Challenge to property attestation certificate for state-owned enterprise: validity of confirmation of pre-existing patrimony under HG 834/1991

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buzău sub nr. x/200/2012 reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., în contradictoriu cu pârâţii Comuna Berca, Instituţia Prefectului Judeţului Buzău, H. S.A. şi Ministerul Economiei, au solicitat să se dispună modificarea Ordinelor Prefectului nr. 192 din 15.08.2009, nr. 74 din 15.03.2003, nr. 294 din 17.10.2003, nr. 310 din 17.11.2003 şi nr. 112 din 10.07.2003.

Ulterior, reclamanţii au completat cererea de chemare în judecată cu alt capăt de cerere: constatarea nulităţii absolute a certificatului de atestare a dreptului de proprietate Seria N03 nr. 11359/23.12.2009 emis de Ministrul Economiei pe numele S.C. H. S.A. pentru suprafaţa de 9186, 9093 m.p. - Anexa 1.

Pârâtul Ministerul Economiei a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia de inadmisibilitate a cererii de anulare a certificatului de atestare a dreptului de proprietate.

Prin întâmpinarea formulată de pârâta H. a fost invocată excepţia tardivităţii cererii de anulare în raport de art. 11 din Legea nr. 554/2004.

Prin sentinţa civilă nr. 3207 din 24.02.2014 a Judecătoriei Buzău a fost admisă excepţia de necompetenţă materială a instanţei şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect anulare act în favoarea Curţii de Apel Ploieşti.

Cauza a fost înregistrată sub nr. x/42/2014 pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Prin completarea la întâmpinare, pârâta H. a invocat excepţia lipsei de interes şi a tardivităţii cererii pentru ambele petite ale acţiunii, iar, pe fond, a solicitat respingerea cererii.

La data de 10.09.2014 reclamanţii şi-au precizat cererea, în sensul că suprafaţa totală de teren pentru care solicită anularea certificatului este de 4.260 m.p., fiind compusă din 860,5 mp pentru care există ordine ale prefectului, suprafaţa de 449 mp. care constituie obiectul dosar nr. x/2012 al Judecătoriei Buzău şi aproximativ 3.000 mp, teren folosit de reclamanţi pe care există edificate mai multe anexe.

Au formulat şi cerere de chemare în judecată a UAT Comuna Berca, în baza dispoziţiilor art. 57 C. proc. civ., întrucât terenul a existat în patrimoniul acestei instituţii, solicitând introducerea acesteia în cauză în calitate de intervenient principal, cerere care a fost respinsă prin încheierea din 5.11.2014.

La data de 17.02.2015 UAT Comuna Berca a formulat cerere de intervenţie principală, iar prin încheierea din 25.02.2015 a fost admisă în principiu cererea de intervenţie principală.

La data de 8.03.2015 pârâta H. S.A. a formulat întâmpinare la cererea de intervenţie prin care a invocat excepţia lipsei de interes a intervenientei Comuna Berca şi excepţia tardivităţii cererii.

Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 238 din 11.11.2015 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, au fost respinse excepţiile lipsei de interes, inadmisibilităţii şi tardivităţii cererii de intervenţie formulate de UAT Comuna Berea, invocate de pârâta H. S.A., precum şi acţiunea precizată formulată de reclamanţii A. şi B., C., D. şi E., F. şi G., în contradictoriu cu pârâţii H. S.A., Ministerul Economiei şi intervenienta Unitatea Administrativ-Teritorială Comuna Berca, ca neîntemeiată.

Instanţa de fond a reţinut că, referitor la excepţia lipsei de interes a intervenientei, prin încheierea de şedinţă din data de 25 februarie 2015 instanţa a încuviinţat, în principiu, cererea de intervenţie principală, în temeiul dispoziţiilor art. 52 C. proc. civ., reţinând, în consecinţă, interesul intervenientei în cauză, încheierea fiind interlocutorie şi neputându-se reveni asupra ei, astfel că excepţia a fost respinsa ca tardiv formulată.

Analizând excepţia inadmisibilităţii cererii de intervenţie principală pentru anularea parţială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria x, emis de pârâtul Ministerul Economiei pentru societatea comercială S.C. H. S.A., Curtea a reţinut că acest certificat este un act administrativ individual, contestat de terţe persoane, nu de destinatarul acestuia.

Potrivit dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată printr-un act administrativ individual, trebuie să solicite autorităţii publice emitente, în termen de 30 zile de la comunicare, revocarea acestuia.

Potrivit alin. (3), este îndreptăţită să introducă plângere prealabilă şi persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept, din momentul în care a luat cunoştinţă, pe orice cale, de existenţa acestuia, în limitele termenului de 6 luni prevăzut la alin. (7).

Art. 109 alin. (2) C. proc. civ. prevede că, în cazurile în care legea prevede îndeplinirea unei proceduri prealabile, sesizarea instanţei se poate face numai după îndeplinirea acestei proceduri.

Instanţa de contencios administrativ învestită cu o acţiune în anularea unui act administrativ trebuie să verifice dacă persoana vătămată a exprimat autorităţii publice intenţia sa de revocare a actului administrativ contestat.

În ceea ce o priveşte pe intervenientă, instanţa a constatat că aceasta a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, adresându-se autorităţii emitente a certificatului, respectiv pârâtului Ministerul Economiei, cu cererea nr. x din 27 ianuarie 2015, răspunsul pârâtului fiind înregistrat la pârât sub nr. 135811 din 23.02.2015 şi comunicat intervenientei.

Referitor la excepţia tardivităţii cererii de intervenţie, excepţia invocată prin raportare la dispoziţiile art. 1 şi 11 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, s-a reţinut că intervenientă a formulat cererea de intervenţie principală, solicitând anularea parţială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria x, nr. x, emis de pârâtul Ministerul Economiei pentru societatea comercială S.C. H. S.A., la data de 12.02.2015, conform plicului depus la dosar şi că intervenienta a luat cunoştinţă de certificatul contestat la data de 13.08.2014, cu ocazia comunicării completării întâmpinării formulate în prezenta cauză de pârâta H. S.A. .

Susţinerea pârâtei în sensul că intervenienta trebuia să cunoască certificatul contestat de la data înscrierii în registrul de carte funciară, respectiv din anu1 2009, a fost înlăturată de către instanţa de fond, cât timp în cauză este vorba de un act administrativ unilateral cu caracter individual, care este adus doar la cunoştinţa destinatarului, prin comunicare.

Cum din actele dosarului reiese că plângerea prealabilă a fost formulată de intervenientă la data de 30.01.2015, în interiorul termenului de prescripţie de 6 luni văzut de art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, iar răspunsul i-a fost comunicat la a de 4.03.2015, s-a considerat că cererea de intervenţie a fost depusă la instanţă cu respectarea termenului de 6 luni reglementat de art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004.

În privinţa cererii de chemare în judecată şi a cererii de intervenţie, s-a reţinut că prin certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria x, nr. x din 23 decembrie 2009, emis de Ministerul Economiei a fost atestat dreptul de proprietate asupra suprafeţei de teren de 9.186,9093 m2 în proprietatea exclusivă a societăţii comerciale H. S.A. - societate comercială cu capital de stat, înfiinţată prin O.U.G. nr. 49 din 15.09.1997 prin reorganizarea Regiei Autonome a Petrolului "H." Bucureşti, înfiinţată prin H.G. nr. 23 din 10 ianuarie 1991 - conform anexei nr. 2 şi planurilor topografice cuprinse de în anexele 4 şi 5 din documentaţia de stabilire şi evaluare a terenurilor.

În prezenta cauză reclamanţii A., B., C., D., E., F., G. au solicitat anularea în parte a certificatului de atestare a dreptului de proprietate, respectiv pentru suprafaţa de 4.260 m2, compusă din 860,5 m2 pentru care există ordine ale prefectului, suprafaţa de 449 m2, care constituie obiectul dosar nr. x/2012 al Judecătoriei Buzău şi aproximativ 3.000 m2, teren folosit de reclamanţi pe care există edificate mai multe anexe.

Instanţa de fond a reţinut că regimul juridic al certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra unei suprafeţe de teren pentru societăţile comerciale reorganizate conform Legii nr. 15/1990 este reglementat prin Hotărârea de Guvern nr. 834 din 14 decembrie 1991 privind stabilirea şi evaluarea unor terenuri deţinute de societăţile comerciale cu capital de stat, fiind indicate prevederile art. 1 şi 5 alin. (1).

Cu privire la legalitatea eliberării certificatului de atestare a dreptului de proprietate, instanţa a reţinut că H.G. nr. 834/1991 permite societăţilor comerciale cu capital de stat la data înfiinţării acestora să devină proprietare ale terenurilor necesare desfăşurării activităţii conform obiectului lor de activitate, prin eliberarea, de către autorităţile competente, a unor certificate de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, conform art. 5 din H.G. nr. 834/1991.

De asemenea, conform art. 1 din H.G. nr. 834/1991, acest act normativ este aplicabil terenurilor aliate în patrimoniul societăţilor comerciale cu capital de stat la data înfiinţării acestora, ceea ce impune concluzia că societatea comercială care solicită eliberarea certificatului respectiv trebuie să aibă în patrimoniu terenul care urmează a fi menţionat în acel certificat, iar existenţa terenului în patrimoniul societăţii are semnificaţia deţinerii unui drept real asupra terenului în litigiu.

Pârâta H. S.A. este succesoare în drepturi a S.C. H. S.A., ca urmare a privatizării societăţii naţionale a petrolului, conform Legii nr. 555/2004, beneficiind de drepturile conferite de certificatul de atestare a dreptului de proprietate in litigiu.

Prin Decretul nr. 338 din 26 iulie 1958 Statul Român a dispus exproprierea şi trecerea in proprietatea statului şi în administrarea Ministerului Industriei, Petrolului şi Chimiei a suprafeţei totale de 841,39 ha teren, inclusiv a suprafeţei de 31.650 m2, ocupată cu obiectivele I. pe teritoriul comunei Berca, respectiv a suprafeţei afectate sediului I. - poziţia 83 din procesul-verbal anexă, semnat de reprezentatul Consiliului Popular Berca.

Potrivit dispoziţiilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990 privind organizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale, bunurile din patrimoniul societăţii comerciale sunt proprietatea acesteia, cu excepţia celor dobândite cu alt titlu.

Certificatul de atestare a dreptului de proprietate confirmă numai o situaţie juridică preexistentă, iar curtea a reţinut, din ansamblul probator administrat, ca terenul în litigiu, evidenţiat în certificatul de atestare a dreptului de proprietate, s-a aflat în administrarea antecesoarei societăţii pârâte ulterior exproprierii, în anul 1990 aflându-se în patrimoniul persoanei juridice a cărei succesoare este societatea pârâtă, pe teren existând mai multe clădiri şi amenajări folosite de societate la data emiterii certificatului, astfel după cum reiese din planul anexă la procesele-verbale de vecinătate, parte integrantă din documentaţia topografică.

Coroborând probele administrate în cauză, respectiv constatările expertizei efectuate de expertul J. şi expertiza extrajudiciară depusă chiar de reclamanţi la dosar, efectuată de expertul consilier K., Curtea s-a arătat, în acest sens, că blocul Colonie I este cunoscut sub denumirea de "Casa inginerului", ceea ce constituie o dovadă în sensul existentei în patrimoniul societăţii pârâte a terenului aferent acestei construcţii, în suprafaţă totală de 4.260 mp; terenul în litigiu figurează în tarlaua 42, conform evidenţelor cadastrale - registrul de evidenţă cadastrală din anul 1987, fiind ulterior intabulat sub nr. cadastral 4689, cu număr de arte funciară 5146, la 10.05.2010, în parcela 839, cu destinaţia terenuri cu destinaţii speciale.

Astfel, în raportul de expertiză judiciară - fila 5 se menţionează, referitor la blocul de locuinţe "fosta Casa inginerului" şi anexele acestuia, că a fost atribuit ca locuinţe de serviciu foştilor angajaţi ai I. şi care până în 1990 au avut calitate de chiriaşi la fostul I.J.G.C.L. Buzău, ulterior, după anul 1990, apartamentele fiind cumpărate de foştii chiriaşi.

Totodată, Curtea a reţinut că anul construirii clădirii principale este 1948, iar reclamanţii nu deţin înscrisuri doveditoare ale dreptului de proprietate asupra anexelor - garaje şi magazii - identificate de expert pe terenul în litigiu.

S-a concluzionat că certificatul de atestare a dreptului de proprietate nu este afectat de nulitate, întrucât imobilul se afla în patrimoniul SN H. S.A. în anul 1990, fiind folosit cu ocazia desfăşurării activităţii acesteia, pentru sediul schelei, cu destinaţie specială, inclusiv construcţiile edificate pe teren -magazii, birouri, garaje, realizate în scopul desfăşurării obiectului de activitate al pârâtei, astfel cum au fost identificate cu ocazia întocmirii documentaţiei cadastrale, o parte dintre ele fiind desfiinţate ulterior de pârâtă.

În ceea ce priveşte argumentul reclamanţilor în sensul că, potrivit evidenţelor cadastrale, respectiv registrului de cadastru funciar intravilan din anul 1978, administratorul terenului pentru care a fost emis certificatul contestat era Consiliul Popular Berca, instanţa a înlăturat această susţinere, considerând că este eronată interpretarea dată de aceste părţi înregistrării cadastrale.

Sub acest aspect, Curtea a considerat, contrar celor afirmate de reclamanţi şi intervenientă, că menţiunea "posesorul Minister Petrol şi Geologie" confirmă tocmai faptul că acest teren a fost expropriat, în anul 1958, în beneficiul Ministerului Industriei, Petrolului şi Chimiei, procesele-verbale de constatare a suprafeţelor ocupate cu obiectivele I. pe teritoriul comunelor de la care au fost expropriate suprafeţe de teren fiind anterioare anului 1978 şi indicând întinderea suprafeţelor expropriate.

Pe de altă parte, s-a constatat atitudinea inconsecventă şi contradictorie a intervenientei cu privire la dreptul de administrare asupra terenului în litigiu, instanţa reţinând că intervenienta Comuna Berca a semnat fară obiecţiuni documentaţia topografică întocmită de pârâtă în vederea dobândirii certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului aferent sediului schelei - incinta 1, respectiv a procesului-verbal de delimitare a incintei societăţii, documentaţie în baza căreia pârâtul Ministerul Economiei a emis certificatul de atestare, pentru ca, ulterior, intervenienta să conteste corectitudinea evidenţelor sale, avute în vedere iniţial - la semnarea procesului-verbal, fară o justificare temeinică în acest sens.

S-au înlăturat, de asemenea, ca nerelevante susţinerile reclamanţilor referitoare la folosirea terenului în litigiu cu începere din anul 1973, a edificării de construcţii, a emiterii ordinelor prefectului, constatând că nu există dovada unei recunoaşteri exprese a pârâtei în sensul susţinut de reclamanţi - al vecinătăţii cu terenurile exclusive ale acestora.

S-a reţinut că în prezenta cauză nu are a examina actele de proprietate ale părţilor, nefiind învestită cu o acţiune în revendicare, ci are a analiza respectarea cerinţelor legale la emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate pentru pârâtă, în temeiul Legii nr. 15/1990 şi H.G. nr. 834/1991.

În ceea ce priveşte hotărârea nr. 7 din 26 februarie 2009 a Consiliului Local al Comunei Berca instanţa a constatat, pe de o parte, că prin această hotărâre a fost atestată apartenenţa la domeniul privat a unei suprafeţe de 2.440 m2 teren aferent locuinţelor proprietate personală situate în Colonie I (incinta schelei), astfel că intervenienta nu este îndreptăţită să solicite anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate pentru restul suprafeţei constând în diferenţa până la 4.206 m2, nefiind dovedită vătămarea produsă pentru diferenţa menţionată.

Pe de altă parte, pentru suprafaţa de 2.440 m2 teren s-a reţinut, de asemenea, că adoptarea hotărârii indicate nu este de natură să atragă nulitatea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, cât timp instanţa a constatat incidenţa dispoziţiilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990 la momentul înfiinţării antecesoarei pârâtei, iar certificatul de atestare a dreptului de proprietate a confirmat o situaţie juridică preexistentă, hotărârea consiliului local fiind ulterioară dobândirii dreptului de proprietate al pârâtei, în temeiul legii; totodată este de observat că prin hotărârea în discuţie terenul se reţine a exista în incinta schelei.

Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs intimata UAT - Comuna Berca şi reclamanţii A., B., C., D., E., F. şi G.

I. În recursul declarat de reclamanţi a fost criticată soluţia pentru nelegalitate, solicitându-se casarea sentinţei, trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond şi, în subsidiar, modificarea (casarea) în tot a sentinţei în sensul admiterii cererii astfel cum a fost precizată şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Primul motiv de recurs, având ca temei art. 488 pct. 5 C. proc. civ., a vizat critici care se circumscriu unei soluţii de casare cu trimitere a cauzei spre rejudecare instanţei de fond.

Prezenta cauză a fost înaintată spre competentă soluţionare Curţii de apel după admiterea unei excepţii de necompetenţă materială a Judeţului Buzău, capăt de cerere ce a fost disjuns din cauza înregistrată sub nr. x/200/2012 a Judecătoriei Buzău, cererea fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti după intrarea în vigoare a Noului C. proc. civ.

În aceste condiţii nu mai putea să ultraactiveze norma procesual civilă veche, singurele derogări fiind cele prevăzute de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 76/2012 privind dispoziţiile tranzitorii.

Fiind lovite de nulitate, toate actele de procedură trebuie să fie anulate.

Al doilea motiv de recurs se referă tot la cele care se circumscriu unei soluţii de casare cu trimitere spre rejudecare (art. 312 alin. (3) C. proc. civ. sau art. 488 pct. 6 Noul C. proc. civ.).

Recurenţii au subliniat că instanţa de fond a intrat insuficient în fondul cauzei pe o insuficientă motivare, atât în fapt cât şi în drept a cauzei, aspecte care echivalează cu o necercetare a fondului cauzei, respectiv nu a analizat toate elementele care trebuiau respectate conform Legii nr. 15/1990, H.G. nr. 834/1991.

S-a invocat şi faptul că există emis deja ordinul prefectului pe o parte din termenul în litigiu, fapt confirmat de raportul de expertiză efectuat în cauză şi de expertiza extrajudiciară existentă la dosarul cauzei, aspecte ce nu au fost analizate de instanţa de fond, ceea ce echivalează cu o necercetare a fondului cauzei.

Al treilea motiv de recurs se referă la aspecte ce pot conduce la soluţii de casare sau modificare a sentinţei atacate (art. 488 pct. 6 N. C. proc. civ., art. 304 pct. 9 şi art. 304<SUP>1</SUP> C. proc. civ.).

S-a arătat că instanţa de fond a dat o interpretare eronată succesiunii dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu, omiţând interpretarea unor documente existente la dosarul cauzei şi mijloacelor de probă administrate şi le-a interpretat greşit.

În acest sens, pârâta nu a făcut dovada existenţei unui act translativ de proprietate din patrimoniul statului în patrimoniul Ministerului Petrolului şi Chimiei, denumire de la acel moment, şi mai târziu, în patrimoniul I.

Interpretarea documentului existent la dosarul cauzei nu poate fi decât gramaticală, respectiv că posesorul terenului era ministerul de la acel moment, iar curtea a reţinut în considerentele sentinţei că termenul s-a aflat în administrarea antecesoarei societăţii pârâte, iar în evidenţele cadastrale s-a relevat faptul că la nivelul anului 1978 proprietar era Statul Român, prin administrator C.L. Berca.

Recurenta a subliniat că nu a fost verificată respectarea exigenţelor legale în materie la momentul emiterii certificatului de atestare şi exigenţele în vigoare la momentul intrării în vigoare a actelor normative incidente.

Această suprafaţă de teren nu putea face obiectul dobândirii dreptului de proprietate prin efectul legii pentru că terenul era exceptat de la o astfel de dobândire, fiind aferent construcţiilor recurenţilor şi a făcut obiectul dispoziţiilor art. 36-38 din Legea nr. 18/1991.

Conform H.G. nr. 834/1991 s-a instituit o procedură tehnică prin care se întocmea o documentaţie tehnică cadastrală, cu procesul-verbal de inventariere a terenului în litigiu, dar aceasta nu exista în speţa dedusă judecăţii.

Pe de altă parte era necesară semnarea avizului de organul local administrativ care de altfel întocmea documentaţia prealabilă, obligaţie care nu a fost respectată în speţă.

A fost criticată instanţa de fond şi pentru că a dat o interpretare greşită materialului probator existent la dosarul cauzei şi a omis analiza unor probe din dosar.

Din raportul de expertiză judiciară efectuat în cauză şi din celelalte documente rezultă fără putinţă de tăgadă că pe terenul în litigiu nu au fost şi nu există obiective petroliere ale,, I.", dar şi că recurenţii au deţinut calitatea de chiriaşi la fostul IJCL Buzău până în anul 1990, nu există în documentaţie numerele de inventar ale clădirilor care să ateste o inventariere a fostului H. a imobilelor în litigiu, iar, pe de altă parte, sunt ignorate autorizaţiile de construcţie şi toate celelalte acte de proprietate ale recurenţilor.

Nu a fost amintit procesul-verbal de vecinătate nr. x din 29.10.2001 semnat de reprezentanţii legali ai I. ce recunosc vecinătatea proprietatea reclamanţilor asupra terenului în litigiu, o nouă dovadă că pârâta nu a deţinut în proprietate imobilele în discuţie.

Nu este lămuritoare explicaţia instanţei de fond privind existenţa pentru o parte din teren a unei hotărâri a consiliului local, nefiind importante data emiterii acesteia şi situaţia juridică pe care o dovedeşte o astfel de hotărâre rămasă neatacată şi care produce efecte.

A fost indicat şi faptul că din actele depuse, rezultă că suprafaţa de 4260 mp. conform evidenţelor de la Primăria Berca sunt proprietăţi private ale reclamaţilor şi intervenientei, pentru care reclamanţii au plătit integral impozit la stat, construcţiile fiind cumpărate cu acte de vânzare-cumpărare de la IJCL Buzău, astfel că nu se poate susţine că pârâta le deţine în administrare din 1958.

Toate actele de proprietate ale reclamanţilor au fost emise în perioada 1991 - 1995, cu mult înainte de întocmirea documentaţiei tehnice care a stat la baza emiterii Ordinului M03 nr. 11359/23.12.2009 şi procesul-verbal de recepţie nr. x din 18.11.2009, numai că nici reprezentanţii H., nici ai Consiliului Judeţean, nici Consiliul Local Berca, emitentul autorizaţiei de construire nr. 56/1995 şi nici Primăria Berca nu au obiectat ci au semnat piesele documentaţiei cum cum li s-au prezentat.

Chiar instanţa a arătat că blocul de locuinţe şi anexele acestuia au fost închiriate foştilor angajaţi ai I. de la fostul IJCL Buzău, dar dacă aceste clădiri se aflau în patrimoniul pârâtei de ce chiriaşii erau ai IJCL Buzău.

Lipsa autorizaţiei de construcţie pentru anexele gospodăreşti ale reclamanţilor nu dovedeşte în niciun fel că acestea sunt proprietatea pârâţilor.

S-a considerat că instanţa a apreciat eronat că în anul 1990 imobilul se afla în patrimoniul L. şi era folosit cu prilejul desfăşurării activităţii acesteia pentru sediul schelei, cu destinaţie specială, inclusiv construcţiile edificate pe teren pentru că, în realitate, blocul şi anexele sale sunt locuinţele reclamanţilor dobândite de la IJCL Buzău, iar anexele constituite pentru a-şi depozita materiale, unelte de uz casnic.

În ceea ce priveşte HCL nr. 7/16.02.2009 a CL Berca privind apartenenţa la domeniul privat al comunei Berca, s-a apreciat că UAT Berca este îndreptăţită să ceară anularea parţială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate deoarece suprafaţa de 2440 mp. este inclusă în suprafaţa de 9187 mp. ocupată de H., pentru care nu justifică cu acte autentice dreptul de proprietate.

II. În recursul declarat de UAT - Comuna Berca s-a apreciat că hotărârea este nelegală şi netemeinică şi a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare.

Prin sentinţa atacată a fost respinsă cererea de intervenţie principală formulată de UAT - Comuna Berca, dar consideră că este îndreptăţită să solicite anularea parţială a certificatului de atestare avînd în vedere că suprafaţa de 2440 mp este inclusă în suprafaţa de 9187 mp ocupată de H. şi pentru care aceasta nu dovedeşte dreptul de proprietate.

Recurenta a invocat faptul că imobilele în litigiu nu au fost obiective petroliere, iar blocul Colonie I nu a fost niciodată folosit ca birouri ale schelei, acestea funcţionând într-o altă locaţie care ar fi trebuit identificată cu ocazia efectuării expertizei topografice.

Cu extrasul din evidenţa cadastrală s-a dovedit faptul că administratorul terenului pentru care a fost emis certificatul de atestare a dreptului de proprietate era Consiliul Popular iar posesor era Ministerul Petrolului şi Geologiei.

Terenul a fost folosit de reclamanţi şi a făcut obiectul dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 18/1991 şi, le-a fost emis reclamanţilor ordin de către Prefect, acte care nu au fost analizate de instanţa de fond.

S-a solicitat admiterea recursului, fiind invocate prevederile art. 488 pct. 5 şi 6 Noul C. proc. civ.

III. În recursul declarat de intervenienţii M. şi N. a fost criticată soluţia dată prin încheierea din 10.10.2014 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

S-a arătat că, în condiţiile în care din probatoriul administrat în cauză, s-a făcut dovada clară şi pertinentă a legalităţii cererii introductive, inclusiv a modului în care a deţinut suprafaţa de teren în litigiu până la apariţia certificatului de atestare a dreptului de proprietate.

A fost criticată soluţia instanţei de fond pentru că a fost interesată să motiveze sub aspect procedural, modul de respectare a prevederilor Legii nr. 554/2004 şi nu a verificat esenţa cauzei, respectiv legalitatea înscrierii în certificatul de atestare a dreptului de proprietate.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei, iar la rejudecare, admiterea acţiunii şi a cererilor de intervenţie aşa cum au fost formulate.

Intimata H. a formulat întâmpinare la cele trei recursuri formulate.

Cu privire la recursul formulat de Comuna Berca a fost invocată excepţia nulităţii recursului şi, în subsidiar, respingerea ca nefondat, ca şi în cazul recursului declarat de către intervenienţii M. şi N., iar recursul formulat de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., să fie respins ca nefondat.

Intimatul Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea recursurilor formulate de reclamanţi şi UAT Berca.

La data de 1.11.2016 a fost înregistrată cererea formulată de reclamanta C. prin care se ia act că îşi retrage recursul formulat.

La data de 16.11.2016 reclamanţii A. şi B., F. şi G., D. şi E., au formulat cerere de suspendare a prezentei cauze până la soluţionarea dosar nr. x/2016 aflat pe rolul Judecătoriei Buzău.

Soluţia instanţei de recurs

După examinarea motivelor de recurs, a dispoziţiilor legale incidente în speţă, Înalta Curte va analiza, mai întâi, cererea de suspendare formulată de recurenţii-reclamanţi, apoi în baza art. 137 C. proc. civ., va analiza excepţia inadmisibilităţii recursurilor declarate de intervenienţi şi excepţia nulităţii recursurilor declarate de M. şi N. şi UAT Berca, excepţii invocate de intimata S.C. H. S.A..

Cererea de suspendare a litigiului până la soluţionarea Dosar nr. x/2016 aflat pe rolul Judecătoriei Buzău.

Prezentul litigiu are ca obiect anularea parţială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 23.12.2009 emis de Ministerul Economiei pe numele S.C. H. S.A., iar dosarul aflat pe rolul Judecătoriei Buzău nr. x/200/2016 are ca obiect nulitatea absolută parţială a actului de înfiinţării şi a documentaţiei de stabilire a patrimoniului L., să se constate că reclamanţii sunt proprietarii imobilelor, teren şi construcţii şi că au dobândit prin uzucapiune de lângă durată imobilele respective.

Deşi litigiul se soluţionează potrivit dispoziţiilor C. proc. civ. 1865, recurenţii au invocat prevederile art. 413 alin. (1) pct. 1 însă, prevederile sunt identice cu cele ale art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Potrivit acestui text, instanţa poate suspenda judecata când dezlegarea pricinii atârnă în totul sau în parte de existenţa sau neexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi.

Acest caz de suspendare facultativă a judecăţii are în vedere existenţa unor chestiuni prejudicioase a căror soluţionare ar putea avea o influenţă hotărâtoare asupra rezolvării cauzei.

Instanţa apreciază că soluţia ce se va pronunţa în prezenta cauză, ce are ca obiect anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, nu depinde nici în parte, nici în total, de soluţia ce va pronunţa în litigiul aflat pe rolul Judecătoriei Buzău.

În cazul în care acţiunea reclamanţilor aflată pe rolul Judecătoriei Buzău va fi admisă, vor putea formula acţiune în realizarea dreptului, dar nu poate avea influenţă asupra cererii de anulare a certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis în favoarea H. S.A.

Excepţia nulităţii recursurilor declarate de intervenienţii M., N. şi UAT Comuna Berca, va fi respinsă.

Această excepţie a fost motivată pe neindicarea motivelor de nelegalitate, respectiv a prevederilor legale ce au fost încălcate de instanţa de fond, însă pentru că litigiul se soluţionează conform C. proc. civ. - 1865, sunt pe deplin aplicabile prevederile art. 3041 C. proc. civ. pentru că recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304, iar instanţa poate să examineze cauza sub toate aspectele.

Excepţia inadmisibilităţii recursului declarat de intervenienţii M. şi N. împotriva sentinţei nr. 238 din 1.11.2015 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, va fi admisă.

Pentru a putea exercita calea de atac o persoană trebuie să facă dovada că a avut calitatea de parte în proces.

În speţă, prin încheierea din 10.10.2014 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost admisă excepţia inadmisibilităţii acţiunii formulate de intervenienţi pentru neîndeplinirea procedurii prealabile. Împotriva acestei încheieri au declarat recurs intervenienţii, iar prin Decizia nr. 5 din 19.01.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost respins recursul declarat de cei doi intervenienţi împotriva încheierii din 10.10.2014 a Curţii de Apel Ploieşti ca nefondat.

De altfel, instanţa de fond, având în vedere încheierea din 10.10.20014 a soluţionat cauza pe fond, fără a fi pronunţată o altă soluţie în raport cu cei doi intervenienţi.

În condiţiile în care cererea de intervenţie formulată de M. şi N., a fost respinsă ca inadmisibilă pentru lipsa procedurii prealabile, soluţia fiind irevocabilă prin decizia pronunţată de Înalta Curte, recursul declarat împotriva unei sentinţe, ce nu a fost pronunţată şi în contradictoriu cu aceştia, este inadmisibil.

De altfel, chiar intervenienţii au arătat în motivele de recurs că, în funcţie de hotărârea instanţei de recurs din 19.01.2016, vor dezvolta motivele acestuia.

I. Recursurile declarate de reclamanţii A., B., D., E., F. şi G.

Prima chestiunea ce se impune a fi soluţionată este aceea a normelor de procedură aplicabile în cauză.

Litigiul înregistrat pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a vizat un capăt de cerere disjuns din cauza înregistrată sub nr. x/200/2012 al Judecătoriei Buzău, litigiu început sub incidenţa C. proc. civ. - 1865.

Art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. prevede că "Dispoziţiile C. proc. civ. se aplică numai proceselor şi executărilor silite începută după intrarea acestuia în vigoare".

Chiar dacă nu există o prevedere expresă în legătură cu cererile disjunse din cele înregistrate sub incidenţa C. proc. civ. 1865, pe cale de interpretare a art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 rezultă că un litigiu dispus dintr-unul format înainte de intrarea în vigoare a Noului C. proc. civ. nu ar putea fi soluţionat conform prevederilor acestuia, ci potrivit vechiul C. proc. civ., astfel că nu se poate considera că hotărârea atacată este nulă pentru că a fos pronunţată potrivit C. proc. civ. 1865.

Motivele de recurs care se circumscriu unei soluţii de casare cu trimitere spre rejudecare sunt nefondate.

Într-adevăr, potrivit art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea trebuie să cuprindă:

"motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

Se poate aprecia că textul legal anterior enunţat consacră principiul motivării hotărârilor, pentru a se asigura o bună administrare a justiţiei şi pentru a se putea exercita controlul judiciar.

Motivele de fapt şi de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt şi de drept care au condus instanţa la adoptarea soluţiei din dispozitiv, o hotărâre care nu evocă reţinerile ei constituind o dispoziţie arbitrară, care anulează aproape toate principiile care guvernează procesul civil, aceasta fiind şi raţiunea pentru care a fost reglementat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., potrivit căruia se poate dispune casarea unei hotărâri atunci când aceasta nu cuprinde motivele pe care se sprijină.

Instanţa de control judiciar consideră că hotărârea recurată îndeplineşte cerinţele impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., deoarece prima instanţă a expus în mod corespunzător argumentele care au determinat formarea convingerii sale, cu privire la nelegalitatea şi netemeinicia actului atacat, argumentele pentru care a înlăturat susţinerile părţilor, astfel că nu se poate considera că hotărârea instanţei de fond ar fi nemotivată, iar eventualele aspecte neanalizate, au putut fi reiterate în cadrul motivelor de recurs, mai ales că litigiul este declanşat anterior intrării în vigoare a Noului C. proc. civ., şi nu se poate constata nelegalitatea hotărârii atacate, astfel că acest motiv de recurs este nefondat.

Motivele de recurs care se circumscriu unei soluţii de casare sau modificare a sentinţei sunt şi ele nefondate.

Contrar susţinerilor recurenţilor, instanţa de fond a verificat respectarea exigenţelor legale în materie la momentul emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate.

Astfel, conform art. 1 din H.G. nr. 834/1991, actul normativ se referă la terenurile aflate în patrimoniul societăţilor comerciale cu capital de stat la data înfiinţării acestora, iar instanţa de fond, în mod corect, a reţinut că societatea comercială care solicită eliberarea certificatului respectiv trebuia să aibă în patrimoniu terenul care urmează a fi menţionat în acel certificat.

Recurenţii susţin că nu a fost întocmită documentaţia cadastrală cu procesul-verbal de inventariere a terenului în litigiu, dar instanţa de fond a făcut trimitere tocmai la procesul-verbal privind avizarea documentaţiei topografice întocmită conform H.G. nr. 834/1991 referitoare la Sediu Schelei - incinta 1 amplasat pe teritoriul comunei Berca, judeţul Buzău (aflat la fila 55, dos. fond) şi Situaţia privind stabilirea terenurilor aflate în patrimoniu - datată 2009 şi care avea viza C.J. Buzău, Oficiului de cadastru şi publicitate imobiliară Buzău, iar la fila 57 s-a depus procesul-verbal pentru delimitarea incintei cu comuna Berca, jud. Buzău ce are semnătura şi ştampila Primăriei comunei Berca.

Toate acestea dovedesc respectarea prevederilor H.G. nr. 834/1991, iar criticile recurenţilor sunt nefondate.

Instanţa de fond nu a dat o interpretare eronată succesiunii dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu, aşa cum susţin recurenţii.

Prin Decretul nr. 338/26.07.1958 s-a dispus exproprierea şi trecerea în proprietatea statului şi în administrarea Ministerului Industriei, Petrolului şi Chimiei a suprafeţei de 841,39 ha teren, închirierii suprafeţei de 31.650 mp. ocupată cu obiectivele I. pe teritoriul comunei Berca, respectiv a suprafeţei afectate - sediul I.

S.C. H. S.A. a fost privatizată conform Legii nr. 555/2004, iar intimata-pârâtă H. S.A. este succesoarea în drepturi a S.C. H. S.A.

Aceasta a dobândit dreptul de proprietate în baza art. 1 din H.G. nr. 834/1991 act normativ ce a permis societăţilor comerciale cu capital de stat la data înfiinţării acestora (aşa cum a fost S.C. H. SA) să devină proprietar al terenurilor necesare desfăşurării activităţii conform obiectului lor de activitate în baza certificatelor de atestare a dreptului de proprietate.

Chiar dacă la nivelul anului 1978 în evidenţele cadastrale figura Statul român, aceasta nu însemna că terenul nu se putea afla în administrarea Ministerului Petrolului şi Chimiei, iar S.C. H. S.A. a fost înfiinţată prin O.U.G. nr. 49/1997 prin reorganizarea Regiei Autonome a Petrolului H. Bucureşti înfiinţată prin H.G. nr. 23/1991 şi, chiar dacă iniţial a deţinut terenurile în administrare, în baza H.G. nr. 834/1991 a putut dobândi dreptul de proprietate prin emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor de către organele competente potrivit art. 5 alin. (1) din H.G. nr. 834/1991 (în speţă, Ministerul Economiei).

Referitor la aprecierea eronată a situaţiei de fapt şi analiza incorectă a materialului probator, se constată că susţinerile recurenţilor sunt nefondate.

În mod corect instanţa de fond a reţinut, prin coroborarea probelor administrate în cauză, că Blocul Colonie I este cunoscut sub denumirea de "Casa Inginerului", iar terenul aferent acestei construcţii se află în administrarea intimatei, construcţia fiind folosită pentru atribuirea ca locuinţe de serviciu foştilor angajaţi ai I.

Faptul că recurenţii-reclamanţi au încheiat contracte de vânzare-cumpărare cu IJCL Buzău cu privire la locuinţele pe care le-au deţinut în calitate de chiriaşi nu reprezintă o dovadă care să ducă la nelegalitatea certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis în favoarea H. S.A., deoarece terenul aferent s-a aflat în administrarea Ministerului Industriei, Petrolului şi Chimiei încă din 1958, când terenul ocupat cu obiectivele I., inclusiv Casa Inginerului, a trecut în proprietatea statului şi în administrarea acestui minister.

Deşi susţine că suprafaţa de teren în litigiu ar fi fost în administrarea C.L. Berca, la dosar nu s-au prezentat asemenea dovezi. Nu pot fi considerate asemenea dovezi nici ordinele emise de Prefectul judeţului Buzău în anul 2003, nici HCL nr. 7/2009 al C.L. Berca, în condiţiile în care acestea vizează suprafeţele de teren aflate în administrarea intimatei-pârâte încă din 1990, aşa cum a arătat şi instanţa de fond, iar certificatul de atestare a dreptului de proprietate a confirmat o situaţie juridică preexistentă.

Dacă recurenţii-reclamanţi apreciază că deţin în proprietate terenurile aferente construcţiilor cumpărate, atunci vor putea formula acţiune în revendicare împotriva intimatei-pârâte, iar în prezenta cauză sunt analizate condiţiile cerute de H.G. nr. 834/1991 şi dacă certificatul de atestare a dreptului de proprietate a fost emis cu respectarea acestor condiţii.

Cum aceştia nu au dovedit că emiterea acestui certificat de atestare a dreptului de proprietate s-a făcut cu încălcarea prevederilor H.G. nr. 834/1991, criticile acestora împotriva sentinţei atacate sunt nefondate.

II. Recursul declarat de intervenienta UAT - comuna Berca

Chiar recurenta- intervenienta UAT - comuna Berca a recunoscut că a semnat documentaţia topografică întocmită de pârâta H. S.A. în vederea emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului aferent I., iar considerentul invocat, potrivit căruia în anul 2001 ar fi fost înaintat un altfel de document din care rezulta că reclamanţii se învecinează cu proprietatea pârâtei, nu poate fi reţinut pentru a se modifica hotărârea instanţei de fond.

Instanţa de fond nu a susţinut că recurenta nu este îndreptăţită să solicite anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, ci, făcând trimitere la HCL nr. 7 din 26.09.2009, a susţinut că vătămarea produsă acesteia poate viza numai suprafaţa de 2.440 mp., dar nu şi pentru diferenţa până la 4.206 m.p.

În privinţa criticilor recurentei pe fondul soluţiei instanţei de fond, se constată că acestea sunt nefondate.

Reclamanţii, chiar dacă au avut calitatea de chiriaşi în construcţiile edificate în 1948 pe terenul în litigiu, nu au dovedit nelegalitatea certificatului a cărui anulare se solicită.

Recurenta, încercând să dovedească faptul că pârâta nu deţinea în proprietate imobilul în cauză, a afirmat totuşi că posesor al terenului, conform evidenţelor cadastrale de la 19768 era Ministerul Petrolului şi Geologiei.

Referirile recurentei la dispoziţiile art. 36 din Legea nr. 18/1991 şi la ordinele emise de Prefectul judeţului Buzău pentru terenul aferent construcţiilor achiziţionate de reclamanţi nu pot conduce la anularea certificatului a cărui anulare se solicită şi, aşa cum a arătat şi instanţa de fond, în prezenta cauză nu se compară titlurile de proprietate deţinute de părţi, ca în cazul acţiunii în revendicare, ci s-a verificat numai legalitatea emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate din perspectiva respectării prevederilor H.G. nr. 834/1991, iar, în speţă, nu s-a reuşit să se facă dovada nelegalităţii emiterii acestuia.

Apreciind că soluţia instanţei de fond a fost dată cu aplicarea corectă a prevederilor legale, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, vor fi respinse ca nefondate recursurile declarate de reclamanţii A., B., C., D., E., F. şi G. (recurenta-reclamantă C. a renunţat la recurs) şi de intervenienta UAT Comuna Berca, judeţul Buzău.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de suspendare a judecării recursurilor până la soluţionarea dosar nr. x/2016 al Judecătoriei Buzău, formulată de recurenţii-reclamanţi A., B., D., E., F. şi G.

Admite excepţia inadmisibilităţii, invocată de intimata S.C. H. S.A. şi, în consecinţă, respinge recursul declarat de intervenienţii M. şi N. împotriva sentinţei nr. 238 din 01 noiembrie 2015 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.

Respinge excepţia nulităţii recursurilor declarate de intervenienţii M. şi N. şi Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Berca împotriva aceleiaşi sentinţe, excepţie invocată de intimata S.C. H. S.A..

Respinge recursurile declarate de reclamanţii A., B., D., E., F. şi G. şi de intervenienta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Berca împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondate.

Ia act de renunţarea recurentei-reclamante C. la judecarea recursului declarat împotriva aceleiaşi sentinţe.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 noiembrie 2016.