Revision request rejected; incompatibility ruling and integrity fine upheld.
Legislator summary
AI generatedThe court rejected the revision request as unfounded, leaving intact the prior decision that had reversed the lower court's annulment of the integrity agency's evaluation report and dismissed the claimant's action, with costs. The claimant, a former Member of Parliament, had sought revision of that decision on four statutory grounds after the court had found him in a state of incompatibility for concurrently holding parliamentary office and corporate director/board-chairman positions, in breach of conflict-of-interest rules. The court held that none of the revision grounds applied: the decision did not exceed the scope of the claim; the alleged falsity of the meeting minutes was not established by a criminal judgment; the registry records were not newly discovered documents but merely repeated facts already considered; and a prosecutor's order declining criminal prosecution was not a final court judgment capable of conflicting with the challenged decision under res judicata principles.
Legislator headnote
AI generatedart. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ, art. 1411 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, art. 509 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ, art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 82 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 161/2003; Revision request rejected; incompatibility ruling and integrity fine upheld: The claimant, a former Member of Parliament, had sought revision of that decision on four statutory grounds after the court had found him in a state of incompatibility for concurrently holding parliamentary office and corporate director/board-chairman positions, in breach of conflict-of-interest rules. The court held that none of the revision grounds applied: the decision did not exceed the scope of the claim; the alleged falsity of the meeting minutes was not established by a criminal judgment; the registry records were not newly discovered documents but merely repeated facts already considered; and a prosecutor's order declining criminal prosecution was not a final court judgment capable of conflicting with the challenged decision under res judicata principles.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedBasis for rejecting the revision request as unfounded.
Full text
Asupra cererii de revizuire de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Cadrul procesual
Cererea de revizuire
Prin cererea adresată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la data de 6 septembrie 2016, intimatul-reclamant A. a cerut revizuirea deciziei nr. 1785 din 7.06.2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosar nr. x/2013, invocând motivele de revizuire prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 1, 3, 5 şi 8 din C. proc. civ., republicat.
În motivarea cererii de revizuire, arată că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis în mod netemeinic şi nelegal recursul promovat de către pârâta Agenţia Naţională de Integritate împotriva sentinţei civile nr. 120 din 20 mai 2014 a Curţii de Apel Galaţi.
Cât priveşte motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., arată că motivarea deciziei supusă revizuirii ignoră dispoziţiile art. 1411 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 care stabilesc clar că mandatul fix nu poate fi prelungit, iar expirarea mandatului organelor de conducere constituie motiv de dizolvare a persoanei juridice. Mandatul revizuentului-reclamant acordat pentru o perioadă de trei ani expirase la data de 28.11.2012, iar invocarea în cuprinsul cererii introductive a suspendării activităţii societăţii începând cu 1.07.2010 a avut exclusiv rolul de a argumenta că nu exista posibilitatea legală ca reclamantul să-şi dea demisia dintr-o funcţie deţinută pe baza unui mandat care expirase de drept, într-o societate a cărei activitate era suspendată. Revizuentul nu a avut cunoştinţă de eroarea săvârşită de reprezentanţii legali ai B. S.A. la data de 15.04.2013 în cuprinsul procesului-verbal de şedinţă, acesta fiind motivul pentru care nu a întreprins nici un demers pentru corectarea falsului intelectual/erorii materiale.
Instanţa de recurs s-a pronunţat în sensul casării sentinţei nr. 120 din 20 mai 2014 a Curţii de Apel Galaţi şi respingerii cererii reclamantului, fără a indica motivele respingerii, respectiv dacă cererea este respinsă ca nefondată sau ca neîntemeiată şi nici normele de drept material nesocotite de instanţa de fond, fiind încălcat, astfel, dreptul reclamantului la un proces echitabil.
Cât priveşte motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., arată că procesul-verbal nr. x din 15 aprilie 2013 al Adunării Generale a B. S.A., contrar celor reţinute prin decizia a cărei revizuire se cere, atestă fapte şi împrejurări necorespunzătoare adevărului. Înscrisul menţionat este un fals, relevante în acest sens fiind declaraţiile notariale ulterioare ale semnatarilor acestui proces-verbal. Analizând aceste declaraţii, coroborate cu celelalte probe aflate în dosar nr. x/2013, instanţa de recurs trebuia să decidă fără nici o urmă de îndoială în sensul inexistenţei unei presupuse stări de incompatibilitate. Instanţa de recurs era obligată să înlăture orice dubiu şi să facă aplicarea dispoziţiilor art. 301-308 C. proc. civ., în ceea ce priveşte înscrisul menţionat.
Cât priveşte motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., revizuentul arată că eroarea din evidenţele ORC Vrancea a fost corectată şi comunicată ANI, care a omis să informeze instanţa asupra acestei rectificări. Despre această rectificare a evidenţelor ORC Vrancea revizuentul a aflat abia la data de 30.08.2016. ORC Vrancea a arătat şi în adresa din 30 august 2016 că eroarea din evidenţele sale a fost corectată la data de 16.04.2016, potrivit notei interne nr. 6316 din 16 aprilie 2016, aspecte care au fost comunicate ANI. Astfel, înscrisul în baza căruia Agenţia Naţională de Integritate şi instanţa de recurs au ajuns la concluzia existenţei stării de incompatibilitate este eronat, respectiv fals şi a influenţat soluţia instanţei de recurs, fiind infirmat ulterior de adresa din 30 august 2016.
Printr-o completare adusă motivelor de revizuire, revizuentul adaugă, în cazul motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., împrejurarea că instanţa de recurs s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut de către recurent, atunci când a stabilit că rectificarea procesului-verbal al Adunării Generale a Acţionarilor din data de 15.04.2013 este un act pro causa.
Cât priveşte motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arată că instanţa de recurs a nesocotit ordonanţa din 16.05.2014 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a stabilit că mandatul de administrator al revizuentului era încheiat la data începerii mandatului de deputat, iar starea de incompatibilitate nu a existat. A fost încălcată, astfel, autoritatea de lucru judecat a acestei ordonanţe, introducându-se dubii nepermise cu privire la temeinicia soluţiei penale. Procesul penal fiind finalizat pe motiv că fapta nu există, în nicio procedură ulterioară nu este permisă afirmarea de către o instanţă judecătorească sau autoritate disciplinară că fapta există. Ordonanţa parchetului s-a pronunţat în mod explicit şi definitiv privind expirarea mandatului de administrator, fiind prezumată a exprima adevărul şi neputând fi rejudecată de decizia nr. 1785/2016, atacată cu revizuire, care a reţinut în mod eronat contrariul.
Apărările intimatei
Prin întâmpinare, intimata-recurentă-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate solicită respingerea cererii de revizuire, ca nefondată.
Cu privire la motivul de revizuire bazat pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., arată că noţiunea de "lucru cerut" trebuie interpretată ca referindu-se la cererea principală şi cele accesorii sau subsidiare, iar nu la diferitele argumente care susţin sau combat acest cereri.
Prin decizia pronunţată, instanţa de recurs a examinat toate motivele de casare şi a motivat concluzia la care a ajuns în legătură cu obiectul litigiului. Revizuentul critică soluţia dată în recurs, depăşind limitele procedurale în care poate fi exercitată calea extraordinară de atac a revizuirii. Se încearcă dezvoltarea unui nou motiv de anulare a raportului de evaluare întocmit de Agenţia Naţională de Integritate şi obţinerea rejudecării cauzei, ceea ce nu este posibil pe calea revizuirii.
Cu privire la motivul de revizuire bazat pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., declaraţiile notariale la care se referă revizuentul sunt date după data pronunţării deciziei nr. 1785/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal. Nu sunt îndeplinite condiţiile acestui motiv de revizuire.
Cu privire la motivul de revizuire bazat pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., de asemenea nu sunt îndeplinite condiţiile revizuirii. Nota internă nr. 6316 din 16 aprilie 2014 la care se referă revizuentul nu constituie un înscris nou, fiind anterioară pronunţării sentinţei civile nr. 120 din 20 mai 2014 a Curţii de Apel Galaţi. Agenţia Naţională de Integritate nu a primit din partea ORC Vrancea nicio informare referitoare la aspectele invocate de revizuent.
Cu privire la motivul de revizuire bazat pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arată ordonanţa de renunţare la urmărirea penală nr. 16/P/2014 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se referă la inexistenţa infracţiunii de fals în declaraţii în ceea ce îl priveşte pe revizuent, în vreme ce decizia a cărei revizuire se cere se referă la o situaţie total diferită şi anume la starea de incompatibilitate reglementată de dispoziţiile Legii nr. 161/2003. Nu sunt îndeplinite cerinţele legale pentru acest caz de revizuire neexistând hotărâri definitive potrivnice.
Cererea de suspendare a hotărârii atacate cu revizuire
În cadrul cererii de revizuire, revizuentul reclamant A. a solicitat şi suspendarea executării deciziei nr. 1785/2016, atacată cu revizuire.
Cererea de suspendare a fost respinsă prin încheierea din 28 septembrie 2016.
Hotărârea atacată cu revizuire
Prin decizia nr. 1785 din 7.06.2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Integritate împotriva sentinţei nr. 120 din 20 mai 2014 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a casat sentinţa atacată şi, pe fond, a respins acţiunea formulată de reclamantul A., cu obligarea acestuia la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către recurenta-pârâtă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de recurs a reţinut că în conformitate cu raportul de evaluare nr. 59136/G/II din 12.12.2013 întocmit de Inspecţia de Integritate din cadrul Agenţiei Naţionale de Integritate, reclamantul A., deputat în legislatura 2012-2016, s-a aflat în incompatibilitate în perioada 20 decembrie 2012-21 mai 2013, perioadă în care a deţinut concomitent atât funcţia de deputat, cât şi funcţia de administrator şi preşedinte al consiliului de administraţie al B. S.A., încălcând în acest fel dispoziţiile art. 82 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 161/2003, dispoziţiile art. 49 lit. a) şi b) din Legea nr. 96/2006 şi dispoziţiile art. 198 alin. (1) din Regulamentul Camerei Deputaţilor. În acelaşi raport s-a reţinut că există indicii că persoana evaluată a săvârşit infracţiunea de fals în declaraţii prevăzută de dispoziţiile art. 292 din C. pen. .
Reclamantul a contestat în justiţie raportul de evaluare, iar Curtea de Apel Galaţi, prin sentinţa recurată a anulat în întregime actul administrativ atacat. Contestarea raportului de evaluare s-a fundamentat pe dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 176/2010, text legal în conformitate cu care "persoana care face obiectul evaluării poate contesta raportul de evaluare a conflictului de interese sau a incompatibilităţii în termen de 15 zile de la primirea acestuia, la instanţa de contencios administrativ". Textul legal precitat deschide calea acţiunii în justiţie pentru contestarea raportului, de evaluare, însă numai cu privire la partea care se referă la conflictul de interese de ordin administrativ sau la incompatibilităţi.
În condiţiile în care raportul de evaluare conţine o dispoziţie de sesizare a Parchetului cu privire la existenţa indiciilor unei infracţiuni, referitor la aceasta instanţa de contencios administrativ nu posedă competenţa de a exercita controlul de legalitate în temeiul Legii nr. 554/2004 . Mai exact, partea din raportul de evaluare prin care s-a dispus sesizarea organelor de cercetare penală în vederea efectuării de cercetări specifice cu privire la existenţa elementelor constitutive ale unei infracţiuni, reprezintă o sesizare penală şi nu este un act infralegislativ supus cenzurii instanţei de contencios administrativ. Actele administrative sunt acte juridice, în sensul că sunt manifestări de voinţă făcute în exercitarea funcţiei executive a statului în scopul de a produce anumite efecte juridice. În termenii art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004 actul administrativ este definit ca:
"… - actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice; …".
Având ca reper textul legal precitat, este de esenţă pentru actul administrativ că emiterea acestuia de către autorităţile publice, decurge în mod direct din puterea publică cu care autorităţile sunt investite, ceea ce îi imprimă un regim juridic specific, acela de putere publică.
Prin urmare, rezultă cu evidenţă că sesizarea Parchetului, deşi este o manifestare de voinţă a Agenţiei Naţionale de Integritate, nu e făcută în regim de putere publică, în sensul art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, ci este o simplă sesizare penală, care se supune regulilor de procedură penală ce nu poate fi cenzurată pe calea contenciosului administrativ.
Instanţa de recurs a reţinut că jurisprudenţa instanţei supreme este unanimă în sensul că sesizarea organelor penale, parte a raportului de evaluare întocmit de Agenţia Naţională de Integritate, nu poate fi cenzurată de instanţa de contencios administrativ în condiţiile Legii nr. 554/2004 (a se vedea în acest sens deciziile civile nr. 1992/2015, 6035/2013, 4715/2012, 5998/2011). Inclusiv decizia civilă nr. 1884 din 9 aprilie 2014 pronunţată în dosarul numărul x/2012 de către ÎCCJ-SCAF, invocată de către intimatul-reclamant, conţine aceeaşi soluţie, în sensul că instanţa de contencios administrativ "… nu analizează şi nu cenzurează acea parte din raportul de evaluare ce vizează sesizarea organelor penale cu posibilul conflict de interese de natură penală".
Conform art. 82 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, calitatea de deputat, cum este situaţia intimatului reclamant, este incompatibilă cu, printre altele, cea de preşedinte al consiliului de administraţie/administrator la o societate comercială. Domnul A. în timpul exercitării mandatului de deputat a deţinut concomitent şi funcţiile de administrator şi de preşedinte al consiliului de administraţie al unei societăţi comerciale, S.C. B. S.A., rezultând că domnia sa s-a aflat în stare de incompatibilitate, consecinţă a încălcării dispoziţiilor imperative şi inderogabile ale art. 82 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 161/2003 .
În condiţiile în care textul de lege mai sus citat nu face distincţie după cum societatea comercială are sau nu activitatea suspendată, ci statuează fără echivoc faptul că există incompatibilitate ca urmare a deţinerii funcţiilor enumerate, în acelaşi timp, rezultă că acest aspect este irelevant din perspectiva constatării stării de incompatibilitate a unei persoane, în raport de prevederile Legii nr. 161/2003. Aşa cum arată recurenta, expirarea perioadei de 3 ani pentru care a fost numit în consiliul de administraţie nu echivalează cu încetarea calităţii de administrator şi nici cu aceea de preşedinte al consiliului de administraţie, din moment ce nu a fost numit un nou consiliu de administraţie. Mai mult, este fără putinţă de tăgadă faptul reclamantul a continuat să deţină aceste funcţii şi după expirarea celor trei ani, aşa cum rezultă neechivoc din procesul-verbal nr. x din 15 aprilie 2013. Din înscrisul amintit rezultă că intimatul-reclamant la data respectivă deţinea funcţia de preşedinte al consiliului de administraţie, calitate în care a condus adunarea generală ordinară a acţionarilor din cadrul Societăţii B. S.A.. Nu e deloc credibilă, în opinia instanţei supreme, o eroare de tipul celei semnalată de reclamant, în sensul să fie menţionat din greşeală în procesul-verbal de şedinţă domnul A. ca preşedinte al consiliului de administraţie, conducând adunarea generală din data respectivă, cu toate că, în realitate, o altă persoană deţinea funcţia respectivă şi care ar fi condus şedinţa în cauză, dacă într-adevăr reclamantul, aşa cum susţine acesta, la momentul respectiv nu mai avea nici o legătură cu societatea în discuţie.
Apare aşadar că rectificarea menţiunilor din procesul-verbal din 15 aprilie 2013 este o probă constituită pro causa, motiv pentru care instanţa supremă o va înlătura. Concluzia că este vorba de o probă constituită pro causa este consolidată şi de faptul că reclamantul nu s-a apărat în sensul că nu mai deţinea nicio funcţie în cadrul Societăţii B. S.A. şi că s-ar fi comis acea eroare, în procesul-verbal de şedinţă, nici în timpul verificărilor efectuate de către inspectorul de integritate şi nici măcar o astfel de apărare nu a fost formulată prin cererea de chemare în judecată. Dimpotrivă, în toată această perioadă reclamantul şi-a centrat apărarea, în esenţă, exclusiv pe ideea că societatea ar fi avut activitatea suspendată. Abia după ce cauza s-a aflat în curs de judecată la instanţa de fond, în anul 2014, a fost demarată procedura de rectificare a pretinsei erori din procesul-verbal de şedinţă din 15 aprilie 2013, ceea ce face ca demersul respectiv să nu fie credibil. Cât priveşte adeverinţa eliberată de Comisia juridică de disciplină şi imunităţi din cadrul Camerei Deputaţilor, în care se precizează că reclamantul a fost prezent la şedinţa din 15 aprilie 2013 a Comisiei, nu demonstrează că în data respectivă acesta nu ar fi putut participa şi la şedinţă adunării generale a acţionarilor Societăţii Comerciale B. S.A.. Oricum, procesul-verbal al şedinţei din 15 aprilie 2013 demonstrează fără echivoc faptul că A. deţinea şi exercita funcţia de preşedinte al consiliului de administraţie al societăţii la momentul respectiv, ceea ce îl poziţionează în conflict cu prevederile art. 82 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 161/2003.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte a constatat că recursul promovat de către pârâtă Agenţia Naţională de Integritate împotriva sentinţei civile nr. 120 din 20 mai 2014 a Curţii de Apel Galaţi este fondat, astfel că, potrivit art. 496 C. proc. civ., l-a admis, casând sentinţa recurată şi, pe fond, respingând acţiunea formulată de către reclamant.
II. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra cererii de revizuire
1. Argumentele de fapt şi de drept relevante
Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 1,3,5 şi 8 din C. proc. civ., (r)evizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă:
1. s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut;
(…)
3. un judecător, martor sau expert, care a luat parte la judecată, a fost condamnat definitiv pentru o infracţiune privitoare la pricină sau dacă hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul ori în urma judecăţii, când aceste împrejurări au influenţat soluţia pronunţată în cauză. În cazul în care constatarea infracţiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penală, instanţa de revizuire se va pronunţa mai întâi, pe cale incidentală, asupra existenţei sau inexistenţei infracţiunii invocate. În acest ultim caz, la judecarea cererii va fi citat şi cel învinuit de săvârşirea infracţiunii;
(…)
5. după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor;
(…)
8. există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri;
(…)
Cât priveşte cazul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., revizuentul arată că instanţa de recurs s-a pronunţat pe fondul cererii sale în anularea raportului de evaluare nr. 59136/G/II/12.02.2013 al ANI, fără a arăta cum a respins cererea, respectiv ca nefondată sau ca neîntemeiată.
Se constată, din simpla reproducere a acestor susţineri, că ele nu se referă la încălcarea de către instanţa de recurs, care a evocat fondul, a principiului disponibilităţii. Revizuentul nu invocă o inadvertenţă între ceea ce s-a cerut şi ceea ce s-a acordat, aşa cum impune textul de lege anterior citat.
Pe de altă parte, respingerea cererii în anulare, ca neîntemeiată rezultă din considerentele deciziei nr. 1785 din 07 iunie 2016, care expun argumentele în fapt şi în drept ale soluţiei pronunţate.
A mai arătat revizuentul că instanţa de recurs s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu au fost cerute, atunci când a stabilit că rectificarea procesului-verbal al şedinţei Adunării Generale a Acţionarilor din data de 15.04.2013 este un act întocmit pro causa. Revizuentul confundă obiectul cererii, de la care nu s-a îndepărtat instanţa, cu argumentarea soluţiei pronunţate în recurs. Prin "lucru cerut", în sensul art. art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., se înţelege obiectul pricinii deduse judecăţii. Nu constituie extra petita referirile din cadrul considerentelor deciziei nr. 1785 din 07 iunie 2016 la caracterul pro causa al unor înscrisuri probatorii de care s-a prevalat revizuentul intimat reclamant, ci acestea constituie parte a argumentaţiei pentru care cererea reclamantului a fost respinsă.
Mai arată revizuentul că instanţa de recurs ar fi interpretat greşit cadrul normativ incident, în special dispoziţiile Legii nr. 31/1990 din care rezultă că mandatul de administrator al societăţii încetează la împlinirea termenului pentru care a fost acordat. Aceste susţineri exced net cazului de revizuire invocat. Pe calea revizuirii nu pot fi invocate pretinse greşeli de judecată, respectiv critici prin care se urmăreşte obţinerea unei alte interpretări a normelor de drept aplicabile.
Cât priveşte motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., revizuentul arată că înscrisul proces-verbal nr. x din 15 aprilie 2013 al Adunării Generale a Acţionarilor B. S.A. este un fals, atestând o împrejurare necorespunzătoare adevărului, respectiv cea referitoare la prezenţa sa la şedinţă, în calitate de preşedinte al Consiliului de administraţie. Se constată că intimatul-reclamant a susţinut şi în faţa instanţei care a pronunţat decizia supusă revizuirii că procesul-verbal cuprinde datele arătate nereale. În revizuire, formulează critici inadmisibile referitoare la procedura urmată de instanţa de recurs, care în opinia sa, ar fi trebuit să facă aplicarea art. 301 şi următoarele C. proc. civ. în ceea ce priveşte înscrisul menţionat, deşi intimatul-reclamant nu s-a înscris în fals, ci a solicitat să se ţină seama de rectificarea acestui proces-verbal operată conform hotărârii societăţii din 11.03.1014.
Nu sunt îndeplinite condiţiile cazului de revizuire invocat, potrivit căruia hotărârea trebuie să se fi dat în temeiul unui înscris declarat fals, în cursul ori în urma judecăţii. Dovada falsului se face printr-o hotărâre judecătorească, nefiind suficientă doar afirmaţia în acest sens a revizuentului. Revizuentul nu a arătat, respectiv probat, că falsul nu ar mai putea fi constatat pe cale penală şi nici nu a solicitat instanţei de revizuire să se pronunţe asupra existenţei sau inexistenţei falsului, ci s-a limitat a susţine că menţiunile arătate nu corespund realităţii, aspect pe care, fără temei, îl consideră a fi probat prin declaraţiile notariale ulterioare ale participanţilor la şedinţă, anexate cererii de revizuire.
Cât priveşte motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., revizuentul se referă la evidenţele Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Vrancea care, aşa cum rezultă din conţinutul adresei nr. R/14064 din 30 august 2016, emisă de această instituţie, a procedat la data de 16.04.2014 la înregistrarea notei interne nr. 6316 din 16 aprilie 2014 conform căreia mandatul consiliului de administraţie al B. S.A., din care a făcut parte şi A., a fost de trei ani, începând cu data de 16.11.2009, conform hotărârii nr. 1 din 16 noiembrie 2009 a societăţii.
Cazul de revizuire menţionat se referă la descoperirea, după darea hotărârii, a unor înscrisuri doveditoare reţinute de parte potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor.
Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite nici condiţiile acestui caz de revizuire întrucât înscrisurile doveditoare la care se referă revizuentul, respectiv adresa din 30 august 2016 a Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Vrancea şi nota internă nr. 6316 din 16 aprilie 2014 nu cuprind date factuale diferite de cele avute în vedere de instanţa de recurs care a pronunţat decizia supusă revizuirii. Dimpotrivă, ele menţionează aceleaşi date privitoare la deţinerea funcţiei din cadrul consiliului de administraţie al B. S.A. care au fost prezentate şi instanţei de recurs, respectiv: data numirii a fost 16.11.2009, funcţia deţinută - preşedinte al consiliului de administraţie, conform hotărârii nr. 1 din 16 noiembrie 2009 a B. S.A., iar durata mandatului a fost de trei ani, expirând la 16.11.2012.
Aceste date au integrate în argumentaţia instanţei de recurs care, însă, a reţinut că expirarea duratei mandatului pentru care reclamantul a fost numit în consiliul de administraţie nu echivalează cu încetarea calităţii de preşedinte al consiliului de administraţie, de vreme ce nu a fost numit noul consiliu de administraţie, iar la data de 15.04.2013 reclamantul a exercitat atribuţiile funcţiei, conform menţiunilor din procesul-verbal al şedinţei adunării generale a acţionarilor societăţii.
Prin urmare, înscrisurile invocate nu sunt înscrisuri noi doveditoare, din care să rezulte împrejurări care nu au fost cunoscute instanţei de recurs.
Din nou, susţinerile revizuentului referitoare la greşita concluzie a instanţei de recurs asupra existenţei stării de incompatibilitate reprezintă critici la adresa deciziei care nu pot fi formulate pe calea de atac extraordinară de retractare a revizuirii.
Cât priveşte motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite condiţiile acestui caz de revizuire întrucât revizuentul nu se raportează la existenţa unei hotărâri judecătoreşti definitive a cărei autoritate de lucru judecat să fi fost încălcată prin decizia nr. 1785/2016, ci se referă la o ordonanţă a procurorului dată la 12 mai 2014 în dosarul nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Prin aceasta s-a renunţat la urmărirea penală a revizuentului pentru infracţiunea de fals în declaraţii, în motivare reţinându-se că, la data depunerii declaraţiilor de interese, mandatul lui A. de preşedinte al consiliului de administraţie şi administrator era expirat.
Ordonanţa procurorului nu este hotărâre judecătorească, care să se bucure de autoritate de lucru judecat. Or, revizuirea prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. presupune contrarietate de hotărâri judecătoreşti.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate
Constatând că nu sunt întrunite cerinţele nici unui caz de revizuire dintre cele invocate de către revizuent, în temeiul art. 513 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de revizuire formulată de intimatul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 1785 din 7 iunie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosar nr. x/2013, ca nefondată.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 noiembrie 2016.