Judicial confirmation of Securitate collaborator status based on unverified handwritten notes and presumption of legality following failed graphological examination

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, la data de 28.11.2011, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat instanţei să aprecieze asupra calităţii de colaborator al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe pârâtul A.

Prin sentinţa civilă nr. 4442 din 02 iulie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia lipsei calităţii de reprezentant al Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, ca nefondată şi excepţia lipsei semnăturii de pe acţiunea în constatare formulată, a admis acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii în contradictoriu cu pârâtul A. şi a constatat calitatea pârâtului de colaborator al Securităţii.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul A., criticând-o în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 şi art. 304<SUP>1</SUP> C. proc. civ.

În esenţă, recurentul-pârât a arătat că, deşi a probat că cererea de chemare în judecată poartă o semnătură diferită de cea a Preşedintelui C.N.S.A.S., instanţa de fond a respins excepţia fără o reală motivare, pe baza unei sumare afirmaţii, încălcând astfel dispoziţiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ.

Totodată, a arătat că instanţa de fond a respins excepţia lipsei calităţii de reprezentant printr-o motivare eronată, neobservând că reprezentarea în această cauză s-a realizat în baza unei delegaţii emise de directorul Direcţiei Juridice a C.N.S.A.S. - persoană ce nu avea calitatea de reprezentant legal al acestei instituţii, într-o formă diferită de împuternicirea de reprezentare juridică expres prevăzută în Anexa 3 din Legea nr. 514/2003.

Cu privire la fondul cauzei, recurentul a arătat că sentinţa este nelegală şi netemeinică, fiind dată fără obligatoria verificare de scripte, care să justifice convingerea instanţei privind legătura dintre înscrisurile prezentate de C.N.S.A.S. şi situaţia sa; că judecătorul fondului a ignorat decizia Curţii Constituţionale nr. 899 din 6 iulie 2010 care statuează că stabilirea calităţii de colaborator al Securităţii trebuie să fie rezultatul unei minuţioase analize din partea instanţei asupra întregului material probator depus de C.N.S.A.S.

Recurentul a mai criticat sentinţa atacată arătând că, prin atitudinea manifestată, instanţa de fond nu i-a asigurat garanţiile unui proces echitabil, prevăzute de art. 6 alin. (1) CEDO, în condiţiile în care a admis acţiunea C.N.S.A.S. fără administrarea absolut obligatorie a verificării de scripte.

Prin Decizia nr. 1484 din 21.03.2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis recursul declarat de pârâtul A. împotriva sentinţei civile nr. 4442 din 02 iulie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

În considerentele deciziei, instanţa de control judiciar a reţinut că pârâtul a contestat legătura sa cu organele Securităţii, arătând că nu a semnat niciun angajament de recrutare şi nu a semnalat fapte de natura celor descrise în nota de constatare întocmită.

S-a mai reţinut că atât în întâmpinarea formulată, cât şi în concluziile scrise depuse la data de 28.06.2012, pârâtul a tăgăduit scrisul şi semnătura existente pe notele informative ataşate în copie la dosar, astfel că potrivit dispoziţiilor art. 178 C. proc. civ., instanţa avea obligaţia de a păşi la verificarea acestora.

A apreciat Înalta Curte că judecătorul fondului a respins cererea pârâtului privind comunicarea de către reclamant a copiilor certificate de pe înscrisurile pe care le consideră probe (materialele informative), trecând la soluţionarea pe fond a cauzei.

Înalta Curte a reţinut că, aşa cum s-a statuat în mod constant în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, constatarea calităţii de colaborator al Securităţii trebuie să fie rezultatul unei cercetări minuţioase din partea instanţei asupra întregului material probator depus de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, o asemenea soluţie fiind corespunzătoare îndatoririi legale a judecătorilor de a stărui prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale.

A apreciat Înalta Curte că, în prezenta cauză, la pronunţarea sentinţei recurate instanţa de fond nu a procedat la o analiză efectivă a susţinerilor şi apărărilor formulate de părţi, în condiţiile în care pârâtul a susţinut că scrisul şi semnătura existente pe notele informative nu îi aparţin, iar la dosar nu a fost identificat un angajament de colaborare.

Instanţa de control judiciar a stabilit că instanţa de fond urmează a analiza îndeplinirea condiţiilor impuse de dispoziţiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2004, după administrarea probatoriului şi ţinând cont de dispoziţiile art. 178, 179 C. proc. civ., care o obligă să păşească la verificarea înscrisurilor contestate de recurentul-pârât.

În fond după casare, cauza a fost înregistrată cu nr. x/2/2011*, iar, având în vedere dispoziţiile art. 314 din C. proc. civ., coroborate cu art. 178-179 din C. proc. civ. şi considerentele deciziei de casare, Curtea a pus în vedere reclamantului să depună la dosar originalele înscrisurilor contestate de pârât, la termenul din data de 13.01.2015 fiind depuse la Registrul de Valori al secţiei, vol. II din Dosar nr. x/8448, unde au fost identificate înscrisurile defăimate a fi false.

La data de 16.03.2015, pârâtul a depus o declaraţie dată olograf şi una tehnoredactată, ambele purtând încheierea de legalizare de semnătură nr. 2586/C-1900 din 02 martie 2015, dată în faţa Consulatului General al României la Trieste - Italia.

Prin încheierea din data de 08.04.2015, Curtea a dispus repunerea cauzei pe rol pentru efectuarea unei expertize grafoscopice, prin încheierea din data de 28.04.2015 fiind înaintat dosarul către Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Bucureşti.

Prin adresa din 18 mai 2015, Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Bucureşti a solicitat mai multe piese în comparaţie de aceeaşi factură cu cele în litigiu, care să provină cu certitudine de la persoana în cauză, de preferat contemporane actului/actelor contestate.

Prin încheierea din data de 23.06.2015, Curtea a pus în vedere pârâtului să depună la dosarul cauzei înscrisuri, piese în comparaţie, aşa cum s-a solicitat prin adresa din 18 mai 2015 a Laboratorului Interjudeţean de Expertize Criminalistice Bucureşti.

La data de 07.09.2015 pârâtul a depus la dosarul cauzei răspunsul S.C. I. S.A., din care rezultă că în perioada 17.09.1982-03.01.1983 a lucrat în această unitate, însă nu au fost găsite înscrisuri întocmite olograf de pârât.

Prin încheierea din data de 06.10.2015, Curtea a dispus emiterea unei adrese către S.C. I. S.A., pentru a comunica în original dosarul de personal al pârâtului, prin adresa din 28 octombrie 2015 această societate comunicând dosarul solicitat.

În şedinţa publică din data de 15.12.2015, Curtea, având în vedere adresa INEC, a pus în discuţie dacă se impune trimiterea dosarului pentru efectuarea expertizei.

Pârâtul, prin avocat, a arătat că nu există nici măcar un rând sau o semnătură din partea pârâtului, iar transmiterea dosarului nu ar avea alt efect decât prelungirea procedurii, având în vedere că expertiza nu se poate efectua în baza înscrisurilor prezentate. Mai arată că pârâtul nu s-a opus administrării probei cu expertiză şi că este tăgăduit atât scrisul, cât şi semnătura, iar în sprijinul efectuării expertizei au fost depuse înscrisurile redactate în faţa Consulatului din Trieste.

Curtea, în raport de precizările părţilor, constatând că nu se poate efectua expertiza grafoscopică, urma să verifice, pe baza înscrisurilor de la dosar, susţinerile acestora cu privire la tăgăduirea scrierii şi semnăturii de pe anumite înscrisuri.

Prin sentinţa civilă nr. 3433 din 18.12.2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul A. şi a constatat că pârâtul a avut calitatea de colaborator al Securităţii.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că în cauză sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, aprobată cu modificări prin Legea nr. 293/2008, pentru a se constata calitatea pârâtului de colaborator al Securităţii.

A reţinut instanţa de fond că, deşi la dosarul cauzei nu există dovada că pârâtul ar fi semnat vreun angajament cu organele de securitate, din actele depuse de reclamantă, care stau la baza emiterii Notei de constatare, aflate în dosarul personal al informatorului "B.", nr. R 108448, deschis la data de 06.04.1984 de IJ Arad, rezultă că pârâtul, operator hidro în cadrul Centralei Electrice de Termoficare Arad, a fost recrutat de organele de securitate pentru supravegherea informativă a unor angajaţi din cadrul Centralei, împrejurare ce rezultă din Raportul cu propunerea de recrutare în calitate de informator a pârâtului din data de 25.03.1985, în care se menţionează că acesta, la acea dată, în vârstă de 21 de ani, era "pretabil", raport întocmit de cpt. C. din cadrul IJ Arad, Serviciul 2.

S-a mai reţinut în considerentele sentinţei recurate că din cuprinsul Raportului privind modul cum a decurs recrutarea, din data de 28.03.1985, rezultă că pârâtul a acceptat fără rezerve disponibilitatea de a semnala unele situaţii din sectorul său de activitate, ofiţerul consemnând că "i-am luat un angajament scris în legătură cu păstrarea secretului colaborării, am stabilit de comun acord numele conspirativ "B.", apoi am trecut la efectuarea unui instructaj (…)".

Instanţa de fond a reţinut că la dosarul cauzei se află mai multe Note informative semnate "B.", în vol. II nr. R 108448, şi primite de către ofiţerii de securitate din cadrul Serviciului 2 IJ Arad, în care pârâtul relatează afirmaţii ale numitului D., referitoare la avaria de la Cernobîl şi glumele studenţilor legate de acest incident, despre intenţiile numiţilor E., F. şi G., de a pleca fraudulos din ţară, despre anumite fapte ale numitului H., semnalat ca auditor al postului de radio Europa Liberă, precum şi faptul că la dosarul cauzei sunt mai multe Note de analiză a activităţii informatorului "B.", din care rezultă că organele de securitate erau mulţumite de colaborarea cu pârâtul, consemnând că a furnizat informaţii cu valoare informativă deosebită, propunând continuarea colaborării, care a încetat în anul 1988, potrivit Raportului din data de 09.06.1988.

A apreciat Curtea de apel că informaţiile furnizate de pârât denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist, întrucât priveau comportamentul colegilor de serviciu, care se aflau în vizorul organelor de securitate, pentru intenţii de a pleca fraudulos din ţară, audierea postului de Radio "Europa Liberă", sau cu un comportament considerat duşmănos care nu corespundea politicii de atunci, acesta oferind detalii şi informaţii, apreciate ca foarte utile de către ofiţerii de securitate cu care colabora.

Instanţa a reţinut că este îndeplinită şi a treia condiţie, care se referă la efectele furnizării informaţiilor, în sensul că acestea au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, aşa cum susţine în mod întemeiat reclamantul, aceste informaţii au vizat încălcarea dreptului la viaţă privată şi liberă circulaţie.

Curtea a mai reţinut că, în fond după casare, a pus în discuţia părţilor necesitatea efectuării unei expertize grafoscopice, încuviinţând această probă, pârâtul nedepunând înscrisuri contemporane anilor 1987-1988, fiind imposibil de a se efectua această expertiză, potrivit adresei nr. x din 18 mai 2015 emise de Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Bucureşti, care a solicitat mai multe piese în comparaţie de aceeaşi factură cu cele în litigiu, care să provină cu certitudine de la persoana în cauză, de preferat contemporane actului/actelor contestate.

În raport de faptul că nu au fost găsite înscrisuri întocmite olograf sau semnate de către pârât la dosarul de personal al pârâtului, precum şi în raport de poziţia pârâtului de la ultimul termen de judecată, care a arătat că nu există nici măcar un rând sau o semnătură din partea acestuia, iar transmiterea dosarului nu ar avea alt efect decât prelungirea procedurii, constatând că expertiza nu se poate efectua în baza înscrisurilor prezentate, Curtea a apreciat că nu poate reţine elemente din care să rezulte că cele două Note informative nu au fost scrise şi semnate de pârât, prin urmare acestea bucurându-se de prezumţia de legalitate, urmând a fi avute în vedere la soluţionarea cauzei.

Astfel, instanţa de judecată sesizată, urmare a aprobării Notei de constatare, analizând cererea în raport de ansamblul probator administrat în cauză, a apreciat că reclamantul a făcut dovada susţinerilor sale, astfel încât a constatat calitatea pârâtului de colaborator al Securităţii.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În motivarea recursului declarat se arată că judecătorul fondului a pronunţat o hotărâre nelegală, nesocotind hotărârea instanţei de casare, fiind, astfel, incident motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Subliniază recurentul că judecătorul fondului a pronunţat o hotărâre nelegală, deoarece:

- nu a respectat indicaţiile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, nepăşind la verificarea înscrisurilor în considerarea cărora a constatat calitatea recurentului de colaborator al Securităţii, afirmând, netemeinic şi nelegal, că au fost îndeplinite condiţiile impuse de dispoziţiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2004;

- a încălcat Decizia Curţii Constituţionale nr. 899 din 6 iulie 2010, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 lit. b) teza întâi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, constatând calitatea recurentului de colaborator al Securităţii fără administrarea prealabilă a probatoriului;

- a atribuit recurentului Notele informative prezentate de către CNSAS fără nici un suport probator, afirmând, în absenţa indicării unui temei legal, faptul că aceste documente se bucură de prezumţia de legalitate.

Subliniază recurentul că instanţa de fond i-a atribuit calitatea de colaborator al Securităţii în baza unor Note informative pe care acesta le-a tăgăduit pe toată durata litigiului, fără să se fi administrat probatoriul cerut de instanţa de control judiciar şi fără să se fi analizat îndeplinirea condiţiilor impuse de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2004.

Punctează recurentul că, în raport de dispoziţiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de fond nu avea un drept de apreciere şi nu putea să ceară părţilor să îşi exprime punctul de vedere privind administrarea probelor, inclusiv asupra necesităţii efectuării unei expertize grafoscopice.

Arată că, deşi a continuat să tăgăduiască cele consemnate în înscrisurile prezentate de către reclamantă şi, având în vedere proba olografă depusă la dosarul cauzei, a solicitat să se constate că nu este autorul Notelor informative, neavând calitatea de colaborator al Securităţii, instanţa de fond a declarat dezbaterile închise şi a reţinut cauza spre soluţionare, amânând pronunţarea la termenele din 31.03.2015, 3.04.2015, după care, la termenul din 8.04.2015, a dispus repunerea cauzei pe rol şi efectuarea unei expertize grafologice.

Recurentul subliniază că a demonstrat că o expertiză grafologică nu serveşte soluţionării cauzei, precizând că nu se opune efectuării unei expertize grafoscopice, iar reclamantul a solicitat, din nou, proba de scris şi semnătură în faţa instanţei, precum şi prezentarea unor acte din perioada 1987-1988.

Recurentul critică faptul că, fără ca în prealabil să fi solicitat pârâtului scrierea unui text sub dictare, instanţa de fond a dispus să se înainteze întregul dosar al cauzei către Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Bucureşti pentru efectuarea expertizei grafoscopice, iar, în absenţa cunoaşterii obiectivului expertizei, aspectelor contestate şi a incriminării actelor contestate, laboratorul a restituit instanţei de fond dosarul cauzei, însoţit de adresa din 18 mai 2015 din care rezultă fără echivoc că nu s-a condiţionat efectuarea expertizei de prezentarea unor piese de comparaţie contemporane cu actele contestate.

Cu toate acestea, instanţa de fond i-a pus în vedere să depună la dosarul cauzei piese de comparaţie, de preferat contemporane actelor contestate, sub sancţiunea decăderii din probă, fără să motiveze temeiul legal al unei asemenea sancţiuni.

Precizează recurentul că, având cunoştinţă de poziţia expertului exprimată în adresa din 18 mai 2015, a arătat că transmiterea întregului dosar ar prelungi procedura, stăruind să se expertizeze înscrisurile pe care le-a depus la dosarul cauzei, iar judecătorul fondului, denaturând cuprinsul adresei anterior menţionate, a concluzionat greşit că este imposibil a se efectua această expertiză deoarece pârâtul nu a depus înscrisuri contemporane anilor 1987-1988.

În opinia recurentului, expertiza judiciară nu a fost realizată deoarece instanţa de fond nu a dispus-o, conform normelor de procedură aplicabile.

Apreciază recurentul că, nefiind efectuată o expertiză grafoscopică, expertul nu a putut formula un raport în considerarea căruia judecătorul fondului şi părţile să poată formula concluzii, în baza cărora să se poată constata că acesta a fost colaborator al Securităţii.

Subliniază recurentul că reţinerea unei situaţii de fapt, nefundamentată pe administrarea probelor indicate de instanţa de control judiciar, obliga judecătorul fondului la o prezentare detaliată atât a argumentelor care au condus la înlăturarea probatoriului, cât şi a motivelor de fapt şi de drept în baza cărora a constatat calitatea acestuia de colaborator al Securităţii.

Se mai arată în motivele de recurs că, în lumina indicaţiilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a jurisprudenţei Curţii Constituţionale, se poate observa că judecătorul fondului:

- a ignorat indicaţiile instanţei de control judiciar şi a refuzat să uzeze de toate mijloacele procedurale pentru stabilirea adevărului;

- a încălcat principiile generale de drept, în temeiul cărora instanţa de judecată administrează dovezi care să ducă la dezlegarea pricinii şi, în final, la înfăptuirea justiţiei;

- a atribuit înscrisurilor prezentate de către reclamantă o prezumţie de legalitate, fără arătarea temeiurilor legale pe care le-a avut în vedere;

- a nescotit faptul că într-o acţiune în constatare a calităţii de colaborator, promovată de Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, pârâtul nu trebuie să îşi demonstreze propria nevinovăţie, revenind instanţei de judecată obligaţia de a administra tot probatoriul pe baza căruia să pronunţe soluţia.

În opinia recurentului, contrar celor reţinute de judecătorul fondului, reclamanta nu a făcut dovada susţinerilor sale, deoarece este nelegală şi profund anticonstituţională atribuirea Notelor informative "pe bază de deducţie".

Arată recurentul că dacă, respectând indicaţiile înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, judecătorul fondului ar fi ajuns la concluzia că raportul de expertiză criminalistică a scrisului nu ar fi fost concludent, putea şi trebuia să dispună administrarea altor probe, inclusiv testimoniale, pentru a stabili faptele materiale privitoare la scrierea şi semnarea Notelor informative.

Se mai arată în motivele de recurs că, greşind prin trimiterea întregului dosar spre expertizare, fără indicarea obiectivelor expertizei şi a pieselor de comparaţie, judecătorul fondului trebuia să respecte indicaţiile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi să păşească la verificarea înscrisurilor, iar, dacă nu era lămurit, să dispună ca verificarea să se facă prin expertiză judiciară.

Arată recurentul că respectarea principului contradictorialităţii impunea ca toate măsurile dispuse de instanţă să fi fost fundamentate pe mijloace de probă administrate în cursul judecăţii, care au făcut obiectul unei dezbateri contradictorii, în care părţile au avut posibilitatea de a-şi exprima punctul de vedere cu privire la fiecare probă admisă.

În opinia recurentului, prin hotărârea pronunţată instanţa de fond a încălcat dreptul la un proces echitabil, garantat acestuia prin art. 6.1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, renunţând nemotivat la examinarea efectivă a probelor.

Punctează recurentul că, astfel, judecătorul fondului a încălcat art. 169 alin. l C. proc. civ., care consacră principiul nemijlocirii, privitor la obligaţia instanţei de a cerceta direct şi nemediat toate elementele care interesează dezlegarea pricinii.

Subliniază recurentul că, în mod greşit, instanţa de fond a refuzat efectuarea expertizei grafoscopice, atribuind acestuia paternitatea înscrisurilor, fără administrarea nici unei probe relevante sub acest aspect.

În opinia recurentului, sentinţa s-a dat cu încălcarea dispoziţiilor art. 177 şi următoarele C. proc. civ., întrucât, atunci când acesta nu şi-a recunoscut scrisul şi semnătura, instanţa de fond trebuia să păşească la verificarea înscrisurilor, iar dacă nu ar fi fost edificată trebuia să dispună expertizarea acestora, fără a fi fost limitată la dispunerea oricărui alt probatoriu relevant.

Arată recurentul că instanţa de fond a nesocotit dispoziţiile imperative ale art. 178 alin. l C. proc. civ., deoarece nu a păşit la verificarea înscrisului redactat şi semnat de către recurent în faţa Consulatului României din Trieste, nu i-a solicitat să scrie şi să semneze sub dictare în faţa sa, putând, doar în ipoteza unui refuz al acestuia, să socotească o recunoaştere a scrisului, a constat greşit "că expertiza grafoscopică nu se poate efectua", afirmând, fără temei, că a verificat înscrisurile pe baza actelor depuse la dosar.

Totodată, arată recurentul, judecătorul fondului a nesocotit indicaţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie privind obligaţia de a analiza îndeplinirea condiţiilor impuse de dispoziţiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2004, care trebuia realizată numai după administrarea probatoriului.

Punctează recurentul că simplul fapt că autorul Notelor informative - oricine ar fi fost acesta - ar fi furnizat informaţii, nu este suficientă pentru a se putea constata calitatea de colaborator al Securităţii, nefiind îndeplinite celelalte două condiţii, ca informaţiile să denunţe activităţi şi atitudini potrivnice regimului totalitar comunist şi să vizeze îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Concluzionează recurentul că instanţa de fond a soluţionat cauza cu încălcarea normelor imperative de procedură, nesocotind indicaţiile instanţei de control judiciar şi deciziile Curţii Constituţionale, încălcând, astfel, dreptul recurentului-pârât la un proces echitabil, garantat prin art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Instanţa de control judiciar constată că în speţă nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 304 sau art. 3041 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză şi a realizat o încadrare juridică adecvată.

Astfel, în temeiul dispoziţiilor art. 3 lit. z) din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008, recurentul-pârât a fost supus verificărilor sub aspectul posibilei calităţi de colaborator al Securităţii, având în vedere calitatea acestuia de deţinător al titlului de luptător pentru victoria Revoluţiei din decembrie 1989.

După finalizarea acestor verificări, intimatul-reclamant a întocmit nota de constatare nr. DI/I/1166 din 26.05.2011, în baza căreia a sesizat instanţa de contencios administrativ cu prezenta acţiune în constatarea calităţii recurentului-pârât de colaborator al Securităţii, acţiune la care a ataşat înscrisurile doveditoare.

Înalta Curte, în acord cu prima instanţă, apreciază că în speţă sunt întrunite condiţiile cumulative impuse de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se putea constata calitatea recurentului-pârât de colaborator al Securităţii, respectiv:

- persoana să fi furnizat organelor de Securitate "informaţii, indiferent sub ce formă, precum şi note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii";

- informaţiile furnizate să denunţe activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist şi să vizeze îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Astfel, O.U.G. nr. 24/2008 este actul normativ prin care s-a instituit o modalitate de condamnare a regimului totalitar comunist, prin deconspirarea lucrătorilor de securitate şi a colaboratorilor acesteia, apreciate ca fiind una dintre componentele majore ale perpetuării regimului comunist ca societate totalitară.

În realizarea obiectivului propus prin actul normativ, legiuitorul a definit în art. 2 lit. b) noţiunea de colaborator al Securităţii.

Astfel, prin colaborator al Securităţii se înţelege persoana care a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii, prin care au fost îngrădite drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.

Din semnificaţia dată de legiuitor termenului de "colaborator al Securităţii" rezultă elementele care trebuie îndeplinite pentru a atrage această calitate.

Astfel, persoana trebuia să furnizeze informaţii într-una dintre formele arătate în cuprinsul art. 2 lit. b), prin informaţiile respective să se denunţe activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, care să conducă la îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Numai îndeplinirea cumulativă a tuturor acestor condiţii poate să atragă stabilirea calităţii de colaborator al Securităţii.

Pe aspectul îndeplinirii acestor condiţii, instanţa de control judiciar reţine faptul că, într-adevăr, recurentul a fost recrutat în calitate de colaborator al Securităţii la data de 27.03.1985, pentru supravegherea informativă a angajaţilor din Centrala Electrică de Termoficare Arad şi respectiv din Întreprinderea Comercială de Stat de Alimentaţie.

Recurentul a semnat angajament, având numele conspirativ de colaborator "B.".

Astfel cum în mod corect a reţinut Curtea de apel, deşi angajamentul pârâtului nu se mai regăseşte în dosar nr. x/8448 (cota C.N.S.A.S.), în opisul volumului 1 al acestui dosar există menţiunea că acesta s-ar fi aflat în acest volum, la fila 5.

De asemenea, din cuprinsul Raportului privind modul cum a decurs recrutarea, din data de 28.03.1985, rezultă că pârâtul a acceptat fără rezerve disponibilitatea de a semnala unele situaţii din sectorul său de activitate, situaţie în care i s-a luat un angajament scris în legătură cu păstrarea secretului colaborării, s-a stabilit de comun acord numele conspirativ "B." şi s-a trecut la efectuarea unui instructaj.

Astfel cum în mod corect a reţinut instanţa de fond, la dosarul cauzei se află mai multe Note informative semnate "B.", în vol. II nr. R 108448, şi primite de către ofiţerii de securitate din cadrul Serviciului 2 IJ Arad, în care pârâtul relatează afirmaţii ale numitului D., referitoare la avaria de la Cernobîl şi glumele studenţilor legate de acest incident, despre intenţiile numiţilor E., F. şi G., de a pleca fraudulos din ţară, despre anumite fapte ale numitului H., semnalat ca auditor al postului de radio Europa Liberă, precum şi faptul că la dosarul cauzei sunt mai multe Note de analiză a activităţii informatorului "B.", din care rezultă că organele de securitate erau mulţumite de colaborarea cu pârâtul, consemnând că a furnizat informaţii cu valoare informativă deosebită, propunând continuarea colaborării, care a încetat în anul 1988, potrivit Raportului din data de 09.06.1988.

Înalta Curte constată, în acord cu instanţa de fond, că din materialul probator administrat în cauză rezultă faptul că, într-adevăr, în perioada 1985-1988, recurentul-pârât a furnizat informaţii Securităţii, care au vizat activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist.

Astfel cum s-a reţinut în mod corect în considerentele sentinţei recurate, recurentul-pârât a furnizat note informative de interes operativ, în conformitate cu sarcinile primite la instructajul făcut de Securitate, informaţiile vizând probleme importante pentru Securitate, precum activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist, întrucât priveau comportamentul colegilor de serviciu, care se aflau în vizorul organelor de securitate pentru intenţii de a pleca fraudulos din ţară, audierea postului de Radio "Europa Liberă", sau cu un comportament considerat duşmănos, care nu corespundea politicii de atunci, acesta oferind detalii şi informaţii, apreciate ca foarte utile de către ofiţerii de securitate cu care colabora.

Aceste informaţii sunt privite ca potrivnice regimului şi considerate periculoase pentru securitatea acestuia, iar faptul că aceste atitudini ale unor terţi, cu privire la care pârâtul a informat securitatea, au fost considerate de aceasta din urmă ca utile este probat şi de valoarea operativă care le-a fost acordată.

Instanţa de fond a reţinut în mod corect că este îndeplinită şi a treia condiţie, care se referă la efectele furnizării informaţiilor, în sensul că acestea au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, aşa cum a susţinut în mod întemeiat reclamantul.

Înalta Curte, în acord cu instanţa de fond, apreciază că furnizarea informaţiilor către organele de securitate a expus persoanele în cauză unor consecinţe negative pentru ele, constând în supravegherea lor informativă şi, drept urmare, încălcarea dreptului la viaţa privată, consacrat legislativ în art. 17 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice şi a dreptului la libera circulaţie, fiind astfel îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de lege pentru a se constata calitatea recurentului-pârât de colaborator al Securităţii.

Instanţa de control judiciar apreciază că sunt nefondate susţinerile recurentului-pârât potrivit cărora instanţa de fond a încălcat, prin sentinţa pronunţată, Decizia Curţii Constituţionale nr. 899 din 6 iulie 2010, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 lit. b) teza întâi din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, prin aceea că a constatat calitatea recurentului de colaborator al Securităţii fără administrarea prealabilă a probatoriului, respectiv fără a dispune efectuarea unei expertize grafoscopice.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că judecătorul fondului şi-a exercitat rolul activ, a încercat suplimentarea probatoriului prin efectuarea expertizei de specialitate, punând în discuţia părţilor necesitatea efectuării unei expertize grafoscopice şi încuviinţând această probă, efectuând toate diligenţele pentru a obţine depunerea la dosar a înscrisurilor solicitate în completare de către Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Bucureşti, respectiv a unor înscrisuri de comparaţie de aceeaşi factură cu cele în litigiu, care să provină cu certitudine de la persoana în cauză, de preferat contemporane actului/actelor contestate, demersuri în urma cărora a fost ataşat dosarul de personal al recurentului-pârât.

De altfel, în raport de faptul că nu au fost găsite înscrisuri întocmite olograf sau semnate de către pârât la dosarul de personal al acestuia, precum şi în raport de poziţia pârâtului de la ultimul termen de judecată, care a arătat că nu există nici măcar un rând sau o semnătură din partea acestuia iar transmiterea dosarului nu ar avea alt efect decât prelungirea procedurii, Curtea a apreciat în mod întemeiat că expertiza nu se poate efectua în baza înscrisurilor prezentate şi că nu poate reţine elemente din care să rezulte că cele două Note informative nu au fost scrise şi semnate de pârât, prin urmare acestea bucurându-se de prezumţia de legalitate.

Recurentul a susţinut că notele de constatare au fost atribuite prin deducţie de către Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în mod contrar Deciziei nr. 50/2008 a Curţii Constituţionale, în care s-a reţinut că această autoritate administrativă nu poate desfăşura activităţi jurisdicţionale.

Înalta Curte constată că decizia invocată nu este incidentă în cauză, deoarece ipotezele sunt diferite, iar notele informative avute în vedere de instanţa de fond la pronunţarea sentinţei recurate nu au fost atribuite prin deducţie, astfel cum a afirmat recurentul-pârât, ci au fost date chiar de către acesta.

Instanţa de control judiciar consideră că nu sunt fondate în cauza de faţă celelalte susţineri ale recurentului, în legătură cu faptul că instanţa de fond ar fi ignorat indicaţiile instanţei de control judiciar şi ar fi refuzat să uzeze de toate mijloacele procedurale pentru stabilirea adevărului, ar fi încălcat principiile generale de drept, în temeiul cărora instanţa de judecată administrează dovezi care să ducă la dezlegarea pricinii şi, în final, la înfăptuirea justiţiei, ar fi atribuit înscrisurilor prezentate de către reclamantă o prezumţie de legalitate fără arătarea temeiurilor legale pe care le-a avut în vedere şi ar fi nescotit faptul că într-o acţiune în constatare a calităţii de colaborator, promovată de Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, pârâtul nu trebuie să îşi demonstreze propria nevinovăţie, revenind instanţei de judecată obligaţia de a administra tot probatoriul pe baza căruia să pronunţe soluţia.

În raport de argumentele expuse anterior, Înalta Curte apreciază că sunt nefondate criticile recurentului referitoare la faptul că instanţa de fond ar fi încălcat dispoziţiile art. 169 alin. (1) C. proc. civ., care consacră principiul nemijlocirii, deoarece a refuzat efectuarea expertizei grafoscopice, atribuind recurentului paternitatea înscrisurilor contestate fără administrarea nici unei probe relevante sub acest aspect, respectiv dispoziţiile imperative ale art. 177 şi art. 178 alin. (1) şi urm. C. proc. civ., deoarece nu a păşit la verificarea înscrisurilor contestate prin comparaţie cu înscrisurile depuse la dosar de către pârât.

În opinia Înaltei Curţi, sunt nefondate şi criticile formulate de recurent cu privire la fondul cererii de chemare în judecată, din toate probele administrate în cauză rezultând cu prisosinţă faptul că în speţă sunt întrunite condiţiile cumulative impuse de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se putea constata calitatea recurentului-pârât de colaborator al Securităţii, astfel cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond.

În concluzie, instanţa de control judiciar apreciază ca fiind nefondate susţinerile recurentului potrivit cărora instanţa de fond a soluţionat cauza cu încălcarea normelor imperative de procedură, cu nesocotirea indicaţiilor instanţei de control judiciar şi a deciziilor Curţii Constituţionale, încălcând astfel dreptul acestuia la un proces echitabil, drept garantat prin art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Faţă de împrejurarea că instanţa de fond a interpretat în mod legal şi corect prevederile normative anterior indicate, nefiind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., raportat la art. 20 şi 28 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul A. împotriva sentinţei nr. 3433 din 18 decembrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 noiembrie 2016.