Judge’s promotion challenge rejected; CSM’s place limits upheld as lawful and non-discriminatory.

Asupra contestaţiei de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin contestaţia înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 13.06.2016, contestatorul A., judecător în cadrul Judecătoriei Slatina a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, anularea Hotărârii Plenului CSM nr. 585 din data de 26.05.2016, prin care s-a respins contestaţia împotriva soluţiei de respingere a participării sale la concursul de promovare în funcţii de execuţie a judecătorilor şi procurorilor din data de 3.04.2016, organizat potrivit Hotărârilor Plenului CSM nr. 42 din 21.01.2016 şi nr. 92 din 28.01.2016.

În motivarea contestaţiei, petentul a arătat că a participat la concursul pentru promovarea în funcţii de execuţie a judecătorilor şi procurorilor din data de 3.04.3016, organizat în baza Hotărârii Plenului CSM nr. 42 din 21.01.2016, pentru a obţine gradul profesional de tribunal, prin promovare pe loc, la disciplina drept civil şi a fost notată cu 8,775 (9,40 la proba teoretică şi 8,50 la proba practică).

Consideră petentul că recunoaşterea gradului profesional de tribunal se impune indiferent dacă nota pe care a obţinut-o se încadrează în numărul limitat de locuri alocat pentru materia drept civil la concurs, astfel cum s-a stabilit prin Hotărârea Plenului CSM nr. 92/2016, dat fiind faptul că, oricum nota obţinută este superioară mediei generale 7, impusă de art. 27 alin. (2) al regulamentului de concurs.

Ceea ce contează pentru validarea rezultatului este îndeplinirea condiţiilor de notare impuse de art. 27 al Regulamentului de concurs, întrucât stabilirea unui număr limitat de locuri pentru promovarea în funcţii de execuţie pe loc este o măsură discriminatorie prin raportare la condiţiile în care promovează personalul de specialitate juridică din Ministerul Justiţiei, Ministerul Public, Consiliul Superior al Magistraturii, Institutul Naţional de Criminologie, Institutul Naţional de Expertize Criminalistice şi Institutul Naţional al Magistraturii, personal care este asimilat magistraţilor, inclusiv sub acest aspect.

Dat fiind faptul că, promovarea pe loc nu presupune a priori existenţa unor locuri vacante la institutele/parchetele superioare, apreciază contestatorul că i-a fost creat un regim de promovare dezavantajos, discriminatoriu prin comparaţie cu personalul de specialitate juridică asimilat magistraţilor, al căror statut îl copiază pe cel al magistraţilor.

Din cauza acestei discriminări de jure (formală), ce constă în a trata diferit două categorii de persoane sau situaţii atunci când nu există nicio distincţie relevantă, solicită aplicarea aceluiaşi tratament cu cel aplicabil în situaţii similare personalului de specialitate juridică din Ministerul Justiţiei, Ministerul Public, Consiliul Superior al Magistraturii, Institutul Naţional de Criminologie, Institutul Naţional de Expertize Criminalistice şi din Institutul Naţional al Magistraturii şi recunoaşterea gradului profesional superior obţinut prin promovarea pe loc.

2. Întâmpinarea

Prin întâmpinarea formulată la data de 07.07.2016 intimatul CSM a invocat excepţia inadmisibilităţii contestaţiei raportat la natura juridică a actului contestat şi la procedura specială incidentă.

Pe fond, a arătat intimatul că pronunţarea unor hotărâri de către instanţa de judecată prin care s-ar constata existenţa unor situaţii discriminatorii ce îşi au izvorul direct în conţinutul unor norme legale, ar pune în discuţie legitimitatea puterii judecătoreşti de a interfera în competenţele legislatorului, prin înlăturarea aplicabilităţii unor acte normative şi instituirea aplicării altora, fiind deci încălcat principiul separaţiei puterilor în stat.

În acest sens, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1325 din 4.12.2008 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, s-a constatat că dispoziţiile O.G. nr. 137/2000 sunt neconstituţionale în măsura în care din acestea se desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

Or, admiterea prezentei contestaţii ar însemna ca instanţa să refuze aplicarea art. 43-47 din Legea nr. 303/2004, considerând că acestea sunt discriminatorii şi să le înlocuiască cu prevederi cuprinse în alte acte normative referitoare la promovarea altor categorii socio-profesionale, ceea ce ar contraveni principiului constituţional al separaţiei puterilor în stat.

De asemenea, nu trebuie ignorată discriminarea ce ar decurge dintr-o posibilă acceptare a argumentelor contestatorului, pentru candidaţii înscrişi la examenul de promovare efectivă în funcţii de execuţie, în cazul cărora obţinerea gradului profesional ar fi supusă unei duble cerinţe, respectiv obţinerea unei note minime şi încadrarea în numărul de posturi scoase la concurs, în condiţiile în care subiectele sunt identice la cele două forme de promovare.

3. Soluţia Înaltei Curţi asupra contestaţiei

Analizând Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii atacată prin prisma criticilor formulate, a probelor administrate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele: Contestatorul A., în calitate de judecător la Judecătoria Slatina, a participat la concursul de promovare pe loc în funcţii de execuţie a judecătorilor şi procurorilor, organizat la data 03.04.2016 şi a obţinut media generală 8,775 fiind clasat, însă, peste limita locurilor scoase la concurs pe cele două grade de jurisdicţie şi pe materii. Prin Hotărârea nr. 420 din 26 aprilie 2016, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a validat rezultatele finale ale concursului de promovare a judecătorilor şi procurorilor, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursului de promovare a judecătorilor şi procurorilor aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 621/2006 cu modificări şi completări.

Ulterior, contestatorul s-a adresat Consiliului Superior al Magistraturii cu o cerere de validare a rezultatului final pe care l-a obţinut la concursul de promovare, precum şi cu o cerere de promovare a sa prin recunoaşterea gradului profesional de tribunal (promovare pe loc), conform art. 28 alin. (2) din Regulamentul de concurs. Cererea i-a fost respinsă prin Hotărârea Plenului CSM nr. 585 din 26.05.2016, ca urmare a faptului că nu s-a încadrat în limita locurilor alocate concursului, (100 de locuri la tribunale), locuri stabilite prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 92 din 28 ianuarie 2016, reţinându-se că, în ceea ce priveşte promovarea personalului de specialitate juridică asimilat magistraţilor, ordonatorii de credite sunt distincţi, iar în cazul promovării pe loc în funcţii de execuţie a judecătorilor şi procurorilor, limitarea numărului de locuri pentru concursul de promovare este determinată, în plus faţă de finanţarea locurilor, şi de faptul că judecătorii şi procurorii, ulterior promovării pe loc, au posibilitatea de a se transfera la instanţa/parchetul corespunzător gradului profesional dobândit, în schimb personalul asimilat nu poate uza de o astfel de procedură.

Împotriva acestei hotărâri, contestatorul a formulat prezenta acţiune, considerând discriminatorii dispoziţiile legale care reglementează organizarea şi desfăşurarea acestui concurs. Cu privire la excepţia inadmisibilităţii contestaţiei, invocată de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, pe cale de întâmpinare, Înalta Curte reţine următoarele: Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (5) şi (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, hotărârile Plenului privind cariera şi drepturile judecătorilor şi procurorilor, se redactează în cel mult 20 de zile şi se comunică de îndată.

Hotărârile prevăzute de alin. (5) pot fi atacate cu contestaţie de orice persoană interesată, în termen de 15 zile de la comunicare sau de la publicare, la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Contestaţia se judecă în complet format din 3 judecători. Din dispoziţiile legale menţionate mai sus, rezultă că pentru a putea fi atacată la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii trebuie să vizeze cariera şi drepturile judecătorilor şi procurorilor.

În cauza de faţă, prin Hotărârea nr. 585 din 26 mai 2016, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii i-a respins cererea contestatorului prin care acesta solicita validarea rezultatului final obţinut la concurs şi promovarea sa pe loc prin recunoaşterea gradului profesional de tribunal. Deşi memoriul contestatorului a fost formulat ulterior validării rezultatelor concursului, hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii vizează cariera de judecător a contestatorului şi dreptul acestuia de a participa la concurs, motiv pentru care Înalta Curte va respinge excepţia inadmisibilităţii contestaţiei, invocată de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii prin întâmpinare.

Pe fondul contestaţiei formulate, Înalta Curte reţine următoarele: Potrivit dispoziţiilor art. 43 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 303/2004, promovarea judecătorilor şi procurorilor se face numai prin concurs organizat la nivel naţional, în limita posturilor vacante existente la tribunale şi curţi de apel sau, după caz, la parchete, iar concursul se organizează, anual sau ori de câte ori este necesar, de Consiliul Superior al Magistraturii, prin Institutul Naţional al Magistraturii. Conform art. 45 din lege, judecătorii şi procurorii care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 44 pot participa la concurs, în vederea promovării pe loc, în limita numărului de locuri aprobat anual de Consiliul Superior al Magistraturii.

De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (2) din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursului de promovare a judecătorilor şi procurorilor aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 621/2006 cu modificări şi completări, posturile scoase la concurs pentru promovarea efectivă, respectiv locurile scoase la concurs pentru promovarea pe loc se stabilesc de către Consiliul Superior al Magistraturii, în mod distinct.

Art. 4 alin. (2<SUP>2</SUP>)din acelaşi act normativ, prevede că în cazul promovării pe loc, posturile scoase la concurs se stabilesc la nivel naţional, corespunzător gradelor instanţelor sau parchetelor ierarhic superioare pentru care se organizează concursul; în interiorul fiecărui grad, locurile se stabilesc separat, pe materii de concurs. Numărul de locuri scoase la concurs se stabileşte cu consultarea prealabilă a ordonatorilor principali de credite, iar alocarea locurilor pe materii de concurs se realizează de către Consiliul Superior al Magistraturii ţinând cont de ponderea numărului de cauze la nivelul gradului de jurisdicţie pentru care se scot locurile la concurs şi de necesităţile sistemului. Faţă de aceste dispoziţii legale, în mod corect Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a validat rezultatele concursului de promovare din 3.04.2016 şi a respins solicitările de recunoaştere a gradului profesional pentru magistraţii clasaţi în afara numărului de locuri aprobate pentru promovarea pe loc, cum este şi cazul contestatorului A.

Principala critică invocată de contestator este existenţa unui tratament discriminatoriu cu privire la forma de promovare pe loc a judecătorilor şi procurorilor în raport de modalitatea de promovare a personalului asimilat magistraţilor.

Regulamentul concursului, care transpune dispoziţiile art. 45 din Legea nr. 303/2004, este un act administrativ care nu a fost anulat şi care îşi produce efectele juridice, iar scoaterea la concurs a unor posturi pentru promovarea pe loc separat de posturile vacante efectiv în sistem la nivelul instanţelor superioare implică un efort bugetar suplimentar, astfel că pentru organizarea concursului de promovare pe loc este necesară asigurarea în prealabil a finanţării necesare de către ordonatorii principali de credite, respectiv Ministerul Justiţiei.

Referitor la pretinsa discriminare în raport de statutul personalului asimilat judecătorilor şi procurorilor, se reţine că noţiunea de ..discriminare" este definită de art. 2 alin. (1) din O.G. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, respectiv "orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex. orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă. infectare HIV. apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea. înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării. în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi ă libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice".

Alin. 3 al aceluiaşi articol exclude conceptului de discriminare, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor instituite la alin. (1), faţă de alte persoane, dacă acestea sunt justificate de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate şi necesare.

În lumina dispoziţiilor art. 2 din O.G. nr. 137/2000, discriminarea poate fi invocată numai în raport de anumite situaţii identice, similare sau analoage în care se află două sau mai multe persoane, faţă de care se aplică un tratament diferenţiat, tară ca acest tratament să fie justificat obiectiv de un scop legitim şi tară ca metodele de atingere a acelui scop să fie adecvate şi necesare.

În cazul judecătorilor şi procurorilor, finanţarea posturilor scoase la concursul de promovare efectivă sau pe loc în funcţii de execuţie este atributul ordonatorilor principali de credite, Ministerul Justiţiei şi Ministerul Public, care pot comunica Consiliului Superior al Magistraturii un număr limitat de locuri pentru concurs, din raţiuni bugetare, în timp ce în privinţa promovării personalului de specialitate juridică asimilat magistraţilor, ordonatorii de credite sunt distincţi, fiecare apreciind în funcţie de bugetul propriu, oportunitatea organizării unui astfel de examen.

În consecinţă, din considerentele sus prezentate, rezultă că pretinsa discriminare invocată de contestator îşi are izvorul în conţinutul unor norme legale iar înlăturarea aplicabilităţii acestora şi înlocuirea cu prevederi cuprinse în alte acte normative referitoare la promovarea altor categorii socio-profesionale ar contraveni principiului constituţional al separaţiei puterilor în stat.

Sub acest aspect, Înalta Curte reţine că prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1325 din 4.12.2008 s-a statuat că dispoziţiile O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituţionale, în măsura în care din acestea se desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze sau să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

Or, prin admiterea prezentei contestaţii s-ar ajunge la refuzarea aplicării unor dispoziţii legale în vigoare, cu motivarea că acestea sunt discriminatorii, contrar celor statuate de Curtea Constituţională în decizia mai sus menţionată.

Faţă de toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, va respinge contestaţia formulată de A. împotriva Hotărârii nr. 585 din 26 mai 2016 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia inadmisibilităţii invocată de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii.

Respinge contestaţia formulată de A. împotriva Hotărârii nr. 585 din 26 mai 2016 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 noiembrie 2016.