Revision inadmissible: failure to evoc merits and absence of new written instrument in post-appeal extraordinary review.

Asupra cererii de revizuire de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2/2012, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat instanţei să constate calitatea de colaborator al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe numitul A.

Prin sentinţa nr. 6061 din 26 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, fiind constatată existenţa calităţii de colaborator al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe pârâtul A.

Prin Decizia nr. 2040 din 2 mai 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a admis recursul formulat de pârâtul A. împotriva sentinţei nr. 6061/2012 a Curţii de Apel Bucureşti, sentinţă ce a fost casată, cauza fiind trimisă pentru rejudecare aceleiaşi instanţe. În considerentele deciziei enunţate s-a reţinut că instanţa de fond nu a analizat susţinerea reclamantului privind îndeplinirea cerinţelor prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 şi nici apărările invocate prin întâmpinare de către pârât.

În rejudecare, instanţa de fond, prin sentinţa nr. 2971 din 5 noiembrie 2014, a admis acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, fiind constată calitatea de colaborator al Securităţii în privinţa pârâtului A..

Împotriva sentinţei civile nr. 2971/2014 a declarat recurs pârâtul A., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei şi, rejudecând pe fond, să se dispună respingerea acţiunii formulate de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.

Un prim aspect invocat în recursul declarat a vizat faptul că în şedinţa publică din 10 octombrie 2014 au fost puse concluzii pentru admiterea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr. 293/2000 şi a O.U.G. nr. 24/2004, dar în sentinţa recurată nu s-a făcut nici o menţiune, deşi în şedinţa publică instanţa s-a pronunţat în sensul admiterii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, hotărârea fiind nemotivată sub acest aspect.

Recurentul a reiterat excepţia de neconstituţionalitate, aratând că prin Decizia nr. 51/2008 a Curţii Constituţionale a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate invocată, iar Legea nr. 187/1999 şi O.U.G. nr. 16/2006 au fost declarate neconstituţionale, dar atât O.U.G. nr. 24/2008 cât şi Legea nr. 293/2008 copiază prevederile din actele juridice declarate neconstituţionale, păstrând motivele de neconstituţionalitate constatate prin Decizia nr. 51/2008.

Prin Decizia nr. 468 din 23 februarie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată de recurentul-pârât A. şi a respins recursul declarat de pârâtul A. împotriva sentinţei civile nr. 2971 din 05 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Pentru a pronunţa această soluţie instanţa a reţinut, în esenţă, faptul că motivul de casare cu trimitere spre rejudecare a cauzei pentru pretinsa nemotivare a sentinţei, cu privire la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr. 293/2008 şi a O.U.G. nr. 24/2008, motiv de recurs ce se încadrează pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., raportat la art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., nu poate fi reţinut, având în vedere că din actele dosarului nu rezultă că recurentul-pârât a invocat în faţa instanţei de fond excepţia de neconstituţionalitate a actelor normative enunţate, pentru ca instanţa să se pronunţe şi să motiveze o eventuală soluţie de admitere sau respingere a unei cereri de sesizare a Curţii Constituţionale.

Înalta Curte a reţinut că, după casarea cu trimitere a cauzei, dispusă prin Decizia nr. 2040 din 2 mai 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 4 septembrie 2014, primul termen de judecată fiind stabilit pentru data de 29 octombrie 2014, când, în şedinţă publică, pârâtul fiind prezent, nu a formulat o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate, fapt ce rezultă din încheierea de şedinţă aflată la fila 12 din dosarul de fond.

S-a reţinut şi faptul că nici prin concluziile scrise depuse în perioada de amânare a pronunţării recurentul nu a invocat excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr. 293/2008 şi O.U.G. nr. 24/2008, alegaţiile recurentului cu referire la încălcarea "prevederilor pct. 6

Prin recursul declarat, recurentul-pârât a invocat excepţia de neconstituţionalitate a O.U.G. nr. 24/2008 şi a Legii nr. 293/2008, solicitând instanţei de recurs să sesizeze Curtea Constituţională cu excepţia invocată.

Analizând cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a O.U.G. nr. 24/2008 şi a Legii nr. 293/2008, acte care în opinia recurentului copiază prevederile unor acte normative declarate neconstituţionale, cu referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 51/2008, instanţa a constatat că cererea nu îndeplineşte cumulativ condiţiile prevăzute de art. 29 pct. 1 şi 3 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, motiv pentru care, în temeiul dispoziţiilor art. 29 pct. 5 din actul normativ indicat, a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Instanţa de control judiciar a apreciat că nici motivul de recurs privind inadmisibilitatea acţiunii promovate de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii nu poate fi reţinut, în raport de dispoziţiile art. 3 alin. (1) lit. z) din O.U.G. nr. 24/2008.

Astfel, s-a reţinut că procedura de verificare în cauza de faţă a fost declanşată în raport de dispoziţiile art. 3 alin. (1) lit. z) din O.U.G. nr. 24/2005, la cererea formulată de Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989 înregistrată sub nr. P 7031 din 25 mai 2010, iar susţinerea inadmisibilităţii prin raportare la Legea nr. 341/2004, Legea recunoaşterii faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989, nu poate fi reţinută.

S-a avut în vedere faptul că procedura de verificare a fost efectuată în raport de aceste dispoziţii legale având în vedere calitatea pârâtului de Luptător pentru Victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989, aşa cum rezultă din actele de la dosar, cererea de verificare nr. P 7031/2010 vizând un număr de 15.434 luptători ai revoluţiei române, numele recurentului-pârât figurând la nr. 2273.

Instanţa a reţinut faptul că, deşi recurentul a arătat că angajamentul dat a fost semnat din motive politice sub presiunea organelor de Securitate, din probatoriul administrat nu rezultă că angajamentul sau notele informative au fost date în condiţiile art. 2 lit. b) teza a doua, pentru a beneficia de neimpunitatea determinată de anumite împrejurări prevăzute de dispoziţiile legale evocate.

Pe fondul cauzei, instanţa a constatat că din materialele informative furnizate rezultă că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2000, instanţa de fond interpretând şi aplicând corect dispoziţiile legale arătate.

S-a reţinut că informaţiile furnizate vizau îngrădirea libertăţii de exprimare şi a libertăţii de opinie, drepturi garantate prin Constituţia României din 1965 - cel puţin la nivel declarativ - şi aveau în mod real aptitudinea de a atrage consecinţe negative pentru persoanele vizate prin notele furnizate, astfel că este evident că notele informative prin conţinutul lor concret vizau îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, informaţiile fiind apte de a atrage consecinţe negative pentru persoanele vizate.

S-a mai reţinut în considerentele hotărârii atacate că activitatea desfăşurată de recurentul-pârât nu a vizat persoane urmărite penal, nu a vizat aspecte de siguranţă naţională având ca scop menţinerea regimului totalitar, conducând totodată la îngrădirea drepturilor şi libertăţilor, recunoscute prin Constituţie, Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice, ratificat de România prin Decretul nr. 212/1974, apărările recurentului fiind irelevante în contextul legislativ menţionat.

Împotriva acestei Decizii a formulat cerere de revizuire recurentul A., precizând că temeiul juridic al cererii sale este art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

Revizuentul solicită admiterea revizuirii, casarea deciziei atacate, judecarea cauzei pe fond şi respingerea acţiunii reclamantului.

În cuprinsul cererii de revizuire, revizuentul A. a reiterat cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr. 293/2008 şi a O.U.G. nr. 24/2008.

I. Examinând cererea de sesizare a Curţii Constituţionale în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a Legii nr. 293/2008 şi a O.U.G. nr. 24/2008, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă.

Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată:

"(1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

(2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi, sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă.

(3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale".

Din interpretarea logico-juridică a prevederilor art. 29 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992 rezultă că pentru sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate trebuie îndeplinite următoarele condiţii, în mod cumulativ:

- excepţia să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanţe judecătoreşti sau de arbitraj comercial;

- excepţia să aibă ca obiect neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;

- norma vizată de excepţie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei şi să nu fi fost constatată ca fiind neconstituţională printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Condiţia relevanţei excepţiei, care impune ca normele criticate să aibă incidenţă în soluţionarea cauzei respective, nu trebuie analizată in abstracto şi dedusă din orice fel de tangenţă a prevederilor legale în discuţie cu litigiul aflat pe rolul instanţei.

Astfel, se impune o analiză riguroasă, în care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepţiei de neconstituţionalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual şi a stadiului concret în care se află litigiul.

Din perspectiva interesului procesual, Înalta Curte apreciază că în cauză nu este îndeplinită cerinţa legăturii cu pricina ce se judecă, impusă de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr. 293/2008 şi a O.U.G. nr. 24/2008.

În raport de stadiul în care se află litigiu, respectiv în calea de atac extraordinară a revizuirii, o excepţie de neconstituţionalitate ar putea fi invocată, potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, doar cu privire la prevederile care guvernează această cale de atac, or autorul excepţiei vizează considerente care privesc fondul cauzei.

Pentru considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte va respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 293/2008 şi O.U.G. nr. 24/2008, ca inadmisibilă.

II. Examinând cererea de revizuire formulată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile art. 326 alin. (3) C. proc. civ., sub aspectul admisibilităţii şi al faptelor pe care se întemeiază, prin prisma motivelor invocate de revizuent, în raport şi de toate susţinerile şi apărările părţilor, Înalta Curte constată că prezenta cerere de revizuire este inadmisibilă, motiv pentru care o va respinge ca atare.

Pentru a ajunge la această soluţie, instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate:

Potrivit dispoziţiilor art. 326 alin. (3) C. proc. civ., în cazul judecării unei cereri de revizuire "dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază".

Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea este admisibilă numai în cazurile limitativ prevăzute de lege, neputând fi exercitată pentru alte motive decât cele prevăzute de lege, fiind inadmisibilă punerea în discuţie a unor probleme de fond, a unor fapte şi împrejurări care au fost discutate de instanţă cu ocazia rezolvării litigiului în fond.

Potrivit art. 322 pct. 5 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri date de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere "dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor, ori dacă s-a desfiinţat sau s-a modificat hotărârea unei instanţe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere".

Din interpretarea logico juridică a acestor prevederi legale rezultă, fără putinţă de tăgadă, că pentru a se putea cere revizuirea unei hotărâri date de instanţa de recurs, legiuitorul a impus condiţia ca această instanţă să fi evocat fondul, ceea ce implică fie stabilirea unei alte stări de fapt decât cea care fusese reţinută în fazele de judecată anterioare, fie aplicarea altor dispoziţii legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite, în oricare din ipoteze urmând să se dea o altă dezlegare raportului juridic dedus judecăţii, faţă de cea care fusese aleasă până în acel moment.

Or, cererea de revizuire formulată în temeiul art. 322 pct. 5 C. proc. civ. a fost îndreptată împotriva Deciziei nr. 468 din 23 februarie 2016, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondat recursul declarat împotriva sentinţei civile nr. 2971 din 05 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, fiind astfel în prezenţa unei hotărâri judecătoreşti irevocabile, pronunţată de instanţa de recurs, dar care prin respingerea recursului nu a evocat fondul în soluţionarea respectivei căi de atac, ci a menţinut soluţia instanţei de fond.

Astfel, hotărârea a cărei revizuire se solicită, prin care a fost respins recursul ca nefondat, nu face parte dintre hotărârile care evocă fondul, astfel că în cazul de faţă nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 322 C. proc. civ.

Pe de altă parte, în accepţiunea dispoziţiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ., înscrisuri doveditoare noi sunt cele care existau la data judecăţii şi care au fost reţinute de partea potrivnică, ori nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţii.

Astfel, printre condiţiile de admisibilitate a acestui caz de revizuire se numără şi aceea ca înscrisul să nu fi fost cunoscut şi folosit în proces, pentru că, în caz contrar, cercetarea lui în cadrul revizuirii ar încălca puterea de lucru judecat a hotărârii.

De asemenea, este necesar ca înscrisul să fie determinant, adică apt să conducă la pronunţarea unei soluţii contrare celei atacate.

În cauză, revizuentul a indicat, ca înscris nou în accepţiunea art. 322 pct. 5 C. proc. civ., declaraţia ofiţerului de securitate dl. B., declaraţie dată în prezenţa apărătorului revizuentului la data de 2.11.2016.

Înalta Curte constată că această declaraţie nu reprezintă un înscris nou în accepţiunea art. 322 pct. 5 C. proc. civ., fiind un înscris care nu exista la data judecăţii, reprezentând doar o încercare de a administra proba testimonială în faza revizuirii.

De asemenea, Înalta Curte apreciază că în cauza dedusă judecăţii nu au intervenit modificări în materialul probator pe care s-a sprijinit instanţa de control judiciar în dosar nr. x/2012*, modificări care ar fi influenţat hotărârea ce s-a bazat pe acel material probator.

Având în vedere considerentele prezentate anterior, precum şi caracterul limitativ al dispoziţiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ., rezultă fără putinţă de tăgadă inadmisibilitatea cererii de revizuire formulată în cauză.

În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 326 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a Legii nr. 293/2008 şi a O.U.G. nr. 24/2008, ca inadmisibilă.

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei nr. 468 din 23 februarie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibilă.

Cu recurs în 48 de ore de la pronunţare pe soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.

Irevocabilă pe soluţia de respingere a cererii de revizuire.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 noiembrie 2016.