Territorial competence for contravention appeals: interpretation of “domicile” as factual residence under O.G. 15/2002

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Obiectul acţiunii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 26.11.2015 sub numărul x/333/2015, initial pe rolul Judecătoriei Vaslui, contestatorul A. a solicitat, în contradictoriu cu Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A. - Centrul de Studii Tehnice Rutiere şi Informatică - CESTRIN, anularea procesului-verbal de constatare a contravenţiei nr. x din 26 octombrie 2015.

În drept au fost invocate disp O.G. nr. 2/2001.

Prin sentinţa civilă nr. 475/2016 pronunţată la data de 24 februarie 2016 prima instanţă învestită - Judecătoria Vaslui - a invocat din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale, raportat la dispoziţiile art. 101 din O.G. nr. 15/2002, normă derogatorie de la dispoziţile O.G. nr. 2/2001, pe care a admis-o, şi, raportat la domiciliul contestatorului - contravenient, a apreciat că instanţa competentă să soluţioneze prezenta plângere contravenţională este Judecătoria Bacău; declinând astfel competenţa în favoarea acestei instanţe.

Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

Prin sentinţa civilă nr. 3403/2016 din 23.05.2016 a Judecătoriei Bacău, secţia civilă, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale invocată din oficiu, declinându-se competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanţa.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Judecătoria Bacău, secţia civilă, a reţinut că, deşi petentul are domiciliul legal în Bacău, acesta are reşedinţa stabilită în Constanţa.

Totodată, a apreciat Judecătoria Bacău, secţia civilă, - că ceea ce interesează, în prezenta cauză, în determinarea instanţei competente teritorial este domiciliul petentului iar în ceea ce priveşte noţiunea de domiciliu, ceea ce interesează în stabilirea competenţei, interesează domiciliul de fapt al petentului; prin această normă de competenţă, legiuitorul urmărind a aduce judecata cât mai aproape de locul unde reclamantul locuieşte în mod efectiv pentru exercitarea drepturilor procesuale.

Conform art. 87 noul C. civ.

Domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor şi libertăţilor sale civile, este acolo unde aceasta declară că îşi are locuinţa principală.

Având în vedere aceste considerente, Judecătoria Bacău, secţia civilă, a apreciat că în stabilirea competenţei teritoriale trebuie să se ţină seama de domiciliul de fapt al petentului, în speţă, locul unde acesta are reşedinţa şi locuieşte efectiv, respectiv în Constanţa.

Potrivit dispoziţiilor H.G. nr. 337/1993 pentru stabilirea circumscripţiilor judecătoriilor şi parchetelor de pe lângă judecătorii, cu modificările ulterioare localitatea Constanţa se află în raza de competenţă teritorială a Judecătoriei Constanţa.

Reţinând caracterul absolut al competenţei teritoriale în materie contravenţională, de la care nici părţile, nici instanţa nu pot deroga, în baza art. 10<SUP>1 </SUP>din O.G. nr. 15/2002, a art. 130 şi a art. 131 C. proc. civ., Judecătoria Bacău a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Constanţa.

Prin sentinţa nr. 10420 din 19 septembrie 2016, Judecătoria Constanţa, secţia civilă şi-a declinat la rândul său competenţa în favoarea Judecătoriei Bacău, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării acestuia, reţinând, în esenţă că, ceea ce interesează în cauză, în vederea stabilirii competenţei teritoriale, este domiciliul petentului.

Potrivit dispoziţiilor art. 87 C. civ. - domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor şi libertăţilor sale civile, este acolo unde aceasta declară că îşi are locuinţa principală. Totodată, conform prevederilor art. 88 C. civ. - reşedinţa persoanei fizice este locul unde îşi are locuinţa secundară.

Având în vedere prevederile legale menţionate anterior, instanţa a constat că locuinţa principală a petentului este în Mun. Bacău, jud. Bacău iar în conformitate cu dispoziţiile H.G. nr. 337/1993 pentru stabilirea circumscripţiilor judecătoriilor şi parchetelor de pe lângă judecătorii, cu modificările ulterioare, localitatea Bacău se află în raza de competenţă teritorială a Judecătoriei Bacău.

Având în vedere aceste considerente, apreciind că Judecătoria Bacău este competentă să soluţioneze prezenta cauză, Judecătoria Constanţa, secţia civilă, a admis excepţia necompetenţei, invocată din oficiu, declinând competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bacău. Totodată, constatând ivit conflictul negativ de competenţa, a înaintat dosarul, în temeiul art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în drept să hotărască asupra conflictului.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului de competenţă

Verificând mai întâi regularitatea investirii sale cu conflictul negativ de competenţă, Înalta Curte apreciază că este competentă să îl soluţioneze, în temeiul art. 135 alin. (1) C. proc. civ., republicat, în calitate de instanţă ierarhic superioară şi comună instanţelor aflate în conflict.

Examinând actele dosarului, Înalta Curte constată că, în raport cu obiectul litigiului şi normele legale incidente, competenţa revine Judecătoriei Constanţa, secţia civilă, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

În fapt, se reţine că, prin procesul-verbal de constatare a contravenţiei nr. x din data de 26.10.2015, întocmit de un agent constatator din cadrul autorităţii publice intimate, contestatorul A. a fost sancţionat cu amendă contravenţională în cuantum de 250 RON, pentru fapta prevăzută de art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 15/2002 şi sancţionat de art. 8 alin. (32) din acelaşi act normativ.

Totodată, Înalta Curte reţine, în acord cu ambele instanţe aflate în conflict, că regimul juridic al contravenţiilor este reglementat de O.G. nr. 2/2001, însă, cum în cauză procesul-verbal a fost întocmit în baza O.G. nr. 15/2002, prezentului litigiu îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 101 din acest act normativ, act normativ ce stabileşte o normă specială şi derogatorie în ceea ce priveşte competenţa în materie contravenţională.

Astfel, potrivit art. 101 din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, introdus prin art. III din Legea nr. 2 din 1 februarie 2013, publicată în M.Of. nr. 89 din 12 februarie 2013, "Prin derogare de la dispoziţiile O.G. nr. 2/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, plângerea, însoţită de copia procesului-verbal de constatare a contravenţiei, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul contravenientul."

Astfel cum se poate observa, prin sintagma " domiciliază", legiuitorul nu a făcut distincţie între noţiunea de " domiciliu", astfel cum este reglementat de dispoziţiile art. 87 din Noul C. civ. şi noţiunea de " reşedinţă", reglementată de dispoziţiile art. 88 din Noul C. civ.

Prin urmare, legiuitorul a avut în vedere locul unde contravenientul locuieşte efectiv; textul de lege nefăcând astfel distincie între domiciliu şi reşedinţă.

De altfel, jurisprudenţa a stabilit că prin "domiciliu" în sens procesual, urmează a se înţelege acela pe care o persoană şi l-a stabilit în fapt, în localitatea unde trăieşte, deoarece scopul dispoziţiilor legale referitoare la domiciliu este acela ca părţile aflate în litigiu să poată fi înştiinţate de existenţa procesului, pentru a da eficienţă dreptului la apărare.

Analizând plângerea ce face obiectul litigiului precum şi înscrisurile existente la dosar, Înalta Curte constată că, desi la data sesizării instanţei - 26.11.2015 - expirase (încă din data de 06.11.2015) perioada în care contravenientul figura în evidenţele organului administrativ competent să opereze stabilirea sau schimbarea domiciliului, cu reşedinţa la adresa din municipiul Constanţa, judeţ Constanţa, rămânând astfel valabilă adresa de domiciliu, din municipiul Bacău, judeţ Bacău, menţionată de altfel şi în actul de identitate al contestatorului (act de identitate ce are valabilitate cuprinsă în perioada 16.12.2008 - 18.05.2018, fila 9 din dosarul înregistrat initial pe rolul Judecătoriei Vaslui) şi în cuprinsul Procesului-verbal contestat, în cuprinsul plângerii ce face obiectul litigiului, contestatorul a susţinut că şi-a " stabilit reşedinta în Constanţa", solicitând ca " adresa de corespondenţă să fie adresa aleasă, respectiv cea de reşedinţă din Municipiului Constanţa, judeţ Constanţa".

De altfel, analizând Adresa emisă de Direcţia Pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, ataşată la fila 13 din dosarul Judecătoriei Constanţa, Înalta Curte constată că în evidenţele acestui organ administrativ contravenientul figurează înregistrat ca având reşedinţa la adresa din Municipiul Constanţa, judeţ Constanţa, în perioadele 07.11.2014 - 06.11.2015 şi 24 martie 2016 - 23 martie 2017, în timp ce, la adresa din Judeţ Bacău, figurează începând cu 16.12.2008. Analizând toate aceste date, prin raportare la data sesizării instanţei - 26.11.2015 - Înalta Curte reţine că, desi contestatorului - contravenient îi expirase perioada în care avea stabilită reşedinţa în Municipiul Constanţa, str. Soveja…, acesta a continuat să locuiească efectiv la acea adresă, aleasă de altfel şi pentru comunicarea corespondenţei iar, începând cu data de 24 martie 2016, acesta şi-a stabilit în continuare reşedinţa la această adresă, până la data de 23 martie 2017.

Faţă de toate aceste considerente, Înalta Curte, în acord cu Judecătoria Bacău, apreciază că, în stabilirea competenţei teritoriale, prin art. 101 din O.G. nr. 15/2002, ce se referă la locul unde " contravenientul domiciliază ", trebuie să se ţină seama de "domiciliul în fapt" al contestatorului - contravenient; în speţă locul unde acesta are reşedinţa şi locuieşte efectiv, respectiv în Municipiul Constanţa, judeţ Constanţa; şi nu de domiciliul definit de art. 87 din Noul C. civ. ca fiind " acolo unde acesta declară că îşi are locuinţa principală"; având în vedere că partea, încă de la momentul sesizării instanţei, nu mai domicilia efectiv la acea adresă.

Prin urmare, având în vedere că, la data introducerii plângerii - 26.11.2015 - pe rolul instanţei de judecată, în speţă Judecătoria Vaslui - contestatorul domicilia în fapt, încă din 07.11.2014, la adresa din municipiul Constanţa, str. Soveja., ce se află în raza de competenţă teritorială a Judecătoriei Constanţa, potrivit Anexei la H.G. nr. 337/1993, şi în acord cu dispoziţiile art. 101 din O.G. nr. 15/2002, Înalta Curte stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanţa.

Temeiul legal al regulatorului de competenţă

În consecinţă, având în vedere considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Judecătoriei Constanţa, secţia civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa soluţionării cauzei privind pe contestatorul - contravenient A. în contradictoriu cu intimate - pârâtă Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România în favoarea Judecătoriei Constanţa.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 decembrie 2016.