Disciplinary sanction for ethical violations in inter-party litigation: proportionality of warning and procedural bar on new statute of limitations arguments

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Obiectul acţiunii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2/2014, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii Ordinul Arhitecţilor din România şi Comisia Naţională de Disciplină, a solicitat instanţei să dispună anularea Hotărârii Comisiei Naţionale de Disciplină nr. 10 din 21 noiembrie 2014 prin care reclamanta a fost sancţionată cu "avertisment", măsura dispusă fiind netemeinică şi nelegală.

Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1274 din 6 mai 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii Ordinul Arhitecţilor din România şi Comisia Naţională de Disciplină.

În motivarea sentinţei, instanţa a reţinut, în esenţă, că actul contestat este legal, iar autoritatea pârâtă în mod corect a reţinut încălcarea normelor vizând deontologia profesiei de arhitect şi implicit săvârşirea unei abateri disciplinare, sancţiunea aplicată reflectând o corectă individualizare a sancţiunii în raport cu gravitatea faptei.

Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei nr. 1274 din 6 mai 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a formulat recurs reclamanta A., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi rejudecând să se admită acţiunea astfel cum a fost formulată şi să se dispună anularea Hotărârii Comisiei Naţionale de Disciplină nr. 10/2014 cu toate consecinţele ei de natură profesională şi legală.

În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a prezentat pe larg situaţia de fapt ce a generat emiterea hotărârii contestate şi faptul că instanţa de fond în mod greşit a respins acţiunea aplicând şi interpretând greşit dispoziţiile legale incidente.

Astfel, instanţa de fond a apreciat eronat situaţia de fapt şi înscrisurile depuse, respectiv documentul depus la termenul din data de 27.11.2013 în dosar nr. x/2010 aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.

Afirmaţiile pentru care a fost sancţionată nu sunt tendenţioase şi/sau calomnioase de natură să prejudicieze reputaţia profesională a unui arhitect şi care să permită încadrarea faptei comise în dispoziţiile art. 16, art. 83 şi art. 86 din Codul Deontologic al arhitectului. În ceea ce priveşte "schiţa exagerat deformată", la dosarul cauzei nu există probe din care să rezulte că recurenta a întocmit schiţa iar tehnic vorbind nici nu se poate spune că este exagerată nefiind o probă suficientă şi pertinentă pentru incriminare şi sancţionare iar, mai mult, la momentul aşa zisei folosiri pentru prima dată, respectiv în anul 2008, recurenta era studentă.

Nu trebuie pierdut din vedere nici dispoziţiile art. 39 alin. (7) din Legea nr. 184/2001 potrivit căruia:

"În condiţiile neînceperii procedurii de judecată a abaterilor, aplicarea sancţionărilor se prescrie în termen de doi ani de la săvârşirea faptei", astfel că de la momentul folosirii şi până la momentul sesizării comisiei de disciplină au trecut mai mult de 2 ani.

Apărările formulate în cauză

Intimaţii Ordinul Arhitecţilor din România şi Comisia Naţională de Disciplină a Ordinului Arhitecţilor din România, au formulat întâmpinare prin care au solicitat, în esenţă respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentinţa recurată este temeinică şi legală. Se solicită a fi înlăturate susţinerile recurentei în sensul aplicării greşite a dispoziţiilor legale, respectiv dispoziţiile art. 16, art. 83 şi art. 86 din Codul deontologic al profesiei de arhitect, instanţa de fond reţinând corect situaţia de fapt în raport de probatoriul administrat, sancţiunea aplicată fiind proporţională cu fapta săvârşită.

Prevederile legale în materia răspunderii disciplinare a arhitectului stabilesc în mod expres că membrii Ordinului răspund disciplinar pentru orice abatere săvârşită în legătură cu profesia sau în afara acestea care aduc prejudicii prestigiului profesiei sau Ordinului (art. 39 alin. (1) din Legea nr. 184/2001, art. 95 din Regulamentul OAR) legiuitorul înţelegând să circumscrie acestor forme de răspundere orice faptă prin care sunt încălcate normele deontologice aducându-se astfel atingere prestigiului profesiei, inclusiv fapta săvârşită în afara profesiei.

Recurenta-reclamantă a formulat răspuns la întâmpinare, reluând argumentele de fapt şi drept pentru care a solicitat anularea Hotărârii nr. 10/2014 şi implicit admiterea recursului declarat în cauză.

Procedura filtru

În procedura de filtru a recursului, reglementată de art. 493 C. proc. civ., pe baza motivelor de recurs, a întâmpinării şi a răspunsului la întâmpinare s-a întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, raport ce a fost comunicat părţilor conform art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

În şedinţa din data de 27 iunie 2017, instanţa a admis în principiu recursul declarat de recurenta A. împotriva sentinţei civile nr. 1274 din 6 mai 2015 iar în temeiul dispoziţiilor art. 493(7) s-a dispus citarea părţilor în şedinţă publică.

Hotărârea instanţei de recurs

Analizând sentinţa recurată în limita criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente se constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente.

Prin Hotărârea Comisiei Naţionale de Disciplină nr. 10 din 21 noiembrie 2014 - Ordinul Arhitecţilor din România, a fost sancţionată recurenta-reclamantă A., în calitate de arhitect, cu sancţiunea "avertisment" potrivit dispoziţiilor Legii nr. 184/2001 privind organizarea şi exercitarea profesiei de arhitect, respectiv art. 31 alin. (2) lit. a).

În sarcina recurentei s-a reţinut încălcarea dispoziţiilor art. 16, art. 83 şi art. 86 din Codul deontologic al profesiei de arhitect.

Recurenta-reclamantă A. a investit instanţa de contencios administrativ şi fiscal, să verifice legalitatea hotărârii emise prin care a fost aplicată sancţiunea "avertisment", cerere respinsă de prima instanţă.

Prin recursul declarat în cauză, recurenta a invocat formal dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fără a arăta care sunt motivele de nelegalitate din perspectiva textului de lege evocat, susţinând în esenţă că nu se poate reţine în sarcina sa încălcarea dispoziţiilor legale în raport de probatoriu administrat, dispoziţiile art. 16, 83 şi 86 din Codul deontologic fiind aplicate greşit.

Este de observat că prin Codul deontologic al profesiei de arhitect au fost stabilite principiile fundamentale de onorabilitate în exercitarea profesiei de arhitect, fiind reglementate totodată normele de conduită profesională, obligatorii în exercitarea drepturilor şi îndatoririlor arhitectului ca profesionist, cod ce a fost întocmit în raport de dispoziţiile art. 20 lit. b), art. 28 alin. (1) lit. a) şi art. 46 alin. (2) din Legea nr. 184/2001 privind organizarea profesiei de arhitect şi cele ale Codului deontologic european (ACE-CAE) iar nerespectarea dispoziţiilor evocate în Codul deontologic urmând a fi sancţionată conform art. 38 din Legea nr. 184/2001 republicată şi modificată.

Din probatoriul administrat, rezultă că între tatăl recurentei şi arhitect C. a existat o stare conflictuală, pe rolul instanţei de judecată fiind mai multe litigii în cadrul cărora recurenta-reclamantă a făcut aprecieri asupra unor documente întocmite de colegii arhitecţi, încălcând astfel dispoziţiile Codului deontologic al arhitecţilor.

Instanţa de fond a stabilit pe deplin situaţia de fapt şi drept, a analizat probele ce au fost administrate, evocând normele substanţiale incidente şi aplicarea lor în speţă, considerentele expuse fiind corecte şi împărtăşite de instanţa de recurs.

Fără a relua situaţia de fapt, se reţine că în calitate de arhitect recurenta-reclamantă avea obligaţia profesională de a se abţine de la orice act sau fapt de natură a aduce atingere onoarei şi prestigiului profesional al colegilor săi astfel că "aprecierile" exprimate în memoriul depus în dosar nr. x/2010 aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti precum şi atitudinea manifestată în cadrul litigiilor dintre tatăl său şi titularii sesizării disciplinare reprezintă fapte de natură a atrage sancţiunea disciplinară pentru nerespectarea Codului deontologic al arhitectului, considerentele expuse de prima instanţă fiind corecte.

Chiar recurenta, prin motivele de recurs, la pct. 1.3 arată că şi-a însuşit integral afirmaţiile din documentele depuse pentru termenul din 22.11.2013 în dosar nr. x/2010 dar la pct. 1.4 apreciază că afirmaţia "este cât se poate de pertinentă, logică şi corectă, atât uman cât şi profesional" dar instanţa de contencios administrativ şi fiscal, nu este investită să verifice pertinenţa şi corectitudinea afirmaţiilor ci încălcarea normelor de conduită profesională, la capitolul VI din Cod, fiind stabilite normele de conduită în relaţiile cu colegii, arhitectul având obligaţia să trateze colegii cu respectul cuvenit, indiferent de tipul de relaţie personală pe care o are cu aceştia.

Documentaţiile întocmite de recurentă au fost folosite în litigiile avute de tatăl recurentei cu arhitect C., documente prin care se arată că nu cunoaşte documentaţia de urbanism deşi este arhitect; actele şi faptele reţinute de instanţa de fond şi emitentul actului contestat îndeplinind elementele constitutive ale faptelor reţinute în sarcina recurentei, sancţiunea aplicată fiind proporţională în raport de gravitatea faptei, hotărârea instanţei de fond fiind legală. Invocarea dispoziţiilor art. 39 pct. 7 din Legea nr. 184/2001 privind organizarea şi exercitarea profesiei de arhitect, pentru prima dată în recurs a fost făcută cu încălcarea dispoziţiilor art. 494 raportat la art. 478 alin. (2) C. proc. civ., astfel că această apărare nu va mai fi analizată pentru prima dată în această fază procesuală.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A.

În temeiul dispoziţiilor art. 451 alin. (1) C. proc. civ., recurenta va fi obligată să plătească intimaţilor suma de 2.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată reduse conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ. în raport de circumstanţele concrete ale cauzei şi activitatea depusă de avocat în această faţă procesuală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 1274 din data de 06 mai 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obliga recurenta - reclamanta A. la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2000 RON către intimaţii-pârâţi, cu aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 08 noiembrie 2017.