Confiscation of police officer's unjustified assets upheld on appeal

Deliberând, constată următoarele:

I. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 3571 din 15 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ, a fost admisă cererea formulată de reclamanţii Agenţia Naţională de Integritate Bucureşti şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti în contradictoriu cu pârâtul A. şi intervenientul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, a dispus confiscarea sumelor de 9750 euro şi a sumei de 35.400 RON de la pârâtul A., a stabilit drept cotă-parte din averea dobândită cu caracter nejustificat de către pârâtul A., respectiv 878.191 RON, şi a dispus confiscarea acestei sume; de asemenea, a obligat reclamantul la plata sumei de 1500 RON cheltuieli de judecată în favoarea Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că prin actul de constatare nr. A 59/1.L/2008 din 22 ianuarie 2009 inspectorii de integritate din cadrul Agenţiei Naţionale de Integritate au stabilit, în urma analizei şi comparării datelor comunicate de către Administraţia Finanţelor Publice Piteşti, de către Prefectura judeţului Argeş şi de către Primăria municipiului Piteşti, că valoarea averii dobândite de către A., în perioada 1995 - iunie 2008, a depăşit veniturile realizate şi declarate la organul fiscal, în aceeaşi perioadă, rezultând o diferenţă vădită, conform art. 4 alin. (4) din Legea nr. 144/2007, în sumă de 878.191 RON, determinată având în vedere valoarea averii dobândite, în sumă de 1.649.807 RON, şi veniturile realizate în sumă de 771.616 RON.

Pârâtul A., fiind funcţionar public cu statut special, avea obligaţia să declare averea dobândită şi interesele patrimoniale, conform prevederilor Legii nr. 144/2007 iar în urma comparării datelor din declaraţiile de avere cu cele comunicate de către Primăria municipiului Piteşti, privind bunurile mobile şi imobile dobândite sau înstrăinate de către A., a rezultat că pârâtul acesta nu a declarat următoarele:

- în anul 2004: cumpărarea unui apartament situat în Piteşti, str. Popa Şapcă, la data de 16.02.2004 şi nici înstrăinarea acestuia la 15.03.2004; cumpărarea apartamentului situat în Piteşti, str. Popa Şapcă, bl. P5, sc. B, ap. 8, la data de 16.02.2004 şi înstrăinarea acestuia la 25.03.2004;

- în anul 2006: înstrăinarea autoturismului x la data de 27.01.2006; cumpărarea autoturism x, la data de 30.10.2006 şi nici radierea acestuia la 01.11.2006 pe motiv de furt.

În urma comparării datelor din declaraţiile de avere cu cele comunicate de Administraţia Finanţelor Publice Piteşti şi Prefectura Judeţului Argeş privind veniturile realizate de către A., au rezultat următoarele:

- în anul 2004 nu a declarat veniturile nete realizate din salarii, în suma de 21.791 RON;

- în anul 2006 A. a declarat eronat următoarele: veniturile nete realizate din salarii în suma de 30.000 euro (circa 102.000 RON), faţă de suma de 28.012 RON, conform comunicării Administraţiei Finanţelor Publice Piteşti; veniturile nete realizate din închiriere imobile în sumă de 67.000 euro (circa 227.800 RON), faţă de suma de 47.492 RON, realizată, conform comunicării Administraţiei Finanţelor Publice Piteşti.

Din adresele nr. F/36259 din 18 iulie 2008, nr. F/43481 din 02 septembrie 2008 şi nr. F/43481 din 19.09.2008, precum şi din conţinutul documentelor anexate, transmise de Primăria municipiului Piteşti - Direcţia Economică - Serviciul Constatare Impunere Persoane, instanţa a reţinut situaţia bunurilor mobile şi imobile dobândite şi înstrăinate

De asemenea, pe baza datelor comunicate de către Administraţia Finanţelor Publice Piteşti, Prefectura Judeţului Argeş şi Primăria municipiului Piteşti, s-a întocmit situaţia veniturilor realizate şi a averii dobândite de către A., în perioada 1995-2008 (inclusiv din închirieri de bunuri).

În sfârşit, a fost verificată şi situaţia conturilor bancare a pârâtului.

S-a mai reţinut că prin Ordonanţa nr. 26/P/2008 din 16.07.2008 emisă de Direcţia Naţională Anticorupţie s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra sumelor de 9.750 euro şi 35.400 RON, identificate şi ridicate ca urmare a percheziţiei efectuate la domiciliul lui A. din Piteşti, b-dul Republicii, şi consemnate în conturi de depozit la B. Bucureşti - Sucursala Unirea, pe numele susnumitului şi la dispoziţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie, provenienţa acestor sume neputând fi justificată prin veniturile dobândite în mod legal.

Conformându-se dispoziţiilor cuprinse în decizia civilă nr. 5752 din 29 noiembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie, pronunţată în al doilea ciclu procesual, instanţa de fond a procedat la audierea martorilor C., fosta soţie a pârâtului A., şi D., fostul soţ al lui C.

S-a reţinut că din declaraţia martorului D. reiese că C. a primit de la fostul soţ (pârâtul Voinea) suma de 170.000-180.000-190.000 până la 200.000 euro, reprezentând partea acesteia din bunurile dobândite în timpul căsătoriei.

Martora C. susţine că a oferit pârâtului A. suma de 200.000 de euro, reprezentând bun propriu, pentru plata de către pârât a celei de-a tranşe din preţul imobilului din municipiul Piteşti, B-dul Republicii, dobândit de pârâtul A. de la E. prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. x din 4 decembrie 2007 la Biroul notarilor publici asociaţi F.

S-a considerat însă că situaţia tensionată existentă între C. şi A. şi neînţelegerile intervenite imediat după încheierea căsătoriei şi care au culminat cu divorţul (părţile au locuit împreună doar două săptămâni), exclud existenţa relaţiilor de încredere necesare pentru încheierea între părţi a unei operaţiuni juridice cu privire la o sumă de bani extrem de consistentă, respective 200.000 de euro.

În esenţă, instanţa de fond a reţinut că declaraţia martorei este nesinceră şi subiectivă şi are ca unic scop favorizarea pârâtului A., în sensul că il ajută să justifice intrarea şi existenţa în patrimoniul acestuia în mod licit a sumei de 200.000 de euro plătită pentru cumpărarea de către pârât a imobilului situat în municipiul Piteşti, B-dul Republicii, sumă care veniturile salariale obţinute de către pârâtul A. în perioada supusă verificării de către Agenţia Naţională pentru Integritate.

În consecinţă, declaraţia martorei a fost înlăturată.

De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile cuprinse în decizia civilă nr. 5752 din 29 noiembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie (pronunţată, aşa cum s-a arătat, în al doilea ciclu procesual) instanţa a procedat la audierea martorilor H. şi I.

Astfel, cât priveşte suma de 150.000 RON reţinută ca dar de nuntă instanţa a reţinut că din declaraţiile acestor martori rezultă că la petrecerea organizată cu prilejul căsătoriei dintre A. şi J. au participat foarte multe persoane.

Curtea de Apel Bucureşti a înlăturat însă aceste susţineri cu motivarea că nu sunt credibile şi nu se coroborează cu celelalte lucrări ale dosarului. Astfel, s-a arătat că suprafaţa totală a restaurantului unde a avut loc evenimentul, la data de 14 iulie 2007, este de numai 170 m.p. (din care 70 m.p. terasă), astfel cum rezultă din contractul de împrumut de folosinţă (comodat) aflat la fila 388 dosar fond. Or, din declaraţia martorului H. rezultă că restaurantul unde a avut loc nunta are o suprafaţă de 300-400 de mp la care se adaugă şi terasa pe două laturi. Din depoziţia martorului mai rezultă că la petrecerea de nuntă au participat 100 de persoane, ceea ce nu este credibil în condiţiile în care suprafaţa restaurantului era de numai 170 m.p. Aşadar, suma de 150.000 RON obţinută cu titlu de dar de nuntă nu putea fi obţinută.

De asemenea, declaraţia martorei I. este irelevantă în ce priveşte numărul de participanţi la petrecerea de nuntă şi darul obţinut de către cei doi soţi în urma acestui eveniment.

Tot în raport de dispoziţiile cuprinse în decizia civilă nr. 575 din 29.11.2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţa de fond a procedat la audierea martorei K., fiica reclamantului. Instanţa a ţinut cont de legătura de rudenie şi de împrejurarea că martora are un interes patrimonial direct în ce priveşte conservarea averii tatălui său.

Din declaraţia martorei, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că aceasta nu a desfăşurat activităţi economice proprii generatoare de venituri substanţiale, recum şi faptul că martora nu a fost încadrată în baza unui contract de muncă din care să obţină un salariu care să îi permită să achiziţioneze în schimbul sumei de 100.000 euro cota de ½ din dreptul de proprietate asupra imobilul construcţii şi teren situat în Piteşti, judeţul Argeş şi să obţină, în schimbul sumei de 575.000, dreptul de proprietate asupra întregului imobil construcţii şi teren din municipiul Piteşti, imobil pe care l-a donat ulterior prin contractul de donaţie autentificat sub nr. x din data de 12 iunie 2007 de Biroul notarilor publici asociaţi F. din municipiul Piteşti pârâtului A.. Astfel, martora a arătat faptul că a s-a angajat în baza unui contract de muncă în luna octombrie 2009 la S.C. L. S.R.L., al cărei asociat unic era mama martorei şi fosta soţie a pârâtului, având funcţia de juristă şi un salariu lunar de 1.400 RON.

În ce priveşte contractul (înscris sub semnătură privată) încheiat la data de 01.09.2006 între martoră, în calitate de împrumutat, şi numitul M., în calitate de împrumutător, instanţa a reţinut că nu are dată certă şi, în consecinţă, l-a înlăturat.

S-a mai reţinut că prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub numărul x din 22.02 2007 de BNP F. din Piteşti încheiat între S.C. N. S.R.L. în calitate de vânzătoare şi K. şi A. în calitate de cumpărători, aceştia din urmă au dobândit în schimbul sumei de 200.000 de euro dreptul de proprietate asupra imobilul construcţii şi teren situat în Piteşti, judeţul Argeş.

Martora K. a învederat că suma de 100.000 euro plătită cu titlu de preţ pentru achiziţionarea cotei de ½ din dreptul de proprietate asupra imobilul construcţii şi teren situat în Piteşti, judeţul Argeş a fost obţinută cu titlu de dar manual de la mama acesteia, fără a se încheia în acest sens în scris vreun act şi fără să se menţioneze în contractul de vânzare-cumpărare provenienţa banilor plătiţi cu titlu de preţ. Martora a precizat că suma de 90.000 de euro a fost obţinută de mama sa în urma partajului cu pârâtul A., iar suma de 10.000 euro a fost obţinută din veniturile realizate dintr-un magazin de bijuterii şi din exploatarea unei case de amanet. Curtea de Apel Bucureşti a înlăturat această declaraţie pe motiv că nu este coroborată de niciun înscris din care să rezulte cele pretinse de martor.

La fel de puţin credibilă s-a reţinut a fi şi declaraţia martorei K. potrivit cărei a donat tatălui său nuda proprietate asupra imobilul situat în municipiul Piteşti, B-dul Republicii, în schimbul dreptului de proprietate asupra imobilului din municipiul Piteşti, B-dul Republicii. S-a reţinut că explicaţia oferită de martoră în această privinţă este puţin plauzibilă; aceasta a învederat faptul că s-a recurs la această succesiune de operaţiuni juridice întrucât tatăl acesteia urma să se căsătorească şi nu a vrut să apară neînţelegeri între aceasta şi viitoarea soţie a tatălui acestei în ce priveşte administrarea cotei de ½ din imobilul donat situat în municipiul Piteşti, B-dul Republicii.

În concluzie, s-a reţinut că aceste elemente influenţează în mod direct concluziile raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză efectuat de către expertul contabil O., în sensul că la categoria veniturilor obţinute de către pârâtul A. pentru care nu există o justificare egală, licită, se înscriu şi următoarele sume care nu au fost luate în calcul de către expertul contabil: 575.000 RON necesară pentru achiziţionarea de către martora K. a nudei proprietăţi a imobilului situat în municipiul Piteşti, B-dul Republicii, imobil donat ulterior de către martoră tatălui acesteia; suma de 200.000 de euro necesară pentru dobândirea de către martora K. şi A. prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub numărul x din 22.02 2007 la BNP F. din Piteşti încheiat cu S.C. N. S.R.L., în calitate de vânzătoare, a imobilul construcţii şi teren situat în Piteşti, judeţul Argeş; suma de 200.000 de euro plătită de către pârâtul A. pentru achiziţionarea imobilului situat în municipiul Piteşti, B-dul Republicii nr. 129.

De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile deciziei civile nr. 575 din 29.11.2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au fost administrate probe referitoare la preţul convenit de părţi şi la realitatea achitării efective a acestuia pentru autoturismul x ce a format obiectul contractului de vânzare - cumpărare încheiat la data de 30 octombrie 2006 între K., în calitate de vânzător, şi pârâtul A., în calitate de cumpărător.

Astfel, instanţa de fond a procedat la audierea martorului K. din declaraţia acestuia rezultând că, în anul 2006, martorul a vândut pârâtului A. autoturism x în schimbul sumei de 40.000 de euro, sens în care a fost încheiat un contract de vânzare-cumpărare în care nu a fost trecută nicio sumă de bani având în vedere faptul că acest martor se afla în relaţii de prietenie cu fiica pârâtului, ulterior căsătorindu-se cu aceasta. După încheierea contractului de vânzare-cumpărare, autoturismul x a intrat în posesia pârâtului A., însă preţul vânzării în cuantum de 40.000 de euro nu a fost achitat niciodată de către cumpărător vânzătorului întrucât a doua zi după vânzarea autoturismului acesta a fost furat din patrimoniul pârâtului A.

Aşadar, din declaraţia martorului K. rezultă în mod neechivoc faptul că pârâtul A. nu a achitat vânzătorului suma de 40.000 de euro reprezentând preţul vânzării.

Referitor la aspectele privind veniturile realizate de către A. din salarii şi chirii instanţa a reţinut că înscrisurile oficiale emise de autorităţile publice sunt valabile şi veridice, nefiind combătute prin probe contrare.

Aşa fiind, s-a reţinut că expertiza efectuată în cauză a luat în considerare în mod corect fişele fiscale şi a avut în vedere datele rezultate din contractele de cont curent, de economii şi transferurile unor bunuri, dând eficienţă înscrisurilor sub semnătură privată şi contractelor de închiriere, concluzia fiind că toate probele administrate în cauză converg spre faptul că sumele nejustificate legal sunt de 9.750 euro şi 34.500 RON (sume identificate cu prilejul percheziţiei domiciliare, ce fac obiectul sechestrului asiguratoriu dispus de DNA) cât şi cota parte din averea lui A., respectiv 878.191 RON.

II. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei pronunţate de instanţa de fond a declarat recurs pârâtul A. solicitând modificarea în tot a hotărârii şi respingerea acţiunii, cu cheltuieli de judecată.

În esenţă, recursul este fundamentat pe următoarele considerente:

1 - există o vădită contradicţie între considerentele şi dispozitivul hotărârii, în sensul că, deşi la fila 17 penultimul alineat din considerentele sentinţei se afirmă că acţiunea este neîntemeiată şi urmează să fie respinsă, din dispozitiv rezultă că acţiunea a fost admisă;

2 - sentinţa a fost pronunţată cu încălcarea legii deoarece instanţa a dispus confiscarea sumelor de 9.750 euro şi 35.400 RON asupra cărora, iniţial, organele de urmărire penală au aplicat sechestru, instanţa penală dispunând ulterior confiscarea acestora; în consecinţă, s-a ajuns la o dublă confiscare;

3 - instanţa de fond a dat mai mult decât s-a cerut, în sensul că nu a avut în vedere doar perioada de verificare menţionată în procesul-verbal de declanşare a procedurii de verificare a averii ci a extins această perioadă la intervalul 2005 - iunie 2008, pentru care s-au făcut de fapt verificări, aşa cum rezultă din actul de constatare, încălcându-se astfel prevederile art. 8 din Legea nr. 144/2007;

4 - instanţa a înlăturat în mod nejustificat probatoriul administrat ca urmare a celor dispuse prin decizia nr. 5752 din 29 noiembrie 2001 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, probatoriu care îi era favorabil şi din care rezulta dobândirea licită a averii.

Astfel, se susţine că în mod neîntemeiat a fost înlăturată declaraţia martorei C. fără să se ţină seama de relaţia reală dintre pârât şi martoră (relaţie de prietenie şi de familie, martora fiind soţia pârâtului până la desfacerea căsătoriei prin divorţ, prietenia continuând însă şi după aceea, până în anul 2009) şi care justifică încrederea martorei de a-i preda pârâtului suma de 200.000 euro pentru cumpărarea unui apartament, mai ales în condiţiile în care declaraţiile martorei sunt sprijinite de declaraţia martorului D. (fostul soţ al martorei).

De asemenea, în mod nejustificat au fost înlăturate probele care atestă existenţa şi cuantumul sumei de 150.000 RON reprezentând dar de nuntă, declaraţiile martorilor şi înscrisul conţinând planul de amplasament şi delimitare a localului unde s-a desfăşurat nunta confirmând că acesta are o întindere de 480 m.p. (şi nu doar de 170 m.p. cum reţine instanţa), ceea ce probează adevărul declaraţiilor martorilor referitoare la numărul participanţilor la eveniment (10-150 persoane) şi, implicit, valoarea darului de nuntă.

În ce priveşte fondurile băneşti deţinute de fiica pârâtului, martora K., în mod neîntemeiat instanţa de fond nu a ţinut cont de sumele de bani predate martorei de mama sa, de împrumutul obţinut de martoră de la numitul M. şi de contractele depuse la dosarul cauzei din care rezultă existenţa şi provenienţa banilor folosiţi de martoră.

Instanţa de fond nu a ţinut cont nici de preţul autoturismului second hand vândut în timpul căsătoriei de soţia sa J., respectiv 10.500 euro, şi care reprezintă venit obţinut de pârât împreună cu familia sa.

În sfârşit, prima instanţă nu a ţinut cont nici de concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză din care rezultă că veniturile pârâtului şi ale familiei sale depăşesc cheltuielile.

Recursul nu a fost motivat în drept.

III. Întâmpinări

Intimaţii nu au formulat întâmpinări în cauză, în schimb intimata Agenţia Naţională de Integritate a depus concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.

IV. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Cu privire la primul motiv de recurs

Deşi recurentul nu a precizat temeiul de drept al acestui motiv de recurs (nici al celorlalte), Înalta Curte constată că poate fi încadrat în prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. 1865 (în continuare C. proc. civ.) - "hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii" - deoarece partea pretinde că există o contradicţie între considerente şi dispozitivul sentinţei.

Recursul este neîntemeiat sub aspectul în discuţie deoarece critica se întemeiază pe o vădită eroare materială strecurată în cuprinsul hotărârii şi nu reprezintă o veritabilă contradicţie între considerente şi dispozitiv în condiţiile în care din cuprinsul motivării rezultă cu claritate că probele şi argumentele pârâtului au fost înlăturate iar cele ale reclamantului au fost reluate, completate şi confirmate, fapt ce a condus la admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată.

Cu privire la al doilea motiv de recurs

Înalta Curte constată că acest motiv de recurs poate fi încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. - "hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii" - deoarece recurentul pretinde că instanţa a confiscat sume de bani (9.750 euro şi 35.400 RON) pe care anterior le confiscase o instanţă penală, ajungându-se la o dublă confiscare.

Critica este neîntemeiată.

Astfel, prin sentinţa penală nr. 8 din 14 februarie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş în dosar nr. x/2008, definitivă prin decizia penală nr. 88/A din 14.04.2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, recurentul A. a fost condamnat pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni: constituirea unui grup infracţional organizat, permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, luare de mită, fals intelectual şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

Dintre acestea, doar luarea de mită a condus la confiscarea de la recurent a sumei de 24.600 euro obţinută din săvârşirea infracţiunii, iar pentru executarea acestei confiscări s-a menţinut măsura sechestrului asigurător, instituită în faza de urmărire penală, asupra sumelor de 9.750 euro şi 35.400 RON precum şi asupra apartamentului nr. 11 situat în Piteşti, bd. Republicii, până la concurenţa sumei de 24.600 euro.

Menţinerea măsurii sechestrului asupra unor bunuri ale inculpatului (recurent în prezenta cauză) arată că, pentru instanţa penală, bunurile (sumele de bani şi apartamentul) sunt proprietatea reclamantului, distincte de sumele de bani obţinute din săvârşirea infracţiunii de luare de mită şi tocmai de aceea au fost destinate să garanteze lipsirea inculpatului de beneficiul infracţiunii. Altfel spus, dacă sumele de 9.750 euro, 35.400 RON şi apartamentul ar fi rezultat din infracţiune ele ar fi fost direct confiscate şi nu menţinute sub sechestru.

De altfel, în cuprinsul sentinţei se arată că suma de 24.600 euro a fost obţinută cu titlu de mită în primul semestru al anului 2008, ceea ce, după cum rezultă din cuprinsul hotărârii penale, nu este cazul cu sumele de 9.750 euro, 35.400 RON (sau cu apartamentul).

În consecinţă, nu este caz de dublă confiscare.

Cu privire la al treilea motiv de recurs

Motivul de recurs poate fi încadrat în prevederile art. 304 pct. 6 C. proc. civ. - "instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut"; de asemenea, critica recurentului va fi verificată şi din perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc. civ. deoarece se pretinde o încălcare a prevederilor art. 8 din Legea nr. 144/2007.

Critica este neîntemeiată.

Astfel, din cuprinsul actului de constatare nr. A59/I.I/2008 întocmit de Agenţia Naţională de Integritate (actul de sesizare a instanţei de fond) rezultă că perioada verificată de autoritatea administrativă de control a averii a fost 1995 - iunie 2008 (cf. fila 12 vol. I dos. fond) iar instanţei i s-a cerut confiscarea sumelor de 9.750 euro, 35.400 RON şi 878.191 RON (cf. fila 20 vol. I dos. fond).

Aşadar instanţa de fond nu a extins nici perioada de verificare şi nici cuantumul sumelor a căror confiscare a fost solicitată, verificând şi confiscând exclusiv ceea ce s-a cerut şi în limita în care s-a cerut.

Pe de altă parte, prevederile art. 8 din Legea nr. 144/2007 (forma în vigoare la data întocmirii actului de constatare) referitoare la posibilitatea efectuării unei expertize în cursul cercetării averii de către autoritatea administrativă, nu au nicio legătură cu critica recurentului.

Cu privire la al patrulea motiv de recurs

Ultimul motiv de recurs, antamând chestiuni de fapt dintr-o hotărâre care nu este susceptibilă de apel, va fi analizat din perspectiva prevederilor art. 304<SUP>1</SUP> C. proc. civ., sentinţa urmând să fie verificată sub toate aspectele invocate de recurent.

După cum s-a arătat, recurentul susţine în esenţă că instanţa de fond a înlăturat în mod nejustificat probatoriul administrat ca urmare a celor dispuse prin decizia nr. 5752 din 29 noiembrie 2001 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, probatoriu care îi era favorabil şi din care rezulta dobândirea licită a averii.

Înalta Curte constată că şi această critică este neîntemeiată.

Astfel, recurentul a fost funcţionar public cu statut special (poliţist) şi, în această calitate, începând cu anul 1996 avea obligaţia declarării averii (cf art. 2 din Legea nr. 115/1996 pentru declararea şi controlul averii demnitarilor, magistraţilor, a unor persoane cu funcţii de conducere şi de control şi a funcţionarilor publici, forma în vigoare în perioada verificată).

Declaraţia prevăzută de art. 3 din această lege reprezintă mijloc de probă şi stă la baza cercetării averii funcţionarului.

Verificând declaraţiile de avere existente la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că veniturile pretinse de recurent nu au fost declarate, respectiv 200.000 euro obţinuţi de cea de-a doua soţie, martora C., din partajul cu fostul soţ (martorul D.); 150.000 RON reprezentând presupus dar de nuntă; 10.500 euro reprezentând contravaloarea autoturismului second hand vândut în timpul căsătoriei de fosta soţie J..

În aceste condiţii, sarcina probei dobândirii licite a veniturilor revine pârâtului recurent iar probele administrate trebuie să fie, printre altele, concludente, respectiv credibile şi apte să formeze convingerea instanţei cu privire la adevărul faptic la care se referă. De asemenea, din probe trebuie să rezulte lipsa vinovăţiei în declararea inexactă a averii deoarece este de principiu că nu se poate invoca propria culpă pentru a pretinde o stare de fapt diferită de cea rezultată din propria declaraţie.

Instanţa de fond, conformându-se celor dispuse prin decizia de casare cu trimitere nr. 5752 din 29 noiembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a administrat proba cu martori iar ulterior a înlăturat declaraţiile testimoniale cu motivarea că sau nu sunt credibile sau sunt irelevante.

Procedând astfel, instanţa a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică. Într-adevăr, relaţia dintre martora C. şi recurent (neînţelegerile intervenite imediat după încheierea căsătoriei şi care au culminat cu divorţul după aproximativ 3 luni - cf. 184 dos. Curtea de Apel Bucureşti - părţile locuind împreună două săptămâni), exclud existenţa relaţiilor de încredere necesare pentru un împrumut de 200.000 de euro negarantat şi neconsemnat prin act scris.

În ce priveşte darul de nuntă, declaraţiile testimoniale (H., I.) sunt neconcludente în condiţiile în care, chiar acceptând numărul de persoane prezente pretins de recurent, nu se cunosc cheltuielile evenimentului.

Referitor la suma de 10.500 euro obţinută de J. din vânzarea unui autoturism la data de 30.07.2007, Înalta Curte reţine că nicio probă nu confirmă că această sumă a fost folosită pentru dobândirea averii recurentului sau pentru cheltuieli casnice comune. În consecinţă, în mod corect nu a fost avută în vedere de instanţa de fond.

Distinct de cele deja arătate, Înalta Curte constată că probatoriul administrat nu este de natură să înlăture culpa recurentului în completarea inexactă a propriilor declaraţii de avere care, după cum s-a arătat, nu cuprind veniturile mai sus discutate.

În ce priveşte extinderea cercetării asupra fondurilor băneşti utilizate de fiica recurentului (K.) pentru dobândirea unor bunuri imobile, dispusă în ciclul procesual anterior prin decizia nr. 5752 din 29 noiembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi care a condus la audierea în calitate de martor a fiicei recurentului, Înalta Curte constată că apărarea recurentului este lipsită de interes deoarece extinderea acestei cercetări în contra recurentului (prin decizia amintită au fost admise recursurile părţilor adverse) nu a condus la modificarea averii a cărei confiscare s-a solicitat. Astfel, dintre imobilele achiziţionate de K., intimata ANI a luat în considerare doar apartamentul situat în Piteşti, bd. Republicii cumpărat de martoră împreună cu recurentul (cf. filei 13 vol. I dos Curtea de Apel Piteşti; contractul se află la filele 277-279) şi a avut în vedere doar jumătate din preţul de achiziţie (100.000 RON la cursul de schimb de 3.3822) corespunzătoare părţii de &#189; a cărei proprietate a revenit recurentului. Altfel spus, în urma extinderii cercetării nu s-a ajuns la o modificare a averii recurentului cerută spre confiscare.

În sfârşit, referitor la raportul de expertiză întocmit în cauză, în mod temeinic prima instanţă a înlăturat concluziile acestuia deoarece raportul se întemeiază pe venituri pe care recurentul nu le-a obţinut (spre ex., din cei 200.00 euro pretinşi de recurent ca fiind obţinuţi de martora C., expertul a luat în calcul 190.000 euro deşi, după cum s-a arătat, nu s-a dovedit că această sumă a fost folosită efectiv pentru dobândirea de către recurent a vreunui bun sau pentru o cheltuială comună a familiei).

În concluzie, pentru considerentele de fapt şi de drept arătate, văzând că recursul este nefondat, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să îl respingă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul A. împotriva sentinţei nr. 3571 din 15 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 octombrie 2015.