Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3187/2015 AI generated

Recovery of EU rural funds: failure to meet professional eligibility criteria does not constitute a prejudicial irregularity where alternative qualifications were accepted

Case Number Decizia nr. 3187/2015
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the agency's appeal, upholding the appellate court's decision to annul the administrative ruling and the verbal report that established a budgetary claim against the individual entrepreneur. The dispute concerned the recovery of 325,874 RON in non-repayable rural development funds under Measure 121, which the payment agency sought to recover after determining that a submitted agricultural engineering degree was false. The Supreme Court held that no "irregularity" was established under O.U.G. No. 66/2011 because the beneficiary’s use of the uncertified document did not prejudice the European Union budget, as the eligibility criterion (EG3) required only general professional preparation—which the beneficiary satisfied with other valid certifications—and not specifically a higher education degree. The court ruled that the agency erred in imposing financial sanctions based solely on the discrepancy in the document without demonstrating that the specific condition of obtaining a higher education degree was a mandatory prerequisite for the payment, aligning with prior judicial findings that no illicit financial advantage was obtained.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, art. 20 din Legea nr. 554/2004; Recovery of EU rural funds: failure to meet professional eligibility criteria does not constitute a prejudicial irregularity where alternative qualifications were accepted: Se arată în motivele de recurs că neregula constatată de instituţia pârâtă se circumscrie celei prevăzute de art. 11 alin. (3) din Anexa I la contract, respectiv utilizarea unei diplome în vederea obţinerii finanţării nerambursabile cu privire la care s-a constatat că nu corespunde realităţii, deoarece din actele dosarului rezultă că A. nu a fost student al Facultăţii de Agricultură şi nici nu i s-a eliberat vreo diplomă de studii superioare, fiind îndeplinită condiţia unei abateri de la legalitate, regularitate şi conformitate în raport de prevederile contractului de finanţare.

Keywords

AI generated
valid documents european Development Fund agricultural use non-administrative dispute rural development specific conditions of use

Cited Legislation

AI generated
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, invocând dispoziţiile art. 488 alin.
art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011
Din considerentele acestei decizii se desprinde concluzia că acţiunea reclamantului nu a prejudiciat şi nici nu este de natură a prejudicia bugetul Uniunii Europene prin suma plătită cu titlu de finanţare, nefiind îndeplinită ipoteza prevăzută la art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011.
art. 20 din Legea nr. 554/2004
şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtă ca nefondat, menţinându-se sentinţa atacată.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată, astfel cum a fost precizată, reclamantul A. - Intreprindere Individuală a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, anularea Deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 26295 din 21 august 2013 şi a Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 03 iulie 2013, ambele emise de pârâtă.

Prin sentinţa civilă nr. 561 din 18.02.2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit şi, în consecinţă, a anulat Decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 26295 din 21 august 2013 şi Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 03 iulie 2013, ambele emise de pârâtă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ.

Prin motivele de recurs dezvoltate şi cu ample referiri la situaţia de fapt, în esenţă, raportat la temeiurile de drept arătate, recurenta-pârâtă a susţinut următoarele critici în raport cu hotărârea atacată, apreciată ca fiind nelegală, invocând ca temei de drept al căii de atac exercitate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.:

Arată recurenta că actele administrative emise de instituţia pârâtă sunt temeinice şi legale, iar soluţia instanţei de admitere a acţiunii este netemeinică şi nelegală, fiind pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a dispoziţiilor Legii nr. 554/2004, a H.G. nr. 224/2008 şi a Ghidului Solicitantului, în ceea ce priveşte condiţiile de acordare a fondurilor nerambursabile prin FEADR.

Apreciază recurenta că sunt netemenice şi nelegale susţinerile instanţei potrivit cărora nu se poate reţine îndeplinită ipoteza existenţei vreunei nereguli cât timp această acţiune a reclamantului nu a prejudiciat şi nici nu este de natură a prejudicia bugetul Uniunii Europene.

Subliniază recurenta că printre Documentele necesare întocmirii Cererii de Finanţare, documente obligatorii care trebuiau ataşate cererii de finanţare pentru întocmirea proiectului, se regăseşte şi "Copie după Diploma de studii/Certificat care să dovedească pregătirea profesională în domeniul pentru care solicită finanţarea pentru responsabilul legal/beneficiar (...)", diplome emise de către o instituţie autorizată/acreditată de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi care trebuie să fie valabile la data depunerii Cererii de finanţare, termenul de valabilitate al acestora fiind în conformitate cu legislaţia în vigoare.

Astfel, subliniază recurenta, obligaţia depunerii unei diplome valabile era cunoscută de reclamant anterior depunerii cererii de finanţare, obligaţie care a fost încălcată în mod conştient de reclamant.

Se arată în motivele de recurs că, prin semnarea Contractului de Finanţare, beneficiarul şi-a asumat în totalitate prevederile contractuale, printre care art. 11 alin. (3) din Anexa I la Contract, care stipulează că în cazul constatării unei nereguli cu privire la încheierea ori executarea Contractului, Autoritatea Contractantă poate înceta valabilitatea Contractului, de plin drept, printr-o notificare scrisă adresată beneficiarului, fără punere în întârziere, fără nicio altă formalitate şi fără intervenţia instanţei judecătoreşti. În aceste cazuri, beneficiarul va restitui integral sumele primite ca finanţare nerambursabilă.

În urma corespondenţei purtate de A.P.D.R.P. cu Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului din Timişoara, s-a constatat că A., nu a fost studentul facultăţii de Agricultură din cadrul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului din Timişoara şi nici nu i s-a eliberat vreo diplomă de studii superioare, constatându-se astfel existenţa unei nereguli ca urmare a încălcării prevederilor O.U.G. nr. 66/2011, H.G. nr. 875/2011, Contractului Cadru din 02 septembrie 2008, dar şi prevederilor Ghidului Solicitantului aferent Măsurii 121.

Se arată în motivele de recurs că neregula constatată de instituţia pârâtă se circumscrie celei prevăzute de art. 11 alin. (3) din Anexa I la contract, respectiv utilizarea unei diplome în vederea obţinerii finanţării nerambursabile cu privire la care s-a constatat că nu corespunde realităţii, deoarece din actele dosarului rezultă că A. nu a fost student al Facultăţii de Agricultură şi nici nu i s-a eliberat vreo diplomă de studii superioare, fiind îndeplinită condiţia unei abateri de la legalitate, regularitate şi conformitate în raport de prevederile contractului de finanţare.

Se subliniază faptul că A.P.D.R.P. nu a dispus rezilierea contractului pentru că nu ar fi fost îndeplinite condiţiile de eligibilitate, ci pentru că beneficiara şi-a creat un avantaj artificial prin utilizarea unui document nereal ce atestă îndeplinirea condiţiei de eligibilitate referitoare la pregătirea profesională în raport cu proiectul, fiind astfel sancţionată atitudinea incorectă a beneficiarului care, pentru a-şi majora şansele de încheiere a contractului de finanţare, a înţeles să utilizeze un document despre care ştia că nu corespunde realităţii.

S-a constatat astfel încălcarea prevederilor art. 4 alin. (8) din Regulamentul Comisiei (CE) nr. 65/2011 privind normele de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului cu privire la punerea în aplicare a procedurilor de control şi a eco-condiţionalităţii în ceea ce priveşte măsurile de sprijin pentru dezvoltarea rurală, potrivit cărora A.P.D.R.P. trebuie să se asigure că:

"Fără a aduce atingere dispoziţiilor speciale, nu se efectuează nicio plată către beneficiari în cazul cărora s-a stabilit că au fost create în mod artificial condiţiile necesare pentru a obţine aceste plăţi în scopul obţinerii unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor."

Arată recurenta că prejudiciul cauzat prin nerespectarea dispoziţiilor legale, contractuale sau a altor angajamente legale, poate fi potenţial, nu doar efectiv.

Aşa cum rezultă din interpretarea prevederilor art. 4 din Regulamentul CE nr. 2988/1995, regula este că orice abatere atrage după sine retragerea avantajului obţinut nejustificat, această regulă fiind întărită de prevederile art. 5 din acelaşi regulament, coroborat cu art. 16 din Anexa I Prevederi Generale din contractul de finanţare, care dispune că în cazul abaterilor intenţionate sau săvârşite din neglijenţă sancţiunea este retragerea integrală a ajutorului nerambursabil acordat.

Recurenta apreciază că din enunţarea prevederilor de mai sus reiese că prejudiciul produs bugetului UE sau bugetelor naţionale poate fi real sau potenţial, iar producerea însăşi a unei nereguli şi utilizarea necorespunzătoare a banilor acordaţi atrage sancţiunea restituirii parţiale sau totale a acestora.

Arată recurenta că, prin urmare, obligaţia de recuperare a fondurilor UE intervine automat, la constatarea neregulilor sau fraudelor, fără a fi necesară demonstrarea vreunui prejudiciu.

Subliniază recurenta că actul administrativ a cărui anulare se solicită a fost emis doar ca urmare a încălcării de către beneficiar a prevederilor contractuale, iar în cazul încălcării clauzelor contractuale autoritatea contractantă îşi rezervă dreptul de a recupera ajutorul financiar acordat.

Deoarece în cazul de faţă este evident faptul că emiterea actului administrativ a cărui anulare s-a solicitat este doar consecinţa nerespectării de către reclamantă a dispoziţiilor legale şi contractuale asumate, recurenta apreciază că beneficiarul este singurul răspunzător în faţa autorităţii contractante pentru implementarea proiectului.

Rezultă astfel, în opinia recurentei, că instituţia pârâtă a emis în mod temeinic şi legal Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 03 iulie 2013, deoarece primirea unui ajutor financiar nerambursabil incumbă tuturor persoanelor beneficiare (beneficiarul direct, dar şi furnizorii, prestatorii, constructorii) respectarea cu stricteţe a condiţiilor de realizare a obiectivului subvenţionat, fapt ce justifică aplicarea din partea Agenţiei de plată a unor măsuri corective, în scopul evitării pe viitor a punerii în dificultate a proiectelor.

Arată recurenta că este neîntemeiată şi reţinerea instanţei de fond cu privire la Ordonanţa procurorului din 28.03.2013, pronunţată în dosarul nr. x/2013, întrucât A.P.D.R.P. a constatat existenţa unor nereguli în derularea contractului de finanţare, necontestate de beneficiar, or răspunderea administrativă a beneficiarului pentru neregulile săvârşite în cadrul Contractului de Finanţare nu exclud răspunderea penală pentru aceleaşi fapte ale reprezentanţilor beneficiarului, care întrunesc şi elementele constitutive ale unei infracţiuni.

Aşadar, în opinia recurentei, indiferent dacă organele de cercetare penală conluzionează că s-a săvârşit sau nu o infracţiune, autoritatea competentă în gestionarea fondurilor comunitare, sesizată cu abateri de la legalitate, este obligată să ia măsurile prevăzute de lege într-o astfel de situaţie, răspunderea penală fiind substanţial diferită de răspunderea civilă.

Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, având în vedere şi susţinerile părţilor, Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Instanţa de control judiciar constată că în speţă nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 488 din Noul C. proc. civ., în vederea casării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză şi a realizat o încadrare juridică adecvată.

Analizând cererea de recurs, Înalta Curte apreciază că susţinerile recurentei se circumscriu motivului de recurs prevăzut la pct. 8 art. 488 alin. (1) din Noul C. proc. civ., potrivit căruia, casarea unei hotărâri se poate cere atunci când "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material".

Înalta Curte constată că în motivarea cererii de recurs, în lipsa unor argumente juridice pertinente şi concludente, recurenta-pârâtă reiterează sub o altă formă argumentele prezentate în faţa instanţei de fond, fără a dezvolta un raţionament juridic pentru care apreciază că sentinţa recurată este neîntemeiată.

Astfel, Înalta Curte apreciază că aceste critici ale recurentei-pârâte vizând pretinsa încălcare sau greşita aplicare de către instanţa de fond a normelor de drept material, astfel cum au fost formulate, nu sunt întemeiate.

Obiectul acţiunii judiciare vizează controlul de legalitate al Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 03 iulie 2013, precum şi al Deciziei nr. 26295 din 21 august 2013 de soluţionare a contestaţiei formulate de reclamant împotriva acestui proces-verbal.

În activitatea de verificare desfăşurată de Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (în prezent Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale - AFIR, conform O.U.G. nr. 41/2014) s-a reţinut prin Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 3 iulie 2013 că la proiectul C12101 0872100002 din 02 septembrie 2008 s-a utilizat o diplomă de inginer agricol, care s-a dovedit a fi neconformă cu realitatea, pe numele A., propunându-se rezilierea contractului cu recuperarea ajutorului financiar nerambursabil în sumă totală de 325.874,00 RON.

Prin Decizia nr. 26295 din 21 august 2013, de soluţionare a contestaţiei formulate de A. - Întreprindere Individuală, s-a menţinut măsura propusă, arătându-se că până la finalizarea proiectului beneficiarul avea obligaţia de a face dovada finalizării cursului de pregătire profesională a reprezentantului legal sau a unei persoane din cadrul societăţii conform criteriului de eligibilitate EG 3, precum şi că utilizarea diplomei false de licenţă de inginer agricol a determinat decontarea tranşei 2 de plată şi implicit finalizarea proiectului.

Aşadar, acţiunea reclamantului considerată a fi neregulă, astfel cum a fost reţinută în actul atacat, a constat în faptul utilizării de către acesta a unei diplome de inginer agricol, care s-a dovedit a fi neconformă cu realitatea, conform celor menţionate de Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului Timişoara.

O.U.G. nr. 66/2011, privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, defineşte în art. 2 alin. (1) lit. a) "neregula" ca fiind:

"orice abatere de la legalitate, regularitate şi conformitate în raport cu dispoziţiile naţionale şi/sau europene, precum şi cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziţii, ce rezultă dintr-o acţiune sau inacţiune a beneficiarului ori a autorităţii cu competenţe în gestionarea fondurilor europene, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaţionali şi/sau fondurile publice naţionale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit".

În cauză, reclamantul a depus diploma în discuţie la dosarul întocmit pentru decontarea celei de-a doua tranşe de plată aferente proiectului din 02 septembrie 2008 "Modernizarea fermei vegetale prin achiziţii de utilaje agricole", dar în mod corect a apreciat curtea de apel că nu se poate reţine îndeplinită ipoteza existenţei vreunei nereguli cât timp această acţiune a reclamantului nu a prejudiciat şi nici nu este de natură a prejudicia bugetul Uniunii Europene prin suma plătită cu titlu de finanţare, o atare plată nefiind condiţionată de dovedirea efectuării studiilor universitare în domeniul în care reclamantul îşi desfăşoară activitatea profesională, conform contractului încheiat cu APDRP.

Înalta Curte are în vedere faptul că rezultă din actele dosarului că reclamantul a depus între documentele ataşate cererii de finanţare şi certificatul de calificare profesională seria x, emis de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale şi Familiei la data de 09.12.2006, potrivit cu care a obţinut calificarea de lucrător în gospodărie agroturistică, precum şi Diploma de absolvire a şcolii profesionale nr. 0025408 din 16 decembrie 1998, emisă de Grupul Şcolar Agricol Odorheiu - Secuiesc, care atestă că a promovat examenul de absolvire în meseria de mecanic exploatare tractoare.

În mod corect a apreciat curtea de apel că aceste competenţe şi calificări profesionale au fost apreciate de către autoritatea contractantă ca acoperitoare pentru acordarea sprijinului, în condiţiile în care, conform Ghidului solicitantului nu s-a impus cerinţa deţinerii sau dobândirii diplomei de studii superioare în domeniu.

Conform Criteriului de eligibilitate EG3:

"Beneficiarul sau responsabilul legal al proiectului trebuie să dovedească o pregătire profesională în raport cu proiectul" şi nicidecum nu se cere să existe o diplomă care să ateste o pregătire superioară/studii superioare, astfel că este greşită trimiterea pârâtei la acest criteriu de eligibilitate considerat a fi neîndeplinit pentru că a fost utilizat un document care nu corespunde realităţii.

De altfel, depunerea diplomei de inginer agricol nu era determinantă în decontarea tranşei a 2-a de plată şi în finalizarea proiectului, câtă vreme suma a fost utilizată corect, iar proiectul şi-a atins obiectivele din punct de vedere tehnic şi funcţional.

Astfel, Înalta Curte constată, în acord cu instanţa de fond, că pârâta a stabilit în mod eronat existenţa creanţei bugetare în cuantum de 325.874 RON în sarcina reclamantului, cât timp aceasta nu este rezultată dintr-o neregulă în sensul O.U.G. nr. 66/2011.

Înalta Curte are în vedere şi faptul că prin Ordonanţa procurorului din 28.03.2013, pronunţată în dosarul penal nr. x/2013, înregistrat la DNA - Serviciul Teritorial Târgu-Mureş ca urmare a sesizării privind comiterea de către A. a infracţiunii împotriva intereselor financiare ale Comunităţii Europene, prevăzută de art. 181 din Secţiunea 41 "Infracţiuni împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene" din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de către reclamant, reţinându-se că prin folosirea diplomei de inginer agricol nu s-au obţinut pe nedrept fonduri din bugetul general consolidat al Comunităţii Europene.

În acelaşi sens, instanţa de control judiciar are în vedere şi Decizia nr. 2649 din 25 iunie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosar nr. x/2013, care are un obiect similar cu cel al prezentei cauze şi aceleaşi părţi.

Din cuprinsul acestei decizii rezultă faptul că plângerea formulată împotriva acestei Ordonanţe (menţinută prin Rezoluţia nr. 274/II-2/2013 din 11.04.2013) a fost respinsă ca nefondată prin sentinţa penală definitivă nr. 1916 din 20 decembrie 2013 a Judecătoriei Miercurea Ciuc, plângerea penală vizând folosirea de acte false, respectiv a diplomei de inginer agricol pentru obţinerea de fonduri din bugetul Comunităţii Europene.

Din considerentele acestei decizii se desprinde concluzia că acţiunea reclamantului nu a prejudiciat şi nici nu este de natură a prejudicia bugetul Uniunii Europene prin suma plătită cu titlu de finanţare, nefiind îndeplinită ipoteza prevăzută la art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011.

Astfel, Înalta Curte constată că în mod corect a apreciat curtea de apel, în raport de materialul probator existent la dosar şi de dispoziţiile legale incidente, că nu există nici un temei care să justifice stabilirea în sarcina reclamantului a vreunei creanţe bugetare, neputând fi identificată săvârşirea vreunei nereguli în sensul O.U.G. nr. 66/2011.

Soluţia din prezenta decizie se impune şi în considerarea respectării principiului coerenţei şi unităţii jurisprudenţei consacrat ca atare în practica Curţii Europene a Drepturilor Omului (a se vedea cauza Beian c. României).

La pronunţarea prezentei decizii, în realizarea rolului constituţional ce revine Jurisdicţiei Supreme de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii prin promovarea unei jurisprudenţe unitare, ca modalitate de respectare a principiului securităţii juridice, prevăzut implicit în totalitatea articolelor Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept (CEDO, Decizia din 6 decembrie 2007, cererea nr. x/05, Beian împotriva României, §39), Înalta Curte are în vedere practica sa constantă în această materie.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentei-pârâte sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar hotărârea instanţei de fond este legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ.

În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 496 alin. (1) din Noul C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtă ca nefondat, menţinându-se sentinţa atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (în prezent Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale) împotriva sentinţei civile nr. 561 din 18 februarie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 octombrie 2015.