Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3136/2016 AI generated

Recovery of EU rural development funding due to artificial creation of eligibility conditions and failure to maintain project assets

Case Number Decizia nr. 3136/2016
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant’s appeal as unfounded, thereby upholding the lower court’s decision to reject the action and validating the administrative acts that established a budgetary claim. The dispute centered on the annulment of an inspection report and a subsequent decision by a rural development authority to recover non-reimbursable funding awarded for a project involving the purchase of agricultural machinery and artisanal equipment. The material facts established that the beneficiary had artificially created conditions for selection, failed to justify the necessity of specific artisanal machines, did not honor raw material purchase contracts, and substituted machinery without authorization, constituting irregularities. The court applied O.U.G. No. 66/2011, specifically Article 2 regarding the definition of irregularities, and the funding contract clauses, determining that the beneficiary’s failures resulted in unjustified advantages and breach of eligibility criteria, thus mandating the full recovery of the financial support and confirming the legality of the administrative recovery measures.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 493 alin. (7) C. proc. civ, art. 969 din C. civ, art. 496 alin. (1) C. proc. civ; Recovery of EU rural development funding due to artificial creation of eligibility conditions and failure to maintain project assets: declarat în raport de motivele invocate, Curtea îl apreciază pentru următoarele considerente ca nefondat, în cauză fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Keywords

AI generated
asset recovery rural development project funding financial support action for annulment non-administrative dispute

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Obiectul cererii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 19.11.2013 reclamanta S.C. A. S.R.L. Galaţi a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Centrul Regional de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit 3 Sud Muntenia şi Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, încheiat la data de 05.08.2013 de către Centrul Regional de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit 3 Sud Muntenia, privind proiectul "Achiziţii de utilaje şi echipamente pentru servicii de mecanizare şi dezvoltare a activităţilor meşteşugăreşti în spaţiul rural", şi anularea Deciziei nr. 33681 din 18 octombrie 2013, emisă de către pârâta Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, prin care a fost respinsă contestaţia introdusă de pe calea procedurii prealabile.

Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 177 din data de 19.09.2014, Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca nefondată, contestaţia formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L, în contradictoriu cu pârâţii Centrul Regional de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit 3 Sud Muntenia şi Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit.

Recursul

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond, reclamanta S.C. A. S.R.L. a formulat recurs, criticând soluţia instanţei de fond ca fiind netemeinică şi nelegală, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii introductive, în sensul anulării actelor administrativ - fiscale contestate.

Motivele de recurs se încadrează în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. invocându-se greşita aplicare a dispoziţiilor O.U.G. nr. 66/2011 în legătură cu interpretarea clauzelor contractului de finanţare din 9.06.2010 fapt care a determinat pronunţarea unei soluţii nelegale şi netemeinice.

Contrar instanţei de fond, din situaţia de fapt, expusă în procesul-verbal contestat, nu rezultă că reclamanta ar fi adus modificări substanţiale proiectului ori că autorităţile contractante ar fi pus în vedere remedierea vreunei deficienţe identificate, iar societatea reclamanta nu ar fi procedat la remedierea lor, în maximum 30 de zile de la somare.

De asemenea, în contradicţie cu cele reţinute de către instanţa de fond, nu sunt incidente dispoziţiile art. 5 alin. (3) din Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1975/2006 privind normele de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului, deoarece societatea reclamanta nu a creat, în mod artificial, condiţiile necesare pentru a beneficia de plăţile autorităţii contractante, ci, dimpotrivă, a urmărit realizarea tuturor cerinţelor autorităţii contractante, potrivit scopul economic-social pentru care au fost instituite.

În cadrul recursului recurenta invocă aspecte de fapt care privesc utilajul agricol despre care s-a reţinut greşit în opinia recurentei că a fost înlocuit şi nu a fost găsit la locul investigaţiei.

În ceea ce priveşte reţinerea împrejurărilor că nu s-ar fi demonstrat în cauză necesitatea achiziţionării rindelelor electrice, neprezentarea exemplarului original al dosarului de achiziţie şi crearea artificială a condiţiilor pentru obţinerea punctajului reclamanta-recurentă arată că în parte nu are o culpă proprie pentru neexecutarea contractelor de achiziţie de materie primă şi că în concret nu au existat nereguli obiectivele finanţate fiind folosite scopului destinat menţionat în contractul de finanţare.

La dosar intimata-pârâtă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Prin încheierea din 26.04.2016 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis în principiu recursul conform art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

Analizând recursul declarat în raport de motivele invocate, Curtea îl apreciază pentru următoarele considerente ca nefondat, în cauză fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Soluţia de respingere a acţiunii este temeinică şi legală, prima instanţă apreciind corect asupra unor nereguli din executarea contractului de finanţare, nereguli care se încadrează în dispoziţiile art. 2(1) din O.U.G. nr. 66/2011 şi care au determinat încheierea procesului-verbal de constatare din 8.08.2013 şi recuperarea sprijinului nerambursabil acordat.

Din actele dosarului rezultă următoarea situaţie de fapt avută în vedere, că între Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit şi S.C. A. S. R.L., la data de 09.06.2010 a fost încheiat Contractul de Finanţare x. Obiectul contractului îl reprezintă acordarea unei finanţări nerambursabile de către Autoritatea Contractantă pentru implementarea proiectului cu titlul " Achiziţii de utilaje şi echipamente pentru servicii de mecanizare şi dezvoltare a activităţilor meşteşugăreşti în spaţiul rural".

Proiectul "Achiziţii de utilaje şi echipamente pentru servicii de mecanizare şi dezvoltare a activităţilor meşteşugăreşti în spaţiul rural" a vizat 2 componente:

1. Achiziţionarea unei combine, echipament de recoltat floarea soarelui şi echipament de recoltat porumb în vederea prestării de servicii agricole - CAEN 0161.

2. Activitatea de meşteşugărit şi artizanat, pentru care se propune achiziţionare a 3 rindele - CAEN -1629, 3299.

Investiţia a fost realizată în scopul atingerii următoarelor obiective principale:

- Crearea şi menţinerea locurilor de muncă în spaţiul rural;

- Crearea şi diversificarea serviciilor pentru populaţia rurală prestate de către micro-întreprinderi;

- Creşterea valorii adăugate în activităţile non-agricole;

- Încurajarea activităţilor meşteşugăreşti;

- Încurajarea iniţiativelor de afaceri promovate în special de către tineri şi femei.

Contractul de finanţare a fost încheiat în data de 09.06.2010, valoarea totală eligibilă fiind de 1.217.961 RON, iar valoarea maximă a finanţării nerambursabile fiind în sumă de 852.572 RON, reprezentând maxim 70% din valoarea totală eligibilă a Proiectului.

Pe durata derulării contractului S.C. A. S.R.L. a solicitat amendarea contractului de finanţare fiind încheiate în acest sens şapte acte adiţionale.

Investiţia realizată prin FEADR a fost plătită, conform documentelor anexate în dosarele cererilor de plată, suma nerambursabilă plătită de APDRP fiind de 823.440,64 RON echivalentul a 181.362,61 euro, plată efectuată în data de 15.11.2012.

Conform angajamentelor făcute în Cererea de Finanţare şi în Memoriul justificativ, activitatea de meşteşugărit viza fabricarea de coşuri din răchită şi stuf însă, în cadrul memoriului justificativ nu este descrisa etapa de realizare a coşurilor (fluxul tehnologic), nu reiese utilitatea şi necesitatea achiziţionării rindelelor electrice în raport cu activitatea descrisă. Fără o descriere amănunţită a procesului de fabricare a coşurilor, ţinând cont că aceasta este o activitate efectuată în parte manual, nu se poate stabili necesitatea şi rolul rindelelor electrice în procesul de producţie. În condiţiile date, achiziţia rindelelor electrice devine neeligibilă în raport cu activitatea prestată (6.702 RON val. neeligibilă.).

În cadrul proiectului beneficiarul a prezentat contracte de achiziţie materie primă (răchită şi stuf) şi desfacere produs finit (coşuri răchită), pe baza cărora s-au fundamentat valorile înscrise în cadrul anexelor financiare. Având în vedere caracterul neeligibil al cheltuielilor care vizau achiziţia rindelelor electrice, în cadrul calculului economic nu se pot cuantifica veniturile realizate din activitatea de meşteşugărit. Aşa cum reiese din anexele financiare, veniturile realizate din activitatea meşteşugăreasca, reprezintă aproximativ 50% din total venituri realizate anual de către societate. Activitatea de meşteşugărit prevăzută în cadrul proiectului, este nesusţinută prin descrierea oferită în cadrul memoriului justificativ, a fost introdusă în cadrul proiectului pentru a crea condiţiile obţinerii de punctaj superior, condiţie artificial creată pentru selecţia proiectului, astfel cum relevă verificările făcute pe teren.

La vizita în teren a reieşit că nu au fost onorate contractele de achiziţie materie primă, activitatea de meşteşugărit nu exista şi nu existau persoane angajate, calificate în fabricarea coşurilor. Datele prezentate în cadrul anexelor financiare au fost prevăzute artificial, fără susţinere în realitate. Investiţiile pentru activitatea de meşteşugărit nu sunt relevante în raport cu etapele de producţie specifice activităţii.

Solicitantul a luat în calcul angajarea a 8 persoane, nejustificat în raport cu utilajele şi echipamentele agricole achiziţionate. De asemenea, nu este precizat rolul celor 8 persoane nou angajate. Din documentele anexate (contract achiziţie răchită şi stuf nr. 5 din 25 noiembrie 2009), nu reiese că beneficiarul desfăşura activitatea de meşteşugărit. Achiziţia propusă pentru activitatea de meşteşugărit, nu se justifică prin prisma fluxului de producţie. În condiţiile date, nu se poate lua în calcul activitatea de meşteşugărit, aceasta fiind neeligibilă pe baza datelor din memoriul justificativ.

Totodată, în urma controlului s-a stabilit că nu sunt respectate cerinţele pentru criteriile de selecţie S2 (proiecte care prin activitatea propusă creează mai mult de un loc de muncă la 25000 euro investiţi) şi S3 (proiecte care promovează activităţi meşteşugăreşti, de artizanat). Punctajul proiectului ar fi trebuit să fie mai mic cu 40 de puncte. Astfel, luând în considerare cele mai sus menţionate, punctajul final trebuia să fie de 60 de puncte. Conform raportului de selecţie Sesiunea nr. 4/noiembrie decembrie 2009, ultimul proiect selectat a întrunit 80 puncte, deci proiectul "Achiziţii de utilaje şi echipamente pentru servicii de mecanizare şi dezvoltare a activităţilor meşteşugăreşti în spaţiul rural" depus de S.C. A. S.R.L. nu ar fi fost selectat.

La verificarea dosarelor de achiziţii (exemplarele depuse la OJPDRP în copie şi exemplarele originale aflate la beneficiar) s-a constatat că beneficiarul nu a prezentat echipei de control exemplarul original al dosarului de achiziţii pentru maşini de rindeluit (3.buc), specificând faptul că nu-l găseşte. Acest lucru duce la anularea licitaţiei pentru achiziţionarea maşinilor de rindeluit.

La vizita pe teren din data de 16.05.2013, s-a constatat înlocuirea Hederului de recoltat porumb Model x cu seria nr. x cu heder model Olimac tip Drago seria y. Beneficiarul a prezentat un proces-verbal de recepţie şi punere în funcţiune din 15.09.2012 făcut anterior vizitei experţilor SVCP pe teren efectuată în data de 15.10.2012. În raportul experţilor este menţionat utilajul Hederului de recoltat porumb Model x cu seria nr. x. Beneficiarul nu a informat APDRP de înlocuirea utilajului.

Totodată, utilajul Combina cu seria YBG 006985 nu a fost găsit la locul investiţiei, acesta aflându-se staţionat în alt loc, întrucât la sediu societăţii nu se putea intra cu acesta din cauza dimensiunii. De asemenea una dintre maşinile de rindeluit nu avea serie.

Prin urmare, s-a constatat că nu s-a menţinut eligibilitatea proiectului - "Achiziţie de utilaje pentru activităţi auxiliare producţiei vegetale la S.C. A. S.R.L, jud. Neamţ", finanţat prin FEADR, dat fiind nerespectarea Criteriului de Selecţie "S.2 - Proiectele care prin activitatea propusă creează mai mult de un loc de muncă la 25.000 euro investiţi în funcţie de tipul solicitantului" şi a procedat la rezilierea contractului de finanţare şi recuperarea ajutorului financiar nerambursabil acordat prin Contractul de Finanţare x.

În mod corect prima instanţă a apreciat că recurenta-reclamantă, în calitate de beneficiar, a încălcat dispoziţii speciale din contractul de finanţare şi în cauză sunt îndeplinite condiţiile existenţei unor nereguli în sensul dispoziţiilor O.U.G. nr. 66/2011. Astfel, conform prevederilor contractului de finanţare din 9.06.2010:

Art. 3 - Obligaţii din Anexa I la Contractul de finanţare

Art. 13 alin. (1) Beneficiarul se obligă să respecte pe toata durata contractului, criteriile de eligibilitate şi de selecţie înscrise în cererea de finanţare. De asemenea, pe o perioadă de 5 ani de la ultima plată efectuată de Agenţie, Beneficiarul se obligă să nu modifice substanţial proiectul. Modificările substanţiale sunt acelea care afectează condiţiile de implementare, care pot rezulta dintr-o schimbare în natura proprietăţii, a amplasamentului, a unor elemente iniţiale caracteristice proiectului, etc.

Dacă APDRP constată că obiectivele finanţate nu sunt folosite conform scopului destinat sau în cazul în care acestea au fost vândute sau închiriate pe o perioada de 5 ani după finalizarea proiectului (data ultimei plăţi) îşi rezervă dreptul de a recupera sprijinul acordat.

- Criteriului de Selecţie "S.2 - Proiectele care prin activitatea propusă creează mai mult de un loc de muncă la 25.000 euro investiţi în funcţie de tipul solicitantului".

- Anexa IV - INSTRUCŢIUNI PRIVIND ACHIZIŢIILE PUBLICE PENTRU BENEFICIARII PNDR- 4.3 ADJUDECAREA CONTRACTELOR DE ACHIZIŢII:" Ofertele primite vor fi considerate conforme dacă sunt compatibile din punct de vedere al performantelor şi parametrilor tehnici din caietele de sarcini, proiectul tehnic şi cererea de oferte, al obiectului acestora şi al valorii.

Ofertele trebuie defalcate pe componentele şi preturile acestora. Ofertele trebuie să fie verificabile din punct de vedere al emitentului şi al conţinutului".

Totodată speţei de faţă îi sunt aplicabile şi următoarele prevederi:

art. 5 alin. (2) din contractul cadru "(...) Autorizarea cererilor de plată poate fi invalidată ulterior prin constatarea de nereguli."

Art. 7 "[Anexele] sunt anexate la prezentul Contract şi sunt parte integrantă a acestuia, având aceeaşi forţă juridică."

Art. 8 din contractul cadru "art. 8 alin. (1) Prezentul contract obligă părţile să respecte întocmai şi cu bună credinţă fiecare dispoziţie a acestuia în conformitate cu principiul obligativităţii contractului între părţile contractante în temeiul art. 969 din C. civ. şi reglementarilor în vigoare."

Art. 11 alin. (3) din Anexa nr. 1 "În cazul constatării unei nereguli cu privire la încheierea ori executarea Contractului (...), precum şi în situaţia în care Autoritatea Contractantă constată că cele declarate pe proprie răspundere de beneficiar, prin reprezentanţii săi, nu corespund realităţii sau documentele/autorizaţiile/avizele depuse în vederea obţinerii finanţării nerambursabile sunt constatate ca fiind neadevărate/false/incomplete/expirate/inexacte/nu corespund realităţii, Autoritatea Contractantă poate suspenda sau înceta valabilitatea Contractului, de plin drept (...). În aceste cazuri, beneficiarul va restitui integral sumele primite ca finanţare nerambursabilă, împreună cu dobânzi şi penalităţi în procentul stabilit conform dispoziţiilor legale în vigoare, în conformitate cu prevederile art. 17 din prezenta Anexă."

- art. 17 alin. (1) din Anexa nr. 1 "Prin neregulă în accepţiunea prezentului contract se înţelege orice abatere de la legalitate, regularitate şi conformitate, precum şi orice nerespectare a prevederilor memorandumurilor de finanţare, acordurilor de finanţare (...), precum şi a prevederilor contractului de finanţare, caz în care cheltuiala este neeligibilă şi are ca efect obţinerea unor avantaje nejustificate şi, în acelaşi timp, prejudicierea bugetului general al CE sau a bugetelor administrate de acestea ori în numele lor şi a bugetului naţional."

- art. 17 alin. (4) "în cazul înregistrării unei nereguli definite la art. 1, beneficiarul va restitui (...) integral valoarea finanţării necuvenite primite din partea Autorităţii Contractante (...)"

În plus dispoziţiile O.U.G. nr. 66/2011, cu modificările şi completările ulterioare dispun potrivit art. 2 alin. (1) că neregula reprezintă "orice abatere de la legalitate, regularitate şi conformitate în raport cu dispoziţiile naţionale şi/sau europene, precum şi cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziţii, ce rezultă dintr-o acţiune sau inacţiune a beneficiarului ori a autorităţii cu competenţe în gestionarea fondurilor europene, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaţionali şi/sau fondurile publice naţionale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit."

Totodată, O.U.G. nr. 66/2011 la art. 26 dispune că "În cazul în care, pe parcursul perioadei de monitorizare, autoritatea cu competenţe în gestionarea fondurilor europene sesizează că proiectul nu respectă cerinţele de durabilitate/sustenabilitate prevăzute de reglementările aplicabile se va proceda la întocmirea de procese-verbale de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, prin aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 20 şi 21, în scopul recuperării creanţei bugetare rezultate din nereguli, cu excepţia cazurilor în care regulile stabilite de donatorul public internaţional prevăd altfel."

În mod evident, beneficiarul a avut cunoştinţă despre aplicarea legislaţiei în materia acordării fondurilor europene nerambursabile încă de la momentul întocmiri» cererii de finanţare prin Ghidul Solicitantului pentru măsura 312, ghid pus la dispoziţia potenţialilor beneficiari.

Toate aceste neregularităţi au fost consemnate în Procesul-verbal de constatare înregistrat la A.P.D.R.P. sub nr. 25.119 din 08 august 2013, întocmit în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 66/2011 şi ale H.G. nr. 875/2011 prin care s-a constituit în sarcina reclamantei un debit în cuantum de 823.440,64 RON.

Susţinerile din motivele de recurs nu pot fi reţinute, ele fiind înlăturate motivat şi de instanţa de fond şi care privesc aspecte de fapt care nu sunt de natură a infirma legalitatea soluţiei recurate în condiţiile în care s-a constatat corect că neregulile au existat la data controlului, nereguli prin care s-au creat condiţii artificiale pentru obţinerea sprijinului financiar nerambursabil.

Faţă de cele expuse mai sus, Curtea, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat menţinând ca legală şi temeinică sentinţa pronunţată de instanţa de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 177 din 19 septembrie 2014 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 noiembrie 2016.