VAT exemption for aircraft imported by non-airline lessee under EU Directive 2006/112/CE primacy over domestic implementing regulations

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Obiectul acţiunii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, la data de 10.10.2013 sub nr. x/2/2013, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul ANAF şi Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Bucureşti, Biroul Vamal Băneasa a solicitat: anularea Deciziei nr. 170 din 10 iunie 2013 a DGSC în ceea ce priveşte respingerea ca neîntemeiată a contestaţiei administrative formulate împotriva Deciziei nr. 94 şi a actelor subsecvente şi anularea în integralitate, ca nelegale şi netemeinice, a actelor administrativ-fiscale mai sus enumerate şi a tuturor actelor administrative subsecvente emise în temeiul Deciziei nr. 94, inclusiv a Deciziei nr. 4767 din 16 iulie 2013 a DRAOV Bucureşti, şi implicit anularea tuturor obligaţiilor de plată instituite în sarcina reclamantei prin acestea, respectiv a obligaţiei de plată a TVA-ului în cuantum de 5.592.036 RON şi a majorărilor de întârziere pretins datorate pentru perioada 09.09.2011-11.05.2012, în cuantum de 550.256 RON, şi pentru perioada 12.05.2012-13.06.2012, în cuantum de 73.815 RON, şi a dobânzilor şi penalităţilor de întârziere pentru perioada14.06.2012-12.07.2012, în cuantum de 903.673 RON şi a tuturor obligaţiilor de plată ulterioare, şi constatarea că operaţiunea de import aferentă DVI-ului 12ROBU1040/0032019 din 08 septembrie 2011 se derulează cu scutire de TVA.

A solicitat, de asemenea, restituirea sumei de 7.119.780 RON, nelegal percepută de DRAOV Bucureşti din conturile reclamantei în temeiul actelor administrativ-fiscale a căror anulare o solicită prin prezenta, precum şi suportarea de către DGSC şi DRAOV Bucureşti a cheltuielilor de judecată generate de soluţionarea litigiului.

Soluţia instanţei de fond

Prin încheierea de şedinţă de la data de 07.05.2014, a fost încuviinţată în principiu cererea de intervenţie accesorie în favoarea reclamantei de către intervenientul accesoriu B. S.R.L., pentru considerentele reţinute în cuprinsul acelei încheieri.

Prin sentinţa nr. 2028 din 25 iunie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei interesului cu privire la capătul din acţiune având ca obiect anularea integrală a Deciziei nr. 170 din 10 iunie 2013 emisă de Direcţia Generala de Soluţionare a Contestaţiilor - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, sub aspectul anulării punctului 2 din această decizie; a respins ca nefondată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Direcţia Generala de Soluţionare a Contestaţiilor - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală; a admis în parte acţiunea formulată în contencios administrativ de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generala de Soluţionare a Contestaţiilor şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti (succesoarea în drepturi a Direcţiei Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Bucureşti); a admis în parte cererea de intervenţie accesorie în favoarea reclamantei formulată de intervenienta B. S.R.L.; a anulat Decizia nr. 170 din 10 iunie 2013 emisă de Direcţia Generala de Soluţionare a Contestaţiilor - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, sub aspectul anulării punctului 1 de respingere a contestaţiei reclamantei împotriva Deciziei nr. 94 din 11 mai 2012 emisă de Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Bucureşti; a anulat Decizia nr. 94 din 11 mai 2012 emisă de Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Bucureşti şi actele subsecvente acesteia şi a obligat pârâta Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Bucureşti să restituie reclamantei suma de 7 119 780 RON.

Totodată, a obligat pârâţii la plata către reclamantă a sumei de 10 300 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, conform art. 451 alin. (2) şi 453 alin. (2) din Noul C. proc. civ.

Recursul

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond au declarat recurs pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, solicitând admiterea recursului şi casarea în parte a sentinţei recurate, în sensul respingerii în totalitate a acţiunii.

Recurenta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a declarat recurs şi împotriva încheierii de şedinţă din 7 mai 2014.

În motivarea cererii de recurs se arată că sentinţa civilă recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material - art. 488 pot. 8 C. proc. civ.

Se critică hotărârea instanţei de fond în primul rând pentru respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a ANAF în ceea ce priveşte capetele de cerere 2, 3 şi 4, excepţie pe care o reiterează recurenta pentru următoarele considerente:

Se arată că pentru a avea calitate procesuală în cauză, A.N.A.F. ar fi trebuit să emită un act administrativ pretins vătămător de către reclamanta, situaţie în care, în cazul în care s-ar fi admis acţiunea, instanţa ar fi putut face aplicabilitatea art. 18 din Legea nr. 544/2004 privind contenciosul administrativ.

În ceea ce priveşte Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, nu este îndeplinită această condiţie, întrucât A.N.A.F. nu a emis Decizia nr. 94 din 11 mai 2012 pentru regularizarea situaţiei privind obligaţiile suplimentare de plată stabilite de controlul vamal, procesul-verbal de control nr. x din 11 mai 2012, Decizia nr. 3311 din 14 mai 2012, Decizia nr. 4109 din 13 iunie 2012, Decizia nr. 4767 din 16 iulie 2013 şi nici înştiinţarea de plată nr. 3312 din 14 mai 2012, a căror anulare se solicită prin capătul 2 de cerere, actele administrative menţionate fiind emise de Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Bucureşti şi de Biroul Vamal Băneasa şi nu de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

Potrivit art. 10 alin. (1) şi (5) din O.U.G. nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, direcţiile generale regionale a finanţelor publice preiau prin fuziune prin absorbţie direcţiile regionale pentru accize şi operaţiuni vamale, direcţiile judeţene şi a municipiului Bucureşti pentru accize şi operaţiuni vamale din aria de competenta.

Potrivit art. 13 alin. (1) din H.G. nr. 520/2013 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscala, începând cu data intrării în vigoare a acestui act normativ, se înfiinţează în subordinea Agenţiei direcţiile generale regionale ale finanţelor publice, instituţii publice cu personalitate juridică.

Actele a căror anulare se solicită prin capetele de cerere 2 şi 3 au fost emise de Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Bucureşti şi de Biroul Vamal Băneasa, structuri a căror activitate a fost preluată prin fuziune prin absorbţie de către Direcţia generală regională a finanţelor publice Bucureşti (singura instituţie publică cu personalitate juridică care are calitate procesuală pasivă în cauză pentru aceste capete de cerere).

- De asemenea, se arată că, hotărârea instanţei de fond a fost pronunţată cu aplicarea greşită a legii în ceea ce priveşte TVA şi accesoriile aferente în sumă de 7.119.780 RON.

Instanţa apreciază în mod eronat că reclamanta este îndreptăţită la scutirea de TVA chiar în lipsa certificatului de atestare a faptului că activitatea acesteia constă în principal în transportul internaţional de persoane şi/sau de mărfuri efectuat cu plata.

În mod corect organele de control ulterior şi de soluţionare a contestaţiei au apreciat că intimata nu are drept de scutire de TVA pentru importul unei aeronave în condiţiile în care aceasta nu este o companie aeriană.

În fapt, în urma unui control ulterior efectuat de organele vamale din cadrul DRAOV Bucureşti asupra declaraţiei vamale de import nr. 11R0BU1040/0032019 din 08 septembrie 2011 depusă de reclamantă pentru o aeronavă, au constatat că societatea nu este îndreptăţită să beneficieze de scutire de TVA întrucât importatorul nu este o companie aeriană. În cuprinsul Procesului-verbal de control nr. x.05.2012 care a stat la baza emiterii deciziei pentru regularizarea situaţiei privind obligaţiile suplimentare stabilite la controlul vamal nr. 94 din 11 mai 2012, organele vamale au invocat adresa nr. x/TH/27.02.2012 - emisă de Autoritatea Naţionala a Vămilor - Direcţia tehnici de vămuire şi adresa din 26 aprilie 2012 - emisă de Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia generală legislaţie C. fisc., ca direcţii de specialitate.

Din conţinutul acestor adrese reiese că scutirea de TVA în cazul importului unei aeronave se aplică numai pentru importul realizat de o companie aeriană pe baza certificatului prevăzut de art. 9 alin. (5) din Instrucţiunile de aplicare a scutirii de taxă pe valoarea adăugată aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2222/2006, pentru operaţiunile prevăzute la art. 143 alin. (1) lit. a)-i), art. 143 alin. (2) şi art. 144 din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc..

Prevederile art. 142 alin. (1) lit. a) şi art. 143 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 571/2003 în vigoare la data derulării importului "(1) în sensul art. 143 alin. (1) lit. i) din C. fisc., se aplică scutirea de taxa in cazul companiilor aeriene care in principal realizează transport internaţional de persoane şi/sau de mărfuri efectuat cu aeronave, pentru următoarele operaţiuni:

1. livrarea, modificarea, repararea, întreţinerea, leasingul şi închirierea aeronavelor, precum şi livrarea, leasingul, închirierea, repararea şi întreţinerea echipamentelor încorporate sau utilizate pe aceste aeronave;

2. livrarea de carburanţi şi provizii destinate a fi utilizate pe aeronave;

3. prestarea de servicii, altele decât cele prevăzute la pct. 1 sau la art. 144/A1 din C. fisc. cu modificările şi completările ulterioare, efectuate pentru nevoile directe ale aeronavelor şi/sau pentru încărcătura acestora.

(2) O companie aeriana este orice persoană impozabilă ale cărei activităţi includ transportul, pe calea aerului, de pasageri sau de marfă în regim de închiriere sau cu plată. Aceasta include toate liniile aeriene internaţionale ce asigură transporturi internaţionale regulate de pasageri şi/sau de bunuri şi toate companiile ce efectuează transporturi internaţionale charter de pasageri şi/sau de marfă, încărcătura reprezintă orice bunuri ce pot fi transportate pe calea aerului, inclusiv corespondenta şi animalele.

(5) În cazul companiilor aeriene care nu sunt stabilite în România, în scopul aplicării scutirilor se va considera că activitatea acestora constă întotdeauna, în principal, în transportul internaţional de persoane şi/sau de mărfuri efectuat cu plata. În cazul companiilor aeriene stabilite în România. Direcţia generală aviaţie civilă din cadrul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii va emite un certificat care atesta faptul că activitatea acestora constă, în principal, în transportul internaţional de persoane şi/sau de mărfuri efectuat cu plată, care va fi transmis în copie furnizorilor/prestatorilor, ca document justificativ pentru aplicarea scutirii. Certificatul va fi eliberat la solicitarea companiilor aeriene, după cum urmează:

(7) Justificarea scutirii de taxă pe valoarea adăugată se realizează pe baza documentelor care atestă că livrările de bunuri şi prestările de servicii sunt destinate scopurilor prevăzute de lege şi a certificatului prevăzut la alin. (5) pentru companiile aeriene stabilite în România. Scutirea de taxă pentru prestările de servicii prevăzute la art. 143 alin. (1) lit. i) pct. 1 şi 3 din C. fisc. se justifică de către prestatorul serviciilor, în măsura în care locul prestării serviciilor este considerat, a fi în România, în conformitate cu prevederile art. 133 din C. fisc. şi dacă acesta ar fi fost persoana obligată la plata taxei, conform art. 150 alin. (1) din C. fisc., în cazul în care nu se aplică o scutire de taxă. Dacă locul prestărilor de servicii prevăzute la art. 143 alin. (1) lit. i) pct. 1 şi 3 din C. fisc. este în România, scutirea de taxă se justifică de beneficiarul serviciilor, dacă acesta ar fi persoana obligată la plata taxei conform art. 150 din C. fisc., în situaţia în care operaţiunea nu ar fi scutită".

Prin C. fisc. a fost instituită scutirea de TVA pentru importul de aeronave, iar prin Instrucţiunile de aplicare a scutirii de taxa pe valoarea adăugata a fost reglementata procedura de acordare a acestei scutiri.

- Reclamanta nu deţine calitatea de companie aeriană, însă susţine că importul a fost efectuat pentru o companie aeriană, C. S.R.L., în urma deciziei reclamantei de finanţare a achiziţionării aeronavei.

Analizând prevederile legale menţionate, în mod corect organul de soluţionare a contestaţiei a reţinut că legiuitorul precizează expressis verbis faptul ca documentul justificativ pentru aplicarea scutirii este certificatul doveditor al activităţii de transport internaţional de persoane/mărfuri efectuat cu plata şi întrucât intimata nu deţine un astfel de certificat, nu poate beneficia de scutirea de TVA.

Instanţa de fond îşi întemeiază hotărârea atacată în esenţă pe hotărârea pronunţata de CJUE în cauza C-33/11 potrivit căreia articolul 5 punctul 6 din a şasea directivă trebuie interpretat în sensul că scutirea prevăzută la acest articol se aplică şi livrării unei aeronave către un operator economic care nu este el însuşi "o companie aeriană care operează cu plata, în principal pe rute aeriene internaţionale" în sensul acestei dispoziţii, dar care achiziţionează aeronava respectiva în scopul utilizării sale exclusiv de către o astfel de companie, însă jurisprudenţa CJUE nu este unitară în această problematică.

Se consideră că instanţa de fond se afla intr-o grava eroare deoarece îşi întemeiază hotărârea atacată în esenţă pe hotărârea pronunţată de CJUE în cauza C-33/11 potrivit căreia,, articolul 5 punctul 6 din a şasea directivă trebuie interpretat în sensul că scutirea prevăzută la acest articol se aplică şi livrării unei aeronave către un operator economic care nu este el însuşi "o companie aeriană care operează cu plata, în principal pe rute aeriene internaţionale în sensul acestei dispoziţii, dar care achiziţionează aeronava respectivă în scopul utilizării sale exclusiv de către o astfel de companie" pentru următoarele motive:

Cauza C33/11 este de fapt o cerere de pronunţare a unei hotărâri preliminare din 18.01.2010 în cauza ce are ca obiect achiziţia unui avion în iulie 2002 când aplicabile erau doar prevederile din a şasea directiva, deşi din data de 01.01.2007 a intrat în vigoare Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al TVA aşa cum se retine şi la pct. 30 din Cauza C-33/11:

"întrucât Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al TVA a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2007, după ce au avut loc faptele din acţiunea principală..."

- Hotărârea instanţei de fond este nelegală şi pentru faptul că a admis în parte cererea de intervenţie accesorie în favoarea reclamantei formulată de B. S.R.L..

Se arată că intervenienta nu justifica interesul formulării cererii de intervenţie accesorie, condiţie necesară pentru ca o persoană fizică sau juridică să dobândească orice calitate într-un proces civil.

Decizia de impunere atacată în cauză a fost emisă în sarcina reclamantei, aceasta având raporturi juridice cu autoritatea vamala; de aceea, chiar şi în ipoteza admiterii acţiunii prin hotărâre definitivă, în urma anularii actului atacat sumele de bani solicitate nu vor putea fi restituite decât reclamantei care le-a achitat.

- Referitor la obligarea de către instanţa de judecata la plata cheltuielilor de judecata, se solicită aplicarea dispoziţiilor art. 451 - 453 C. proc. civ.

În acest sens, se consideră că instanţa de fond trebuia sa facă aplicarea dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ. potrivit cărora instanţa poate chiar şi din oficiu să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, atunci când acesta este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei.

În cauză se consideră că onorariul avocaţial este nejustificat de mare raportat la complexitatea cauzei, numărul termenelor de judecata şi probele administrate.

Considerentele şi soluţia instanţei de recurs

Analizând cererile de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente.

- Referitor la excepţia tardivităţii formulării cererii de recurs de către Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice invocată de intervenientă în favoarea reclamantei - intimate şi cea a nulităţii recursului Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală pusă în discuţia părţilor în conformitate cu prevederile art. 248 alin. (1) C. proc. civ.

Excepţia tardivităţii formulării recursului de către Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice este întemeiată şi va fi admisă deoarece hotărârea instanţei de fond a fost comunicată acesteia la data de 12 septembrie 2014 iar cererea de recurs a fost înregistrată la data de 2 octombrie 2014 - cu depăşirea termenului de 15 zile de la data comunicării prevăzută de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În consecinţă se va respinge recursul Direcţiei Generale regionale a Finanţelor Publice ca tardiv formulat, neputând lua în considerare data de 16 septembrie 2014 - când pretinde că a ajuns la cunoştinţa Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice - comunicarea sentinţei civile, fiind semnată de primire această dovadă de primire de către referentul de serviciu al pârâtei.

- Referitor la excepţia nulităţii recursului Agenţiei Naţională de Administrare Fiscală pentru că nu a motivat în termenul legal, se apreciază că pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a motivat în termen cererea de recurs şi a încadrat şi criticile invocate în motivele de casare prevăzute expres la art. 488 C. proc. civ., cererea fiind întemeiată în drept pe art. 488 pct. 8 - iar motivele dezvoltate în consecinţă.

- Motivul de recurs privind greşita soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală pentru capetele de cerere 2,3,4.

Se reţine că Agenţia Naţională de Administrare Fiscală are calitate procesual pasivă, întrucât se atacă decizia pronunţată în soluţionarea contestaţiei administrative nr. 170 din 10 iunie 2013 emisă de Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

Pentru cererile ce formează capătul 2,3,4 de cerere, se reţine că acestea se referă la acte emise de Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Bucureşti - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti care au legătură cu capătul 1 de cerere şi dat fiind caracterul unitar al cererii de chemare în judecată, se apreciază că Agenţia Naţională de Administrare Fiscală are calitate procesuală şi pentru aceste cereri implicit, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti fiind în subordinea sa conform art. 13 din H.G. nr. 520/2013.

- Motivul de recurs privind încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material de către instanţa de fond

Problema de drept ce trebuie să fie dezlegată în cauză este dacă reclamanta - intimată S.C. A. S.A., care a importat o aeronavă conform declaraţiei vamale de import nr. 11ROBU1040/0032019 din 8 septembrie 2011 este îndreptăţită să beneficieze de scutire de TVA în conformitate cu art. 143 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 571/2003 conform căruia "Sunt scutite de taxă: i) în cazul aeronavelor utilizate de companiile aeriene care realizează în principal transport internaţional de persoane şi/sau de bunuri cu plată -

1)livrarea, modificarea, repararea, întreţinerea echipamentelor încorporate sau utilizate de aeronave

2)livrarea de carburanţi şi provizii destinate utilizării pe aeronave

3)prestarea de servicii, altele decât ele prevăzute la pct. 1 sau la art. 1441 efectuate pentru nevoile directe ale aeronavelor şi/sau pentru încărcătura acestora.

Potrivit 148 lit. e), f) din Directiva 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoare adăugată:Statele membre scutesc următoare operaţiuni:

(e) livrarea de bunuri pentru alimentarea şi aprovizionarea aeronavelor utilizate în companiile aeriene care efectuează în principal transport internaţional cu plată;

(f) livrarea, modificarea, repararea, întreţinerea şi închirierea aeronavelor prevăzute la litera (e) şi livrarea, închirierea, repararea şi întreţinerea echipamentelor încorporate sau utilitate pe aeronavele respective.

Prin instrucţiunile aprobate prin Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr. 222/2006 acest tip de import nu este scutit de TVA.

- Reclamanta a arătat că aeronava a fost achiziţionată pe fondul raporturilor existente între reclamantul B. şi compania aeriană C. care deţine certificat constatator cu privire la serviciile de transport internaţional de mărfuri şi persoane prestate.

În 2011, Curtea de Justiţie a UE a fost sesizată cu o cerere de întrebare preliminară promovată în cadrul unei proceduri judiciare din Finlanda, întrebare prin care s-a solicitat interpretarea Curţii cu privire la articolului 15 punctul 6 din Directiva 77/388/CEE (actualul art. 148 lit. f) din Directiva 2006/112/CE, care a înlocuit Directiva 77/388/CEE), articol care se referă la scutirile de TVA aplicabile anumitor livrări de bunuri, printre care şi livrările de aeronave destinate zborurilor internaţionale. Cauza a fost înregistrată la Curte sub numărul C-33/11.

Obiectul procedurii naţionale finlandeze l-a constituit o cauză asemănătoare celei din prezentul dosar şi a avut ca premisă esenţială achiziţionarea de aeronave de către o companie finlandeză care nu efectuează ea însăşi zboruri internaţionale, dar pe care le închiriază unei companii care efectuează astfel de zboruri.

La data de 19 iulie 2012, Curtea a pronunţat decizia aferentă cauzei C-33/11, prin care a Statuat, în esenţă, că:

Articolul 15 punctul 6 din Directiva a şasea trebuie interpretat în sensul că scutirea prevăzută la acest articol se aplică şi livrării unei aeronave către un operator economic care nu este el însuşi "o companie aeriană care operează cu plată, în principal pe rute aeriene internaţionale" în sensul acestei dispoziţii, dar care achiziţionează aeronava respectivă în scopul utilizării sale exclusive de către o astfel de companie.

În lumina dispoziţiilor C. fisc. român, a Directivei TVA şi a jurisprudenţei CJUE, condiţiile pentru aplicarea scutirii de TVA la importul de aeronave sunt:

- destinaţia aeronavei să fie comercială, în sensul că aceasta urmează să fie utilizată de o companie aeriană, pentru îndeplinirea obiectului său de activitate şi în scopul obţinerii de profit (servicii de transport cu plată),

- serviciile furnizate de compania aeriană utilizatoare sunt "caracterizate", în sensul că sunt servicii de transport internaţional de persoane şi/sau bunuri,

- importul poate fi direct, adică realizat chiar de compania aeriană care urmează să folosească bunul în scopuri comerciale, sau indirect, adică realizat de o societate comercială care urmează să pună aeronava la dispoziţia unei companii aeriene.

Se reţine că reclamanta îndeplineşte condiţiile prevăzute de C. fisc., Directiva TVA şi jurisprudenţa CJUE privind operaţiunea unui import de aeronavă cu scutire de TVA.

Instrucţiunile aprobate prin Ordinul MFP - nr. 222/2006 avute în vedere de organul vamal şi de soluţionarea contestaţiei modifică textul actului normativ superior C. fisc. şi se opune spiritului Directivei TVA precum şi jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

În caz de conflict, norma comunitară primează faţă de normele contrare, indiferent de rangul lor.

În ceea ce priveşte Directivele în cazul în care statul nu-şi îndeplineşte obligaţia de a le transpune corect şi complet, instanţa menţionată are obligaţia de a interpreta dreptul intern în lumina actului comunitar.

Potrivit deciziilor CJUE obligaţia de a asigura respectarea dreptului comunitar revine tuturor autorităţilor statale, iar interpretarea pe care Curtea o dă unei reguli de drept comunitar în exercitarea competenţei ce i-a fost conferită de art. 267 TFUE clarifică şi defineşte atunci când este necesar semnificaţia şi sfera de aplicare a regulii respective.

Jurisprudenţa instanţelor comunitare este un izvor semnificativ de drept comunitar.

Instanţa de fond a acordat prioritate normei comunitare Directiva TVA, jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în raport cu Instrucţiunile Ordinul MFP 2222/2006, însă pârâta - recurentă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală susţine că are prioritate norma internă şi că în hotărârea sa Curtea de Justiţie a Uniunii Europene C33/11 face referire la Directiva 77/388/CEE - art. 15 pct. 6.

Înalta Curte reţine că datele speţei instanţei finlandeze care a investit CJUE cu o întrebare preliminară sunt aproape identice cu cele din speţa de faţă iar art. 15 pct. 6 din Directiva 77/388/CEE a fost înlocuit cu art. 148 lit. f) din Directiva 2006/112/CE - referitoare la scutirile de TVA aplicabile între altele livrărilor de aeronave destinate zborurilor internaţionale.

Scopul hotărârii preliminare este de a decide asupra situaţiei de drept, iar această hotărâre este obligatorie pentru instanţele naţionale în ceea ce priveşte interpretarea prevederii comunitare în cauză.

Văzând toate acestea, instanţa de fond, în mod corect a dat prioritate normelor comunitare faţă de dreptul naţional care nu a transpus corect şi complet norma comunitară prin procedura de aplicare şi anume prin instrucţiunile Ordinul MFP nr. 2222/2006.

- Referitor la interesul S.C. B. S.R.L. - se constată că din probatoriul administrat rezultă că aceasta este utilizatorul aeronavei, existând acorduri, convenţii încheiate cu reclamanta cât şi cu Compania aeriană C. conform celor expuse în considerentele sentinţei recurate, reieşind cu prisosinţă astfel interesul de a apăra în mod accesoriu pe reclamantă, fiind îndeplinite condiţiile art. 63 C. civ.

- Şi soluţionarea cererii privind cheltuielile de judecată se apreciază ca fiind corectă în conformitate cu munca prestată şi complexitatea cauzei, conform art. 451 C. civ.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Faţă de cele arătate mai sus, în conformitate cu prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală ca nefondat.

Se va respinge recursul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Bucureşti ca tardiv conform art. 487 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor împotriva încheierii de şedinţă din 7 mai 2014 şi a sentinţei nr. 2028 din 25 iunie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Respinge recursul declarat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti împotriva aceleiaşi sentinţe, ca tardiv formulat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 octombrie 2015.