Reversal of suspension order for police training cost reimbursement due to lack of well-justified case

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2/2014, reclamanta A. a chemat în judecată pârâţii Ministerul Afacerilor Interne, Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Academia de Poliţie solicitând instanţei: sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 şi art. 4 din O.U.G. nr. 65/2013, pentru stabilirea unor măsuri privind încadrarea absolvenţilor Academiei de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza", promoţia 2013, publicată în M.O. cu nr. 386 din 28 iunie 2013; anularea dispoziţiilor art. 3 alin. (2) şi art. 6 alin. (1) şi alin. (2) lit. i) din Instrucţiunile M.A.I. nr. 114/2013, privind răspunderea materială a personalului pentru pagubele produse Ministerului Afacerilor Interne, act administrativ publicat în Monitorul Oficial nr. 469 din date 29.07.2013; anularea deciziei de imputare nr. 581523 din 14.02.2014, emisă de Inspectoratul General al Poliţiei Române; anularea hotărârii nr. 582909 din 09.04.2014, a Comisiei de soluţionare a contestaţiilor din cadrul I.G.P.R.; anularea hotărârii nr. 69 din 27.06.2014 a Comisiei de jurisdicţie a imputaţiilor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne; anularea în parte a O.M.A.I. nr. 11/5291 din 12.12.2013, emis de ministrul Afacerilor Interne, în sensul eliminării dispoziţiei de restituire a cheltuielilor efectuate cu pregătirea profesională în cadrul Academiei de Poliţie Alexandru Ioan Cuza, proporţional cu perioada rămasă până la 10 ani, potrivit angajamentului încheiat (cu menţinerea dispoziţiei de încetare a raporturilor de serviciu cu MAI începând cu data de 12.12.2013).

În subsidiar, în cazul respingerii acestor capete de cerere, a solicitat să i se scadă din suma imputată sumele aferente perioadelor în care nu s-a aflat efectiv în cadrul Academiei de Poliţie.

De asemenea, reclamanta a solicitat suspendarea punerii în executare a deciziei de imputare nr. 581523 din 14.02.2014, emisă de I.G.P.R., până la soluţionarea definitivă a cauzei şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând contravaloarea taxei judiciare de timbru.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin încheierea din 14.05.2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Academiei de Poliţie în ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect suspendarea executării deciziei de imputare nr. 581523 din 14 februarie 2014, emisă de Inspectoratul General al Poliţiei Române.

S-a respins cererea de suspendare a executării deciziei de imputare, formulată în contradictoriu cu pârâta Academia de Poliţie, pentru lipsa calităţii procesuale pasive.

S-a admis cererea de suspendare a executării deciziei de imputare, formulată în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Afacerilor Interne şi Inspectoratul General al Poliţiei Române şi a fost suspendată executarea deciziei de imputare nr. 581523 din 14 februarie 2014, emisă de Inspectoratul General al Poliţiei Române, până la soluţionarea definitivă a cauzei.

S-a admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 şi art. 4 din O.U.G. nr. 65/2013 şi s-a dispus înaintarea cererii de sesizare Curţii Constituţionale, în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate.

A fost suspendată judecata cauzei până la soluţionarea definitivă a dosar nr. x/2015 înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

3. Cererea de recurs

Împotriva acestei încheieri, pârâţii Ministerul Afacerilor Interne şi Inspectoratul General al Poliţiei Române au formulat recurs, în drept, cererile de recurs fiind întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 4 şi 8 din C. proc. civ. (cererea formulată de Ministerul Afacerilor Interne) şi, respectiv, pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (cererea formulată de Inspectoratul General al Poliţiei Române).

3.1 În motivarea cererii de recurs, pârâtul Ministerul Afacerilor Interne a arătat că, în raport cu obiectul acţiunii, temeiul de drept invocat în susţinerea cererii şi persoanele chemate să răspundă în faţa instanţei de judecată, aflându-se în situaţia în care se solicită anularea/suspendarea unui act administrativ emis o autoritate publică, este evident că într-un astfel de litigiu calitate procesuală pasivă nu poate avea decât persoana juridică care a emis actul respectiv, în speţă aceasta fiind Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Deşi în motivarea cererii de suspendare intimata-reclamantă nu a făcut dovada îndeplinirii cumulative a celor două condiţii, în sensul dat acestora de lege, nu a arătat în concret care ar fi situaţia care să justifice luarea unei astfel de măsuri şi nici dreptul individual sau general ameninţat prin actul administrativ atacat şi, mai mult decât atât, nu a demonstrat iminenţa producerii vreunei pagube, în mod direct sau indirect, instanţa de fond, cu evidenta încălcare a dispoziţiilor legale anterior enunţate, a apreciat că este datoare să facă ea însăşi acest lucru pentru intimata-reclamantă.

Astfel, sub aspectul condiţiei cazului bine justificat, intimata- reclamantă nici măcar nu a făcut vorbire de eventuale argumente solide menite să răstoarne prezumţia de legalitate de care se bucură actul administrativ, ci a expus o situaţie de fapt apreciind că punerea în executare a deciziei de imputare va crea "un dezechilibru major în ceea ce priveşte nivelul meu de trai".

Or, în acest context, chiar dacă aspectele ce ţin de legalitatea actului administrativ nu fac obiectul cercetării atunci când se solicită suspendarea executării unui act administrativ, acestea trebuie cel puţin indicate punctual, în caz contrar neputând fi considerate îndeplinite condiţiile necesare solicitării suspendării, întrucât un act emis în perfectă concordanţă cu prevederile legii, asupra căruia nu poate plana vreo suspiciune de neconformitate, nu poate aduce prejudicii vreunei persoane.

Referitor la hotărârea CNCD nr. 746 din 17 decembrie 2014 la care instanţa de fond a făcut referire, a menţionat că a supus cenzurii instanţei de contencios administrativ legalitatea punctelor 2 şi 3 din aceasta şi a punctului de vedere anexat hotărârii, neputându-se accepta că acest punct de vedere ar avea capacitatea de a produce o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate a actului administrativ a cărui suspendare a executării se solicită.

În ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiei pagubei iminente, susţine că motivarea instanţei de fond este cel puţin surprinzătoare.

Recurentul precizează că, în mod evident, suma imputată este de natură să diminueze veniturile intimatei-reclamante, însă acest aspect reprezintă însăşi raţiunea emiterii deciziei de imputare şi a actelor normative în temeiul cărora a fost emisă.

În acest context, a admite că decizia de imputare atacată a produs o pagubă, după cum în mod greşit a apreciat instanţa de fond, ar conduce la o concluzie care ar sfida orice raţiune juridică, prin prisma căreia s-ar putea aprecia că înseşi prevederile legale în temeiul cărora actul administrativ atacat a fost emis ar fi, prin conţinutul lor, viciate.

Aşadar, decizia de imputare determină "o pagubă" doar la nivelul percepţiei subiective a intimatei-reclamante (preluată ca atare de instanţa de fond) care, în aceste împrejurări, este obligată să plătească din veniturile proprii suma stabilită ca prejudiciu în bugetul instituţiei, situaţie care poate să nu corespundă intereselor personale ale persoanei vizate, dar care garantează stabilitatea şi securitatea integrităţii drepturilor instituţiei al cărei buget a fost prejudiciat.

Cu privire la caracterul iminent al aşa-zisei pagube precizează că, potrivit practicii judiciare şi a doctrinei în materie, o astfel de condiţie se consideră a fi îndeplinită doar în momentul în care consecinţele "pagubei" nu ar putea fi înlăturate prin nicio măsură, aspect care, în mod evident, nu corespunde situaţiei de faţă.

S-a mai arătat în cererea de recurs că decizia de imputare, ca titlu executoriu, atunci când creanţa pe care o exprimă ajunge la scadenţă, poate fi supusă unei proceduri speciale de suspendare, pe calea dreptului comun, respectiv a contestaţiei la executare, în condiţiile prevăzute de C. proc. civ., procedură pe care chiar intimata-reclamantă menţionează că a demarat-o deja.

3.2 În motivarea cererii de recurs, pârâtul Inspectoratul General al Poliţiei Române a arătat că nu sunt întrunite cumulativ condiţiile impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea executării actului administrativ.

În ce priveşte condiţia cazului bine justificat, a susţinut că nu există indicii temeinice legate de starea de fapt şi de drept care să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actelor administrative atacate, conform art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004.

Recurentul a prezentat situaţia de fapt şi a susţinut că, în mod greşit, instanţa de fond a dispus suspendarea executării deciziei de imputare nr. 581523 din 14.02.2014, deoarece instituţia nu a făcut altceva decât să pună în aplicare prevederile legale în vigoare la momentul încetării raporturilor de serviciu ale reclamantei cu Poliţia Română.

Deşi Curtea reţine că unul dintre argumentele cererii de suspendare a executării deciziei de imputare, ca şi o parte dintre motivele acţiunii privind nelegalitatea actelor care au stat la baza emiterii acestei decizii, se întemeiază pe existenţa unei situaţii de discriminare, invocată de reclamantă, opinia recurentului este aceea că presupusa situaţie de discriminare nu putea conduce la anularea unei decizii de imputare emisă cu respectarea legii.

Chiar dacă reclamanta se consideră discriminată faţă de absolvenţii Academiei de Poliţie "Alexandru loan Cuza", promoţia 2013, care au avut posibilitatea de a fi exoneraţi de la plata cheltuielilor prevăzute de angajamentele încheiate potrivit legii, în cazul în care ar fi solicitat încetarea raporturilor juridice avute cu Ministerul Afacerilor Interne în perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 65/2013 şi data de 30 noiembrie 2013, prevederile acestei ordonanţe nu îi sunt aplicabile.

Prevederile O.U.G. nr. 65/2103 sunt simple, concise şi nu lasă loc interpretărilor, astfel că, la momentul încetării raporturilor de serviciu, reclamanta nu se încadra în situaţiile de exonerare de la plata cheltuielilor prevăzute de angajamentele încheiate de ofiţerii de poliţie, reclamanta fiind absolventă a Academiei de Poliţie "Al. I. Cuza", promoţia 2010.

Dipoziţiile O.U.G. nr. 65/2013 s-au aplicat exclusiv absolvenţilor Academiei de Poliţie "Al. I. Cuza", promoţia 2013, pregătiţi pentru nevoile Ministerului Afacerilor Interne, adoptarea acestui act normativ fiind motivată de necesitatea asigurării fondurilor bugetare pentru încadrarea acestei promoţii, avându-se în vedere elemente care au vizat direct interesul public şi care au constituit o situaţie extraordinară a cărei reglementare nu a putut fi amânată, necesitând adoptarea de măsuri imediate.

Reglementări similare au fost prevăzute şi de art. 2 din O.U.G. nr. 54/2011 pentru stabilirea unor măsuri privind încadrarea în limita alocată cheltuielilor de personal din M.A.I. şi art. 2 din Legea nr. 234/2011 privind aprobarea O.U.G. nr. 54/2011.

O asemenea prevedere legală nu a fost instituită şi pentru perioada ulterioară datei de 30 noiembrie 2013.

În ceea ce priveşte poliţiştii care sunt admişi în magistratură şi, ulterior, sunt numiţi, potrivit normelor legale, în funcţii de judecător sau procuror, situaţia acestora reprezintă un caz diferit de încetare a raporturilor de serviciu care, potrivit art. 4 lit. c) din Ordinul M.A.I. nr. 1122/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice privind stabilirea cheltuielilor de întreţinere pe timpul şcolarizării, a cheltuielilor efectuate pe perioada cursurilor/programelor de specializare, perfecţionare, stagii de practică, în ţară şi străinătate şi modul de recuperare a acestora de la persoanele care nu-şi respectă angajamentele încheiate, nu constituie motiv imputabil poliţistului, de natură a atrage recuperarea cheltuielilor de şcolarizare.

Existenţa unei pagube iminente impune aprecierea condiţiei dintr-o dublă perspectivă: paguba, care trebuie să fie certă, actuală şi exigibilă (cunoscută sub toate aspectele), şi caracterul iminent al acesteia. Cu privire la certitudinea pagubei, susţine că lipsirea reclamantei de suma stabilită prin decizia de imputare nu este o măsură arbitrară, ci este consecinţa aplicării prevederilor legale.

Referitor la caracterul iminent, se apreciază, în dreptul comun, că se îndeplineşte o astfel de condiţie doar în momentul în care consecinţele pagubei nu pot fi înlăturate prin nicio măsură. Or, aşa cum dezvoltă reclamanta în cererea de suspendare, punerea în executare a deciziei de imputare a fost întreruptă prin contestaţia la executare formulată împotriva actelor de executare emise de către ANFP Dolj, la Judecătoria Craiova fiind înregistrat nr. de dosar nr. x/2014.

4. Apărările intimatei

Intimata reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate invocând, sub aspectul cazului bine justificat, punctul de vedere al CNCD anexat hotărârii CNCD nr. 746 din 17 decembrie 2014.

În privinţa condiţiei pagubei iminente a menţionat că obligarea sa la plata şcolarizărilor din Academia de Poliţie s-ar resimţi considerabil faţă de situaţia financiară actuală, fiind judecător stagiar, cu o indemnizaţie corespunzătoare unui debutant, care face naveta zilnic între Buzău şi Pogoanele, aceasta nefiindu-i decontată.

Recurentul pârât Ministerul Afacerilor Interne a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat admiterea recursului pentru motivele de fapt şi de drept menţionate în cererea de recurs.

II. Procedura de soluţionare a recursului

1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 24.02.2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 15.06.2017 completul de filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

2. Cu privire la fondul recursului

Analizând încheierea recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate, faţă de următoarele considerente:

În anul 2006, reclamanta a promovat examenul de admitere organizat de Academia de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza" şi a fost înmatriculată ca student al acestei unităţi de învăţământ din cadrul MAI, ocazie cu care a semnat angajamentul nr. 15555 din 28 august 2006 prin care se obliga ca, după absolvirea cursurilor de învăţământ, să îndeplinească serviciul în unităţile MAI pentru o perioadă de minim 10 ani, în caz contrar, asumându-şi obligaţia de a restitui cheltuielile efectuate de către Ministerul Afacerilor Interne.

După absolvire, reclamanta a fost repartizată la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Craiova - Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane, în funcţia de ofiţer debutant, prin Dispoziţia inspectorului general al Poliţiei Române nr. 3320 din 16 iulie 2010.

Prin raportul personal din data de 25.11.2013, reclamanta a solicitat, în temeiul art. 69 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 360/2002 şi art. 4 din O.G. nr. 65/2013, încetarea raporturilor de serviciu, cu exonerarea de la plata cheltuielilor efectuate cu pregătirea şi şcolarizarea sa în cadrul Academiei de Poliţie.

La data de 12.12.2013, reclamantei i-au încetat raporturile de serviciu cu instituţia, la cererea sa, în temeiul prevederilor art. 69 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 360/2002, fiindu-i echivalat gradul profesional, cu gradul militar de locotenent (r), specialitatea poliţie, cu obligativitatea restituirii cheltuielilor efectuate cu pregătirea sa, proporţional cu perioada rămasă până la 10 ani, potrivit angajamentului încheiat în acest sens.

Având în vedere că reclamanta este absolventă a Academiei de Poliţie "Al. I. Cuza", promoţia 2010, iar încetarea raporturilor de serviciu s-a realizat la cererea sa, au fost aplicate prevederile art. 70 din Legea nr. 360/2002, context în care s-a procedat la efectuarea cercetării administrative în vederea recuperării prejudiciului.

Urmare a constatării pagubei produse MAI, la nivelul I.G.P.R. s-a constituit o comisie în vederea cercetării administrative privind cheltuielile de şcolarizare datorate de reclamantă care, prin procesul-verbal nr. x.387 din 10 februarie 2014, a constatat că, prin încetarea raporturilor de serviciu, la cerere, reclamanta este vinovată de producerea unei pagube în cuantum de 19.930,92 RON, fiind emisă decizia de imputare nr. 581523 din 14.02.2014.

Împotriva acestei decizii reclamanta a formulat contestaţie, aceasta fiind soluţionată de către Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul I.G.P.R. care, prin Hotărârea nr. 582909 din 09.04.2014, s-a pronunţat în sensul respingerii ca neîntemeiate şi a menţinerii deciziei de imputare.

Ulterior, reclamanta a formulat contestaţie şi împotriva acestei hotărâri, Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor din cadrul M.A.I. respingând plângerea, prin hotărârea nr. 69 din 27 iunie 2014, şi menţinând dispoziţiile Deciziei de imputare nr. 581523 din 14.02.2014.

Instanţa de fond a suspendat executarea acestei decizii de imputare reţinând, în privinţa condiţiei cazului bine justificat, că prin petiţia nr. 6353 din 23 septembrie 2014, reclamanta a sesizat Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării arătând că, prin imputarea cheltuielilor de şcolarizare în mod diferenţiat absolvenţilor Academiei de Poliţie, promoţia 2013, care au demisionat ca urmare a admiterii la I.N.M. şi care au fost exoneraţi de la plata cheltuielilor de şcolarizare, se creează o situaţie discriminatorie, fiind încălcate prevederile art. 16 din Constituţia României şi prevederile Protocolului 12 adiţional la Convenţia Europeană de Drepturilor Omului privind interzicerea generală a discriminării, raportat la art. 11 şi 12 din Constituţia României.

Cu privire la excepţia de necompetenţă invocată de către C.N.C.D., din oficiu, petenta a solicitat emiterea unui punct de vedere, conform prevederilor art. 18 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000.

Prin hotărârea nr. 746 din 17 decembrie 2014, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a decis admiterea excepţiei de necompetenţă materială a C.N.C.D., admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a M.A.I. precum şi emiterea unui punct de vedere.

În cadrul punctului de vedere ataşat hotărârii nr. 746 din 17 decembrie 2014, emisă de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, se arată că, potrivit aprecierii Colegiului Director, "petenta se află în situaţie comparabilă cu absolvenţii promoţiei 2013 şi cu cei care au putut părăsi structurile M.A.I. în virtutea prevederilor O.U.G. nr. 54 din 21 iunie 2011. Totodată, petenta se află în situaţie comparabilă şi cu persoanele care au fost numite într-o funcţie publică (procurori), întrucât este auditor de justiţie, diferenţa constând doar în faptul că nu a fost numită ci a dat examen, ceea ce nu are relevanţă privind comparabilitatea situaţiei (imputarea cheltuielilor de şcolarizare). Cunoştinţele obţinute la Academia de Poliţie Alexandru Ioan Cuza urmează a fi valorificate de către petentă într-o funcţie publică (de procuror sau judecător), în interes public, astfel Statul Român nu a făcut inutil respectivele cheltuieli de şcolarizare."

În cadrul aceluiaşi punct de vedere, Colegiul director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării a constatat că, "în comparaţie cu persoanele numite într-o funcţie publică, există un anume criteriu: modul în care un ofiţer de poliţie poate deveni magistrat: prin numire sau prin examen." Un astfel de criteriu, a reţinut Colegiul director, se înscrie în categoria "precum şi orice alt criteriu", conform art. 2 alin. (1) al O.G. nr. 137/2000.

A apreciat Colegiul director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării că "imputarea cotei-părţi din cheltuielile de şcolarizare pentru petentă, devenit auditor de justiţie prin examen, comparativ cu cei numiţi în funcţia de procuror, reprezintă discriminare conform prevederilor art. 2 al O.G. nr. 137/2000" .

Curtea a reţinut că unul dintre argumentele cererii de suspendare a executării deciziei de imputare, ca şi o parte dintre motivele acţiunii privind nelegalitatea actelor care au stat la baza emiterii acestei decizii, se întemeiază pe existenţa unei situaţii de discriminare, invocată de către reclamantă.

Constatările din cuprinsul punctului de vedere sus-menţionat au capacitatea de a produce o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate a actului administrativ a cărui executare se solicită a fi suspendată.

În plus, conform informaţiilor de pe site-ul Curţii Constituţionale a României, pe rolul acesteia se află înregistrat dosarul nr. 877D/2015, în faza de raport, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a aceloraşi dispoziţii, invocată de reclamantul B..

Prin cererea ce face obiectul prezentei cauze, reclamanta a solicitat, la rândul său, sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 şi art. 4 din O.U.G. nr. 65/2013.

Examinarea legalităţii punctelor 2 şi 3 din hotărârea nr. 746 din 17 decembrie 2014, emisă de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi a punctului de vedere anexat acesteia face obiectul unei alte judecăţi.

Astfel cum rezultă din copia cererii înregistrate pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2/2015, Ministerul Afacerilor Interne a supus cenzurii instanţei de contencios administrativ legalitatea punctelor 2 şi 3 din hotărârea nr. 746 din 17 decembrie 2014 emisă de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi a punctului de vedere anexat.

Prin raportare la aspectele invocate anterior, Curtea reţine ca fiind îndeplinită prima condiţie a suspendării actului administrativ.

Referitor la îndeplinirea condiţiei privind paguba iminentă se arată în considerentele încheierii recurate că prin executarea sumei de 19.930,92 RON, stabilită prin decizia de imputare, i s-ar crea reclamantei un prejudiciu material viitor şi previzibil, de natură să-i afecteze grav nivelul de trai.

Astfel, conform adeverinţei nr. 5347 din 20 octombrie 2014, emisă de Institutul Naţional al Magistraturii, reclamanta beneficiază de o bursă având caracterul unei indemnizaţii lunare corespunzătoare funcţiei de judecător stagiar şi procuror stagiar.

În calitatea sa de auditor de justiţie, potrivit adeverinţei sus-menţionate, reclamanta a realizat, în perioada 1.07.2014-30.09.2014, un venit net în cuantum de 4517 RON. Aşadar, salariul mediu net lunar al acesteia, în perioada anterior precizată, a fost de 1.505 RON.

Astfel cum rezultă din graficul de rambursare depus la fila 84 din dosar, reclamanta a încheiat un contract de credit bancar, având obligaţia de a restitui lunar, până la data de 20.09.2017, suma de 778,55 RON, reprezentând rată credit şi dobânzi.

Aceste înscrisuri atestă caracterul previzibil al prejudiciului material ce i s-ar produce reclamantei prin executarea imediată a deciziei, suma imputată fiind una considerabilă.

Înalta Curte reţine că, potrivit art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

"Suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, şi prin cererea adresată instanţei competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanţa poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula odată cu acţiunea principală sau printr-o acţiune separată, până la soluţionarea acţiunii în fond."

Iar în conformitate cu prevederile alin. (2) al aceluiaşi text legal, "dispoziţiile art. 14 alin. (2)-(7) se aplică în mod corespunzător."

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond."

Sub aspectul cazului bine justificat, instanţa de control judiciar reţine că, prin sent. civ. nr. 2185 din 10 septembrie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul Ministerul Afacerilor Interne în contradictoriu cu pârâţii CNCD şi A., a anulat în parte Hotărârea nr. 746 din 17 decembrie 2014 emisă de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, în ceea ce priveşte punctele 2 şi 3 din dispozitiv, reţinând în considerentele sentinţei că nu există niciun text de lege care să permita Consiliului ca, în exercitarea rolul său de organ jurisdicţional, să emită opinii, puncte de vedere, păreri, recomandări, îndrumări, adrese de corespondenţă, etc.

Este adevărat că, potrivit art. 29 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, structura organizatorică şi celelalte atribuţii de funcţionare ale Consiliului şi ale Colegiului director vor fi reglementate prin ordin al preşedintelui Consiliului.

Trebuie observat însă, că delegarea de competenţă în legiferare vizează în exclusivitate "celelalte atribuţii de funcţionare ale Consiliului", adică altele decât cele care vizează îndeplinirea rolului jurisdictional, intepretare sustinută, dincolo de textul legal de mai sus, şi de faptul că O.G. nr. 137/2000 nu precizează care sunt modalităţile concrete în care Consiliul îşi va îndeplini celelalte roluri descrise mai sus (cu excepţia consultării celorlalte autoritati, prevazute de art. 20 alin. (2), în vederea elaborării şi aplicării de politici publice).

Ca atare, opiniile, recomandarile, punctele de vedere, îndrumarile etc., puteau face, într-adevar, obiectul de reglementare al unor ordine ale presedintelui Consiliului, dar numai ca forme concrete de îndeplinire a celorlaltor roluri atribuite de lege, nu şi a rolului jurisdicţional.

Va rezulta imediat că art. 79 din Ordinul presedintelui CNCD nr. 144/2008, potrivit caruia "Colegiul director, prin hotărârea adoptată, poate dispune includerea unei recomandări cu caracter de îndrumare, fără forţă juridică obligatorie, în vederea preîntâmpinării încălcării principiului nediscriminării" trebuie interpetat în sensul că recomandarea se poate emite numai în vederea exercitării celorlalte roluri stabilite de lege pentru Consiliu, nu însa şi a rolului jurisdicţional.

Distinct de cele desprinse din textele legale de mai sus, Curtea retine că emiterea de recomanăari, opinii, păreri, etc. este incompatibilă cu activitatea de jurisdicţie, al carei scop este constatarea sau realizarea unui drept sau a unui interes legitim periclitat de un raport juridic de conflict şi nu obţinerea unei opinii, şi care se finalizeaza prin pronunţarea unui act jurisdictional, de stabilire a adevarului, cu forţă obligatorie pentru părti, după o procedură contradictorie şi cu respectarea dreptului la aparare şi nu cu emiterea unui punct de vedere fără forţă obligatorie.

Concluzionand, Curtea retine că autoritatea pârâtă nu avea competenţa legală ca, prin hotararea pronunţată în urma exercitarii rolului sau jurisdictional, să dispuna emiterea unui punct de vedere, a unei opinii, recomandări, îndrumări, etc.

Având în vedere că instanţa a anulat parţial hotărârea CNCD reţinută de instanţa de fond în îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat, Înalta Curte apreciază că nu mai poate fi reţinută o îndoială serioasă în privinţa legalităţii deciziei ce formează obiectul prezentei cereri de chemare în judecată, în înţelesul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, astfel că această condiţie nu este îndeplinită în cauză.

Prezintă relevanţă sub acest aspect şi faptul că prima instanţă a reţinut existenţa unei îndoieli serioase asupra prezumţiei de legalitate a deciziei, în considerarea constatărilor din cuprinsul punctului de vedere al CNCD, sus menţionat. În plus, a constatat că pe rolul Curţii Constituţionale este înregistrată excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 1 şi art. 4 din O.U.G. 65/2013, invocată într-un alt litigiu, excepţie pe care şi reclamanta a înţeles să o invoce în prezenta cauză.

Rezultă, aşadar, că nu au fost avute în vedere de prima instanţă alte împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, pentru a concluziona în sensul existenţei cazului bine justificat.

Or, aşa cum s-a arătat, instanţa a dispus anularea parţială a hotărârii CNCD nr. 746 din 17 decembrie 2014 care, în opinia sa, nu avea competenţa legală ca, prin hotararea pronunţată în urma exercitarii rolului sau jurisdictional, să dispuna emiterea unui punct de vedere, a unei opinii, recomandări, îndrumări, iar excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 1 şi art. 4 din O.U.G. 65/2013, invocată de reclamantă, a fost respinsă ca inadmisibilă prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 815 din 24 noiembrie 2015 aflată în dosarul de recurs, la filele 69-74.

În consecinţă, nu mai pot fi reţinute în soluţionarea favorabilă a cererii de suspendare executare împrejurările menţionate în considerentele încheierii recurate, rezultând că nu este îndeplinită în cauză condiţia cazului bine justificat.

Art. 14 din Legea nr. 554/2004 reglementează îndeplinirea cumulativă a două condiţii pentru a se dispune suspendarea executării unui act administrativ, ceea ce înseamnă că neîndeplinirea uneia dintre acestea are drept consecinţă respingerea cererii.

Din moment ce în speţă nu este îndeplinită condiţia cazului bine justificat, nu se mai impune analizarea îndeplinirii celei de-a doua condiţii vizând iminenţa producerii unei pagube, motiv pentru care nu se mai justifică examinarea susţinerilor intimatei reclamante referitoare la situaţia sa financiară actuală pe care îşi întemeiază afirmaţia că prin suspendarea executării deciziei de imputare se poate preveni o pagubă iminentă.

Din considerentele expuse, rezultă că sentinţa a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. invocat de recurentul Ministerul Afacerilor Interne, Înalta Curte constată că acest motiv de recurs are în vedere depăşirea de către instanţă a atribuţiilor puterii judecătoreşti.

Nu poate fi reţinut acest motiv de recurs, întrucât instanţa de fond - instanţă de contencios administrativ - este abilitată legal să soluţioneze cereri de suspendare a executării actelor administrative, categorie din care face parte şi decizia de imputare contestată de reclamantă, iar prin pronunţarea încheierii de admitere a cererii de suspendare executare prima instanţă nu a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, ci a soluţionat o cerere de chemare în judecată cu care a fost învestită şi în privinţa căreia îi revenea competenţa de soluţionare.

Împrejurarea că Ministerul Afacerilor Interne nu ar avea calitate procesuală pasivă în cadrul prezentului litigiu, deci o soluţionare greşită a acestei excepţii nu este de natură să atragă incidenţa motivului de casare anterior menţionat, instanţa de fond nedepăşind atribuţiile puterii judecătoreşti cu ocazia soluţionării excepţiilor procesuale, ci pronunţându-se în temeiul art. 248 din C. proc. civ. asupra excepţiilor invocate de părţi în cauza dedusă judecăţii.

Oricum, se constată că este legală soluţia primei instanţe de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a ministerului pârât, câtă vreme emitentul deciziei de imputare - Inspectoratul General al Poliţiei Române este o structură a Poliţiei Române, care face parte din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

În consecinţă, reţinând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile, va casa în parte încheierea atacată şi, rejudecând, va respinge cererea de suspendare a executării deciziei de imputare formulată de reclamantă, ca neîntemeiată, menţinând celelalte dispoziţii ale încheierii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de Ministerul Afacerilor Interne şi Inspectoratul General al Poliţiei Române împotriva încheierii din 14 mai 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte încheierea atacată şi, rejudecând:

Respinge cererea de suspendare a executării deciziei de imputare formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu Ministerul Afacerilor Interne şi Inspectoratul General al Poliţiei Române, ca neîntemeiată.

Menţine celelalte dispoziţii ale încheierii atacate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 octombrie 2017.