Rural funding agency ordered to issue young-farmer grant decision and conclude financing contract after 18-month deadline lapse attributed to its own delay.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată. Cadrul procesual

Prin cererea introdusă în data de 04.08.2014 şi înregistrată sub nr. x/114/2014, iniţial pe rolul Tribunalului Buzău, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, ca prin hotărârea judecătorească ce va fi pronunţată să se dispună ca autoritatea pârâtă să fie obligată:

- să emită Decizia individuală de acordare a sprijinului de instalare a tânărului fermier;

- să încheie Contractul de Finanţare în cadrul Măsurii nr. 112 din proiectul de Acordare a sprijinului de instalare a tânărului fermier; şi

- să plătească cheltuielile de judecată.

Prin sentinţa nr. 1616/2014 din 22.12.2014, Tribunalul Buzău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale, invocată de pârâtă şi s-a declinat competenţa materială de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, această din urmă instanţă soluţionând cauza în fond.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 120 din 20 mai 2015, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, învestită cu soluţionarea cauzei ca urmare a declinării de competenţă, a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (prin reorganizarea fostei Agenţii de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit), ca neîntemeiată.

3. Recursul exercitat în cauză şi motivele înfăţişate

Împotriva sentinţei nr. 120 din 20 mai 2015, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A.

Recurentul reclamant am susţinut că hotărârea primei instanţe a fost dată cu greşita aplicare a legii, în esenţă, întrucât autoritatea pârâtă este cea care nu a respectat termenul de 18 luni.

A mai arătat recurentul, făcând trimiteri punctuale la considerentele instanţei de fond, înainte de-a i se comunica că nu va fi încheiat contractul, autoritatea pârâtă trebuia să-şi îndeplinească ea însăşi cu dirigenţie propriile obligaţii, respectiv să emită decizia individuală de admiterea cererii de acordare a sprijinului financiar, odată declarat eligibil proiectul său, însă nici până la data formulării prezentului recurs autoritatea nu a emis decizia, şi refuză să o facă.

Autoritatea nu şi-a îndeplinit nici obligaţia de a comunica solicitantului în timp util convocarea pentru încheierea contractului, cu menţiunea că obligaţia reclamantei de a încheia contractul în termenul stabilit prin procedurile de acordare ajutorului financiar era consecutivă comunicării, în acelaşi termen stabilit a deciziei de admitere a cererii şi notificării în vederea semnării contractului.

În fine, a mai arătat recurentul că ar fi fost imposibil de încheiat contractul chiar şi în termenul reglementat deoarece nu a fost emisă decizia individuală de acordare a sprijinului financiar, adică a actului administrativ de autoritate care stă la baza încheierii contractului, şi aceasta din culpa exclusivă a autorităţii pârâte. Faptul că proiectul său a fost declarat eligibil la finanţare iar măsura nu au fost revocată printr-un act administrativ până la data prezentei judecăţi face ca această aprobare să fie valabilă şi să producă efecte şi în prezent astfel încât reclamantul arată că cererea sa este legală şi justificată, îndeplinirea formalităţilor menţionate în acţiunea de chemare în judecată fundamentându-se tocmai pe aprobarea de finanţare.

Pentru aceste motive, recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi urmare a rejudecării cauzei în fond, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

Prin raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, întocmit în cauză, s-a reţinut care curentul reclamanta invocat motive de recurs care pot fi circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimata-pârâtă Agenţia Pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, şi menţinerea hotărârii atacate, apreciată ca fiind dată pe baza unei juste aplicări şi interpretări a normelor legale incidente.

5. Procedura derulată în recurs

În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea de şedinţă din data de 2 februarie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea raportului cu menţiunea că părţile pot formula în scris un punct de vedere, în termen de 10 zile de la comunicare.

Prin încheierea de şedinţă din Camera de Consiliu din data de 11 mai 2017, faţă de obiectul şi circumstanţele cauzei, s-a apreciat de către toţi membrii completului de filtru că se impune soluţionarea recursului potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., motiv pentru care s-a fixat termen în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul reclamant, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei pârâte dar şi urmare a reverificării probatoriului administrat prin prisma prevederilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul de faţă este fondat, în sensul şi pentru considerentele în continuare expuse.

Astfel cum s-a reţinut şi în cuprinsul sentinţei atacate, recurentul-reclamant A. a investit instanţa de contencios administrativ cu cererea de obligare a pârâtei Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) la emiterea deciziei individuale de acordare a sprijinului de instalare a tânărului fermier şi respectiv la încheierea contractului de finanţare în cadrul Măsurii nr. 112 din proiectul de Acordare a sprijinului de instalare a tânărului fermier.

Instanţa de fond a respins acţiunea reclamantului, pe care a apreciat-o ca fiind neîntemeiată, reţinând în esenţă că, deşi proiectul reclamantului a fost inclus în Lista proiectelor eligibile, fiind emisă notificarea beneficiarului cu privire la selectarea cererii de finanţare şi semnarea contractului de finanţare, din 17 iulie 2013, autoritatea pârâtă a constatat totodată, în mod corect, că nu poate fi respectată condiţia de încadrare în termenul maxim de 18 luni de la data instalării, conform prevederilor Ghidului Solicitantului, în raport de sesiunea în care a depus reclamantul cererea de finanţare, respectiv în cadrul sesiunii M112-01/12-06.07.2012, deşi avea posibilitatea să o depună pentru sprijinul FEADR în sesiunea 02/2011.

A mai reţinut instanţa de fond că, în adevăr, reclamantul a respectat procedura reglementată de Ghidul Solicitantului pentru Măsura 112, depunând cererea înlăuntrul termenului stabilit legal, însă faţă de dispoziţiile art. 21 alin. (2) din H.G. nr. 224/2008, cu caracter imperativ, încheierea contractului de finanţare peste termenul de 18 luni, stipulat de art. 13 alin. (4) din Regulamentul Comisiei nr. 1974/2006 reprezintă o încălcare a normelor de drept comunitar.

Instanţa de control judiciar, contrar celor reţinute de judecătorul fondului şi în acord cu susţinerile recurentului-reclamant, apreciază că în cauză au fost greşit interpretate şi aplicate prevederile legale incidente, raportat la elementele de fapt concrete, fiind astfel incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În Ghidul Solicitantului - Măsura 112, în conformitate cu dispoziţiile art. 13 din Regulamentul CE nr. 1974/2006, se stipulează, în adevăr, că data semnării contractului de finanţare de către ambele părţi nu poate depăşi 18 luni de la data instalării tinerilor fermieri şi după această perioadă solicitantul nu mai poate semna contractul de finanţare.

Din actele dosarului a rezultat că recurentul reclamant s-a înscris iniţial în anul 2011 la APIA Buzău, cu un nr. de 101 familii albine, la beneficiul accesării Măsurii 112, şi apoi a depus un nou dosar în sesiunea 1-29 iunie 2012, iar în urma analizei şi potrivit raportului de evaluare din 04.03.2013 i s-a comunicat că proiectul este eligibil, urmând a-i fi transmisă notificarea pentru selectarea cererii de finanţare şi pentru semnarea contractului de finanţare.

Însă ulterior, prin notificarea primită şi comunicată la data de 18.07.2013 s-a adus la cunoştinţa recurentului că nu mai poate fi încheiat contractul de finanţare întrucât a fost depăşit termenul prevăzut de norma de reglementare pentru încheierea contractului, termenul de 18 luni de la prima instalare ca tânăr fermier fiind deja împlinit.

Înalta Curte apreciază, în raport de înscrisurile depuse la dosar ce atestă depunerea cererii de finanţare de către recurentul-reclamant şi verificarea conformităţii acesteia, finalizată prin selectarea proiectului, astfel cum rezultă fără dubiu din Raportul de selecţie final rectificat, din data de 04.07.2013 ca şi din Notificarea beneficiarului privind selectarea cererii de finanţare şi semnare a contractului de finanţare din 17.07.2013, ca se impune a se reţine că neîncheierea contractului de finanţare este o consecinţă a lipsei de diligenţă a autorităţii intimate.

O atare concluzie este atrasă în mod evident şi de datele concrete ale cauzei din care rezultă că recurentul-reclamant a efectuat toate demersurile prevăzute de lege în sarcina sa pentru selectarea proiectului, fără a se dovedi culpa acestuia în depăşirea termenului de 18 luni pentru încheierea contractului de finanţare. Împrejurarea că recurentul a fost notificat pentru semnarea contractului după împlinirea termenului de 18 luni nu îi este în niciun fel imputabil acestuia.

De altfel şi instanţa de fond a constatat că reclamantul a respectat procedura reglementată de Ghidul Solicitantului pentru Măsura 112, depunând cererea înăuntrul termenului stabilit legal, însă a omis a conferi valente juridice unei astfel de conduite şi a recunoaşte vătămarea ce i-a fost produsă recurentului reclamant de către autoritatea intimată, singura răspunzătoare de organizarea activităţii sale şi de stabilire a calendarului sesiunilor de depunere a cererilor de finanţare.

În fine, deplină relevanţă prezintă în cauză şi conţinutul documentului-corespondenţă înfăţişat instanţei de recurs, în cadrul probei cu înscrisuri, emanând de la Comisia Europeană - Direcţia Generală Agricultură şi Dezvoltare Rurală, datat 14.09.2015, având ca obiect tocmai răspunsul trimis domnului A., recurentul-reclamant, la plângerea sa transmisă, referitoare la decizia de finanţare în legătură cu Măsura 112 "Instalarea tinerilor fermieri" din cadrul programului de Dezvoltare Rurală al României pentru 2007- 2013, în cuprinsul căreia se precizează următoarele în legătură cu depăşirea de către autoritatea competentă a termenului de 18 luni de la data instalării ca tânăr fermier:

"Este de remarcat în această privinţă că obligaţia de a analiza cererile în termen de 18 luni este prevăzută la articolul 13 alin. (4) din Regulamentul (CE) nr. 1974/2006 al Comisiei de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 (...) în conformitate cu această dispoziţie, autorităţile naţionale au obligaţia de a analiza cererile în termen de 18 luni, astfel încât solicitanţii să fie protejaţi de întârzieri inutile în analizarea cererilor lor.

Din informaţiile furnizate reiese că, în cazul dumneavoastră (al recurentului) Agenţia de Plăţi nu a emis o decizie în acest termen. Din cauza nerespectării termenului de 18 luni proiectul dumneavoastră a devenit ineligibil pentru a fi cofinanţat cu fonduri FEADR.

Am luat la cunoştinţă faptul că dumneavoastră ca şi mulţi alţi solicitanţi care se află într-o situaţie similară cu a dumneavoastră şi ale căror proiecte ar fi fost eligibile pentru a fi cofinanţate cu fonduri FEADR dacă autorităţile şi-ar fi respectat obligaţia de a le analiza cererile în termenul de 18 luni, nu aveţi nicio vină şi nu ar trebui să suportaţi consecinţele întârzierii."

Prin urmare, Înalta Curte constată că instanţa de fond a aplicat eronat prevederile legale incidente faţă de probele care au fost administrate, nesocotind lipsa culpei reclamantului recurent în procedura derulată dar şi vătămarea adusă dreptului său la încheierea contractului de finanţare, prin actele nelegale întocmite şi emise de către autoritatea intimată.

Pentru considerentele expuse, reţinând aşadar existenţa motivului de casare sus-menţionat, evidenţiind şi precedentele jurisprudenţiale ale acestei instanţe în cauze similare (a se vedea în acest sens deciziile ICCJ-SCAF nr. 409 din 4 februarie 2015 şi nr. 2187 din 27 mai 2015) Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, republicată, va admite recursul de faţă, va casa sentinţa atacată şi, în rejudecare, va admite acţiunea reclamantului A., astfel cum a fost formulată, în sensul că va dispune obligarea intimatei-pârâte AFIR la emiterea deciziei individuale de acordare a sprijinului de instalare a tânărului fermier în favoarea reclamantului, şi la încheierea cu acesta a contractului de finanţare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 120 din 20 mai 2015, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, rejudecând, admite acţiunea reclamantului A.

Obligă intimata pârâtă Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale să emită decizia individuală de acordare a sprijinului de instalare a tânărului fermier în favoarea reclamantului şi se încheie cu acesta contractul de finanţare.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 octombrie 2017.