status; 10% financial correction under O.U.G. 66/2011 applied to pre-enactment irregularities

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Bacău sub nr. x/32/2014 din 31.03.2014, reclamantul Municipiul Roman a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Direcţia Generală Constatare şi Stabilire Nereguli Fonduri Europene, Serviciul Constatare şi Stabilire Nereguli - POR, solicitând anularea Deciziei nr. 78 din 18.02.2014 şi a Notei de constatare transmise sub nr. 101329 din 10.12.2013 şi, în consecinţă, să se dispună constatarea neconfirmării suspiciunilor de neregulă, anularea titlului de creanţă şi a corecţiei financiare aplicate.

1.2. Soluţia primei instanţe

Curtea de Apel Bacău, prin sentinţa nr. 130 din 29.09.2014 a respins, ca nefondată, acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul Municipiul Roman - prin reprezentant legal primar în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice - Direcţia Generală Constatare şi Stabilire Nereguli Fonduri Europene - Serviciul Constatare şi Stabilire Nereguli - POR.

2. Calea de atac exercitată

2.1. Recursul

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Municipiul Roman, invocând prevederile art. 488 pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

În argumentarea motivelor de recurs, recurentul-reclamant a adus, în esenţă, următoarele critici:

- Sentinţa pronunţată de instanţa de fond este dată cu greşita aplicare a normelor legale ce reglementează materia achiziţiilor publice.

Cerinţele impuse nu au fost restrictive, fapt confirmat şi de decizia CNSC.

- Instanţa de fond a apreciat caracterul restrictiv al criteriilor aplicate în raport de reglementările de la data controlului şi nu de la data procedurii de achiziţie.

2.2. Procedura de examinare a recursului în completul de filtru

Raportul întocmit potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru şi comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 11 aprilie 2016, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea de şedinţă din data de 7 iunie 2016, completul de filtru, apreciind incidenţa în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., a admis în principiu recursul şi a fixat termen pentru judecata cauzei pe fond.

Considerentele şi soluţia instanţei de recurs

Recursul formulat de recurentul-reclamant Municipiul Roman este nefondat, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de disp. art. 488 pct. 6 C. proc. civ., instanţa de recurs apreciază că acesta este nefondat.

Recurentul, deşi a invocat acest motiv de recurs, s-a limitat a susţine că instanţa de fond nu a analizat apărările sale referitoare la utilizarea aceloraşi criterii de mai multe autorităţi contractante.

Analiza legalităţii actelor contestate se face în raport de dispoziţiile legale incidente cauzei dedusă judecăţii, neprezentând relevanţă practica altor autorităţii contractante, care nu face obiectul litigiului de faţă.

Observând sentinţa recurată, se constată îndeplinirea cerinţelor impuse de dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Motivul de recurs prevăzut de disp. art. 488 pct. 8 C. proc. civ. este nefondat.

În cauză nu a fost contestată situaţia de fapt reţinută de prima instanţă.

Astfel, reclamantul Municipiul Roman este beneficiarul unei finanţări europene nerambursabile, în baza Contractului de finanţare din 13.12.2010, pentru proiectul "Reabilitarea infrastructurii publice urbane a municipiului Roman în zonele: Scuar Hotel Roman; pietonal Ştefan cel Mare tronsoanele I şi IV; Centrul istoric Urban Ştefan cel Mare; Zona cartierelor Favorit şi Cuza Vodă".

Pentru întocmirea studiului de fezabilitate, reclamantul, în calitate de autoritatea contractantă, a organizat procedura de atribuire, prin cerere de oferte, pentru atribuirea contractului de achiziţie publică având ca obiect servicii de proiectare, codul CVP 71241000-9 - studii de fezabilitate. Valoarea estimată a contractului a fost de 215.619 RON, echivalentul a 50.197,65 euro. Anunţul de participare a fost înregistrat în SEAP la nr. 193381 din 4.02.2009, documentaţia de atribuire a fost achiziţionată de un număr de 15 operatori economici, iar până la data limită, 16.02.2009, au fost depuse 3 oferte, din care două au fost respinse ca inacceptabile motivat de neîndeplinirea condiţiilor de calificare. Unul dintre aceşti din urmă ofertanţi (S.C. A. S.R.L. Iaşi) a formulat contestaţie la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, criticând respingerea ofertei sale pentru neîndeplinirea cerinţei privind experienţa similară în derularea unor contracte de servicii cu finanţare din partea Uniunii Europene; prin Decizia nr. 1109/C3/803 din 19.03.2009, Consiliul a respins contestaţia ca nefondată, reţinând că, prin depunerea ofertei, contestatoarea şi-a asumat obligaţiile care decurgeau din documentaţia de atribuire, astfel cum impun dispoziţiile art. 170 din O.U.G. nr. 34/2006.

Contractul de prestări servicii a fost încheiat cu ofertantul S.C. B. S.R.L. Iaşi, cu o ofertă de 184.000 RON şi 34.960 RON TVA, reprezentând 100% din valoarea contractului; contractul a fost înregistrat sub nr. x din 30 martie 2009.

În scopul stabilirii eligibilităţii cheltuielilor eferente contractului de finanţare nr. 1146 din 13 decembrie 2010, pârâtul, prin structurile sale specializate de control, a efectuat, în perioada 20.09. - 27.11.2013, o verificare a proiectului în discuţie. Prin Nota de constatare şi de stabilire a corecţiilor financiare înregistrată la nr. 101329 din 10 decembrie 2013, Direcţia Generală Constatare şi Stabilire Nereguli Fonduri Europene - Serviciul Constatare şi Stabilire Nereguli - POR din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, reclamantului, i s-a stabilit, în conformitate cu O.U.G. nr. 66/2011, o corecţie financiară de 10% din valoarea eligibilă contractului verificat, respectiv 18.400 RON, la care se adaugă TVA de 3.496 RON, valoarea creanţei bugetare rezultate fiind de 21.528 RON.

Prin Decizia nr. 78 din 18 februarie 2014 pârâtul a respins, ca nefondată, contestaţia formulată de reclamant împotriva Notei de constatare şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x din 10 decembrie 2013.

Prin cele două acte administrative contestate s-au reţinut următoarele nereguli în legătură cu cerinţele de calificare, apreciate ca restrictive pentru că s-a impus:

- dovada că ofertantul a întocmit cel puţin 3 documentaţii tehnico-economice pentru beneficiari publici pentru proiecte de infrastructură aprobate, cu finanţare nerambursabilă din partea Uniunii Europene; pentru managerul de proiect s-a solicitat minim 3 ani de experienţă în coordonarea elaborării de studii de fezabilitate pentru proiecte de infrastructură pentru programe ale Uniunii Europene; pentru un analist financiar s-a cerut experienţă de 5 ani în realizarea de analize economico-financiare în cadrul proiectelor cu finanţare de la Uniunea Europeană.

- autoritatea contractantă a impus criterii de calificare pentru subcontractanţii care urmau să îndeplinească mai mult de 10% din contract, impunându-le acestora să completeze cu propriile date documentele solicitate la cap. V.I şi V.2 din fişa de date a achiziţiei referitoare la situaţia personală a ofertantului şi capacitatea de exercitare a capacităţii profesionale.

Sub primul aspect, organul de verificare şi control a reţinut dispoziţiile art. 179, 178 alin. (2), art. 2 din O.U.G. nr. 34/2006 şi art. 8 alin. (2) din H.G. nr. 925/2006; sub cel de-al doilea aspect constatat a reţinut dispoziţiile art. 45 alin. (2), art. 176 din O.U.G. nr. 34/2006, art. 5 alin. (1) şi art. 9(A) din contractul de finanţare, art. 2 alin. (1) lit. c) şi d) din H.G. nr. 759/2007.

Criticile recurentului sunt neîntemeiate.

Potrivit disp. art. 324 alin. (1) şi (2) din H.G. nr. 457/2008, instituţia care face controlul şi care verifică respectarea condiţiilor contractului de finanţare, stabileşte şi aplică corecţiile financiare, în condiţiile O.U.G. nr. 66/2011 este Autoritatea de Management (AM), care nu este condiţionată în luarea deciziilor de activităţile desfăşurate de ANRMAP şi UCVAP, conform disp. art. 322 şi art. 323.

De altfel, nici practica/decizia CNSC nu prezintă relevanţă în cauză în raport de competenţa expresă a Autorităţii de Management.

Mai mult, prin Decizia nr. 1109/C3/803 din 19.03.2009, CNSC nu a analizat/nu s-a pronunţat asupra caracterului nelegal/restrictiv al cerinţelor de calificare.

În ceea ce priveşte criticile recurentului-reclamant pe fondul cauzei, se reţine că în mod corect instanţa de fond a reţinut că este restrictivă cerinţa potrivit căreia ofertanţii trebuie să facă dovada că în ultimii 3 ani au întocmit cel puţin 3 documentaţii tehnico-economice pentru beneficiari publici pentru proiecte de infrastructură aprobate, cu finanţare nerambursabilă din partea UE.

În raport de dispoziţiile art. 176, art. 178 alin. (2), art. 179, 188 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 34/2006, forma în vigoare la data desfăşurării achiziţiei, de dispoziţiile art. 8 alin. (1) şi (2) din H.G. nr. 925/2006, este evident că cerinţa impusă de autoritatea recurentă are un caracter restrictiv, fiind de natură a restrânge participarea operatorilor economici care au realizat servicii de natura celor care s-au atribuit prin procedura în cauză, dar nu au fost realizate din fonduri europene, ci din alte fonduri (ex: bugetul de stat), aspect care conduce în mod automat la concluzia că aceşti operatori nu au capacitatea de a presta serviciile respective.

Mai mult, prin Nota justificativă nr. 2318 din 4.02.2009 nu se regăseşte o detaliere temeinică nici a motivelor pentru care demonstrarea experienţei similare a fost limitată la depunerea a cel puţin 3 documentaţii tehnico-economice, fiind astfel restricţionat accesul la procedură al ofertanţilor care au întocmit una sau cel mult două astfel de documentaţii, sens în care nu puteau îndeplini condiţia minimă privind experienţa similară.

Demonstrarea experienţei similare prin depunerea unor documentaţii tehnico-economice cu finanţare nerambursabilă din partea UE, nu trebuie să fie determinată de sursa de finanţare, ci mai degrabă de abilităţile, competenţele probante şi nu în ultimul rând, de experienţa individuală a fiecăreia dintre persoanele implicate.

De asemenea, având în vedere că obiectul contractul de achiziţie publică îl constituie întocmirea proiectului tehnic pentru reabilitarea infrastructurii publice urbane a municipiului Roman, nu are nicio relevanţă experienţa prestatorului de servicii în proiecte similare pe fonduri POR, în condiţiile în care acesta nu are competenţele şi calificarea necesare elaborării documentaţiilor pentru care este plătit conform contractului.

Între sursa de finanţare şi legislaţia care guvernează derularea contractelor de achiziţie publică, nu există o legătură care să-i permită autorităţii contractante să utilizeze sursa de finanţare drept criteriu de calificare.

În consecinţă, prin cerinţele minime impuse de autoritatea contractantă, s-a restricţionat accesul posibililor ofertanţi la procedura de achiziţie, fiind impusă o anumită sursă de finanţare pentru derularea contractului de servicii, sursă care nu poate influenţa activitatea specifică derulată în baza acestui contract.

În altă ordine, nu există o justificare nici în ceea ce priveşte faptul că demonstrarea experienţei similare a fost limitată la beneficiarii publicii (fiind excluşi cei privaţi), în condiţiile în care art. 188 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 34/2006 prevede în mod expres că referirea la beneficiari se face indiferent dacă aceştia sunt autorităţi contractante sau clienţi privaţi.

În consecinţă, este evidentă încălcarea prevederilor legale de către Autoritatea Contractantă, în cazul impunerii cerinţei minime privitoare la statutul beneficiarilor, care trebuie să fie neapărat organisme publice.

În mod corect instanţa de fond a reţinut ca fiind restrictivă şi cerinţa potrivit căreia personalul obligatoriu solicitat, respectiv 1 manager de proiect şi 1 analist financiar, trebuie să aibă minim 3 ani experienţă în coordonarea elaborării de studii de fezabilitate pentru proiecte de infrastructură pentru programe ale Uniunii Europene şi respectiv minim 5 ani experienţă în realizarea de analize economico-financiare în cadrul proiectelor cu finanţare de la Uniunea Europeană.

Conform art. 188 alin. (2) coroborat cu art. 178 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006, impunerea condiţiei suplimentare ca managerul de proiect şi analistul financiar să deţină experienţă în realizarea şi implementarea proiectelor cu finanţare europeană este nejustificată, excesivă, fără temei legal.

Demonstrarea experienţei similare în susţinerea exercitării capacităţii de implementare a proiectului pentru personalul specializat, nu trebuie să fie determinată de natura sursei de finanţare ci, mai degrabă, de abilităţile persoanelor implicate, de competenţele probate ale acestora şi, nu în ultimul rând, de experienţa individuală a fiecăruia.

În ceea ce priveşte experienţa minimă impusă personalului de specialitate, de 3 ani şi respectiv 5 ani, din Nota justificativă nr. 2318 din 4.02.2004, nu reiese de ce acest prag minim de experienţă este absolut necesar pentru îndeplinirea contractului.

În aceasta situaţie, se poate prezuma că experienţa necesară pentru îndeplinirea contractului ar fi putut fi dobândită într-o perioadă de timp mai mică decât cea solicitată, dar în cadrul unor activităţi cu un grad de complexitate deosebit.

În altă ordine, instanţa de recurs reţine că în mod corect s-a stabilit că este restrictivă şi cerinţa potrivit căreia "Subcontractanţii care urmează să îndeplinească mai -mult de 10% fiecare din contractul de achiziţie publică trebuie să completeze cu propriile date documentele solicitate la cap. V.1, V.2.".

În caz de neprezentare a formularelor solicitate, autoritatea contractantă a hotărât că nu va fi permisă completarea ulterioară, nerespectarea acestei cerinţe având ca efect descalificarea ofertantului.

În raport de disp. art. 45 alin. (1), (2), art. 188 alin. (3) lit. h) din O.U.G. nr. 34/2006, coroborate cu disp. art. 96 alin. (1), (2) din H.G. nr. 925/2006, rezultă că legiuitorul a conferit atât dreptul ofertantului/candidatului de a subcontracta o parte din servicii, cât şi dreptul autorităţii contractante de a solicita numai "informaţii privind proporţia în care contractul de servicii urmează să fie îndeplinit de către subcontractanţi şi specializarea acestora".

Întrucât contractul de achiziţie publică se încheie doar cu contractantul câştigător care este singurul răspunzător de îndeplinirea obligaţiilor contractuale faţă de autoritatea contractantă, subcontractanţii având calitatea de terţi în raport de contractul încheiat, este lipsită de relevanţă şi restrictivă condiţia impusă de autoritatea contractantă recurentă, care conduce şi la descalificarea ofertantului, cu implicaţii şi în ceea ce priveşte realizarea unei concurenţe reale în obţinerea contractului de achiziţie.

În concluzie, fiind corect stabilite şi reţinute neregulile/abaterile privind regimul achiziţiilor în sarcina autorităţii recurente în cauză,, corecţia financiară de 10% din valoarea contractului de servicii nr. 5726/30.03.2009 a fost stabilită cu respectarea pct. 2.3. din Anexa la O.U.G. nr. 66/2011.

În altă ordine, este nefondată critica privind incidenţa/aplicarea greşită a dispoziţiilor legale cuprinse în Ordinul ANRMAP nr. 509/2011 şi Instrucţiunea ANRMAP nr. 1/2013, cu referire la aprecierea caracterului restrictiv al cerinţelor impuse, acestea fiind ulterioare datei derulării procedurii de achiziţie.

Analizând actele administrative contestate în cauză, respectiv Decizia nr. 78 din 18.02.2014 şi Nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor finanţare nr. 101329/10.12.2013, se constată faptul că Ordinul nr. 509/2011 şi Instrucţiunea nr. 1/2013, nu au fost reţinute printre temeiurile de drept ale actelor contestate, caracterul restrictiv al cerinţelor impuse în documentaţiile de atribuire fiind constatat şi stabilit în raport de alte dispoziţii legale, respectiv cele prevăzute în O.U.G. nr. 34/2006, H.G. nr. 925/2006, astfel cum s-a reţinut şi anterior, în cuprinsul acestei decizii.

De altfel, Ordinul nr. 509/2011 şi Instrucţiunea nr. 1/2013, aduc doar lămuriri, clarificări cu privire la criteriile de calificare şi selecţie prevăzute în actele normative de bază, respectiv O.U.G. nr. 34/2006 şi H.G. nr. 925/2006, la momentul iniţierii procedurii, pe care autoritatea contractantă trebuia să le respecte.

În ceea ce priveşte susţinerile în faţa instanţei de recurs, în sensul neaplicării în cauză a O.U.G. nr. 66/2011, Înalta Curte reţine că acestea nu sunt întemeiate.

Real este că prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 66/2015, s-a constatat că dispoziţiile art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011 sunt neconstituţionale.

De asemenea, controlul s-a desfăşurat ulterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 66/2011, la fel şi constatarea neregulii, însă neregulile sunt anterioare acestei date şi datei intrării în vigoare a O.U.G. nr. 66/2011.

În eventualitatea în care controlul s-ar fi desfăşurat sub incidenţa vechii reglementări legale (O.G. nr. 79/2003), atunci întreaga sumă decontată de autoritatea contractantă, pentru realizarea unui contract atribuit cu încălcarea prevederilor legale în materia achiziţiilor publice devenea neeligibilă şi asupra ei, în integralitate, se putea emite un titlu de creanţă (respectiv o corecţie de 100%).

Problema de drept care se impune a fi dezlegată în cauză, în contextul de fapt prezentat este dacă legea nouă poate fi aplicată şi efectelor viitoare ale unor situaţii apărute sub imperiul legii vechi, respectiv O.G. nr. 79/2003.

Se impune a sublinia jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, care, în cauza C 89/14, A2A, din data de 3.09.2015 a statuat că deşi principiul securităţii juridice se opune aplicării retroactive a unui regulament, acelaşi principiu impune ca legea nouă să poată fi aplicată în lipsa unei derogări, şi efectelor viitoare ale unor situaţii apărute sub imperiul legii vechi.

De asemenea, cu privire la această problemă a fost sesizată Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, care, făcând referire la jurisprudenţa sa anterioară, s-a pronunţat prin Hotărârea din 26 mai 2016 în cauzele conexe C-260/14 şi C-261/14 în sensul că:

"Articolul 1 alin. (2) din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2988/95 al Consiliului din 18 decembrie 1995 privind protecţia intereselor financiare ale Comunităţilor Europene şi articolul 2 punctul 7 din Regulamentul (CE) nr. 1083/2006 al Consiliului din 11 iulie 2006 de stabilire a anumitor dispoziţii generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european şi Fondul de coeziune şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1260/1999 trebuie interpretate în sensul că nerespectarea dispoziţiilor naţionale de către o autoritate contractantă care beneficiază de fonduri structurale în cadrul atribuirii unui contract de achiziţii publice având o valoare estimată inferioară pragului prevăzut la articolul 7 litera (a) din Directiva 2004/18/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 31 martie 2004 privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţii publice de lucrări, de bunuri şi de servicii, astfel cum a fost modificată prin Regulamentul (CE) nr. 1422/2007 al Comisiei din 4 decembrie 2007, poate constitui, cu ocazia atribuirii acestui contract, o "abatere" în sensul articolului 1 alin. (2) menţionat, respectiv o "neregularitate" în sensul articolului 2 punctul 7 amintit, în măsura în care această nerespectare are sau ar putea avea ca efect prejudicierea bugetului general al Uniunii prin imputarea unei cheltuieli nejustificate.

Articolul 98 alin. (2) primul paragraf a doua teză din Regulamentul nr. 1083/2006 trebuie interpretat în sensul că corecţiile financiare efectuate de statele membre, în cazul în care acestea au fost aplicate unor cheltuieli cofinanţate din fondurile structurale pentru nerespectarea dispoziţiilor în materia atribuirii unor contracte de achiziţii publice, sunt măsuri administrative în sensul art. 4 din Regulamentul nr. 2988/95.

Principiile securităţii juridice şi protecţiei încrederii legitime trebuie interpretate în sensul că nu se opun aplicării de către un stat membru a unor corecţii financiare reglementate printr-un act normativ intern intrat în vigoare după ce a avut loc o pretinsă încălcare a unor dispoziţii în materia atribuirii unor contracte de achiziţii publice, cu condiţia să fie vorba despre aplicarea unei reglementări noi la efectele viitoare ale unor situaţii apărute sub imperiul reglementării anterioare, aspect a cărui verificare este de competenţa instanţei de trimitere, care trebuie să ţină seama de ansamblul împrejurărilor relevante din litigiile principale".

Hotărârea CJUE este obligatorie pentru instanţa naţională, fiind îndeplinită în cauză condiţia ca noile reglementări să fie aplicate efectelor viitoare ale unor situaţii apărute sub imperiul reglementării anterioare.

Mai mult, la data săvârşirii neregulii, era în vigoare Regulamentul (CE) nr. 1083/2006, care se aplică direct, fiind parte a legislaţiei naţionale, în temeiul acestuia fiind emisă şi O.U.G. nr. 66/2011.

Prin urmare, stabilirea corecţiilor în conformitate cu acest regulament şi cu prevederile O.U.G. nr. 66/2011, respectă principiul securităţii juridice şi protecţiei încrederii legitime.

De altfel, autorităţii contractante îi revine obligaţia şi responsabilitatea respectării dispoziţiilor legale, inclusiv în ceea ce priveşte derularea procedurii de achiziţie, pe toată perioada de implementare şi monitorizare a contractului/proiectului, astfel că efectele neregulilor nu sunt limitate în timp, pentru a fi excluse controlului şi implicit aplicării corecţiilor financiare, după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 66/2011, care oricum, instituie o situaţie favorabilă, urmare a aplicării principiului proporţionalităţii.

În concluzie, având în vedere că O.U.G. nr. 66/2011 a fost emisă în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1083/2006, controlul fiind efectuat după intrarea în vigoare a acestei ordonanţe, pentru nereguli săvârşite anterior acesteia, în legătură cu derularea contractului de finanţare, precum şi Hotărârea CJUE din 26 mai 2016 în cauzele conexe C 260-14 şi C-261/14, este corectă aplicarea unei corecţii financiare reglementată prin noul act normativ, astfel că este nefondată critica privind încălcarea neretroactivităţii legii noi şi implicit incidenţa în cauză a dispoziţiilor O.U.G. nr. 66/2011.

Pentru toate considerentele prezentate, Înalta Curte stabileşte că actele administrative fiscale atacate în cauză sunt legale şi temeinicie, acţiunea reclamantului fiind neîntemeiată sub toate aspectele.

Prin urmare, în temeiul art. 496 C. proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, va fi respins recursul reclamantului, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Municipiul Roman prin Primar împotriva sentinţei nr. 130 din 29 septembrie 2014 a Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 decembrie 2016.