Recovery of EU rural development funds after beneficiary-initiated contract termination; validity of budgetary creditor determination under O.U.G. 66/2011

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal sub nr. 81/42 din 28 ianuarie 2015, reclamanta A. P.F.A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale - Centrul Regional pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale 3 Sud Muntenia, a solicitat anularea deciziei nr. 29533 din 28 august 2014 şi a procesului-verbal nr. x din 15 iulie 2014 de constatare a neregulilor şi stabilirea creanţelor bugetare, suspendarea executării acestor două acte administrative până la soluţionarea definitivă a cererii de anulare, obligarea pârâtei să îi admită cererea de plată a tranşei a doua de ajutor financiar nerambursabil şi să-i achite suma de 10.

000 euro, precum şi să-i plătească cheltuieli de judecată.

La data de 26.02.2015, reclamanta a depus precizări la cererea de suspendare, prin care a arătat că aceasta se întemeiază pe prevederile art. 14 din legea contenciosului administrativ.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 140 din data de 9 iunie 2015 s-a respins cererea precizată privind suspendarea executării procesului-verbal nr. x din 15 iulie 2014 şi a deciziei nr. 29533 din 28 august 2014, formulată de reclamanta A. PFA, ca inadmisibilă.

De asemenea, s-a respins acţiunea, ca neîntemeiată, pentru capetele de cerere având ca obiect anulare acte administrative şi obligare la plata tranşei a doua de ajutor financiar nerambursabil, formulată de reclamanta A. PFA în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale - Centrul Regional pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale 3 Sud Muntenia.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei nr. 140 din data de 9 iunie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. P.F.A. a formulat recurs, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 3 şi pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, cu obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

Privitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., arată că instanţa competentă să soluţioneze cauza în fond este tribunalul, obiectul litigiului fiind o sumă situată sub pragul de 1.000.000 RON, motiv pentru care solicită casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre soluţionare Tribunalului Dâmboviţa.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., arată că părţile contractante au stabilit de comun acord că încheierea, modificarea şi încetarea contractului de finanţare din 21 aprilie 2011 se află sub incidenţa dispoziţiilor art. 969 din C. civ. de la 1864, astfel că existenţa unei cereri de reziliere a contractului şi a unei cereri de retragere a cererii de reziliere trebuia interpretată prin prisma art. 969 C. civ., hotărârea fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a dispoziţiilor contractului de finanţare.

Se mai arată că temeiul de drept al calcului creanţei bugetare din litigiu îl constituie O.U.G. nr. 66/2011, care la art. 2 alin. (1) lit. a) defineşte noţiunea de neregulă şi se bazează pe cererea de reziliere a contractului de finanţare europeană, ce nu constituie, în opinia recurentei, o neregulă, deoarece nu s-a dovedit existenţa unei abateri de la legalitate, regularitate sau conformitate, conform textului de lege anterior invocat, iar pe de altă parte, consideră că acest articol stabileşte cerinţe ce trebuie îndeplinite în mod cumulativ pentru a fi incidentă noţiunea de neregulă.

Susţine că posibilitatea ca în viitor Uniunea Europeană să recupereze anumite prejudicii de la Statul Roman, în baza mecanismului corecţiilor financiare, nu echivalează cu declanşarea unei asemenea proceduri privitor la contractul de finanţare din speţă, intimata-pârâtă nedemonstrând caracterul cert al vreunui prejudiciu prezent sau posibil de produs.

Recurenta-reclamantă consideră că actele încheiate de pârâtă încalcă dispoziţiile O.U.G. nr. 66/2011 şi principiile generale pe care trebuie să le îndeplinească creanţa de a fi certă, lichidă şi exigibilă, deoarece prejudiciul nu este exigibil, nefiind solicitat de Uniunea Europeană prin mecanismul corecţiilor financiare, iar pe de altă parte, arată că pârâta a aplicat dispoziţiile O.U.G. nr. 66/2011 unei proceduri începute în septembrie 2010 şi unei documentaţii întocmite în 2010, respectiv asupra contractului de finanţare din 22 aprilie 2011, în condiţiile în care autorităţile de monitorizare şi verificare a modului de derulare a acestei proceduri nu au constatat vreo încălcare a legislaţiei incidente, în vigoare la data derulării acestei proceduri.

Astfel, susţine că întreaga procedură şi încheierea contractului de finanţare s-a efectuat cu aplicarea prevederilor O.G. nr. 79/2003, în vigoare la acea dată, pârâtă încălcând principiul neretroactivităţii legii.

Totodată, recurenta-reclamantă invocă Decizia nr. 66 din 26 februarie 2015 a Curţii Constituţionale prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011, reţinând că acest text de lege aduce atingere principiului neretroactivităţii legii, motiv pentru care consideră că în speţă calificarea neregulii şi stabilirea creanţelor bugetare se fac în temeiul actului normativ în vigoare la data săvârşirii neregulii, fără a se putea combina dispoziţiile de drept substanţial din O.G. nr. 79/2003 cu cele ale O.U.G. nr. 66/2011.

4. Apărările intimatei-pârâte Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale

Intimata-pârâtă Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a depus întâmpinare la data de 28 septembrie 2015, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate ca legală şi temeinică.

Referitor la competenţa primei instanţe în soluţionarea cererii, arată că raportat la obiectul acţiunii de faţă, ce priveşte anularea unui act administrativ, şi având în vedere că actul administrativ în discuţie a fost emis de o autoritate publică centrală, competenţa aparţine curţii de apel, conform art. 101 din Legea nr. 554/2004, fără a se putea considera că ar prevala criteriul valori al finanţării, astfel cum a invocat recurenta, cu atât mai mult cu cât instanţa de fond, la primul termen de judecată, a apreciat că este competentă material şi teritorial să soluţioneze cauza, iar reclamanta şi-a însuşit poziţia instanţei.

Pe fond, arată referitor la concursul dintre prevederile O.G. nr. 79/2003 şi O.U.G. nr. 66/2011, că ambele acte normative au preluat definiţia noţiunii de neregulă din art. 1 alin. (2) din Regulamentul (CE Euratom) nr. 2988/95 al Consiliului privind protecţia intereselor financiare ale Uniunii Europene, definiţie care se regăseşte şi în art. 2 pct. 7 din Regulamentul (CE) nr. 1083/06 al Consiliului, diferenţa dintre cele două acte normative constând în aceea că principiul proporţionalităţii în excluderea de la rambursare ori de la plată a sumelor care nu respectă condiţiile de legalitate, regularitate ori conformitate, se regăseşte doar în O.U.G. nr. 66/2011.

Se mai arată că, având în vedere legislaţia internă, precum şi legislaţia şi jurisprudenţa Uniunii Europene, producerea unei nereguli în utilizarea fondurilor europene acţionează cu prioritate clauza de salvgardare a bugetului U.E., iar obligaţia de recuperare a fondurilor Uniunii Europene intervine automat la constatarea neregulilor sau fraudelor, fără a fi necesară demonstrarea vreunui prejudiciu.

II. Procedura de soluţionare a recursului

1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 24 februarie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 29 iunie 2017 completul de filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursul declarat de A. PFA ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

2. Cu privire la fondul recursului

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sesizată cu soluţionarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu hotărârea atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, va respinge recursul reclamantei, pentru considerentele ce urmează:

Analizând motivul de casare invocat de recurentă, prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit art. 130 alin. (2) din C. proc. civ. "Necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe."

Se constată că excepţia necompetenţei materiale nu a fost invocată în condiţiile acestui text de lege, astfel că nu poate fi invocată pentru prima dată prin cererea de recurs.

De asemenea, examinând argumentele prezentate de recurentă, subsumate cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., instanţa de control judiciar constată că sunt nefondate criticile formulate pe această cale, pentru motivele ce urmează.

Din analiza actelor din dosar rezultă că reclamanta A., persoană fizică autorizată, a încheiat cu Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit contractul de finanţare din 21 aprilie 2011 şi actul adiţional nr. 1 din 5 decembrie 2013, având ca obiect acordarea ajutorului financiar nerambursabil în condiţiile Programului naţional pentru dezvoltare rurală România, sub forma de primă pentru instalarea tinerilor fermieri de maximum 25.000 euro, în două tranşe, respectiv 15.000 euro şi 10.000 euro.

Prin semnarea contractului, reclamanta s-a angajat, conform art. 3 alin. (1) din anexa nr. 1 la contract - Prevederi generale, să respecte pe toată durata contractului criteriile de eligibilitate şi de selecţie înscrise în planul de afaceri, anexat cererii de finanţare, precum şi ca, pe o perioadă de 3 ani de la ultima plată efectuată de agenţie, să nu modifice substanţial obiectivele prevăzute în planul de afaceri menţionat şi să nu îşi înceteze activitatea agricolă.

Înalta Curte constată că în speţă, A., persoană fizică autorizată, a încasat ca urmare a încheierii contractului arătat mai sus, prima tranşă reprezentând echivalentul în RON al sumei de 15.000 euro, iar după depunerea la 14.01.2014 a cererii de plată pentru tranşa a doua, a formulat la data de 23.01.2014 o cerere adresată O.J.P.D.R.P. Dâmboviţa, înregistrată sub nr. x din 23 ianuarie 2014, prin care a solicitat retragerea cererii privind plata celei de-a doua tranşe, întrucât nu a îndeplinit condiţiile contractuale, precum şi o cerere către A.P.D.R.P. 3 Sud Muntenia, înregistrată la această instituţie sub nr. x din 23 ianuarie 2014 (nr. de înregistrare la O.J.P.D.R.P. Dâmboviţa - 28381 din 25 aprilie 2014), prin care a solicitat aprobarea rezilierii contractului de finanţare din 21.04.2011, întemeiată pe acelaşi motiv, al neîndeplinirii condiţiilor contractuale.

Având în vedere cererea de reziliere a contractului de finanţare, pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale - Centrul Regional pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale 3 Sud Muntenia a încheiat procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din data de 15.07.2014, prin care a constatat că plăţile efectuate reclamantei au devenit plăţi necuvenite, dispunând recuperarea acestora. Ulterior, în urma contestării în procedură administrativă a procesului-verbal, intimata-pârâtă a emis decizia de soluţionare a contestaţiei nr. x din 28 august 2014, prin care a respins contestaţia reclamantei, reţinându-se că aceasta nu a desfăşurat activităţile pentru care i s-a acordat finanţare, iar contractul dintre părţi a încetat la cererea scrisă a beneficiarului.

Printr-o cerere ulterioară cererii de reziliere, reclamanta a susţinut că, din eroare, a depus cererea de reziliere a contractului de finanţare şi a solicitat pârâtei să ia act că îşi retrage cererea de reziliere, întrucât nu-şi însuşeşte conţinutul acesteia. Această cerere a fost depusă de către recurenta-reclamantă în copie la filele 158 şi 162 dosar fond, fără a se face dovada înregistrării cererii la instituţia intimată.

Instanţa de control judiciar constată că în mod corect instanţa de fond a analizat cererile formulate şi a constatat că reclamanta, sub aspect probator, nu a adus dovezi în sprijinul celor afirmate.

Înalta Curte, în acord cu instanţa de primă jurisdicţie, constată că recurenta-reclamanta nu a administrat probe prin care să demonstreze că şi-a îndeplinit toate obligaţiile contractuale asumate, pentru a fi îndreptăţită la acordarea plăţii celei de-a doua tranşe din contractul de finanţare ori că s-ar impune anularea actelor emise de către instituţia intimată, astfel cum a solicitat atât prin cererea de chemare în judecată, cât şi în calea de atac a recursului.

Înalta Curte reţine că, în conformitate cu dispoziţiile din contractul de finanţare încheiat între părţile din litigiul de faţă, respectiv art. 11 alin. (2) din anexa I - Prevederi generale - Încetarea contractului. "părţile pot decide, prin acord, încetarea contractului, ca urmare a solicitării scrise din partea beneficiarului, aprobată de autoritatea contractantă, caz în care beneficiarul va restitui integral sumele primite ca finanţare nerambursabilă până la data încetării contractului".

Ca urmare, Înalta Curte reţine că în mod corect pârâta a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 1, art. 3 şi art. 11 din contractul de finanţare şi ale O.U.G. nr. 66/2011, în sensul că şi-a manifestat acordul pentru încetarea/rezilierea contractului, solicitată de reclamantă.

De altfel, emiterea actelor ce fac obiectul analizei judiciare a fost consecinţa nerespectării obligaţiilor asumate de reclamantă în derularea contractului de finanţare, nerespectare asumată şi adusă la cunoştinţa pârâtei chiar de către reclamantă, prin cererea de reziliere existentă la dosarul cauzei.

Având în vedere faptul că recurenta-reclamantă, nici în stadiul procesual al căii de atac formulate, nu a găsit argumente care să fie sprijinite sub aspect probatoriu, Înalta Curte nu poate primi criticile aduse hotărârii instanţei de fond şi va respinge recursul formulat de reclamantă, pentru motivul invocat.

De asemenea, instanţa de control judiciar constată că reclamanta a invocat, direct în calea de atac a recursului, motive care nu au fost invocate prin cererea de chemare în judecată şi, care, din acest considerent, nu au făcut obiectul analizei instanţei de fond. Or, în stadiul procesual al recursului, nu pot fi invocate motive noi, care nu au fost supuse dezbaterilor în faţa instanţei de fond, neputând face astfel obiectul căii de atac formulate. Din aceste considerente, instanţa de recurs nu va mai analiza motivele ce privesc "încălcarea principiului neretroactivităţii legii", (prin invocarea faptului că întreaga procedură şi încheierea contractului de finanţare ar fi fost guvernate de aplicarea prevederilor O.G. nr. 79/2003, iar pârâta a aplicat prevederile O.U.G. nr. 66/2011 la emiterea actelor atacate), văzând dispoziţiile art. 494 raportate la art. 478 alin. (2) din C. proc. civ.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinţei, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 ori potrivit art. 488 din Noul C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. PFA împotriva sentinţei nr. 140 din data de 9 iunie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 noiembrie 2017.