Conflict-of-interest finding upheld against dual-role official after ANI appeal succeeds
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the appeal filed by the National Integrity Agency (ANI), overturned the lower court’s judgment, and dismissed the plaintiff’s action as unfounded, thereby upholding the ANI’s conflict-of-interest evaluation report. The dispute concerned the plaintiff’s challenge to the ANI report finding a conflict of interest under Law No. 161/2003, arising from his dual role as President-Director General of a company and his appointment as institutional coordinator of an EU-funded project, which involved issuing an administrative order (Ordin) for his own employment and receiving a material benefit. The court held that the administrative order was a genuine decision act, not merely formal, and that the plaintiff had violated Articles 72 and 59(1)(k) of Law No. 161/2003 by influencing his own appointment and obtaining a patrimonial advantage, thus confirming the existence of the conflict of interest.
Legislator headnote
AI generatedart. 22 alin. (4) din Legea nr. 176/2010, art. 18 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, art. 451 alin. (2) din C. proc. civ, art. 453 alin. (2) din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ; Conflict-of-interest finding upheld against dual-role official after ANI appeal succeeds: The dispute concerned the plaintiff’s challenge to the ANI report finding a conflict of interest under Law No. 161/2003, arising from his dual role as President-Director General of a company and his appointment as institutional coordinator of an EU-funded project, which involved issuing an administrative order (Ordin) for his own employment and receiving a material benefit. The court held that the administrative order was a genuine decision act, not merely formal, and that the plaintiff had violated Articles 72 and 59(1)(k) of Law No. 161/2003 by influencing his own appointment and obtaining a patrimonial advantage, thus confirming the existence of the conflict of interest.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedGround for the appeal, as the basis for the challenge against the lower court's decision.
Procedural rule applied in the dispositive to admit the appeal, quash the decision, and reject the action.
Full text
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin acţiunea înregistrată la data de 15.10.2014 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, a formulat contestaţie împotriva Raportului de evaluare a conflictului de interese nr. x/G/II din 17.09.2014, solicitând ca instanţa să dispună următoarele:
Constatarea nulităţii şi anularea Raportului de evaluare a conflictului de interese nr. x/G/II din 17.09.2014;
Obligarea pârâtei Agenţia Naţională de Integritate ca, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, să emită un nou raport în condiţiile art. 22 alin. (4) din Legea nr. 176/2010 în legătură cu situaţia de fapt litigioasă ce a făcut obiectul cauzei de faţă, sub sancţiunea, în caz de neconformare, a aplicării amenzii prevăzute de art. 18 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, raportat la art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, adică în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere în sarcina conducătorului ANI, începând cu cea de-a 31 zi de la rămânerea definitivă a hotărârii;
Repararea daunelor morale, cauzate prin publicarea pe propria pagină de web a unui comunicat privind conflictul de interese, reţinut în persoana reclamantului, prin obligarea Agenţiei Naţionale de Integritate să publice un nou comunicat privind inexistenţa unui conflict de interese în speţă;
Obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 1666 din 10 iunie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate şi a anulat Raportul de evaluare nr. x din 17.09.2014, emis de pârâtă.
A respins, în rest, acţiunea ca neîntemeiată.
A obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 1050 RON cheltuieli de judecată, cu aplicarea dispoziţiilor art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., proporţional cu pretenţiile admise, conform art. 453 alin. (2) din C. proc. civ.
3. Cererea de recurs
Împotriva sentinţei pronunţată de instanţa de fond a formulat recurs pârâta Agenţia Naţională de Integritate, invocând ca temei în apărare al cererii de recurs dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
4. Apărările formulate în cauză
Intimatul-reclamant A. a depus întâmpinare la data de 20.11.2015.
Recurenta-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate a depus răspuns la întâmpinare la data de 14.12.2015.
II. Analiza recursului executat în cauză
1. Motivele de fapt şi de drept relevante
În raport de partea recurentă şi de motivele invocate, instanţa de recurs are a analiza sentinţa doar din perspectiva existenţei conflictului de interese astfel cum a fost reţinut prin Raportul de evaluare nr. x din 17.09.2014. Judecătorul fondului a reţinut în esenţă că OPDG nr. 299/2011emis de reclamant nu este un act decizional, ci un act strict formal care doar consfinţeşte decizia anterioară a echipei de management a proiectului ACCES, de selectare şi numire a reclamantului în funcţia de coordonator instituţional al acestui proiect, dar nu reprezintă decizia reclamantului, neîncadrându-se aşadar în ipoteza reglementată de art. 72 din Legea nr. 161/2003.
Emiterea OPDG nr. 299/2011 nu este inclusă în procesul decizional derulat de echipa de proiect, în relaţie de directă şi exclusivă opozabilitate cu Organismul Intermediar POSDRU, care a presupus următoarele etape:
- propunerea echipei de proiect condusă de managerul B., de modificare a Contractului de finanţare POSDRU/62/2.3/S/31209, prin introducerea funcţiei de coordonator instituţional, conform Notificării nr. 9, aprobată de Organismul Intermediar coordonator;
- depunerea de către reclamantul A. a candidaturii pentru ocuparea funcţiei de coordonator instituţional al proiectului ACCES;
- analiza de către Comisia de selecţie a resurselor umane pentru implementarea proiectului, numită în baza Deciziei interne a managerului de proiect, a CV-ului şi documentelor depuse de candidatul A. şi constatarea faptului că acesta deţine aptitudinile profesionale pentru ocuparea postului de coordonator instituţional, în acest sens fiind încheiat Procesul-verbal nr. x din 01 septembrie 2011;
- emiterea, în baza Procesului-verbal menţionat, de către managerul de proiect, a Deciziei interne nr. 297 din 01.09.2011 prin care s-a stabilit că, începând cu data de 01 septembrie 2011, funcţia de Coordonator instituţional în cadrul proiectului intitulat "ACCES - Formarea profesională continuă - calificare/recalificare - garanţia succesului pe piaţa muncii pentru angajaţi" - ID 31209, va fi îndeplinită de reclamantul A., prin aceeaşi decizie dl. C., Directorul Economic al SRR fiind desemnat să încheie, în calitate de reprezentant al conducerii societăţii, un contract individual de muncă cu reclamantul pentru ocuparea postului de coordonator.
Curtea de apel a apreciat că actul decizional final privind numirea reclamantului în funcţia de coordonator instituţional al proiectului ACCES este Decizia internă nr. 297 din 01.09.2011, semnată de managerul de proiect B..
Acest act are la bază constatarea unei comisii de selecţie din care reclamantul nu a făcut parte şi pe care nu a numit-o, aşa cum rezultă din înscrisul de la fila 278, astfel încât, din analiza întregului proces decizional nu se pot identifica elemente din care să rezulte că reclamantul a influenţat sau ar fi putut să influenţeze, din poziţia sa de Preşedinte Director General al SRR decizia de selectare şi de numire a sa în funcţia de coordonator instituţional al proiectului ACCES.
În realitate, încheierea contractului individual de muncă nr. 299 din 1 septembrie 2011 nu se putea realiza, respectiv nu putea fi semnat de către C. - Director Economic în calitate de angajator în baza procesului-verbal nr. x din 1 septembrie 2011, atât întrucât semnatarii acestui proces-verbal nu puteau în mod direct dispune în acest sens, această prerogativă având-o doar Preşedintele Director General al SRR în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 4/1994 republicată, cât şi a faptului împuternicirii exprese a altei persoane pentru a semna contractul de muncă, pentru a se evita dubla calitate în care stătea A., managera de proiect neputând da dispoziţie directă în ce sens Directorului Economic al SRR.
Pe de altă parte conţinutul Ordinului nr. 295 din 1 septembrie 2011 este clar şi neechivoc, în art. 4 indicându-se cui era adresat, respectiv Serviciului Salarii, Serviciului Resurse Umane şi Echipei de management a proiectului, cărora li se impunea ducerea la îndeplinire a "prevederilor prezentului ordin".
Ca o paranteză, sofismul întrebărilor care dintre acte contracte de muncă ori ordin a fost primul semnat, este nejustificat, raporturile prin care un act decurge din celălalt fiind fără putinţă de tăgadă.
Mai important însă este a se sublinia faptul că apare ca eronată aprecierea că actul decizional final este reprezentat de Decizia internă nr. 297 din 1 septembrie 2011 semnată de managerul de proiect, întrucât acesta nu este un act administrativ în sensul legii (este o notă internă în cadrul proiectului ACCES). În schimb Ordinul mai sus indicat, emis şi de persoana cu atribuţii în acest sen, s reprezintă un act administrativ.
Întrucât în jurul acestei aprecieri asupra înscrierilor s-a construit întreaga situaţie litigioasă din speţă se cuvine a se sublinia că, în cazul ipotetic al inexistenţei Ordinului se putea refuza semnarea contractului de muncă, în raport de atribuţiile conferite fiecărui palier decizional în cadrul SRR prin acte normative, fiind relevant că prin Ordin dat în temeiul legii respectiv Legea nr. 41/1994 se impune atât Departamentului Economic cât şi Echipei de management proiect să-l ducă la îndeplinire, aspect neregăsit în celelalte acte ce au fost invocate.
Faptul că Ordinul este un act administrativ şi nu unul strict formal rezidă şi din faptul că schimbarea ulterioară a funcţiei reclamantului în cadrul proiectului se face prin Ordinul nr. 866 din 31 iulie 2012 în baza acestuia modificându-se şi contractul de muncă.
Faţă de această concluzie a instanţei de recurs, se cuvine a se aminti şi faptul că pentru înfiinţarea postului de coordonator instituţional, s-a modificat proiectul transformându-se postul de jurnalist ETS, după cum se reţine în chiar Ordonanţa de clasare depusă de reclamantul intimat, această transformare efectuându-se la doi ani după încheierea contractului de finanţare şi după numirea reclamantului ca PDG al SGG.
Cu referire la folosul material direct al reclamantului contractul de muncă i-a adus acestuia iniţial un salariu brut de 10.122 RON, majorat după 4 luni prin act adiţional la 24.000 RON.
În aceste condiţii rezultă existenţa unui conflict de interese, astfel cum este definit de art. 70 din Legea nr. 161/2003, reclamantul încălcând prevederile art. 72 coroborat cu art. 59 alin. (1) lit. k) din aceleaşi act normativ, fiind dovedită atât emiterea unui act administrativ în interes personal, cât şi existenţa unui folos de natură patrimonială.
2. Temeiul de drept al soluţiei adoptate în recurs
În raport de cele expuse, Înalta Curte apreciază recursul fundamentat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. apare ca fondat, astfel că în temeiul art. 496 alin. (2) C. proc. civ. va admite recursul, va casa sentinţa şi va respinge acţiunea reclamantului ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Integritate împotriva sentinţei civile nr. 1666 din data de 10 iunie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată.
Respinge acţiunea formulată de reclamant ca neîntemeiată
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 noiembrie 2017.