Financial liability for breach of military training agreement upheld as contractual restitution rather than administrative material responsibility

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Serviciul de Informaţii Externe, a solicitat:

1. anularea în tot a Deciziei de imputare nr. 73498 din 25 iulie 2013, emisă de Serviciul de Informaţii Externe, Direcţia Financiar - Contabilă, ca netemeinică şi nelegală;

2. anularea Hotărârii nr. 75703(4) din 06.11.2013 emisă de Serviciul de Informaţii Externe, Comisia de jurisdicţie a imputaţiilor, ca netemeinică şi nelegală;

3. suspendarea executării Deciziei de imputare nr. 73498 din 25 iulie 2013, emisă de Serviciul de Informaţii Externe, Direcţia Financiar - Contabilă, până la soluţionarea definitivă a cauzei, în baza art. 15 din Legea nr. 554/2004;

4. acordarea de cheltuieli de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2891 din 29 octombrie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Serviciul de Informaţii Externe, şi a anulat Decizia de imputare nr. 73498 din 25 iulie 2013 emisă de SIE - Direcţia Financiar Contabilă şi Hotărârea nr. 4 din 06 noiembrie 2013 emisă de SIE - Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor.

A respins capătul de cerere privind suspendarea executării deciziei de imputare şi a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată către reclamant, în cuantum de 2.100 RON.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că în patrimoniul SIE nu s-a produs nicio pagubă, întrucât cheltuielile de şcolarizare a reclamantului au fost suportate din bugetul Ministerului Apărării Naţionale şi nu au fost decontate de SIE, ca urmare a dispoziţiilor din legile bugetare anuale. Ca urmare, obligaţia de restituire a cheltuielilor de şcolarizare poate exista doar faţă de Ministerul Apărării Naţionale.

Curtea a mai constatat că nu există dispoziţii legale care să împuternicească SIE să recupereze pagubele produse altor autorităţi. În speţă, nu sunt incidente dispoziţiile Ordinului Ministrului Apărării Naţionale nr. M111/2011 - pe de o parte acesta este aplicabil exclusiv cadrelor militare din cadrul Ministerului Apărării Naţionale (nu şi celor din alte structuri), iar pe de altă parte, dispoziţiile art. 1 alin. (2) din ordin nu pot fi interpretate în sensul că ar contrazice prevederile art. 22 alin. (2) din O.G. nr. 121/1998, act normativ cu putere de lege.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei pronunţată de instanţa de fond a formulat recurs pârâtul Serviciul de Informaţii Externe, solicitând admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii atacate, iar în urma rejudecării fondului, respingerea ca neîntemeiată a acţiunii formulate de reclamantul A., cu menţinerea hotărârii în ceea ce priveşte respingerea capătului de cerere privind suspendarea Deciziei de imputare nr. 73498 din 25.07.2013, emisă de Direcţia Financiar-Contabilă din SIE.

În subsidiar, Serviciul de Informaţii Externe a solicitat anularea în parte a actelor administrative atacate şi diminuarea sumei imputate reclamantului cu 763,09 RON, menţinând actele administrative atacate pentru suma imputată de 12.113,84 RON.

În motivarea căii de atac, recurentul -pârât a invocat în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. şi a arătat, în esenţă, următoarele: - art. 14 din H.G. nr. 612/1992 privind organizarea şi funcţionarea Academiei Tehnice Militare, care dispunea că sumele suportate din bugetul MApN pentru şcolarizarea şi întreţinerea studenţilor aparţinând altor ministere vor fi recuperate de la aceste ministere pe baza deconturilor semestriale, a devenit inaplicabil urmare a dispoziţiilor cuprinse în legile bugetare anuale. - potrivit art. 22 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998, comandantul sau şeful unităţii care a constatat sau a luat cunoştinţă de producerea unei pagube dispune efectuarea cercetării administrative, iar, conform alin. (2) al aceluiaşi articol, cercetarea se face de către comisia de cercetare administrativă din unitatea în care s-a produs paguba sau de la eşaloanele superioare ori de organele de control specializate. - în privinţa considerentului instanţei de fond potrivit căruia "paguba imputată reclamantului este îndoielnică şi nu sunt întrunite condiţiile stabilite în punctul 5 din Anexa nr. 3 la Ordinul directorului SIE nr. 1381/2005 privind răspunderea materială a militarilor din SIE", se învederează că potrivit acestei anexe paguba trebuie să fie efectivă, reală, certă şi actuală, determinată cantitativ şi valoric.

Este evident că această cerinţă a fost respectată, în speţa de faţă înregistrându-se o pagubă, constând în cheltuielile de întreţinere pe durata şcolarizării reclamantului, întrucât acesta nu şi-a respectat angajamentul de a-şi desfăşura activitatea în SIE pe o perioadă de cel puţin 10 ani de la data absolvirii ATM. - Serviciul de Informaţii Externe este entitatea competentă să efectueze cercetarea administrativă şi să recupereze cheltuielile de întreţinere efectuate pe durata şcolarizării, iar cuantumul cheltuielilor care trebuie recuperat de la autorul prejudiciului este cel publicat în Buletinul Informativ al Armatei.

4. Apărările intimatului Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi obligarea recurentului-pârât la plata cheltuielilor de judecată, arătând că: - SIE încearcă, prin recursul formulat, inducerea instanţei de recurs în eroare deoarece Angajamentul nr. D38 din 9 ianuarie 2003 nu cuprinde obligaţia intimatului de restituire faţă de SIE a cheltuielilor de întreţinere efectuate pe perioada cât a fost şcolarizat. - ceea ce solicită în fapt SIE, invocând că ar fi fost prejudiciat, deşi nu a realizat nici o plată sau decont pentru şcolarizare, este că intimatul nu şi-a îndeplinit serviciul în calitate de ofiţer în activitate pe o perioadă de cel puţi 10 ani, ori, această solicitare mascată încalcă dispoziţiile art. 11 din O.G. nr. 121/1998 care reglementează în mod imperativ faptul că:

"În stabilirea răspunderii materiale conform prezentei ordonanţe, prejudiciul ce trebuie reparat nu cuprinde foloasele nerealizate de instituţia publică păgubită". - nu există nicio dispoziţie legală ori împuternicire, cu scopul de a "simplifica un circuit financiar mai complex", prin care o instituţie să suporte toate costurile şi o alta să se considere unitate păgubită şi să recupereze integral aceste cheltuieli, întrucât MApN şi SIE au bugete distincte, între aceste instituţii neexistând un raport de coordonare/subordonare financiară. - pentru a dovedi faptul că nu sunt îndeplinite condiţiile stabilite în pct. 5 din Anexa nr. 3 la Ordin şi că nu există o pagubă efectivă, reală, certă şi actuală, determinată cantitativ şi valoric, sunt coroborate şi dispoziţiile art. 22 alin. (2) din O.U.G. nr. 121/1998 conform cărora "(…)Comisia de cercetare administrativă din unitatea în care s-a produs paguba(…)" cu punctul 2 din Anexa 3 la Ordinul nr. 1381 din 4 ianuarie 2005 care defineşte paguba adusă patrimoniului SIE ca fiind "Orice diminuare a mijloacelor materiale şi băneşti (…)" rezultând astfel faptul că SIE nu poate fi considerată unitate păgubită în sensul dispoziţiilor O.U.G. nr. 121/1998 deoarece nu a realizat nici un decont şi nici nu a făcut dovada că ar fi fost împuternicită de către Academia Tehnică Militară, prin Ordonatorul de credite Ministerul Apărării Naţionale, să realizeze demersurile necesare pentru a recupera cheltuielile de şcolarizare efectuate în perioada 2002-2007. 5. Procedura de filtrare a recursului Raportul asupra admisibilităţii recursului, întocmit în cauză potrivit art. 493 alin. (2)-(3) C. proc. civ., a fost comunicat părţilor în baza încheierii din data de 17.05.2016, conform alin. (4) al aceluiaşi articol.

Prin încheierea din 4.10.2016, completul de filtru a admis recursul în principiu şi a fixat termen pentru judecarea acestuia în şedinţă publică, în condiţii de contradictorialitate, conform art. 493 alin. (7) C. proc. civ.. 6. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând sentinţa recurată prin prisma motivelor de casare invocate, a actelor dosarului şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Intimatul-reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal, pe calea prevăzută de art. 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu o acţiune îndreptată împotriva pârâtului Serviciul de Informaţii Externe solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea în tot a deciziei de imputare nr. 73498 din 25 iulie 2013 emisă de Serviciul de Informaţii Externe - Direcţia financiar-contabilă şi a hotărârii nr. 75703(4) din 6.11.2013 emisă de Serviciul de Informaţii Externe - Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor, precum şi suspendarea executării deciziei de suspendare.

Prima instanţă a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul A., a anulat decizia de imputare nr. 73498 din 25 iulie 2013 emisă de SIE - Direcţia financiar-contabilă şi hotărârea nr. 4 din 6 noiembrie 2013 emisă de SIE - Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor, respingând capătul de cerere privind suspendarea executării deciziei de imputare.

Pârâtul Serviciul de Informaţii Externe a declarat recurs, invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit. În cauza de faţă aceste motive sunt incidente, după cum vom arăta în continuare.

Astfel, reclamantul-intimat A. a urmat între anii 2002-2007 cursurile Academiei Tehnice Militare.

La data de 9.01.2003 se încheie Angajamentul de şcolarizare nr. D38 între intimatul reclamant A., în calitate de student pentru Serviciul de Informaţii Externe şi Ministerul Apărării Naţionale, în baza Decretului nr. 473 din 20.12.1971 şi a Hotărârii Guvernului României nr. 612 din 30.09.1992. Acest angajament este semnat, alături de reclamant, atât de Ministerul Apărării Naţionale cât şi de Serviciul de Informaţii Externe.

Potrivit punctul II.E din Angajament, intimatul reclamant se obliga ca după absolvirea cu diplomă de licenţă a Academiei Tehnice Militare, să îndeplinească serviciul, ca ofiţer în activitate, timp de cel puţin 10 ani în unităţile militare sau garnizoanele în care va fi încadrat, transferat sau mutat ulterior, în raport cu nevoile Serviciului de Informaţii Externe, sau după caz, ale altor instituţii militare.

La punctul II.G, intimatul reclamant se obliga să restituie cheltuielile de întreţinere efectuate pe perioada cât a fost şcolarizat, diminuate cu cota parte corespunzătoare perioadei servite ca ofiţer în activitate, dacă este trecut în rezervă, prin aplicarea uneia din prevederile de la art. 85, alin. (1), lit. g)- l), art. 87 sau art. 88 din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, înainte de împlinirea termenului prevăzut la punctul II.E din angajament.

La data de 18.06.2013 reclamantul-intimat a demisionat din cadrul Serviciului de Informaţii Externe, fiind trecut în rezervă conform art. 85 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 80/1995.

Urmare a acestui fapt s-a dispus efectuarea cercetării administrative şi a fost emisă Decizia de imputare nr. 73498 din 25 iulie 2013 pentru suma de 12.876,93 RON reprezentând cheltuieli de şcolarizare şi întreţinere pe perioada cursurilor Academiei Tehnice Militare proporţional cu perioada lipsă din cei 10 ani pentru care a fost încheiat angajamentul.

Problema de drept ce se impune a fi rezolvată în prezenta cauză, decurgând din susţinerile părţilor, este de a stabili caracterul actului intitulat "Angajament", a obligaţiilor ce decurg din acesta, precum şi a competenţei Serviciului de Informaţii Externe de a emite decizia de impunere în prezenta cauză.

După cum s-a menţionat mai sus, prin Angajamentul nr. D38 din 9 ianuarie 2003 Ministerul Apărării Naţionale se obliga alături de pârâtul Serviciul de Informaţii Externe să suporte cheltuielile de şcolarizare şi întreţinere ale reclamantului, iar acesta se obliga ca de la absolvirea cu diplomă de licenţă a Academiei Tehnice Militare să îndeplinească serviciul în calitate de ofiţer în activitate timp de cel puţin 10 ani în unităţile militare sau garnizoanele în care va fi încadrat, transferat sau mutat ulterior în raport cu nevoile Serviciului de Informaţii Externe.

Or, art. 942 din C. civ., în vigoare la momentul semnării Angajamentului, defineşte contractul ca fiind "acordul între două sau mai multe persoane pentru a constitui sau stinge între dânşii raporturi juridice". Factorul esenţial al contractului este acordul de voinţă al părţilor - voinţa lor juridică.

În conformitate cu art. 969 din C. civ., "convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante". Din acest principiu se desprind două idei: obligativitatea contractului legal încheiat, de la care părţile nu se pot sustrage şi obligativitatea priveşte, în primul rând, părţile contractante.

Obligativitatea contractului prezintă o deosebită însemnătate, nu numai pentru raporturile dintre părţi dar şi pentru certitudinea şi eficienţa raporturilor juridice în general.

De aceea, principiul pacta sunt servanda nu poate fi fundamentat numai pe cerinţele morale ale respectării cuvântului dat ori pe cerinţele juridice ale respectării voinţelor individuale exprimate, ci se înscrie în rândul cerinţelor societăţii înseşi, cerinţe întărite cu puterea pe care dreptul le-o conferă.

Caracteristica esenţială a contractelor sinalagmatice o constituie reciprocitatea şi interdependenţa obligaţiilor ce revin părţilor: fiecare dintre părţi are, concomitent, faţă de cealaltă parte, calitatea de debitor, cât şi pe aceea de creditor, obligaţia ce revine uneia dintre părţi îşi are cauza juridică în obligaţia reciprocă a celeilalte părţi, ambele obligaţii sunt interdependente.

Pornind de la aceste consideraţii generale şi analizând obligaţiile părţilor ce decurg din Angajamentul nr. D38 din 9 ianuarie 2003, Înalta Curte reţine că acest act juridic are natura unui contract sinalagmatic, iar încălcarea obligaţiilor asumate atrage incidenţa răspunderii civile contractuale.

Răspunderea ce intervine în cazul nerespectării obligaţiei asumate prin Angajament este totodată şi o răspundere legală întrucât, potrivit dispoziţiilor art. 6 din H.G. nr. 612/1992, în vigoare la momentul semnării Angajamentului:

"Candidaţii admişi în Academia Tehnică Militară, care nu au satisfăcut stagiul militar obligatoriu, sânt consideraţi încorporaţi. Toţi candidaţii admişi vor încheia angajamente scrise cu Ministerul Apărării Naţionale, prin care se obligă ca, după absolvire, să îndeplinească serviciul în armată cel puţin 10 ani. În cazul în care au fost îndepărtaţi din serviciu, pentru motive imputabile lor sau la cerere, absolvenţii în cauza sânt obligaţi să restituie cheltuielile de întreţinere pe timpul şcolarizării, ţinându-se seama de timpul servit. Aceeaşi obligaţie de restituire a cheltuielilor de întreţinere se menţine şi în cazul celor îndepărtaţi din academie pentru lipsă de interes la învăţătură şi abateri disciplinare grave, începând cu anul II de studii. Prin cheltuieli de întreţinere se înţeleg cheltuielile efectuate cu hrănirea, echiparea, cazarea şi transportul pe timpul vacanţelor, permisiilor, precum şi alte drepturi primite de studenţi."

De asemenea, obligaţia restituirii cheltuielilor de şcolarizare a fost prevăzută şi în art. 91 din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, potrivit căruia:

"Ofiţerii, maiştrii militari şi subofiţerii care au un angajament să îndeplinească serviciul în armată o anumită perioadă de timp, în situaţia în care nu respectă angajamentul şi sunt trecuţi în rezervă prin aplicarea uneia dintre prevederile de la art. 85 alin. (1) lit. g)-l), art. 87 şi art. 88, sunt obligaţi să restituie cheltuielile de întreţinere pe timpul şcolarizării, în condiţiile stabilite prin lege."

Potrivit art. 109 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, dispoziţiile prezentei legi se aplică în mod corespunzător şi ofiţerilor, maiştrilor militari şi subofiţerilor aparţinând Ministerului de Interne şi Ministerului Justiţiei, respectiv serviciilor de stat specializate în domeniul apărării şi siguranţei naţionale care, potrivit legii, au în structurile proprii personal militar. Competenţele ministrului apărării naţionale, stabilite prin prezenta lege, sunt îndeplinite după caz, de conducătorii ministerelor şi serviciilor respective; cele ale şefului Statului Major General, de către înlocuitorii de drept ai acestora, iar cele ale colegiului ministerului, de consiliul director. Nu poate fi reţinută susţinerea intimatului cum că pârâtul Serviciul de Informaţii Externe nu a suferit nici un prejudiciu, întrucât prejudiciul constă contravaloarea cheltuielilor de întreţinere efectuate pe perioada cât a fost şcolarizat, diminuate cu cota parte corespunzătoare perioadei servite ca ofiţer în activitate, conform clauzelor Angajamentului. Potrivit dispoziţiilor art. 2 din O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, răspunderea materială este angajată, în condiţiile prezentei ordonanţe, pentru pagubele în legătură cu formarea, administrarea şi gestionarea resurselor financiare şi materiale, provocate de militari din vina acestora şi în legătură cu îndeplinirea serviciului militar sau a atribuţiilor de serviciu în cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului de Interne, Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de Protecţie şi Pază, Serviciului de Informaţii Externe, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale şi Ministerului Justiţiei. De asemenea, potrivit art. 3, 4 şi 5 din acelaşi act normativ:

"Militarii răspund material, indiferent dacă, după producerea pagubei, mai au sau nu calitatea de militar. Răspunderea materială este angajată atât pentru militarii care au fost însărcinaţi legal cu atribuţii privind formarea, administrarea şi gestionarea resurselor financiare şi materiale, cât şi pentru cei care le-au îndeplinit numai în fapt. Militarii răspund material pentru pagubele produse, din vina lor şi în legătură cu îndeplinirea serviciului militar, terţelor persoane fizice sau juridice, la a căror reparare a fost obligată instituţia publică de care aceştia aparţin."

Din aceste dispoziţii legale rezultă că această răspundere materială presupune săvârşirea cu vinovăţie a unei fapte ilicite cauzatoare de prejudicii, însă în cauza dedusă judecăţii nu există acelaşi tip de răspundere întrucât prejudiciul imputat intimatului reclamant rezultă din nerespectarea unei obligaţii contractuale ce a determinat incidenţa sancţiunii asumate la punctul II.E din Angajament. Aşa fiind, nu toate prevederile O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor sunt aplicabile situaţiei de faţă, întrucât, spre exemplu, nu se impune stabilirea persoanei care a săvârşit fapta ilicită, gradul de vinovăţie al acesteia, legătura de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu, etc. Cu privire la susţinerea intimatului cum că Serviciul de Informaţii Externe nu avea competenţa să emită decizia de impunere întrucât prejudiciul nu s-a produs în bugetul acestei instituţii publice, Înalta Curte reţine, pe de o parte, că acest Serviciu este semnatar al Angajamentului nr. D38 din 9 ianuarie 2003, iar, pe de altă parte, potrivit art. 1 alin. (2) din O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, comandantul sau şeful unităţii care a constatat sau a luat cunoştinţă de producerea unei pagube dispune, în scris, de îndată, efectuarea cercetării administrative.

Cum intimatul reclamant era angajatul Serviciului de Informaţii Externe, apare evident faptul că şeful acestei unităţii a luat cunoştinţă de producerea pagubei şi era obligat să recupereze cheltuielile de şcolarizare datorate. Mai mult decât atât, prin faptul că Serviciul de Informaţii Externe a emis decizia de imputare, nu se produce o vătămare intimatului reclamant, deoarece acesta poate opune oricărei instituţii publice (Ministerului Apărării Naţionale) plata efectuată, iar instituţiile publice se pot regresa între ele.

7. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia Pentru aceste considerente şi în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004 şi art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtul Serviciul de Informaţii Externe împotriva sentinţei civile nr. 2891 din 29 octombrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, va casa sentinţa atacată, şi rejudecând cauza, va respinge acţiunea formulată de reclamantul A., ca neîntemeiată. În temeiul disp. art. 453 C. proc. civ. va obligă intimatul la plata către recurent a sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Serviciul de Informaţii Externe împotriva sentinţei civile nr. 2891 din 29 octombrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată.

Respinge acţiunea formulată de reclamantul A., ca neîntemeiată.

Obligă intimatul la plata către recurent a sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 noiembrie 2016.