Suspension of customs broker license: satisfaction of imminent damage and well-justified case requirements for interim relief

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată la data de 17 octombrie 2016 pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu Direcţia Generală a Vămilor, a solicitat suspendarea Deciziei nr. 63 din 11 octombrie 2016 a Direcţiei Generale a Vămilor, prin care organul de control a dispus suspendarea pentru o perioadă de o lună a autorizaţiei de comisionar în vamă nr. 173 din 26 februarie 2002, emisă în favoarea societăţii A. S.R.L., cu cheltuieli de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 328/2016 din 24 octombrie 2016, Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea de suspendare formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Vămilor din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi a dispus suspendarea Deciziei nr. 63 din 11.10.2016 emisă de pârâtă, până la pronunţarea instanţei de fond, obligând pârâtă să plătească reclamantei suma de 50 RON, cheltuieli de judecată.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 328/2016 din 24 octombrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

În motivarea recursului se arată că hotărârea atacată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, susţinând că în mod greşit prima instanţă a pronunţat hotărârea de suspendare pe motiv că intimata ar fi transmis noul contract de închiriere Biroului Vamal de Interior Cluj, iar pârâtei Direcţia Generală a Vămilor i-a comunicat în mod explicit că a luat măsuri pentru declararea punctului de lucru în locaţia închiriată potrivit contractului de închiriere nr. 3142 din 25 august 2016.

Recurenta-pârâtă consideră că o astfel de reţinere a instanţei de fond este neîntemeiata în condiţiile în care prima instanţă nu a indicat prin ce adresă şi la ce dată intimata a îndeplinit deficienţa stabilită prin adresa din 31 august 2016, iar pe de altă parte, nu s-a avut în vedere că prin adresa intimatei nr. 297 din 26 septembrie 2016 s-au transmis documente pentru activitatea de comisionar în vamă, pe lângă Biroul Vamal de Interior Cluj, fără a transmite documente care să ateste faptul că societatea a comunicat Direcţiei Generale a Vămilor şi Biroului vamal modificările intervenite cu privire la spaţiul de depozit, motiv pentru care apreciază că prima instanţă a reţinut o altă situaţie de fapt decât cea reală.

Consideră că instanţa de fond în mod eronat a reţinut şi că decizia atacată nu a arătat de ce s-a dispus măsura suspendării, fiind în eroare cu privire la situaţia de fapt, în sensul că prin corespondenţa purtată ulterior între părţi s-ar fi avut în vedere schimbarea spaţiului de depozitare.

De asemenea, arată că decizia atacată face trimitere atât la adresa din 31 august 2016 a Biroului Vamal de interior Cluj cât şi la Nota Direcţiei Reglementari Vamale nr. 29304/SRDV/05.10.2016 privind propunerea de suspendare pe o perioada de o lună a autorizaţiei de comisionar în vamă a intimatei, în care se arată pe larg considerentele avute în vedere la suspendare, astfel că susţinerea instanţei de fond referitoare la nemotivarea deciziei de suspendare este neîntemeiată.

Recurenta-pârâtă critică faptul că prima instanţă a susţinut că nu a făcut dovada celor invocate prin întâmpinare deşi i s-a solicitat în mod expres să depună întreaga documentaţie ce a stat la baza emiterii actului atacat, sens în care apreciază că instanţa de fond în mod greşit a pronunţat o hotărâre doar pe baza unor documente şi nu a întregii documentaţii, deşi în virtutea rolului activ, avea obligaţia să solicite instituţiei pârâte documentele relevante.

Astfel, arată că deşi hotărârea atacată este pe deplin motivată, prin trimiterea la adresele menţionate anterior, aceasta este contradictorie, în condiţiile în care pe de o parte instanţa reţinând greşit nemotivarea deciziei atacate, a apreciat că numai o decizie motivată poate fi verificată sub aspectul proporţionalităţii sancţiunilor, iar pe de altă parte, a considerat că sancţiunea aplicată intimatei este disproporţionată.

Recurenta-pârâtă susţine că în mod greşit prima instanţă a apreciat că este îndeplinită condiţia cazului bine justificat, în opinia sa, în speţă, nefiind îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, câtă vreme reclamantul nu şi-a motivat temeinic cererea de suspendare şi nici nu a făcut dovada că prima condiţie a cazului bine justificat ar fi îndeplinită. Cazul bine justificat nu poate fi argumentat prin invocarea unor aspecte ce ţin de legalitatea unui act, întrucât acestea vizează fondul actului, care se analizează numai în cadrul unei acţiuni în anulare, până la o eventuală anulare, actul administrativ bucurându-se de prezumţia de legalitate.

Mai susţine că suspendarea executării actelor administrative constituie o situaţie de excepţie care intervine când legea o prevede, în limitele şi condiţiile expres reglementate.

Cu privire la condiţia pagubei iminente, arată că nici această condiţie nu este îndeplinită, iar motivarea instanţei de fond în sensul că suspendarea activităţii reclamantei pe un termen de o lună ar fi iremediabilă prin simpla trecere a timpului, apreciază că este în contradicţie cu dispoziţiile Legii nr. 554/2004, care vorbeşte de pagubă iminentă şi care nu poate fi reparată, în conformitate cu definiţia dată de art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004.

Susţine că executarea unui act administrativ nu poate fi considerată prin ea însăşi ca producătoare a unei pagube iminente, reclamanta invocând, fără să probeze, un dezechilibru major în activitate cauzat de pierderea clientelei şi de faptul că un poate plăti salariile angajaţilor pentru luna în care operează suspendarea, astfel că pretinsa vătămare nu este ireparabilă. Iminenţa producerii unei pagube nu se prezumă, ci trebuie dovedită, ceea ce presupune administrarea de dovezi, fiind lipsite de relevanţă simplele afirmaţii făcute de reclamantă, sens în care invocă cu titlu de practică judiciară Decizia nr. 6183 din 21 decembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Totodată, consideră că şi cu privire la obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 50 RON, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală, deoarece acestea nu pot fi reţinute în sarcina instituţiei pârâte, nefiind îndeplinite condiţiile art. 451 - 453 C. proc. civ.

4. Apărările intimatei-reclamante

Intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca fiind formulat de către o parte care nu are calitate procesuală activă în cauză, iar în subsidiar, solicită respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca temeinică şi legală a sentinţei recurate, cu cheltuieli de judecată.

Prin întâmpinare se invocă excepţia lipsei calităţii procesuale active a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală în formularea prezentului recurs, având în vedere că reclamanta a chemat în judecată Direcţia Generală a Vămilor, iar sentinţa recurată a fost pronunţată de către Curtea de Apel Cluj în contradictoriu cu Direcţia Generală a Vămilor din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi nicidecum în contradictoriu cu Agenţia Naţională de Administrare Fiscală. Cu toate acestea, recursul de faţă a fost declarat de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, instituţie care în prezenta cauză nu are nicio calitate, motiv pentru care apreciază că recursul declarat şi depus la dosarul cauzei, care nu provine de la pârâta din litigiu, trebuie înlăturat ca fiind un act extraneu de dosar, iar apărările formulate nu pot fi avute în vedere, întrucât nu provin de la organul fiscal chemat în judecată.

Pe fond, solicită respingerea recursului ca nefondat, arătând că prima instanţă i-a pus în vedere pârâtei Direcţia Generală a Vămilor ca în temeiul art. 13 din Legea nr. 554/2004 să depună la dosarul cauzei întregul dosar administrativ care a stat la baza emiterii actului administrativ contestat, dar pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţia, pârâta susţinând că înscrisurile depuse de către aceasta reprezintă întreg dosarul administrativ care a stat la baza emiterii Deciziei nr. 63 din 11 octombrie 2016 de către Direcţia Generală a Vămilor.

Referitor la îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune suspendarea actului administrativ, arată că acestea au fost îndeplinite şi că instanţa de contencios fiscal poate face în acest sens o analiză sumară a elementelor de nelegalitate invocate, pentru a proba existenţa cazului bine justificat, având în vedere că prezumţia de legalitate a unui act administrativ fiscal este susceptibilă de proba contrară, probă care în cauză a fost făcută de către societatea reclamantă, iar pe de altă parte, arată că jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie evocate de către recurentă este veche, neputând constitui per se un argument juridic.

Se mai arată că jurisprudenţa în materia suspendării circumscrise art. 14-15 din Legea nr. 554/2004 este protectivă pentru contribuabil şi că în speţă nu este vorba despre vreo sumă de bani pe care reclamanta ar trebui să o plătească, ci de suspendarea abuzivă a autorizaţiei de comisionar vamal.

În ceea ce priveşte cazul bine justificat, arată că acesta a fost generat de încălcarea dreptului societăţii A. S.R.L. de acces la dosarul administrativ şi nerespectarea dreptului la apărare al acesteia, precum şi de nemotivarea deciziei de suspendare emise de către Direcţia Generală a Vămilor şi contestată de către intimata-reclamantă, respectiv de nerespectarea principiului proporţionalităţii raportat la sancţiunea aplicată.

Referitor la prevenirea pagubei iminente, arată că paguba este mai mult decât iminentă, fiind actuală, întrucât Decizia nr. 63 din 11 octombrie 2016 şi-a produs deja efectele pentru o perioadă de 15 zile începând cu data emiterii, activitatea societăţii fiind suspendată până în data de 26.10.2016, dată la care a fost emisă Decizia nr. 70 de către Direcţia Generală a Vămilor prin care s-a suspendat executarea Deciziei nr. 63 din 11 octombrie 2016. Suspendarea activităţii are consecinţe dramatice atât asupra societăţii, care suferă un dezechilibru major fiind în imposibilitate de a-şi desfăşura activitatea şi poate conduce la pierderea clientelei acumulate în perioada 2002 - 2016, dar şi asupra angajaţilor societăţii, a căror activitate va fi de asemenea sistată.

De asemenea, arată că o eventuală reactivare a Deciziei nr. 63 din 11 octombrie 2016 ar pune societatea în imposibilitate de a-şi mai onora obligaţiile din contractele de muncă încheiate cu angajaţii societăţii, cu consecinţe iremediabile, dar şi din contractele încheiate cu partenerii comerciali.

Concluzionând, intimata-reclamantă susţine că hotărârea instanţei de fond este legală, fiind temeinic motivată în raport de starea de fapt, susţinerile părţilor şi probatoriul administrat.

În ceea ce priveşte critica formulată de recurentă faţă de soluţia de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, solicită respingerea acesteia, apreciind că în raport de prevederile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., în mod corect, instanţa de fond, ca urmare a admiterii cererii de chemare în judecată, a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu, constând în taxa judiciară de timbru.

5. Răspunsul la întâmpinare formulat de recurenta-pârâtă

Recurenta-pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a formulat răspuns la întâmpinare în ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesual active a acesteia, solicitând respingerea excepţiei şi a susţinerilor formulate prin întâmpinare.

Susţine că Agenţia Naţională de Administrare Fiscală are calitate procesuală activă, întrucât recursul a fost formulat prin Direcţia Generală Juridică, având în vedere structura organizatorică a ANAF şi atribuţiile direcţiilor de specialitate din cadrul acestei instituţii.

Arată că potrivit Structurii organizatorice din Anexa 1 la H.G. nr. 520/2013, Direcţia Generală a Vămilor este o direcţie generală din cadrul ANAF, iar pentru actele întocmite de Direcţia Generală a Vămilor, atacate în faţa instanţelor judecătoreşti, calitatea procesuală pasivă aparţine ANAF, ca instituţie cu personalitate juridică în subordinea căreia se află respectiva direcţie, ce nu are personalitate juridică şi nu poate sta singură în faţa instanţei de judecată.

Mai arată că reprezentarea în instanţă a ANAF se face de către Direcţia Generală Juridică, astfel cum rezultă din atribuţiile acestei direcţii, prevăzute în art. 66 alin. (2) pct. a) din Ordinul Preşedintelui ANAF nr. 536/2014 privind Regulamentul de Organizare şi Funcţionare al ANAF, care prevede că Direcţia Generală Juridică asigură reprezentarea ANAF şi/sau a Statului Român în faţa instanţelor de judecată şi a altor organe cu activitate jurisdicţională.

În aceste condiţii, apărările în cauzele în care sunt atacate decizii emise de Direcţia Generală a Vămilor din cadrul ANAF, inclusiv în căile de atac şi reprezentarea în instanţă se realizează de către ANAF prin Direcţia Generală Juridică.

II. Procedura de soluţionare a recursului

1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 7 aprilie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a formulat un punct de vedere cu privire la raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin care susţine că recursul de faţă nu este scutit de plata taxei de timbru, nefiind vorba despre venituri publice, ci despre suspendarea executării unui act administrativ.

De asemenea, arată că a introdus în termen acţiunea în anularea actului administrativ, aceasta fiind soluţionată în primă instanţă de către Curtea de Apel Cluj, în sensul anulării Deciziei nr. 63 din 11 octombrie 2016, emisă de către Direcţia Generală a Vămilor şi a respingerii, ca rămasă fără obiect, a cererii de suspendare a aceleiaşi decizii, motiv pentru care apreciază că nu ar opera pierderea beneficiului suspendării pentru societate, ci faţă de acest aspecte, recursul pârâtei ar fi lipsit de obiect şi de interes, având în vedere că recurenta nu ar putea obţine vreun beneficiu în ipoteza admiterii recursului, din moment ce în primă instanţă a fost deja anulat actul administrativ contestat.

Prin încheierea din 15 iunie 2017 completul de filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

2. Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale active

Analizând excepţia lipsei calităţii procesuale active a recurentei în formularea prezentului recurs, invocată de către intimata-reclamantă prin întâmpinare, Înalta Curte constată că în cauză, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală are calitate procesuală activă, dat fiind considerentele ce succed.

Conform Anexei 1 a H.G. nr. 520/2013 din 24 iulie 2013 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, se constată că Direcţia Generală a Vămilor este o direcţie generală din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

Potrivit art. 7 lit. A). pct. 32 din H.G. nr. 520/2013 din 24 iulie 2013, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală:

"reprezintă statul în faţa instanţelor şi a organelor de urmărire penală, ca subiect de drepturi şi obligaţii privind raporturile juridice fiscale şi vamale, precum şi orice alte raporturi juridice rezultate din activitatea Agenţiei, direct sau prin direcţiile generale regionale ale finanţelor publice, în baza mandatelor transmise (…)."

În acelaşi sens, se observă că potrivit art. 64 alin. (1) şi (2) lit. a) din Ordinul Preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1566 din 18 mai 2017 privind Regulamentul de Organizare şi Funcţionare al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală:

"(1) Direcţia generală juridică îşi desfăşoară activitatea în domeniul avizării pentru legalitate a actelor juridice care ar putea angaja răspunderea Agenţiei şi a reprezentării instituţiei în faţa instanţelor de judecată, precum şi în faţa altor autorităţi/organisme de drept public sau privat;

(2) Obiectul de activitate al direcţiei generale juridice constă în:

a) reprezentarea Agenţiei şi/sau a Statului Român în faţa instanţelor de judecată şi a altor organe cu atribuţii jurisdicţionale."

Anterior, aceste dispoziţii au fost incluse în art. 66 din Ordinul Preşedintelui ANAF nr. 536/2014, ordin abrogat odată cu intrarea în vigoare a Ordinului Preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1566 din 18 mai 2017.

Astfel, coroborând cele de mai sus, se constată că pentru actele întocmite de Direcţia Generală a Vămilor, atacate în faţa instanţelor judecătoreşti, calitatea procesuală aparţine Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, ca instituţie cu personalitate juridică în subordinea căreia se află Direcţia Generală a Vămilor.

De altfel, din examinarea Deciziei nr. 63 din 11 octombrie 2016, act a cărui suspendare face obiectul cauzei de faţă, se observă că antetul cuprinde atât denumirea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, cât şi pe cea a Direcţiei Generală a Vămilor, astfel că nu se poate susţine lipsa calităţii procesuale active a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

Pentru considerentele anterior expuse, Înalta Curte va respinge excepţia lipsei calităţii procesuale active a recurentei, ca nefondată.

3. Cu privire la fondul recursului

3.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Examinând sentinţa atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, circumscrise prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul de faţă este nefondat, având în vedere următoarele aspecte:

Cu titlu preliminar, Înalta Curte observă că în ceea ce priveşte lipsa de obiect şi de interes, invocate de către intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. prin punctul de vedere formulat cu privire la raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, constituie apărări de fond şi nu veritabile excepţii, fiind reliefate în contextul aspectelor de fapt prezentate, respectiv al situaţiei particulare în care acţiunea în anularea actului administrativ ce face obiectul prezentei cereri de suspendare, a fost soluţionată în primă instanţă de către Curtea de Apel Cluj, în sensul anulării Deciziei nr. 63 din 11 octombrie 2016, emisă de către Direcţia Generală a Vămilor din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

Pe fond, se constată că măsura suspendării executării actului administrativ se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor particularilor până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaţionale, atât în sistemul de protecţie instituit în cadrul Consiliului Europei, cât şi în ordinea juridică a Uniunii Europene.

În cadrul procedurii sumare a suspendării executării actului administrativ nu poate fi prejudecat fondul cauzei, motiv pentru care, nici probatoriului administrat pentru stabilirea existenţei unor indicii de răsturnare a prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ, nici analizei efectuate de instanţă nu li se poate pretinde amploarea şi profunzimea probelor şi raţionamentelor pe care se fundamentează o soluţie pronunţată cu privire la acţiunea în anularea actului.

Potrivit dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004:

"În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond".

Astfel, pentru a se dispune măsura de suspendare a executării actului administrativ, art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 impune două condiţii cumulative, şi anume: (1) cazul bine justificat, definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din lege, ca rezidând în anumite împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ; (2) paguba iminentă, definită în art. 2 alin. (1) lit. ş) din lege, ca fiind prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.

În dreptul administrativ român operează, cu titlul de principiu, prezumţia de legalitate a actelor administrative, care sunt executorii din oficiu, iar cele două condiţii prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prin sensul lor restrictiv imperativ, denotă caracterul de excepţie al măsurii suspendării executării actului normativ, presupunând dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil, care să fie de natură a argumenta existenţa unui caz bine justificat şi iminenţa producerii pagubei.

Înalta Curte apreciază că în mod corect prima instanţă a reţinut că în speţă, având în vedere circumstanţele de fapt ale cauzei, sunt îndeplinite atât condiţia cazului bine justificat, cât şi condiţia referitoare la paguba iminentă.

Astfel, cazul bine justificat se referă la existenţa unei îndoieli asupra legalităţii actului administrativ a cărui suspendare se solicită, luând în considerare prezumţia de legalitate şi de veridicitate de care se bucură actul administrativ.

Cu toate acestea, identificarea elementelor de nelegalitate a actului administrativ trebuie să se facă în urma unei analize sumare a legalităţii acestuia, soluţionarea unei cereri de suspendare a executării nepermiţând examinarea legalităţii actului, pentru că aceasta ar echivala cu prejudecarea fondului cauzei.

Cu privire la cazul bine justificat, se constată în acord cu cele statuate de către prima instanţă, că măsura de suspendare a autorizaţiei de comisionar în vamă nr. 173 din 26 februarie 2002, luată prin Decizia nr. 63 din 11 octombrie 2016, emisă de către Direcţia Generală a Vămilor din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, nu a fost motivată, respectiv nu a arătat în niciun fel de ce s-a dispus această măsură, deşi potrivit art. 580 alin. (1) din Regulamentul de aplicare a Codului vamal al României, autorizaţia de comisionar în vamă poate fi suspendată, motivat, de către Direcţia Generală a Vămilor, pe o perioadă de până la 6 luni, dacă titularul nu-şi îndeplineşte obligaţiile prevăzute la art. 578 din acelaşi act normativ.

Pe de altă parte, se reţine că măsura suspendării autorizaţiei are caracter facultativ, astfel că simpla neîndeplinire a obligaţiile prevăzute la art. 578 este necesară, dar nu şi suficientă să atragă suspendarea, ci se impune a fi arătate motivele pentru care luarea unei asemenea măsuri a fost apreciată ca fiind justificată.

În ceea ce priveşte proporţionalitatea măsurii dispuse, se constată că nici această cerinţă nu este îndeplinită, în condiţiile în care măsura nu este nici adecvată şi nici necesară pentru atingerea scopului urmărit de legiuitor, ce constă în cunoaşterea de către organul vamal a locului unde se află spaţiul de depozitare pentru desfăşurarea controlului vamal.

Examinând înscrisurile din dosarul primei instanţe - vol. 1, se constată că ataşat adresei nr. x din 31 august 2016, înregistrată la Direcţia Regională Vamală Cluj - Biroul Vamal de Interior nr. 1 sub nr. x din 31 august 2016, depusă la fila 43 dosar fond, intimata-reclamantă a comunicat organului vamal noul contract de închiriere nr. 3142 din 25 august 2016 pentru spaţiul închiriat în vederea depozitării.

Cu toate acestea, prin Decizia nr. 63 din 11 octombrie 2016, s-a dispus suspendarea autorizaţiei intimatei-reclamantei de comisionar în vamă, ceea ce face cu atât mai necesară existenţa unei motivări temeinice a actului sancţionator, deoarece numai o măsură motivată poate fi verificată de instanţa de contencios administrativ sub aspectul testului proporţionalităţii.

În aceste condiţii, se constată că susţinerile intimatei-reclamante îşi regăsesc fundament în cele relevate de înscrisurile depuse la dosar, în cauză fiind identificate împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept de natură să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ contestat.

Pe de altă parte, Înalta Curte reţine că prin sentinţa nr. 133 din 30 martie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal, în dosar nr. x/2016, ce are ca obiect acţiunea în anularea actului administrativ a cărui suspendare se solicită în prezentul dosar, s-a admis, în parte, cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., fiind anulată Decizia nr. 63 din 11 octombrie 2016 emisă Direcţia Generală a Vămilor; s-a respins, ca fiind fără obiect, suspendarea executării deciziei nr. 63 din 11 octombrie 2016 emisă de pârâtă. De asemenea, a fost obligată pârâta Direcţia Generală a Vămilor la plata în favoarea reclamantei, a sumei de 5.125,39, reprezentând cheltuieli de judecată.

Potrivit art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004:

"În ipoteza admiterii acţiunii de fond, măsura suspendării, dispusă în condiţiile art. 14, se prelungeşte de drept până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei, chiar dacă reclamantul nu a solicitat suspendarea executării actului administrativ în temeiul alin. (1)."

Astfel, se constată că în ipoteza admiterii acţiunii de fond, se face aplicarea dispoziţiilor art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, în sensul că măsura suspendării dispusă în condiţiile art. 14 se prelungeşte de drept până la soluţionarea definitivă a cauzei, chiar dacă reclamantul nu a solicitat suspendarea executării actului administrativ în temeiul art. 15 alin. (1).

În aceste circumstanţe, soluţia adoptată de instanţa învestită cu soluţionarea acţiunii în anulare creează, cel puţin cu caracter provizoriu, premisa nelegalităţii actelor a căror suspendare s-a solicitat, fiind astfel infirmată prezumţia de legalitate ataşată actelor administrative, până la soluţionarea recursului, astfel că este îndeplinită condiţia cazului bine justificat.

Cât priveşte criticile referitoare la îndeplinirea condiţiei pagubei iminente, astfel cum aceasta este definită în art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată, de asemenea, că paguba iminentă nu se prezumă, ci trebuie dovedită de persoana lezată, prin probe concludente, or, în cauză instanţa de fond a constatat în mod corect că şi această condiţie este îndeplinită, raportat la efectul imediat al deciziei a cărei suspendare a fost solicitată, cu atât mai mult cu cât aceasta şi-a produs efectele pe o perioadă de 15 zile, timp în care activitatea societăţii a fost suspendată, în condiţiile în care fusese îndeplinită obligaţia în baza căreia s-a dispus sancţiunea.

Condiţia pagubei iminente presupune producerea unui prejudiciu material viitor şi previzibil, greu sau imposibil de reparat, dar cu toate acestea, iminenţa prejudiciului nu trebuie dovedită cu certitudine absolută, ci este suficient, mai ales atunci când realizarea prejudiciului depinde de intervenţia unui ansamblu de factori, ca acesta să poată fi prevăzut cu un grad de probabilitate suficient de mare, cum este cazul şi în situaţia dedusă prezentei judecăţi.

Prin urmare, se constată că sunt întemeiate aprecierile instanţei de fond, în sensul că suspendarea activităţii reclamantei pe un termen de o lună ar fi iremediabilă prin simpla trecere a timpului mai înainte ca o instanţă de contencios administrativ să examineze fondul raportului juridic dintre părţi.

În cauză, este de necontestat că în condiţiile în care punerea în executare a unui act administrativ prin care a fost stabilită în sarcina societăţii reclamante o măsură care prin însăşi natura ei, conduce la diminuarea patrimoniului societăţii reclamantei, prin lipsa încasărilor şi perturbarea întregii activităţi a societăţii, nu pot fi omise repercusiunile de natură economică şi financiară cauzate în acest mod.

Prin urmare, ţinând seama de considerentele de ordin legal şi de situaţia de fapt dovedită, de Recomandarea nr. R/89/8 din 13.09.1989 a Comitetului de Miniştri din cadrul Consiliului Europei privind protecţia jurisdicţională provizorie în materie administrativă, Înalta Curte apreciază că executarea actului administrativ este de natură a crea pagube serioase, care pot să aibă consecinţe grave în patrimoniul reclamantei, mai ales că, reclamanta a produs dovezi din care rezultă îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru a opera suspendarea actului administrativ dedus judecăţii.

3.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Vămilor împotriva sentinţei civile nr. 328/2016 din 24 octombrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

În temeiul art. 453 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenta la plata sumei de 500 RON către intimata S.C. A. S.R.L., cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul avocaţial redus, conform art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., apreciind că se justifică reducerea onorariului avocaţial solicitat, în cuantum total de 2.626,66 RON, în raport cu complexitatea cauzei şi cu activitatea desfăşurată de avocat, care a constat în formularea întâmpinării şi a concluziilor scrise ce cuprind punctul de vedere asupra raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului şi prezenţa la singurul termen de judecată acordat în şedinţă publică în vederea soluţionării recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale active a recurentei, ca nefondată.

Respinge recursul declarat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Vămilor împotriva sentinţei civile nr. 328/2016 din 24 octombrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta la plata sumei de 500 RON către intimata S.C. A. S.R.L., cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul avocaţial redus.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 noiembrie 2017.