Taxpayer gets anti-fraud precautionary measure challenge assigned to Bucharest Court of Appeal on value threshold.

Asupra conflictului negativ de competenţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Obiectul acţiunii judiciare

Prin sentinţa civilă nr. 20295 din 03 noiembrie 2015 pronunţată de Judecătoria sectorului 1 Bucureşti a fost admisă contestaţia la executare, astfel cum a fost modificată de pe contestatoarea A. S.R.L., în contradictoriu cu intimaţii Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală Antifraudă Fiscală - Direcţia Regională Antifraudă Bucureşti, şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti în Reprezentarea Administraţiei Fiscale pentru Contribuabili Mijlocii Bucureşti, iar în temeiul art. 172 raportat la art. 129 alin. (11) şi art. 130 C. proc. fisc., a dispus obligarea intimatelor la ridicarea măsurilor asigurătorii dispuse prin Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. 1343128 din 17 decembrie 2014 emisă de intimata Direcţia generală antifraudă fiscală, Direcţia regională antifraudă fiscală Bucureşti.

Prin decizia civilă nr. 4652/A din 25.11.2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a III- a civilă, a admis apelul formulat de apelantele-intimate Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti în reprezentarea Administraţiei Fiscale pentru Contribuabili Mijlocii Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 20295 din 03 noiembrie 2015 pronunţate de către Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, a anulat sentinţa apelată şi a trimis cauza pentru competentă soluţionare în primă instanţă la Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă.

Prin sentinţa civilă nr. 2372 din 12 aprilie 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal. a admis excepţia de necompetenţă materială şi a declinat competenţa în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Tribunalul a reţinut în motivarea sentinţei de declinare că în stabilirea competenţei în cauză, prin aplicarea art. 10 din Legea nr. 554/2004 trebuie avut în vedere criteriul valoric, iar în raport de acest criteriu competenţa de soluţionare a cauzei revine Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Prin sentinţa civilă nr. 2280/12. 06. 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia de necompetenţă teritoriala şi funcţională şi a dispus declinarea cauzei Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut în motivarea soluţiei de declinare că prin decizia civilă nr. 4652/A din 25.11.2016 (definitivă) a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, s-a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal.

Prin urmare, fiind stabilită în mod definitiv competenţa în favoarea sa, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, nu îşi mai putea declina în mod legal competenţa.

Mai mult, s-a apreciat că în cauză competenţa trebuie determinată în funcţie de rangul autorităţii emitente a actului dedus judecăţii, iar nu în funcţie de criteriul valoric, întrucât criteriul valoric este aplicabil doar în cauzele care au ca obiect taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora, iar în cauză emitentul deciziei este o autoritate publică locală, respectiv Direcţia Regională Antifraudă Fiscală Bucureşti.

S-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi s-a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestuia fiind suspendată judecata cauzei până la soluţionarea conflictului.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 pct. 2 şi art. 135 alin. (1) din C. proc. civ. din 2010, urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Din actele dosarului rezultă că obiectul prezentului dosar este reprezentat de contestarea de către reclamantă a refuzului de ridicare a măsurilor asigurătorii dispuse cu privire la societate de către Direcţia Generală Antifraudă Fiscală - Direcţia Regională Antifraudă Bucureşti prin Decizia nr. 1343128 din 17.12.2014, prin care a solicitat ridicarea măsurilor asigurătorii.

În cauză, societatea contestatoare nu a criticat doar refuzul de ridicare a măsurilor asigurătorii, ci, interdependent de acesta, a contestat, în esenţă, legalitatea actelor administrative ce stau la baza emiterii măsurilor asigurătorii, prin prisma invocării incidenţei Legii nr. 209/2015 privind anularea unor obligaţii fiscale şi lipsa oricărui răspuns din partea organelor fiscale la cererile formulate de aceeaşi societate privind solicitarea de ridicare a măsurii asigurătorii instituite.

În speţă, în baza unui control efectuat în cadrul societăţii intimate contestatoare în perioada 13.10.2014 - 16.12.2014 de Direcţia Regională Antifraudă Bucureşti a fost emisă Decizia de instituire măsuri asigurătorii nr. 1343128 din 17 decembrie 2014 pentru obligaţii estimate în cuantum de 21.432.740 RON.

Înalta Curte constată că actul administrativ dedus judecăţii este un act administrativ, emis în urma unui control fiscal, prin care s-a evidenţiat pe bază de estimare obligaţii de plată, însumând un total obligaţii estimate de plată la bugetul general consolidat, în cuantum de 21.432.740 RON.

Potrivit aliniatului 13 al art. 213 din Codul de Procedura Fiscală, "împotriva deciziei prin care se dispune instituirea măsurilor asigurătorii (..) cel interesai poate face contestaţie la instanţa de contencios administrativ competentă".

Aşadar, dispoziţiile noului cod de procedură fiscală fac trimitere, în ceea ce priveşte stabilirea instanţei competente, la dispoziţiile de drept comun, respectiv art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Conform prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.

De altfel, prin Proces-verbal al şedinţei din 22 mai 2017a judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a reţinut că în urma dezbaterilor, a fost adoptată, în unanimitate, soluţia de unificare a jurisprudenţei în sensul că: instanţa de contencios administrativ competentă să judece în fond litigiile având ca obiect deciziile A.N.A.F. de instituire a măsurilor asiguratorii se determină în funcţie de criteriul valoric prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, întrucât actul contestat priveşte o creanţă fiscală.

În cauză, valoarea acestor obligaţii de plată este de peste 1.000.000 RON, prag valoric prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ, ceea ce atrage competenţa de soluţionare a Curţii de apel.

În ceea ce priveşte decizia civilă nr. 4652/A din 25.11.2016, prin care Tribunalul Bucureşti, secţia a III- a civilă, a admis apelul formulat împotriva sentinţei civile nr. 20295 din 03 noiembrie 2015 pronunţate de către Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti şi a anulat sentinţa apelată, trimiţând cauza pentru competentă soluţionare în primă instanţă la Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, Înalta Curte constată că instanţa de apel nu a dezlegat problema de drept privind competenţa materială între Tribunal şi Curtea de apel, ca să se poată reţine o competenţă obligatorie a Tribunalului, respectiv nu a indicat în mod expres dacă a avut în vedere criteriul valoric sau criteriul rangului organului emitent al actului administrativ fiscal atacat, astfel că instanţele ulterior investite îşi puteau verifica competenţa materială conform art. 131 din Noul C. proc. civ.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că deşi actul atacat este întemeiat pe dispoziţiile O.U.G. nr. 92/2003 (vechiul cod de procedură fiscală), iar acţiunea este întemeiată pe dispoziţiile noului cod de procedură fiscală, problema de drept a competenţei materiale a instanţei ce soluţionează acest tip de litigiu trebuie să primească o rezolvare similară sub imperiul ambelor reglementări.

2. Temeiul legal al regulatorului de competenţă

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa soluţionării cauzei privind pe reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală Antifraudă Fiscală - Direcţia Regională Antifraudă Bucureşti şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti în reprezentarea Administraţiei Fiscale pentru Contribuabili Mijlocii Bucureşti, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 noiembrie 2017.