Mayor's integrity report: regional utility representation vs. local commercial interest and scope of prohibition on remunerated activities
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice partially admitted the appeal, quashing the lower court's decision and ordering the partial annulment of the integrity evaluation report while maintaining the remainder, resulting in a split outcome where the applicant prevailed only on one count. The dispute concerned an administrative challenge by a local mayor against an Agency for Integrity report that found two instances of legal incompatibility: serving as a local representative in the general assembly of a commercial utility company and engaging in remunerated activities. The court held that the first incompatibility was invalid because the entity was a regional operator, not a local commercial section, whereas the second incompatibility remained valid as the prohibitions on remunerated activity under public office law are not conditioned by the amount of remuneration received. Key legal bases include Article 87(1)(f) and (k) of Law No. 161/2003 regarding public office incompatibilities, Article 12(1) of Law No. 176/2010 regarding the initiation of integrity evaluations, and Article 488(1)(6) and (8) of the Code of Civil Procedure governing the grounds for appeal.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 12 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003, art. 87 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 161/2003, art. 63 din Legea nr. 215/2001; Mayor's integrity report: regional utility representation vs. local commercial interest and scope of prohibition on remunerated activities: declarat, în raport de motivele invocate, Curtea îl apreciază pentru următoarele considerente ca fondat, în parte sentinţa atacată fiind dată cu aplicarea şi interpretarea greşită a legii în ceea ce priveşte cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003 fiind îndeplinite în parte condiţiile motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 23.07.2014 sub nr. x/44/2014 reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, a formulat contestaţie împotriva Raportului de evaluare nr. x din 11.07.2014, întocmit de Agenţia Naţională de Integritate - Inspecţia de Integritate, solicitând anularea acestui raport pentru nelegalitate.
Prin sentinţa civilă nr. 259/2014 din data de 22.12.2014 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal s-a respins contestaţia formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate Bucureşti, având ca obiect anulare act administrativ, ca nefondată.
Împotriva acestei sentinţe reclamanta reclamantul A. a formulat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Motivele de recurs invocate se încadrează în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. invocându-se faptul că hotărârea recurată prin care s-a respins contestaţia formulată împotriva raportului de evaluarea cuprinde motive contradictorii şi este dată cu aplicarea şi interpretarea greşită a dispoziţiilor Legii nr. 176/2010 a Legii nr. 161/2003 şi a normelor specifice care reglementează atribuţiile funcţiei de primar.
În raport de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. recurentul-reclamant invocă faptul că sentinţa recurată cuprinde motive contradictorii în ceea ce priveşte analizarea motivului de nulitate absolută invocat privind raportul de evaluare contestat.
Se arată că prima instanţă nu a analizat încălcarea dispoziţiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 în sensul că verificarea sa în ceea ce priveşte declaraţia de avere şi respectarea regimului incompatibilităţilor s-a făcut în baza unei sesizări anonime ca încălcarea dispoziţiilor O.G. nr. 27/2002 şi a dispoziţiilor Legii nr. 176/2010.
Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. priveşte aplicarea şi interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 87 alin. (1) lit. f) şi k) din Legea nr. 161/2003 în raport de situaţia de fapt şi de probatoriul administrativ.
În esenţă recurentul-reclamant arată că faţă de el nu erau îndeplinite condiţiile existenţei celor două situaţii de incompatibilitate prevăzute de art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003.
În ceea ce priveşte cazul de incompatibilitate prevăzute de art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003 recurentul-reclamant arată că în cauză nu era îndeplinite condiţiile existenţei situaţiei de incompatibilitate între funcţia de primar cu funcţia de reprezentant al unităţii administrativ teritoriale în adunările generale ale secţiilor comerciale de interes local. Se arată că societatea Compania de Utilităţi Publice "Dunărea S.A. Brăila" este un operator regional, fiind creată ca o asociaţie regională de dezvoltare intercomunitară şi în consecinţă nefiind de interes local nu este îndeplinită situaţia expres prevăzută de art. 87 alin. (1) lit. f) pentru constatarea situaţiei de incompatibilitate.
În ceea ce priveşte cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 87 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 161/2003 recurentul-reclamant arată că în cauză instanţa de fond reţinând situaţia de incompatibilitate în sensul unei activităţii remunerate în raport funcţia publică de primar, nu a ţinut cont de atribuţiile şi obligaţiile funcţiei de primar prevăzută de art. 63 din Legea nr. 215/2001 şi H.G. nr. 1502/2009 în baza cărora s-a desfiinţat Recesământul populaţiei 2011. Iar primarul era obligat să participe la recesământul populaţiei din perioada 18 octombrie 2011 - 4 decembrie 2011 având anumite obligaţii. Pentru această activitate şi în baza Convenţiei civile din 16 noiembrie 2010 recurentul-reclamant a fost remunerat, beneficiind de o indemnizaţie, dar pentru acest venit nu au fost întocmite fişe fiscale, motiv pentru care nu a fost menţinută suma în declaraţia de avere.
Se solicită admiterea recursului şi casarea sentinţei atacate şi rejudecând admiterea contestaţiei şi anularea raportului de evaluare.
La dosar intimata-pârâtă a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Recursul a fost admis în principiu conform încheierii din 26.01.2017. La dosar recurentul-reclamant a depus note de şedinţă, practică judecătorească în ceea ce priveşte cazul de incompatibilitate prevăzute de art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003 şi concluzii scrise în termenul de amânare a pronunţării - filele 69-206 dos recurs.
Motivat Curtea în şedinţa publică din 10 octombrie 2017 a sesizat Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 87 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 161/2003, excepţie invocată de către recurentul-reclamant şi a respins cererea de suspendare formulată de către recurent.
Analizând recursul declarat, în raport de motivele invocate, Curtea îl apreciază pentru următoarele considerente ca fondat, în parte sentinţa atacată fiind dată cu aplicarea şi interpretarea greşită a legii în ceea ce priveşte cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003 fiind îndeplinite în parte condiţiile motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu este fondat în cauză neputându-se reţine existenţa unei motivări contradictorii a instanţei de fond în ceea ce priveşte respingerea excepţiei nulităţii raportului de evaluare contestat.
În esenţă recurentul-reclamant invocă şi în recurs nulitatea raportului de evaluare pe motiv că a fost întocmit în baza sesizării anonime cu încălcarea dispoziţiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 care prevăd că " Agenţia îndeplineşte activitatea de evaluare prevăzute la art. 8 din oficiu sau la sesizarea oricărei persoane fizice sau juridice, cu respectarea prevederilor O.G. nr. 27/2002.
În mod corect prima instanţă a respins excepţia nulităţii raportului în cauză fiind respectate dispoziţiile O.G. nr. 27/2002. În prezenta cauză intimata a fost sesizată în lucrarea nr. 42681/S/II din 28.09.2012 în baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, lucrare prin care instituţia Prefectului Judeţului Brăila a transmis intimatei sesizarea numitului B. din satul Plopi Comuna Marasu prin care se reclamă încălcarea de către recurent a regimului incompatibilităţilor.
În raport de această situaţie de fapt în cauză nu poate fi reţinută încălcarea dispoziţiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 sau a O.G. nr. 27/2002.
Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este fondat în parte în ceea ce priveşte cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003.
În opinia Curţii ca instanţă de recurs prima instanţă a apreciat greşit în sensul că reprezentarea recurentului în calitate de primar în adunarea generală din cadrul S.C. Compania de Utilităţi Publice Dunărea S.A. Brăila încalcă regimul incompatibilităţilor prevăzute de art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003. Aceasta deoarece "Compania de Utilităţi Publice Dunărea S.A. Brăila" este o societate comercială de interes regional care acţionează pe un teritoriu ce excede interesului local al fiecărei unităţi administrative ce are calitatea de acţionar.
În acest sens există practică consolidată la nivelul ÎCCJ, secţia de contencios administrativ şi fiscal începând din 2014 cauzele S.C. Apă Canal S.A. Sibiu sau cauzele tip RAJA S.A..
Pentru aceste considerente Curtea constatând calitate de operator regional al S.C. Compania de Utilităţi Publice Dunărea S.A. Brăila, Curtea va anula în parte raportul de evaluare în sensul că nu sunt îndeplinite condiţiile situaţiei de incompatibilitate prevăzute de art. 87 alin. (1) lit. f) din legea nr. 161/2003.
În ceea ce priveşte cazul de incompatibilitate prevăzut deart. 87 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 161/2003, Curtea va menţine raportul de evaluare care a constatat situaţia de incompatibilitate în care s-a afla reclamantul în calitate de primar care a desfăşurat o activitate remunerată în ţară şi care nu se încadrează în categoriile de activităţi exceptate de dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 161/2003.
Fapt de necontestat recurentul-reclamant a încălcat dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 161/2003 desfăşurând în calitate de primar mai multe activităţi remunerate neavând relevanţă că aceste activităţi remunerate au fost legale în raport de actele normative specifice.
Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Brăila prin adresa nr. x/G/II din 03 decembrie 2012 a comunicat că în perioada 2008-2012, A. a obţinut venituri din salarii de la Primăria Mărasu, venituri din dividende, venituri din dobânzi şi venituri din contracte/convenţii civile astfel:
- de la Direcţia pentru Agricultură Brăila conform Convenţiei Civile nr. 26 din 16 noiembrie 2010 privind utilizarea recenzorilor şefi la realizarea cercetării statistice "Recensământul General Agricol 2010" în localitatea Mărasu şi a statului de plată RGA luna Februarie 2011- comuna Mărasu;
- de la Primăria Oraşului Făurei a fost remunerat ca membru în comisia de evaluare a Planurilor de afaceri întocmite pentru proiectul Belşug în Bărăganu cu suma de 1.008 RON net, conform listei de idemnizaţii pe luna decembrie 2010;
- de la Instituţia Prefectului Judeţul Brăila conform Convenţiei civile de prestări servicii nr. 1493 din 30 septembrie 2011 încheiată cu Instituţia Prefectului Judeţul Brăila, având ca obiect prestarea de servicii de colectare a datelor pentru Recensământul populaţiei şi al locuinţelor din anul 2011, activitate pentru care a încasat un venit net de 656 RON, iar pentru anul 2009 figurează în statele de plată la alegerile pentru Parlamentul European, la secţia de votare nr. 206 comuna Măraşu, ca personal auxiliar unde a încasat un venit net de 84 RON.
Prin urmare, cuantumul modic al sumelor încasate de recurent, din desfăşurarea activităţilor susmenţionate nu este de natură să înlăture starea de incompatibilitate în care recurentul s-a aflat întrucât textul legal încălcat respectiv art. 87 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 161/32003 nu prevede decât interdicţia desfăşurării oricărei activităţi remunerate, nefiind condiţionată de cuantumul remuneraţiei încasate.
Faţă de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va admite recursul şi va casa sentinţa atacată şi rejudecând va admite în parte acţiunea şi în consecinţă:
Va anula în parte raportul de evaluare din 11.07.2014 în ceea ce priveşte situaţia de incompatibilitate prevăzută de art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003.
Va menţine raportul de evaluare în ceea ce priveşte situaţia de incompatibilitate prevăzut de art. 87 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 161/2003.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de A. împotriva sentinţei nr. 259 din 22 decembrie 2014 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi, rejudecând, admite în parte acţiunea şi în consecinţă:
Anulează în parte raportul de evaluare nr. 28950/G/II din 11.07.2014 întocmit de Agenţia Naţională de Integritate în ceea ce priveşte situaţia de incompatibilitate prevăzută de art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003
Menţine raportul de evaluare în ceea ce priveşte situaţia de incompatibilitate prevăzută de 87 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 161/2003.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 octombrie 2017.