Concessionaire's damage award quashed and remanded over double-recovery and lost-profit calculation errors

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului Bucureşti, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu, cu pârâţii Ministerul Mediului şi Pădurilor şi Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, a solicitat:

- obligarea pârâţilor în solidar la plata pagubelor în cuantum de 1.038.549,58 RON, datorate cu titlu de pierdere efectivă ca urmare a anulării actelor administrative reprezentate de Contractele de concesiune nr. 2980/ARBDD din 31.01.2003, 2981/ARBDD din 31.01.2003 şi 2982/ARBDD din 31.01.2003;

- obligarea pârâţilor în solidar la plata pagubelor în cuantum de 46.231.996,78 RON, datorate cu titlu de beneficiu nerealizat ca urmare a anulării actelor administrative reprezentate de Contractele de concesiune nr. 2980/ARBDD din 31.01.2003, 2981/ARBDD din 31.01 2003 şi 2982/ARBDD din 31.01.2003, sumă compusă din: 34.651.331,09 RON reprezentând beneficiul nerealizat de la momentul blocării concesiunilor până la momentul rezilierii contractelor de concesiune şi suma de 11.580.665,90 RON reprezentând beneficiul nerealizat de la momentul rezilierii contractelor de concesiune până la momentul la care ar fi expirat durata contractelor de concesiune.

- obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.

La data de 18.12.2015, reclamanta a depus o cerere precizatoare

În argumentele prezentate reclamanta a arătat, în esenţă, următoarele:

Referitor la încheierea Contractelor de Concesiune a susţinut că între reclamantă, în calitate de Concesionar şi Ministerul Apelor şi Protecţiei Mediului, în calitate de Concedent, prin Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării ("ARBDD"), administrator al resursei, s-au încheiat contractele de concesiune menţionate mai sus iar, în temeiul dispoziţiilor art. 1 alin. (3) din H.G. nr. 155/2005 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi art. 13 din Legea nr. 113/2005 privind aprobarea O.U.G. nr. 69/2004 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 192/2001 privind resursele acvatice vii, pescuitul şi acvacultura a operat o subrogaţie legală constând în preluarea calităţii de concedent de către Ministerul Agriculturii, în calitate de autoritate publică centrală care răspunde de pescuit şi acvacultura prin Agenţia Naţională de Pescuit şi Acvacultura, ca administrator al resursei.

În ceea ce priveşte solicitarea reclamantei de reziliere pe cale judecătorească a contractelor de concesiune din culpa exclusivă a pârâţilor, reclamanta a precizat că prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. x/2/2006 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ, astfel cum a fost aceasta precizată, Concesionarul a chemat în judecată Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale şi Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultura ("ANPA"), pentru ca prin hotărârea ce urma a fi pronunţată instanţa de judecată să dispună (i) rezilierea contractelor de concesiune; (ii) obligarea pârâţilor la primirea zonelor concesionate şi (iii) restituirea garanţiilor aferente concesiunilor.

A mai susţinut reclamanta că prin sentinţa civilă nr. 3089 din 20 aprilie 2011 ("Hotărârea de reziliere"- Anexa nr. 3), instanţa de judecată (i) a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (fost Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale) şi a ANPA şi (ii) a admis acţiunea faţă de pârâţii ARBDD şi Ministerul Mediului şi Pădurilor, dispunând rezilierea contractelor de concesiune nr. 2980/ARBDD din 31.01.2003; 2981/ARBDD din 31.01.2003 şi 2982/ARBDD din 31.01.2003. Pe parcursul judecării cauzei, ca urmare a intrării în vigoare a dispoziţiilor art. II alin. (5) din Legea nr. 317/2009 pentru aprobarea O.U.G. nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura a operat o nouă subrogaţie legală, fiind introduşi în calitate de pârâţi ARBDD şi Ministerul Mediului şi Pădurilor.

Referitor la prejudiciul suferit de reclamantă ca urmare a neexecutării în mod culpabil de către pârâţi a contractelor de concesiune a susţinut că, aşa cum a reţinut şi Curtea de Apel prin Hotărârea de reziliere, neexecutarea culpabilă de către pârâţi a contractului de concesiune - împrejurare pe care, de altfel, s-a şi întemeiat soluţia instanţei de judecată - a determinat producerea în patrimoniul reclamantei atât a (i) unui prejudiciu direct - "Pierderea efectivă", cât şi a unul (ii) "Beneficiu nerealizat".

În ceea ce priveşte legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu, respectiv fapta ilicită care a determinat producerea prejudiciului a susţinut că aportul de cauzalitate dintre fapta ilicită constând în neexecutarea obligaţiilor contractuale şi prejudiciu rezultă în mod evident.

În ceea ce vinovăţia pârâţilor, reclamanta a arătat că hotărârea de reziliere statuează cu privire la vinovăţia părţii care nu şi-a executat obligaţiile contractuale. Cu alte cuvinte, atât desfăşurarea cronologică a faptelor, cât şi atitudinea pârâţilor care, deşi au blocat efectiv punerea în executare a contractelor de concesiune, au refuzat în mod ferm orice demers în sensul deblocării acestuia, ajungându-se la o imposibilitate absolută, ca urmare a atitudinii acestora, de executare minimă a acestui contract relevă, dincolo de orice dubiu, vinovăţia pârâţilor.

De altfel, concluziile hotărârii de reziliere atestă de altfel acest aspect, în condiţiile în care "accesul terţilor în zona concesionată, acces necontrolat de concesionar, a constituit, în perioada de aplicare, o încălcare substanţială a drepturilor sale care, izvorând din contract, a antrenat o încălcare directă a acestuia, generând un regim juridic discriminator şi inacceptabil".

În drept reclamanta a invocat prevederile, art. 18 alin. (4) lit. e) din Legea nr. 554/2004, art. 1073 şi urm. C. civ., precum şi toate textele de lege la care a făcut referire în cuprinsul prezentei cereri.

2. Apărările formulate în cauză

Pârâta Administraţia Rezervaţiei Biosferei, prin întâmpinarea formulată, a înţeles să invoce: excepţia de insuficientă timbrare a acţiunii, conform art. 3, lit. m), teza finală din Legea nr. 146/1997; excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Administraţiei Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării", întrucât calitatea de parte contractantă (concedent) nu se află în niciunul dintre contractele de concesiune reziliate prin sentinţa civilă nr. 3089 din 20 aprilie 2011, pronunţată în dosar nr. x/2006 de Curtea de Apel Bucureşti.

A mai arătat că, dacă în acest din urmă dosar, legitimarea procesuală pasivă, a A.R.B.D.D., în calitatea sa de administrator, era justificată din prisma obligării la restituirea garanţiilor şi la primirea terenurilor, în prezenta cauză, nefiind contractant, calitatea sa procesuală nu se mai justifică. Titular al drepturilor şi obligaţiilor concedentului este fostul Minister al Apelor şi Protecţiei Mediului, actualmente Ministerul Mediului şi al Schimbărilor Climaterice.

Pe fondul cauzei, a solicitat, respingerea acţiunii, arătând că dispozitivul sentinţei nr. 3089 din 20 aprilie 2011 invocată de reclamantă nu statuează asupra culpei vreuneia dintre părţi. Toate evenimentele legislative şi demersurile care au condus în final la rezilierea contractelor, au avut loc în perioada când A.R.B.D.D. nu avea calitatea de administrator.

În anul 2009, când parata a redevenit administrator al resursei piscicole, faptele culpabile reţinute în sentinţă se produseseră iar procesul ce avea ca obiect rezilierea contractelor de concesiune era deja pe rol.

Referitor la primul capăt de cerere având ca obiect pretenţii cu titlu de pierdere efectivă în cuantum de 1.038.549,58 RON ca urmare, a rezilierii (nu anulării) contractelor de concesiune, arată că suma pretinsă nu constituie pierdere efectivă, ca urmare a rezilierii contractelor. Apreciază că, din categoria sumelor de bani reprezentând pierdere efectivă a reclamantei trebuie să facă parte numai acele cheltuieli neamortizate făcute pentru bunurile în privinţa cărora reclamanta a pierdut posesia şi nu le mai poate valorifica.

Cu privire la cel de-al doilea capăt cerere având ca obiect beneficiul nerealizat, în cuantum de 46.231.996,78 RON ca urmare a rezilierii (nu anulării) contractelor de concesiune, a susţinut că dreptul de exploatare a resurselor concesionate prin contractele reziliate este corelativ obligaţiei de plată a redevenţei.

Pârâtul Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice (denumită în continuare MMSC) a depus întâmpinare prin care a solicitat admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice (fostul Minister al Mediului şi Pădurilor)sens, în care a solicitat respingerea acestei cereri ca fiind îndreptată împotriva pârâtei MMSC fără calitate procesuală pasivă.

Pe fond, a solicitat respingerea ca neîntemeiate a cererilor reclamantei de obligare a MMSC şi Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării la plata despăgubirilor datorate ca urmare a rezilierii contractelor de concesiune nr. 2980,2981 şi 2982 din 31 ianuarie 2003 şi obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecata suportate de MMSC cu prilejul acestui litigiu.

Pârâtul Departamentul pentru Ape, Păduri şi Piscicultura, prin întâmpinarea formulată a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Departamentului pentru Ape, Păduri şi Piscicultura în prezenta cauză motivat de faptul că potrivit H.G. 48/2013 privind organizarea şi funcţionarea Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice (Anexa 2) Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării funcţionează în subordinea Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice.

3. Soluţia instanţei de fond

Prin încheierea de şedinţă din 11.04.2014, Curtea de apel a respins excepţia insuficienţei timbrări a cererii şi a unit excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate de pârâţi cu fondul cauzei.

Prin sentinţa nr. 4 din 8 ianuarie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Departamentul pentru Ape, Păduri şi Piscicultură şi, în consecinţă, a respins cererea faţă de pârâta Departamentul pentru Ape, Păduri şi Piscicultură - MMSC, pentru lipsa calităţii procesuale pasive.

De asemenea, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Administraţia Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării", şi Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor şi a admis cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii Administraţia Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Departamentul Pentru Ape, Păduri şi Piscicultură -MMSC şi a obligat pe pârâţi, în solidar, la plata sumelor de 1.670.403,42 RON daune-interese reprezentând prejudiciul efectiv suferit de reclamantă şi 11.268.826,41 RON reprezentând beneficiul nerealizat, precum şi la plata sumei de 14939 RON cheltuieli de judecată către reclamantă.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut, în esenţă, următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 3089 din 20 aprilie 2011, rămasă definitivă şi irevocabila, Curtea de Apel Bucureşti a admis acţiunea reclamantei, a dispus rezilierea contractelor de concesiune nr. 2980/ARBDD din 31.01.2003, 2981/ARBDD din 31.03.2008 şi 2982/ARBDD din 31.01.2003 şi a obligat pârâţii la primirea zonelor concesionate şi a documentaţiei tehnice referitoare la obiectul concesiunii.

În motivarea sentinţei s-a reţinut, printre altele, ca urmare a refuzului pârâtelor de a elibera autorizaţiile, angajaţii Concesionarului în funcţia de pescar au formulat cereri de încetare unilaterală a contractelor individuale de muncă/încetare a activităţii, creându-se conflicte sociale de proporţii. Urmare a acestor efecte, consecinţe imediate ale blocării concesiunilor, braconajul în Delta Dunării a crescut, iar situaţia financiară a Concesionarului s-a deteriorat în mod îngrijorător, întrucât acesta nu şi-a mat putut desfăşura activitatea comercială de pescuit tocmai ca urmare a încălcării de către pârâte a principiului continuităţii contractului de concesiune.

În final, blocajul generat de Concedent, prin refuzul eliberării autorizaţiilor necesare exploatării activităţii concesionate, blocaj adus la cunoştinţă cu fermitate şi pregătit de o serie de acţiuni anterioare, toate cu acelaşi scop - împiedicarea activităţii de exploatare a zonei concesionate, a reprezentat o încălcare gravă şi iremediabilă a obligaţiilor contractului de concesiune.

S-a mai reţinut că potrivit contractului de concesiune, Concesionarul cunoştea datele de identificare ale contului bancar unde urma să plătească redevenţa către bugetul de stat. Însă, ulterior preluării contractului de concesiune de către ANPA, aceasta din urmă a refuzat indicarea unui cont bancar, deşi se apropia scadenţa obligaţiei de plată, în ciuda adresei Concesionarului nr. 19 din 27 ianuarie 2006 în acest sens.

Acest refuz a trenat până în ultimul moment, când, sub presiunea formulării prin executorul judecătoresc a unei oferte reale urmate de consemnaţiune, ANPA a "acceptat".

Singura culpă a Concesionarului era că refuză transferul unor importante sume de bani către bugetul de stat, în timp ce concedentul nu spera decât într-o greşeală a Concesionarului, de natură a-i deschide într-adevăr calea unei rezilieri a contractului de concesiune.

Eliberarea autorizaţiilor de pescuit, pe zona concesionată, unor terţi faţă de concesiune, s-a făcut cu încălcarea flagrantă a puterii de lucru judecat de care beneficia sentinţa civilă nr. 1949 din 23 noiembrie 2005, definitivă şi executorie, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ, rămasă irevocabilă, prin care s-a dispus suspendarea modificărilor unilaterale ale contractului de concesiune, adică inaplicabilitatea art. 14 din Legea nr. 192/2001. ANPA a eliberat autorizaţie de pescuit comercial pentru exploatarea resurselor piscicole în zona concesionată, cu titlu gratuit, Grupului de producători B.. În cuprinsul autorizaţiei sunt nominalizaţi 163 de pescari, precum şi cotele de pescuit aferente zonei concesionate prin contractele de concesiune.

Aşadar, accesul terţilor în zona concesionată, acces necontrolat de concesionar, a constituit, în perioada de aplicare, o încălcare substanţială a drepturilor sale care, izvorând din

S-a mai arătat de instanţa fondului că principiul netulburării concesionarului, valorează, similar obligaţiei de abţinere de la evicţiune prin faptă proprie, (quem de evictione tenet actio, eundem agendem repellit exceptio), interdicţia inducerii în executare a contractelor atât a tulburărilor de fapt cât şi a celor de drept. În cazul de faţă, concedentul invocă drepturi acordate terţilor în zona concesionată, deci o tulburare de drept.

De asemenea, pentru executarea cu bună credinţă a contractului, concedentul avea şi obligaţia respectării principiilor de loialitate şi cooperare în contracte, în sensul de a facilita îndeplinirea clauzelor contractuale, astfel încât să nu impună acestuia din urmă efectuarea unor cheltuieli inutile (art. 16,2 iit.c) din contractul de concesiune).

Trebuie avut în vedere, de asemenea, şi aspectul conform căruia Concesionarul a efectuat investiţii în bunul public concesionat, a plătit redevenţă, a cheltuit resurse semnificative de bani în scopul derulării în bune condiţii a concesiunii, or ignorarea de către Concedent a acestor aspecte şi retragerea "în fapt" a concesiunii (prin efectiva blocare a acesteia), în scopul evitării, cu orice mijloace, a unei răscumpărări acordate în condiţii legale, îi este în totalitate imputabilă."

Faţă de cele menţionate anterior, Curtea de Apel a reţinut că prin această sentinţă s-a stabilit, indubitabil, ca singura culpă în rezilierea contractelor de concesiune revine pârâţilor ARBDD şi Ministerul Mediului şi Pădurilor, persoane juridice care au calitatea de pârâţi în prezenta cauză.

De asemenea, mai arată instanţa fondului, că reclamanta a fost prejudiciată prin fapta pârâţilor,,, situaţia financiară a Concesionarului s-a deteriorat în mod îngrijorător, întrucât acesta nu şi-a mai putut desfăşura activitatea comercială de pescuit tocmai ca urmare a încălcării de către pârâte a principiului continuităţii contractului de concesiune."

Faţă de această împrejurarea, instanţa a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Departamentul pentru Ape, Păduri şi Piscicultură şi, ca atare a respins cererea faţă de pârâta Departamentul pentru Ape, Păduri şi Piscicultură-MMSC, pentru lipsa calităţii procesuale pasive.

Totodată, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Administraţia Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării" şi Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor.

În argumentele prezentate instanţa de fond a reţinut că prezenta cauza are ca obiect plata despăgubirilor echivalente cu prejudiciul cauzat prin rezilierea contractelor de concesiune, reziliere datorată exclusiv celor doi pârâţi din prezenta cauza, rezultă ca ambii pârâţi au calitate procesuală pasiva în cauză.

Cu privire la întinderea prejudiciului produs reclamantei, prin fapta culpabilă a pârâţilor, care a dus la rezilierea contractelor de concesiune, instanţa a dispus efectuarea unei expertize piscicole şi a unei expertize contabile, sens în care a reţinut că despăgubirile vor fi stabilite ca să acopere întreg prejudiciul produs reclamantei, atât paguba efectiv suferită, cat şi beneficiul nerealizat, în temeiul principiului reparării integrale.

Instanţa a mai reţinut ca despăgubirile nu trebuie sa depăşească limitele prejudiciului cauzat, pentru ca s-ar produce o îmbogăţire fără justă cauza a reclamantei.

Faptul că acestea au rămas în proprietatea reclamantei nu determină neluarea acestora în calculul prejudiciului. În aceste condiţii instanţa de fond a omologat concluziile rapoartelor de expertiza (piscicolă şi contabilă) şi a reţinut cu titlu de pierdere efectivă suma de 1.670.403,42 RON, (investiţie nerecuperată), conform concluziilor din Raportul de expertiză contabilă întocmit de dl. C. (obiectivul 2, pag. 8-9 Concluzii din raport) şi suma de 11.268.826,41 RON, cu titlu de beneficiu net nerealizat, conform concluziilor din Raportul de expertiză contabilă întocmit de dl. C. (obiectivul 3, în varianta B, pag. 8-9 Concluzii din raport şi pct. A varianta B, pag. 3 Răspuns la obiecţiuni), coroborat concluziilor din Raportul de expertiză piscicolă întocmit de dl. D. (obiectivul B).

A mai reţinut instanţa că beneficiul nu impune deducerea investiţiilor, de vreme ce beneficiul nerealizat are natura unor fructe, faţă de care, din punct de vedere juridic, nu se impune deducerea costului bunului de natură a produce respectivele fructe.

Cu alte cuvinte, un astfel de cost precum cel menţionat de expert în varianta deducerii investiţiilor din beneficiu nu reprezintă un cost de exploatare, de vreme în specificul prezentei acţiuni nu interesează costul de contabilitate al bunului (determinat conform pierderii efective), ci beneficiul de care reclamanta a fost lipsită în raport de dinamica investiţiilor reclamantei.

În ceea ce priveşte acordarea cheltuielilor de judecată, instanţa a constatat că urmare a pierderii procesului de către pârâţi, în temeiul art. 413 alin. (1) noul C. proc. civ., a obligat pe pârâţi, în solidar, la plata sumei de 14939 RON cheltuieli de judecată către reclamantă, din care 2900 RON onorariul pentru expertiza piscicola, 12000 RON reprezentând onorariul pentru expertiza contabila şi 39 RON taxa judiciară de timbru.

4. Cererea de recurs Împotriva sentinţei nr. 4 din 08 ianuarie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, au promovat recurs pârâţii Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării şi Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, şi invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. de la 1865 (echivalentul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nou).

Recurentul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (M.M.A.P.) a arătat, în esenţă, următoarele:

- în ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate, având în vedere că reclamanta prin acţiune arată că faptele culpabile reţinute de instanţa de judecată prin hotărârea de reziliere a contractelor de concesiune şi întrucât în egală măsură cu dispozitivul, intră în autoritate de lucru judecat considerentele necesare ale hotărârii, cele care explică şi sprijină soluţia din dispozitiv, consideră ca neexistând identitate între persoana indicată (ANPA şi ARBDD) a fi săvârşit faptele ilicite reţinute, cauzatoare de prejudicii şi Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice.

- pe fondul cauzei, consideră că acordarea sumei în cuantum de 1.670.403,42 RON cu titlu de daune - interese, reprezentând prejudiciu efectiv, este neîntemeiată. Obligarea MMAP la achitarea contravalorii aproape integrală a acestora nu poate fi primită şi nici nu ar fi echitabilă, atâta vreme cât reclamanta rămâne proprietara bunurilor achiziţionate (neexistând o diminuare a patrimoniului acesteia) şi totodată sumele achitate cu titlu de despăgubiri ar presupune că reclamanta se va îmbogăţi fără justă cauză.

- referitor la beneficiul nerealizat se arată că la calcularea sumei de 46.231.996,71 RON s-au avut în vedere cantităţi ipotetice de peşte ce urma să fie obţinut în decursul unui an, prin desfăşurarea activităţii sale comerciale. Însă obţinerea unui profit ca urmare a derulării activităţii economice nu reprezintă o certitudine. Beneficiul realizat este definit ca fiind sporul patrimonial pe care l-ar fi obţinut creditorul, în condiţiile obişnuite ale circuitului civil, dacă debitorul ar fi executat întocmai în natură şi la timp obligaţiile la care s-a îndatorat prin voinţa sa.

Recurenta Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării a arătat, în esenţă, următoarele:

- în anul 2009 când a devenit administrator al resursei piscicole, faptele culpabile reţinute în sentinţă se produseseră, iar procesul era pe rol, având ca obiect rezilierea contractelor de concesiune, drept urmare, nu poate fi reţinută în sarcina sa vreun act de vinovăţie.

- suma pretinsă de reclamantă nu este o pierdere efectivă ca urmare a rezilierii contractelor, întrucât au fost introduse în capitolul "pierderi" foarte multe cheltuieli aferente unor bunuri care au rămas în proprietatea şi posesia sa, putându-le exploata sau valorifica: bărci, autovehicule, echipamente.

- cum reclamanta a încetat la un moment dat să mai plătească această redevenţă, nu se mai afla în situaţia de a mai putea cere dreptul de a mai exploata resursa piscicolă, deci nici drepturi băneşti.

- calculul reclamantei privind beneficiul nerealizat a avut în vedere cote maxime ale plafoanelor de pescuit şi nu se raportează la cantităţile efectiv pescuite şi raportate şi nu a avut în vedere cheltuielile (corespunzătoare venitului) pe care le-ar fi făcut pentru exploatarea şi valorificarea resursei piscicole cum sunt cele de personal, de exploatare, de repopulare, de autorizare, etc.

4. Apărările intimatei

Prin întâmpinările depuse la dosar, intimata a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate şi obligarea recurentelor la plata cheltuielilor de judecată, arătând că:

- analizând succesiunea evenimentelor juridice prin prisma legitimării procesuale, în mod corect instanţa de fond a reţinut calitatea procesuală pasivă a contractantului respectiv Ministerul Mediului şi ARBDD.

- mergând pe raţionamentul vădit greşit al recurentei, se precizează că instituţia îmbogăţirii fără justă cauză nu îşi poate regăsi incidenţa în prezenta cauză atât din perspectiva faptului că bunurile nu pot fi exploatate decât în raport de un contract de concesiune.

- din expertiza piscicolă reies cantităţi de peşte reale, nu ipotetice, care puteau fi capturate legal în baza contractului, iar expertiza contabilă demonstrează fără dubii profitul nerealizat care ar fi putut fi parţial reinvestit şi ar fi putut dezvolta zona concesionată.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând sentinţa recurată prin prisma criticilor formulate, a probelor administrate, a dispoziţiilor legale ce au incidenţă în cauză, precum şi sub toate aspectele conform art. 304<SUP>1</SUP> C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Motivele de recurs invocate şi criticile formulate vor fi analizate în conformitate cu dispoziţiile C. proc. civ. de la 1865 având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost formulată la data de 4 iunie 2012 înainte de intrarea în vigoare a noului C. proc. civ.

Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. are în vedere faptul că hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii. În ambele cazuri este avută în vedere, ca regulă, încălcarea legii de drept material.

În doctrină s-a arătat că hotărârea este lipsită de temei legal, atunci când din modul în care este redactată hotărârea nu se poate determina dacă legea a fost sau nu corect aplicată, ceea ce înseamnă că lipsa de temei legal nu trebuie confundată cu încălcarea legii sau cu nemotivarea, precum şi că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicare greşită a legii, atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, fie le-aplicat greşit. În cauza de faţă aceste motive sunt aplicabile, după cum vom arăta în continuare.

Astfel, este de necontestat faptul că prin sentinţa civilă nr. 3089 din 20 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, definitivă şi irevocabilă, s-a admis acţiunea reclamantei, s-a dispus rezilierea contractelor de concesiune nr. 2980/ARBDD din 31 ianuarie 2003, 2981/ARBDD din 31 ianuarie 2003 şi 2982/ARBDD din 31 ianuarie 2003 şi a obligat pârâţii la primirea zonelor concesionate şi a documentaţiei tehnice referitoare la obiectul concesiunii, reţinându-se culpa concedenţilor în desfăşurarea acestor raporturi contractuale.

De asemenea, se constată că indiferent de schimbarea denumirii sau a formei de organizare, instituţiile ce au fost parte în contractele de concesiune păstrează calitatea procesuală şi în prezenta cauză.

Pe fondul cauzei deduse judecăţii, se reţine că dispoziţiile art. 1084 - 1086 C. civ. (forma în vigoare la momentul încheierii contractelor de concesiune) stabilesc principiile în conformitate cu care urmează a se face evaluarea despăgubirilor de către instanţă.

Unul dintre aceste principii este acela că prejudiciul suferit de creditor datorită neexecutării, executării cu întârziere sau necorespunzătoare a obligaţiei trebuie să cuprindă pierderea efectiv suferită (damnum emergens) şi câştigul pe care creditorul nu l-a putut realiza (lucrum cessans).

Or, în raportul de expertiză contabilă C. se arată:

"faţă de pierderea din investiţia nerecuperată în sumă de 1.670.403,42 RON, expertiza reţine că aceasta nu poate fi pretinsă în condiţiile în care are de încasat şi beneficiu nerealizat ori beneficiul stabilit la obiectivul nr. 3 nu este influenţat de valoarea investiţiilor" (pag. 78, vol. II, dos. fond).

Este adevărat că prin răspunsul la obiecţiuni, expertul contabil explică această afirmaţie, însă prima instanţă acordă reclamantei integral suma de 1.670.403,42 RON cu titlu de prejudiciu efectiv suferit fără a face o analiză corespunzătoare a prevederilor contractuale ce au stat la baza raporturilor dintre părţi (cap. 7 pct. 3 şi cap. 8 din contractele de concesiune) .

Se poate constata din probele administrate că aceste investiţii nerecuperate constau din studiu de evaluare a resurselor, lucrări de refacere a potenţialului piscicol, lucrări de curăţire gârle şi canale, pază şi supraveghere zonă, amenajare de puncte de colectare şi mijloace tehnice pentru pescuit.

Cum în considerarea principiului reparării integrale a prejudiciului instanţa a acordat şi beneficiul nerealizat, adică veniturile ce ar fi putut fi obţinute din derularea normală a raporturilor contractuale, Înalta Curte constată că prima instanţă nu a făcut o analiză completă, plecând de la clauzele contractuale, a necesităţii şi cuantumului sumei ce se impuse a fi acordată reclamantei - intimate cu titlu de pierdere efectiv suferită.

În aceste condiţii se impunea a fi analizată situaţia acestor investiţii în condiţiile în care contractele de concesiune se derulau până la finalizarea termenului pentru care au fost încheiate, întrucât dacă reclamanta obţine prin acest demers judiciar un venit mai mare decât ar fi obţinut din derularea contractelor de concesiune, suma în plus constituie o îmbogăţire fără justă cauză.

Pe de altă parte, la stabilirea cuantumului beneficiului realizat se impune a se avea în vedere redevenţele pe care reclamanta - intimată era obligată să le plătească concedentului, cheltuieli pentru exploatarea şi valorificarea resursei piscicole (de personal, de exploatare, de repopulare etc.).

Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 coroborat cu art. 313 din C. proc. civ., va admite recursurile declarate de pârâţii Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării şi Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor împotriva sentinţei nr. 4 din 08 ianuarie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Casarea cu trimitere corespunde unei nevoi reale de a se respecta principiile ce guvernează desfăşurarea procesului civil, cu referire directă la principiul contradictorialităţii şi totodată este impusă de necesitatea aplicării efective, iar nu doar formale, a dreptului părţilor la dublul grad de jurisdicţie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de pârâţii Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării şi Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor împotriva sentinţei nr. 4 din 08 ianuarie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 noiembrie 2016.