Suspension of administrative acts: failure to prove manifest illegality and imminent damage in mediation council dispute

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal sub nr. 251/33/2015 la data de 25.02.2015, reclamantul A. - Birou de Mediator, prin A. autorizat conform dispoziţiilor Legii 192/2006 prin Hotărârea 2644 din 16 septembrie 2011, înregistrat în Registrul Formelor de Exercitare a Profesiei la poziţia nr. 2848, cu sediul profesional în municipiul Cluj-Napoca, jud. Cluj a chemat în judecată pârâtul Consiliul de Mediere, în temeiul art. 1. alin. (1), (2), art. 8 alin. (1), (11), art. 11 lit. d) şi art. 18 din Legea nr. 544/2004 modificată, solicitând:

1. obligarea pârâtei la anularea tuturor actelor emise de către aceasta în exercitarea atribuţiunilor de coordonare şi control a activităţii privind medierea stabilite prin Legea nr. 192/2006, hotărâri nelegale, bazate pe interpretarea eronată a articolelor 12, 17 şi 24 şi din Legea nr. 192/2006;

2. constatarea caracterului nelegal şi nulitatea absolută a următoarelor articole din Regulamentul din 13/05/2007, cu modificările ulterioare, de organizare şi funcţionare a Consiliului de mediere, denumit în continuare ROF;

- art. 3 alin. (1) şi (3); - art. 61 alin. (2) lit. (i) - art. 83 alin. (1) şi (2) precum şi punerea în acord a următoarelor articole din ROF: - art. 5 alin. (1) şi (2); art. 8 alin. (6<SUP>1</SUP>), alin. (8<SUP>2</SUP>), alin. (9), alin. (12); art. 18 lit. a)-e); art. 28 alin. (2)-(4); art. 39 alin. (2) lit. a) şi d); art. 40 alin. (9) lit. b); art. 44 alin. (2); art. 61 alin. (2) lit. i); hotărârea 52 din 20 decembrie 2014 a Consiliului de mediere.

3. obligarea pârâtei la anularea tuturor actelor administrative emise, a tuturor deciziilor, hotărârilor sau actelor administrative nelegale luate în baza interpretării eronate a legii, prin care mediatorii sunt obligaţi să se asocieze profesional sau le sunt limitate drepturile prin condiţionarea la înscrierea într-o asociaţie profesională, şi anume: de a participa la activităţile specifice profesiunii cum ar fi cele de colaborare, consultare, dreptul de a alege şi de a fi ales in diverse comisii de lucru sau organisme de conducere;

4. suspendarea, până la soluţionarea cauzei, a tuturor actelor administrative emise cu interpretarea greşită a legii sus-menţionate de către Consiliul de Mediere, până la soluţionarea cauzei în fond, acte care încalcă principiile liberei asocieri şi al egalităţii în drepturi, implicit a Hotărârii nr. 52 din data de 20.12.2014 a Consiliului de Mediere;

5. obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu acest proces.

La termenul de judecată din 14.05.2015 reclamantul a precizat în faţa instanţei că înţelege să deducă judecăţii şi pretenţia referitoare la anularea şi suspendarea Hotărârii CM nr. 49/2014, prin care a fost aprobată publicarea tabloului mediatorilor autorizaţi, considerentele evocate fiind similare cu cele anterior expuse, în sensul în care s-a dispus trecerea ca mediatori inactivi a unor persoane care nu sunt înscrişi într-o asociaţie profesională.

Cu aceeaşi ocazie, s-a indicat că temeiul de drept al cererii este reprezentat de prev. art. 15 din Legea contenciosului administrativ.

Totodată, la termenul din 28.05.2015, petentul a învederat instanţei că înţelege să restrângă obiectul cererii de suspendare la Hotărârile CM nr. 49/2014 şi 52/2014.

Soluţia instanţei de fond

Prin încheierea din 04 iunie 2015 Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de suspendare a executării formulată de către reclamantul A. - Birou de Mediator, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul de mediere şi având ca obiect hotărârile Consiliului de mediere nr. 49 din 12 decembrie 2014 şi nr. 52 din 20 decembrie 2014.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a apreciat că reclamanta nu a dovedit îndeplinirea în mod cumulativ a cerinţelor impuse de art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004 pentru a se putea dispune suspendarea executării deciziei ce face obiectul litigiului, respectiv existenţa unui caz bine justificat şi pericolul producerii unei pagube iminente, cerinţe imperative care denotă caracterul de excepţie al măsurii suspendării executării actului administrativ.

A reţinut prima instanţă că suspendarea unui act administrativ se impune atunci când prezumţia de legalitate care îl caracterizează,, păleşte" sau nu poate fi nici măcar percepută, când actul nu se bucură de credibilitate şi forţă, datorată unei nelegalităţi evidente.

Raportat la această condiţie de admisibilitate, prima instanţă a constatat că nu se indică nicio împrejurare de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalităţii actului administrativ atacat; aspectele invocate de reclamant în susţinerea cazului bine justificat neputându-se încadra în categoria acelor circumstanţe de fapt sau de drept care se circumscriu acestei noţiuni şi care, astfel cum s-a reţinut într-o jurisprundenţă constantă, se pot referi la necompetenta autorităţii care a încheiat actul administrativ a cărui suspendare se solicita, la lipsa totala a unui temei juridic care sa fundamenteze actul ori la alte astfel de situaţii care să nu echivaleze cu judecarea fondului cauzei.

Or, a apreciat instanţa de fond, în speţă, a analiza temeinicia susţinerilor reclamantului, în ceea ce priveşte cererea de suspendare, echivalează cu soluţionarea pe fond a cauzei, în sensul constatării legalităţii sau dimpotrivă a nelegalităţii actului administrativ, analiză care este incompatibilă cu această procedură sumară.

Totodată, chiar dacă nu s-ar achiesa acestei teze, instanţa de fond a constatat că nu a fost suficient conturată cerinţa privind necesitatea prevenirii unei pagube iminente.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, paguba iminentă reprezintă "prejudiciul material viitor, dar previzibil cu evidenţă sau după caz perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice ori a unui serviciu public".

Paguba a cărei iminentă producere ar fi înlăturată prin suspendarea executării actului administrativ trebuie să fie indicată şi probată în concret, nu doar afirmată de reclamant.

Aşadar, paguba iminentă presupune o anumită urgenţă pentru a opera suspendarea efectelor unui act administrativ.

Instanţa de fond apreciază că există urgenţă atunci când executarea actului administrativ aduce o atingere gravă şi imediată a unui interes public, situaţiei reclamantului sau intereselor pe care acesta înţelege să le apere.

Revine judecătorului de contencios administrativ, investit cu soluţionarea unei cereri de suspendare, să aprecieze în mod concret, având în vedere argumentele prezentate de reclamant, dacă efectele actului aflat în discuţie sunt de natură să justifice urgenţa.

Aşa fiind, instanţa de fond a constatat că în speţă urgenţa măsurii solicitate nu a fost justificată, reţinându-se că, în prezenta cauză întregul demers iniţiat de reclamant pleacă de la teza conform căreia în mod nelegal i-a fost obstrucţionat accesul la alegerile organizate pentru desemnarea Consiliului de Mediere, organizate în anul 2015. Astfel, cu toate că dosarul său a fost clasat ca incomplet, măsură a cărei publicitate a fost realizată, nu s-a numărat printre candidaţii la alegeri care au depus contestaţii în perioada 22-23.02.2015, conform calendarului aprobat şi a prev. art. 17 alin. (1) din anexa 11 a Hot. CM nr. 5/2007.

Mai mult, la acest moment, noul Consiliu ales şi-a intrat în atribuţii, urmare a validării scrutinului, astfel încât interesul actual în susţinerea cererii nu mai este prezent.

Instanţa se fond a avut rezerve serioase şi în în privinţa tezei susţinute de petent, conform căreia, prin pronunţarea unei soluţii de suspendare, pârâtul ar fi nevoit să-şi înceteze orice activitate, întrucât o astfel de măsură şi-ar produce efecte doar pentru viitor, hotărârea neavând efect declarativ.

Art. 14 alin. (7) din Legea nr. 554/2004 fixează limitele şi efectele pronunţării unei hotărâri judecătoreşti, date în aplicarea prev. art. 14 alin. (1) din acelaşi act normativ, în sensul în care suspendarea executării actului administrativ are ca efect încetarea oricărei forme de executare, până la expirarea suspendării, respectiv se opresc, pentru viitor, orice demersuri de punere în aplicare a dispoziţiilor date.

Pe de altă parte, a apreciat prima instanţă că nici împrejurarea că în prezent au fost demarate o serie de demersuri în vederea cercetării disciplinare împotriva reclamantului şi a altor mediatori, care au aceeaşi poziţie, nu justifică admiterea cererii, în contextul în care aceste aspecte exced cadrului procesual creat de reclamant odată cu introducerea cererii.

În plus, instanţa de fond nu a reţinut nici argumentul reclamantului conform căruia, prin existenţa pe rolul instanţelor a acestei cereri, se creează un mijloc de presiune asupra pârâtului, în vederea încetării cercetării disciplinare; apreciind că aceste proceduri trebuie să fie conduse cu respectarea principiului legalităţii, existând şi posibilitatea contestării rezultatului lor.

A mai reţinut prima instanţă că, suspendarea executării actului administrativ poate fi dispusă atunci când legea o prevede, în limitele şi condiţiile instituite de aceasta, regula fiind executarea actului administrativ emis, în condiţiile art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ doar în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente.

O altă condiţie prealabilă şi intrinsecă a admisibilităţii aceste cereri este însă existenţa unui obiect, înţeles ca fiind protecţia unui drept sau a unui interes pentru realizarea cărora calea justiţiei este obligatorie, respectiv pretenţia concretă invocată de către reclamant.

Acest obiect trebuie să fie determinat sau determinabil, licit şi posibil, în sensul în care să existe un drept sau interes actual a cărui ocrotire să fie necesară pe cale judiciară.

Actele administrative sunt executorii din oficiu şi prin ele însele, iar datorită acestui specific, devine necesară suspendarea lor, atunci când sunt contestate din punct de vedere al legalităţii şi sub condiţia ca executarea lor să fie de natură a provoca o pagubă.

Privitor la acest aspect, prima instanţă a reţinut că, deşi suntem în prezenţa unor acte cu executare succesivă, interesul actual şi, totodată, paguba iminentă suferită, nu a fost dezvăluit, din perspectiva faptului că petentul nu a înţeles să reacţioneze prompt şi să formuleze contestaţie împotriva clasării dosarului său de candidatură, la acest moment, alegerile sunt finalizate şi validate, noul Consiliu şi-a intrat în atribuţii, iar reclamantul figurează în tabloul aprobat prin Hot. nr. 49/2014, la secţiunea mediatorilor activi.

Totodată, nu s-au relevat demersuri ale pârâtului, bazate pe cele două acte ce fac obiectul cauzei, prin care să fie afectată, într-un viitor apropiat şi previzibil, situaţia profesională a reclamantului.

Aşa fiind, prima instanţă a constatat că interesul în analiza prezentului demers, cu referire specială la Hot. CM nr. 49/2014, poate fi justificat, sub aspectul folosului practic urmărit prin demersul legal (conform condiţiei ca interesul să fie "născut şi actual"), numai în cazul în care acesta ar dovedi un beneficiu direct pe care acesta l-ar obţine în cazul admiterii cererii sale.

După cum s-a arătat în doctrină, interesul este o condiţie de promovabilitate a oricărui demers judiciar, el fiind dat de vătămarea pe care reclamantul o suferă într-un drept sau interes legitim în urma adoptării şi punerii în aplicare a unui act administrativ, însă, câtă vreme petentul are calitatea de mediator activ, atestată de tabloul publicat în Monitorul oficial, este evident că nu are nici interesul în a cere suspendarea actului de aprobare, instanţele de judecată nefiind chemate să se pronunţe cu privire la chestiuni strict teoretice, ci să rezolve un conflict deja născut, în care interesul reclamantului derivă din prejudiciul real şi concret la care s-ar expune dacă nu ar promova, la acel moment, demersul judiciar.

Ca atare, în speţă nu sunt prezente nici premisele de aplicare a textului art. 8 alin. (1<SUP>1</SUP>) din LCA.

În concluzie, prima instanţă, din cele anterior expuse, a apreciat că nu există o pagubă iminentă, în sensul art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea contenciosului administrativ, impunându-se respingerea cererii de suspendare.

Cererea de recurs

Împotriva încheierii pronunţate de instanţa de fond, reclamantul A. - Birou de Mediator a formulat recurs, solicitând admiterea acestuia, casarea Încheierii şi pe cale de consecinţă, rejudecând cererea de suspendare, să fie admisă aceasta şi suspendate efectele actelor contestate - Hotărârile nr. 49 ş 52, ambele emise de Consiliul de Mediere.

În dezvoltarea recursului, susţine recurentul că hotărârea instanţei de fond prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de suspendare, a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material; recursul fiind încadrat în drept în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

A susţinut în esenţă recurentul - reclamant că, în mod eronat, în motivarea încheierii din 4.06.2015 din dosar nr. x/2025, instanţa învestită cu soluţionarea cauzei indică, atât în drept cât şi in fapt, lipsa unui interes şi a unui prejudiciu direct.

Privitor la acest aspect, susţine recurentul - reclamant că a solicitat anularea efectelor hotărârilor 52 din 20 decembrie 2014 şi 49 din 12 decembrie 2014 ale Consiliului de mediere şi suspendarea efectelor acelor hotărâri, acestea fiind cele ce au stat la baza respingerii prin clasare a dosarului său de candidatură la funcţia de membru al Consiliului de Mediere.

Or, împiedicarea participării sale, în calitate de mediator, la alegerile pentru funcţia de membru in Consiliul de mediere reprezintă un prejudiciu direct care i-a fost cauzat şi justifică interesul actual al prezentei acţiuni.

Totodată, susţine recurentul - reclamant că instanţa de fond s-a pronunţat prin încheierea prin care a soluţionat cererea de suspendare, asupra fondului cauzei şi nu asupra cererii de suspendare prin această motivare, prin faptul că argumentele expuse in încheiere legitimează practic activitatea noului Consiliu de mediere ales.

Apreciază astfel că argumentul folosit de instanţa de fond, organizarea (reorganizare in fond pe aceleaşi principii) corpului mediatorilor, coroborat cu motivele din cuprinsul hotărârii unde aceeaşi instanţă susţine că noul Consiliu de Mediere şi-a intrat deja în atribuţii, conduc la concluzia că instanţa de fond şi-a depăşit limitele învestirii în soluţionarea cererii de suspendare, antamând practic fondul cauzei.

Totodată, recurentul - reclamant susţine că instanţa de fond confundă obiectul prezentei acţiuni, apreciind că, prin faptul că nu a contestat clasarea dosarului prin care mi s-a respins candidatura nu mai pot invoca producerea unei pagube iminente, astfel încât interesul actual în susţinerea cererii nu ar mai fi prezent.

Dincolo de împrejurarea că prin astfel de alegaţii instanţa de fond se pronunţă din nou asupra temeiniciei pretenţiilor din acţiunea introductivă şi a fondului cauzei, raţionamentul nu subzistă deoarece paguba este una continuă, partea fiind împiedicată să participe la acele alegeri, astfel că interesul în anularea acestora este cât se poate de actual.

De altfel, apreciază recurentul - reclamant că, atâta vreme cat comisia electorala a clasat dosarul pe motivul ca problema invocată excede competentei sale iar vechiul Consiliu de Mediere nu mai era funcţional ca urmare a deciziei CCR nr. 713 din 4 decembrie 2014, singurul for căruia se putea adresa, aşa cum a făcut-o (în numai trei zile de la clasarea dosarului de candidatură), a fost instanţa de judecată.

Cât priveşte reţinerile instanţei de fond, în sensul că recurentul - reclamant nu ar justifica un drept sau un interes actual a cărui ocrotire să fie necesară pe calea judiciară a suspendării, susţine recurentul că aceasta de fapt confundă din nou obiectul acţiunii acreditând ideea că cele două acte invocate (Hotărârile 52 şi 49 din 2014 ale Consiliului de mediere) nu i-ar afecta într-un viitor apropiat şi previzibil situaţia profesională, că au fost adoptate hotărâri reorganizatorice, în sensul tezei susţinute că nu ar fi dovedit "un beneficiu direct" pe care l-ar obţine în cazul admiterii cererii de suspendare.

Mai mult decât atât, susţine recurentul - reclamant, instanţa de fond fixează în mod arbitrar cadrul în care în care ar putea interveni un interes direct şi imediat, sugerând că singurul interes real care ar justifica, în opinia instanţei de fond, admiterea cererii de suspendare ar fi eventual excluderea sa din profesie.

Apărările intimatului

Prin întâmpinare, intimatul -pârât Consiliul de mediere a invocat excepţia nulităţii recursului conform art. 489 alin. (1) din noul C. proc. civ., arătând că indicarea temeiului de drept al căii de atac este pur formală, criticile formulate nu au legătură cu soluţia pronunţată privind aspectele de nelegalitate ale acesteia, ci vizează aspecte de fond ale judecăţii pricinii.

Partea neindicând motivele de recurs în limitele prevăzute de lege, se va constata imposibilitatea analizării criticilor din perspectiva dispoziţiilor art. 488 pct. 1-8 noul C. proc. civ.. în consecinţa sancţiunea care intervine este aceea a nulităţii în condiţiile art. 489 alin. (1) din noul C. proc. civ., cu nerespectarea cerinţelor procedurale menţionate.

În recursul declarat împotriva încheierii din şedinţa publică din 04.06.2015, pronunţată de Curtea de Apel Cluj - sectia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosar nr. x/33/2015, reclamantul nu a indicat şi nu a făcut dovada presupuselor norme de drept material aplicate greşit de instanţa de fond fapt pentru care solicităm respingerea cererii de recurs în temeiul art. 489 alin. (2) coroborat cu art. 496 din noul C. proc. civ.

Pe fondul cauzei susţine intimatul - pârât că instanţa a analizat cererea reclamantului urmărind dacă sunt prezente premisele de aplicare a Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, actualizată, care defineşte la art. 2 alin. (1) semnificaţia termenului "s) paguba iminenta - prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibila gravă a funcţionarii unei autorităţi publice sau a unui serviciu public;" iar în termeni uzuali juridici noţiunea de prejudiciu este definită astfel: Prin prejudiciu înţelegem rezultatele dăunătoare, de natură patrimonială sau morală, consecinţe ale încălcării sau vătămării drepturilor şi intereselor legitime ale unei persoane. Conform art. 1349 alin. (2) şi art. 1357 noul C. civ., răspunderea civilă reparatorie intervine numai în cazul în care există un prejudiciu injust cauzat unei persoane, prejudiciu ce trebuie, potrivit legii, să fie reparat. Aşadar, examinarea răspunderii civile reparatorii are drept scop, înainte de orice, determinarea cazurilor şi condiţiilor în care o persoană poate pretinde repararea prejudiciului ce injust i-a fost cauzat."

Apreciază astfel intimatul -pârât că susţinerile reclamantului cu privire la prejudiciul direct care i-a fost cauzat şi care ar justifica interesul actual nu se încadrează în condiţiile impuse de legea contenciosului administrativ; partea având posibilitatea să-şi desfăşoare activitatea de mediere neîngrădit, realitate constatată şi de instanţă.

Susţine intimatul - pârât, prin aceeaşi întâmpinare, că instanţa de fond a reţinut în mod corect că nu s-au relevat demersuri ale pârâtului, bazate pe cele două acte ce fac obiectul cauzei, prin care să fie afectată într-un viitor apropiat şi previzibil situaţia profesională a reclamantului, sub aspectul folosului practic urmărit prin demersul legal (conform condiţiei ca interesul să fie "născut şi actual"). Totodată, folosul trebuie să aparţină celui care recurge la acţiune, nefiind îngăduit unei persoane, cu anumite excepţii, să apere interesul altei persoane ori interesul colectiv astfel cum încearcă să inducă reclamantul în cuprinsul acţiunii prin notele scrise depuse la dosarul de fond în data de 14.05.2015, respectiv la lit. a).

Ori, instanţa nu poate lua în considerare un interes eventual, strict teoretic, pe care reclamantul îl invocă pentru sine dar şi în mod colectiv, fără un temei real.

Reclamantul nu a justificat nici în fapt şi nici în drept atingerea adusă interesului său, ori aspecte serioase de nelegalitate a actelor administrative atacate, care să fie evidente chiar şi prin "pipăirea fondului", şi concomitent presupunerile asupra unei pagube iminente de natură să conducă la suspendarea executării Hotărârilor de Consiliu, criticate de reclamant, nu au o reprezentare reală şi corectă în susţinerile sale.

Apreciază intimatul că, în mod greşit, la pct. 2 din recurs, recurentul - reclamant susţine teza potrivit căreia "instanţa de fond şi-a depăşit limitele învestirii în soluţionarea cererii de suspendare, antamând practic fondul" şi tot aici reclamantul vorbeşte despre aspecte străine de obiectul dosarului în discuţie cum ar fi: "validitatea alegerii noului Consiliu şi legitimitatea actelor emise de acesta după validarea alegerilor" în contradictoriu cu aspectele supuse controlului judiciar, enumerate prin cele 5 capete de cerere, cu modificările succesive suferite la pct. 4, astfel cum reiese şi din înscrisurile dosarului de fond nr. x/2015 al Curţii de Apel Cluj.

Cum în speţă nu se verifică nerespectarea prevederilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ., faţă de cele mai sus menţionate, intimatul - pârât solicită respingerea cererii de recurs, ca neîntemeiată şi menţinerea încheierii pronunţate de instanţa de fond, în integralitatea ei.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din 7 aprilie 2016, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Ambele părţi au depus Puncte de vedere referitoare la concluziile raportului întocmit asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din 21 iunie 2016, Completul de filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursul recurentului ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

Prin aceeaşi încheiere de admitere în principiu a recursului, Completul de filtru a analizat şi s-a pronunţat şi cu privire la excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatul - pârât, prin întâmpinarea depusă la dosar, constatând netemeinicia acesteia; motivele de casare invocate şi dezvoltarea lor încadrându-se în cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Considerentele şi soluţia instanţei de recurs.

Examinând Încheierea atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, a apărărilor formulate prin întâmpinare şi raportat la prevederile legale incidente din materia supusă verificării, Înalta Curte reţine că toate criticile formulate de recurent sunt neîntemeiate, recursul fiind nefondat, pentru considerentele arătate în continuare:

Argumentele de fapt şi de drept relevante

În fapt, în cauză, recurentul - reclamant a solicitat instanţei de fond, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul de mediere, următoarele:

1. - anularea tuturor actelor emise de către aceasta în exercitarea atribuţiunilor de coordonare şi control a activităţii privind medierea stabilite prin Legea nr. 192/2006, hotărâri nelegale, bazate pe interpretarea eronată a articolelor 12, 17 şi 24 şi din Legea nr. 192/2006;

2. constatarea caracterului nelegal şi nulitatea absolută a următoarelor articole din Regulamentul din 13/05/2007, cu modificările ulterioare, de organizare şi funcţionare a Consiliului de mediere, denumit în continuare ROF;

- art. 3 alin. (1) şi (3); - art. 61 alin. (2) lit. (i) - art. 83 al (1) şi (2) precum şi punerea în acord a următoarelor articole din ROF: - art. 5 alin. (1) şi (2); art. 8 alin. (6<SUP>1</SUP>), alin. (8<SUP>2</SUP>), alin. (9), alin. (12); art. 18 lit. a)-e); art. 28 alin. (2)-(4); art. 39 alin. 2 lit. a) şi d); art. 40 alin. (9) lit. b); art. 44 alin. (2); art. 61 alin. (2) lit. i); hotărârea 52 din 20 decembrie 2014 a Consiliului de mediere.

3. obligarea pârâtului la anularea tuturor actelor administrative emise, a tuturor deciziilor, hotărârilor sau actelor administrative nelegale luate în baza interpretării eronate a legii, prin care mediatorii sunt obligaţi să se asocieze profesional sau le sunt limitate drepturile prin condiţionarea la înscrierea într-o asociaţie profesională, şi anume: de a participa la activităţile specifice profesiunii cum ar fi cele de colaborare, consultare, dreptul de a alege şi de a fi ales in diverse comisii de lucru sau organisme de conducere;

4. suspendarea, până la soluţionarea cauzei, a tuturor actelor administrative emise cu interpretarea greşită a legii sus-menţionate de către Consiliul de Mediere, până la soluţionarea cauzei în fond, acte care încalcă principiile liberei asocieri şi al egalităţii în drepturi, implicit a Hotărârii nr. 52 din data de 20.12.2014 a Consiliului de Mediere.

Analizând actele şi lucrările dosarului de fond, la termenul din 14.05.2015 reclamantul a solicitat şi anularea şi suspendarea Hotărârii Consiliului de Mediere nr. 49/2014 prin care a fost aprobată publicarea tabloului mediatorilor autorizaţi, considerentele evocate fiind similare cu cele anterior expuse, în sensul în care s-a dispus trecerea ca mediatori inactivi a unor persoane care nu sunt înscrişi într-o asociaţie profesională; ocazie cu care s-a indicat şi temeiul de drept al cererii, acesta fiind reprezentat de prevederile art. 15 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 iar la termenul din 28.05.2015, a învederat instanţei că înţelege să restrângă obiectul cererii de suspendare la Hotărârile CM nr. 49/2014 şi 52/2014.

Prezentul recurs vizează soluţia dată de instanţa de fond cu privire la cererea de suspendare a executării celor două hotărâri emise de Consiliul de Mediere sub nr. 49/2014 şi 52/2014, cerere soluţionată de instanţa de fond prin încheierea de şedinţă din data de 04 iunie 2014.

Înalta Curte, având în vedere obiectul prezentei judecăţi reţine că măsura suspendării actului administrativ se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor particularilor până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaţionale, atât în sistemul de protecţie instituit în cadrul Consiliului Europei, cât şi în ordinea juridică a Uniunii Europene.

Legea română corespunde recomandării Comitetului de Miniştri din cadrul Consiliului Europei, având în vedere conţinutul prevederilor art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004.

Din dispoziţiile generale ale Legii nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, rezultă că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate, adoptat pe baza şi în limitele legii, fiind executoriu din oficiu.

Pe de altă parte, din dispoziţiile art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004 rezultă că suspendarea executării unui act administrativ este o măsură excepţională ce poate surveni exclusiv când acest lucru este prevăzut expres în lege (suspendarea de drept - ope legis), ori când sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de lege (suspendarea la cererea persoanei vătămate prin actul administrativ).

Potrivit art. 15 alin. (1) coroborat cu art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, odată sau după sesizarea instanţei de contencios administrativ, persoana vătămată poate să ceară suspendarea executării actului administrativ până la soluţionarea irevocabilă a cauzei.

Cu alte cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situaţia în care instanţa va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii: existenţa unui caz bine justificat şi necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.

Noţiunea de caz bine justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

Cazul bine justificat şi iminenţa unei pagube sunt analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească şi drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

Prin prisma acestor condiţii, soluţia pronunţată de prima instanţă şi considerentele pe care s-a fundamentat sunt la adăpost de orice critică, pentru că s-a apreciat corect că, în cauză, argumentele aduse de recurentul - reclamant în susţinerea cererii de suspendare sunt întemeiate pe aspecte ce ţin de legalitatea actelor administrative, întrucât vizează fondul actului, neputând fi primite în raport de cadrul procesual în care instanţa trebuie să se pronunţe în acest moment.

În mod temeinic şi contrar susţinerilor recurentului - reclamant, instanţa de fond a apreciat că analizând argumentele aduse de parte în susţinerea cererii de suspendare, echivalează cu soluţionarea pe fond a cauzei, în sensul constatării legalităţii or nelegalităţii actelor contestate; ceea ce ar excede obiectului prezentei cereri.

Înalta Curte reţine că, pentru a se admite o cerere de suspendare provizorie a executării unui act administrativ, partea interesată trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumţiei de legalitate şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube, în cazul particular supus evaluării.

În jurisprudenţa sa constantă, secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi a reţinut că, pentru conturarea cazului temeinic justificat, care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept, care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Astfel, referitor la condiţia cazului bine justificat, Înalta Curte constată, în acord cu judecătorul fondului, că reclamantul nu a expus ca fiind fondată nicio împrejurare legată de starea de fapt şi de drept, care să fie de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, după cum cer prev. art. 14 alin. (1) şi art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004.

Aparenţa de nelegalitate trebuie să rezulte în urma unei analize sumare a împrejurărilor în care a fost emis actul, fără a fi prejudecat fondul, or, astfel cum şi instanţa de fond a constatat, argumentele invocate de reclamant sunt în realitate critici de nelegalitate a actului contestat, care nu sunt evidente la o cercetare aparentă, ci presupun, în mod obligatoriu, administrarea unor probe şi o analiză pe fondul cauzei, ceea ce excede obiectului prezentei cereri.

Aparenţa de nelegalitate a unui act administrativ trebuie să rezulte din acele împrejurări de fapt sau de drept care se constituie în "indicii de nelegalitate" şi care rezultă dintr-o simplă analiză, fără a presupune dovedirea unor motive de nelegalitate.

Instanţa de control judiciar reţine că aparenţa de nelegalitate poate viza şi aspecte de drept material, însă este esenţial ca motivele identificate să fie evidente, să nu implice examinarea fondului cauzei.

Înalta Curte constată deopotrivă că instanţa de fond, în raport de susţinerile părţilor, dar şi de înscrisurile depuse la dosar, a realizat o examinare sumară a situaţiei de fapt şi de drept invocate de reclamant pe care le-a considerat, în mod justificat, ca nefiind de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ-fiscal a cărui suspendare a fost solicitată.

În acest sens, în mod corect instanţa de fond a reţinut că susţinerile reclamantului, în sensul că au fost demarate o serie de demersuri în vederea cercetării disciplinare împotriva sa şi a altor mediatori care au aceeaşi poziţie, dar şi în sensul că prin existenţa pe rolul instanţelor a acestor cereri se creează un mijloc de presiune asupra pârâtului în vederea încetării cercetării disciplinare, nu justifică admiterea cererii, în contextul în care exced prezentului cadru procesual în care nu se face decât o cercetare sumară a aparenţei dreptului, fără prejudecarea fondului litigiului.

În consecinţă, Înalta Curte constată că aspectele invocate de reclamant în aprecierea cazului bine justificat nu constituie împrejurări vădite de fapt sau de drept care să aibă capacitatea de a produce o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură actele administrative contestate, ci reprezintă veritabile critici de legalitate care se analizează în cadrul acţiunii în anulare şi nu pot fundamenta soluţia de admitere a cererii de suspendare a executării în limitele cadrului legal reglementat de art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004.

La modul concret, condiţia existenţei unui caz bine justificat este îndeplinită în situaţia în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.

Analizând cererea de recurs, Înalta Curte nu poate reţine ca fiind întemeiată, critica recurentului - reclamant, în sensul că instanţa de fond s-a pronunţat prin încheierea prin care a soluţionat cererea de suspendare asupra fondului cauzei şi nu asupra cererii de suspendare, în condiţiile în care, din considerentele hotărârii recurate se poate cu uşurinţă constata că prima instanţă a analizat îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, pentru suspendarea unui act administrativ, respectiv existenţa unui caz bine justificat şi necesitatea prevenirii unei pagube iminente, fără a depăşi limitele prevăzute de această normă şi a antama fondul cauzei, cu greşit susţine recurentul - reclamant.

Totodată, Înalta Curte apreciază ca fiind neîntemeiată şi critica recurentului referitoare la faptul că instanţa de fond confundă obiectul prezentei acţiuni; în realitate nefiind vorba de nici o confuzie; prima instanţă luând act de ultima precizare făcută de recurentul - reclamant din data de 28.05.2015, în sensul restrângerii obiectului cererii de suspendare la Hotărârile CM nr. 49/2014 şi 52/2014 şi judecând în limitele acestuia şi a dispoziţiilor art. 14 şi 15 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Referitor la condiţia cumulativă privind prevenirea producerii unei pagube iminente Înalta Curte constată că, în mod temeinic şi legal judecătorul fondului a avut în vedere dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, conform cărora paguba iminentă reprezintă " prejudiciul material viitor şi previzibil sau după caz perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice ori a unui serviciu public", analizând îndeplinirea acestei condiţii din perspectiva dispoziţiilor mai sus menţionate şi reţinând că argumentul adus de reclamant în susţinerea îndeplinirii acestei condiţii, în sensul că " au fost demarate o serie de demersuri în vederea cercetării disciplinare împotriva reclamantului şi a altor mediatori care au aceeaşi poziţie", excede cadrului procesual creat de reclamant odată cu introducerea acţiunii.

Totodată, Înalta Curte apreciază că, în mod temeinic şi legal instanţa de fond a reţinut că, în ce priveşte paguba iminentă, nu este suficient a fi afirmată, fiind necesară dovedirea concretă şi dincolo de orice dubiu rezonabil a susţinerilor sale; paguba iminentă presupunând şi o anumită urgenţă, ce nu a fost însă dovedită de recurentul - reclamant precum şi existenţa unui prejudiciu.

Or, în cauză, se poate cu uşurinţă constata că, prin argumentele aduse de recurentul - reclamant în dovedirea prejudiciului material viitor ce i s-ar putea produce prin executarea celor două acte contestate, nu se face dovada existenţei " pagubei iminente", astfel cum este definită de art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004, având în vedere obiectul celor două acte administrative şi anume: Hotărârea nr. 49 din 12 decembrie 2014 prin care a fost publicat Tabloul mediatorilor autorizaţi şi Anexele nr. 1-4 la Hotărâre, Tablou în cadrul căruia se regăseşte şi recurentul - reclamant şi Hotărârea nr. 52 din 20 decembrie 2014 privind modificarea şi completarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului de mediere; cu atât mai mult cu cât actele administrative criticate sunt intrate în circuitul civil şi şi-au produs deja efectele.

Constatarea faptului că nu este îndeplinită condiţia referitoare la cazul bine justificat în sensul în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, face de prisos analiza condiţiei prevenirii unei pagube iminente, în sensul art. 2 alin. (1) lit. ş) din aceeaşi lege, atâta timp cât, aşa cum s-a arătat anterior, pentru a fi dispusă măsura provizorie de suspendare a executării actului administrativ, este necesară îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii prevăzute de art. 14 coroborat cu art. 15 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Prin urmare, Înalta Curte constată că în cauză criticile recurentului sunt nefondate; dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanţă reflectă, aşadar, interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, cu consecinţa menţinerii, ca legală şi temeinică, a încheierii pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti la data de 04.06.2015.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Biroul de Mediator A. împotriva încheierii din 4 iunie 2015 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 decembrie 2016.