Recusal of individual public officials for lack of passive procedural capacity; claims against them dismissed, original inadmissibility ruling maintained

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea introductivă de instanţă, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâţii B. - Secretarul jud. Harghita, C. - Director general în cadrul Consiliului jud. Harghita, D. - Preşedintele Consiliului jud. Harghita, E. - Judecător în cadrul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună:

1. Constatarea faptului că B., secretarul judeţului Harghita, C., director general în cadrul Consiliului Judeţean Harghita şi D., preşedintele Consiliului Judeţean Harghita au comis discriminare, au refuzat să înregistreze declaraţia reclamantului de avere şi cea de interese, întocmite conform prevederilor legale şi trimise prin poştă, în termen legal. Solicită totodată sancţionarea acestora pentru această discriminare.

2. Obligarea persoanelor de la punctul unu să înregistreze declaraţia reclamantului de avere şi cea de interese, trimisă prin poştă în data de 17.07.2012.

3. Obligarea persoanelor de la punctul unu să publice în mass media un rezumat al sentinţei care urmează a fi pronunţată, în conformitate cu art. 26 alin. (2) din O.G. nr. 137/2000.

4. Constatarea că E., judecător în cadrul Judecătoriei Sectorului 1 din Bucureşti a discriminat, când, văzând documentele din care rezultă că reclamantul şi-a depus în termen declaraţia de avere şi cea de interese, nu a anulat procesul-verbal de contravenţie nr. x, prin care a fost sancţionat pe nedrept pentru faptul că nu a depus cele două declaraţii. Conform sentinţei date de judecătorul E., faptul că a depus declaraţiile numai în limba maghiară echivalează cu faptul că nu le-a depus. Solicită totodată sancţionarea acestuia pentru această discriminare.

5. Anularea Hotărârii nr. 278/2014, adoptată de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării la data de 14.05.2014.

6. Anularea procesul-verbal seria A.N.I. numărul x, care nu are bază reală, fiind întocmit în baza unei adrese care conţine o afirmaţie falsă.

7. Sancţionarea Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării pentru nerespectarea prevederilor O.G. nr. 137/2000, adică:

- a refuzat înregistrarea şi soluţionarea unei petiţii depuse în limba maternă a reclamantului;

- a depăşit termenul în care ar fi trebuit să soluţioneze petiţia nr. 17891 din 11 noiembrie 2013;

- a răstălmăcit cele solicitate de reclamant în petiţia amintită;

- a ridicat din oficiu excepţii lipsite de sens;

- a ignorat răspunsurile reclamantului date cu privire la acele excepţii;

- a fost extrem de superficial în studierea cazului;

- a adoptat o hotărâre care nu este în concordanţă cu starea de fapt şi cu prevederile O.G. nr. 137/2000.

La data de 23.06.2014, la solicitarea instanţei, reclamantul a depus precizare, prin care a arătat pârâţii cu care înţelege să se judece în contradictoriu şi pretenţiile pe care le are în raport cu fiecare pârât în parte, respectiv:

1. Constatarea faptului că B., secretarul judeţului Harghita, C., director general în cadrul Consiliului Judeţean Harghita şi D., preşedintele Consiliului Judeţean Harghita au comis discriminare, când au refuzat să înregistreze declaraţia reclamantului de avere şi cea de interese, întocmite conform prevederilor legale şi trimise prin poştă, în termen legal.

2. Sancţionarea persoanelor de la punctul unu pentru această discriminare.

3. Obligarea persoanelor de la punctul unu să înregistreze declaraţia reclamantului de avere şi cea de interese, trimisă prin poştă în data de 17.07.2012.

4. Obligarea persoanelor de la punctul unu să publice în mass media un rezumat al sentinţei care urmează a fi pronunţată, în conformitate cu art. 26 alin. (2) din O.G. 137/2000.

5. Constatarea că E., judecător în cadrul Judecătoriei Sectorului 1 din Bucureşti, a discriminat când, văzând documentele din care rezultă că reclamantul şi-a depus în termen declaraţia de avere şi cea de interese, nu a anulat procesul-verbal de contravenţie nr. x, prin care a fost sancţionat pe nedrept pentru faptul că nu a depus cele două declaraţii. Conform sentinţei date de judecătorul E., faptul că a depus declaraţiile numai în limba maghiară echivalează cu faptul că nu le-a depus.

6. Sancţionarea pârâtului E. pentru această discriminare.

7. Anularea Hotărârii nr. 278/2014, adoptată de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării la data de 14.05.2014.

8. Anularea procesul-verbal seria A.N.I. numărul x, care nu are bază reală, fiind întocmit în baza unei adrese care conţine o afirmaţie falsă.

9. Sancţionarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, pentru nerespectarea prevederilor O.G. 137/2000, adică:

- a refuzat înregistrarea şi soluţionarea unei petiţii depuse în limba maternă a reclamantului;

- a depăşit termenul în care ar fi trebuit să soluţioneze petiţia nr. 17891 din 11 noiembrie 2013;

- a răstălmăcit cele solicitate de reclamant în petiţia amintită;

- a ridicat din oficiu excepţii lipsite de sens;

- a ignorat răspunsurile reclamantului date cu privire la acele excepţii;

- a fost extrem de superficial în studierea cazului;

- a adoptat o hotărâre care nu este în concordanţă cu starea de fapt şi cu prevederile O.G. nr. 137/2000.

Prin sentinţa civilă nr. 3128 din 17 noiembrie 2014 a fost admisă excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu şi a fost declinată competenţa de soluţionare a capetelor 1-4 de cerere, astfel cum a fost precizată, în favoarea Tribunalului Harghita, secţia civilă, (complet competent să judece cauze de contencios administrativ).

Au fost disjunse, totodată, celelalte capete de cerere, formându-se trei dosare distincte.

Prezentul dosar are ca obiect capetele de cerere 5 şi 6 din cererea precizatoare.

Prin sentinţa civilă nr. 3427 din 15 decembrie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

- a admis excepţia necompetenţei generale a instanţelor de judecată, invocată din oficiu;

- a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii D. - Preşedintele Consiliului jud. Harghita, B. - Secretarul jud. Harghita, C. - Director general în cadrul Consiliului jud. Harghita, E. - Judecător în cadrul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, ca inadmisibilă;

- a respins cererea de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată ca fiind neîntemeiată.

Împotriva sentinţei civile nr. 3427 din 15 decembrie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A..

În motivarea recursului declarat se arată, în esenţă, că instanţa competentă să soluţioneze toate capetele cererii de chemare în judecată, astfel cum au fost formulate, este Curtea de Apel Bucureşti.

Precizează recurentul că nu a fost de acord cu disjungerea dosarului, deoarece toate capetele de cerere aveau originea într-o singură faptă, prin care a fost discriminat de mai multe persoane, motiv pentru care a depus o petiţie la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, care nu a soluţionat cererea în mod legal.

Arată recurentul că, întrucât instanţa de fond a decis ca dosarul să fie disjuns şi să se formeze patru dosare, este lipsit de sens ca în toate aceste dosare să fie păstrate ca pârâţi toate persoanele care erau pârâte în dosarul iniţial, nr. x/2014

Recurentul precizează că pentru capetele de cerere care fac obiectul prezentului dosar are calitate de pârât numai judecătorul E., că nu a solicitat ca în acest dosar să fie pârâţi D., B., C. şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, că nu are nici o pretenţie faţă de aceştia şi că solicită să fie eliminaţi din dosar, pentru că ar fi nedrept să fie citaţi în continuare.

Apreciază recurentul ca fiind total irelevante în cazul de faţă prevederile art. 124 şi art. 126 din Constituţie, deoarece acestea nu au nici o legătură cu problema ridicată de recurent în acest dosar, ca şi referirea la art. 101 din Legea nr. 303/2004, respectiv art. 49 din Legea nr. 317/2004, de vreme ce nu a pus în discuţie sancţionarea disciplinară a judecătorului E.

Apreciază ca fiind greşită concluzia instanţei, conform căreia judecătorii s-ar situa deasupra legii, activitatea lor neputând fi sancţionată decât în mod disciplinar de către Consiliul Superior al Magistraturii.

Subliniază recurentul că nu respingerea în sine a cererii sale constituie discriminare, ci modul în care aceasta s-a realizat, prin ignorarea datelor puse la dispoziţia judecătorului şi fără să se indice vreun temei legal al sentinţei.

Critică reţinerile instanţei potrivit cărora cererea reclamantului nu este de competenţa nici unui organ cu activitate jurisdicţională, de veme ce din anul 2000 a fost înfiinţat un organ jurisdicţional special, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, exact pentru a soluţiona probleme în acest domeniu şi precizează că nu a solicitat şi nu solicită în nici un fel modificarea sentinţei dată de judecătorul E., ci constatarea faptului că această sentinţă are la bază o discriminare comisă de judecătorul care a dat sentinţa.

Se mai arată în motivele de recurs că, în conformitate cu prevederile Ordonanţei nr. 137/2000, orice persoană care se consideră discriminată se poate adresa Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, solicitând ca acesta să constate că s-a comis o discriminare, să sancţioneze vinovatul şi să înlăture consecinţele discriminării, iar, conform principiului că nimeni nu este mai presus de lege, persoana reclamată la CNCD poate fi şi un judecător, care în opinia celui care-l reclamă comite discriminare.

Având în vedere că în cazul în care cel care se consideră discriminat nu este de acord cu hotărârea CNCD are posibilitatea să facă apel la instanţa de contencios administrativ competentă, adică cea din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, aceasta fiind instanţa care în mod obligatoriu trebuie să judece litigiul.

Solicită să se stabilească că, în cazul în care CNCD nu şi-a îndeplinit atribuţiile în mod corect şi a refuzat să soluţioneze acest caz în conformitate cu starea de fapt, Curtea de Apel Bucureşti este instanţa la care putea să se adreseze, iar aceasta este competentă a soluţiona cererea sa.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimaţii-pârâţi au invocat excepţia lipsei calităţii lor procesuale pasive, iar, pe fond, au solicitat respingerea recursului şi menţinerea sentinţei atacate ca fiind temeinică şi legală.

Prin raportul întocmit în cauză asupra admisibilităţii recursului s-a constatat că recurentul-reclamant a formulat critici care se pot circumscrie motivelor de casare prevăzute de art. 488 pct. 8 din Noul C. proc. civ.

La termenul din 17.11.2016, având în vedere că în raport s-a considerat că recursul este admisibil în principiu, iar problema de drept care se pune în recurs nu este controversată, s-a considerat, de către toţi membrii completului, că se poate face aplicarea prevederilor art. 493 alin. (6) C. proc. civ.

Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este fondat, urmând a fi admis, în limitele şi pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Analizând cererea de recurs, Înalta Curte constată că susţinerile recurentului se circumscriu motivului de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere atunci când "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material".

În condiţiile în care circumstanţele litigiului dedus judecăţii au fost detaliat expuse în cuprinsul hotărârii ce formează obiectul recursului, reluarea acestora în cadrul prezentelor considerente ar avea caracter redundant, iar, în temeiul art. 499 din C. proc. civ., Înalta Curte va analiza motivele de casare invocate prin prisma criticilor formulate de recurent în contextul factual prezentat în sentinţa atacată.

În fapt, prin cererea de chemare în judecată ce face obiectul cauzei de faţă, reclamantul a solicitat: (1) să se constate că E., judecător în cadrul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, a discriminat când, văzând documentele din care rezultă că reclamantul şi-a depus în termen declaraţia de avere şi cea de interese, nu a anulat procesul-verbal de contravenţie nr. x, prin care a fost sancţionat pe nedrept pentru faptul că nu a depus cele două declaraţii, conform sentinţei date rezultând că depunerea declaraţiilor numai în limba maghiară ar echivala cu faptul că nu au fost depuse; (2) sancţionarea pârâtului E. pentru această discriminare.

În mod corect a reţinut Curtea de Apel că reclamantul a solicitat să se constate că printr-o hotărâre judecătorească (Sentinţa civilă nr. 7974 din 09 aprilie 2013, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosar nr. x/2012) i-a fost cauzată o discriminare şi să se dispună prin urmare sancţionarea judecătorului pentru această pretinsă faptă, solicitări deduse judecăţii în cadrul contenciosului administrativ.

În raport de prevederile art. 124 şi art. 126 din Constituţia României, art. 101 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi art. 49 alin. (6) din Legea nr. 317/2004, prin care se instituie un anumit statut al judecătorilor şi procurorilor, dar şi o procedură specială în care răspunderea unui magistrat poate fi antrenată pentru activitatea întreprinsă, Curtea a apreciat că solicitările reclamantului exced competenţei generale a instanţelor judecătoreşti, dar şi competenţei vreunui organ cu activitate jurisdicţională.

Curtea a constatat că soluţia nu poate fi alta în contextul în care reclamantul a înţeles să deducă întreaga acţiune controlului exercitat de instanţa de contencios administrativ, constatarea discriminării pretins înfăptuite prin respingerea plângerii contravenţionale şi sancţionarea judecătorului care a dispus astfel fiind, în opinia sa, numai consecinţe ori modalităţi de reparare a prejudiciului invocat.

Înalta Curte are în vedere faptul că potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată".

Potrivit art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, prin act administrativ se înţelege "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, şi contractele încheiate de autorităţile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achiziţiile publice…", iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol sunt asimilate actelor administrative unilaterale "şi refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal".

De asemenea, potrivit art. 2 lit. f) din Legea nr. 554/2004, prin contencios administrativ se înţelege "activitatea de soluţionare de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim".

Potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

"Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim".

În sfârşit, potrivit dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 554/2004:

"Soluţiile pe care le poate da instanţa

(1) Instanţa, soluţionând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operaţiune administrativă.

(2) Instanţa este competentă să se pronunţe, în afara situaţiilor prevăzute la art. 1 alin. (6), şi asupra legalităţii operaţiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecăţii.

(3) În cazul soluţionării cererii, instanţa va hotărî şi asupra despăgubirilor pentru daunele materiale şi morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru.

(4) Atunci când obiectul acţiunii în contencios administrativ îl formează un contract administrativ, în funcţie de starea de fapt, instanţa poate:

a) dispune anularea acestuia, în tot sau în parte;

b) obliga autoritatea publică să încheie contractul la care reclamantul este îndrituit;

c) impune uneia dintre părţi îndeplinirea unei anumite obligaţii;

d) suplini consimţământul unei părţi, când interesul public o cere;

e) obliga la plata unor despăgubiri pentru daunele materiale şi morale.

(5) Soluţiile prevăzute la alin. (1) şi alin. (4) lit. b) şi c) pot fi stabilite sub sancţiunea unei penalităţi aplicabile părţii obligate, pentru fiecare zi de întârziere.

(6) În toate situaţiile, instanţa poate stabili, prin dispozitiv, la cererea părţii interesate, un termen de executare, precum şi amenda prevăzută la art. 24 alin. (2)".

A apreciat instanţa de fond, în mod corect, că pretenţiile reclamantului nu se încadrează în dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, neputând fi în mod pertinent invocată încălcarea unui drept protejat de Legea contenciosului administrativ printr-o hotărâre judecătorească (de altfel irevocabilă prin respingerea recursului), o astfel de soluţie fiind o gravă imixtiune în actul de justiţie şi o încălcare flagrantă a principiului independenţei justiţiei, dar şi a tuturor celorlalte valori fundamentale într-un stat de drept.

De asemenea, astfel cum rezultă din prevederile art. 101 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, sancţiunile disciplinare se aplică de către Consiliul Superior al Magistraturii, nefiind de competenţa instanţelor judecătoreşti, în speţă de competenţa Curţii de Apel Bucureşti.

În consecinţă, Curtea a făcut în mod corect aplicarea dispoziţiilor art. 129 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., apreciind că în cauză este încălcată competenţa generală, litigiul dedus judecăţii nefiind de competenţa instanţelor judecătoreşti, precum şi aplicarea dispoziţiilor art. 132 alin. (4) C. proc. civ., respingând cererea ca inadmisibilă.

Înalta Curte constată, astfel, că soluţia instanţei de fond dată excepţiei de necompetenţă şi excepţiei de inadmisibilitate este corectă, astfel că va menţine dispoziţiile sentinţei recurate referitoare la aceste aspecte.

În ceea ce priveşte lipsa calităţii procesuale pasive a pârâţilor B., C. şi D., invocată atât de aceştia pe cale de excepţie, cât şi de către recurent în cuprinsul motivelor de recurs, Înalta Curte constată că excepţia invocată şi susţinerile recurentului sunt întemeiate, având în vedere, pe de o parte, că actele administrative nu se emit în nume propriu de către persoane fizice, ci în numele autorităţii publice care este înregistrată şi are personalitate juridică, în temeiul art. 21 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în speţă Judeţul Harghita, iar, pe de altă parte, că obiectul prezentei cauze nu îl constituie anularea de acte administrative emise de către unitatea administrativ teritorială Judeţul Harghita (Consiliul Judeţean Harghita), prin organele sale.

Drept urmare, pârâţii din prezenta cauză, B., C. şi D., ca persoane fizice, nu îndeplinesc condiţiile cerute de lege pentru a putea fi chemate în judecată pentru presupusele fapte ale autorităţii administraţiei publice locale judeţene.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor B., C. şi D. şi, implicit, motivele de recurs formulate cu privire la acest aspect şi, în consecinţă, va casa în parte sentinţa atacată şi va respinge acţiunea promovată de reclamantul A. împotriva acestora ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

Înalta Curte constată că problema de drept care se pune în recurs nu este controversată şi face obiectul unei jurisprudenţe constante a instanţei supreme, astfel încât recursul de faţă a fost soluţionat potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (6) C. proc. civ.

În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ., republicat, coroborate cu art. 20 şi art. 28 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul şi, pentru motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., va casa hotărârea atacată, în parte, va respinge acţiunea promovată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii B., C. şi D., ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă şi va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de intimaţii-pârâţi B., C. şi D..

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 3427 din 15 decembrie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Casează, în parte, sentinţa atacată şi, rejudecând, respinge acţiunea promovată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii B., C. şi D., ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 noiembrie 2016.