Annulment of EU-funded contract termination based on administrative predictability and lack of valid resolutory clause

Asupra recursurilor de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

Prin sentinţa civilă nr. 3189 din 24 noiembrie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a hotărât următoarele:

- admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta Curtea de Conturi şi respinge, în consecinţă, acţiunile conexate introduse împotriva acesteia ca fiind formulate împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă;

- respinge excepţia insuficientei timbrări a acţiunii invocată de pârâtul Organism Intermediar Regional pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, Regiunea Nord - Vest (OIRPOSDRUNV) ca neîntemeiată;

- respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Direcţia Generală Autoritatea de Management a Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (DGAMPOSDRU), ca neîntemeiată;

- admite în parte acţiunile conexate, astfel cum au fost precizate, formulate de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu chematul în garanţie Ministerul Fondurilor Europene pentru Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane şi pârâţii Organismul Intermediar Programul Operaţional Sectorial Resurselor Umane - Regiunea Nord-Vest, Curtea de Conturi - Autoritatea de Audit şi Ministerul Fondurilor Europene;

- anulează Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţei bugetare pentru programele operaţionale în cadrul obiectivului convergenţă nr. 189 din 14 ianuarie 2013 şi toate actele subsecvente, inclusiv: Decizia de soluţionare a contestaţiei administrative nr. 1726 din 19 martie 2013; Nota de Debit nr. 218 din 14 ianuarie 2013; Decizia nr. 416 din 19 ianuarie 2013 de reziliere a contractului de asistenţă financiară nerambursabilă; Răspunsul nr. 1725 din 19 martie 2013 de soluţionare a plângerii prealabile, cu consecinţa exonerării reclamantei de la rambursarea sumei de 14.066.047,09 RON şi a penalităţilor de întârziere aferente.

- respinge, ca neîntemeiată, cererea de obligare a pârâţilor la plata către reclamantă a sumelor de: 3.985.139,89 şi dobânda legală aferentă până la data rambursării efective, reprezentând contravaloarea tuturor cererilor de rambursare a cheltuielilor efectuate de reclamantă în calitate de beneficiar al proiectului dar neanalizate şi rambursate; 604.373,8 RON cu titlu de contribuţie proprie la implementarea proiectului; a cheltuielilor ocazionate de soluţionarea tuturor demersurilor efectuate de reclamantă pentru evitarea suportării sancţiunii; 2.400.000 RON reprezentând prejudicii de natură nepatrimonială.

- ia act că reclamanta îşi rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

2. Cererile de recurs. Motivele de casare

Împotriva sentinţei civile nr. 3189 din 24 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs pârâţii Organismul Intermediar Programul Operaţional Sectorial al Resurselor Umane - Regiunea Nord-Vest şi Ministerul Fondurilor Europene, precum şi chematul în garanţie Ministerul Fondurilor Europene - Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane.

2.1 Recurentul-chemat în garanţie Ministerul Fondurilor Europene - Autoritatea de Management pentru Programul operaţional sectorial "Dezvoltarea resurselor umane" (in continuare MFE-AMPOSDRU) a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488, pct. 6 C. proc. civ., susţinând că hotărârea atacată nu este motivată. Aceasta critică a vizat aspectul legat de faptul că, în faţa primei instanţe, MFE-AMPOSDRU a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, excepţie care, fiind respinsă de către judecătorul fondului, ca neîntemeiată, nu a fost motivată.

Au fost formulate ample argumente cu privire la calitatea motivării unei hotărâri judecătoreşti, prin raportare la garanţiile pe care aceasta trebuie să le respecte, din perspectiva Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, fiind indicată jurisprudenţă relevantă în acest sens (cauza Van de Hurk c. Ţările de Jos, hotărârea din 19 aprilie 1994, cauza Albina c. României, hotărârea din 28 aprilie 2005, cauzele Ruiz Torija c. Spaniei, hotărârea din decembrie 1994, cauza Helle c. Finlanda).

A susţinut recurentul-chemat în garanţie că, deşi în motivarea excepţiei a arătat pe larg temeiurile care justifică admiterea acesteia, instanţa nu a indicat motivele de fapt şi de drept pentru care a înlăturat aceste susţineri, încălcând, astfel, dispoziţiile art. 425, alin. (1), lit. b) C. proc. civ.

În privinţa motivului de casare reglementat de prevederile art. 488, pct. 8 C. proc. civ., arată recurentul că însăşi reclamanta a susţinut că citarea DG-AMPOSDRU în cauză se justifică pentru o mai bună administrare a probelor şi pentru asigurarea opozabilităţii faţă de aceasta a hotărârii ce se va pronunţa.

O contradicţie existentă în considerentele hotărârii atacate a fost sesizată de recurent în faptul că prima instanţă reţine calitatea de chemat în garanţie pentru MFE şi pe cea de pârât pentru MFE-AMPOSDRU, în timp ce în dispozitivul hotărârii apare calitatea de chemat în garanţie pentru MFE-AMPOSDRU şi de pârât pentru MFE.

A învederat recurentul-chemat în garanţie că, prin acordul de delegare în funcţii aprobat prin Ordinul MMFPS nr. 600/2008, pârâtei OIRPOSDRU Nord Vest i-au fost delegate de către AMPOSDRU îndeplinirea unor funcţii şi responsabilitatea îndeplinirii acestora privind gestionarea POSDRU şi stabilirea cadrului de implementare a acestuia, a drepturilor şi obligaţiilor, precum şi a responsabilităţilor ce revin fiecărei părţi contractante.

A mai precizat recurentul că MMFPS are responsabilitatea în coordonarea şi gestionarea instrumentelor structurale, potrivit dispoziţiilor art. 13 coroborat cu cele ale art. 18 din H.G. nr. 457/2008, în acelaşi sens fiind dispoziţiile art. 2 alin. (1) din H.G. nr. 11/2009.

A mai subliniat recurentul-chemat în garanţie care sunt atribuţiile AMPOSDRU, conform prevederilor art. 17, punctele 2, 13, 20 şi 32 din H.G. nr. 457/2008, concluzionând că, potrivit prevederilor exprese ale art. 31 alin. (1), (3) şi (4) din acelaşi act normativ, "organismele intermediare au atribuţii delegate de la autoritatea de management pentru implementarea programului operaţional aflat în gestiune pe bază de acord."

În consecinţă, a arătat recurentul că, în temeiul Ordinului MMFPS nr. 600/2008, s-a aprobat delegarea unor funcţii ale AMPOSDRU către organismele intermediare, aceasta rămânând însă responsabilă pentru îndeplinirea corespunzătoare a atribuţiilor delegate, precum şi a operaţiunilor finanţate prin instrumentele structurale.

Potrivit prevederilor art. 2.1.4 din Acordul de delegare de funcţii pentru implementarea POSDRU, încheiat între AMPOSDRU şi OIPOSDRU, prevăzut în Anexa 9 la Ordinul MMFPS nr. 600/2008, autoritatea de management reprezintă MMFPS, care are responsabilitatea gestionării şi implementării asistenţei financiare nerambursabile alocate POSDRU, iar organismul intermediar este definit la articolul 2.1.20 din aceeaşi anexă, care stabileşte, la articolul 3, pct. 3.1, obiectul acordului de delegare a unor funcţii de la AMPOSDRU la OIPOSDRU, precum şi drepturile şi obligaţiile fiecărei părţi semnatare ale acordului.

Un ultim aspect evidenţiat de recurent este acela al definirii cadrului procesual în materia contenciosului administrativ prin raportare la noţiunile de persoană vătămate şi de autoritate publică emitentă a actului administrativ presupus vătămător, menţionând acesta că, în cauză, contractul a fost semnat de către AMPOSDRU, iar modificările legislative survenite ulterior au atras calitatea procesuală pasivă a OIPOSDRU, ce a dobândit responsabilitatea derulării respectivului contract.

2.2 Recurentul-pârât Organismul Intermediar Regional pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, Regiunea Nord-Vest (în continuare OIRPOSDRU NV) a susţinut că sentinţa atacată cuprinde motive contradictorii şi străine de natura cauzei, iar soluţia pronunţată de prima instanţă a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, motive de casare reglementate de art. 488, pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Raportat la motivul de casare prevăzut de art. 488, pct. 6 C. proc. civ., a susţinut recurentul pârât că în sentinţa civilă nr. 3189/2014 nu s-a analizat legalitatea procesului-verbal din perspectiva motivelor de fapt şi de drept cuprinse în acesta, instanţa de fond omiţând a se pronunţa asupra motivelor de drept care să justifice măsura anulării actelor administrative contestate. Un alt reproş adus hotărârii atacate din perspectiva lipsei unei motivări adecvate este cel al faptului că prima instanţă nu a analizat contractul de finanţare prin prisma încheierii acestuia în mod legal, aşa cum i-a fost învederat de către OIRPOSDRU NV, iar citarea în cuprinsul motivării a unor norme cuprinse în Regulamentul UE nr. 65/2011 al Comisiei s-a considerat a nu avea legătură cu cauza, referindu-se la un alt domeniu, respectiv FEADR, nu FSE, din care este finanţat proiectul intimatei-reclamante.

Redând anumite pasaje din cuprinsul considerentelor sentinţei atacate, a învederat recurentul-pârât că instanţa de fond, în mod nelegal şi nemotivat, în opinia sa, a înlăturat susţinerile sale referitoare la faptul că a fost încheiat contractul de finanţare cu afectarea consimţământului finanţatorului printr-o eroare esenţială, asupra calităţii părţii, în sensul art. 1207 alin. (2) pct. 3 C. civ.

A mai susţinut recurentul-pârât că nimeni nu se poate prevala de necunoaşterea legii, pentru a susţine o eventuală bună-credinţă, instanţa de fond depăşind cadrul învestirii sale prin validarea în cauză a propriei culpe a intimatei-reclamante.

În referire la motivul de casare prevăzut de art. 488, pct. 8 C. proc. civ., a susţinut recurentul pârât că instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a legii raportat la materia achiziţiilor publice, întrucât estimarea valorii contractelor are ca scop stabilirea procedurii de achiziţie, nu înlăturarea acestor proceduri prin diminuări/divizări ale contractului de achiziţie publică pentru a se încadra în limitele unei proceduri.

A invocat prevederile art. 23 din O.U.G. nr. 34/2006, potrivit căruia autoritatea contractantă nu are dreptul de a diviza contractul de achiziţie publică, iar în opinia recurentului-pârât Instrucţiunea AM POSDRU nr. 26 din 31 august 2010 nu derogă de la lege, neputând fi înlăturată de la aplicare legea care guvernează achiziţiile publice - O.U.G. nr. 34/2006.

În ceea ce priveşte comisionul ITM, a invocat recurentul OIRPOSDRU NV şi în această chestiune aplicarea greşită a legii, întrucât instanţa de fond nu a arătat dacă acest comision face parte din contribuţiile sociale, fiind o cheltuială eligibilă, ori rămâne neeligibil, astfel cum s-a reţinut la emiterea actelor administrativ-fiscale contestate.

În privinţa incidenţei instituţiei rezilierii contractului de finanţare în cauza dedusă judecăţii, a susţinut recurentul-pârât că denunţarea unilaterală este permisă numai dacă este stipulată printr-o normă legală (Regulamentul CE 1605/2002), ceea ce presupune că o astfel de clauză inserată în contractul de finanţare nu face decât să reitereze respectiva reglementare, nu să înfrângă prevederile legale.

Sub un ultim aspect, recurentul OIRPOSDRU NV a invocat faptul că prima instanţă nu s-a pronunţat asupra cererii de chemare în garanţei pe care acesta a formulat-o, nefiind motivată soluţia de admitere a cererii introductive împotriva chematului în garanţie.

3. Apărările intimatelor

3.1 Intimatul OIRPOSDRU NV a formulat întâmpinare faţă de recursul declarat de MFE şi AMPOSDRU prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând, în principal, anularea recursului pentru neîndeplinirea condiţiilor de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. e) raportat la prevederile art. 84 alin. (2) şi art. 85 alin. (3) C. proc. civ., precum şi pentru faptul că recursul este vădit nefondat. În subsidiar, a invocat intimatul-pârât excepţia lipsei calităţii de reprezentant a MFP pentru MFE şi AM POSDRU, precum şi excepţia lipsei dovezii de reprezentant pentru semnatarul cererii de recurs.

Într-un alt subsidiar faţă de prima solicitare, în ipoteza admiterii în principiu a recursului, a formulat intimatul concluzii de respingere a căii de atac declarate de MFE şi AM POSDRU prin MFP ca nefondat, arătând că se impune menţinerea în cauză a AMPOSDRU, în calitate de semnatară a contractului de finanţare, aceasta "rămânând responsabilă pentru îndeplinirea corespunzătoare a atribuţiilor delegate, precum şi a operaţiunilor finanţate prin instrumente structurale", potrivit Acordului de delegare de funţii semnat între OIRPOSDRU NV şi AMPOSDRU.

3.2 Intimata-reclamantă A. and A. S.R.L. a formulat întâmpinare la recursul declarat de pârâtul OIRPOSDRU NV împotriva sentinţei civile nr. 3189 din 24 noiembrie 2014, precum şi la recursul declarat de MFE şi AMPOSDRU, ambele reprezentate de MFP, declarat împotriva aceleiaşi sentinţe.

4. Procedura de soluţionare a recursurilor

4.1 Cu privire la examinarea recursurilor în completul filtru

Raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor, întocmit în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 16 martie 2016, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 22 iunie 2016, completul de filtru a admis excepţia tardivităţii şi a constatat nulitatea recursului declarat de pârâtul Ministerul Fondurilor, a respins excepţia nulităţii recursurilor declarate de chematul în garanţie Ministerul Fondurilor Europene - Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane şi pârâtul Organismul Intermediar Programul Operaţional Sectorial al Resurselor Umane-Regiunea Nord-Vest, excepţie invocată de intimata-reclamantă S.C. "A." S.R.L., a admis în principiu ultimele două recursuri şi a fixat la data de 26 octombrie 2016, termen pentru judecata pe fond a recursurilor declarate de pârâtul Organismul Intermediar Programul Operaţional Sectorial al Resurselor Umane-Regiunea Nord-Vest şi chematul în garanţie Ministerul Fondurilor Europene - Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane.

4.2 Cu privire la fondul recursurilor. Soluţia instanţei de recurs.

Examinând recursurile declarate prin prisma motivelor de casare invocate, precum şi prin raportare la materialul probator administrat în cauză şi la dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte va respinge ambele recursuri ca nefondate, pentru următoarele argumente:

I. Argumente de fapt şi de drept relevante

A. Recursul declarat de pârâtul OIPOSDRU NV

Un prim motiv de casare invocat de recurentul-pârât OIRPOSDRU NV în calea sa de atac este cel reglementat de prevederile art. 488, pct. 6 C. proc. civ., referitor la existenţa unor motive contradictorii şi a unor motive străine de natura cauzei în cuprinsul considerentelor sentinţei atacate.

A susţinut recurentul că judecătorul fondului nu a analizat legalitatea procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţei bugetare nr. x din 10 ianuarie 2013, din perspectiva motivelor de fapt şi de drept cuprinse în acesta.

Reţine instanţa de control judiciar că nelegalitatea unui act administrativ fiscal se cercetează prin raportare la motivele de nelegalitate invocate de partea care se consideră vătămată de acel act, formulate prin contestaţia administrativă şi ulterior prin acţiunea dedusă judecăţii. Din această perspectivă, se observă că prima instanţă a analizat punctual criticile aduse actelor de impunere fiscală contestate, fiind analizate motivele supuse controlului de legalitate de către titularul acţiunii, cu indicarea temeiurilor de drept pentru chestiunile litigioase tranşate.

Contrar susţinerilor recurentului-pârât, Înalta Curte constată că judecătorul fondului a făcut o analiză proprie a situaţiei de fapt şi a temeiurilor de drept incidente, cu luarea în considerare a argumentelor expuse de ambele părţi litigante.

De altfel, susţinerile OIRPOSDRU NV privind existenţa unor motive contradictorii, fără a arăta, în concret, care sunt acestea, au un caracter pur formal, neputând conduce la reţinerea unei alte situaţii decât cea reţinută prin sentinţa atacată.

Aspectul legat de calitatea de furnizor de formare profesională autorizat, cerută pentru ca intimata-reclamantă să fie considerată un beneficiar eligibil, a fost analizată de prima instanţă prin raportare la temeiurile legale de la momentul depunerii cererii de finanţare, respectiv anul 2009, reţinându-se că, furnizând în spaţiul public informaţii despre criteriul de eligibilitate menţionat în Ghidul solicitantului la secţiunea 3.1 "eligibilitatea solicitanţilor şi a partenerilor", putea avea calitate de beneficiar eligibil cel care era furnizor autorizat de formare profesională continuă (FPC) public şi privat, răspunsul postat pe site-urile autorităţilor publice cu competenţe în gestionarea fondurilor europene pentru POSDRU fiind acela că " dacă cererea de propuneri de proiecte permite acest lucru, autorizarea furnizorului se poate realiza chiar în cadrul proiectului depus, însă numai cu condiţia ca furnizorul să furnizeze efectiv, în cadrul proiectului, programele de formare pentru care a obţinut autorizare."

Plecând de la aceste inadvertenţe între răspunsurile publice postate pe site-urile autorităţilor competente în gestionarea fondurilor specifice POSDRU şi cerinţele cuprinse în Ghidul solicitantului, cu aplicarea prevederilor O.G. nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulţilor, a reţinut prima instanţă că autoritatea de management nu a dat dovadă de consecvenţă şi de previzibilitate a conduitei sale administrative, concluzie pe care instanţa de control judiciar o împărtăşeşte.

În privinţa motivelor străine de natura cauzei, susţine recurentul-pârât OIRPOSDRU NV că nu sunt incidente litigiului de faţă prevederile din Regulamentul UE nr. 65/2011 al Comisiei, întrucât acesta se referă la un alt domeniu, respectiv cel aferent Fondului European Agricol de Dezvoltare Rurală (FEADR), nu la Fondul Social European (FSE), din care este finanţat proiectul intimatei-reclamante.

Fără a nega această alegaţie a recurentului-pârât, reţine instanţa de control că o astfel de referire la prevederile Regulamentului CE nr. 65/2011 a avut ca scop doar enunţarea unei reglementări potrivit căreia nu poate fi sancţionat beneficiarul atunci când chiar autoritatea competentă ori o altă autoritate a fost cea care a permis ori a determinat ca eroarea să producă efecte juridice, fără ca eroarea să poată fi depistată de beneficiar în mod rezonabil.

Se observă, din modalitatea în care judecătorul fondului a construit raţionamentul său în analiza condiţiei pe care trebuia să o îndeplinească intimata-reclamantă, aceea de a fi furnizor autorizat de formare profesională continuă, că nu trimiterile făcute la prevederile art. 5 alin. (3) din Regulamentul CE nr. 65/2011 au fost cele au sprijinit, sub aspectul temeiului în drept, construcţia juridică ce a condus la anularea actului de impunere emis de recurentul-pârât, aceste trimiteri, fiind, în opinia instanţei de control, obiter dicta.

În aceeaşi notă de lipsă a unei legături cu chestiunea de drept în discuţie se înscrie şi trimiterea recurentului-pârât la prevederile alin. (2) al art. 5 din Regulamentul CE nr. 65/2011, care nu prezintă nicio relevanţă în dezlegarea aspectelor supuse analizei în cauză.

O altă critică a recurentului-pârât OIRPOSDRU NV a privit incidenţa unui viciu al contractului de finanţare, reprezentat de eroarea esenţială asupra calităţii părţii, în sensul dispoziţiilor art. 1207 alin. (2), pct. 3 din C. civ., aspect care, în opinia sa, nu a fost analizat de către prima instanţă.

Chestiunea respectivă nu necesită a fi tratată în mod distinct, sub forma unei analize exprese a acestui viciu de consimţământ pretins de către recurentul-pârât, fiind desprinsă din examinarea aceleiaşi probleme care a fundamentat prezentul demers juridic, cea a calităţii intimatului-reclamant de a fi un formator de formare profesională continuă, autorizat potrivit O.G. nr. 129/2000 sau care se putea afla în curs de autorizare, la data semnării contractului de finanţare, sub rezerva unei permisiuni în acest sens în raport de proiectul propus şi a furnizării efective, în cadrul proiectului, a unor programe de formare pentru care s-a obţinut autorizarea.

De altfel, ceea ce pretinde recurentul-pârât în calea sa de a atac este faptul că proiectul era unul neeligibil, dată fiind nerespectarea de către cel care a propus acest proiect, a condiţiei impuse în metodologia de evaluare şi selecţie a proiectelor depuse, respectiv cea de deţinere a autorizaţiei pentru calitatea de formator pentru formare profesională continuă, public şi privat.

Or, cum lesne se poate observa, chestiunea îndeplinirii acestei condiţii în cursul implementării proiectului, precum şi modalitatea în care autoritatea cu competenţe în gestionarea fondurilor POSDRU a verificat îndeplinirea tuturor condiţiilor de eligibilitate anterior semnării contractului de finanţare, reprezintă aspecte ce au fost amplu examinate de către prima instanţă.

O altă critică a recurentului-pârât OIRPOSDRU NV a privit susţinerea primei instanţe, prin care a afirmat că "este excesiv a pretinde reclamantei a cunoaşte întreaga legislaţie generală şi specială ce ar fi incidentă", ceea ce, în opinia titularului căii de atac contravine prevederilor art. 1 alin. (5), raportat la art. 16 alin. (2) din Constituţia României.

Verificarea hotărârii atacate prin prisma acestei critici relevă o evidenţiere trunchiată, făcută de către recurentul-pârât, a contextului în care a fost scrisă această afirmaţie, sensul dat de judecătorul fondului nefiind, în niciun caz, acela de a legitima o necunoaştere a legii, ci de a evidenţia că, existând metodologii de lucru adoptate în plan intern în cadrul autorităţilor care au competenţe în gestionarea fondurilor POSDRU, acestea nu pot fi opuse terţelor persoane ce aplică pentru anumite proiecte finanţate din respectivele fonduri, cât timp normele interne nu sunt aduse la cunoştinţa celor interesaţi prin mijloace de comunicare în masă adecvate.

Or, ceea ce a dovedit intimata-reclamantă că se afla postat în spaţiul public, ca informaţie relevantă, a fost de natură a sprijini ideea că nu era necesar să existe o autorizare a calităţii de formator pentru formarea profesională continuă la momentul depunerii proiectului pentru verificarea eligibilităţii sale, putând fi îndeplinită şi ulterior, în etapa derulării proiectul pentru care s-a semnat contractul de finanţare.

Or, accesibilitatea şi previzibilitatea legii sunt atribute esenţiale ale calităţii ei, în afara cărora nu putem discuta despre o conduită de reglare şi autoreglare a comportamentelor sociale într-o societate democratică, neputând fi pretins ceea ce nu a fost îndeplinit nici chiar de cel obligat să o facă.

Aşadar, niciuna dintre criticile recurentului-pârât OIRPOSDRU, formulate în susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488, pct. 6 C. proc. civ., nu este întemeiată, hotărârea atacată fiind corespunzător motivată, cu îndeplinirea exigenţelor cerute de prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., pentru a constitui o garanţie pentru părţi în faţa eventualului arbitrariu, cu respectarea principiului privind dreptul de acces la un proces echitabil, în condiţiile prevăzute de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

În privinţa motivului de casare reglementat de art. 488, pct. 8 C. proc. civ., referitor la "încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material", a susţinut recurentul-pârât că nu au fost respectate cerinţele prevăzute de legislaţia în materia achiziţiilor publice, atunci când instanţa de fond a considerat că "nu se poate vorbi de o încălcare a Instrucţiunii AM POSDRU nr. 26 din 31 august 2010, întrucât niciuna dintre achiziţii nu a depăşit valoarea de 15000 euro. Pentru ambele achiziţii ofertele iniţiale, solicitate de reclamantă doar pentru estimarea valorii, au fost mai mari de 15 000 euro...".

Deşi recurentul OIRPOSDRU NV a făcut trimitere la o ierarhie a normelor legale incidente, fiind corecte aserţiunile sale asupra acestei chestiuni, reţine instanţa de control judiciar că nu se pune în discuţie o astfel de înlăturare a normei cuprinsă în Instrucţiunea nr. 26 din 31 august 2010 pentru o prevalenţă a prevederilor art. 23 din O.U.G. nr. 34/2006, fiind respectate, la încheierea celor două contracte de achiziţii publice derulate de intimata A. and A. S.R.L., regulile cuprinse în ambele acte normative.

S-a arătat în procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare că au fost încălcate prevederile pct. 6 din Anexa 1 a Instrucţiunilor AM POSDRU nr. 26 din 31 august 2010, în sensul că intimata-reclamantă a derulat două proceduri de cercetare a pieţei, deşi valorile estimate ale contractelor depăşeau pragul de 15 000 RON.

A arătat însă intimata A. and A. S.R.L. că pragul valoric prevăzut în Instrucţiunea nr. 26/2010 a fost avut în vedere la o sondare a ofertelor de preţ pentru achiziţiile ce se urmăreau a fi declanşate, iar prin decizie luată în plan intern, s-a decis renunţarea la o parte din lucrările ce urmau a fi ofertate în procedura deschisă, fapt ce a condus la diminuarea valorii estimate şi, în final, agreate între părţi pentru încheierea contractelor care aveau o valoare mai mică decât suma de 15 000 euro.

Înalta Curte constată că pragul valoric de 15 000 euro pentru valoarea estimată a contractelor pentru care se puteau achiziţiona direct lucrări, servicii sau produse, este prevăzută atât în cuprinsul art. 19 din O.U.G. nr. 34/2006, cât şi în Instrucţiunea nr. 26/2010, normele invocate nefiind în conflict din acest punct de vedere.

Însă, aspectele reliefate în cuprinsul procesului-verbal întocmit de OIRPOSDRU NV cu privire la cele două contracte de achiziţii derulate de beneficiarul finanţării, nu atrag neeligibilitatea întregii finanţări ce a fost retrasă intimatei-reclamante, O.U.G. nr. 66/2011 prevăzând, într-o astfel de situaţie, verificarea respectării legislaţiei achiziţiilor publice şi, eventual, aplicarea unor corecţii financiare pentru nereguli pretinse în legătură cu aceste contracte.

În privinţa comisionului ITM, se reţine că acest comision a fost plătit în temeiul Legii nr. 130/1999 privind unele măsuri de protecţie a persoanelor încadrate în muncă, iar potrivit art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 17/2011, acesta se face venit la bugetul de stat, având regim de creanţă bugetară. Plata acestui comision este obligatorie pentru angajator. Din definirea lui legală ca fiind creanţă bugetară, rezultă că el reprezintă o obligaţie fiscală a angajatorului. În acelaşi timp, este şi o cheltuială cu salariile, asimilabilă contribuţiilor aferente cheltuielilor salariale, definite de art. 7 pct. 10 din Codul fiscal, dată fiind plata lui pentru păstrarea şi completarea carnetelor de muncă şi pentru funcţia de control pe care ITM o exercită asupra legalităţii înregistrărilor din carnetele de muncă, cu implicaţii directe asupra obligaţiilor de plată a asigurărilor sociale şi de şomaj.

Rezultă, astfel, că această cheltuială are caracter eligibil în conformitate cu prevederile anexei 6 pct. 1.3 din Ordinul comun MMFPS/MFP nr. 1117/2010 pentru stabilirea regulilor de eligibilitate şi a listei cheltuielilor eligibile în cadrul operaţiunilor finanţate prin Programul operaţional sectorial Dezvoltarea resurselor umane 2007-2013.

În referire la clauza de reziliere a contractului de finanţare, a susţinut recurentul-pârât că, în interpretarea dispoziţiilor art. 1276 C. civ. nou, denunţarea unilaterală este permisă dacă este stipulată printr-o normă legală, această normă fiind ce a art. 103 din Regulamentul CE 1605/2002

Contractul de finanţare nr. 51078 a fost înregistrat la DG AM POSDRU la data de 02.09.2010, iar C. civ. nou a intrat în vigoare la data de 01.10.2011, astfel că nu sunt aplicabile contractului prevederile acestui act normativ.

În materia rezilierii contractuale, este de observat că inserarea în contractul părţilor a unor pacte comisorii sunt relevante pentru modalitatea în care se poate ajunge la desfiinţarea convenţiei, cu sau fără concursul instanţei de judecată.

Procedând de maniera relevată în cuprinsul dosar nr. x/2013, conexat celui de faţă, autoritatea pârâtă s-a considerat îndreptăţită să dispună rezilierea unilaterală a contractului de finanţare, fără o notificare anterioară a beneficiarului finanţării în acest sens şi fără orice alte formalităţi.

Este nelegală această conduită a autorităţii pârâte, cât timp nu s-a precizat în adresa de reziliere care este obligaţia nerespectată şi fără să fi fost pus în întârziere debitorul obligaţiei, iar conţinutul clauzelor inserate la art. 14 din contractul de finanţare nu relevă existenţa unui pact comisoriu de grad IV, cât timp pentru fiecare dintre situaţiile care pot duce la desfiinţarea contractului este prevăzută cerinţa unei notificări prealabile a beneficiarului.

Un ultim aspect invocat de recurentul-pârât OIR POSDRU NV în susţinerea căii de atac declarate a fost cel referitor la faptul că prima instanţă nu s-a pronunţat asupra cererii de chemare în garanţie, nefiind motivată această cerere.

Cererea de chemare în garanţie formulată de OIR POSDRU NV a vizat introducerea în cauză a Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi Persoanelor vârstnice prin Autoritatea de Management pentru POSDRU, iar prin încheierea de şedinţă din 12.03.2014, aceasta a fost respinsă ca inadmisibilă, reţinându-se că, în materie administrativă, nu poate fi folosit mijlocul procedural al chemării în garanţie în alte situaţii decât cea expres reglementată de art. 16 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

La termenul de judecată din data de 09.04.2014, ca urmare a intrării în vigoare a O.U.G. nr. 9/2014, instanţa de fond a dispus citarea în cauză a Ministerului Fondurilor Europene, în calitate de chemat în garanţie, iar în calitate de pârât, a Ministerului Fondurilor Europene pentru Autoritatea de Management pentru POSDRU, ulterior, la termenul din 28.05.2014, fiind rectificat citativul, în sensul menţionării calităţii de pârât şi de chemat în garanţie a Ministerului Fondurilor Europene, excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive fiind unită cu fondul cauzei.

Chemarea în garanţie de către OIRPOSDRU a MMFPS prin AM POSDRU, a fost formulată pentru ca, în eventualitatea obligării acestuia la plata cheltuielilor de judecată, ele să fie suportate de cel împotriva căruia a solicitat chemarea în garanţie, însă această cerere, în raport de motivele sale de fapt şi de drept, a fost respinsă ca inadmisibilă prin încheierea de şedinţă din data de 12.03.2004.

Prin urmare, nu poate fi reţinut cu just temei că nu a existat o pronunţare a instanţei de fond asupra cererii recurentului-pârât de chemare în garanţie, critica recurentului fiind nefondată în această privinţă.

În concluzie, niciunul dintre argumentele care au fost invocate în susţinerea recursului declarat de OIRPOSDRU NV nu a fost de natură a justifica o altă soluţie decât cea pronunţată de prima instanţă, recursul fiind nefondat.

B. Recursul declarat de chematul în garanţie Ministerul Fondurilor Europene - Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (MFE-AM POSDRU)

Un prim motiv de casare ce s-a cerut a fi verificat în calea controlului judiciar este cel reglementat de prevederile art. 488, pct. 6 C. proc. civ., în legătură cu modalitatea în care prima instanţă a motivat soluţia dată asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a MFE -AMPOSDRU, apreciindu-se, de către recurent, că sentinţa atacată nu îndeplineşte exigenţele unei motivări conforme prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., nefiind arătate motivele de fapt şi de drept pentru care au fost înlăturate susţinerile părţii privind caracterul întemeiat al excepţiei pe care aceasta o invocase.

Înalta Curte, analizând hotărârea atacată, observă că soluţia de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a autorităţii de management a fost motivată, argumentele expuse fiind de natură a releva raţionamentul logico-juridic ce a condus la adoptarea acestei soluţii.

Fără a reprezenta doar o preluare a argumentelor părţii adverse, constată Înalta Curte că motivarea primei instanţe este una proprie, întemeiată pa analiza textelor de lege care reglementează rolul acestei autorităţi în derularea programelor cu finanţare europeană nerambursabilă în cadrul POSDRU, o astfel de motivare dând posibilitatea exercitării controlului judiciar, asigurând, astfel, respectarea garanţiilor necesare pentru existenţa unui proces echitabil, conform cu cerinţele prevăzute de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

În ceea ce priveşte incidenţa motivului de casare reglementat de art. 488, pct. 8 C. proc. civ., recurentul MFE-AMPOSDRU face trimitere la ceea ce a înţeles intimata-reclamantă să susţină în legătură cu cadrul procesual al cauzei, fără ca aceste susţineri să fie determinante în pronunţarea vreunei soluţii în sensul arătat de această parte litigantă.

Prima instanţă a reţinut că AMPOSDRU poate avea calitate procesuală pasivă în cauză, fiind autoritatea care a aprobat cererea de finanţare a intimatei-reclamante, ulterior fiind delegate către OIRPOSDRU NV funcţiile de gestionare aferente Domeniului Major de Intervenţie 5.2, prin actul adiţional nr. 5 din 08.06.2012, iar prin actul adiţional nr. 6 din 29 august 2012 a fost introdus OIRPOSDRU NV în contractul de finanţare.

Aşadar, s-a arătat de către prima instanţă care sunt raţiunile ce justifică menţinerea în cauză, în calitate de pârât, a MFE-AMPOSDRU.

Un alt aspect circumscris aceluiaşi motiv de casare a fost cel al neconcordanţei intervenite între menţionarea calităţii părţilor în cuprinsul considerentelor şi al dispozitivului, în sensul că MFE- AMPOSDRU are calitatea de pârât în motivarea sentinţei, iar dispozitivul îl indică în calitate de chemat în garanţie.

Aceasta critică nu poate fi întemeiată pe motivul de casare invocat de către recurent, nefiind în discuţie o interpretare sau aplicare greşită a normelor de drept material, fiind vorba despre o simplă eroare de dactilografiere în cuprinsul respectivei hotărâri judecătoreşti.

De altfel, considerentele acestei sentinţe nu lasă loc de dubiu în ceea ce priveşte calitatea reţinută pentru MFE-AMPOSDRU, dată fiind şi pronunţarea expresă a primei instanţe asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a acestei părţi litigante, excepţie respinsă ca neîntemeiată.

A mai făcut recurentul referire la actele normative care au reglementat competenţele AMPOSDRU şi cum au fost acestea partajate cu OIRPOSDRU NV, concluzionând că, deşi contractul a fost semnat de reclamanta cu AMPOSDRU, prin modificările legislative intervenite, responsabilitatea derulării acestuia a fost preluată în întregime de către OIRPOSDRUL NV, această instituţie fiind şi cea care a procedat la emiterea actelor contestate în cauză.

Prin actul adiţional nr. 6 din 31 iulie 2012, la art. I, s-a agreat ca atribuţiile, competenţele, drepturile şi obligaţiile sau angajamentele prevăzute în contractul de finanţare nr. POSDRU/83/5.2/S/51078 în sarcina AMPOSDRU, cu privire la modificările iniţiate de Beneficiar, prin act adiţional sau notificare, rezilierea ulterioară a contractului de finanţare, precum şi gestionarea implementării şi monitorizării ex-post a acestuia, vor fi exercitate de către OIRPOSDRU NV.

Art. II al aceluiaşi act adiţional a arătat că toate celelalte condiţii generale şi speciale ale Contractului de finanţare şi ale actelor adiţionale, după caz, în vigoare la data încheierii prezentului act adiţional, rămân nemodificate.

În virtutea acestui act adiţional încheiat prin voinţa părţilor, a avut loc o delegare a competenţelor conferite iniţial persoanei juridice de drept public învestite cu atribuţii în încheierea, modificarea şi stingerea raporturilor juridice născute prin contractul de finanţare nr. POSDRU/83/5.2/S/51078 cu o altă persoană juridică de drept public, ce a emis actele contestate în cauză.

Este esenţial însă a se observa că premisele emiterii acestor acte au fost cele reliefate în raportul de audit al Curţii de Conturi, ce a analizat aspecte care au ţinut de eligibilitatea proiectului anterior semnării contractului de finanţare, când singura autoritate responsabilă pentru verificarea îndeplinirii criteriilor cerute de metodologia de evaluare a proiectelor depuse de potenţialii beneficiari ai domeniului major de intervenţie 5. 2 "promovarea sustenabilităţii pe termen lung a zonelor rurale în ceea ce priveşte dezvoltarea resurselor umane şi ocuparea forţei de muncă" revenea autorităţii de management din cadrul POSDRU din subordinea MMFPS la acea dată, ulterior prin O.U.G. nr. 9/2014, autoritatea fiind în subordinea MFE.

În atare condiţii, este necesară menţinerea în cauză, în calitate de pârât, a AM POSDRU, cea care a exercitat controlul asupra criteriilor de eligibilitate a proiectului propus de intimata-reclamantă, pentru a-i fi opozabilă hotărârea pronunţată în litigiul pendinte.

Prin urmare, nefiind relevată vreo încălcare sau aplicare greşită a normelor de drept material în chestiunea cadrului procesual stabilit în cauză, instanţa de control judiciar reţine că şi acest motiv de recurs este nefondat.

II. Temeiul de drept al soluţiei pronunţate

Pentru toate aceste considerente, conform prevederilor art. 496 C. proc. civ., în raport de dispoziţiile art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâtul OIRPOSDRU NV şi de chematul în garanţie MFE- AM POSDRU, menţinând ca legală şi temeinică sentinţa civilă nr. 3189 din 24 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE<BR>ÎN NUMELE LEGII<BR>

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de pârâtul Organismul Intermediar Programul Operaţional Sectorial Resurselor Umane - Regiunea Nord-Vest şi chematul în garanţie Ministerul Fondurilor Europene - Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane împotriva sentinţei civile nr. 3189 din 24 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 noiembrie 2016.