Appeal dismissed: constitutional exception deemed inadmissible as provisions irrelevant to disciplinary challenge.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, la data de 04.04.2016, reclamantul Biroul Executorului Judecătoresc A. a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Justiţiei - Corpul de Control al Ministrului, anularea soluţiei pârâtului cu privire la cercetarea disciplinară a inspectorilor din cadrul Corpului de Control al Ministrului în legătură cu soluţionarea lucrării nr. 56976/422/E/2015 şi, pe cale de consecinţă, să se dispună cercetarea disciplinară a respectivilor inspectori, cu cheltuieli de judecată.

Ulterior, prin răspunsul la întâmpinare formulat în cauză la data de 21.06.2016, reclamantul a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor din Legea nr. 303/2004 privind personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor.

Prin sentinţa civilă nr. 2562 din 12 septembrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a Legii nr. 303/2004, formulată de reclamant, a respins ca nefondate excepţiile inadmisibilităţii şi lipsei procedurii prealabile, invocate de pârâtul Ministerul Justiţiei, a respins acţiunea formulată de reclamantul BEJ A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, prin Corpul de Control al Ministrului Justiţiei, ca nefondată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul BEJ A., cu privire la soluţia de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate invocate.

În motivarea recursului declarat se arată că instanţa de contencios administrativ şi fiscal a dispus în mod greşit respingerea ca inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate invocată de către reclamantă cu privire la dispoziile Legii nr. 303/2004 aflate în contradictoriu cu prevederile art. 125 şi 132 din Constituţia României.

Arată recurentul că, raportat la aspectele de legalitate incidente în cauză, conform prevederilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, instanţa de fond respinge ca inadmisibilă excepţia de neconstitutionalitate în situaţia în care apreciază că nu sunt îndeplinite condiţiile stipulate de alin. (1), (2) sau (3) ale art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Recurentul apreciază, referitor la faptul că dispoziţiile neconstituţionale trebuie să aibă o legătură cu soluţionarea cauzei, că această condiţie este îndeplinită, întrucât prin admiterea excepţiei de neconstituţionalitate s-ar modifica statutul personalului asimilat judecătorilor şi procurorilor.

Subliniază recurentul că trebuie lămurit statutul persoanelor din cadrul Corpului de Control al Ministerului de Justiţie şi sub aspectul răspunderii profesionale a acestora şi implicit al cercetării lor disciplinare, aspect ce are legătură directă în cauza de faţă, întrucât s-a solicitat de către reclamantă cercetarea disciplinară a membrilor Corpului de Control sub aspectul exercitării îndatoririlor de serviciu cu rea credinţa cu referire la activitatea profesională a acesteia.

Precizează recurentul că este necesar a se lămuri dacă statutul personalului asimilat judecătorilor şi procurorilor este acelaşi cu cel al magistraţilor şi astfel ei vor fi cercetaţi sub aspect disciplinar tot de către Consiliul Superior al Magistraturii, aşa cum se întamplă în cadrul magistraţilor judecători şi procurori care înfăptuiesc activitatea de justiţie în sensul ei propriu, sau fie de Comisia de Disciplină din cadrul Ministerului Justiţiei, fie de către un organism special, având în vedere că în componenţa personalului asimilat judecătorilor şi procurorilor intră şi alte persoane care nu au statutul de magistraţi, aşa cum este cazul membrilor din Corpul de Control al Ministerului de Justiţie.

Mai arată recurentul că se impune lămurirea răspunderii disciplinare a personalului asimilat şi raportat la ceilalţi membri care nu au statutul de magistraţi, respectiv nu se bucură de inamovibilitatea judecătorilor şi stabilitatea procurorilor recunoscută de către legea fundamentală, dar cu toate acestea beneficiază de statutul acestora, deşi nu înfăptuiesc activitatea de justiţie.

Se mai arată în motivele de recurs că se impune sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la problema dacă un judecător sau procuror poate să lucreze într-un organism guvernamental sub autoritatea ministrului justiţiei fără a-i încălca statutul de inamovibilitate şi stabilitate prevăzute la nivel fundamental de dispoziţiile art. 125 şi 132 din Constituţia României.

Recurentul apreciază că în cauză au fost îndeplinite condiţiile prevăzute de alin. (1) al art. 29 din Legea nr. 47/1992, deoarece excepţia de neconstitutionalitate a fost invocată într-un litigiu aflat deja pe rolul unei instanţe judecătoreşti, anume dosar nr. x/2016, aflat spre soluţionare pe rolul secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, litigiu ce are ca obiect anulare act administrativ, respectiv anularea rezoluţiei Corpului de Control din cadrul Ministerului de Justiţie cu privire la cercetarea disciplinară a inspectorilor judiciari, magistraţii Eucarie Nicoleta Ecaterina şi Sterschi Florena Esther, referitor la soluţionarea lucrării nr. 56976/442/E/2015 şi, pe cale de consecinţă, dispunerea cercetării disciplinare a celor doi inspectori în conformitate cu dispoziţiile legale.

De asemenea, consideră recurentul că este îndeplinită şi condiţia prevăzută de alin. (1) teza a II-a, aceea a contestării neconstituţionalităţii unei legi în vigoare şi care are legătură cu soluţionarea cauzei, având în vedere că reclamanta a invocat neconstituţionalitatea dispoziţiilor Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, în vigoare, sub aspectul faptului că prevederile referitoare la statutul personalului asimilat judecătorilor şi procurorilor contravin dispoziţiilor art. 125 şi 132 din Constituţia României, care prevăd expres statutul judecătorilor şi procurorilor, coroborate cu dispoziţiile art. I din Legea nr. 303/2004, care definesc faptul că magistratura este activitatea judiciară desfăşurată de judecători şi procurori, şi nu de către un personal care este în parte subordonat administrativ puterii executive.

Arată recurentul că excepţia de neconstituţionalitate ridicată nu este contrară prevederilor alin. (2) sau 3 ale art. 29 din Legea nr. 47/1992, excepţia fiind invocată de către una dintre părţile cauzei, respectiv reclamanta, iar, în ceea ce ţine de faptul să nu fi fost deja declarate neconstituţionale prevederile legale printr-o altă decizie a Curţii Constituţionale, acesta precizează că Decizia nr. 262/2016, prin care se admite excepţia de neconstituţionalitate privind art. 82 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 nu are acelaşi obiect ca cea din cauza de faţă.

Recurentul solicită, în temeiul dispoziţiilor art. 29 alin. (5) teza finală din Legea nr. 47/1992, să se admită recursul declarat împotriva sentinţei civile nr. 2562/2016, pronunţată la data de 12.09.2016 de Curtea de Apel Bucureşti în dosar nr. x/2016, iar, pe cale de consecinţă, să se dispună sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstitutionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 303/2004.

Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, având în vedere şi susţinerile părţilor, Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Instanţa de control judiciar constată că în speţă nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 488 din Noul C. proc. civ., în vederea casării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză şi a realizat o încadrare juridică adecvată.

Analizând cererea de recurs, Înalta Curte apreciază că susţinerile recurentului se circumscriu motivului de recurs prevăzut la pct. 8 art. 488 alin. (1) din Noul C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere atunci când "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material".

Înalta Curte constată că în motivarea cererii de recurs, în lipsa unor argumente juridice pertinente şi concludente, recurentul reiterează sub o altă formă argumentele prezentate în faţa instanţei de fond, fără a dezvolta un raţionament juridic pentru care apreciază că sentinţa recurată este neîntemeiată.

Astfel, Înalta Curte apreciază că aceste critici ale recurentului, vizând pretinsa încălcare sau greşita aplicare de către instanţa de fond a normelor de drept material, astfel cum au fost formulate, nu sunt întemeiate.

Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată:

"(1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

(2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi, sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă.

(3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale".

Din interpretarea logico-juridică a prevederilor art. 29 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992 rezultă că pentru sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate trebuie îndeplinite următoarele condiţii, în mod cumulativ:

- excepţia să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanţe judecătoreşti sau de arbitraj comercial;

- excepţia să aibă ca obiect neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;

- norma vizată de excepţie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei şi să nu fi fost constatată ca fiind neconstituţională printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Condiţia relevanţei excepţiei, care impune ca normele criticate să aibă incidenţă în soluţionarea cauzei respective, nu trebuie analizată in abstracto şi dedusă din orice fel de tangenţă a prevederilor legale în discuţie cu litigiul aflat pe rolul instanţei.

Astfel, se impune o analiză riguroasă, în care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepţiei de neconstituţionalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual şi a stadiului concret în care se află litigiul.

Din perspectiva interesului procesual, Înalta Curte apreciază că în cauză nu este îndeplinită cerinţa legăturii cu pricina ce se judecă, impusă de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor din Legea nr. 303/2004 privind personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor.

Înalta Curte constată că instanţa de fond a reţinut în mod corect că dispoziţiile criticate ale Legii nr. 303/2004, respectiv cele privind personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, nu sunt aplicabile în speţă, întrucât inspectorii din cadrul Corpului de Control al Ministrului Justiţiei împotriva cărora s-a formulat plângere de către reclamant nu au calitatea de personal asimilat judecătorilor şi procurorilor, ci sunt procurori detaşaţi la Ministerul Justiţiei, care pe perioada detaşării îşi păstrează calitatea de magistrat, conform art. 58 alin. (3) din Legea nr. 303/2004.

Potrivit art. 58 din Legea nr. 303/2004:

"(1) Consiliul Superior al Magistraturii dispune detaşarea judecătorilor şi procurorilor, cu acordul scris al acestora, la alte instanţe sau parchete, la Consiliul Superior al Magistraturii, Institutul Naţional al Magistraturii, Ministerul Justiţiei sau la unităţile subordonate acestuia ori la alte autorităţi publice, în orice funcţii, inclusiv cele de demnitate publică numite, la solicitarea acestor instituţii, precum şi la instituţii ale Uniunii Europene sau organizaţii internaţionale." (-)

(3) În perioada detaşării, judecătorii şi procurorii îşi păstrează calitatea de judecător sau procuror şi beneficiază de drepturile prevăzute de lege pentru personalul detaşat. Când salariul şi celelalte drepturi băneşti prevăzute pentru funcţia în care este detaşat judecătorul sau procurorul sunt inferioare, acesta îşi păstrează indemnizaţia de încadrare lunară şi celelalte drepturi băneşti."

Astfel, în mod corect a reţinut instanţa de fond împrejurarea că inspectorii din cadrul Corpului de Control la Ministrului Justiţiei sunt procurori detaşaţi la Ministerul Justiţiei şi, în virtutea art. 58 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, îşi păstrează calitatea de procurori, angajarea răspunderii lor disciplinare fiind făcută în condiţiile Legii nr. 303/2004 şi ale Legii nr. 317/2004, nefiind aplicabil O.M.J nr. 1483/C/2006 pentru aprobarea Regulamentului privind răspunderea disciplinară a personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor din cadrul Ministerului Justiţiei.

În conformitate cu dispoziţiile art. 45 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 317/2004:

"(1) În cazurile în care ministrul justiţiei, (...) sunt titulari ai acţiunii disciplinare, aceştia pot sesiza Inspecţia Judiciară în legătură cu abaterile disciplinare săvârşite de judecători şi procurori.

(2) În cazul în care Inspecţia Judiciară este titulară a acţiunii disciplinare, aceasta se poate sesiza din oficiu sau poate fi sesizată în scris şi motivat de orice persoană interesată, inclusiv de Consiliul Superior al Magistraturii, în legătură cu abaterile disciplinare săvârşite de judecători şi procurori."

În condiţiile în care în cauză se pune în discuţie activitatea celor doi inspectori care au calitatea de procurori detaşaţi la Ministerul Justiţiei, în temeiul art. 58 din Legea nr. 303/2004 şi având în vedere că din interpretarea prevederilor anterior enunţate rezultă că legiuitorul lasă la latitudinea ministrului justiţiei, ca titular al acţiunii disciplinare, decizia de sesizare a Inspecţiei Judiciare în legătură cu abaterile judiciare săvârşite de judecători şi procurori, Înalta Curte constată că excepţia de neconstituţionalitate ridicată în cauză cu privire la categoria personalului de specialitate asimilat nu are legătură cu soluţionarea cauzei şi nu este de natură să conducă la soluţionarea cauzei sau să determine soluţia în această cauză, astfel cum în mod corect a apreciat şi Curtea de Apel Bucureşti în sentinţa pronunţată şi recurată de reclamant.

Prin urmare, în mod corect a apreciat curtea de apel că excepţia de neconstituţionalitate invocată nu are legătură cu soluţionarea cauzei, fiind astfel justificată soluţia de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale potrivit prevederilor art. 29 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 42/1992.

De altfel, Înalta Curte constată că recurentul nu aduce argumente de nelegalitate a sentinţei recurate, înţelegând să reitereze argumentele formulate în faţa instanţei de fond în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate invocate.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar hotărârea instanţei de fond cu privire la soluţia de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale este legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ.

În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 496 alin. (1) din Noul C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamant ca nefondat, menţinându-se sentinţa atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul BEJ A. împotriva sentinţei civile nr. 2562 din 12 septembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 noiembrie 2016.