Inadmissibility of civil compensation claim due to lack of standing as injured party under administrative litigation law

Asupra cererii de revizuire de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 3965 din 9 decembrie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins recursurile declarate de A. şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor împotriva sentinţei nr. 65/CA/2014-P.I. din 07 aprilie 2014 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Împotriva acestei hotărâri a formulat cerere de revizuire recurenta-reclamantă A., invocând dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1, art. 509 alin. (1) pct. 8, coroborat cu alin. (1) pct. 11, art. 509 alin. (1) pct. 9 şi pct. 10 C. proc. civ.

În motivarea cererii de revizure se arată următoarele:

1. În ceea ce priveşte motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., revizuenta arată că soluţia instanţei, prin care recursul acesteia a fost respins ca fiind nefondat, este rezultatul unei aprecieri eronate a situaţiei de drept.

În acest sens, revizuenta arată că instanţa a apreciat în mod greşit că aceasta nu are calitatea de persoană vătămată în conformitate cu prevederile art. 8 al Legii nr. 554/2004, raportându-se eronat doar la prima frază din articol, respectiv la faptul că actul administrativ unilateral indicat este Dispoziţia nr. 534 din 12.02.2007 a Primarului Municipiului Oradea prin care i s-a recunoscut calitatea de persoană îndreptăţită şi s-a propus acordarea de despăgubiri, caracterul deciziei neputând fi astfel considerat vătămător.

Precizează revizuenta că situaţia de drept supusă controlului pe calea contenciosului administrativ, şi care face obiectul prezentului dosar, este cea cuprinsă în fraza a doua a art. 8 din Legea nr. 554/2004, potrivit căreia "se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim."

Revizuenta invocă în susţinerea acestui motiv de revizuire răspunsul A.N.R.P. nr. RG/9061/L10/1502 din 07.06.2013, arătând că în raport de acest răspuns se află în situaţia de a fi persoană vătămată într-un drept recunoscut de lege şi într-un interes legitim, în conformitate cu prevederile art. 8 alin. (1) fraza a doua din Legea nr. 554/2004.

Arată revizuenta că prin răspunsul la întâmpinarea formulată de A.N.R.P. a invocat excepţia nulităţii absolute cu privire la actul administrativ unilateral, respectiv la "deciziile anterioare" emise de pârâta A.N.R.P., astfel cum reiese din răspunsul anterior menţionat, însă instanţa nu s-a pronunţat asupra excepţiei invocate.

Mai arată revizuenta că tot sub aspectul nulităţii a solicitat instanţei de recurs verificarea legalităţii actelor depuse de pârâta A.N.R.P., respectiv Decizia nr. 10299 din 14.11.2012 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, decizie care nu i-a fost comunicată, încălcându-se grav principiul contradictorialităţii şi dreptul la un proces echitabil. Subliniază că instanţa nu s-a pronunţat nici asupra acestei solicitări.

2. Referitor la motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., coroborat cu alin. (1) pct. 11 C. proc. civ., revizuenta arată că, potrivit Raportului asupra admisibilităţii recursului, instanţa s-a pronunţat definitiv, constatând că recursul acesteia "nu este vădit nefondat", iar, prin Decizia nr. 3965 din 09 decembrie 2015, instanţa s-a pronunţat definitiv, constatând că recursul revizuentei este "nefondat".

În opinia revizuentei, cele două hotărâri definitive, pronunţate de aceeaşi instanţă asupra fondului, sunt în mod evident potrivnice şi, pe cale de consecinţă, raportat la prevederile art. 513 alin. (4) C. proc. civ., solicită anularea celei din urmă hotărâri.

3. Cu privire la motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., revizuenta invocă faptul că prin comunicarea din data de 30.10.2015 a fost citată pentru a se prezenta în data de 09.12.2015 la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în vederea judecării recursului, însă la acest termen prezenţa sa sau a împuternicitului său nu a fost posibilă, dată fiind situaţia de incertitudine creată cu privire la abţinerea formulată de d-na judecător B., implicit cu privire la procedura de judecare a recursului.

Apreciază revizuenta că situaţia creată, ca urmare a faptului că această cerere de abţinere a fost respinsă pe data de 07.12.2015 şi soluţia a fost afişată pe site-ul Înaltei Curţi abia pe data de 09.12.2015, a împiedicat în mod evident înfăţişarea la judecata recursului, independent de voinţa sa, ca urmare a lipsei de comunicare din partea instanţei.

Menţionează revizuenta că nu a primit nici comunicarea sau decizia cu privire la abţinerea magistratului judecător, nici în urma plângerii făcute, fapt inadmisibil, încălcându-i dreptul fundamental de a avea acces liber şi neîngrădit la justiţie şi a dreptului la un proces echitabil înfăptuit de o instanţă imparţială.

4. Referitor la motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 10 C. proc. civ., revizuenta invocă Hotărârea-pilot C. şi alţii contra României (pronunţată de CEDO în data de 12.10.2010), prin care, arată revizuenta, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ca urmare a aplicării defectuoase a Legii nr. 10/2001 şi a Legii nr. 247/2005, respectiv tergiversarea nejustificată a punerii în drepturile reale a beneficiarilor de drept ai acestor legi.

Arată revizuenta că prin Legea nr. 165/2013, conform motivării pârâtei A.N.R.P., a fost reglementată o nouă procedură de soluţionare a cererilor în materia restituirii proprietăţilor, care ar fi trebuit să elimine nedreptăţile şi inechităţile, accelerând procedura de restituire, în conformitate cu hotărârea-pilot, iar, în acest sens, instanţa de recurs avea obligaţia să constate că, potrivit art. 17 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 165/2013 şi art. 18 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor are dreptul de a emite decizii, care reprezintă acte administrative cu caracter unilateral, cu consecinţe directe asupra dreptului revizuentei, în calitate de persoană îndreptăţită la restituire prin despăgubire (conform Dispoziţiei nr. 534 din 12.02.2007 a Primarului Municipiului Oradea) şi care nu pot fi supuse controlului de legalitate pe calea contenciosului administrativ, încălcându-se în mod evident dispoziţiile art. 6 § 1 din Convenţie.

Arată revizuenta că în mod eronat instanţa de recurs a refuzat să verifice legalitatea pe calea contenciosului a actelor administrative unilaterale, respectiv a "deciziilor anterioare însuşite" de părăta A.N.R.P., astfel cum recurenta a solicitat atât pe fond, cât şi în recurs, cu consecinţa gravă de a permite în continuare încălcarea drepturilor fundamentale ale acesteia, încălcare constatată de CEDO prin hotărârea-pilot.

Subliniază revizuenta că instanţa de recurs, în mod eronat, a refuzat să verifice legalitatea pe calea contenciosului a celor solicitate atât pe fond, cât şi în recurs, permiţând pârâtei A.N.R.P. continuarea practicilor abuzive, de a emite acte administrative unilaterale, ilegale, contrare Hotărârii-pilot CEDO, ale căror consecinţe sunt deosebit de grave, cu privire la speranţa legitimă de a intra în posesia dreptului real al creanţei, reprezentând contravaloarea despăgubirii de 558.900 RON, astfel cum reclamanta a solicitat prin cererea principală.

Prin cererea completatoare depusă la dosar la data de 17 iunie 2016, revizuenta invocă motivul de revizuire reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., coroborat cu art. 511 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., arătând, în esenţă, că după pronunţarea deciziei supuse revizuirii a descoperit înscrisuri doveditoare care nu au putut fi prezentate instanţei şi care au o strânsă legătură cu soluţionarea pe fond a procesului, invocând în acest sens comunicarea A.N.R.P., respectiv a Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor, din data de 03.06.2016, cu privire la stadiul de soluţionare a dosarelor în temeiul Legii nr. 10/2001, publicată pe site-ul oficial al instituţiei.

Arată revizuenta că din înscrisul menţionat rezultă faptul că dosarul său de despăgubiri nu a fost înaintat în vederea soluţionării procedurii de restituire, respectiv pentru plata contravalorii despăgubirii, astfel că în mod evident pârâta a minţit cu privire la acest aspect, dând dovadă de rea credinţă, prin inducerea în eroare a instanţei.

Examinând cauza şi cererea de revizuire formulată, astfel cum a fost completată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, Înalta Curte o va respinge, pentru considerentele în continuare arătate:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 558.900 ron, reprezentând contravaloarea despăgubirii în echivalent a proprietăţii preluate în mod abuziv de Statul Român, respectiv casă (demolată) şi teren în suprafaţă totală de 458 mp, situate în Oradea str. Bumbacului, imobil înscris în CF. Seleuş, nr. topo. x şi y, conform Dispoziţiei nr. 534 din 12.02.2007 emisă de Primăria Municipiului Oradea, precum şi actualizarea cu indicele de inflaţie de la data emiterii dispoziţiei mai sus menţionate şi până la data efectuării plăţii.

Curtea de Apel Oradea, prin sentinţa civilă nr. 65 din 07 aprilie 2014, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român - reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice şi, în consecinţă, a respins acţiunea reclamantei ca inadmisibilă.

Împotriva sentinţei civile nr. 65 din 07 aprilie 2014 au promovat recurs atât reclamanta A., cât şi pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 3965 din 09.12.2015, a respins recursurile declarate ca nefondate.

Împotriva acestei hotărâri a formulat cerere de revizuire recurenta-reclamantă A., invocând dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1, 5, 8, 9, 10 şi 11 din C. proc. civ., conform cărora:

"Art. 509. - Obiectul şi motivele revizuirii

(1) Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă:

1. s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut;

[…]

5. după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor;

[…]

8. există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri;

9. partea a fost împiedicată să se înfăţişeze la judecată şi să înştiinţeze instanţa despre aceasta, dintr-o împrejurare mai presus de voinţa sa;

10. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăţilor fundamentale datorată unei hotărâri judecătoreşti, iar consecinţele grave ale acestei încălcări continuă să se producă;

11. după ce hotărârea a devenit definitivă, Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra excepţiei invocate în acea cauză, declarând neconstituţională prevederea care a făcut obiectul acelei excepţii.

(2) Pentru motivele de revizuire prevăzute la alin. (1) pct. 3, dar numai în ipoteza judecătorului, pct. 4, pct. 7-10 sunt supuse revizuirii şi hotărârile care nu evocă fondul."

Dispoziţiile art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., referitoare la procedura de judecată în cazul cererii de revizuire, prevăd în mod expres faptul că:

"Dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază".

Pe de o parte, fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea este admisibilă numai în cazurile limitativ prevăzute de lege, neputând fi exercitată pentru alte motive decât cele prevăzute de lege, fiind inadmisibilă punerea în discuţie a unor probleme de fond, a unor fapte şi împrejurări care au fost discutate de instanţă cu ocazia rezolvării litigiului în fond.

În ceea ce priveşte admisibilitatea cererii, este necesar a se avea în vedere următoarele aspecte: dacă prin hotărârea atacată s-a cercetat fondul cauzei şi dacă criticile formulate se încadrează în motivele prevăzute limitativ de art. 509 C. proc. civ. invocate de revizuentă.

Din interpretarea logico juridică a prevederilor legale anterior citate rezultă, fără putinţă de tăgadă, că pentru a se putea cere revizuirea unei hotărâri date de instanţa de recurs, legiuitorul a impus (la alin. (1) al art. 509 C. proc. civ.) condiţia ca această instanţă să fi evocat fondul, ceea ce implică fie stabilirea unei alte stări de fapt decât cea care fusese reţinută în fazele de judecată anterioare, fie aplicarea altor dispoziţii legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite, în oricare din ipoteze urmând să se dea o altă dezlegare raportului juridic dedus judecăţii, faţă de cea care fusese aleasă până în acel moment.

Nu pot forma obiectul revizuirii - întrucât nu evocă fondul - hotărârile instanţelor de recurs prin care s-a respins recursul ori, deşi a fost admis, s-a dispus casarea cu trimitere, şi nici hotărârile instanţelor de recurs prin care s-a soluţionat doar o excepţie, cu caracter absolut, fără a se evoca fondul. Altfel spus, nu pot forma obiectul revizuirii, neevocând fondul, hotărârile instanţelor de recurs prin care se declină competenţa de soluţionare a acestei căi de atac, prin care se dă o soluţie urmare actelor de dispoziţie procesuală pe care le pot face părţile (în caz de renunţare la judecata recursului, la judecata acţiunii sau la dreptul dedus judecăţii, precum şi de încheiere a unei tranzacţii), prin care se respinge sau se anulează recursul în temeiul unei excepţii procesuale, prin care se constată perimarea recursului, prin care se anulează recursul ca neregulat introdus, ca netimbrat sau ca insuficient timbrat, prin care se constată nulitatea recursului, sau prin care se respinge recursul ca nefondat sau ca tardiv; de asemenea, nu pot fi atacate cu cerere de revizuire hotărârile de casare intermediare prin care s-a admis recursul şi s-a casat cu reţinere sau cu trimitere.

Legiuitorul a prevăzut însă, la alin. (2) al art. 509 C. proc. civ., posibilitatea de a fi supuse revizuirii şi hotărârile care nu evocă fondul, dacă se invocă motivele de revizuire prevăzute la alin. (1) pct. 3, dar numai în ipoteza judecătorului, pct. 4 şi pct. 7-10.

Or, în cauza de faţă, revizuenta a invocat mai multe motive de revizuire, în legătură cu care Înalta Curte reţine următoarele:

1. În ceea ce priveşte motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. (potrivit căruia revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut), Înalta Curte apreciază că în mod corect a reţinut instanţa de recurs, în considerentele Deciziei nr. 3965 din 09.12.2015, că reclamanta nu are calitate de persoană vătămată, în raport de actul administrativ unilateral invocat în susţinerea pretenţiilor sale, respectiv Dispoziţia Primarului Municipiului Oradea nr. 534 din 12 februarie 2007, deoarece prin acest act i s-a recunoscut calitatea de persoană îndreptăţită şi s-a propus acordarea de despăgubiri, caracterul acestuia neputând fi unul vătămător.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că instanţa de recurs a apreciat în mod corect că în speţă, în raport de obiectul acţiunii, devin aplicabile dispoziţiile Legii nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 165/2013, actul invocat producând efecte în domeniul dreptului civil, astfel că situaţia expusă nu poate fi cenzurată/analizată în condiţiile Legii nr. 554/2004.

Procedând astfel, instanţa de control judiciar nu a depăşit limitele învestirii stabilite prin cererea reclamantei, câtă vreme însăşi reclamanta a solicitat soluţionarea cauzei în conformitate cu prevederile Legii nr. 165/2013.

2. Referitor la motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., coroborat cu alin. (1) pct. 11 C. proc. civ. (potrivit căruia revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri şi respectiv dacă după ce hotărârea a devenit definitivă, Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra excepţiei invocate în acea cauză, declarând neconstituţională prevederea care a făcut obiectul acelei excepţii) Înalta Curte reţine următoarele:

În sensul dispoziţiilor citate, condiţiile de admisibilitate a cererii de revizuire, care trebuiesc îndeplinite cumulativ, sunt următoarele:

- hotărârea a cărei revizuire se cere să fie o hotărâre pronunţată asupra fondului cauzei sau care evocă fondul cauzei;

- hotărârile potrivnice să fie definitive;

- a doua hotărâre să încalce autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

În sensul dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin hotărâri definitive se înţeleg acele hotărâri prin care litigiul dedus judecăţii este soluţionat cu caracter definitiv în ceea ce priveşte fondul cauzei.

Pentru a fi admisibilă cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 ar însemna ca hotărârile potrivnice să soluţioneze, ambele, cu autoritate de lucru judecat, dar în mod diferit, fie fondul procesului, în tot sau în parte, fie aceeaşi excepţie procesuală, acelaşi incident procesual sau aceeaşi chestiune litigioasă, ipoteze care, însă, nu sunt identificate în prezenta cauză.

Aşadar, acest motiv permite revizuirea în cazul în care se ajunge la situaţia ca acelaşi proces să fie soluţionat de două ori, pronunţându-se hotărâri contradictorii, contrarietatea trebuind să existe între dispozitivele celor două hotărâri, iar nu între considerente.

În concluzie, pentru a se putea invoca acest motiv de revizuire trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

- să fie vorba de hotărâri definitive contradictorii, chiar dacă prin ele nu s-a rezolvat fondul cauzei (conform alin. (2) al art. 509 C. proc. civ.);

- să fie vorba de hotărâri pronunţate în acelaşi litigiu, adică să fi existat triplă identitate de elemente: părţi, obiect şi cauză;

- hotărârile contradictorii să fi fost pronunţate nu în acelaşi proces, ci în procese diferite;

- în al doilea proces să nu se fi invocat excepţia puterii de lucru judecat, sau chiar dacă a fost ridicată să nu se fi discutat;

- să se ceară anularea celei de a doua hotărâri, care s-a pronunţat cu încălcarea puterii lucrului judecat.

Or, revizuenta a invocat contrarietatea între încheierea întocmită în procedura de filtru şi decizia prin care instanţa de control judiciar a soluţionat definitiv recursurile declarate în cauză, ambele pronunţate în acelaşi dosar.

Faţă de cele mai sus arătate Înalta Curte apreciază că în speţă nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

3. Cu privire la motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. (potrivit căruia revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă partea a fost împiedicată să se înfăţişeze la judecată şi să înştiinţeze instanţa despre aceasta, dintr-o împrejurare mai presus de voinţa sa), Înalta Curte reţine următoarele:

Cauzele de amânare a judecării unei cauze sunt strict şi limitativ prevăzute de C. proc. civ., iar cu referire la motivul invocat de revizuentă, constând în imposibilitatea de prezentare a acesteia, codul prevede în mod expres, la art. 222 alin. (1), faptul că:

"Amânarea judecăţii pentru lipsă de apărare poate fi dispusă, la cererea părţii interesate, numai în mod excepţional, pentru motive temeinice şi care nu sunt imputabile părţii sau reprezentantului ei."

Potrivit art. 223 C. proc. civ.:

"lipsa părţii legal citate nu poate împiedica judecarea cauzei, dacă legea nu dispune altfel".

În raport de aceste dispoziţii legale, Înalta Curte constată că, respingând cererea de amânare a judecării cauzei, instanţa de recurs a apreciat în mod corect că reclamanta nu s-a aflat într-o situaţie excepţională.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă faptul că reclamanta a fost legal citată, instanţa de recurs reţinând că procedura a fost legal îndeplinită, iar faptul că recurenta-reclamantă nu şi-a asigurat o bună administrare a litigiilor în care este parte, nu poate fi imputat instanţei de judecată.

Înalta Curte apreciază că, în acest context, în mod corect instanţa de control judiciar, având în vedere natura litigiului, a continuat judecata recursului.

Astfel, în cauză nu sunt îndeplinite nici condiţiile de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 9 din C. proc. civ.

4. Referitor la motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 10 C. proc. civ. (potrivit căruia revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăţilor fundamentale datorată unei hotărâri judecătoreşti, iar consecinţele grave ale acestei încălcări continuă să se producă), Înalta Curte reţine faptul că revizuenta a invocat aceste dispoziţii fără a preciza în mod concret argumentele pe care îşi fundamentează motivul de revizuire invocat, iar din actele dosarului nu rezultă că s-ar fi pronunţat de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului vreo hotărâre prin care să se fi constatat o astfel de încălcare de drepturi datorată unei hotărâri judecătoreşti pronunţate cu privire la revizuenta din prezenta cauză.

În raport de aceste considerente, Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 10 din C. proc. civ.

5. Referitor la motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., coroborat cu art. 511 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. (potrivit căruia revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor):

Pentru a se putea invoca acest motiv şi a se admite cererea de revizuire, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

- partea interesată să prezinte un înscris nou, care nu a fost folosit în procesul în care s-a pronunţat hotărârea atacată;

- înscrisul să aibă forţă probantă prin el însuşi, fără să fie nevoie de a fi confirmat prin alte mijloace de probă;

- înscrisul să fi existat la data când a fost pronunţată hotărârea ce se cere a fi revizuită;

- înscrisul să nu fi putut fi invocat în procesul în care s-a pronunţat hotărârea atacată, fie pentru că a fost reţinut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor;

- înscrisul să fie determinant, în sensul că, dacă ar fi fost cunoscut de instanţă cu ocazia judecării fondului, soluţia ar fi fost alta decât cea pronunţată.

Or, Înalta Curte constată că, deşi revizuenta invocă drept motiv de revizuire pct. 5 al art. 509 din C. proc. civ., aceasta nu menţionează care sunt înscrisurile noi pe care îşi întemeiază cererea de revizuire, astfel că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile textului legal invocat.

Înalta Curte apreciază că instanţa de recurs a reţinut în mod corect şi legal în considerentele Deciziei nr. 3965 din 09.12.2015 faptul că dosarul de despăgubire al reclamantei a fost înaintat Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, fapt confirmat şi de numărul de înregistrare indicat de către aceasta, respectiv nr. 34747/ C. civ.

Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, precum şi din susţinerile părţilor rezultă cu evidenţă faptul că dosarul de despăgubire al reclamantei, aferent Dispoziţiei nr. 534/2007 emisă de Primarul Municipiului Oradea şi înregistrat sub nr. 34747/ C. civ., urmează a fi soluţionat potrivit dispoziţiilor art. 34 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 165/2013, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 103/2016, cu respectarea ordinii de soluţionare prevăzută de acest act normativ.

În raport de aceste considerente, Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Or, revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, nedevolutivă. Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea poate fi exercitată numai pentru motivele limitativ prevăzute de art. 509 C. proc. civ. şi este admisibilă numai în cazul întrunirii cumulative a condiţiilor prevăzute de acest text legal pentru fiecare dintre motivele invocate.

Această cale de atac extraordinară a fost concepută de legiuitor pentru îndreptarea erorilor de fapt, iar nu de drept, în situaţiile în care sunt îndeplinite condiţiile expuse la art. 509 din C. proc. civ.

Or, din expunerea motivelor cererii de revizuire, se observă că aceasta a fost concepută ca un veritabil recurs împotriva deciziei pronunţate de instanţa de recurs, ceea ce, de asemenea, este inadmisibil.

Altfel spus, revizuenta urmăreşte o reevaluare a argumentelor părţilor din stadiul procesual al recursului, adică valorificarea unui recurs la recurs, ceea ce nu poate fi acceptat.

Prin urmare, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 513 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva Deciziei nr. 3965 din 09 decembrie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 noiembrie 2016.