Territorial jurisdiction for union-initiated public service disputes: union seat versus member domicile under Decree No. 1/2013

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Federaţia Naţională de Mediu, în numele şi pentru membrii de sindicat menţionaţi în cerere, a solicitat obligarea pârâtei Agenţia pentru Protecţia Mediului Prahova la calculul şi plata despăgubirilor băneşti stabilite ca diferenţă între salariul de care ar fi trebuit să beneficieze reclamanţii prin raportare la principiile de bază regăsite în Legea nr. 248/2010, art. 2 din Legea nr. 285/2010 precum şi ca urmare a eliminării posibilităţii de a avansa în interiorul treptelor şi drepturile efective plătite de pârât începând cu 01.01.2011 şi în continuare, pe toată perioada în care reclamanţii sunt funcţionari publici ai unităţii pârâte; obligarea pârâtei la actualizarea sumelor solicitate prin primul capăt de cerere, cu indicele de inflaţie, aferent perioadei de la care trebuiau acordate drepturile solicitate şi până la data plăţii lor efective; anularea deciziilor de încadrare emise în anul 2011; emiterea unor noi decizii care să conţină noile salarii de încadrare.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 3685 din 07.06.2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalul Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reţinând, în esenţă, că este vorba de o competenţă teritorială alternativă, avându-se în vedere domiciliul membrilor de sindicat şi sediul pârâtei.

Astfel, a apreciat că în cauză nu este aplicabilă Decizia nr. 1/2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ci prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

2.2. Tribunalul Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 1525 din 25 octombrie 2016, a admis excepţia necompetenţei materiale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, şi, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă, a suspendat judecata cauzei şi a sesizat instanţa competentă pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că prezenta acţiune a fost formulată în temeiul art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003, care recunoaşte în mod expres sindicatului legitimarea procesuală activă, astfel că în cauză figurează însăşi organizaţia sindicală şi nu membrii săi în numele cărora a formulat acţiunea.

În cauză, Federaţia Naţională de Mediu a acţionat în calitate de organizaţie sindicală, prin urmare, pentru determinarea competenţei teritoriale, potrivit art. 269 alin. (2) din C. muncii, se va ţine seama de sediul sindicatului, care este în municipiul Bucureşti, şi nu de domiciliul membrilor săi în numele cărora a formulat acţiunea, având în vedere Decizia nr. 1 din 21 ianuarie 2013 privind recursul în interesul legii pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Astfel, a reţinut că în speţă nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 544/2004, întrucât acţiunea formulată nu este o acţiune în contencios administrativ propriu-zisă, ci un litigiu privind funcţionarii publici, în sensul prevăzut de art. 109 din Legea nr. 188/199, raportul de serviciu al funcţionarilor publici fiind asimilat raportului de muncă, aşa încât, în ceea ce priveşte competenţa urmează să fie aplicate prevederile din Codul muncii.

Prin art. 109 din Legea nr. 188/199 este stabilită doar instanţa competentă din punct de vedere material, însă, art. 117 din Legea nr. 188/1999 prevede în mod expres că dispoziţiile acestei legi, se completează cu prevederile legislaţiei muncii (…), în măsura în care nu contravin legislaţiei specifice funcţiei publice, în speţă fiind incidente prevederile art. 269 alin. (2) din Codul muncii.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Înalta Curte constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 alin. (1), art. 134 şi 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează să pronunţe regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei şi dispoziţiile legale incidente pricinii.

Obliectul cererii deduse judecăţii vizează, în principal, obligarea autorităţii publice pârâte la calculul şi plata despăgubirilor băneşti stabilite ca diferenţă între salariul de care ar fi trebuit să beneficieze membrii de sindicat reprezentaţi în cauză de organizaţia sindicată, pe toată perioada în care aceştia sunt funcţionari publici ai unităţii pârâte.

În privinţa competenţei materiale de soluţionare a cauzei, întrucât membrii de sindicat sunt funcţionari publici, sunt aplicabile dispoziţiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Având în vedere că este vorba de un litigiu de contencios administrativ, în ceea ce priveşte competenţa teritorială de soluţionare a cauzei sunt aplicabile normele cu caracter general de la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, conform cărora "Reclamantul se poate adresa instanţei de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. Dacă reclamantul a optat pentru instanţa de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepţia necompetenţei teritoriale".

În cauză, se reţine că cererea dedusă judecăţii a fost formulată de Federaţia Naţională de Mediu, în numele membrilor de sindicat menţionaţi în cerere, în temeiul art. 28 din Legea sindicatelor, nr. 54/2003.

Aşa fiind, se constată că este obligatorie, conform art. 517 alin. (4) din C. proc. civ., dezlegarea dată prin Decizia nr. 1/2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin care s-au decis următoarele:

"În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (în prezent abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011) stabileşte că organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă în acţiunile promovate în numele membrilor de sindicat.

În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 269 alin. (2) (fost art. 284 alin. (2) din C. muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, instanţa competentă teritorial în soluţionarea conflictelor de muncă în cazul acestor acţiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant."

Prin urmare, întrucât reclamanta Federaţia Naţională de Mediu are calitate procesuală activă, se constată că, în aplicarea art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, sindicatul reclamant a optat pentru instanţa de la sediul său din Municipiul Bucureşti, aflat în circumscripţia Tribunalului Bucureşti.

2. Temeiul legal al regulatorului de competenţă

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta Federaţia Naţională de Mediu, în numele şi pentru membrii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD. în contradictoriu pârâta Agenţia pentru protecţia mediului Prahova în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 decembrie 2016.