Inadmissibility of extraordinary appeal for annulment for failure to respond to arguments rather than statutory grounds of appeal in administrative financial irregularity dispute

Asupra contestaţiei în anulare de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 2992 din 12 noiembrie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Fondurilor Europene şi Ministerul Finanţelor Publice, a anulat procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 26 martie 2012 emis de Oficiul de Plăţi şi Contractare PHARE şi a constatat nulă cererea de chemare în garanţie formulată de reclamantă în contradictoriu cu chematul în garanţie Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice.

Împotriva acestei sentinţe precum şi a încheierii de şedinţă din data de 17 septembrie 2015 au formulat recurs pârâtul Minsterul Finanţelor Publice, atât în nume propriu cât şi pentru pârâtul Ministerul Fondurilor Europene (în prezent, Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene).

Invocând motivele de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 şi 9 şi art. 3041 C. proc. civ. (1865) recurenţii au arătat următoarele:

În legătură cu încheierea de şedinţă din data de 17 septembrie 2015 se susţine că în mod greşit instanţa a reţinut calitatea procesuală pasivă a pârâtului Ministerul Finanţelor Publice în condiţiile în care art. II alin. (1) din O.U.G. nr. 6/2013 prevede că Ministerul Fondurilor Europene preia de la Ministerul Finanţelor Publice, printre altele, Oficiul de Plăţi şi Contracte PHARE.

În consecinţă, Ministerul Finanţelor Publice nu poate sta în judecată în nume propriu.

În legătură cu sentinţa, recurenţii au arătat în esenţă următoarele:

Sentinţa nu ia în considerare şi nu discută apărările formulate de pârâţi, fiind sub acest aspect nemotivată.

De asemenea, este interpretată greşit noţiunea de "neregulă", definită de O.U.G. nr. 66/2011.

Referitor la starea de fapt, s-a arătat că întregul material probator indică faptul că bunurile livrate de reclamantă autorităţii contractante provin din afara Uniunii Europene (aşa cum certifică şi Comisariatul Comisiei Europene, OLAF şi DLAF), certificatul atestând în mod nereal originea europeană a acestora. S-a susţinut că împrejurarea că în cuprinsul Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 26 martie 2012 au fost reluate concluzii ale unei investigaţii efectuate de alte autorităţi nu e de natură să reprezinte o cauză de nulitate a actului administrativ; în plus, reclamanta ştia că bunurile livrate nu au origine europeană.

Prin Decizia nr. 750 din 28 februarie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis recursul declarat de pârâţii Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene (fost Ministerul Fondurilor Europene) prin Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Finanţelor Publice împotriva încheierii din data de 17 septembrie 2015 şi a sentinţei civile nr. 2992 din 12 noiembrie 2015, ambele pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a modificat încheierea şi sentinţa recurate, în sensul că: a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanţelor Publice şi, în consecinţă: a respins acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitatea procesuală pasivă, a respins acţiunea formulată de reclamantă, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene (fost Ministerul Fondurilor Europene), ca nefondată, a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.

Împotriva acestei decizii contestatoarea A. S.R.L., în prezent B. S.R.L. a formulat contestaţie în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 318 alin. (1) teza a II a: instanţa a omis să cerceteze motive de anulare a actului administrativ atacat, coroborat cu art. 6 CEDO.

Astfel, a menţionat contestatoarea că Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare arată că originea bunurilor este determinată conform cadrului normativ aplicabil finanţărilor comunitare şi a atacat actul administrativ ca nemotivat subliniind că autoritatea competentă nu a arătat exact care este acest cadru normativ şi nici cum sau de ce ar fi incident în speţă.

În opinia contestatoarei, Înalta Curte a răspuns prin Decizia atacată cu exprimarea unei convingeri, arătând că nu are motiv să se îndoiască de originea SUA dar nu a arătat care normă juridică anume califică softul în discuţie sub aspectul originii şi nici de ce acea normă sr fi incidentă, iar aceasta mai ales în condiţiile în care a respins trimiterile prejudiciare formulate în cauză.

Referitor la nemotivarea în fapt a actului atacat a arătat că la data emiterii actului contestat, investigaţia DLAF nu era ea însăşi finalizată. Precizează contestatoarea că în luna ianuarie 2013, DLAF a arătat că investigaţia care viza mai multe proiecte printre care şi cel supus cenzurii instanţei în acest dosar nu a fost finalizată. În acest context, actul administrativ atacat nu este motivat în fapt, autoritatea emitentă, nefiind în măsură, atunci când a emis actul administrativ atacat, să facă o analiză exhaustivă a stării de fapt.

Referitor la proporţionalitatea actului Înalta Curte a arătat că actul respectă principiul proporţionalităţii deoarece debitul datorat corespunde valorii cheltuielii afectate de nereguli.

Considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei în anulare

Contestaţia în anulare, astfel formulată şi motivată, va fi respinsă, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, prin care se cere instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege, să îşi desfiinţeze propria hotărâre şi să procedeze la o nouă judecată.

Această cale extraordinară de atac este deschisă exclusiv pentru situaţiile prevăzute de art. 317-318 C. proc. civ. şi îmbracă două forme: contestaţia în anulare obişnuită (art. 317 C. proc. civ.) şi contestaţia în anulare specială (art. 318 C. proc. civ.).

În speţă, contestatoarea şi-a întemeiat contestaţia în anulare pe dispoziţiile art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., invocând, în esenţă, omisiunea instanţei de recurs de a cerceta unul din motivele de recurs invocate.

Pentru ca o contestaţie în anulare să poată fi admisă în temeiul art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., trebuie îndeplinite următoarele condiţii: instanţa de recurs să fi omis să cerceteze vreunul din motivele de recurs şi această omisiune să se fi produs din greşeală, textul referindu-se la omisiuni esenţiale şi involuntare în raport cu situaţia existentă la dosar în momentul pronunţării hotărârii.

Din aceste dispoziţii ale legii rezultă, cu claritate, că admisibilitatea unei contestaţii în anulare este condiţionată de omisiunea instanţei de a se pronunţa asupra unuia din motivele recursului, după cum rezultă expres din conţinutul textului legal citat şi, prin urmare, doar nepronunţarea instanţei de recurs asupra unui asemenea motiv, presupunând completa lui ignorare şi, deci, neabordarea lui în cuprinsul deciziei, este de natură a face admisibilă contestaţia în anulare.

Pentru o apreciere completă a motivului de contestaţie în anulare prevăzut de art. 318 alin. (1) teza finală C. proc. civ., este imperios necesar să se facă distincţie între motive şi argumente, căci textul legal are în vedere numai omisiunea de a examina unul dintre motivele de modificare sau de casare invocate de recurentă (motive arătate în mod expres şi limitativ de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.), iar nu argumentele de fapt sau de drept indicate de parte, care, oricât de larg ar fi dezvoltate sunt subsumate întotdeauna motivului de modificare sau de casare pe care îl sprijină.

Instanţa de recurs este îndreptăţită, aşadar, să răspundă la motivele de recurs şi printr-un considerent comun, scop în care poate grupa diferitele argumente; de aceea, nu se pot confunda argumentele cu motivele de recurs.

Cu alte cuvinte, nu este îndeplinită această condiţie în cazul în care instanţa de recurs a înţeles să grupeze, printr-un raţionament juridic de sinteză, argumentele folosite de recurent în dezvoltarea unuia şi aceluiaşi motiv de recurs, pentru a răspunde printr-un considerent comun, deoarece nu se poate reproşa omisiunea de a cerceta motivul, căci, omisiunea cercetării unui motiv de modificare nu există în situaţia în care instanţa de recurs a analizat grupat toate criticile şi susţinerile formulate - cum este cazul în speţă.

Doctrina juridică dezvoltată în interpretarea dispoziţiilor art. 318 teza a II-a C. proc. civ. a stabilit că esenţa acestui motiv al contestaţiei în anulare specială constă în aceea ca instanţa să nu fi făcut nicio discuţie referitoare la motivele de recurs invocate şi să fi omis a fi fost cercetate, iar omisiunea să se fi produs din eroare.

Or, analizând decizia atacată, Înalta Curte constată că instanţa a răspuns motivelor de recurs cu care a fost învestită.

În speţă, instanţa de recurs, contrar criticilor contestatoarei cu privire la nemotivarea soluţiei din recurs, a apreciat asupra situaţiei de fapt ce a circumstanţiat cauza, reţinând în acest sens, sub imperiul autenticităţii, originea SUA a livrabilelor contractate pentru implementarea proiectului iniţiat prin Programul PHARE 2005, aspect care de altfel a format obiectul concluziilor unor cercetări prealabile efectuate de Comisariatul Comisiei Europene, Oficiul de Luptă Antifarudă OLAF şi Departamentul de Luptă Antifraudă DLAF.

Susţinerile contestatoarei în sensul menţionării că la data controlului administrativ nu era finalizată ancheta penală, motiv pentru care actul administrativ ar fi lipsit de temei legal, nu pot fi reţinute în economia dispoziţiilor legale incidente în cauza de faţă; evaluarea administrativă a raportului juridic nu este subordonată controlului penal sau circumstanţiat unei astfel de anchete, finalizarea procedurii penale a consolidat concluziile administrative.

Astfel, instanţa de recurs a răspuns criticilor care se susţine că nu au fost analizate; instanţa de recurs în mod legal a grupat argumentele invocate de contestatoare şi a răspuns prin considerente comune, obligaţia care-i incumba, în baza art. 261 pct. 5 C. proc. civ., fiind aceea de a răspunde tuturor motivelor de recurs formulate, iar nu fiecărui argument în parte invocat de recurent.

Prin urmare, nu se poate reţine că Înalta Curte ar fi omis să se pronunţe asupra vreunui aspect din cele care i-au fost supuse spre analiză.

Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de textele de lege invocate, contestaţia în anulare fiind inadmisibilă şi va fi respinsă ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de A. S.R.L., în prezent B. S.R.L., împotriva Deciziei nr. 750 din 28 februarie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 octombrie 2017.