Prosecutor's suspension for negligent homicide annulled for lack of proportionality; constitutional question referred on legal ambiguity

Asupra contestaţiei de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul contestaţiei deduse judecăţii

Prin contestaţia înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 6.06.2017, sub nr. x/1/2017, contestatorul A. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, anularea Hotărârii nr. 398 din 6 aprilie 2017, adoptată de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii şi anularea Hotărârii nr. 157 din 8 martie 2017 a secţiei pentru Procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii prin care s-a dispus suspendarea din funcţie a contestatorului, începând cu data de 08.03.2017, în temeiul dispoziţiilor art. 62 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

În motivarea contestaţiei s-a arătat că un prim motiv de nelegalitate al actelor administrative contestate constă în aceea că Hotărârea nr. 398 din 06 aprilie 2017 este nelegală, întrucât se întemeiază pe o sintagmă lipsită de claritate şi precizie, şi anume cea constând în aceea de a "nu se aduce atingere prestigiului profesiei".

În legătură cu acest motiv, contestatorul a subliniat că Plenul CSM nu putea să constate neconstituţionalitatea sintagmei "nu aduce atingere prestigiului profesiei" din cadrul art. 62 alin. (1<SUP>1</SUP>) din Legea nr. 303/2004, dar, în lumina deciziei Curţii Constituţionale din data de 04.04.2017 prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, putea să constate lipsa de claritate şi precizie a normei în baza căreia a fost suspendat din funcţie contestatorul.

De fapt, invocarea deciziei de neconstituţionalitate de către contestator este trecută sub tăcere, nefiind analizată această apărare.

Contestatorul apreciază că întreaga hotărâre atacată este motivată, în esenţă, pe împrejurarea că fapta comisă de subsemnatul ar fi de natură a aduce atingere profesiei, în condiţiile în care această sintagmă a fost declarată neconstituţională în ceea ce priveşte profesia de avocat.

În plus, nu se precizează nici eventuale criterii ce au stat la baza acestei aprecieri, a aducerii atingerii profesiei. Din acest punct de vedere hotărârea atacată apare ca fiind nemotivată.

Or, Decizia Curţii Constituţionale tocmai aceste aspecte le constată ca neconstituţionale, şi anume lipsa de claritate şi precizie a acestei sintagme care lăsă loc arbitrariului, făcând posibilă aplicarea diferenţiată a sancţiunii, in funcţie de aprecierea subiectivă a organelor competente.

Un al doilea motiv de nelegalitate invocat de contestator se referă la criteriul reţinut în mod greşit prin hotărârea atacată acela de depăşire semnificativă a vitezei legale de deplasare, susţinând că este o concluzie eronată.

În primul rând, prin rechizitoriu nu se indică care era viteza maximă admisă pe respectivul sector de drum pe care a avut loc tragicul eveniment rutier, ci doar vitezele de deplasare calculate de expertul desemnat, şi anume 108 km/h, şi de expertul părţii civile - 118 Km/h. Procurorul de caz nu a reţinut şi viteza calculată de expertul parte al inculpatului, şi anume de 78 km/h şi nu a indicat niciun argument tehnic pentru care a nu a reţinut şi această viteză, dar aceasta este o discuţie ce nu poate fi făcută în cadrul prezentei contestaţii.

Contestatorul menţionează că viteza maximă admisă pe respectivul sector de drum era de 100 km/h, astfel că aceasta a fost depăşită cu 8 km/h, prin raportare la viteza calculată de expertul desemnat, ceea ce nu se sancţionează nici măcar contravenţional.

Referitor la neadaptarea vitezei la condiţiile de drum, contestatorul învederează că, în urma cercetării penale s-a concluzionat că nu sunt incidente în prezenta speţă dispoziţiile art. 123 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, motiv pentru care nu au fost reţinute prin rechizitoriu aceste dispoziţii referitoare Ia obligativitatea reducerii vitezei de deplasare până la 50 km/h în afara localităţii în anumite condiţii de drum expres prevăzute. Condiţiile de drum din momentul producerii accidentului au fost de carosabil uşor alunecos şi aer ceţos, aşa cum rezultă din menţiunile rechizitoriului.

În concluzie, aspectele reţinute în hotărârea atacată referitoare la depăşirea semnificativă a vitezei legale de deplasare şi neadaptarea vitezei la condiţiile de drum reprezintă o concluzie eronată şi tendenţioasă ce constituie un fals criteriu în motivarea atingerii aduse prestigiului profesiei.

Un ultim motiv de nelegalitate invocat se referă la împrejurarea că hotărârea atacată nu este întemeiată, întrucât nu au fost avute în vedere circumstanţele producerii tragicului accident, atitudinea contestatorului pe durata urmăririi penale şi circumstanţele personale, criterii ce au fost avute în vedere în motivarea altor hotărâri având acelaşi obiect.

Astfel, într-o speţă similară, prin Hotărârea nr. 944 din data de 06.09.2016 a secţiei de Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii s-a constat că nu se impune suspendarea din funcţia de judecător a doamnei B., judecător în cadrul Curţii de Apel Alba Iulia, ca urmare a trimiterii în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă prevăzută şi pedepsită de art. 192 alin. (1) şi alin. (2) din C. pen.

Secţia de Judecători, reţinând drept unic criteriu atitudinea manifestată de doamna judecător pe parcursul urmăririi penale, a apreciat că trimiterea în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă nu este de natură a altera încrederea opiniei publice în competenţa, corectitudinea şi probitatea pe care, în mod legitim, orice persoană le aşteaptă de la magistraţii cărora le încredinţează apărarea drepturilor sale.

Prin hotărârea atacată nu au fost avute în vedere de Plenul CSM aspectele de ordin personal prezentate de contestator în contestaţia formulată împotriva hotărârii secţiei de Procurori şi nici atitudinea manifestată de contestator pe parcursul urmăririi penale sau circumstanţele comiterii tragicului eveniment rutier.

Astfel, fapta penală pentru care contestatorul a fost trimis în judecată este săvârşită din culpă şi nu are legătură cu profesia de magistrat, nefiind o infracţiune de corupţie sau de serviciu ori contra autorităţii. Nu a fost comisă în exercitarea atribuţiilor de serviciu ori a orelor de program. Totodată arată că prin Rechizitoriul nr. 865/P/2013 a fost reţinută culpa comună, atât a contestatorului, cât şi a victimei decedate.

Recunoscând că integritatea morală este esenţială pentru conduita unui magistrat, acest deziderat nu îşi găseşte însă aplicabilitatea în cazul infracţiunilor săvârşite din culpă, întrucât nu depinde de voinţa magistratului, ca în cazul infracţiunilor săvârşite cu intenţie, şi nu reprezintă o conduită morală urmărită şi asumată.

Mai precizează contestatorul că, deşi infracţiunea a fost săvârşită în data de 21.11.2013, până în momentul de faţă, opinia publică, prin mijloacele de comunicare mass-media, nu a reacţionat în sensul afectării prestigiului profesiei ori a încrederii publicului în sistemul de justiţie. Au fost publicate două articole de presă în ziare locale, unul cu ocazia producerii tragicului eveniment rutier, în anul 2013, şi unul cu ocazia hotărârii suspendării, în anul 2017.

Activitatea de procuror a fost desfăşurată, după producerea evenimentului rutier, în cadrul Parchetelor de pe lângă Judecătoriile Olteniţa, judeţul Călăraşi şi Costeşti, judeţul Argeş, accidentul având loc în judeţul Tulcea, astfel încât încrederea publicului în probitatea morală a contestatorului nu a avut de suferit.

Pe timpul cercetării penale, contestatorul nu a îndeplinit funcţia de procuror în cadrul razei teritoriale a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, astfel încât nu a fost afectată încrederea publicului în actul de justiţie.

Susţine contestatorul că tragicul eveniment rutier nu a avut repercusiuni asupra calităţii îndeplinirii atribuţiilor de serviciu, neexistând sincope în relaţiile de serviciu cu colegii sau cu justiţiabilii.

Acesta pretinde că prin evaluarea proporţionalităţii măsurii luate trebuie să se realizeze un echilibru între interesul general (al profesiei, al societăţii) şi cel individual, iar în acest sens, reliefează următoarele aspecte personale:

Contestatorul are în întreţinere un copil minor, în vârstă de 5 ani. C., care a fost diagnosticat de la vârsta de 1 an şi 6 luni cu poliartrită juvenilă idiopatica. Întrucât în România nu există nici un medic pediatru reumatolog, copilul se tratează regulat în cadrul Clinicii Reumatologice pentru Copii din Garmisch - Partenkirchen, Germania aşa cum rezultă din scrisoarea medicală tradusă în limba română ataşată prezentei contestaţii.

Tratamentul este foarte costisitor, aşa cum rezultă din facturile emise de clinica respectivă şi achitate din veniturile personale, nu este decontat de statul român, iar singurele venituri obţinute sunt cele salariale, esenţiale pentru continuarea tratamentului, cât şi pentru deplasările în străinătate.

Tatăl său, D., în vârstă de 77 ani, are deficienţe de mers şi de echilibru, cât şi tulburare anxioasă şi depresivă mixtă ca urmare a sechelelor infarctului cerebral (accident vascular cerebral) şi are nevoie de ajutor şi sprijin financiar.

Începând cu data de 03.05.2017 contestatorul are în întreţinere cel de-al doilea copil, iar toate aceste circumstanţe trebuie avute în vedere de instanţa de judecată la soluţionarea prezentei cereri, trebuind cântărit şi interesul individual, nu numai cel general, al sistemului.

Nu în ultimul rând, se susţine că trebuie avută în vedere şi atitudinea contestatorului manifestată pe parcursul urmăririi penale, în sensul regretării producerii evenimentului rutier, aspect consemnat în cuprinsul rechizitoriului, cât şi a faptului că nu a solicitat prelungirea dreptului de circulaţie pe drumurile publice, întrucât a fost marcat de evenimentul rutier prin care trecut, motiv pentru care nu a mai condus.

Prin acelaşi rechizitoriu s-au reţinut şi traumatismele şi leziunile (traumatism cranio-facial, fractură scapulară stângă, hemoragia retiniana stânga) suferite de contestator în urma impactului cu copacul, fiind internat la Spitalul Clinic de Urgenţă Bagdasar-Arseni din Bucureşti. După externare, a fost necesară o perioadă de aproximativ şase luni, până la data de 18.05.2014, de recuperare a umărului stâng. Cu privire Ia leziunile retinei, au fost continuate investigaţiile medicale regulate în cadrul Spitalului Clinic de Urgenţe Oftalmologice - Bucureşti până în luna aprilie 2014 când s-a concluzionat că leziunile retinei sunt ireversibile.

Cu privire la latura civilă a infracţiunii, prin actul de sesizare a instanţei de judecată s-a reţinut că au fost acordate soţiei defunctului despăgubiri civile.

Pentru toate aceste considerente, se solicită admiterea contestaţiei formulate, cu consecinţa anulării hotărârii Plenului nr. 398 din 06 aprilie 2017, cât şi a Hotărârii nr. 157 din 08.03.2017 secţiei de Procurori din cadrul CSM

2. Cererea de sesizare a Curţii Constituţionale

Prin cererea ataşată contestaţiei, contestatorul A. a invocat excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei "nu aduce atingere prestigiului profesiei" din cuprinsul art. 62 alin. (1<SUP>1</SUP>) şi art. 65 alin. (1)1 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, întrucât contravine dispoziţiilor art. 1 alin. (5) şi art. 23 alin. (12) din Constituţie, prevederea legală fiind lipsită de claritate şi precizie, solicitând ca, în temeiul art. 29 din legea nr. 47/1992, să se dispună sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată.

Succint, în motivarea excepţiei, s-a arătat că textele de lege menţionate sunt lipsite de predictibilitate, având în vedere că nu se precizează, în mod concret, care sunt acele infracţiuni săvârşite din culpă care aduc atingere prestigiului profesiei de magistrat, care sunt criteriile în funcţie de care se apreciază că nu se aduce atingere prestigiului profesiei şi, în concret, în ce constă atingerea adusă prestigiului profesiei.

Se menţionează că necircumstanţierea expresă a acestor infracţiuni lasă loc arbitrariului, făcând posibilă aplicarea diferenţiată a suspendării din profesie ori a excluderii, în funcţie de aprecierea subiectivă a Consiliului Superior al Magistraturii.

Prevederile legale indicate nu respectă exigenţele constituţionale referitoare la calitatea legii, respectiv nu întrunesc condiţiile de claritate, precizie, previzibilitate şi accesibilitate, fiind contrare disp. art. 1 alin. (5) din Constituţie.

3. Apărările intimatului

3.1. Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat respingerea contestaţiei ca neîntemeiată, arătând că hotărârile contestate sunt legale şi temeinice.

A apreciat intimatul, contrar susţinerilor contestatorului, că în mod temeinic şi legal, atât secţia pentru procurori, cât şi Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, au dispus în sensul suspendării din funcţie a acestuia, având în vedere dispoziţiile legale incidente în materie, prin raportare la situaţia de fapt reţinută, astfel că niciuna dintre critici nu poate fi primită.

Fără a cerceta, pe fond, fapta pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a domnului procuror A., aspecte ce ţin de competenţa instanţei sesizate cu rechizitoriul emis de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, secţia pentru procurori a constatat că infracţiunea săvârşită de acesta (ucidere din culpă) pentru care s-a dispus trimiterea în judecată este prin natura sa una gravă, întrucât se aduce atingere unuia dintre cele mai importante drepturi recunoscute şi ocrotite de legislaţia internă şi internaţională, respectiv dreptul la viată.

În aceste împrejurări, secţia a apreciat că, prin menţinerea în funcţie a domnului procuror A. până la soluţionarea definitivă a cauzei ce face obiectul rechizitoriului emis de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa se aduce atingere prestigiului profesiei şi al justiţiei în general, fiind afectată aprecierea publică pozitivă a sistemului judiciar în ansamblul său, motiv pentru care a considerat că intervine suspendarea din funcţie a domnului procuror A., ca urmare a trimiterii în judecată.

Contestaţia formulată de domnul procuror împotriva hotărârii secţiei pentru procurori a fost analizată de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii prin Hotărârea nr. 398 din 06.04.2017, apreciindu-se în acelaşi sens asupra măsurii suspendării din funcţie a acestuia pe durata derulării procesului penal.

Plenul a apreciat, în concordanţă cu motivele expuse de secţia pentru procurori în hotărârea atacată, că menţinerea în funcţie a domnului procuror A. până la soluţionarea definitivă a cauzei ce face obiectul rechizitoriului emis de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa ar aduce atingere prestigiului profesiei şi al justiţiei în general, fiind afectată aprecierea publică pozitivă a sistemului judiciar în ansamblul său, având în vedere valoarea socială ocrotită (dreptul la viaţă).

Intimatul susţine că în situaţia în care trimiterea în judecată a magistratului s-a dispus pentru săvârşirea unei infracţiuni din culpă, având în vedere cele stabilite prin Rechizitoriul nr. 865/P/2013 din data de 6 martie 2017 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, dreptul de apreciere atribuit de lege secţiei de procurori a fost exercitat în limitele competenţelor conferite, fară a avea caracter discreţionar.

Totodată, arată că, în contra susţinerilor contestatorului, sintagma ce se regăseşte în cuprinsul art. 62 alin. (1<SUP>1</SUP>) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi anume "nu aduce atingere prestigiului profesiei" nu este lipsită de claritate şi predictibilitate, dispoziţia legală sus menţionată având caracter accesibil şi opozabil şi respectă cerinţele de accesibilitate, stabilitate şi previzibilitate.

Intimatul arată că, fără a face aprecieri cu privire la cele reţinute prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa prin care s-a dispus trimiterea în judecată a contestatorului pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, nu trebuie totuşi ignorat faptul că există indicii că fapta săvârşită (chiar din culpă) s-a soldat cu consecinţe deosebit de grave şi anume cu decesul unei persoane, în condiţiile în care au fost reţinute de organele de urmărire penală abateri de la conduita rutieră, şi anume depăşirea vitezei legale şi neadaptarea la condiţiile de drum.

Susţine că menţinerea în funcţie a domnului procuror A. până la soluţionarea definitivă a cauzei ce face obiectul rechizitoriului emis de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa ar aduce atingere prestigiului profesiei şi al justiţiei în general, fiind afectată aprecierea publică pozitivă a sistemului judiciar în ansamblul său, având în vedere valoarea socială ocrotită (dreptul la viaţă).

Judecătorii şi procurorii sunt datori să se abţină de la orice acte sau fapte de natură să compromită demnitatea lor în profesie şi în societate. Or, aşa cum s-a reţinut în rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, contestatorului i se impută că fapta a fost săvârşită prin nerespectarea regimului relativ la conducerea pe drumurile publice. în condiţii de trafic ce impuneau adaptarea vitezei prin reducerea acesteia la limita evitării oricărui pericol.

Infracţiunea reţinută în sarcina contestatorului este aptă să producă consecinţe ireversibile (decesul unui om), impactul unei astfel de fapte asupra societăţii fiind unul extrem de pronunţat, cu atât mai mult cu cât fapta se reţine a fi fost comisă de un procuror, a cărui îndatorire (printre altele) este aceea de respecta legislaţia internă (în speţă legislaţia relativă la regimul de circulaţie pe drumurile publice).

A mai precizat intimatul că eventuala condamnare definitivă a contestatorului pentru infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată ar conduce la eliberarea sa din funcţie, în condiţiile art. 65 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Răspunzând contestatorului referitor la asigurarea echilibrului care trebuie să existe între interesul general - al profesiei, al societăţii şi cel individual - situaţia sa familială, dar şi cu referire la încălcarea dreptului la viaţă privată, drept ocrotit de art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, intimatul a precizat că pe perioada suspendării din funcţie, judecătorului sau procurorului nu îi sunt aplicabile dispoziţiile referitoare la interdicţiile şi incompatibilităţile prevăzute la art. 5 şi 8 din Legea nr. 303/2004. Se asigură în acest fel magistratului suspendat din funcţie toate garanţiile necesare respectării intereselor lui personale, financiare, familiale.

Relativ la susţinerile contestatorului privind existenţa unei pretinse practici neunitare, făcând trimitere la o soluţie pronunţată de secţia pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii la data de 06.09.2016, intimatul a precizat că oportunitatea menţinerii sau nu în funcţie a magistratului pentru săvârşirea unei infracţiuni din culpă (fie ea şi aceeaşi infracţiune - ucidere din culpă) intră în puterea sa de apreciere, care are la bază contextul factual de săvârşire a faptei şi consecinţele produse, ceea ce poate determina soluţii diferite de la caz la caz. fără ca aceasta să poată fi apreciată ca practică neunitară la nivelul secţiilor sau Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

3.2 În punctul de vedere expus faţă de excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 62 alin. (1<SUP>1</SUP>) şi art. 65 alin. (1<SUP>1</SUP>) din Legea nr. 303/2004, intimatul CSM a arătat că sunt întrunite condiţiile de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 62 alin. (1<SUP>1</SUP>) din Legea nr. 303/2004, însă nu sunt întrunite condiţiile de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 65 alin. (1<SUP>1</SUP>) din Legea nr. 303/2004, iar pe fond, excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 62 alin. (1<SUP>1</SUP>) şi art. 65 alin. (1<SUP>1</SUP>) din Legea nr. 303/2004, sunt neîntemeiate.

S-a susţinut că dispoziţia legală menţionată are caracter accesibil şi opozabil şi respectă cerinţele de accesibilitate, stabilitate şi previzibilitate. Folosirea de către legiuitor a sintagmei "nu aduce atingere prestigiului profesiei" denotă marja de apreciere cu privire la legătura ce poate fi stabilită între fapta săvârşită şi prestigiul profesiei, legătură ce poate fi conturată de la caz la caz, în funcţie de contextul factual de comitere a faptei şi de consecinţele produse.

4. Apecte procesuale

Prin încheierea de la termenul din 1 noiembrie 2017, Înalta Curte a luat act de cererea formulată de contestatorul A. privind restrângerea obiectului cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei "nu aduce atingere prestigiului profesiei" din cuprinsul dispoziţiilor art. 62 alin. (1<SUP>1</SUP>) din Legea nr. 303/2004.

II.1. Considerentele Înaltei Curţi asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei "nu aduce atingere prestigiului profesiei" din cuprinsul dispoziţiilor art. 62 alin. (11) din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare:

Înalta Curte constată că pentru a fi admisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu exercitarea controlului de constituţionalitate a unui text de lege este necesar a fi îndeplinite cumulativ condiţiile prev. de art. 29 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992.

Aşadar, potrivit acestui act normativ: "(1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

(2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă.

(3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale."

Din examinarea textului de lege citat se desprinde concluzia că pentru admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale se cer a fi îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: excepţia să fi fost ridicată în faţa unei instanţei judecătoreşti, textul de lege criticat să aibă legătură cu soluţionarea litigiului, aceasta să se refere la neconstitutionalitatea unei dispoziţii unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare şi nu în ultimul rând să fie îndeplinită şi condiţia negativă ca dispoziţia criticată să nu fi fost deja declarată ca neconstituţională de către Curtea Constituţională.

Verificând îndeplinirea acestor condiţii în speţa de faţă, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei "nu aduce atingere prestigiului profesiei" din cuprinsul dispoziţiilor art. 62 alin. (1<SUP>1</SUP>) din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare a fost ridicată în faţa instanţei de judecată, iar aceasta se referă la neconstituţionalitatea unor dispoziţii dintr-o lege (respectiv Legea nr. 303/2004), în vigoare la data prezentei.

Cu privire la condiţia ca dispoziţia legală să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, Curtea constată că şi aceasta este îndeplinită în speţă. Astfel, se observă că nelegalitatea actului administrativ atacat a fost grefată, în motivarea cererii de chemare în judecată, inclusiv pe argumente privind lipsa de claritate şi previzibilitate a sintagmei din dispoziţia legală atacată, astfel încât nu se poate susţine că această excepţie nu ar avea legătură cu soluţionarea cauzei.

Referitor la cadrul procesual, se constată că obiectul prezentei contestaţii îl constituie anularea Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 398 din 06 aprilie 2017 prin care a fost respinsă contestaţia formulată împotriva Hotărârii nr. 157 din 08 martie 2017 a secţiei pentru procurori (prin care s-a dispus suspendarea din funcţia de procuror a contestatorului în temeiul art. 62 alin. (11) din Legea nr. 303/2004). Ca atare, sintagma "nu aduce atingere prestigiului profesiei" din cuprinsul acestui text de lege, este de natură să influenţeze soluţia ce urmează a se pronunţa în prezenta cauză.

În legătură cu îndeplinirea ultimei condiţii de admisibilitate şi anume cea negativă ca dispoziţia criticată să nu fi fost deja declarată ca neconstituţională de către Curtea Constituţională, se observă că şi aceasta este îndeplinită.

Textul de lege invocat, art. 62 alin. (1<SUP>1</SUP>) din Legea nr. 303/2004, nu a mai fost suspus controlului de constituţionalitate, iar Curtea Constituţională nu a constatat anterior neconstituţionalitatea acestuia.

În raport de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 cu completările şi modificările ulterioare, va dispune sesizarea Curţii Constituţionale a României cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a sintagmei "nu aduce atingere prestigiului profesiei" din cuprinsul dispoziţiilor art. 62 alin. (1<SUP>1</SUP>) din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Textul de lege a cărui neconstituţionalitate a fost invocată are următorul conţinut:

ART. 62: "(1) Judecătorul sau procurorul este suspendat din funcţie în următoarele cazuri:

a) când a fost trimis în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni;

a^1) când faţă de acesta s-a dispus arestarea preventivă sau arestul la domiciliu;

b) când suferă de o boală psihică, care îl împiedică să-şi exercite funcţia în mod corespunzător;

c) când a fost sancţionat disciplinar, în condiţiile art. 100 lit. d).

(1^1) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) lit. a), dacă trimiterea în judecată a intervenit pentru o infracţiune din culpă şi se apreciază că aceasta nu aduce atingere prestigiului profesiei, judecătorului sau procurorului i se poate interzice provizoriu exercitarea anumitor atribuţii până la soluţionarea definitivă a cauzei.

(2) Suspendarea din funcţie a judecătorilor şi procurorilor şi interzicerea provizorie a exercitării anumitor atribuţii de către aceştia se dispun de către Consiliul Superior al Magistraturii.

(3) În perioada suspendării din funcţie, judecătorului şi procurorului nu i se plătesc drepturile salariale. Această perioadă nu constituie vechime în magistratură.

(4) În perioada suspendării din funcţie, judecătorului sau procurorului nu îi sunt aplicabile dispoziţiile referitoare la interdicţiile şi incompatibilităţile prevăzute la art. 5 şi 8."

Punctul de vedere al instanţei exprimat în condiţiile art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 este că sintagma "nu aduce atingere prestigiului profesiei" din cuprinsul dispoziţiilor art. 62 alin. (1<SUP>1</SUP>) din Legea nr. 303/2004 încalcă prevederile constituţionale aşa cum au fost enumerate, pentru următoarele argumente:

Este de principiu că orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de clar şi precis pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat.

Prin Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 8 iulie 2016, Curtea Constituţională a stabilit că legiuitorului îi revine obligaţia ca, indiferent de domeniul în care îşi exercită competenţa constituţională de legiferare a condiţiilor pentru exercitarea unor profesii, cât şi cazurile de încetare a acestora, trebuie să dea dovadă de o atenţie sporită în respectarea principiului clarităţii şi previzibilităţii legii.

Prin urmare, se apreciază că sintagma "nu aduce atingere prestigiului profesiei" din cuprinsul dispoziţiilor art. 62 alin. (11) din Legea nr. 303/2004, contravine dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, redactarea acesteia fiind lipsită de claritate şi precizie, având în vedere că nu se precizează în mod clar acele infracţiuni din culpă care pot aduce atingere prestigiului profesiei. Prin urmare, reglementarea menţionată lasă loc arbitrarului, făcând posibilă aplicarea diferenţiată a sancţiunii suspendării din profesie, în funcţie de aprecierea subiectivă a structurii competente să aprecieze. Această lipsă de claritate, precizie şi previzibilitate a sintagmei, creează astfel premisa aplicării acesteia în mod diferit, într-o manieră discriminatorie, ca rezultat al unor interpretări sau aprecieri arbitrare.

De altfel, nu poate fi ignorată nici decizia nr. 225 din 04 aprilie 2017 pronunţată de Curtea Constituţională şi publicată în M. Of. nr. 468 din 22 iunie 2017, prin care s-a statuat că sintagma "de natură să aducă atingere prestigiului profesiei" de avocat din cuprinsul art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată, este neconstituţională, pentru lipsa de claritate şi previzibilitate a acestui text de lege.

II.2. Considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei

Înalta Curte constată că prin Hotărârea nr. 157 din 08.03.2017 a secţiei pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii s-a dispus suspendarea din funcţia de procuror a contestatorului începând cu data de 08.03.2017, ca urmare a trimiterii în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă prevăzută şi pedepsită de art. 178 alin. (1) şi (2) din C. pen. din 1968, cu aplicarea art. 5 din noul C. pen.

Contestaţia formulată împotriva hotărârii sus menţionate, în condiţiile art. 36 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a fost respinsă prin Hotărârea nr. 398 din 06.04.2017 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

În considerentele Hotărârii s-a reţinut că: "Plenul Consiliului Superior al Magistraturii apreciază că menţinerea în funcţie a domnului procuror A. până la soluţionarea definitivă a cauzei ce face obiectul rechizitoriului emis de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa ar aduce atingere prestigiului justiţiei în general, fiind afectată aprecierea publică pozitivă a sistemului judiciar în ansamblul său, motiv pentru care se consideră că se impune suspendarea din funcţie, ca urmare a trimiterii în judecată... Această apreciere pozitivă este afectată de atitudinea şi conduita domnului procuror A., care a condus un autovehicul cu încălcarea dispoziţiilor O.U.G. 195/2002, respectiv cu depăşirea semnificativă a vitezei legale de deplasare coroborată cu neadaptarea la condiţiile de drum, astfel cum se reţine în rechizitoriu, fapt ce a cauzat şi o urmare gravă, respectiv decesul unei persoane. Această atitudine a domnului procuror în societate, induce în conştiinţa opiniei publice o percepţie negativă cu privire la comportamentul civic al acestuia, fiind de natură să afecteze autoritatea de care trebuie să se bucure în exercitarea funcţiei de procuror".

Temeiul juridic în baza căruia contestatorul din prezenta cauză a fost suspendat din funcţie prin Hotărârea nr. 157 din 08.03.2017 a secţiei pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii îl reprezintă prevederile art. art. 62 alin. (1<SUP>1</SUP>) din Legea nr. 303/2004, redat mai sus.

Înalta Curte observă că alin. (1) al art. 62 citat mai sus stabileşte în mod limitativ cazurile în care judecătorul sau procurorul este suspendat din funcţie ope legis, unul dintre acestea fiind cel prevăzut la lit. a) şi anume când s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni. Însă, excepţia prevăzută la art. 62 alin. (11) din lege reglementează situaţia în care magistratul poate fi menţinut în funcţie, textul instituind în mod cumulativ două condiţii, şi anume ca trimiterea în judecată să se fi dispus pentru săvârşirea din culpă a unei infracţiuni şi ca prin menţinerea în funcţie să nu se aducă atingere prestigiului profesiei.

Este evident că, în timp ce prima condiţie este una obiectivă, fiind necesar ca infracţiunea pentru care magistratul este trimis în judecată să fie săvârşită din culpă, în schimb cea de-a doua are o natură subiectivă şi ţine de aprecierea secţiei din cadrul CSM din care face parte persoana vizată.

În prezenta speţă, secţia de procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a reţinut că prin rechizitoriul nr. x/2013 din data de 6 martie 2017, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Costeşti pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă prevăzută şi pedepsită de art. 178 alin. (1) şi (2) din C. pen. din anul 1968, cu aplicarea art. 5 din noul C. pen.

În analiza celei de-a doua condiţii de natură subiectivă, secţia pentru procurori a apreciat că nu este oportună menţinerea în funcţie a contestatorului, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Costeşti, întrucât infracţiunea săvârşită de acesta (ucidere din culpă) pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată este prin natura sa una gravă, având în vedere că se aduce atingere unuia dintre cele mai importante drepturi recunoscute şi ocrotite de legislaţia internă şi internaţională, respectiv dreptul la viată.

În aceste împrejurări, secţia a apreciat că, prin menţinerea în funcţie a domnului procuror A. până la soluţionarea definitivă a cauzei ce face obiectul rechizitoriului emis de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa se aduce atingere prestigiului profesiei şi al justiţiei în general, fiind afectată aprecierea publică pozitivă a sistemului judiciar în ansamblul său, motiv pentru care a considerat că intervine suspendarea din funcţie a domnului procuror A., ca urmare a trimiterii în judecată.

Observând motivele de nelegalitate invocate de contestator împotriva hotărârilor expuse mai sus, Înalta Curte constată că în ceea ce priveşte primul motiv, referitor la lipsa de claritate şi predictibilitate a sintagmei ce se regăseşte în cuprinsul art. 62 alin. (1<SUP>1</SUP>) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi anume "nu aduce atingere prestigiului profesiei", acest motiv nu poate fi cercetat.

Astfel, contestatorul a invocat excepţia de neconstituţionalitate a textului de lege invocat mai sus, tocmai din perspectiva lipsei de claritate şi predictibilitate, iar Înalta Curte a dispus sesizarea Curţii Constituţionale pentru a se pronunţa conform celor menţionate în prezenta.

Cum rolul instanţelor de judecată este acela de a aplica şi interpreta prevederile legale în vigoare şi nu acela de a verifica conformitatea acestora cu dispoziţiile constituţionale, Înalta Curte constată că nu poate aprecia asupra primului motiv de nelegalitate invocat de contestator din perspectiva celor susţinute de acesta, în condiţiile în care a fost sesizată Curtea Constituţională tocmai pentru a se pronunţa pe acest aspect.

Nici cele statuate în decizia nr. 225 din 04 aprilie 2017 pronunţată de Curtea Constituţională nu pot fi aplicate prin analogie, având în vedere că aceasta s-a pronunţat în considerarea unui alt act normativ ce nu este incident în cauză.

Pe de altă parte, contestatorul a invocat faptul că la adoptarea hotărârilor criticate nu au fost avute în vedere circumstanţele producerii tragicului accident, atitudinea contestatorului pe durata urmăririi penale şi circumstanţele personale, criterii ce au fost avute în vedere în motivarea altor hotărâri având acelaşi obiect.

Cu privire la acest motiv al contestaţiei, Înalta Curte constată că având de analizat îndeplinirea unei condiţii subiective, intimatul trebuia să ţină cont de toate circumstanţele cauzei, atunci când a stabilit atingerea adusă prestigiului profesiei.

Cu titlu de principiu, Statutul judecătorilor şi procurorilor reglementat de Legea nr. 303/2004 statuează la art. 90 că "judecătorii şi procurorii sunt datori să se abţină de la orice acte sau fapte de natură să compromită demnitatea lor în profesie şi în societate"

Totodată, Principiile de la Bangalore privind conduită judiciară stabilesc printre standardele de conduită, prevederi referitoare la imparţialitatea şi eticheta care se impun magistratului, precum şi obligaţia de a adopta un comportament, atât în cadrul exercitării funcţiei, cât şi în afara acesteia, de aşa natură încât să menţină încrederea publicului, a jurnaliştilor şi a justiţiabililor în corectitudinea şi imparţialitatea magistratului, şi de a-şi exercita drepturile şi libertăţile cetăţeneşti în conformitate cu demnitatea funcţiei judiciare.

Pornind de la definirea conceptului de prestigiu al justiţiei, care reprezintă aprecierea publică pozitivă a sistemului judiciar în ansamblul său, aprecierea globală făcută în raport de onoarea şi probitatea profesională a magistraţilor, în raport de rezultatul aprecierilor publice individuale ale acestora, Înalta Curte va analiza în ce măsură conduita contestatorului din prezenta pricină a afectat prestigiul profesiei.

Din această perspectivă vor fi analizate atât circumstanţele producerii faptei pentru care contestatorul a fost trimis în judecată, cât şi circumstanţele personale ale acestuia, precum şi practica anterioară a Consiliului în situaţii similare, fără a nega dreptul de apreciere al Consiliului Superior al Magistraturii, în calitatea sa de garant al independenţei justiţiei şi de apărător al corpului profesional.

Circumstanţele producerii faptei:

Înalta Curte observă că petentului i se impută că a condus un autovehicul cu încălcarea dispoziţiilor O.U.G. nr. 195/2002, respectiv cu depăşirea vitezei legale de deplasare coroborată cu neadaptarea la condiţiile de drum, astfel cum se reţine în rechizitoriu, fapt care a cauzat şi o urmare gravă, respectiv decesul unei persoane.

Consecinţa gravă a accidentului, respectiv încălcarea dreptului la viaţă, prin decesul unei persoane, nu schimbă totuşi caracterul neintenţionat al faptei şi faptul că această consecinţă s-a produs independent de voinţa contestatorului.

De asemenea, se mai reţine că din rechizitoriul cu nr. 865/P/2013, prin care s-a dispus trimiterea contestatorului în judecată, rezultă că accidentul auto s-a produs în afara localităţii Jijila pe drumul naţional 22 (DN 22-E87), iar viteza de rulare calculată de expertul desemnat a fost de 108 km/oră.

Conform dispoziţiilor art. 50 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 195/2002, viteza maximă admisă, în afara localităţilor pe drumurile expres sau pe drumurile naţionale europene este de 100 Km/h, astfel încât nu se poate statua că a fost încălcată viteza de circulaţie "în mod semnificativ" aşa cum a apreciat intimatul.

Mai mult, Curtea observă că referitor la neadaptarea vitezei Ia condiţiile de drum, în urma cercetării penale s-a concluzionat că nu sunt incidente în prezenta speţă dispoziţiile art. 123 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, motiv pentru care nu au fost reţinute prin rechizitoriu aceste dispoziţii referitoare Ia obligativitatea reducerii vitezei de deplasare până la 50 km/h în afara localităţii în anumite condiţii de drum expres prevăzute.

Nu în ultimul rând, prin Rechizitoriul nr. 865/P/2013 a fost reţinută culpa comună, atât a contestatorului, cât şi a victimei decedate, pentru nerespectarea obligaţiei de a purta centura de siguranţă.

Circumstanţele personale ale contestatorului:

Activitatea de procuror a fost desfăşurată, după producerea evenimentului rutier în cadrul Parchetelor de pe lângă Judecătoriile Olteniţa, judeţul Călăraşi şi Costeşti, judeţul Argeş, accidentul având Ioc în judeţul Tulcea, astfel încât, impactul asupra opiniei publice a fost atenuat, mai ales că a fost publicat un singur articol de presă, într-un ziar local, cu privire la incident.

Pe timpul cercetării penale, contestatorul nu a îndeplinit funcţia de procuror în cadrul razei teritoriale a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, astfel încât nu a fost afectată încrederea publicului în actul de justiţie.

Deopotrivă trebuie menţionată atitudinea contestatorului manifestată pe parcursul urmăririi penale, în sensul regretării producerii evenimentului rutier, aspect consemnat în cuprinsul rechizitoriului, cât şi a faptului că nu a solicitat prelungirea dreptului de circulaţie pe drumurile publice.

Corelativ, cu privire la latura civilă a infracţiunii, prin actul de sesizare a instanţei de judecată s-a reţinut că au fost acordate soţiei defunctului despăgubiri civile.

În ce priveşte situaţia personală a acestuia, se reţine că are în întreţinere un copil minor, în vârstă de 5 ani, C., care a fost diagnosticat de la vârsta de 1 an şi 6 luni cu poliartrită juvenilă idiopatica. Întrucât în România nu există nici un medic pediatru reumatolog, copilul se tratează regulat în cadrul Clinicii Reumatologice pentru Copii din Garmisch - Partenkirchen, Germania aşa cum rezultă din actele medicale aflate la filele 89-106.

Totodată, începând cu data de 03.05.2017 contestatorul are în întreţinere cel de-al doilea copil, aşa cum rezultă din certificatul de naştere aflat la fila 173.

Tatăl contestatorului, D., în vârstă de 77 ani, are deficienţe de mers şi de echilibru, cât şi tulburare anxioasă şi depresivă mixtă ca urmare a sechelelor infarctului cerebral (accident vascular cerebral), aşa cum rezultă din actele medicale aflate la filele 110-114.

Cu valoare de principiu, Înalta Curte statuează că măsura suspendării din funcţie trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, cât şi cu interesul individual al contestatorului. Cu alte cuvinte, prin evaluarea proporţionalităţii măsurii luate trebuie să se realizeze un echilibru între interesul general (al profesiei, al societăţii) şi cel individual.

În sensul celor de mai sus, nu poate fi ignorată nici soluţia pronunţată de CSM într-o speţă similară, când prin Hotărârea nr. 944 din data de 06.09.2016 a secţiei de Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii s-a constat că nu se impune suspendarea din funcţia de judecător ca urmare a trimiterii în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă prevăzută şi pedepsită de art. 192 alin. (1) şi alin. (2) din C. pen.

În acea speţă, secţia de Judecători a reţinut atitudinea manifestată de doamna judecător pe parcursul urmăririi penale şi a apreciat că, trimiterea în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă nu este de natură a altera încrederea opiniei publice în competenţa, corectitudinea şi probitatea pe care, în mod legitim, orice persoană le aşteaptă de la magistraţii cărora le încredinţează apărarea drepturilor sale.

Înalta Curte concluzionează că integritatea morală este esenţială pentru conduita unui magistrat, însă, spre deosebire de infracţiunile săvârşite cu intenţie directă şi asumată, în cazul infracţiunilor din culpă, sancţiunea ce intervine potrivit prevederilor art. 62 din Legea nr. 303/2004 trebuie atent cântărită, astfel cum a fost şi intenţia legiuitorului şi trebuie justificată prin atingerea adusă prestigiului profesiei.

În cazul de faţă, raportat la circumstanţele producerii faptei pentru care contestatorul a fost trimis în judecată, precum şi la circumstanţele personale ale acestuia, se apreciază că suspendarea acestuia până la finalizarea procesului penal nu reprezintă o măsură proporţională cu scopul avut în vedere de textul de lege vizat.

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte stabileşte că în circumstanţele concrete deduse judecăţii, nu a fost adus un prejudiciu prestigiului profesiei de magistrat, astfel că nu era necesară măsura adoptată prin hotărârile contestate.

În raport de toate aceste considerente, în temeiul disp. art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, va fi admisă prezenta contestaţie, se va dispune anularea Hotărârii nr. 398 din 6 aprilie 2017 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii şi Hotărârii nr. 157 din 8 martie 2017 a secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii şi va fi înlăturată măsura suspendării contestatorului din funcţia de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Costeşti începând cu data de 8 martie 2017.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de contestator.

Sesizează Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a sintagmei "nu aduce atingere prestigiului profesiei" din cuprinsul dispoziţiilor art. 62 alin. (1<SUP>1</SUP>) din Legea nr. 303/2004.

Admite contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva hotărârii nr. 398 din 6 aprilie 2017 pronunţată de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii.

Anulează Hotărârea nr. 398 din 6 aprilie 2017 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii şi Hotărârea nr. 157 din 8 martie 2017 a secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.

Înlătură măsura suspendării contestatorului din funcţia de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Costeşti începând cu data de 8 martie 2017.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 1 noiembrie 2017.