Refusal to reimburse EU-funded project costs: Contracts valid and payment ordered, but legal costs reduced

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 19 martie 2012 pe rolul Judecătoriei Zalău, sub nr. x/337/2012, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, a solicitat instanţei să constate că, în ceea ce priveşte contractele de finanţare nr. 46/I din 15.07.2009, respectiv nr. 47/I/15.07.2009, rezoluţiunea nu a operat, să dispună obligarea pârâtului la executarea contractelor menţionate prin plata sumei de 115.922,34 RON, respectiv a sumei de 202.336 RON, împreună cu dobânda legală aferentă în conformitate cu cererile de rambursare nr. 1 din 03 martie 2010 şi 1 din 06 iunie 2010, cu cheltuieli de judecată.

2. Hotărârea pronunţată de Judecătoria Sălaj

Prin sentinţa civilă nr. 2756/2012 din 25 iunie 2012, Judecătoria Zalău a admis excepţia necompetenţei sale materiale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Sălaj.

3. Hotărârea pronunţată de Tribunalul Sălaj

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Sălaj sub nr. x/84/2012.

Prin sentinţa civilă nr. 6214/2012 din 14 decembrie 2012, Tribunalul Sălaj, secţia civilă, a admis excepţia invocată de pârâtul Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia comercială.

4. Hotărârea pronunţată de Tribunalului Bucureşti

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, sub nr. x/3/2013.

Prin sentinţa civilă nr. 3377 din 22 aprilie 2013, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L.

5. Calea de atac exercitată împotriva hotărârii pronunţate de Tribunalul Bucureşti

Împotriva sentinţei civile nr. 3377 din 22 aprilie 2013 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a declarat apel reclamanta S.C. A. S.R.L.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, sub nr. x/3/2013.

Prin decizia civilă nr. 538 din 19 decembrie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a admis apelul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L., a schimbat în tot sentinţa atacată, în sensul că a admis acţiunea, a constatat că nu a operat rezoluţiunea în ceea ce priveşte contractele de finanţare nr. 46/I din 15.07.2009 şi nr. 47/I din 15.07.2009 încheiate de reclamantă şi pârâtă, a obligat pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 115.922,34 RON şi dobânda legală aferentă începând cu 24.05.2010, precum şi suma de 202.336 RON şi dobânda legală aferentă începând cu 26.08.2010 şi a obligat pe intimată să plătească apelantei cheltuieli de judecată în sumă de 10.716 RON, cu titlu de taxă de timbru (fond şi apel) şi onorariu avocat în sumă de 14.862,8 RON.

6. Calea de atac exercitată împotriva hotărârii pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă

Împotriva deciziei civile nr. 538 din 19 decembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a declarat recurs pârâtul Ministerul Fondurilor Europene, succesor în drepturi şi obligaţii al Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, conform art. 4 din O.U.G. nr. 96/2012 şi H.G. nr. 47/2013.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub nr. x/3/2013.

Prin Decizia nr. 3687 din 21 noiembrie 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, a admis recurs declarat de pârâtul Ministerul Fondurilor Europene a casat decizia civilă nr. 538 din 19 decembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă şi sentinţa civilă nr. 3377 din 22 aprilie 2013, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, şi a trimis cauza spre competentă soluţionare în primă instanţă la Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

7. Hotărârea pronunţată în primă instanţă de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/33/2015.

Prin sentinţa civilă nr. 352/2015 din 24 iunie 2015, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a hotărât următoarele:

- respinge excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocate de pârât;

- admite acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene (succesor în drepturi şi obligaţii al Ministrului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri);

- constată că nu a operat rezoluţiunea în ceea ce priveşte contractele de finanţare nr. 46/I din 15.07.2009 şi nr. 47/I din 15.07.2009;

- obligă pârâtul să îndeplinească obligaţiile asumate prin contracte, respectiv să plătească reclamantei suma de 115.992,34 RON cu dobânda legală aferentă începând cu data de 24.05.2010, precum şi suma de 202.306 RON cu dobânda legală aferentă începând cu data de 26.08.2010;

- obligă pârâtul să plătească reclamantei cu titlu de cheltuieli de judecată în sumă de 36.804,52 RON reprezentând taxa de timbru, onorar apărător.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de Apel Cluj a reţinut următoarele:

În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârât, Curtea de apel a reţinut că este neîntemeiată, întrucât demersul judiciar este fundamentat pe dispoziţiile Legii nr. 554/204, iar, prin acţiune, reclamanta a solicitat obligarea la efectuarea operaţiunii (plata) asumată prin actul încheiat în considerarea constatării că refuzul este nejustificat, întrucât nu a operat rezilierea.

Pe fondul cauzei, Curtea de apel a reţinut că, în cursul anului 2009, în condiţiile Programului Operaţional Sectorial "Creşterea Competitivităţii Economice", între reclamantă şi Ministerul Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, Comerţului şi Mediului de Afaceri au fost încheiate contractele nr. x/I din 15.07.2009 şi nr. 47/I din 15.07.2009 având ca obiect "acordarea de finanţare nerambursabilă".

Fiind implementate proiectele şi avansate cheltuielile în contextul contractului, reclamanta s-a adresat în anul 2010 autorităţii pentru rambursare/finanţare, iar, prin adresele nr. 126990 şi nr. 126991 din 27.07.2011, i s-a comunicat faptul că a intervenit rezilierea contractului. Ulterior reclamanta s-a adresat autorităţii pârâte şi i s-a răspuns că plata a fost respinsă pentru nerespectarea prevederilor art. 5 "rambursarea cheltuielilor" lit. a) alin. (1) din contract.

Instanţa a observat faptul că refuzul plăţii în condiţiile contractului a fost comunicat reclamantei prin adresele mai sus menţionate, prin care pârâta informa doar că a intervenit rezilierea, fără a invoca un temei contractual, fără a motiva în concret ce nu a fost respectat, îndeplinit, neexecutat. Pentru a produce efecte, actul/adresa trebuie să cuprindă elemente concrete referitoare la situaţie/fapt ce se impută, să fie motivată. Lipsa motivării echivalează cu ineficacitatea, iar clauza nu poate fi opusă părţii. Pe de altă parte, nu trebuie omis că, fiind o componentă esenţială în aprecierea legalităţii măsurii, motivarea se impune nu doar în cazul actelor comerciale, civile, ci şi în cazul actelor emise de autorităţile administrative. În acest sens, instanţa a avut în vedere Rezoluţia Comitetului de Miniştri a Consiliului Europei nr. 77/31 cu privire la protecţia individului în relaţiile cu autorităţile administrative, prevederile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 cu referire la dispoziţiile C. proc. civ. referitoare la motivarea hotărârii judecătoreşti. În cauză, curtea de apel a reţinut că cerinţa motivării în fapt şi în drept nu este întrunită. Evident, se poate susţine că a fost oferită ulterior, pe parcursul judecăţii, prin întâmpinare, însă aspectele arătate tot generic, fără a se arăta în concret ce nu a fost îndeplinit, nu pot fi reţinute ca argumente în măsură să complinească cerinţa ce se solicită la emiterea oricărui act de către autoritate. Ca atare, în lipsa unei motivări, nu se poate reţine o operare/eficacitate în sensul notificării şi interveniri unei clauze de reziliere, aşa cum susţine pârâtul.

Cu toate acestea, chiar şi înlăturând argumentul privind premisele nemotivării actului comunicat la cererea de rambursare/finanţare, instanţa a apreciat că refuzul plăţii este unul nejustificat.

În acest sens, instanţa a reţinut că, între părţi, în cursul anului 2009 au fost încheiate contractele de finanţare nerambursabile a proiectelor "Participare la Târgul Medical …". Prin aceste acte, părţile au statuat cu privire la drepturi şi obligaţii, termene şi condiţii de acordare. Astfel, s-a convenit că beneficiarul se angajează să implementeze proiectul pe propria răspundere, să asigure implementarea în conformitate cu cele asumate prin cererea de finanţare aprobată (art. 1 alin. (4), art. 7 alin. (1). Tot astfel, pe lângă valoarea finanţării, părţile au stabilit că: perioada de implementare a proiectului este de 7 luni, respectiv 9 luni, de la data semnării contractului; beneficiarul poate efectua modificări asupra bugetului dacă acesta nu afectează scopul principal al proiectului şi impactul se limitează la transferul maxim de 10 la sută din suma înscrisă iniţial în cadrul fiecărei cheltuieli eligibile, iar cheltuielile eligibile sunt cele realizate în conformitate cu prevederile hotărârii de Guvern şi Ordinul ministrului economiei şi finanţelor (art. 2 alin. (1), art. 3 alin. (1) şi (3) şi art. 4 din contract).

Au mai stabilit părţile că: autorizarea cererilor de rambursare se face în urma verificării de către OI a documentelor justificative prezentate de beneficiari în maxim 80 de zile de la data depunerii acestora; OI va infirma cu privire la suma autorizată; cererea de rambursare se poate depune pentru fiecare prestare de serviciu; se poate opta pentru depunerea unei singure cereri la sfârşitul proiectului; numărul total al cererilor este de maxim 3 şi, dacă beneficiarul nu depune ultima cerere de rambursare la data menţionată în grafic şi nu justifică în scris, OI are dreptul de a rezilia contractul (art. 5 contract).

În privinţa încetării contractului s-a prevăzut că: încetează de drept în termen de 5 ani de la data închiderii oficiile/parţiale a POSCCE, iar în situaţia în care din motive imputabile beneficiarului nu a început implementarea în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a contractului, acesta se consideră reziliat de drept, fără punerea în întârziere; OI, cu avizele Autorităţii de management va transmite beneficiarului cu maxim 30 de zile calendaristice înainte de expirarea termenului de la care contractul este considerat reziliat.

În derularea contractului, reclamanta, aşa cum rezultă din acte, a procedat la implementarea proiectului, avansând sumele corespunzătoare, iar apoi s-a adresat autorităţii în vederea rambursării. La solicitarea adresată, autoritatea a cerut clarificări, informări, reclamanta răspunzând şi ataşând acte care anterior au fost comunicate. După aproximativ 1 an după ce proiectele erau realizate, autoritatea pârâtă a comunicat prin adrese doar faptul că a intervenit rezilierea, iar apoi, la solicitarea de clarificări din partea reclamantei, se comunică faptul că cererea de rambursare se respinge pentru că nu s-au respectat prevederile art. 5 alin. (11), art. 7 lit. a) alin. (1), fără a arătat în concret ce faptă se impută şi nici dacă aceste acte sunt acte de înştiinţare, conform contractului, despre notificarea de reziliere.

Reclamanta a susţinut că refuzul este nejustificat întrucât nu a intervenit rezilierea, iar pârâta a arătat dimpotrivă că trebuiau respectate termenele.

Potrivit art. 1021 din C. civ. din 1864, pentru a interveni rezoluţiunea trebuie întrunite anumite condiţii: una dintre părţi să nu îşi fi îndeplinit obligaţiile; neexecutarea să fie imputabilă părţii care nu şi-a îndeplinit obligaţia; debitorul obligaţiei neexecutate să fi fost pus în întârziere în condiţiile prevăzute de lege.

Pentru a opera rezoluţiunea trebuie ca partea să nu fi îndeplinit obligaţia până la punerea în întârziere. Or, în cauză, reclamanta a implementat proiectul şi o înştiinţare a punerii în întârziere nu i-a fost făcută. În atare situaţie, întârzierea de a depune cererile de rambursare în termenul prevăzut în contract nu poate duce la rezoluţiunea.

Că întârzierea reclamantei de depunere a cererilor de rambursare în termenul prevăzut în contract nu poate duce la rezilierea acestora dacă până la data punerii în întârziere de către cealaltă parte debitorul obligaţiei şi-a îndeplinit obligaţia rezultă implicit din coroborarea celor convenite, conform art. 5 alin. (1) şi (3), art. 7, art. 11 şi art. 17 alin. (2) din contract.

Astfel, aşa cum se observă din clauzele enunţate mai sus pentru a opera rezoluţiunea trebuiau îndeplinite următoarele condiţii: beneficiarul să nu depună cererea la data menţionată în grafic; beneficiarul să nu justifice în scris motivele nerespectării; să fie informat/transmisă beneficiarului înştiinţarea.

În cauză, termenele pentru depunere erau 15.02.2010, respectiv 15.04.2010, iar cererile de rambursare au fost depuse la 03.03.2010, respectiv 06.06.2010, înainte ca pârâta să înştiinţeze/notifice reclamanta prin adresele din 27.07.2011. Pe de altă parte, trebuie observat că reclamanta (beneficiar) a justificat în scris motivele de depunere a întârzierilor, iar acestea au fost acceptate în decurs de aproape un an până la emiterea înştiinţării în condiţiile în care, conform aceluiaşi contract (art. 5 şi art. 7), exista obligaţia înştiinţării beneficiarului în anumite termene.

Înştiinţarea de către pârâtă, convenită prin clauze, avea în vedere reciprocitatea obligaţiei beneficiarului de a justifica întârzierea conform art. 5 alin. (11), această justificare având în vedere situaţii în care puteau opera sincope imprevizibile în asigurarea surselor proprii de implementare a proiectului până la rambursare.

În plus, din coroborarea art. 5 alin. (11) şi art. 17 reiese că rezoluţiunea operează în contextul notificării prealabile.

Or, probele nu au atestat existenţa vreunei notificări prin care pârâta să fi manifestat intenţia de a desfiinţa contractul, înainte de emiterea adreselor din anul 2011 când proiectul era deja implementat, obligaţia beneficiarului fiind îndeplinită.

Prin urmare, raportat la acte şi la cele convenite de părţi prin contracte (legea părţilor) în mod corect susţine reclamanta că refuzul admiterii cererii de rambursare este nejustificat, întrucât nu a operat rezoluţiunea/rezilierea invocată.

Cât priveşte susţinerile privind obligaţia rambursării, se reţine că părţile au stabilit că beneficiarul proiectului este îndreptăţit la plată/rambursare în condiţiile în care pentru implementarea proiectului a avansat/efectuat cheltuieli eligibile şi să nu fi intervenit o încetare. Altfel spus, executarea convenţiei depinde de împrejurarea de a nu fi intervenit încetarea prin reziliere; proiectul să fie implementat; să fie făcută dovada cheltuielilor eligibile. În cauză, aşa cum s-a arătat, nu a intervenit rezilierea, actele atestă că au fost implementate proiectele asumate prin convenţie şi au fost efectuate cheltuieli. Ca atare, fiind dovedită îndeplinirea obligaţiilor asumate, curtea de apel a reţinut că sunt întemeiate susţinerile reclamantei în privinţa obligaţiei sale.

Faţă de susţinerile pârâtei în sensul că nu se putea autoriza plata fără a se verifica documentele conform clauzelor stabilite, instanţa a reţinut că, într-adevăr, obligaţia de plată este condiţionată de verificarea documentelor, însă reclamanta a dovedit că a efectuat cheltuieli, iar o lipsă a documentelor nu a fost evocată.

8. Recursul declarat de pârâtul Ministerul Fondurilor Europene împotriva sentinţei civile nr. 352/2015 din 24 iunie 2015 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Împotriva hotărârii menţionate la pct. 7 a declarat recurs pârâtul Ministerul Fondurilor Europene, prin reprezentant legal Ministerul Finanţelor Publice.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub nr. 345/33/2015.

Prin încheierea de la 6 aprilie 2016, secţia a II-a civilă, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a scos cauza de pe rolul său şi a înaintat-o, spre competentă soluţionare, la secţia de contencios administrativ şi fiscal, reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 10 alin. (11) din Legea nr. 554/2004.

Cauza a fost înregistrată pe rolul secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. x/33/2013*.

Recurentul-pârât ministerul Fondurilor Europene, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, a susţinut că hotărârea primei instanţe a fost dată cu aplicarea greşită a legii, fiind încălcate prevederile art. 969, art. 970, art. 1020, art. 1021 din vechiul C. civ., precum şi a prevederilor contractuale inserate la art. 1 pct. (2) şi pct. (4), art. 2 pct. (2), art. 5 pct. (1), art. 7 lit. a) pct. (1), art. 15 pct. (4) teza I şi teza a II-a, art. 17 pct. (2) din contractele de finanţare nerambursabilă, precum şi dispoziţiile exprese din Ghidul solicitantului cu privire la modul în care se derulează implementarea contractelor de finanţare de către beneficiari, respectiv legislaţia europeană, motiv ce se circumscrie dispoziţiilor art. 304, pct. 9 C. proc. civ.

a) Sub un prim aspect, a contestat recurentul-pârât valoarea cheltuielilor de judecată acordate părţii adverse, susţinând că se impune cenzurarea sumei de 38 804,52 RON, în raport de principiul proporţionalităţii şi al rezonabilităţii.

b) Sub un aspect secund, a considerat recurentul-pârât MFE că instanţa de fond a respins în mod greşit, faţă de dispoziţiile art. 111 C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii acţiunii în constatare promovată de reclamanta A. S.R.L. şi a validat demersul acesteia prin care a solicitat obligarea autorităţii pârâte la efectuarea operaţiunilor de plată, motivat de faptul că refuzul plăţii este nejustificat, întrucât nu a intervenit rezilierea.

c) Pe fondul cauzei, sub un al treilea aspect, a criticat recurentul-pârât faptul că instanţa de fond nu a ţinut seama de obligaţiile reclamantei, asumate prin cele două contracte de finanţare nerambursabilă, ce nu au fost respectate, cât timp proiectele nu au fost implementate în termenele asumate contractual, iar cererile de rambursare au fost depuse la autoritatea contractantă cu întârziere, deşi reclamanta cunoştea că nerespectarea graficelor de realizare a proiectelor prevăzute în contracte, respectiv nedepunerea cererilor de rambursare la data menţionată în grafice, conducea, în mod legal, la sancţionarea acesteia, prin respingerea cererilor de rambursare de la plată, respectiv rezilierea de drept a contractelor.

În privinţa posibilităţii de solicitare a unei prelungiri a duratei de implementare a proiectelor, susţine recurentul-pârât că o astfel de cerere putea fi formulată de beneficiarul finanţării cu cel puţin 30 de zile calendaristice înainte de sfârşitul perioadei de implementare a proiectelor, ceea ce în cauză nu s-a dovedit a fi îndeplinit de Societatea A. S.R.L., pentru a susţine "buna sa credinţă" invocată în faţa primei instanţe.

Aşadar, a precizat recurentul MFE că refuzul său a fost unul justificat, cât timp rezilierea a operat de drept, conform pactului comisoriu inserat în contracte.

A reiterat recurentul-pârât că ambele contracte de finanţare nerambursabilă au intrat în vigoare la data de 15.07.2009, având ca perioade de implementare 7 luni şi respectiv 9 luni, de la data semnării contractelor, cu obligaţia de a depune cererile de rambursare în lunile a patra şi a şaptea, respectiv a şasea şi a noua de la data semnării contractelor.

A susţinut recurentul că intimata-reclamantă a comasat cele două cereri de rambursare într-una singură, fără a avea acordul OI IMM pentru aceasta, încălcând astfel prevederile contractuale, fapt ce a determinat rezilierea contractelor, aspect comunicat beneficiarului prin adresele 126991 din 27 iulie 2011 şi 126990 din 27 iulie 2011.

A mai criticat recurentul-pârât hotărârea primei instanţe şi pentru faptul că nu a menţionat care sunt acele acte care atestă că proiectele au fost implementate la data depunerii cererilor de rambursare, în dovedirea îndeplinirii obligaţiilor asumate de intimata-reclamantă.

În consecinţă, a apreciat recurentul MFE că erau îndeplinite condiţiile din cuprinsul art. 17 pct. (2) din fiecare contract, iar autoritatea pârâtă a făcut aplicarea prevederilor art. 5 pct. (11) din cuprinsul actelor juridice încheiate între cele două părţi litigante, iar în susţinerea acestor critici a făcut trimitere la conţinutul adresei nr. x din 09 mai 20122 a OI IMM.

9. Apărările intimatei

Legal citată, intimata-reclamantă Societatea A. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei pronunţate de prima instanţă.

a) În privinţa criticilor referitoare la cuantumul cheltuielilor de judecată, a susţinut intimata că se impune respingerea acestei solicitări prin raportare la criterii precum durata litigiului, natura sa, diferitele cicluri procesuale, complexitatea cauzei, deplasările efectuate, taxele de timbru plătite.

b) În răspuns la cel de-al doilea aspect avut în vedere de recurentul pârât în structurarea criticilor sale, cel referitor la modul de soluţionare a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii în constatare, apreciază intimata-reclamantă că era necesar un astfel de petit, pentru a se ajunge la reţinerea faptului că rezoluţiunea nu a operat, ceea ce era de natură a deschide calea dreptului solicitat în consecinţă de către societatea beneficiară a contractelor de finanţare nerambursabilă.

A susţinut intimata-reclamantă că acţiunea în constatare, deşi are un caracter subsidiar faţă de cea în realizarea dreptului, această regulă se aplică doar când prin ambele acţiuni se urmăreşte acelaşi scop, însă prin modalitatea în care au fost formulate petitele acţiunii de faţă, nu s-a urmărit aceeaşi finalitate.

Totodată, a mai susţinut intimata că pactele comisorii exprese pot da naştere la abuzuri din partea celui care invocă, instanţele fiind datoare, în aceste condiţii, să verifice cum au operat aceste clauze de reziliere contractuală.

c) În referire la modalitatea în care a fost dezlegat fondul cauzei, a arătat intimata A. S.R.L. că cererile de rambursare pe care aceasta le-a depus au fost respinse ca urmare a depăşirii termenului prevăzut pentru depunerea lor, nu ca urmare a neimplementării proiectului în termen.

În fapt, a susţinut intimata că rezoluţiunea invocată de către recurent pentru a justifica refuzul de a da curs cererilor de rambursare nu a operat de plin drept, nici măcar nu a operat, întrucât beneficiara finanţării a fost pusă în întârziere după ce îşi executase deja obligaţiile.

A evidenţiat intimata-reclamantă că în contractele de finanţare încheiate părţile au stabilit la capitolul "încetarea contractului" - art. 17 alin. (4) că, în cazul încălcării de către beneficiar a clauzelor contractuale, cocontractantul poate dispune rezoluţiunea contractului, după o notificare prealabilă, astfel că un asemenea pact comisoriu nu poate fi unul de gradul IV, revenind instanţei de judecată rolul de a analiza îndeplinirea condiţiilor contractuale care ar putea conduce la desfiinţarea convenţiei părţilor.

A mai menţionat intimata că, deşi cererile de rambursare pe care aceasta le-a formulat au fost datate 03.03.2010, respectiv 06.06.2010, a fost notificată de recurentul-pârât la mai mult de un an de la data depunerii acestora despre intervenirea rezoluţiunii de plin drept, prin adresele 126990 şi 126991 din 27.07.2011.

Deşi s-a pretins de către autoritatea de management că proiectele pentru care s-a acordat finanţarea nerambursabilă nu au fost implementate, susţine intimata că nu i-au fost arătate obligaţiile pe care aceasta trebuia să le îndeplinească şi nu le-a îndeplinit, iar după depunerea cererilor de rambursare, i-au fost solicitate completări cu anumite documente, fără sa-i fie adusă la cunoştinţă manifestarea de voinţă exprimată în sensul rezilierii de plin drept a contractelor în derulare.

Cât priveşte comasarea celor două cereri de rambursare într-una singură, susţine intimata că, potrivit art. 5 alin. (9) din contract, "beneficiarul poate opta pentru depunerea unei singure cereri de rambursare, la sfârşitul proiectului", fără ca această prerogativă acordată să poată constitui temei pentru rezoluţiunea dispusă.

II. Soluţia Înaltei Curţi

Examinând recursul în raport de motivele de casare invocate, precum şi de probele administrate, Înalte Curte reţine caracterul său fondat pentru următoarele considerente:

II.1 Argumentele de fapt şi de drept relevante

Înalta Curte, analizând criticile recurentului-pârât invocate în calea sa de atac, va reţine că se impune a răspunde acestora într-o altă ordine decât cea arătată în declaraţia de recurs, pentru o mai bună sistematizare a considerentelor de faţă.

Primul aspect ce se cere a fi dezlegat este acela al admisibilităţii acţiunii în constatare de care a uzat intimata-reclamantă pentru a obţine dreptul pretins de aceasta.

Recurentul-pârât a criticat soluţia primei instanţe, de respingere a excepţiei inadmisibilităţii pe care a invocat-o, susţinând că era deschisă pentru Societatea A. S.R.L. calea acţiunii în realizare, ce prima faţă de caracterul subsidiar al acţiunii întemeiate pe dispoziţiile art. 111 C. proc. civ.

Cererea de chemare în judecată formulată în cauză a avut ca obiect constatarea faptului că, în ceea ce priveşte contractele de finanţare nr. 46/I din 15.07.2009 şi nr. 47/I din 15.07.2009, rezoluţiunea nu a operat, iar corelativ acestei constatări, s-a solicitat obligarea autorităţii de management la executarea contractelor de finanţare, prin plata sumei de 115 922,34 RON pentru contractul nr. x/I/2010 şi a sumei de 202.336 RON pentru contractul nr. x/I/2010, cu dobânda legală aferentă, conform cererilor de rambursare nr. 1 din 03 martie 2010 şi nr. 1 din 16 iunie 2010.

Premisa declanşării acestui litigiu a fost aceea a refuzului manifestat de recurentul-pârât în legătură cu soluţionarea cererilor de rambursare ce au fost înaintate de către intimata-reclamantă, refuz care, în opinia autorităţii de management, a fost justificat de rezilierea contractelor nr. x/I/2010 şi nr. x/I/2010, de plin drept, pentru neîndeplinirea obligaţiilor asumate de Societatea A. S.R.L., fapt ce a determinat sesizarea instanţei de judecată pentru a se pronunţa asupra caracterului justificat sau nejustificat al acestui refuz.

În aceste condiţii, contestând rezilierea de plin drept care i-a fost opusă intimatei-reclamante, aceasta a formulat un prim petit care să conducă la obţinerea dreptului său, respectiv existenţa unor contracte în vigoare în cadrul cărora să se analizeze dacă cererile de rambursare înaintate către ministerul de resort, îndeplineau condiţiile pentru a fi aprobate la plată, în raport de cerinţele contractuale a căror îndeplinire trebuia să fie probată de către solicitantul sumelor cuprinse în aceste cereri.

Se reţine, aşadar, că, în contextul unui refuz exprimat de către recurentul-pârât, i-a fost deschisă intimatei-reclamante calea acţiunii în contencios administrativ, în care, pe specificul acestei proceduri, a fost examinată cererea de chemare în judecată pe fondul său, statuându-se corect, de către prima instanţă, în sensul admisibilităţii petitului privind acţiunea în constatare a neintervenirii rezilierii de plin drept în privinţa celor două contracte supuse cercetării în cauză.

De altfel, nu poate fi vorba, într-o astfel de situaţie, despre un drept de opţiune al intimatei-reclamante între acţiunea în realizare şi cea în constatare, cererea formulată urmărind, ca finalitate, realizarea dreptului pretins de reclamantă, acela al plăţii sumelor la care se considera îndreptăţită în raport de drepturile şi obligaţiile contractuale pe care şi le-a asumat.

În aceste condiţii, se reţine, în deplin acord cu judecătorul fondului, că excepţia inadmisibilităţii acţiunii în constatare, ce a fost invocată de pârât în cursul judecăţii la prima instanţă, a fost corect respinsă ca neîntemeiată, iar criticile formulate în legătură cu această soluţie nu sunt de natură să determine reţinerea unei alte situaţii de fapt şi de drept decât cea reliefată în hotărârea recurată.

În ceea ce priveşte fondul cauzei, a susţinut recurentul MFE că instanţa a valorificat doar susţinerile reclamantei, fără a arăta în ce măsură susţinerile sale nu corespund dispoziţiilor legale incidente.

Refuzul exprimat de recurentul-pârât, în referire la cererile de plată ce i-au fost înaintate la data de 03.03.2010, pentru contractul nr. x/I/2010 şi la data de 16.06.2010, pentru contractul nr. x/I/2010, s-a materializat în cuprinsul adreselor nr. 126990 din 27 iulie 2011 (contract nr. x/2010) şi nr. 12991 din 27 iulie 2011 (contract nr. x/I/2010), cu un conţinut identic, în care s-a adus la cunoştinţa beneficiarului finanţării că a intervenit rezilierea de drept a fiecăruia dintre cele două contracte, urmare neimplementării proiectului în termenul şi condiţiile asumate la semnarea actului juridic bilateral.

Fără a relua cronologia faptelor, deja expusă în considerentele sentinţei atacate, reţine instanţa de control judiciar că măsura respingerii la plată a cererilor de rambursare a fost justificată de autoritatea pârâtă în cuprinsul notificărilor emise în urma solicitării de clarificări solicitate de beneficiarul finanţării, motivul respingerii fiind acela la rezilierii contractelor pentru nerespectarea prevederilor art. 5 alin. (11) "Rambursarea cheltuielilor" şi ale art. 7 lit. a) alin. (1) "Obligaţiile Beneficiarului".

Aserţiunile recurentului-pârât în calea de atac au fost grefate pe ideea neîndeplinirii obligaţiilor contractuale de către intimata-reclamantă, fapt ce a determinat aplicarea pactului comisoriu înscris în contract în vederea rezilierii de plin drept a contractelor.

Potrivit prevederilor art. 5 alin. (11) din contractul nr. x/I/2010 şi din contractul nr. x/I/2010, "dacă beneficiarul nu depune ultima cerere de rambursare la data menţionată în grafic şi nu justifică în scris motivele nerespectării acesteia, OI are dreptul de a rezilia contractul cu recuperarea integrală a sumelor rambursate", iar art. 7, lit. a), alin. (1) din aceleaşi contracte arată că "beneficiarul trebuie să asigure implementarea proiectului în conformitate cu cele asumate prin cererea de finanţare aprobată,. Beneficiarul este singurul răspunzător în faţa Autorităţii de Management şi a Organismului Intermediar pentru implementarea Proiectului."

Din interpretarea acestor clauze contractuale se relevă că, în situaţia unei pretinse neîndepliniri a celor două obligaţii contractuale, rezilierea putea fi dispusă în situaţia în care debitorul obligaţiilor ar fi fost pus în întârziere în condiţiile legii, iar neexecutarea să fi persistat, din culpa părţii, ulterior acestei date.

Pentru cererile de rambursare depuse peste termenele agreate contractual nu a fost emisă o notificare de punere în întârziere asupra acestei obligaţii, în condiţiile stipulate de normele C. civ. în vigoare (art. 1021 C. civ.), iar dreptul Organismului Intermediar de a rezilia contractul nu poate interveni decât după îndeplinirea tuturor condiţiilor cerute pentru aplicarea acestei sancţiuni pentru neexecutare, în lipsa unui pact comisoriu expres de ultim grad inserat în contract.

În privinţa clauzei de implementare a proiectului în conformitate cu cele asumate prin cererea de finanţare aprobată, este esenţial a se reţine că, anterior comunicării adreselor de reziliere a drept a celor două contracte, de către autoritatea de management, proiectele fuseseră implementate, la dosar fiind depuse rapoartele finale ale celor două proiecte.

În atare condiţii, este inoperabilă clauza de încetare a contractului prevăzută în cuprinsul dispoziţiilor art. 17 alin. (4) din cele două contracte, care prevede ca " în cazul încălcării de către beneficiar a prezentului contract, organismul Intermediar, cu avizul Autorităţii de Management, poate dispune rezilierea Contractului, după o notificare prealabilă, cu recuperarea integrală a finanţării acordate."

Îndeplinirea obligaţiilor asumate de beneficiar anterior emiterii unei notificări de reziliere face ca sancţiunea să nu mai poată fi aplicată, nefiind, fără îndoială, în situaţia unui pact comisoriu de ultim grad, care să poată fi aplicat fără nicio formalitate şi fără intervenţia instanţei de judecată, singurul care ar fi putut sustrage controlului de legalitate o astfel de măsură dispusă de partea care se considera îndreptăţită să înceteze acordul de voinţă al părţilor.

Prin urmare, pentru ambele clauze contractuale a căror nerespectarea fost pretinsă de către recurentul-pârât era necesar să existe o notificare prealabilă de punere în întârziere, care l-ar fi îndreptăţit ulterior pe acesta să-şi manifeste opţiunea de a solicita, în faţa instanţei de judecată, fie îndeplinirea exactă a obligaţiei, fie desfiinţarea contractului, conform prevederilor art. 1021 C. civ.

În consecinţă, refuzul de plată a cheltuielilor înscrise în cererile de rambursare depuse de Societatea A., întemeiat pe împrejurarea intervenirii rezilierii de drept a contractelor nr. x/I/2010 şi nr. 47/I/2010, este unul nejustificat, nefiind dovedit caracterul legal al sancţiunii dispuse de recurentul-pârât, în calitatea sa de autoritate de management.

În referire la prevederile art. 17 alin. (2) din contractele de finanţare, în care se arată că, "în situaţia în care Beneficiarul, din motive imputabile acestuia, nu a început implementarea proiectului în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a contractului, acesta se consideră reziliat de drept, fără punere în întârziere", reţine instanţa de control că trimiterile recurentului-pârât la această clauză nu au nicio legătură cu situaţia de fapt ce a fost examinată în dosar, cât timp nu s-a pus niciun moment în discuţie o întârziere a beneficiarului în a începe implementarea proiectului, ipotezele reglementate de art. 17 fiind diferite.

În privinţa cheltuielilor de judecată în cuantum de 36.804,52 RON, la plata cărora a fost obligat Ministerul Fondurilor Europene, se reţine în calea controlului judiciar că este întemeiată critica recurentului asupra acestei chestiuni, urmând a fi cenzurată suma pretinsă cu titlul de onorariu cuvenit apărătorului ales al Societăţii A. SRL

Potrivit prevederilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., "judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micşoreze onorariile avocaţilor, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, faţă de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat."

Observând că, distinct faţă de declinările de competenţă care au determinat un parcurs procedural mai sinuos, cauza nu comportă o complexitate sporită prin raportare la problemele de drept pe care le-a supus atenţiei instanţei de contencios administrativ competentă, iar munca îndeplinită de avocat, precum şi alte repere legate de durata procesului sau deplasările survenite pot constitui un criteriu pentru diminuarea onorariului, Înalta Curte, cu aplicarea prevederilor suscitate în materie, va stabili un cuantum al cheltuielilor de judecată de 25.000 RON, compus din taxele de timbru datorate pentru acest litigiu şi onorariul cuvenit pentru asistenţa juridică acordată reclamantei A. S.R.L. în etapa judecăţii în fond.

II.2 Temeiul în drept al soluţiei pronunţate

Pentru considerentele anterior expuse, dat fiind caracterul întemeiat al criticii recurentului vizând cuantumul cheltuielilor de judecată la care a fost obligat, în raport de prevederile art. 312 alin. (3) şi ale art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Fondurilor Europene, reprezentat legal de Ministerul Finanţelor Publice, va modifica în parte sentinţa civilă nr. 352/2015 din 24 iunie 205 a Curţii de Apel Clu, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în sensul obligării pârâtului MFE la plata către reclamanta A. a sumei de 25.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în fond (taxă de timbru datorată şi onorariul cuvenit apărătorului ales), fiind menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate, ca fiind legale şi temeinice.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Ministerul Finanţelor Publice, în calitate de reprezentant legal al Ministerului Fondurilor Europene, împotriva sentinţei civile nr. 352/2015 din 24 iunie 2015 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Modifică în parte sentinţa atacată în sensul că obligă pe pârâtul Ministerul Fondurilor Europene la plata sumei de 25.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru şi onorariu de avocat cu aplicarea art. 274 din C. proc. civ.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 noiembrie 2016.