Eligibility for marine engineer certification: Exclusion of pre-2003 graduates based on STCW competence standards and missing hours

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 28 iunie 2012 pe rolul Tribunalului Constanţa, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pe pârâta Autoritatea Navală Română (ANR), solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună recunoaşterea pentru reclamanţi a dreptului de a se înscrie la examenul de evaluare în vederea obţinerii certificatului de competenţă pentru funcţia de ofiţer mecanic maritim în baza diplomei de absolvire a Colegiului Universitar de Navigaţie Fluvială şi Maritim Portuară din cadrul Universităţii Maritime Constanţa, cu cheltuieli de judecată.

În esenţă, reclamanţii au arătat că au absolvit cursurile Universităţii Maritime Constanţa în anul 2000, respectiv 2002, efectuând stagiul de îmbarcare şi forma de pregătire cerută pentru obţinerea brevetului de ofiţer mecanic, dar li s-a refuzat înscrierea la examen cu motivarea că ANR recunoaşte numai absolvenţilor din seria 2003-2006 ANR dreptul de a accede la brevetele de ofiţer maritim punte şi maşină.

ANR a justificat refuzul exprimat pe prevederile Directivei 208/106/CE şi Convenţiei STCW, aducând la cunoştinţă reclamanţilor că nu se încadrează în condiţiile minime de educare, instruire, specializare şi perfecţionare pe care trebuie să le îndeplinească personalul navigant maritim.

2. Hotărârea de declinare a competenţei

Prin sentinţa civilă nr. 4954 din 18 decembrie 2012, Tribunalul Constanţa a admis excepţia necompetenţei materiale a tribunalului şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, având în vedere faptul că pârâta este o autoritate publică centrală.

3. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 189 din 21 mai 2013, a respins acţiunea reclamanţilor, ca nefondată, reţinând, în esenţă, următoarele:

Înmatricularea şi certificarea personalului navigant maritim se face în baza prevederilor a două reglementări legislative ce impun condiţii minime de educare, pregătire profesională şi certificare, respectiv:

Ordinul ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului nr. 1627/2006 pentru aprobarea criteriilor minime de pregătire şi perfecţionare a personalului navigant român şi a sistemului de recunoaştere a certificatelor de competenţă ce se aplică personalului navigant român şi personalului navigant care efectuează serviciul la bordul navelor maritime care arborează pavilion român (denumit în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, "Ordinul nr. 1627/2006");

pentru funcţii care nu sunt prevăzute în Ordinul nr. 1627/2006 a fost emis Ordinul ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului nr. 214/2007 pentru aprobarea criteriilor minime de pregătire şi perfecţionare a personalului navigant maritim-portuar care nu intră sub incidenţa Convenţiei STCW (denumit în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, "Ordinul nr. 214/2007") .

Prin formă de pregătire (condiţie impusă de art. 2 din Cap. III al anexei la Ordinul 1627/2006), se înţelege totalitatea cursurilor organizate de un furnizor de educaţie, de formare profesională sau de perfecţionare aprobate de către ANR şi care dă dreptul absolvenţilor să participe la examenul pentru obţinerea certificatelor, iar procesul de aprobare a cursurilor a fost impus prin prevederile Ordinului ministrului transporturilor nr. 1354/2007 privind stabilirea criteriilor minime pe care trebuie să le îndeplinească furnizorii de educaţie, de formare profesională sau de perfecţionare pentru a organiza şi desfăşura forme de pregătire şi perfecţionare aprobate, în vederea obţinerii şi menţinerii valabilităţii brevetelor şi certificatelor de capacitate a personalului navigant (denumit în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, "Ordinul nr. 1354/2007").

Până la intrarea în vigoare a Ordinului nr. 1354/2007, cursurile de educare, instruire sau formare profesională organizate de o instituţie au fost aprobate iniţial în baza prevederilor Ordinului ministrului lucrărilor publice, transporturilor şi locuinţei nr. 947/2001 pentru aprobarea Regulamentului privind standardele de instruire, confirmare a competenţei şi eliberarea brevetelor/certificatelor de capacitate pentru personalul navigant maritim (denumit în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, "Ordinul nr. 947/2001") şi, mai târziu, în baza Ordinului ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului nr. 1172/2004 pentru aprobarea Regulamentului privind standardele de instruire, confirmarea competenţei şi eliberarea brevetelor şi a certificatelor de capacitate pentru personalul navigant maritim şi mai înainte de asemenea bază.

În consecinţă, seria 2003-2006 a fost prima serie recunoscută de către ANR pentru accederea la brevetele de ofiţer maritim punte şi maşină.

Reclamanţii sunt absolvenţii fostului Colegiu Universitar de Navigaţie Fluvială şi Maritimă Portuară din cadrul Universităţii Maritime Constanţa - specializarea C., promoţia 2002, respectiv 2000 şi au fost şcolarizaţi pentru navigaţie fluvială şi maritimă portuară, însă au solicitat înscrierea la examenul de evaluare în vederea obţinerii certificatului de competenţă pentru funcţia de ofiţer mecanic maritim, deşi nu absolviseră cursurile cu acest profil.

Brevetul de ofiţer maritim portuar permite ambarcarea pe o navă care navigă exclusiv în ape din interiorul sau imediata vecinătate a bazinului portuar sau în zone unde se aplică reglementările portuare, pe când brevetul de ofiţer maritim presupune ambarcarea pe nave ce navigă în afara apelor teritoriale române, situaţie care impune respectarea cerinţelor internaţionale, cum corect a reţinut pârâta.

Pârâta a comunicat Universităţii Maritime Constanţa, prin adresa din 06 februarie 2002, că, începând cu promoţia 2002, Consiliul Naţional de Evaluare Academică şi Acreditare a avizat favorabil, cu acordul Ministerului Economiei, funcţionarea în cadrul Universităţii Maritime Constanţa a Colegiului Universitar de Navigaţie Fluvială şi Maritimă în specializările navigaţie transport fluvial şi maritim portuar şi C. cu respectarea prevederilor Ordinului nr. 947/2001.

Reclamanţii au urmat cursurile anterior acreditării colegiului respectiv în anii 2000 şi 2002, astfel că nu pot participa la obţinerea brevetului pentru ofiţer maritim III.

Verificarea programelor analitice de învăţământ a stabilit faptul că reclamanţii, absolvenţi ai Colegiului Universitar de Navigaţie Fluvială şi Maritimă, au dobândit competenţe în perioada studiului care nu acopereau cerinţele minime specificate de Convenţia STCW şi modelele de curs IMO7.03 şi 7.

04, astfel încât, la finalizarea studiilor, aveau posibilitatea de a candida numai pentru o funcţie fluvială sau maritimă portuară, fără posibilitate de acces la funcţia maritimă de sub incidenţa Convenţiei STCW.

În consecinţă, instanţa a reţinut că nu există un refuz nejustificat al pârâtei în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.

4. Recursul declarat împotriva hotărârii primei instanţe şi hotărârea instanţei de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 189 din 21 mai 2013 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul B.

Prin Decizia nr. 663 din 12 februarie 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de reclamantul B. şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

În esenţă, instanţa de recurs a reţinut că hotărârea primei instanţe este lovită de viciul nemotivării în sensul art. 304 pct. 7 raportat la art. 261 alin. (5) din C. proc. civ., precum şi din perspectiva art. 6 § 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întruccât nu s-a răspuns motivelor de fapt pe care a fost întemeiat demersul judiciar raportat la conţinutul concret al Actului nr. 9307 din 05 iunie 2012, raţionamentul juridic exprimat ca o concluzie nu are fundament în considerentele hotărârii, nu au fost analizate înscrisurile de la dosar cu conţinut aparent contradictoriu, nu au fost solicitate documente relevante în baza rolului activ al instanţei.

5. Hotărârea instanţei de rejudecare

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa în vederea rejudecării sub nr. x/36/2013*.

Prin sentinţa civilă nr. 64/CA din 9 aprilie 2015, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a hotărât următoarele:

- în temeiul art. 246 din C. proc. civ., ia act de renunţarea la judecată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Navală Română;

- respinge, ca nefondată, acţiunea formulată de B., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Navală Română.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:

În cursul judecăţii, reclamantul A. a formulat cerere de renunţare la judecată, instanţa luând act de această manifestare de voinţă în temeiul art. 246 din C. proc. civ.

În ceea ce priveşte cererea formulată de B., instanţa a reţinut că reclamantul a urmat cursurile Colegiului Universitar de Navigaţie Fluvială şi Maritim Portuară din cadrul Universităţii Maritime Constanţa, obţinând în anul 2000 diploma de absolvire cu titlul de "inginer colegiu" în profilul "electromecanic", specializarea "C. navală", iar durata studiilor urmate a fost de 6 semestre.

ANR a refuzat înscrierea reclamantului la examenul pentru obţinerea brevetului de ofiţer mecanic cu motivarea, exprimată în cuprinsul adresei nr. x din 05 iunie 2012, că nu îndeplineşte condiţia prevăzută de art. 2 Capitolul III - Compartimentul maşini - din Anexa I la Ordinul nr. 1627/2006, respectiv nu a absolvit cu diplomă o formă de pregătire aprobată de minim 30 de luni care include şi pregătirea la bord şi îndeplineşte standardele de competenţă specificate în Secţiunea A III/1 a Codului STCW.

Pârâta a arătat că prin "formă de pregătire aprobată" se înţelege totalitatea cursurilor organizate de un furnizor de educaţie, de formare profesională sau de perfecţionare aprobate de către ANR şi care dă dreptul absolvenţilor acesteia să participe la examenul pentru obţinerea certificatelor. Procesul de aprobare a cursurilor a fost impus în legislaţia naţională prin prevederile Ordinului nr. 1354/2007, iar seria 2003-2006 a fost prima serie recunoscută de către ANR pentru accederea la brevetele de ofiţer maritim punte şi maşină., promoţiile anterioare neîndeplinind competenţele impuse de Convenţia STCW, astfel că nu se încadrează în condiţiile minime de educare, instruire, specializare şi perfecţionare pe care trebuie să le îndeplinească personalul navigant maritim.

Refuzul Autorităţii Navale nu este unul nejustificat, pentru următoarele considerente:

Art. 2 Capitolul II - Compartimentul maşini - din Anexa I a Ordinului 1627/2006 prevede următoarele condiţii pe care fiecare candidat pentru obţinerea brevetului de ofiţer mecanic trebuie să îndeplinească:

"2.1. are vârsta minimă de 18 ani;

2.2. are un stagiu de îmbarcare aprobat pe nave maritime de minimum 6 luni în care se include pregătirea la bord, conform cerinţelor secţiunii A-III/1 a Codului STCW, program care se confirmă printr-un jurnal aprobat de practică;

2.3. a absolvit cu diplomă o formă de pregătire aprobată de minimum 30 de luni care include şi pregătirea la bord şi îndeplineşte standardele de competenţă specificate în secţiunea AIII/1 a Codului STCW."

Forma de pregătire are în vedere expres obţinerea brevetului de ofiţer mecanic şi aceasta trebuie să fie aprobată în acest scop.

Prin raportare strictă la această cerinţă, în speţă, forma de învăţământ urmată de reclamant nu a fost aprobată de ANR pentru obţinerea brevetului de ofiţer mecanic, ci pentru navigaţie fluvială şi maritimă portuară, respectiv pentru nave fluviale şi nave care navigă exclusiv în interiorul şi în imediata vecinătate a bazinului portuar.

Lipsa unei aprobări rezultă şi din adresa de refuz a pârâtei, acest fapt nefiind de altfel contestat de către reclamant a cărui apărare se întemeiază în principal pe natura cursurilor urmate care, în opinia sa, sunt similare cu cele urmate de promoţiile ulterioare anului 2003, ceea ce ar justifica obţinerea aceloraşi drepturi.

Având în vedere dispoziţiile instanţei de casare, curtea de apel a avut în vedere şi celelalte aspecte relevate.

Adresa nr. x din 27 octombrie 2011 este în contradicţie aparentă cu răspunsul nr. 7146 din 17 aprilie 2013 întrucât, prin adresa aflată la fila nr. 7 în dosar nr. x/2012 al Tribunalului Constanţa, se arată că programul de studiu C. Navală din cadrul Colegiului Universitar de Navigaţie Fluvială şi Maritim Portuară a păstrat pentru toate seriile de absolvenţi aceleaşi curriculum menit să asigure competenţele necesare exercitării profesiei pentru care s-au pregătit. Adresa face referire doar la Colegiul Universitar de Navigaţie Fluvială şi Maritim Portuară, precum şi la curriculum pentru specializarea urmată de absolvenţii acestui colegiu, în timp ce adresa din 17 aprilie 2013 aflată la fila nr. 10 în dosarul Curţii de Apel arată că, începând cu anul 2003, acest colegiu s-a transformat în Colegiu Universitar de Navigaţie Fluvială şi Maritimă, planurile de învăţământ fiind regândite pentru a asigura pregătirea pentru navigaţia maritimă.

În ceea ce priveşte anexa la adresa din 17 aprilie 2013, potrivit precizărilor pârâtei, aceasta este reprezentată tocmai de documentele care o însoţesc - aflate la dosarul cauzei - şi care au fost enumerate la finalul adresei. În acest sens a fost emisă adresa ANR nr. 23250 din 19 februarie 2015 - fila 101 în dosarul Curţii x/2013

Cu referire la apărarea reclamantului, prin compararea disciplinelor studiate în cadrul Colegiului Universitar de Navigaţie Fluvială şi Maritimă care a funcţionat începând cu anul 2003 cu cele ale Colegiului Universitar de Navigaţie Fluvială şi Maritim Portuară absolvit de reclamant, curtea de apel a constatat că acestea coincid în parte, însă, ceea ce le diferenţiază, este numărul de ore alocat disciplinelor esenţiale pentru dobândirea competenţei de ofiţer responsabil cu cartul din compartimentul maşină, inclusiv numărul de ore pentru practica ambarcată.

Spre exemplu, în timp ce studenţii Colegiului Universitar de Navigaţie Fluvială şi Maritim Portuară efectuau practică pe nave fluviale şi maritim portuare de capacitate mică care desfăşurau activităţi de transport fluvial, maritim portuar, pilotaj în port, salvare, conform specializării urmate, studenţii Colegiului Universitar de Navigaţie Fluvială şi Maritimă efectuau practică pe nave cu dotări în măsură să le asigure dobândirea cunoştinţelor în vederea navigării pe mare.

Această diferenţă rezultă din documentele ataşate - filele 36-88, precum şi din adresa din 13 octombrie 2014 aflată la fila 30, probele fiind şi în sensul celor solicitate de reclamant.

Pentru toate aceste considerente, curtea de apel a apreciat că, în speţă, nu a fost emis un refuz nejustificat, ci unul justificat de faptul că reclamantul nu a urmat o pregătire aprobată în vederea obţinerii brevetului de ofiţer mecanic pentru nave maritime.

6. Recursul declarat împotriva hotărârii instanţei de rejudecare

Împotriva sentinţei civile nr. 64/CA din 9 aprilie 2015 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul B.

Printr-o primă critică, recurentul susţine că instanţa a respins susţinerile sale fără să cerceteze apărările şi fiecare dovada depusă care, în mod cert, susţin demersul său judiciar.

În esenţă, recurentul-reclamant invocă îngrădirea dreptului său de a promova, de a accede la meseria pentru care s-a pregătit, a plătit taxe de şcolarizare şi a fost prezent la toate cursurile.

Se arată că instanţa de fond nu a ţinut cont de cererea sa referitoare la implicarea E., ca autoritate ce poate să edifice situaţia în litigiu, şi la solicitarea ca Universitatea Maritimă Constanţa să prezinte foaia matricolă a generaţiei 2003-2006 şi să indice care ar fi diferenţele între cele două foi matricole, respectiva cea a generaţiei 1997-2000 şi cea a generaţiei 2003-2006 (care a fost acceptată la examen), întrucât, chiar dacă numele diplomelor diferă, specializarea a rămas aceeaşi în ambele cazuri.

Diferenţele dintre materiile celor două generaţii există într-o foarte mică măsură, spre exemplu multe materii pe care generaţia 1997-2000 le-a făcut se regăsesc şi în cuprinsul programei generaţiei 2003-2006, însă sub un alt nume, şi, mai mult decât atât, din actele depuse la dosar reiese că unele materii au fost aprofundate mai în detaliu. Spre exemplu, din actele depuse de pârâtă reiese clar că generaţia reclamantului a făcut mai multă practica decât generaţia 2003-2006, care a făcut mai puţină matematică, precum şi tot felul de alte mici diferenţe care, împreună, nu justifică soluţia instanţei, deoarece specializarea este neschimbată în ambele cazuri.

Totodată, recurentul-reclamant susţine că răspunsurile date de UMC sunt contradictorii şi contestă temeiul legal al corespondenţei Colegiului către ANR în care se menţionează că generaţia sa nu are pregătirea necesară pentru a se prezenta la examen, în condiţiile în care între diploma pe care o deţine şi cea a generaţiei care a absolvit în 2006 diferă doar titlul, în timp ce specializarea a rămas aceeaşi. În aceeaşi privinţă, recurentul-reclamant susţine că trebuia să se precizeze cu claritate în Ordinul ministrului transporturilor nr. 512/2007 că numai generaţia 2003-2006 poate susţine examenul şi că nu este pertinentă motivarea în sensul că titlul colegiului a fost schimbat, atâta timp cât nu a fost schimbată specializarea. Se susţine că ANR în mod greşit se prevalează de Codul STCW 1995 care se referă la Institutul de Marină Civilă care, în perioada respectivă, pregătea studenţii pe o perioadă de învăţământ de 5 ani, de vreme ce în cauză se contestă faptul că generaţia 2003-2006 a fost acceptata la examenul I de susţinere al brevetului, iar generaţia reclamantului nu a fost acceptată, iar pentru soluţionarea acestui aspect este necesar să se facă diferenţa dintre foile matricole ale celor două generaţii.

În concluzie, recurentul-reclamant susţine că, potrivit legislaţiei în vigoare, are dreptul la brevet/certificat de ofiţer cart, drept garantat conform Codului STCW, având în vedere cursurile pe care le-a absolvit.

II. Considerentele Înaltei Curţi

Examinând cauza prin prisma criticilor formulate, care se circumscriu motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele arătate în continuare.

Aşa cum rezultă din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, recurentul-reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune întemeiată pe refuzul nejustificat al pârâtei de a-i permite înscrierea la examenul de evaluare în vederea obţinerii certificatului de competenţă pentru funcţia de ofiţer mecanic maritim în baza diplomei de absolvire a Colegiului Universitar de Navigaţie Fluvială şi Maritimă Portuară din cadrul Universităţii Maritime Constanţa.

Conform Diplomei de absolvire Seria S nr. 0006347 din 2 decembrie 2000 eliberată de Universitatea Maritimă din Constanţa, recurentul-reclamant B. este absolvent al Colegiului Universitar de Navigaţie Fluvială şi Maritim Portuară, cu durata studiilor de 6 semestre, fiindu-i conferit titlul de "inginer colegiu" în profilul "electromecanic" specializarea "C. navală".

Prin adresa din 05 iunie 2012, care reprezintă răspunsul la petiţia privind nelegalitatea refuzului înscrierii la examen, pârâta ANR a comunicat reclamantului următoarele:

- înmatricularea şi certificarea personalului navigant maritim se face în baza prevederilor a două reglementări legislative ce impun condiţii minime de educare, pregătire profesională şi certificare, respectiv: (i) Ordinul nr. 1627/2006, care se aplică personalului navigant maritim român şi personalului navigant care efectuează serviciul la bordul navelor maritime care arborează pavilion român şi care transpune Directiva Parlamentului European şi a Consiliului 2008/106/CE privind nivelul minim de pregătire al navigatorilor, directivă ce impune Statelor Membre măsuri necesare pentru garantarea nivelului minim de pregătire şi perfecţionare a personalului navigant maritim, în conformitate cu prevederile Convenţiei STCW; (ii) pentru funcţiile care nu sunt prevăzute în Ordinul nr. 1627/2006, prin Ordinul nr. 214/2007;

- în conformitate cu prevederile art. 2 din Capitolul III - Compartimentul maşini - din Anexa nr. 1 a Ordinului nr. 1627/2006, fiecare candidat pentru obţinerea brevetului de ofiţer mecanic trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe: (i) are vârsta minimă de 18 ani; (ii) are un stagiu de îmbarcare aprobat pe nave maritime de minimum 6 luni în care se include pregătirea la bord, conform cerinţelor Secţiunii A-III/1 a Codului STCW, program care se confirmă printr-un jurnal aprobat de practică; (iii) a absolvit cu diplomă o formă de pregătire aprobată de minimum 30 de luni care include şi pregătirea la bord şi îndeplineşte standardele de competenţă specificate în Secţiunea A III/I a Codului STCW.

- prin formă de pregătire aprobată se înţelege totalitatea cursurilor organizate de un furnizor de educaţie, de formare profesională sau de perfecţi nare aprobate de către ANR şi care dă dreptul absolvenţilor acesteia să participe la examenul pentru obţinerea certificatelor, iar procesul de aprobare a cursurilor a fost impus în legislaţia naţională prin prevederile Ordinului nr. 1354/2007 privind stabilirea condiţiilor minime pe care trebuie să le îndeplinească furnizorii de educaţie, de formare profesională sau de perfecţionare pentru a organiza şi desfăşura forme de pregătire şi perfecţionare aprobate, în vederea obţinerii şi menţinerii valabilităţii brevetelor şi certificatelor de capacitate a personalului navigant;

- până la intrarea în vigoare a Ordinului nr. 1354/2007, cursurile de educare, instruire sau formare profesională organizate de o instituţie au fost aprobate în baza prevederilor Ordinului nr. 947/2001 şi, ulterior, în baza Ordinului nr. 1172/2004;

- seria 2003-2006 a fost prima serie recunoscută de către ANR pentru accederea la brevetele de ofiţer maritim punte şi maşină;

- absolvenţii formei scurte de învăţământ a Colegiului Universitar de Navigaţie Fluvială şi Maritim Portuară (promoţiile anterioare anului 2006) nu îndeplineau competenţele impuse de Convenţia STCW şi, drept urmare, nu se încadrează în condiţiile minime de educare, instruire, specializare şi perfecţionare pe care trebuie să le îndeplinească personalul navigant maritim.

În esenţă, prin criticile formulate, recurentul-reclamant tinde să demonstreze existenţa refuzului nejustificat al autorităţii publice pârâte prin faptul inexistenţei unor diferenţe determinante între pregătirea teoretică şi practică a absolvenţilor din perioada 2003-2006, cărora li se recunoaşte dreptul de participare la examenul de evaluare în vederea obţinerii certificatului de competenţă pentru funcţia de ofiţer mecanic maritim, şi cei din perioada anterioară în care a absolvit cursurile colegiului.

Susţinerile recurentului referitoare la implicarea E. şi la clarificarea de către Universitatea Maritimă Constanţa a diferenţelor dintre absolvenţii perioadei 2003-2006 şi cei din perioada anterioară, nu pot fi primite, întrucât, prin adresa nr. x din 123 octombrie 2014, aflată la fila 30 şi următoarele ale dosarului Curţii de apel, Universitatea Maritimă din Constanţa a lămurit diferenţele existente între pregătirea absolvenţilor, arătându-se că absolvenţii Colegiului Universitar de Navigaţie Fluvială şi Maritim Portuară care a funcţionat în perioada 1999-2002 cu specializările "Navigaţie, transport fluvial şi maritim portuar" şi "C. navală", se puteau înscrise, pe baza cunoştinţelor teoretice şi practice şi a competenţelor dobândite prin parcurgerea disciplinelor de învăţământ, la examenul pentru brevetul de ofiţer fluvial sau brevetul de ofiţer maritim portuar, conform Ordinelor nr. 984/2001 şi nr. 947/2001, brevete care nu intrau sub incidenţa STCW, fiind reglementate prin Ordinul nr. 246/1998.

Contrar susţinerilor recurentului referitoare la comparaţia foilor matricole ale celor două promoţii de absolvenţi, Înalta Curte constată că, prin aceeaşi adresă, Universitatea Maritimă din Constanţa a lămurit faptul că "din tabelele comparative între numărul minim de ore necesare pentru atingerea standardului minim de competenţă a ofiţerilor responsabili de cartul din compartimentul maşină (cf STCW) şi disciplinele studiate în cadrul Colegiului Fluvial şi Maritim Portuar reiese o diferenţă de aproximativ 400 de ore", diferenţă care provine din numărul redus de ore alocate disciplinelor de specialitate şi pentru practica ambarcată, care este prevăzut în curricula pentru ofiţerii mecanici maritimi.

În atare condiţii, Înalta Curte reţine faptul că, în privinţa pregătirii teoretice şi practice, diferenţa de circa 400 de ore între disciplinele studiate justifică pe deplin tratamentul diferit al celor două promoţii de absolvenţi sub aspectul dreptului de participare la examenul de evaluare în vederea obţinerii certificatului de competenţă pentru funcţia de ofiţer mecanic maritim.

Astfel fiind, cu just temei a reţinut Curtea de apel că refuzul pârâtei nu este unul nejustificat în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, ci este un refuz care îşi găseşte temeiul în dispoziţiile pct. 2 de la Regula II/1 - "Cerinţe obligatorii pentru certificarea ofiţerilor cu responsabilitatea cartului de navigaţie pe nave maritime cu tonajul brut de 500 sau mai mare" cuprinsă în Capitolul II - "Comandantul şi personalul navigant din compartimentul punte" din Anexa nr. 1 - "Cerinţe de pregătire şi certificare în conformitate cu prevederile Convenţiei STCW, astfel cum este prevăzut în art. 4" la Ordinul nr. 1627/2006, dispoziţii care instituie condiţiile necesare pentru participarea la examenul în litigiu.

În acest sens, Înalta Curte reţine, la rândul său, că recurentul-reclamant a urmat o formă de pregătire strict pentru navigaţie fluvială şi maritimă portuară, respectiv pentru nave fluviale şi nave care navigă exclusiv în interiorul şi în imediata vecinătate a bazinului portuar, iar nu o formă de învăţământ aprobată pentru obţinerea brevetului de ofiţer mecanic maritim.

Contrar susţinerilor recurentului, instanţa de fond a înlăturat argumentat aparenta contradicţie între adresa din 27 octombrie 2011 şi răspunsul nr. 7146 din 17 aprilie 2013, reţinând în mod corect că prima adresă face referire doar la Colegiul Universitar de Navigaţie Fluvială şi Maritim Portuară şi la curriculum pentru specializarea urmată de absolvenţii acestui colegiu, în timp ce, prin a doua adresă, se arată că, începând cu anul 2003, acest colegiu s-a transformat în Colegiu Universitar de Navigaţie Fluvială şi Maritimă, planurile de învăţământ fiind regândite pentru a asigura pregătirea pentru navigaţia maritimă.

Totodată, în sensul celor expuse anterior, se constată că, realizând o corectă analiză şi apreciere a probatoriului administrat, instanţa de fond a concluzionat în sensul că, în urma comparării disciplinelor studiate în cadrul Colegiului Universitar de Navigaţie Fluvială şi Maritimă care a funcţionat începând cu anul 2003 cu cele ale Colegiului Universitar de Navigaţie Fluvială şi Maritim Portuară absolvit de reclamant, se observă că, deşi acestea coincid în parte, diferenţa este reprezentată de numărul de ore alocat disciplinelor esenţiale pentru dobândirea competenţei de ofiţer responsabil cu cartul din compartimentul maşină, inclusiv numărul de ore pentru practica ambarcată.

În consecinţă, Înalta Curte reţine că instanţa de rejudecare a realizat o corectă apreciere a probatoriului administrat concluzionând temeinic şi legal în sensul că nu există un refuz nejustificat al pârâtei în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentinţa atacată este legală şi temeinică, nefiind identificate motive de modificare sau casare a hotărârii în sensul art. 304 sau art. 3041 din C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 5542004 şi art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul B.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul B. împotriva sentinţei civile nr. 64/CA din 9 aprilie 2015 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 noiembrie 2015.