Fiscal recovery order annulled as unfounded; aid misuse unproven, appeal rejected

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

1.1. Prin cererea formulată la data de 25.10.2012 şi înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/54/2012, reclamanta A. Cetate, judeţul Dolj, a solicitat anularea şi suspendarea executării Dispoziţiei obligatorii nr. 95457 din 08 iunie 12 emisă de D.G.F.P. Dolj - Serviciul de Inspecţie Economico - Financiară precum şi a Deciziei nr. 12 din 27 august 2012, emisă de MFP - Direcţia Generală de Legislaţie şi Reglementare în domeniul Activelor Statului - Serviciul de Soluţionare a Plângerilor Prealabile şi a Contestaţiilor cu privire la Activitatea de Inspecţie Economică - Financiară şi Inspecţia Activităţii Proprii a Ministerului.

1.2. Prin sentinţa nr. 342 din 01 octombrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosar nr. x/2012 s-a respins acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul M.F.P. - Direcţia Generală de Legislaţie şi Reglementare în Domeniul Activelor Statului - Serviciul de Soluţionare a Plângerilor Prealabile şi a Contestaţiilor cu Privire la Activitatea de Inspecţie Economică - Financiară şi Inspecţia Activităţii Proprii a Ministerului.

1.3. Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamanta A., iar prin Decizia nr. 336 din 30.01.2015 pronunţată de Î.C.C.J. în dosar nr. x/2012 a fost admis recursul, casată sentinţa atacată şi trimisă cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

1.4. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova sub nr. x/54/2012*.

În rejudecare, Curtea a dispus introducerea în cauză a emitentului dispoziţiei obligatorii nr. 95457/2012, respectiv DGRFP Dolj - Serviciul de Inspecţie Economico - Financiară prin DGRFP Craiova - Serviciul de Inspecţie Economico - Financiară.

La solicitarea instanţei, au fost depuse la dosar de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj acte financiar contabile şi de gestiune din Dosarul penal nr. x/2012

2. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

2.1. Prin sentinţa nr. 94 din 26.02.2016, Curtea de Apel Craiova a admis contestaţia formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu intimaţii M.F.P. - Direcţia Generală de Legislaţie şi Reglementare în Domeniul Activelor Statului - Serviciul de Soluţionare a Plângerilor Prealabile şi a Contestaţiilor cu Privire la Activitatea de Inspecţie Economică - Financiară şi Inspecţia Activităţii Proprii a Ministerului şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj - Serviciul de Inspecţie Economico - Financiară prin D.G.R.F.P. - Serviciul de Inspecţie Economico - Financiară şi a anulat Decizia nr. 12 din 27 august 2012, precum şi Dispoziţia nr. 95457 din 08 iunie 2012.

2.2. Pentru a pronunţa această hotărâre s-au reţinut următoarele:

Prin Decizia nr. 12 din 27 august 2012 a Direcţiei Generale de Legislaţie şi reglementare în domeniul activelor statului - Serviciul de soluţionare a plângerilor prealabile şi a contestaţiilor cu privire la activitatea de inspecţie economico-financiară şi inspecţia activităţii proprii a MFP a fost respinsă, ca neîntemeiată plângerea prealabilă formulată de către reclamantă împotriva măsurilor dispuse prin Dispoziţia obligatorie nr. 95457/08.06.2012 cu privire la restituirea sumei de 750.169 RON reprezentând sprijin financiar acordat necuvenit în perioada 2007-2009, precum şi cu privire la plata accesoriilor acestei sume, calculate la un cuantum de 874.872 RON.

Evaluând starea de fapt, Curtea a reţinut că, prin Procesul-verbal nr. x din 25.02.2010, s-a constatat că reclamanta a achiziţionat materiale în sumă de 458.155,83 RON, în cursul anilor 2007-2008, de la furnizorul S.C. B. S.R.L.

S-a indicat faptul că facturile de materiale emise de către acest furnizor au fost utilizate de către reclamantă pentru întocmirea de documente justificative - note de recepţie, bonuri de consum şi devize de lucrări, ce au fost anexate la cererea pentru acordarea sprijinului financiar, întocmită conform art. 10 din O.U.G. nr. 123/2006.

Organele de control financiar au reţinut, în urma controalelor realizate la furnizorul B. S.R.L. (control încrucişat, cu constatări consemnate prin Procesul-verbal nr. x din 25 februarie 2010 -, precum şi la furnizorii acestuia, faptul că furnizorii înscrişi în facturile fiscale în baza cărora S.C. B. S.R.L. a evidenţiat în contabilitate intrările de mărfuri, nu au avut relaţii comerciale cu S.C. B. S.R.L.

De asemenea, prin Procesul-verbal nr. x din 29 decembrie 2010 s-a indicat faptul că reclamanta a achiziţionat materiale de la acelaşi furnizor şi în cursul anului 2009, în sumă de 138.302 RON, iar facturile fiscale emise de furnizor au fost utilizate pentru întocmirea de documente justificative (note de recepţie, bonuri de consum, devize de lucrări), iar acestea au fost anexate cererii de acordare a sprijinului financiar.

Prin Decizia nr. 11 din 20 februarie 2012 a fost dispusă reverificarea sprijinului financiar acordat reclamantei, întocmindu-se în acest scop Raportul de inspecţie economico-financiară parţială (RIEF) nr. 95457 din 31.05.2012, din ale cărui concluzii rezultă că reclamanta a solicitat, încasat şi justificat sprijin financiar necuvenit, în sumă de 750.169 RON, pe perioada 2007-2009, calculându-se accesorii în sumă de 874.617 RON, pentru sprijinul financiar încasat necuvenit.

În cauză a mai fost realizată re-verificarea şi prin Procesul-verbal nr. x din 12 iulie 2012, în temeiul aceleiaşi decizii de reverificare nr. 11/2012, s-a indicat realizarea controlului încrucişat la S.C. B. S.R.L., conform Procesului-verbal nr. x din 25 februarie 2010 şi susţinându-se aceleaşi constatări privind lipsa realităţii operaţiunilor economice intervenite între S.C. B. S.R.L. şi furnizorii acesteia (indicându-se şi faptul că, în condiţiile în care, pentru obţinerea sprijinului financiar menţionat, au fost utilizate, nu invocate, documente ce consemnează operaţiuni nereale, organele de control pot considera fapta respectivă, ca fiind de natură penală.

În cuprinsul aceluiaşi proces-verbal s-a indicat şi faptul că S.C. B. S.R.L. a evidenţiat, în contabilitate, în baza facturilor fiscale emise de către furnizori acele intrări de mărfuri, dar, în raport de răspunsurile la solicitările de efectuare a controlului încrucişat, la furnizorii S.C. B. S.R.L., organele de control au apreciat documentele justificative, ca fiind nereale şi nelegale, în condiţiile în care aceşti furnizori nu au avut relaţii comerciale cu S.C. B. S.R.L.

În acest sens, Curtea a reţinut că, prin Procesul-verbal nr. x din 25.02.2010 se indică faptul că S.C. B. S.R.L. a livrat, în 2007-2008, mărfuri către reclamantă, în sumă de 458.155,83 RON, mărfurile fiind achiziţionate de la S.C. N. S.R.L. (persoană juridică ce nu a depus bilanţ prescurtat în 2007, iar în anul 2008 a declarat venituri totale de 1 leu), S.C. C. S.R.L. (firmă ce a declarat venituri de numai 2669 RON în 2007 şi care nu a declarat venituri în 2008), S.C. D. S.R.L. (societate ce prezintă ca unic obiect de activitate - activităţi de contabilitate şi audit financiar şi consultanţă în domeniul fiscal şi care a declarat venituri de 66.560 RON în 2008), S.C. E. S.R.L. (societate ce nu a depus situaţiile financiare în 2007, 2008), S.C. F. S.R.L. (societate ce nu a declarat venituri în 2008), S.C. G. S.R.L. (societate ce nu a depus situaţii financiare în anul 2007) . S-a reţinut că reclamanta a prezentat facturi de achiziţie mărfuri, note de recepţie, bonuri de consum, devize de lucrări (reţinându-se prin RIEF nr. 95457 din 08 iunie 2012, faptul că mărfurile au fost aprovizionate, de către reclamantă, de la S.C. B. S.R.L., fără a fi primite şi certificate de garanţie sau de calitate).

Curtea a reţinut, de asemenea şi faptul că, în cuprinsul aceluiaşi raport de inspecţie este pusă sub semnul întrebării realitatea relaţiilor comerciale existente între furnizorul reclamantei şi furnizorii acestuia, în raport de rezultatele controalelor încrucişate realizate la aceştia din urmă indicându-se faptul formulării unei plângeri penale pentru suspiciuni de evaziune fiscală, cu indicarea autorului acestei infracţiuni, ca fiind S.C. B. S.R.L.; aceasta în condiţiile în care prin Procesul-verbal nr. x/2010 se arată că acest furnizor a evidenţiat corect tranzacţiile efectuate, dar în raport de controalele încrucişate, se relevă lipsa realităţii documentelor justificative, iar prin Procesele-verbale nr. x/2010 şi nr. x/2010 se indică evidenţierea corectă a achiziţiilor de mărfuri, de către reclamantă, realizarea corectă a intrărilor -ieşirilor de materiale, singurele documente găsite lipsă fiind certificatele de garanţie şi calitate, emise pentru materialele aprovizionate; ori, din acest punct de vedere, dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 449/2003 republicată, privind vânzarea produselor şi garanţiile asociate acestora reglementează că certificatul de garanţie se realizează în forma scrisă, la cererea consumatorului, iar nerespectarea acestor dispoziţii nu conduce la lipsa valabilităţii operaţiunii de achiziţionare, ci poate atrage răspunderea contravenţională, după caz.

Atât timp cât, atât evidenţele contabile realizate de către reclamantă, cât şi cele ale furnizorului S.C. B. S.R.L. sunt menţionate ca fiind corect întocmite, Curtea a analizat în ce măsură lipsa realităţii tranzacţiilor se poate raporta la circuitul anterior al mărfurilor.

Astfel, Curtea a reţinut că, în privinţa S.C. N. au fost analizate nota explicativă dată de către administrator, balanţele de verificare, precum şi note de constatare anterioare privind verificarea altor facturi emise, rezultând că această persoană juridică nu prezintă facturier, nu a emis facturi de la înfiinţarea sa, nu a realizat activităţi comerciale generatoare de venituri.

Curtea a reţinut faptul că şi în ceea ce priveşte S.C. C. S.R.L. se indică faptul unor sesizări anterioare, pentru aceleaşi aspecte iar în absenţa controlului încrucişat (ca urmare a faptului că nu a fost găsit reprezentantul societăţii) au fost realizate constatări privind plaja facturilor fiscale aflate în posesia acestei persoane juridice.

În ceea ce priveşte S.C. E. S.R.L. s-a indicat faptul că această persoană juridică a fost declarată inactivă, conform OPANAF nr. 363 din 25.03.2009, într-o situaţie similară regăsindu-se S.C. H. S.R.L. conform listei contribuabililor inactivi publicată în M. Of. nr. 144 din 26.02.2008, iar în ceea ce priveşte S.C. D. S.R.L. s-a indicat un obiect diferit de activitate.

S-a reţinut cu privire la un alt furnizor al S.C. B. S.R.L., societatea comercială I. S.R.L. (persoană juridică supusă controlului încrucişat privind relaţiile comerciale desfăşurate cu şapte alte societăţi, inclusiv S.C. B. SRL), absenţa reprezentanţilor legali, absenţa la domiciliul fiscal indicat, iar din informaţiile din baza de date a ORC, societatea are activitatea suspendată începând cu 17.05.2010 şi până la 17.05.2013.

Astfel, în esenţă, s-a reţinut existenţa a trei tranzacţii cu furnizori ce au mai fost verificaţi sub aspectul realităţii tranzacţiilor, două cu contribuabili inactivi, precum şi una cu un furnizor ce nu prezintă obiectul specific de activitate, aspecte ce sunt în natură să pună în discuţie realitatea tranzacţiilor.

În opinia instanţei, împrejurările de fapt constatate nu sunt în măsură să conducă, prin ele însele, la concluzia certă a caracterului nereal al aprovizionării de materiale, în raporturile dintre S.C. B. S.R.L. şi reclamantă, respectiv al caracterului fictiv al documentelor justificative (aspecte reţinute prin procesele-verbale de verificare şi re-verificare mai sus menţionate); mai mult chiar, luând în considerare aspectele menţionate şi care au făcut obiectul unei sesizări penale privind săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală de către autorul S.C. B. S.R.L., atât realitatea tranzacţiilor, cât şi a evidenţelor contabile privind aceste tranzacţii, constituie împrejurări de fapt ce trebuie a fi probate de către organul de urmărire penală şi respectiv stabilite de către instanţa penală.

Aceasta cu atât mai mult, cu cât s-a reţinut în cuprinsul aceluiaşi RIEF şi faptul că, în cursul anului 2009 reclamanta a realizat aprovizionări şi de la alţi patru agenţi economici, fără a se regăsi vreo deficienţă în ceea ce priveşte furnizorul S.C. J. S.R.L., fără a fi depuse constatările realizate prin control încrucişat pentru S.C. K. S.R.L., reţinându-se pentru S.C. L. S.R.L., deficienţe ale documentelor justificative, precum şi privind denumirea furnizorului, deficienţe apreciate ca fiind de natură să atragă concluzia nerealităţii tranzacţiilor, iar în privinţa S.C. M. S.R.L., declarată inactivă începând cu 02.04.2012, fără a putea fi găsit reprezentantul persoanei juridice.

Curtea a mai reţinut şi faptul că, organele de control s-au preocupat, în mod limitat, să stabilească realitatea operaţiunilor comerciale derulate, în amonte, iar singura probă asupra certitudinii şi realităţii tranzacţiilor, decurgând din existenţa materialelor aprovizionate, precum şi utilizarea acestora conform obiectului de activitate al reclamantei, o constituie raportul de expertiză judiciară.

Curtea a reţinut că răspunderea juridică a beneficiarului persoană fizică sau juridică, este angajată în condiţiile în care utilizează fondurile pentru alte scopuri, iar fondurile sunt obţinute prin înscrierea sau atestarea de date sau situaţii nereale, pe documentele de decontare.

Astfel, în opinia instanţei, în vederea recuperării sprijinului financiar, organele de control trebuie întâi să probeze utilizarea fondurilor, în alt scop decât cel în vederea căruia au fost acordate şi respectiv prezentarea unor date sau situaţii nereale, în vederea decontării, aspect care, în speţă, poate rezulta numai prin hotărârea pronunţată de către instanţa penală.

3. Calea de atac exercitată

3.1. Împotriva sentinţei pronunţată de Curtea de Apel Craiova a declarat recurs Direcţia Generală a Finanţelor Publice Craiova în nume propriu şi în numele Ministerului Finanţelor Publice, invocând ca temei legal prevederile art. 483 şi urm. C. proc. civ., cu menţionarea motivului de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din noul C. proc. civ.

În motivarea cererii de recurs, DGRFP Craiova a reluat întocmai conţinutul primei întâmpinări arătând în plus că prin sentinţa nr. 94 din 26.02.2016, Curtea de apel a reţinut că:

". . . . . . . . . . potrivit art. 17 din O.U.G. nr. 123/2006, se consideră sprijin financiar necuvenit, utilizarea sprijinului financiar pentru alte scopuri decât cele pentru care a fost solicitat. Textul prevede şi recuperarea sumelor necuvenite acordate sub formă de sprijin, cu aplicarea dobânzilor şi penalităţilor prevăzute de legislaţia în vigoare.

Urmărind condiţiile de aplicare ale textului mai sus menţionat, Curtea reţine că răspunderea juridică a beneficiarului persoana fizica sau juridică, este angajată în condiţiile care utilizează fondurile pentru alte scopuri, iar fondurile sunt obţinute prin înscrierea sau atestarea de date sau situaţii nereale, pe documente de decontare.

Astfel, în vederea recuperării sprijinului financiar, organele de control trebuie întâi sa obeze utilizarea fondurilor, în alt scop decât cel in vederea căruia au fost acordate şi respectiv prezentarea unor date sau situaţii nereale, în vederea decontării, aspect care, în speţă (şi în urma unor tranzacţii fictive sau nereale), poate rezulta numai prin hotărârea pronunţată de către instanţa penală" şi, a dispus anularea Deciziei nr. 12 din 27.08.2012 emisă de Ministerul Finanţelor Publice, precum şi Dispoziţia obligatorie nr. 95457 din 08 iunie 2012 emisă de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova."

Referitor la sentinţa nr. 94/2016, recurenta a susţinut că, în raport cu cele reţinute în considerentele hotărârii pronunţate, "s-ar fi impus suspendarea cauzei până la soluţionarea dosarului penal nr. x/2012, aflat în instrumentarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj şi având ca obiect sesizarea penală formulată de către organele de inspecţie economico-financiară".

În consecinţă, recurenta a solicitat că "se impune casarea hotărârii pronunţate şi suspendarea cauzei la instanţa de fond până la pronunţarea unei soluţii în dosarul penal.

Pe de altă parte, a mai susţinut că instanţa de fond nu a respectat Decizia de casare nr. 336/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a dispus efectuarea unei noi expertize, probă care nu a fost administrată în cel de-al doilea ciclu procesual.

A mai susţinut că instanţa de fond a interpretat şi aplicat greşit prevederile art. 17 alin. (1) şi (3) din O.U.G. nr. 123/2006 şi art. 22 alin. (2) din O.U.G. nr. 94/2011.

Astfel, recurenta a solicitat admiterea recursului şi modificarea sentinţei pronunţate în sensul respingerii acţiunii.

3.2. Intimata-reclamantă a depus întâmpinare, invocând excepţia nulităţii recursului ca urmare a faptului că a fost întemeiat pe disp. art. .488 alin. (1) pct. 8 din noul C. proc. civ., deşi în cauză sunt incidente prevederile C. proc. civ. - 1865.

Pe de altă parte, a mai susţinut intimata, recursul nu este întemeiat pe niciunul dintre motivele de recurs prevăzute la art. 304 C. proc. civ. - 1865.

Referitor la fondul cererii de recurs, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susţinând, în esenţă, că susţinerile recurentei sunt neîntemeiate, soluţia instanţei de fond fiind legală şi temeinică.

4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului formulat

4.1. În ceea ce priveşte excepţia de nulitate a recursului, invocată de intimata-reclamantă, instanţa de recurs apreciază că este neîntemeiată.

Aşa cum s-a arătat la pct. 3.1. al prezentei decizii, cererea de recurs a fost întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din noul C. proc. civ., fiind ignorate prevederile art. 27 din acelaşi cod, potrivit cărora hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul, iar în prezenta cauză, procesul a început la data de 25.10.2012, deci anterior intrării în vigoare a noului C. proc. civ. - 15.02.2013.

Astfel fiind, rămân incidente prevederile C. proc. civ. - 1865, iar criticile/susţinerile din cererea de recurs pot fi încadrate în prevederile art. 304<SUP>1</SUP>, cu raportare la art. 304 pct. 9 din vechiul C. proc. civ., excepţia de nulitate fiind neîntemeiată.

4.2. În ceea ce priveşte susţinerile/criticile susţinute în cererea de recurs, instanţa de recurs constată că sunt neîntemeiate.

Astfel, la cererea de casare a sentinţei şi trimiterea dosarului la instanţa de fond pentru suspendarea cauzei, instanţa de recurs constată că este lipsită de temei legal.

Este adevărat că DGFP Dolj, cu Adresa nr. x din 12.07.2012 a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Calafat în legătură cu săvârşirea unor fapte prevăzute de art. 215, art. 215<SUP>1</SUP>, art. 289, art. 290 şi 291 din C. pen., care a fost înaintată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, unde s-a format Dosarul penal nr. x/2012 cu privire la suspectul Şoimu Vasile, director al A. Cetate, judeţul Dolj.

Prin Decizia nr. 12 din 27.08.2012, direcţia de specialitate din cadrul Ministerului Finanţelor Publice a soluţionat contestaţia/plângerea prealabilă formulată de A. Cetate împotriva Dispoziţiei nr. 95457 8.06.2012 emisă de DGFP Dolj, prin care s-a dispus restituirea la bugetul statului a sumei de 756.169 RON ajutor financiar, cât şi a accesoriilor în sumă de 874.872 RON.

Potrivit prevederilor art. 22 şi art. 30 din O.U.G. nr. 94/2011 privind organizarea şi funcţionarea inspecţiei economico-financiare la operatorii economici, dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă se completează cu orice alte dispoziţii legale, deci, inclusiv cu prevederile Codului de procedură fiscală, fiind vorba de sume care trebuiau achitate/restituite la bugetul statului.

Conform prevederilor art. 214 alin. (1) lit. a) din C. proc. fisc., organul de soluţionare poate suspenda soluţionarea cauzei/contestaţiei atunci când organul care a efectuat controlul a sesizat organele de urmărire penală cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei însă, în cauza de faţă s-a procedat la soluţionarea contestaţiei/plângerii prealabile.

Pe de altă parte, nici la instanţa de fond, autoritatea pârâtă nu a solicitat suspendarea judecăţii în raport cu prevederile art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. - 1865, dacă s-a început urmărirea penală pentru o infracţiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea, cerere care nu a fost formulată nici în faţa instanţei de recurs.

Astfel fiind, solicitarea casării sentinţei instanţei de fond şi trimiterea dosarului la aceeaşi instanţă pentru ca aceasta să dispună suspendarea judecăţii "până la pronunţarea unei soluţii în Dosarul penal nr. x/2012 înregistrat la Parchetul de pe lângă tribunalul Dolj", constituie o cerere lipsită de temei legal, atâta vreme cât nu s-a formulat o astfel de cerere la instanţa de fond care să o fi respins în mod nejustificat.

Criticile şi susţinerile potrivit cărora instanţa de fond a interpretat şi aplicat greşit prevederile art. 17 alin. (1) şi (3) din O.U.G. nr. 123/2006 şi ale art. 22 alin. (2) din O.U.G. nr. 94/2011 sunt, de asemenea, neîntemeiate.

Conţinutul dispoziţiilor legale menţionate mai sus este următorul:

"O.U.G. nr. 123/2006 - pentru aprobarea acordării sprijinului financiar producătorilor agricoli din sectorul vegetal, zootehnic, al îmbunătăţirilor funciare şi al organizării şi sistematizării teritoriului

Art. 17 - (1) Utilizarea sprijinului financiar pentru alte scopuri decât cele pentru care a fost solicitat este interzisă şi se consideră sprijin financiar necuvenit.

(2) Sumele necuvenite acordate sub formă de sprijin se recuperează, cu aplicarea dobânzilor şi penalităţii prevăzute de legislaţia în vigoare.

(3) Persoanele fizice şi/sau juridice care, prin înscrierea sau atestarea de date ori de situaţii nereale; documentele de decontare aferente sprijinului financiar prevăzut în prezenta ordonanţă de urgenţă, au încasat sume de la bugetul de stat în mod necuvenit nu mai beneficiază de sprijin financiar pentru o perioadă de 3 ani".

"O.U.G. nr. 94/2011 - privind organizarea şi funcţionarea inspecţiei economico-financiare.

Art. 22. - (1) Sumele cuvenite bugetului general consolidat, stabilite prin rapoartele de inspecţie economic financiară şi înscrise în dispoziţia obligatorie, constituie creanţe bugetare. Dispoziţia obligatorie constituie titlu de creanţă.

(2) Pentru creanţele bugetare prevăzute la alin. (1) se datorează accesorii calculate conform dispoziţiilor O.G. nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, de la data încasai acestora de către operatorul economic verificat sau de la termenele scadente ale obligaţiilor de plată.

(3) Creanţelor bugetare şi accesoriilor aferente, stabilite de organele de inspecţie economico-financiară competente, li se aplică reglementările legale în vigoare referitoare la colectarea creanţelor fiscale".

Deci, potrivit dispoziţiilor legale citate mai sus, utilizarea sprijinului financiar pentru alte scopuri decât cele pentru care a fost solicitat, atrag răspunderea juridică financiară a beneficiarului.

În cauză, aşa cum rezultă din susţinerile organelor de control, acestea au constatat inadvertenţe şi nereguli în documentele de decontare a sprijinului financiar, dar nu s-a probat cu certitudine că sprijinul financiar a fost utilizat pentru alte scopuri de către organizaţia intimată, aşa cum în mod justificat a reţinut şi judecătorul fondului.

Or, potrivit prev. art. 17 alin. (1) din O.U.G. nr. 123/2006, doar utilizarea sprijinului financiar pentru alte scopuri decât cele pentru care a fost solicitat se consideră ajutor financiar necuvenit, care angajează răspunderea juridică a beneficiarului.

Referitor la susţinerea recurentei, potrivit căreia instanţa de casare, prin Decizia nr. 336/2015 ar fi cerut instanţei de rejudecare efectuarea unei noi expertize, instanţa de recurs a constatat că este neîntemeiată, cauza fiind trimisă pentru rejudecare pentru completarea probatoriului, fără a se face referire expresă la efectuarea unei noi expertize, aspect lăsat la aprecierea instanţei de rejudecare.

În concluzie, pentru considerentele prezentate, excepţia nulităţii cererii de recurs va fi respinsă, iar recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-reclamantă.

Respinge recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Craiova în nume propriu şi în numele Ministerului Finanţelor Publice împotriva sentinţei nr. 94 din 26 februarie 2016 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 noiembrie 2016.