Late VAT refund interest entitlement: absolute 45-day statutory deadline versus administrative chronological processing plans

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea de chemare în judecată rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A., în contradictoriu cu Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia fiscală pentru contribuabili nerezidenţi a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună: anularea Deciziei de soluţionare a Contestaţiei din 08 octombrie 2014 emisă de către ANAF, prin care organele fiscale au respins Contestaţia fiscală din 01 octombrie 2014, anularea Deciziei nr. 53403 din 26 august 2014, prin care ANAF a respins Cererea de dobânzi din 31 iulie 2014 prin care Societatea a solicitat acordarea de dobânzi pentru rambursarea cu întârziere a sumelor datorate cu titlu de TVA conform celor 14 deconturi cu sume negative de TVA cu opţiune de rambursare aferente perioadei martie 2011 - aprilie 2012, recunoaşterea dreptului Societăţii de a beneficia de dobânzi de întârziere în cuantum total de 2.134.263 RON, precum şi obligarea ANAF la achitarea efectivă către Societate a sumei de 2.134.263 RON, cu titlu de dobânzi de întârziere, cu cheltuieli de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2357 din data de 24.09.2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti; a anulat Decizia nr. 53403 din 08 octombrie 2014 şi Decizia nr. 53403 din 26 august 2014 şi a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2.134.263 RON, cu titlul de dobânzi de întârziere. Totodată, a fost obligată pârâta şi la plata sumei de 6.000 RON, cheltuieli de judecată către reclamantă, cu aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ., în ceea ce priveşte onorariu avocat.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 2357 din data de 24.09.2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a formulat recurs pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs pârâta a arătat că, soluţionarea cu întârziere a deconturilor de TVA, includerea în planul de control a deconturilor TVA cu suma negativă şi opţiune de rambursare s-a efectuat ţinând cont de:

- dispoziţiile Cap. 1 lit. b) pct. 6 din Ordinul MFP nr. 2017/2011 potrivit cărora deconturile de TVA se soluţionează "În ordinea cronologică a înregistrării lor la organul fiscal teritorial";

- prevederile art. 105 alin. (6) din O.G. nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora "Activitatea de inspecţie fiscală se organizează şi se desfăşoară în baza unor programe anuale, trimestriale şi lunare aprobate în condiţiile stabilite prin ordin al preşedintelui ANAF, respectiv prin acte ale autorităţilor administraţiei publice locale, după caz";

- dispoziţiile date prin Nota de serviciu nr. 23506 din 19 ianuarie 2007 a DGFP-MB;

- aprobarea direcţiei de specialitate din cadrul ANAF.

Procedura de restituire şi de rambursare a sumelor de la buget este aprobată prin ordin al ministrului Finanţelor Publice, în speţa de faţă Ordinul nr. 1899/2004 - pentru aprobarea procedurii de restituire şi de rambursare a sumelor de la buget, precum şi de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituire sau rambursate cu depăşirea termenului legal.

De asemenea, potrivit art. 70 alin. (2) din C. proc. fisc., cu modificările şi completările ulterioare, "în situaţiile în care, pentru soluţionarea cererii, sunt necesare informaţii suplimentare relevante pentru luarea deciziei, acest termen se prelungeşte cu perioada cuprinsă între data solicitării şi data primirii informaţiilor solicitate".

În urma efectuării inspecţiei fiscale s-a întocmit Raportul de inspecţie fiscală nr. x din 09 iulie 2012, care a fost transmis către Activitatea de Metodologie şi Administrare a Veniturilor Statului cu adresa din 10 iulie 2012, pentru valorificare.

Conform concluziilor Raportului de inspecţie fiscală şi a deciziilor de rambursare, restituirea a fost efectuată de către Activitatea de Metodologie şi Administrare a Veniturilor Statului - Serviciul Reprezentanţe Străine, Ambasade şi de Administrare a Contribuabililor Nerezidenţi, rambursându-se suma aprobată la rambursare către contribuabilul A., conform Instrucţiunilor nr. 802.520 din 03 iulie 2009 privind rambursarea lunară a TVA, cu modificările şi completările ulterioare, aprobate de ministrul finanţelor publice în care se precizează:

"Începând cu luna noiembrie 2009 principiile utilizate în selecţia de rambursare sunt următoarele: suma necesară pentru rambursarea lunară se va încadra într-o sumă stabilită la nivel naţional de comun acord cu Direcţia generală trezorerie şi contabilitate publică din cadrul M.F.P.; selecţia deconturilor care urmează la rambursare, conform principiilor menţionate se realizează din baza de date naţionale cuprinzând deconturile cu decizie de rambursare, cu ajutorul aplicaţiei informatice pusă la dispoziţie de D.G.T.I. Decontarea lunară efectivă se realizează automat la 3 termene fixe".

Deconturile cu sume negative şi opţiune de rambursare a taxei pe valoarea adăugată vor fi incluse în programul de activitate ţinându-se cont de: ordinea cronologică; societăţile cu mai multe deconturi negative cu opţiune de rambursare a taxei pe valoarea adăugată; cuantumul sumei solicitate.

Motivele enumerate mai sus justifică întârzierea în cuprinderea în planul de control a cererilor de rambursare a societăţii nerezidente A., prin stocul foarte mare de cereri existent în cadrul D.G.F.P.M.B., coroborat cu numărul personalului din cadrul inspecţiei fiscale, vechimea cererilor de rambursare, precum şi termenele de restituire a sumelor aferente TVA aprobat la rambursare, conform tranşelor stabilite la nivel naţional.

Prin cea de-a doua critică, recurenta-pârâtă a arătat că în mod greşit instanţa de fond a dispus obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 6000 RON şi nu a avut în vedere dispoziţiile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ. potrivit cărora: Instanţa poate, chiar şi din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, atunci când acesta este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei.

Astfel, dispoziţiile sus citate conferă prerogativa instanţei de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului avocaţial cuvenit, prin prisma proporţionalităţii sale cu amplitudinea şi complexitatea activităţii depuse, cât şi cu valoarea pricinii.

Faţă de aceste aspecte, recurenta-pârâtă a solicitat diminuarea cheltuielilor de judecată pe considerentul că este nejustificat cuantumul acestora.

Pentru aceste motive s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate cu consecinţa respingerii acţiunii, ca neîntemeiată.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată, intimata A. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate, ca fiind legală.

5. Procedura derulată în recurs

În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin încheierea de şedinţă din data de 12 iulie 2017, s-a dispus comunicarea raportului, în baza dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., cu menţiunea că părţile pot formula în scris un punct de vedere asupra raportului, în termen de 10 zile de la comunicare, iar prin încheierea de şedinţă din data de 18 septembrie 2017, s-a admis în principiu recursul declarat de pârât şi s-a fixat termen pentru judecarea recursului în şedinţă publică.

6. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenta-pârâtă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei-reclamante, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Prin cererea dedusă judecăţii, reclamanta a solicitat anularea Deciziei de soluţionare a Contestaţiei din 08 octombrie 2014 emisă de către ANAF, prin care organele fiscale au respins Contestaţia fiscală din 01 octombrie 2014, anularea Deciziei nr. 53403 din 26 august 2014, prin care ANAF a respins Cererea de dobânzi din 31 iulie 2014 prin care Societatea a solicitat acordarea de dobânzi pentru rambursarea cu întârziere a sumelor datorate cu titlu de TVA conform celor 14 deconturi cu sume negative de TVA cu opţiune de rambursare aferente perioadei martie 2011 - aprilie 2012, recunoaşterea dreptului Societăţii de a beneficia de dobânzi de întârziere în cuantum total de 2.134.263 RON, precum şi obligarea ANAF la achitarea efectivă către Societate a sumei de 2.134.263 RON, cu titlu de dobânzi de întârziere.

Deci, în speţa de faţă, problema supusă analizei instanţei de judecată vizează împrejurarea dacă soluţionarea deconturilor de TVA înregistrate de societatea reclamantă la organele fiscale competente s-a realizat cu depăşirea termenului legal de 45 de zile şi dacă această depăşire a termenului legal justifică obligarea pârâtei la plata dobânzilor de întârziere.

În vederea rambursării sumelor de TVA acumulate în România, reclamanta a înregistrat 14 deconturi negative cu opţiune de rambursare (DNOR) a TVA-ului, după cum urmează:

1) DNOR 32031 din 15 aprilie 2011 aferent lunii martie 2011 cu suma de TVA de rambursat de 1.761.786 RON ("Decontul aferent lunii martie 2011");

2) DNOR 39981 din 16 mai 2011 aferent lunii aprilie 2011 cu suma de TVA de rambursat de 1.244.030 RON ("Decontul aferent lunii aprilie 2011");

3) DNOR 50356 din 15 iunie 2011 aferent lunii mai 2011 cu suma de TVA de rambursat de 1.410.717 RON ("Decontul aferent lunii mai 2011");

4) DNOR 58388 din 07 iulie 2011 aferent lunii iunie 2011 cu suma de TVA de rambursat de 1.561.976 RON ("Decontul aferent lunii iunie 2011");

5) DNOR 70404 din 12 august 2011 aferent lunii iulie 2011 cu suma de TVA de rambursat de 952.898 RON ("Decontul aferent lunii iulie 2011");

6) DNOR 80396 din 23 septembrie 2011 aferent lunii august 2011 cu suma de TVA de rambursat de 1.453.759 RON ("Decontul aferent lunii august 2011");

7) DNOR 88372 din 21 octombrie 2011 aferent lunii septembrie 2011 cu suma de TVA de rambursat de 2.279.270 RON ("Decontul aferent lunii septembrie 2011");

8) DNOR 100915 din 24 noiembrie 2011 aferent lunii octombrie 2011 cu suma de TVA de rambursat de 2.259.399 RON ("Decontul aferent lunii octombrie 2011");

9) DNOR 4272011 din 27 decembrie 2011 aferent lunii noiembrie 2011 cu suma de TVA de rambursat de 2.386.167 RON ("Decontul aferent lunii noiembrie 2011");

10) DNOR 11712011 din 20 ianuarie 2012 aferent lunii decembrie 2011 cu suma de TVA de rambursat de 1.587.120 RON ("Decontul aferent lunii decembrie 2011");

11) DNOR 21355 din 17 februarie 2012 aferent lunii ianuarie 2012 cu suma de TVA de rambursat de 1.610.755 RON ("Decontul aferent lunii ianuarie 2012");

12) DNOR 35971 din 19 martie 2012 aferent lunii februarie 2011 cu suma de TVA de rambursat de 1.771.035 RON ("Decontul aferent lunii februarie 2012");

13) DNOR 2803 din 24 aprilie 2012 aferent lunii martie 2012 cu suma de TVA de rambursat de 1.972.565 RON ("Decontul aferent lunii martie 2012");

14) DNOR 3505 din 23 mai 2012 aferent lunii aprilie 2012 cu suma de TVA de rambursat de 1.166.271 RON ("Decontul aferent lunii aprilie 2012").

Pentru soluţionarea deconturilor de TVA, autorităţile fiscale române au iniţiat o inspecţie fiscală în perioada 13.06.2012 - 09.07.2012, în urma căreia au emis Raportul de inspecţie fiscală nr. x din 09 iulie 2012 şi Decizia privind nemodificarea bazei de impunere nr. F-B 272 din 10 iulie 2012, prin intermediul cărora au constatat că suma reprezentând TVA totală de rambursat aşa cum a fost solicitată de societate prin intermediul celor 14 deconturi de TVA înregistrate, coincide cu suma rezultată în urma inspecţiei fiscale, respectiv 23.417.748 RON şi pe care au aprobat-o la plată, fiind emise 14 Decizii de rambursare a TVA la data de 18.07.2012.

De asemenea, din actele dosarului rezultă că rambursarea efectivă a TVA de rambursat stabilită prin Decizia de nemodificare a bazei de impunere s-a realizat în două tranşe: tranşa I - în valoare de 22.251.477 RON, la data de 09.08.2012 şi tranşa a II-a - în valoare de 1.166.271 RON, la data de 30.08.2012.

Potrivit dispoziţiilor art. 70 din C. proc. fisc.: (1) Cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluţionează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare.

(2) În situaţiile în care, pentru soluţionarea cererii, sunt necesare informaţii suplimentare relevante pentru luarea deciziei, acest termen se prelungeşte cu perioada cuprinsă între data solicitării şi data primirii informaţiilor solicitate.

Din interpretarea logico-juridică rezultă că, numai în situaţia în care pentru soluţionarea cererii sunt necesare informaţii suplimentare relevante pentru luarea deciziei, termenul de 45 de zile se prelungeşte cu perioada cuprinsă între data solicitării şi data primirii informaţiilor solicitate.

Or, în cazul de faţă, autorităţile fiscale române nu au stabilit în sarcina intimatei-reclamante obligaţia de prezentare a unor informaţii suplimentare în vederea analizării deconturilor de TVA, ci, prin raportul de inspecţie fiscală au constatat că suma reprezentând TVA totală de rambursat este suma solicitată de intimata-reclamantă prin intermediul celor 14 Deconturi de TVA înregistrate, respectiv 23.417.748 RON pe care au aprobat-o la plată.

Totodată, Înalta Curte constată că, potrivit art. 124 alin. (1) din C. proc. fisc., în forma în vigoare la data expirării termenului de soluţionare a cererii de decont, pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) şi (2<SUP>1</SUP>) sau la art. 70, după caz, până la data stingerii prin oricare dintre modalităţile prevăzute de lege. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor, iar nivelul dobânzii este cel prevăzut la art. 120 alin. (7) (0,03% pentru fiecare zi de întârziere)".

În ceea ce priveşte calculul dobânzii, Înalta Curte constată că aceasta se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare expirării termenului prevăzut la art. 112 alin. (2) (actualul art. 117) şi art. 199 (actualul art. 70) din C. proc. fisc. până la data stingerii inclusiv a obligaţiei de plată prin compensare, restituire sau rambursare, având în vedere şi dispoziţiile pct. 119.1 din Normele Metodologice de aplicare a Codului de procedură fiscală.

Pentru nerespectarea termenului de 45 de zile privind rambursarea TVA, conform deconturilor cu sume negative şi opţiune de rambursare, înregistrate la Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Nerezidenti, aferente perioadei martie 2011 - aprilie 2012, reclamanta - societatea nerezidentă A. a depus la Direcţia Generală Regionala a Finanţelor Publice Bucureşti, cererea înregistrată sub nr. x din 31 iulie 2014, privind acordarea dobânzilor în suma de 2.134.263 RON.

Această solicitare a fost respinsă cu motivarea că, deconturile de TVA se soluţionează, conform Cap. 1, lit. b), punctul 6 din Ordinul MFP nr. 2017/2011, în ordinea cronologică a înregistrării lor la organul fiscal teritorial şi potrivit planificării naţionale. Prin urmare, depăşirea termenului nu poate conduce la admiterea cererii. De asemenea, s-au indicat dispoziţiile art. 70, alin. (2) din C. proc. fisc., cu modificările şi completările ulterioare, conform cărora în "situaţiile în care, pentru soluţionarea cererii, sunt necesare informaţii suplimentare relevante pentru luarea deciziei, acest termen se prelungeşte cu perioada cuprinsa intre data solicitării şi data primirii informaţiilor solicitate".

Or, în cauză, cererile de decont cu sume negative TVA, astfel cum au fost identificate de intimata-reclamantă prin cererea dedusă judecăţii, au fost recunoscute, aprobate şi plătite efectiv cu depăşirea termenului de 45 de zile instituit de legiuitor, fapt recunoscut chiar de pârâtă.

Că intimata-reclamantă este îndreptăţită la acordarea dobânzilor în această manieră rezultă şi din jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţiei, dar mai ales a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, fiind considerate pertinente şi relevante următoarele:

"Prin hotărârea preliminară pronunţată la data de 12 mai 2011 în cauza C - 107/10, Enel Maritsa Iztok 3 AD, CJUE a stabilit că în lumina principiului neutralităţii fiscale, art. 183 din Directiva 2006/112, astfel cum a fost modificată prin Directiva nr. 2006/138, trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări naţionale potrivit căreia termenul normal de rambursare a excedentului de taxă pe valoarea adăugată, la expirarea căruia sunt datorate dobânzi de întârziere aferente sumei care trebuie restituită, este prelungit în cazul iniţierii unui control fiscal, această prelungire având drept consecinţă faptul că dobânzile sunt datorate doar de la data finalizării controlului, cu toate că excedentul menţionat a făcut deja obiectul unei reportări pe durata celor trei perioade fiscale care urmează perioadei în care acesta a apărut. În schimb, faptul că termenul normal amintit este stabilit la 45 de zile nu încalcă această prevedere.

În motivarea hotărârii, CJUE a reţinut, printre altele, că, potrivit jurisprudenţei Curţii, calculul dobânzilor datorate de Trezoreria statului care nu ia în considerare ca punct de plecare ziua în care excedentul de TVA trebuia în mod normal să fie restituit conform Directivei privind TVA-ul este, în principiu, contrar art. 183 din această directivă (a se vedea în acest sens Hotărârea Molenheide şi alţii, punctele 63 şi 64). Fiecare stat membru are obligaţia să adopte toate măsurile cu caracter legislativ şi administrativ corespunzătoare pentru a asigura colectarea în integralitate a TVA-ului datorat pe teritoriul său, iar în această privinţă, statele membre sunt obligate să verifice declaraţiile persoanelor impozabile, conturile acestora şi celelalte documente pertinente, precum şi să calculeze şi să colecteze taxele datorate (Hotărârea din 29 iulie 2010, Profaktor Kulesza, Frankowski, Jozwiak, Ortowski, C-188/09). Termenul de rambursare a excedentului de TVA poate fi, în principiu, prelungit în vederea efectuării unui control fiscal, fără ca o astfel de prelungire să trebuiască să fie considerată nerezonabilă, în măsura în care această prelungire nu depăşeşte ceea ce este necesar pentru îndeplinirea controlului (a se vedea prin analogie Hotărârea Sosnowska). Cu toate acestea, dacă persoana impozabilă nu poate dispune temporar de sume echivalente cu excedentul de TVA, aceasta suportă un dezavantaj economic care poate fi compensat prin plata dobânzilor, garantându-se astfel respectarea principiului neutralităţii fiscale.

Şi în hotărârea preliminară pronunţată la data de 24 octombrie 2013 în cauza C - 431/12 (Steaua Română) Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a făcut ample referiri la Hotărârea Enel Maritsa Iztok 3 şi a subliniat că, din punctul de vedere al persoanei impozabile, motivul pentru care rambursarea excedentului de TVA a intervenit cu întârziere este lipsit de importanţă (par. 25), atunci când rambursarea excedentului de TVA intervine după trecerea unui termen rezonabil, principiul neutralităţii sistemului fiscal al TVA impunând ca pierderile financiare astfel generate persoanei impozabile prin indisponibilizarea sumelor de bani în cauză să fie compensate prin plata unor dobânzi de întârziere (par. 23)" - decizia Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, nr. 7494 din 28 noiembrie 2013.

Având în vedere aceste aspecte, nu poate fi primită apărarea recurentei-pârâte conform căreia cererile de decont cu sume negative de TVA, se soluţionează în ordinea cronologică a înregistrării lor la organul fiscal teritorial şi potrivit planificării naţionale, câtă vreme există un termen maxim legal de soluţionare a unei astfel de cereri adresate organului fiscal, termen ce a fost depăşit, iar cele învederate nu au fost incluse drept cauze exoneratoare de răspundere, fiind în responsabilitatea acestuia din urmă să instituie cele mai eficiente măsuri administrative interne pentru respectarea prevederilor legale.

Aşa fiind, Înalta Curte va respinge acest motiv de recurs, ca nefondat.

Cu privire la cea de-a doua critică prin care recurenta-pârâtă a arătat că în mod greşit instanţa de fond a dispus obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 6.000 RON şi nu a avut în vedere dispoziţiile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte constată, de asemenea, că nu este întemeiată.

Criticile recurentului pârât nu pot fi primite întrucât, instanţa de fond în mod corect a dat eficienţă dispoziţiilor art. 453 alin. (1) din C. proc. civ. referitoare la acordarea cheltuielilor de judecată, potrivit cărora:

"partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată", coroborate cu cele prevăzute de art. 451 alin. (2) din C. proc. civ. potrivit cărora: Instanţa poate, chiar şi din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, atunci când acesta este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei.

Înalta Curte constată că, în cadrul dosarului de fond, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 4.443,30 RON (echivalentul a 1.000 euro) cu titlul de onorariu avocat, conform facturii nr. BUH35800336, însă instanţa de fond având în vedere complexitatea medie a problemei de drept, munca îndeplinită de avocat (redactarea amplă, concisă şi fundamentată a acţiunii, prezenţa în instanţă la două termene de judecată, depunerea de concluzii scrise) şi valoarea pricinii a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 451 alin. (2) din C. proc. civ. şi a redus onorariul de avocat la suma de 2.600 RON.

Într-adevăr, pârâta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 6.000 RON, însă aceste cheltuieli sunt compuse din: 400 RON taxă judiciară de timbru, 3.000 RON onorariu expert contabil şi restul până la 6.000 RON reprezintă onorariul de avocat (acordat în parte).

7. Temeiul de drept al soluţiei.

Pentru considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală-Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti împotriva sentinţei nr. 2357 din 24 septembrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 octombrie 2017.