Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3300/2016 AI generated

Concession contract dispute over Lake Siutghiol quashed and remanded for clarification of competent authority

Case Number Decizia nr. 3300/2016
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the appeals filed by both the plaintiff company and the defendant Municipality and its Local Council, quashed the appellate judgment of the Court of Appeal Constanța, and remanded the case to the same court for retrial. The underlying dispute concerned the plaintiff's administrative action seeking an order compelling public authorities to conclude a 49-year direct-award concession contract for 15 ha of water surface ("luciu apă") of Lake Siutghiol, following a lease contract and investments made on the land. The High Court found that the first instance had failed to clarify the material facts and the applicable legal regime, specifically which public entity held the administration right over the land after its transfer under Law No. 42/2010, and had not verified whether the plaintiff fulfilled the conditions under Article 21¹(3) of Law No. 268/2001, nor the procedural requirements of Article 11 of Law No. 554/2004. The remand was ordered for identification of the competent authority and proper application of these norms, while the plaintiff's claim for coercive daily penalties was held not examinable until the action succeeds on the merits.

Legislator headnote

AI generated

art. 2 alin. (1) din Legea nr. 268/2001, art. 1201 C. civ, art. 1 din Legea nr. 42/2010, art. 3041 C. proc. civ, art. 11 din Legea nr. 554/2005, art. 304 din C. proc. civ; Concession contract dispute over Lake Siutghiol quashed and remanded for clarification of competent authority: Plecând de la aceste premise de fapt, au executat investiţii considerabile în legătură cu suprafaţa de teren de 15 ha, investiţii constând în: pereu de protecţie mal cu suprafaţa totală de 990,8 m.p. trotuar de-a lungul peretelui cu o suprafaţă totală de 157 m.p. îndiguiri în lungime de 2723 m.p. platforma din piatră de 588 m.p. excavări de pământ etc. Totodată aceste investiţii au fost recunoscute chiar de către S.C. D. S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor - actualmente pârâta MADR (conform art. 2 alin. (1) din Legea nr. 268/2001) şi controlată de Agenţia Domeniilor Statului, aşa cum rezultă din art. 2 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 268/2001.

Keywords

AI generated
transfer of concession land law administrative contract administration of justice legal entity public authorities

Cited Legislation

AI generated
art. 2 alin. (1) din Legea nr. 268/2001
S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor - actualmente pârâta MADR (conform art. 2 alin. (1) din Legea nr. 268/2001) şi controlată de Agenţia Domeniilor Statului, aşa cum rezultă din art.
art. 1201 C. civ
Raportat la cauză, atât timp cât primul litigiu nu a fost soluţionat pe fond, instanţa nepronunţându-se prin hotărâre asupra obiectului dedus judecăţii, nu sunt întrunite condiţiile lucrului judecat în aplicarea art. 1201 C. civ.
art. 1 din Legea nr. 42/2010
(2) din lege coroborat cu art. 16 lit.
art. 3041 C. proc. civ
Analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor înfăţişate de recurenţii-pârâţi, raportat la cadrul normativ aplicabil, precum şi la aspectele de fapt, astfel cum permit prevederile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:
art. 11 din Legea nr. 554/2005
În raport de identificarea organului competent să încheie contractul de concesiune, instanţa va trebui să verifice şi îndeplinirea cerinţelor art. 11 din Legea nr. 554/2005 de către reclamantă.
art. 304 din C. proc. civ
(3) coroborat cu art. 304 din C. proc. civ.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Litigiul dedus judecăţii şi cadrul procesual

Prin cererea formulată la data de 05.09.2011 pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. A. S.A. (devenită S.C. B. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Agenţia Domeniilor Statului, Agenţia Naţională Pentru Pescuit şi Acvacultura, Administraţia Naţională Apele Române, Municipiul Constanţa prin Primar, Consiliul Local al Municipiului Constanţa, Oraşul Năvodari prin Primar, Consiliul Local al Oraşului Năvodari, Oraşul Ovidiu prin Primar şi Consiliul Local al Oraşului Ovidiu, obligarea pârâţilor la încheierea contractului de concesiune asupra suprafeţei de 15 ha teren cu destinaţie agricolă din categoria "luciu apă" din bazinul acvatic Siutghiol, zona Palazu Mare, Constanţa, astfel cum este identificată prin documentaţia cadastrală prin metoda atribuirii directe, pe o perioadă de 49 ani, sub sancţiunea unei penalităţi de 1000 Ron/zi de la data refuzului nejustificat până la încheierea efectivă a contractului, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că a trasat în mod voit cadrul procesual pasiv pentru a evita orice complicaţie juridică ce ar putea interveni ca urmare a nenumăratelor legi succesive şi contradictorii în materia incidentă în cauză, a conflictelor între instituţiile statului cauzate de aceste legi şi a altor legi conexe.

A susţinut că, pe rolul Curţii de Apel Constanţa a mai existat un dosar având ca obiect solicitarea sa de încheiere a contractului de concesiune asupra suprafeţei de 15 ha luciu de apă din cuveta lacului Siutghiol, însă numai în contradictoriu cu Ministerul Agriculturii (MADR) şi cu Agenţia Domeniilor Statului (ADS).

Acest dosar a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Constanţa sub nr. 698/36/2009. Pe parcursul acestui dosar, instanţa de fond, în funcţie de precizările celor două pârâte, a constatat transmisiunea calităţii procesuale pasive de la ADS la Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură (ANPA), obligând în cele din urmă această instituţie să încheie contractul de concesiune amintit, fiind pronunţată în acest sens sentinţa nr. 116/CA din 26.03.2010.

Împotriva acestei soluţii, au formulat recurs ANPA cât şi MADR.

Prin decizia nr. 2555 din 05.05.2011 pronunţată de ICCJ în dosar nr. x/2009 au fost admise recursurile formulate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură; casată sentinţa recurată; respinsă acţiunea introdusă de S.C. A. S.R.L. Constanţa, ca fiind formulată împotriva unor autorităţi publice fără calitate procesuală pasivă; respins recursul formulat de S.C. A. S.R.L. Constanţa, ca nefondat.

Pe fondul cauzei a arătat că, între reclamantă şi S.C. C. S.A., s-a încheiat contractul de colaborare din 10.07.2001, prin care se angajau să exploateze din punct de vedere piscicol o suprafaţă de 100 ha teren, din care o parte stuf şi o altă parte luciu de apă. În vederea realizării obiectului contractului aveau dreptul şi obligaţia totodată (art. 5 din contract) de a executa o serie de investiţii necesare pentru exploatarea optimă a terenului în speţă.

Ulterior, şi-au manifestat intenţia de a efectua investiţii pentru suprafaţa de teren de 15 ha, investiţii ce urmau să se realizeze în cadrul unei convenţii de arendă.

Sub acest aspect, prin adresa din 16 august 2002, S.C. C. S.A. le-a adus la cunoştinţă că terenul în suprafaţă de 15 ha, vizat pentru investiţii nu este necesar pentru desfăşurarea propriei activităţi, deoarece este colmatat şi stufizat, prin urmare sugerează încheierea contractului de arendă cu pârâta Agenţia Domeniilor Statului, entitate care, potrivit Legii nr. 268/2001, rămânea titulara dreptului de administrare asupra terenului în speţă.

Plecând de la aceste premise de fapt, au executat investiţii considerabile în legătură cu suprafaţa de teren de 15 ha, investiţii constând în: pereu de protecţie mal cu suprafaţa totală de 990,8 m.p. trotuar de-a lungul peretelui cu o suprafaţă totală de 157 m.p. îndiguiri în lungime de 2723 m.p. platforma din piatră de 588 m.p. excavări de pământ etc. Totodată aceste investiţii au fost recunoscute chiar de către S.C. D. S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor - actualmente pârâta MADR (conform art. 2 alin. (1) din Legea nr. 268/2001) şi controlată de Agenţia Domeniilor Statului, aşa cum rezultă din art. 2 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 268/2001.

În contextul, pe de o parte al reiterării constante a intenţiei sale de a lua în arendă suprafaţa de teren amintită şi, pe de altă parte, al realizării investiţiilor menţionate, ADS, prin adresa din 10 ianuarie 2003, i-a notificat în mod oficial oferta de arendare a terenului în cauză prin metoda atribuirii directe pentru proprietarii de investiţii aferente terenului.

Astfel, în baza procesului-verbal din data de 23.01.2003 prin care s-a constatat că a depus toate documentele cerute de procedura de arendare, s-a încheiat contractul de arendare nr. 301 din 18 februarie 2003 cu ADS.

În temeiul procesului-verbal de punere în posesie din data de 18.02.2003, s-a procedat la delimitarea celor 15 ha de luciu de apă arendate şi s-a constatat încă o dată efectuarea investiţiilor descrise mai sus.

Terenul de 15 ha luciu de apă este un teren cu destinaţie agricolă neproductiv, care poate fi amenajat pentru producţie agricolă, conform art. 2 alin. (2) din lege coroborat cu art. 16 lit. b) pct. VII din Normele de aplicare a Legii 268/2001. Acest teren neproductiv poate fi amenajat prin investiţii şi transformat în amenajare piscicolă categorie distinctă de teren cu destinaţie agricolă (art. 16 lit. b) pct. IV). Terenul nu face parte din capitalul social al S.C. C. S.A., societatea titulară a dreptului de exploatare, întrucât nu face parte din acele categorii de terenuri reglementate de art. 3 alin. (2) din Lege, "terenuri de incintă" ci din celelalte terenuri cu destinaţie agricolă avute în vedere de art. 3 şi 4 din lege.

De altfel, C. S.A. a declarat în mod expres că terenul nu face parte din capitalul său social şi nu îi este necesar pentru desfăşurarea activităţii, fiind colmatat şi stufizat. S-a mai arătat că reclamanta este "investitor", în sensul avut în vedere de legiuitor.

Aşa cum a arătat în situaţia de fapt, deţine o serie de active rezultate în urma unor investiţii considerabile şi, mai mult este dispusă să extindă aceste active necesare exploatării economice a terenului în cauză.

Atribuirea în concesiune a terenului s-a apreciat necesară întrucât activele deţinute (diguri, plase de protecţie, platforme etc.) implica necesitatea exploatării terenului de 15 ha luciu de apă.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 45/CA din 3 martie 2015, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, a admis în parte acţiunea reclamantei S.C. B. S.R.L. (fosta S.C. A. S.A.), în contradictoriu cu pârâţii - Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Agenţia Domeniilor Statului, Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultura, Administraţia Naţională Apele Române, Municipiul Constanţa prin Primar, Consiliul Local al Municipiului Constanţa, Oraşul Năvodari prin Primar, Consiliul Local al Oraşului Năvodari, Oraşul Ovidiu prin Primar şi Consiliul Local al Oraşului Ovidiu, a obligat pârâtul Consiliul Local al Municipiului Constanţa să încheie cu reclamanta contract de concesiune asupra suprafeţei de 15 ha luciu de apă situată pe lacul Siutghiol, număr cadastral 21234, în condiţiile legii, prin metoda atribuirii directe, a respins excepţia autorităţii de lucru judecat şi a inadmisibilităţii acţiunii, ca nefondate, a admis excepţia lipsei calităţii procesual pasive şi a respins acţiunea îndreptată împotriva Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Agenţiei Domeniului Statului, Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură, Administraţiei Naţionale Apele Române, Consiliului Local Ovidiu şi Consiliului Local Năvodari pentru lipsa calităţii procesual pasive a acestora şi totodată, a respins şi cererea de acordare de daune cominatorii, ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut că excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, invocată de Consiliul Local al Municipiului Constanţa este nefondată, întrucât reclamanta E. S.R.L. are calitate procesuală activă în cauză, fiind parte în contractul de arendare pentru cele 15 ha pe care le solicită în concesiune, în considerarea Legii nr. 268/2001, Legii nr. 42/2010 şi Legii nr. 554/2004.

Excepţia inadmisibilităţii acţiunii, dedusă din dispoziţiile art. 7 in Legea nr. 554/2004 este nefondată, întrucât reclamanta a făcut dovada expedierii către toţi pârâţii a solicitărilor sale. În speţă, obiectul acţiunii dedusă judecăţii de reclamantă a vizat obligarea pârâţilor la îndeplinirea unei obligaţii legale.

Excepţia autorităţii de lucru judecat a fost respinsă, având în vedere că atât părţile chemate în judecată, sunt diferite, cât şi împrejurarea că excepţia lucrului judecat corespunde funcţiei negative a "lucrului judecat", aceasta îndeplinind o nouă judecată pe fond şi vine să asigure lipsa de contradicţii între dispozitivele hotărârilor.

Raportat la cauză, atât timp cât primul litigiu nu a fost soluţionat pe fond, instanţa nepronunţându-se prin hotărâre asupra obiectului dedus judecăţii, nu sunt întrunite condiţiile lucrului judecat în aplicarea art. 1201 C. civ.

În ce priveşte acţiunea reclamantei, a apreciat că aceasta este întemeiată în parte.

Între reclamanta S.C. B. S.R.L. şi S.C. C. S.A. Constanta se încheie în anul 2001, contractul de colaborare nr. 1581 având ca obiect punerea în valoare, sub aspectul exploatării piscicole a suprafeţei de 100 ha apă şi stuf, situată în S-V lacului Siutghiol.

Prin adresa din 16 august 2002 S.C. C. S.A. îi comunică societăţii reclamante faptul că suprafaţa de 15 ha, nu îi este strict necesara pentru desfaşurarea activităţii iar prin adresa nr. x.08.2003 confirma faptul că S.C. A. S.R.L. a realizat lucrări de investiţii pe terenul utilizat, invesitii în valoare de 2.823.151.300 RON.

În anul 2003, între S.C. B. S.R.L. şi ADS, intervine contractul de arenda nr. 301 din 18 februarie 2003 pentru suprafaţa de 15 ha luciu de apa obiectul contractului fiind exploatarea acestei suprafeţe reclamanta achitând arenda aferentă, stabilită în contract. Terenul a fost predat catre reclamantă încheindu-se procesul-verbal de punere în posesie, ulterior fiind intabulat în cartea funciară dreptul de folosinţă al S.C. A. S.R.L. pentru 15 ha luciu de apa şi diguri.

Prin scrisoarea de intenţie din 04.11.2003 adresata ADS, reclamanta işi exprima intenţia de a concesiona suprafaţa de 15 ha teren luciu de apa, ce face obiectul contractului de arendă, în vederea exploatarii piscicole.

Ca urmare a adoptării O.U.G. 69/2004 dreptul de administrare a terenurilor din categoria luciu de apa a fost preluat de către Compania Naţionala de Administrare a Fondului Piscicol şi, în consecinţă reclamanta a încheiat cu aceasta actul adiţional nr. 1/2005 potrivit cu care calitatea de arendator îi revine companiei nou înfiinţate, celelalte clauze ramânând neschimate.

S.C. A. S.R.L. adresează şi noului arendator o scrisoare de intenţie în vederea concesionarii terenului ce face obiectul contractului de arendă iar prin adresa nr. x/2007 CNAFP, îi comunica reclamantei că pentru a putea încheia un contract de concesiune trebuie să facă dovada cumpărării de acţiuni sau active, în adresă menţionându-se, cu titlu de exemplu, două societăţi cărora li s-a încheiat contract de concesiune.

S.C. A. S.R.L. încheie contractul de cesiune de acţiuni autentificat sub nr. x/2007 prin care dobândeşte 500 de acţiuni la S.C. C. S.A., societatea fiind înscrisă în registrul acţionarilor S.C. C. S.A..

Ca urmare a dobândirii acţiunilor reclamanta revine cu solicitarea de concesionare a terenului iar prin adresa 5607/2007 CNAFP, îi raspunde că a făcut dovada achiziţionarii acţiunilor pentru a putea solicita încheierea contractului de concesiune prin atribuire directă dar, întrucât Lacul Siutghiol figurează în inventarul a doi administratori până la clarificarea situaţiei nu se poate încheia contractul.

Reclamanta continuă demersurile, iar prin adresa 13759/2008 Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - ADS îi comunică faptul că nu cunoaşte motivele pentru care nu a fost încheiat contractul de concesiune dar că, pentru stabilirea procedurii de concesionare prin metoda atribuirii directe, este necesară completarea H.G. nr. 354/2005 şi a Ordinului Ministrului Agriculturii nr. 804/2005.

Acelaşi răspuns, în sensul necesităţii completării legislaţiei îi este remis reclamantei şi la data de 13.04.2009 .

Analizand art. 1, art. 21<SUP>1</SUP> alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 268/2001 rezulta fara echivoc că prin această lege intenţia legiuitorului a fost de a crea un cadru legal în vederea concesionarii terenurilor agricole, reglementând ca modalitate de realizare şi concesiunea prin atribuire directa.

Astfel, art. 21 ind 1 alin. (3) din Legea nr. 268/2001 îi dă dreptul investitorului, deci persoanei care a realizat investiţii pe respectivul teren şi care a cumpărat acţiuni, de a concesiona terenul în condiţiile legii.

Prin înscrisurile depuse, la dosar reclamanta a dovedit ca îndeplineşte cele două condiţii prevăzute de art. 21<SUP>1</SUP>, respectiv calitatea de investitor şi de deţinător de acţiuni.

Astfel, în raportul de evaluare întocmit de către F. S.A. se certifică o valoare totală a investiţiilor realizate de 8.426.774.336 Rol, investiţii recunoscute atât de către S.C. C. S.A. prin adresele emise cât şi de către ADS la momentul încheierii contractului de arendă.

În condiţiile în care reclamanta are calitatea de investitor pentru active care implică exploatarea unui teren agricol aflat în proprietatea statului, în vederea desfăşurării activităţii de acvacultură, reclamanta are dreptul la încheierea contractului de concesiune prin metoda atribuirii directe.

Potrivit art. 1 din Legea nr. 42/2010: Se aprobă darea în administrarea Consiliului Local al Municipiului Constanţa a unei suprafeţe de 1.077,22 ha din cuveta lacului Siutghiol, inclusiv luciul de apă aferent, aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Administraţiei Naţionale "Apele Române", având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 1 nr. crt. 1.

În consecinţă, a obligat pârâtul Consiliul Local al municipiului Constanţa să încheie cu reclamanta contractul de concesiune asupra suprafeţei de 15 ha luciu de apă situată pe lacul Siutghiol, număr cadastral 21234, în condiţiile Legii nr. 268/2001, prin metoda atribuirii directe.

Acţiunea reclamantei îndreptată împotriva Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Agenţia Domeniilor Statului, Agenţia Naţională Pentru Pescuit şi Acvacultură, Administraţia Naţională Apele Române, Municipiul Constanţa prin Primar, Consiliul Local al Municipiului Constanţa, Oraşul Năvodari prin Primar, Consiliul Local al Oraşului Năvodari, Oraşul Ovidiu prin Primar şi Consiliul Local al Oraşului Ovidiu, va fi respinsă pentru lipsa calităţii procesual pasive a acestora având în vedere că obligaţiile decurgând din Legea nr. 268/2001 sunt în sarcina exclusivă a Consiliului Local al Municipiului Constanţa, ca urmare a Legii nr. 213/1998 şi Legii nr. 42/2010, în calitate de administrator al bunului, proprietatea statului.

Susţinerile pârâtului că în cauză numai guvernul poate încheia actul respectiv sunt nefondate şi vor fi înlăturate, având în vedere că legiuitorul însuşi a promulgat Legea nr. 42/2010, prin care bunurile prevăzute în cuprinsul său şi aflate în domeniul public al statului, sunt date în administrarea unor autorităţi ale administraţiei publice locale.

Cererea reclamantei de acordare de daune-cominatorii va fi respinsă, având în vedere că reclamanta şi-a desfăşurat activitatea economică pescuit şi piscicultură şi nu a invocat un prejudiciu cert pe care să îl fi suferit.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentinţe au formulat recurs, în termenul legal, reclamanta S.C. B. S.R.L. şi de pârâţii Municipiul Constanţa prin Primar şi Consiliul Local al Municipiului Constanţa.

Recurenta-reclamantă a susţinut că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală şi netemeinică pentru, în esenţă, următoarele argumente:

Având în vedere istoricul cauzei se impunea ca instanţa să dispună executarea sentinţei printr-un mijloc coercitiv, respectiv plata de daune-cominatorii pe fiecare zi de întârziere în executare, de vreme ce a fost nevoie de 10 ani pentru a se judeca pe fond şi de trei procese separate pentru a ajunge la soluţia de la fond. Reclamanta este de acord cu soluţia pronunţată de Curtea de Apel, ceea ce este însă de neacceptat se referă la faptul că pârâţii refuză în mod constant să încheie contractul de concesiune, deşi au fost efectuate investiţii în valoare de 250.000 de dolari în amenajarea piscicolă de pe lacul Siutghiol.

În plus, pe lângă erodarea firească a investiţiilor, reclamanta înregistrează un prejudiciu cert, ca urmare a imposibilităţii exploatării terenului în suprafaţă de 15 ha, ceea ce impune obligarea pârâţilor la încheierea contractului prin singurul mijloc coercitiv prevăzut de lege.

Recurenţii-pârâţi au arătat că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică din mai multe motive:

O primă critică se referă la faptul că în mod greşit s-a constatat că pârâţii au calitate procesuală pasivă să încheie contractul de concesiune prin metoda atribuirii directe.

S-a arătat că prima instanţa a menţionat doar că pârâţii au calitate procesuală, fără a se motiva pe fond acest aspect şi fără a avea în vedere legislaţia incidentă în cauză. Astfel, este adevărat că prin Legea nr. 42/2010 s-a aprobat darea în administrarea Consiliului Local Constanţa şi al Municipiului Constanţa a unei suprafeţe de 1077,22 din cuveta lacului Siutghiol, inclusiv luciul de apă aferent, aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române (ANAR), însă trebuiau luate în considerare dispoziţiile art. 8 din legea menţionată. Acest articol menţine calitatea de parte a ANAR pentru terenurile prevăzute în anexele la lege.

Or, reclamanta nu avea niciun contract încheiat cu ANAR la momentul intrării în vigoare a legii, iar singura motivare a instanţei se referă la preluarea în administrare a suprafeţei de 1077,22 ha de către Consiliul Local Constanţa.

Dincolo de acest aspect, se invocă în mod eronat şi dispoziţiile Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică, deoarece acest act normativ reglementează terenurile cu destinaţie agricolă, proprietate publică sau privată a statului, aflate în administrarea Agenţiei Domeniilor Statului.

Mai mult, există şi o serie de alte reglementări, cum ar fi: H.G. nr. 971 din 5 octombrie 2011 pentru modificarea H.G. nr. 1284/2007 privind declararea ariilor de protecţie specială avifaunistică, ca parte integrantă a reţelei ecologice europene Natura 2000; Legea nr. 317/2009 care reglementează atribuţiile Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură care la art. 4 prevede că această instituţie concesionează terenurile pe care sunt amplasate amenajările piscicole.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată recurenta-reclamantă S.C. B. S.R.L. a solicitat respingerea recursului promovat de pârâţi, urmând a se aprecia că acesta este unul formal.

Intimata-pârâtă Administraţia Naţională "Apele Române" a solicitat prin întâmpinarea formulată, raportat la faptul că motivele de recurs nu vizează drepturi şi obligaţii ale sale, păstrarea prevederilor menţionate în cuprinsul sentinţei recurate şi scoaterea sa din cauză.

În cuprinsul întâmpinării depuse la dosar intimatul-pârât Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a precizat că nu mai justifică prezenţa sa în dosar, motiv pentru care se impune scoaterea sa din cauză.

4. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor înfăţişate de recurenţii-pârâţi, raportat la cadrul normativ aplicabil, precum şi la aspectele de fapt, astfel cum permit prevederile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

În esenţă, criticile formulate de pârâţii Municipiul Constanţa şi de Consiliul Local Constanţa vizează greşita stabilire a raporturilor juridice dintre părţi cu consecinţa obligării încheierii unui contract de concesiune, deşi acest lucru nu intră în atribuţiile legale ale pârâţilor.

Susţinerile sunt întemeiate, în sensul că nu a fost stabilită corect situaţia de fapt, nu a fost stabilit regimul juridic al terenului în litigiu care face obiectul contractului de concesiune şi nu s-a statuat asupra competenţelor legale ale instituţiilor abilitate să încheie acest contract.

Astfel, prin acţiunea formulată la data de 05.09.2011, reclamanta S.C. A. S.A. (devenită S.C. B. SRL) a chemat în judecată mai multe ministere şi entităţi juridice, inclusiv pe Municipiul Constanţa şi Consiliul Judeţean Constanţa, pentru ca prin hotărârea ce va fi pronunţată să fie obligaţi pârâţii la încheierea contractului de concesiune asupra suprafeţei de 15 ha teren cu destinaţie agricolă din categoria "luciu apă" din bazinul acvatic Siutghiol, zona Palazu Mare, Constanţa, pentru o perioadă de 49 ani.

Reclamanta S.C. B. S.R.L. a încheiat cu Administraţia Domeniilor Statului contractul de arenda nr. 301 din 18.02.2003 pentru suprafaţa de 15 ha luciu de apa, având ca obiect exploatarea suprafeţei menţionate, în schimbul plăţii arendei, stabilită conform clauzelor contractuale. Terenul a fost predat către reclamantă încheindu-se procesul-verbal de punere în posesie, ulterior fiind intabulat în cartea funciară dreptul de folosinţă al S.C. A. S.R.L. pentru 15 ha luciu de apă.

Pentru a-şi valorifica dreptul de a obţine concesiunea asupra terenului pe care îl avea în arendă, reclamanta a formulat acţiune în faţa instanţei de contencios administrativ, deoarece autorităţile de stat cărora s-a adresat au indicat, fiecare, altă autoritate având competenţe specifice în această materie. Or, esenţial pentru soluţionarea cauzei este să se stabilească care entitate juridică are dreptul de administrare asupra terenului ce face obiectul contractului de arendă, pentru a se putea stabili cine are calitatea de concedent, deci calitate procesuală pasivă.

Este adevărat că, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 42/2010, o suprafaţă de 1077,22 ha teren din cuveta lacului Siutghiol, inclusiv luciul de apă aferent, aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române a fost dată în administrarea Consiliului Judeţean Constanţa.

Pentru lămurirea situaţiei de fapt este important, în primul rând, să se administreze probe pentru identificarea terenului ce face obiectul contractului de arendă din 18 februarie 2003, încheiat între reclamantă şi ADS, pentru a se stabili dacă acesta este inclus în suprafaţa menţionată de Legea nr. 42/2011 sau dacă pentru utilizarea acestui teren există alte drepturi instituite în favoarea unor agenţii de stat, atribuţii prevăzute de lege.

Aşadar, în funcţie de identificarea terenului în litigiu, conform regimului juridic aplicabil trebuia lămurit, de către instanţa de fond, care dintre autorităţile statului avea dreptul de administrare asupra terenului ce face obiectul contractului de arendă, acestei autorităţi revenindu-i şi obligaţia subsecventă de a încheia contractul de concesiune.

Pentru ca instanţa de fond să poată statua că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 21<SUP>1</SUP> alin. (3) din Legea nr. 268/2001, trebuia să administreze probe pentru a lămuri dacă reclamanta şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute în contractul de arendă (aspecte diferite de cumpărarea de acţiuni), astfel încât premisele aplicării textului de lege să fie demonstrate.

Aşadar, întrucât nu s-a lămurit situaţia de fapt şi nici regimul juridic aplicabil bunului ce face obiectul litigiului, se impune trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.

În rejudecare, instanţa va identifica, prin administrarea de probe suplimentare amplasarea terenului, pentru a determina dacă acesta se află în administrarea Consiliului Judeţean Constanţa sau a altei entităţi juridice cu atribuţii prevăzute de lege în acest domeniu.

În raport de identificarea organului competent să încheie contractul de concesiune, instanţa va trebui să verifice şi îndeplinirea cerinţelor art. 11 din Legea nr. 554/2005 de către reclamantă.

În funcţie de susţinerile reclamantei, instanţa trebuia să verifice, atât existenţa faptică a premiselor pentru aplicarea textului art. 21<SUP>1</SUP> din Legea nr. 268/2001, cât şi celelalte apărări ale părţilor, cum ar fi stabilirea unei arii protejate şi în ce măsură ar putea afecta acest aspect încheierea contractului de concesiune.

În consecinţă, în temeiul art. 312 alin. (3) coroborat cu art. 304 din C. proc. civ. din 1865, Înalta Curte va dispune admiterea recursului declarat de pârâţii Municipiul Constanţa prin Primar şi Consiliul Local al Municipiului Constanţa, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Pentru judecarea unitară a cauzei va dispune şi admiterea recursului declarat de reclamanta S.C. B. S.R.L.

Criticile formulate de reclamantă privesc o chestiune de procedură care nu mai poate fi examinată de către instanţa de recurs, aspectul referitor la daunele-cominatorii fiind supus analizei numai în cazul admiterii acţiunii pe fondul cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de reclamanta S.C. B. S.R.L. şi de pârâţii Municipiul Constanţa prin Primar şi Consiliul Local al Municipiului Constanţa împotriva sentinţei nr. 45/CA din 3 martie 2016 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 noiembrie 2016.