Ministerial norms for driving instructor authorization upheld; appeal admitted and plaintiff's action dismissed as unfounded

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată şi înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/45/2013, reclamanta PFA A. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Transporturilor din România, solicitând:

- anularea în tot a Ordinului nr. 733 din 25 aprilie 2013, pentru aprobarea Normelor privind autorizarea şcolilor de conducători auto şi a instructorilor auto, a Normelor privind atestarea profesorilor de legislaţie rutieră şi a instructorilor de conducere auto, a Metodologiei de organizare şi desfăşurare a cursurilor de pregătire teoretică şi practică a persoanelor în vederea obţinerii permisului de conducere, a Programei de şcolarizare, precum şi condiţiile şi obligaţiile pentru pregătirea teoretică şi practică a persoanelor în vederea obţinerii permisului de conducere, inclusiv cele 4 anexe care fac parte integrantă din ordin;

- suspendarea executării Ordinului până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei;

- repunerea reclamantului în drepturile subiective de care se bucură în prezent.

Prin sentinţa nr. 17/2014 din 20.01.2014, Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

- a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamanta PFA A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Transporturilor;

- a anulat prevederile cuprinse în Normele privind autorizarea şcolilor de conducători auto şi a instructorilor auto, ce se constituie în Anexa nr. 1 la Ordinul nr. 733 din 25 aprilie 2013, emis de Ministerul Transporturilor, în partea care obligă pe instructorii auto să desfăşoare activitatea de pregătire a persoanelor în vederea obţinerii permisului de conducere doar sub forma de şcoli de conducători auto organizate în regim juridic de persoane fizice autorizate, în condiţiile stabilite prin O.U.G. nr. 44/2008, precum şi să deţină baza materială şi logistică prevăzută ca şi condiţie de autorizare a acestei forme de organizare a activităţii;

- a suspendat executarea prevederilor anulate până la soluţionarea definitivă a prezentei cauze.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Transporturilor, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din Noul C. proc. civ.

În susţinerea recursului, recurentul invocă motivele de nelegalitate reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., republicat, susţinând că hotărârea atacată cuprinde motive străine de natura cauzei şi a fost pronunţată cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

Recurentul arată că prima instanţă a făcut referire în mod neîntemeiat la dispoziţiile art. 23 ale O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, cu modificările şi completările ulterioare, or temeiul legal de elaborare a actului normativ contestat este dat de dispoziţiile art. 62 alin. (2) şi (3) şi ale art. 63 şi 64 din O.G. nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, cu modificările şi completările ulterioare, astfel că aceasta a pronunţat hotărârea recurată cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

Mai arată recurentul că instanţa se contrazice, deoarece pe de o parte susţine că OMT nr. 733/2013 a fost emis de Ministerul Transporturilor în calitatea sa de autoritate cu deplină competenţă de reglementare conferită de O.G. nr. 27/2011, iar, pe de altă parte, îşi fundamentează soluţia pronunţată pe dispoziţiile O.U.G. nr. 195/2002.

Apreciază recurentul că invocarea excesului de putere de către instanţa de fond, aşa cum este definit acesta prin dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, este în mod evident eronată în condiţiile în care Curtea de apel a reţinut că Ministerul Transporturilor are competenţă deplină de reglementare în ceea ce priveşte dispoziţiile Ordinului nr. 733/2013.

Se mai arată în motivele de recurs că toate alegaţiile instanţei de fond cu privire la istoricul reglementărilor ce vizează condiţiile impuse instructorilor auto atestaţi până la data apariţiei O.G. nr. 27/2011 din perspectiva "regulilor de concurenţă", reţinute prin considerentele sentinţei recurate, nu au nici un fel de relevanţă în cauză, iar invocarea acestor dispoziţii echivalează cu o lipsă a fundamentării în drept a soluţiei pronunţate.

Subliniază recurentul că instanţa de fond a menţionat în mod eronat faptul că prin dispoziţiile contestate de către reclamant s-ar fi impus tuturor instructorilor auto să se reorganizeze ca şcoli de şoferi auto, ceea ce echivalează cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

Arată recurentul că prima instanţă, prin interpretarea greşită a normelor de drept material, a omis cu desăvârşire faptul că prevederile art. 4 alin. (1) lit. b) din Anexa 1 la Ordin au un caracter general şi că nu întâmplător acestea se regăsesc în Capitolul I - Dispoziţii Generale din Anexa nr. 1 la Ordinul nr. 733/2013 şi că prevederile art. 6 alin. (1) din Anexa nr. 1 la Ordinul nr. 733/2013 reglementează în fapt condiţiile de acordare a autorizaţiilor şi, ca urmare, pentru aceste considerente, aceste dispoziţii se regăsesc în cuprinsul Capitolului II din Anexa nr. 1 la Ordinul nr. 733/2013.

În opinia recurentului, din soluţia instanţei de fond rezultă că aceasta face confuzie între formele de organizare a desfăşurării activităţii de pregătire practică a candidaţilor viitori şoferi şi condiţiile pe care instructorii auto trebuie să le îndeplinească. Pe de altă parte, reclamantul a formulat în fond critici numai cu privire la condiţii, iar nu cu privire la formele de organizare, astfel că instanţa trebuia să se pronunţe numai asupra acestora.

Apreciază recurentul că aceasta denotă lipsa totală de interes a instanţei de fond în a analiza actul normativ contestat în strânsă corelaţie cu actele normative în vigoare, aplicabile speţei.

Se arată în motivele de recurs că, contrar celor susţinute de instanţa de fond, stabilirea condiţiilor de autorizare a avut în vedere asigurarea unei concurenţe loiale şi aplicarea principiului egalităţii, autoritatea instituind în acest sens norme comune aplicabile unitar, indiferent de forma de organizare a operatorului economic care va desfăşura activitate de pregătire în vederea obţinerii permisului de conducere auto.

În opinia recurentului, contrar celor afirmate de instanţa de fond, Ordinul nr. 733/2013 corespunde scopului urmărit de legea pe care o pune în executare, iar susţinerea instanţei de fond potrivit căreia, prin implementarea acestor condiţii, se adaugă în mod nepermis la Ordonanţa nr. 27/2011 nu are nici un fundament.

În consecinţă, apreciază recurentul, în speţă nu puteau fi reţinute motive de nelegalitate a dispoziţiilor Anexei I la Ordinul nr. 733/2013 şi, ca atare, în mod neîntemeiat instanţa de fond a dispus anularea acesteia.

În privinţa cererii de suspendare a executării Anexei I la ordin, recurentul învederează că obiectul cererii deduse judecăţii îl constituie suspendarea executării Ordinului Ministrului Transporturilor nr. 733 din 25 aprilie 2013 până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei, în temeiul dispoziţiilor art. 15 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ; iar, pe fondul cererii, că, deşi prin măsura anulării dispoziţiilor din OMT nr. 733/2013 instanţa a reţinut ca fiind implicit îndeplinită condiţia existenţei cazului bine justificat, instanţa de fond nu a analizat deloc dacă în speţă este îndeplinită şi condiţia pagubei iminente, cu privire la care intimatul-reclamant nu a administrat nicio probă, or, suspendarea poate fi dispusă numai în măsura îndeplinirii cumulative a celor două condiţii menţionate (cazul bine justificat şi paguba iminentă).

Concluzionează recurentul că soluţia instanţei de fond în ceea ce priveşte suspendarea este lipsită de temei legal faţă de împrejurarea că instanţa nu a analizat şi îndeplinirea celei de-a doua condiţii.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul-reclamant A. a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei nr. 52 din 17 februarie 2014.

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 25.03.2015, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat.

Prin încheierea din 03 iunie 2015, completul filtru a constatat, faţă de conţinutul raportului întocmit în cauză, că recursul îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursul Ministerul Transporturilor ca fiind admisibil în principiu, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., republicat şi a fixat termen pentru judecata pe fond a recursului.

La data de 6 iulie 2015, în interesul recurentului Ministerul Transporturilor şi în baza prevederilor art. 61 - 63, coroborat cu art. 148 C. proc. civ. republicat, a formulat cerere de intervenţie accesorie B., reprezentativă pentru sectorul de activitate "transporturi rutiere", respectiv pentru clasele CAEN Rev. 2 - 4931 - transporturi urbane, suburbane şi metropolitan de călători, 4932 - transporturi de taxiuri, 4939 - alte transporturi terestre de călători, 8553 - şcoli de conducere (pilotaj), conform Legii nr. 62/2011 şi sentinţelor civile nr. 23 FED din 16.11.2012 şi nr. 2FED din 18.01.2013 pronunţate de Tribunalul Bucureşti.

Intervenienta C.O.T.A.R. a solicitat admiterea cererii de intervenţie şi a recursului declarat de Ministerul Transporturilor, casarea sentinţei recurate şi respingerea acţiunii formulate de intimatul-reclamant, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii de intervenţie au fost expuse argumentele pentru casarea hotărârii primei instanţe, precizându-se că intimatul-reclamant nu a indicat nici un temei de nelegalitate pentru Ordinul nr. 733 din 25 aprilie 2013 şi nici împrejurări legate de starea de fapt şi de drept de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, făcând susţineri care vizează numai oportunitatea actului şi nu legalitatea acestuia.

Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este fondat, urmând a fi admis, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Reclamanta P.F.A. A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu acţiunea având ca obiect anularea în tot a Ordinului nr. 733 din 25 aprilie 2013 emis de Ministerul Transporturilor pentru aprobarea Normelor privind autorizarea şcolilor de conducători auto şi a instructorilor auto, a Normelor privind atestarea profesorilor de legislaţie rutieră şi a instructorilor de conducere auto, a Metodologiei de organizare şi desfăşurare a cursurilor de pregătire teoretică şi practică a persoanelor în vederea obţinerii permisului de conducere, a Programei de şcolarizare, precum şi privind condiţiile şi obligaţiile pentru pregătirea teoretică şi practică a persoanelor în vederea obţinerii permisului de conducere, inclusiv a celor 4 anexe care fac parte din ordin, precum şi suspendarea executării ordinului până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a acţiunii în anulare.

Din motivarea acţiunii în anulare rezultă, astfel cum în mod corect a constatat curtea de apel, că se contestă în fapt Anexa 1 cuprinzând Normele de autorizare a şcolilor de conducători auto şi instructori auto (Capitolul I, art. 3 şi 4 lit. b), Capitolul II, art. 6 alin. (3) şi (4), Capitolul III în măsura în care se solicită acte privind dovada îndeplinirii condiţiilor de la art. 6 din capitolul precedent, art. 9 alin. (3), Capitolul V, art. 10, 11, 19, 20); Anexa 2 (Normele de atestare a profesorilor de legislaţie rutieră şi a instructorilor de conducere auto), Capitolul IV, art. 16; Anexa 3, art. 45 lit. g) şi Anexa 3 (art. 7 alin. (4).

Înalta Curte constată că în mod corect a reţinut instanţa de fond că motivele menţionate de reclamantă se centrează în fapt pe problema reglementării prin care instructorii auto nu mai pot fi autorizaţi doar cu pregătirea practică a celor care doresc obţinerea permisului de conducere, ci trebuie să îndeplinească condiţiile de autorizare ale şcolii de conducători auto organizate sub formă de PFA (trebuie să asigure şi pregătirea teoretică); că, prin ordinul contestat, Ministrul Transporturilor a impus aşadar condiţii de autorizare noi, care determină încetarea activităţii PFA-urilor ce asigură doar pregătirea practică a cursanţilor, pe considerentul unei organizări unitare a activităţii de pregătire (incluzând şi pregătirea practică şi pregătirea teoretică), în vederea responsabilizării celor care asigură această pregătire, cu scopul de a creşte nivelul de cunoştinţe al viitorilor conducători auto; că problema supusă analizei este aceea dacă legislaţia naţională în baza şi pentru organizarea căreia a fost emis ordinul, ca act administrativ subsecvent, reglementează posibilitatea asigurării doar a pregătirii practice de către instructorii auto (organizaţi ca PFA) şi dacă, în acest caz, prin Ordinul emis, Ministrul Transportului nu a introdus condiţii care indirect nu respectă această reglementare.

Admiţând în parte acţiunea, Curtea de Apel Iaşi a anulat parţial Ordinul nr. 733 din 25 aprilie 2013, respectiv numai prevederile cuprinse în Normele privind autorizarea şcolilor de conducători auto şi a instructorilor auto, ce se constituie în Anexa nr. 1 la Ordin, în partea care obligă pe reclamant să-şi desfăşoare activitatea de pregătire practică a persoanelor în vederea obţinerii permisului de conducere sub forma unei şcoli de conducători auto în regim de persoane fizice autorizate, în condiţiile stabilite prin O.U.G. nr. 44/2008, precum şi să deţină o bază materială şi logistică corespunzătoare pentru această formă de organizare a activităţii.

Totodată, prin sentinţa recurată, instanţa de fond a dispus suspendarea executării prevederilor anulate până la soluţionarea definitivă a cauzei.

Se arată, astfel, în considerentele hotărârii recurate că se vor anula doar prevederile din Anexa nr. 1 la Normele privind autorizarea şcolilor de conducători auto şi a instructorilor auto, referitoare la modul de organizare şi de desfăşurare a activităţii de instructor auto, persoană fizică autorizată căreia îi recunoaşte dreptul de a funcţiona în mod autonom de şcolile de conducători auto organizate ca societăţi comerciale, pentru componenta de pregătire practică a cursanţilor, în vederea deţinerii de către aceştia a permisului de conducere auto.

Procedând astfel, instanţa de fond a respins cererea de anulare cu privire la toate celelalte dispoziţii ale Ordinului nr. 733 din 25 aprilie 2013, iar intimata - reclamantă P.F.A. A. nu a declarat recurs împotriva soluţiei pronunţate în acest sens, astfel că nu se impune analiza dispoziţiilor respective de către instanţa de control judiciar.

În atare situaţie, urmează a fi analizate criticile formulate în recursul declarat de Ministerul Transporturilor numai cu privire la acele dispoziţii din Anexa nr. 1 a Ordinului nr. 733 din 25 aprilie 2013 care au fost anulate şi numai prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, constându-se că hotărârea atacată nu cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei şi deci nu se impune a fi casată în baza prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., republicat.

Cu privire la soluţia de admitere în parte a acţiunii, se constată că instanţa de fond nu a indicat în concret dispoziţiile din Anexa 1 la Ordinul nr. 733 din 25 ianuarie 2013 care au fost anulate prin hotărârea pronunţată şi nici actele normative cu forţă juridică superioară care ar fi fost încălcate prin această reglementare, determinând astfel anularea lor.

În condiţiile în care prevederile anulate nu se regăsesc în cuprinsul unei anumite norme din ordinul atacat, din formularea cu caracter general a dispozitivului, dar mai ales din considerentele hotărârii atacate, se poate desprinde concluzia că anularea a fost dispusă de instanţa de fond cu privire la art. 4 lit. b), art. 6 alin. (3) lit. a)/iiiii, alin. (3) lit. b) şi lit. c) din Anexa nr. 1 la Ordinul nr. 733 din 25 aprilie 2013 emis de Ministerul Transporturilor, care reglementează forma de organizare şi dotările necesare pentru şcolile de conducători auto în regim de persoane fizice autorizate, în condiţiile stabilite de O.U.G. nr. 44/2008.

Reglementarea anulată de instanţa de fond prevede:

- la art. 4 lit. b), că şcolile de conducători auto sunt organizate şi în regim de persoane fizice autorizate, în condiţiile stabilite de O.U.G. nr. 44/2008 pentru desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, de către instructori de conducere auto, denumiţi în continuare instructori auto, atestaţi conform reglementărilor specifice în vigoare, care au obţinut autorizaţia de şcoli de conducători auto, în conformitate cu prevederile acestor norme;

- la art. 6 alin. (3) lit. a)/iiiii, lit. b) şi lit. c), autorizarea şcolilor de conducători auto de către instructorii auto în regim juridic de persoane fizice autorizate se face de către Autoritatea Rutieră Română, dacă sunt îndeplinite în mod cumulativ mai multe condiţii, inclusiv cele referitoare la: deţinerea unui sistem tehnic de monitorizare video şi audio pentru examinarea în vederea obţinerii permisului de conducere, deţinerea unor spaţii adecvate procesului de învăţământ şi deţinerea echipamentelor şi a dotării tehnico-didactică corespunzătoare programelor şcolare de pregătire teoretică şi instruire practică în conducerea auto.

Cu privire la forma juridică de organizare prevăzută la art. 4 lit. b) din Anexa nr. 1 a Ordinului nr. 733 din 25 aprilie 2013 pentru şcolile de conducători auto, se constată că instanţa de fond şi-a însuşit în mod eronat apărarea intimatei-reclamante referitoare la pretinsa vătămare adusă prin această reglementare dreptului său de a-şi desfăşura în continuare activitatea de instructor auto, fără a avea în vedere că Ordinul nr. 733 din 25 aprilie 2013 a aprobat norme pentru două regimuri juridice distincte şi anume: a) regimul juridic al instructorului auto, care poate presta în regim de liberă practică (autorizată) activitatea de pregătire practică a persoanelor care solicită acest serviciu şi b) regimul juridic al şcolii de şoferi, care desfăşoară activitate integrală de pregătire (teoretică şi practică) într-un cadru instituţional, care se poate desfăşura şi de către instructorul auto, care îndeplineşte şi celelalte condiţii legale de autorizare (bază materială, onorabilitate, competenţă profesională pentru pregătirea teoretică a cursanţilor).

Această distincţie rezultă în mod clar şi neechivoc din cuprinsul Ordinului nr. 733 din 25 aprilie 2013, care, în Anexa nr. 1, prevede normele privind autorizarea şcolilor de conducători auto şi a instructorilor auto, iar în Anexa nr. 2 prevede normele privind atestarea instructorilor de conducere auto, fiind deci o consecinţă a atribuţiilor diferite conferite prin lege, deoarece şcolile de conducători (organizate ca persoane juridice sau ca persoane fizice autorizate) fac parte din cadrul instituţional naţional în domeniul siguranţei rutiere, care desfăşoară activitatea de pregătire integrală a persoanelor în vederea obţinerii permiselor de conducere, conform prevederilor art. 62 alin. (1) din O.G. nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, spre deosebire de instructorii auto atestaţi, care pot efectua numai pregătirea practică în vederea obţinerii permisului de conducere.

Reglementarea formelor de organizare juridică prevăzute la art. 4 din Anexa nr. 1 la Ordinul nr. 733 din 25 aprilie 2015 pentru organizarea şcolilor de conducători auto nu poate avea ca efect desfiinţarea categoriei socio-profesionale a instructorilor auto atestaţi şi nici nu poate fi de natură să afecteze dreptul acestora la proprietate şi la libera alegere a profesiei, deoarece de referă exclusiv la autorizarea şcolilor auto, pentru care emiterea noilor norme s-a justificat prin modificările aduse legislaţiei privind circulaţia pe drumurile publice şi prin necesitatea transpunerii în dreptul intern a legislaţiei comunitare în domeniu: Directiva 2006/126/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 20 decembrie 2006 privind permisele de conducere, care are ca obiective îmbunătăţirea siguranţei rutiere, facilitarea liberei circulaţii a persoanelor care îşi stabilesc reşedinţa într-un alt stat membru decât statul care a eliberat permisul şi reducerea posibilităţilor de fraudare, precum şi Directiva 2006/123/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 12.12.2006 privind serviciile în cadrul pieţei interne, care recunoaşte dreptul autorităţii de autorizare de a condiţiona motivat accesul prestatorului la activitatea de servicii, de obligaţia acestuia de a se constitui într-o anumită formă juridică.

Conform acestei ultime directive şi actului normativ prin care a fost transpusă în ordinea juridică internă - O.U.G. nr. 49/2009, autorităţile competente române pot condiţiona accesul la o activitate de servicii sau la exercitarea acesteia de obligaţia prestatorului de a se constitui sub o anumită formă juridică, dacă o asemenea cerinţă nu este discriminatorie, este justificată printr-un motiv imperativ de interes general şi este adecvată pentru a garanta îndeplinirea obiectivului urmărit.

Ministerului Transporturilor, în calitatea sa de autoritate emitentă şi în exercitarea atribuţiilor prevăzute de art. 62 alin. (2) şi (3), art. 63 - 64 din O.G. nr. 27/2011 şi art. 4 alin. (1) pct. 55 din H.G. nr. 24/2013, a adoptat, prin Anexa nr. 1 a Ordinului nr. 733 din 25 aprilie 2013, o reglementare necesară, proporţională şi nediscriminatorie prin normele de autorizare a şcolilor de conducători auto, deoarece au fost prevăzute condiţii similare pentru ambele forme juridice de organizare (persoane juridice şi persoane fizice autorizate), cu scopul de a se asigura baza materială adecvată pentru pregătirea teoretică şi practică, în vederea obţinerii permisului de conducere, o pregătire teoretică şi practică reală şi calitativă şi desfăşurarea în bune condiţii, cu posibilitatea verificării, a modului de examinare în vederea obţinerii permisului de conducere.

Astfel, se reţine că obligaţia de a deţine în folosinţă exclusivă şi permanentă spaţiul pentru procesul de învăţământ nu are un caracter nelegal sau abuziv, întrucât un asemenea spaţiu poate fi deţinut cu orice titlu (închiriere, comodat), fiind necesar pentru asigurarea condiţiilor optime de desfăşurare a procesului de instruire teoretică.

Măsura dotării vehiculelor cu sistem tehnic şi de monitorizare video şi audio a fost prevăzută pentru examinarea în vederea obţinerii permisului de conducere şi a fost justificată de propunerea Ministerului Administraţiei şi Internelor cu adresa din 27 septembrie 2012, de includere în componenţa dotării autovehiculelor folosite la executarea probei practice a examenului de obţinere a permisului de conducere, a unui sistem tehnic omologat cu monitorizare a probei, care să ofere fiecărei părţi interesate (candidat, şcoală de conducători auto autorizată, serviciul comunitar permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor) proba martor a modului de desfăşurare a probei respective.

Cerinţa deţinerii echipamentelor şi dotării tehnico-didactice corespunzătoare conţinutului programelor şcolare de pregătire teoretică şi practică este, de asemenea, justificată faţă de atribuţiile recunoscute prin lege şcolilor de conducători auto pentru pregătirea integrală teoretică şi practică a persoanelor în vederea obţinerii permisului de conducere auto, ceea ce implică obligaţii suplimentare pentru creşterea nivelului de pregătire a cursanţilor şi implicit, a gradului de siguranţă rutieră.

Toate aceste cerinţe nu încalcă principiul egalităţii de tratament şi nici libera concurenţă a agenţilor economici, sens în care s-a şi exprimat Consiliul Concurenţei (anterior emiterii Ordinului nr. 733 din 25 aprilie 2013, la solicitarea adresată sub nr. x din 12 februarie 2013 de Ministerul Transporturilor), arătându-se că reglementarea şcolilor de conducere auto prevede condiţii, în mare parte similare, pentru ambele forme de organizare, ca societăţi comerciale sau în regim de persoane fizice autorizate şi că piaţa se va regla oricum prin introducerea unor condiţii de calitate.

Pentru considerentele care au fost expuse, se constată că nu există temei pentru admiterea acţiunii în anulare formulată de reclamant, cu atât mai mult cu cât acesta, în calitatea sa de instructor, nici nu a dovedit existenţa unui drept recunoscut de lege sau a unui interes legitim care să fi fost vătămat prin reglementarea emisă prin ordinul contestat cu privire la şcolile de conducători auto şi care se adresează deci unei alte categorii de subiecte de drept.

Constatând că sunt întrunite cerinţele prevăzute de art. 67 C. proc. civ., republicat în raport cu obiectul cererii de intervenţie accesorie şi calitatea titularului acestuia, dovedită prin hotărârile judecătoreşti de constatare a reprezentativităţii la nivel de sector de activitate, conform Legii nr. 62/2011, Înalta Curte va admite cererea de intervenţie formulată de intervenienta C.O.T.A.R.

În consecinţă, Înalta Curte va admite cererea de intervenţie accesorie şi prezentul recurs, va casa hotărârea atacată şi pe fond, va respinge ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantul A. - persoană fizică autorizată.

Curtea constată că nu se mai impune examinarea criticilor formulate în recurs cu privire la măsura suspendării executării Ordinului nr. 733 din 25 aprilie 2013, întrucât efectele acestuia nu se mai aplică la data soluţionării prezentului recurs, ca urmare a emiterii Ordinelor nr. 75/2014 şi nr. 64/2015 emise de Ministerul Transporturilor pentru reglementarea activităţii de pregătire a persoanelor în vederea obţinerii permisului de conducere.

În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor art. 67 şi 497 C. proc. civ., republicat, coroborate cu art. 20 şi art. 28 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul şi cererea de intervenţie accesorie şi, pentru motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, va casa hotărârea atacată şi, pe fond, va respinge ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta P.F.A. A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Transporturilor împotriva sentinţei nr. 17/2014 din 20 ianuarie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Admite cererea de intervenţie accesorie în interesul recurentului Ministerul Transporturilor, formulată de Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România.

Casează sentinţa atacată şi, rejudecând, respinge acţiunea reclamantei P.F.A. A., ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 octombrie 2015.