Territorial jurisdiction of labor actions filed by unions: exclusive competence of the court at the union's headquarters under Art. 269(2) Labor Code

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Obiectul acţiunii şi hotărârea primei instanţe sesizate

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Federaţia Naţională de Mediu Ecologistul, în numele membrilor de sindicat, a solicitat în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Protecţia Mediului Miercurea Ciuc obligarea acesteia la calculul şi plata despăgubirilor stabilite ca diferenţă între salariul de care ar fi trebuit să beneficieze reclamanţii prin raportare la principiile de bază regăsite în Legea nr. 284/2010, Legea nr. 285/2010 precum şi ca urmare a eliminării posibilităţii de a avansa în interiorul treptelor şi drepturile efectiv plătite de pârâtă începând cu data de 01.01.2011 şi în continuare, actualizarea sumelor cu indicele de inflaţie, anularea deciziilor de încadrare emise în anul 2011 şi emiterea unei noi decizii care să conţină noile salarii de încadrare.

Prin sentinţa nr. 3263 din data de 18 mai 2016 Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat în favoarea Tribunalului Harghita cauza privind pe reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J. şi K., prin Federaţia Naţională de Mediu Ecologistul, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Pentru Protecţia Mediului Miercurea Ciuc.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a constatat că acţiunea vizează raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici reprezentaţi de sindicatul reclamant, raportat la dispoziţiile art. 109 din Legea nr. 188/1999, competenţa de soluţionare aparţine secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, iar din punct de vedere al competenţei teritoriale sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

A apreciat, totodată, că nu este aplicabilă decizia Î.C.C.J. nr. 1 din 21 ianuarie 2013, întrucât problema de drept dezlegată priveşte interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 269 alin. (2) din C. muncii, republicat, care au caracter special, fiind aplicabile numai jurisdicţiei muncii şi a asigurărilor sociale. Recursul în interesul legii priveşte un caz de competenţă teritorială exclusivă, motiv pentru care s-a reţinut că instanţa competentă teritorial cu soluţionarea conflictelor de muncă, în cazul acţiunilor formulate de organizaţiile sindicale, este cea de la sediul sindicatului reclamant.

În materia contenciosului administrativ însă, competenţa teritorială este alternativă, este competentă inclusiv instanţa de la sediul pârâtului şi, având în vedere şi împrejurarea că sindicatul nu are calitate de reclamant unic, ci acţionează potrivit art. 28 alin. (2) din Legea nr. 62/2011, în numele membrilor săi de sindicat, care au domiciliul în judeţul Harghita, s-a stabilit că Tribunalul Harghita este competent să judece cauza.

Hotărârea celei de-a doua instanţe

Prin sentinţa nr. 1362 din data de 11 octombrie 2016, Tribunalul Harghita, secţia civilă, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale invocată de federaţia reclamantă, a declinat la Tribunalul Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal competenţa de soluţionare a cererii formulate de reclamantă în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Protecţia Mediului Miercurea Ciuc, a constatat existenţa conflictului negativ de competenţă, în temeiul art. 134 C. proc. civ. a suspendat din oficiu judecata şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ Fiscal în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că dispoziţiile art. 28 alin. (2) din Legea nr. 62/2011 dau sindicatului legitimare procesuală, astfel încât în cauză calitatea de reclamant o are organizaţia sindicală şi nu membrii săi în numele cărora s-a formulat acţiunea.

Fiind învestită cu soluţionarea unui litigiu privind funcţionarii publici, în sensul prevăzut de art. 109 din Legea nr. 188/1999, iar raportul de serviciu al funcţionarilor publici fiind asimilat raportului juridic de muncă, instanţa a apreciat că art. 269 alin. (2) din C. muncii instituie o competenţă teritorială exclusivă, în favoarea "instanţei

În a cărui circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul", reţinând şi incidenţa interpretării date prin decizia Î.C.C.J. nr. 1/2013.

Pe de altă parte, chiar dacă în cauză competenţa teritorială ar fi una alternativă, aşa cum se arată în hotărârea prin care s-a declinat cauza, în conformitate cu prevederile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., Tribunalul Harghita a constatat că necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare, excepţia necompetenţei teritoriale relative fiind lăsată doar la îndemâna pârâtului, nu şi la aprecierea instanţei.

Considerentele Înaltei Curţi asupra regulatorului de competenţă

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 alin. (2), art. 134 şi art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii:

Reclamanta Federaţia Naţională de Mediu Ecologistul a învestit instanţa de judecată cu o acţiune vizând, în principal, obligarea autorităţii publice pârâte la calculul şi plata despăgubirilor băneşti stabilite ca diferenţă între salariul de care ar fi trebuit să beneficieze membrii de sindicat reprezentaţi în cauză de organizaţia sindicală.

Acţiunea este formulată în temeiul art. 28 alin. (2) din Legea nr. 62/2011, care prevede că organizaţiile sindicale au dreptul de a formula acţiune în justiţie în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora, în exercitarea atribuţiilor prevăzute de lege având calitate procesuală activă.

Prin acest text de lege i se recunoaşte în mod expres sindicatului legitimarea procesuală activă, astfel încât, având în vedere şi mandatele de reprezentare depuse la filele 41-51 dosar Tribunal Bucureşti, reclamantă în cauză este însăşi organizaţia sindicală şi nu membrii săi, în numele cărora a formulat acţiunea.

În privinţa competenţei materiale de soluţionare a cauzei, întrucât membrii de sindicat sunt funcţionari publici, sunt incidente normele speciale de competenţă reglementate în cuprinsul art. 109 din Legea nr. 188/1999 - "cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa instanţelor de contencios administrativ, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe."

Art. 117 din acelaşi act normativ prevede în mod expres că dispoziţiile acestei legi, se completează cu prevederile legislaţiei muncii, în măsura în care nu contravin legislaţiei specifice funcţiei publice.

Potrivit dispoziţiilor art. 269 alin. (2) din C. muncii, "cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) (conflicte de muncă) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul." Competenţa astfel reglementată este una teritorială exclusivă, menită să asigure o protecţie mai eficientă a drepturilor şi intereselor reclamanţilor.

Federaţia Naţională de Mediu Ecologistul a acţionat în calitate de reclamant, iar pentru determinarea competenţei teritoriale, potrivit textului de lege sus-menţionat, urmează a fi avut în vedere sediul sindicatului (din Municipiul Bucureşti) şi nu domiciliul membrilor săi, în numele cărora a formulat acţiunea.

Această soluţie se impune şi prin prisma dezlegării obligatorii date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii - Decizia nr. 1/2013, potrivit căreia:

"În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 269 alin. (2) (fost art. 284 alin. (2) din C. muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, instanţa competentă teritorial în soluţionarea conflictelor de muncă în cazul acestor acţiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant."

Pentru considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta Federaţia Naţională de Mediu Ecologistul, în numele şi pentru membrii de sindicat A., B., C., D., E., F., G., H., I., J. şi K., în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Protecţia Mediului Miercurea Ciuc, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 noiembrie 2016.