EU-funded project reimbursement dispute: inadmissibility of constitutional exception for lack of nexus to the contested administrative act
Legislator summary
AI generatedIn a definitive final decision, the High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the claimant company, rejecting both the exceptions of tardiness and nullity raised by the defendant authority and upholding the Court of Appeal's ruling that had previously refused to refer constitutional exceptions to the Constitutional Court. The dispute concerned a challenge by a beneficiary of European Union funds against the National Center for the Development of Professional and Technical Education as an Intermediate Body, seeking the annulment of a standard letter validating expenses for a non-reimbursable EU-funded project and compelling the issuance of a new administrative act to fully approve the reimbursement request. The court held that the invoked constitutional exceptions challenging Article 10(11) of Law No. 554/2004 and Article 16 of Emergency Ordinance No. 80/2013 were inadmissible because they lacked the requisite nexus with the subject matter of the litigation, as these norms did not influence the resolution of the specific request to validate or reject the administrative act regarding expense reimbursement. Consequently, the procedural requirement under Article 29 of Law No. 47/1992 for a constitutional exception to be linked to the pending dispute was not satisfied, resulting in the final rejection of the claimant's appeal.
Legislator headnote
AI generatedart. 10 alin. (11) din Legea nr. 554/2004, art. 16 din O.U.G. nr. 80/2013, articolul 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 29 din Legea nr. 47/1992, art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, art. 470 alin. (5) C. proc. civ; EU-funded project reimbursement dispute: inadmissibility of constitutional exception for lack of nexus to the contested administrative act: The dispute concerned a challenge by a beneficiary of European Union funds against the National Center for the Development of Professional and Technical Education as an Intermediate Body, seeking the annulment of a standard letter validating expenses for a non-reimbursable EU-funded project and compelling the issuance of a new administrative act to fully approve the reimbursement request. The court held that the invoked constitutional exceptions challenging Article 10(11) of Law No. 554/2004 and Article 16 of Emergency Ordinance No. 80/2013 were inadmissible because they lacked the requisite nexus with the subject matter of the litigation, as these norms did not influence the resolution of the specific request to validate or reject the administrative act regarding expense reimbursement. Consequently, the procedural requirement under Article 29 of Law No. 47/1992 for a constitutional exception to be linked to the pending dispute was not satisfied, resulting in the final rejection of the claimant's appeal.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis cited in the dispositive for dismissing the appeal as unfounded.
Full text
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Obiectul acţiunii. Circumstanţele cauzei
Prin cererea înregistrată, iniţial, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, la data de 02.09.2015, S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, anularea Scrisorii standard de informare a Beneficiarului-Validare Cheltuieli CR14 nr. 1145 din 20 ianuarie 2015 şi obligarea pârâtei să emită un alt act administrativ prin care să valideze în totalitate cheltuielile solicitate la rambursare prin cererea nr. x.
La data de 11.04.2016, reclamanta S.C. A. S.R.L. a invocat excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (11) din Legea nr. 554/2004 şi a dispoziţiilor art. 16 din O.U.G. nr. 80/2013.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (11) din Legea nr. 554/2004, reclamanta a arătat acestea sunt neconstituţionale faţă de dispoziţiile art. 148 alin. (2) coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituţie, art. 16 alin. (1) din Constituţie şi art. 45 din Constituţie, respectiv instanţa naţională de contencios administrativ nu se poate pronunţa în referire la cererile care au ca obiect sume reprezentând finanţare nerambursabilă de la bugetul Uniunii Europene, în sensul că nu poate pronunţa hotărâri prin care să dispună dacă cheltuielile trebuie să fie acoperite din bugetul Uniunii Europene sau să fie acoperite din bugetul naţional.
Cheltuielile pentru care au fost formulate acţiuni in instanţă şi care fac şi obiectul dosar nr. x/2015, sunt pretinse de persoanele îndreptăţite, şi anume reclamanţii, beneficiari de proiecte din fonduri europene nerambursabile de la bugetul Uniunii Europene, cum este şi cazul său.
O soluţie contrară, decât excepţia de neconstituţionalitate invocata mai sus echivalează, pe de o parte, cu încălcarea principiului priorităţii dreptului Uniunii Europene de către instanţa naţională, prin aceea că cel care gestionează bugetul Uniunii Europene, respectiv Comisia Europeană, conform articolului 317 din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene, nu este introdus din oficiu în cauză de către instanţa naţională, nefiind o normă juridică naţională în acest sens, cu toate că legiuitorul unional, în înţelepciunea sa, a introdus articolul 335 din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene prin care dă competenţa Comisiei Europene să poată sta în justiţie în oricare dintre statele membre.
Prin implementarea proiectului cu ID 59398 S.C. A. S.R.L. a îndeplinit indicatorii stabiliţi prin contractul de finanţare, şi anume formarea profesională a cursanţilor însă, în perioada implementării, nu a înregistrat nici venituri nici profit din implementarea proiectului.
Pe de altă parte, instanţa naţională s-ar pronunţa asupra unor cheltuieli care trebuie acoperite din bugetul Uniunii şi ea, instanţa naţională, are doar competenţa de a pronunţa hotărâri prin care aceste cheltuieli ar fi acoperite, doar ipotetic, din bugetul naţional. Însă, o astfel de soluţie daca ar fi dată, chiar ipotetic, ar pune instanţa naţională în postura celui care atentează la bugetul naţional fără temei juridic naţional şi unional, creând pagubă la bugetul naţional. De asemenea, prin pronunţarea de hotărâri de către instanţa naţională cu privire la cererile având ca obiect cheltuielile efectuate de beneficiari de proiecte din fonduri europene nerambursabile, s-ar produce inclusiv discriminarea S.C. A. S.R.L., prin aceea ca s-ar încerca obligarea şi exploatarea financiară a reclamantei.Şi anume, sub umbrela derulării de proiecte din fonduri europene nerambursabile, ar fi obligată să deruleze în realitate aceste proiecte fie din bani proprii, fie din bani împrumutaţi de către societate de la persoane private.
Din bugetul Uniunii sunt gestionate fondurile europene nerambursabile către toate statele membre. Prin urmare, instanţa naţională ar pronunţa hotărâri discriminatorii, în sensul că ar afecta bugetul naţional, obligându-l să suporte cheltuieli duble, faţă de bugetele celorlalte state membre, care sunt de asemenea beneficiare de fonduri europene nerambursabile.
În contextul juridic actual, reglementat de articolul 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 instanţa naţională de contencios administrativ nu este competentă să judece cereri având ca obiect cheltuielile pe care le-a efectuat S.C. A. S.R.L. în derularea a 6 proiecte din fonduri europene nerambursabile, pentru care şi-a îndeplinit indicatorii unionali, concretizaţi în formarea profesionala a cursanţilor, prin emiterea de diplome de calificare profesională, diplome recunoscute de Guvernul României, Ministerul Muncii, Ministerul Educaţiei.
În cauză, bugetul acordat în cele 6 proiecte derulate din fonduri europene nerambursabile a fost virat din bugetul Uniunii, prin intermediul conturilor speciale de proiect pe care reclamanta le are deschise şi în prezent. Conturile bancare speciale de proiect au fost deschise pe baza contractelor de finanţare, care au inserate clauză că toate documentele contabile ce reflectă derularea şi implementarea proiectelor din fonduri europene nerambursabile, inclusiv în referire la contractul de finanţare încheiat pentru derularea proiectului cu ID 59398, trebuie păstrate până în 31.12.2021 cu posibilitatea de prelungire a termenului de către Comisia Europeană.
Astfel, reclamanta a apreciat că se impune sesizarea Curţii Constituţionale spre a se pronunţa asupra excepţiei invocate cu consecinţa scoaterii cauzei de pe rolul instanţei naţionale şi solicitarea concilierii financiare direct cu Comisia Europeană şi cu Curtea de Conturi a Uniunii Europene în vederea recuperării cheltuielilor pe care le-a efectuat cu implementarea proiectului cu ID 59398.
În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 din O.U.G. nr. 80/2013, reclamanta a solicitat să se constate de către Curtea Constituţională că aceste prevederi, în referire la cererile formulate în conformitate cu prevederile art. 10 alin. (11) din Legea nr. 554/2004, sunt neconstituţionale faţă de dispoziţiile art. 148 alin. (2) din Constituţie şi ale art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie.
Beneficiarii de fonduri europene nerambursabile beneficiază, în prezent, de un regim discriminatoriu cel puţin faţă de deputaţii români din PE şi angajaţii acestora, asistenţi locali şi agenţi de plata, care, deşi sunt plătiţi din fonduri europene nerambursabile, nu plătesc la bugetul de stat impozitele şi contribuţiile obligatorii datorate atât bugetului de stat cât şi bugetului asigurărilor sociale.
Se impune a se constata faptul că trebuie scutite de la plata taxelor judiciare de timbru cererile acţiunile şi căile de atac formulate/exercitate de către acei beneficiari de proiecte derulate din fonduri europene nerambursabile care au implementat proiectele în termenele stabilite prin contractele de finanţare, care prin implementarea proiectelor au circumscris obiectivului unional reglementat în articolul 156 din TFUE şi care contestă la instanţele de contencios administrativ şi fiscal actele administrative emise de către organismele intermediare. Acestea din urmă fie au întârziat acordarea prefinanţării beneficiarilor de proiecte peste termenul stipulat in contractul de finanţare, fie au întârziat analizarea şi procesarea cererilor de rambursare peste termenul maxim de 45 de zile stipulat în contractul de finanţare (întârzierile au fost între 3 şi 9 luni), fie au emis acte administrative de respingere a cheltuielilor efectuate de beneficiari, după ce aceştia au implementat proiectele şi după ce beneficiarii au publicat la Registrul Comerţului documentele contabile, aferente implementării proiectelor, conform Directivelor 2009/101/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 septembrie 2009 şi 2012/17/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 13 iunie 2012.
Astfel, se impune sesizarea Curţii Constituţionale spre a se pronunţa asupra excepţiei, cu consecinţa restituirii cheltuielilor judiciare pe care le-a efectuat cu taxa judiciară de timbru în dosar nr. x/2015.
Prin sentinţa nr. 3056 din 11 mai 2016, Tribunalul a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, reţinând dispoziţiile art. 10 alin. (11) din Legea nr. 554/2004 şi faptul că, în cauză, contractul încheiat avea şi o componentă finanţarea europeană nerambursabilă, distinctă de cea naţională, iar pârâtul este un organism intermediar naţional (autoritate centrală).
2. Hotărârea pronunţată de prima instanţă
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 14.06.2016.
Prin încheierea de şedinţă din data de 17 octombrie 2016, Curtea a respins cererile de sesizare a Curţii Constituţionale formulate de reclamantă, şi a acordat termen pentru soluţionarea cauzei pe fond.
A reţinut instanţa, în esenţă, că, faţă de obiectul cauzei, anularea scrisorii standard de informare a beneficiarului-validare cheltuieli emise de pârâtă şi înregistrată sub nr. x din 20 ianuarie 2015, în referire la Cererea de rambursare nr. 14, depusă în cadrul proiectului finanţat din fonduri europene ID 59398, şi obligarea pârâtei la emiterea unui act administrativ prin care să valideze cheltuielile la rambursare prin cererea menţionată, excepţiile invocate vizează texte de lege care nu au legătură cu soluţionarea cauzei, nefiind îndeplinite condiţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.
3. Cererea de recurs
Reclamanta S.C. A. S.R.L. a formulat recurs împotriva încheierii din 17 octombrie 2016 de respingere a cererilor sale de sesizare a Curţii Constituţionale.
A arătat recurenta-reclamantă că dispoziţiile art. 10 alin. (11) din Legea nr. 554/2004 nu pot constitui temei juridic de atacare a actelor administrative emise de organismul intermediar CNDIPT-OI în baza contractului de finanţare nr. E7627 din 21 septembrie 2010, contract de finanţare care este supus doar legislaţiei comunitare, conform art. 15 din contract.
Contractul de finanţare a fost încheiat strict pentru implementarea proiectului derulat din fonduri europene, iar nu din fonduri comunitare.
Prevederile art. 10 alin. (11) din Legea nr. 554/2004 constituie temei doar pentru atacarea actelor administrative reprezentând finanţare din bugetul Uniunii Europene, iar nu atacare actelor administrative emise în baza unui contract supus legislaţiei comunitare, care ar echivala cu finanţare din bugetul Comunităţilor Europene.
A implementat proiectul cu ID 59398 în intervalul în care este în vigoare doar dreptul Uniunii Europene, iar nu dreptul Comunitar, care a ieşit din vigoare la data de 1 decembrie 2009, odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona care a stabilit faptul că Uniunea Euorpeană are pesonalitate juridică.
Şi-a îndeplinit indicatorii stabiliţi prin proiectul de finanţare, respectând condiţia publicităţii în conformitate cu Directiva 2009/101/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 septembrie 2009 de coordonare, în vederea echivalării, a garanţiilor impuse societăţilor în statele membre, directivă ce a fost modificată prin Directiva 2012/17/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 13 iunie 2012.
4. Decizia instanţei de recurs
4.1. Înalta Curte, analizând, în prealabil, excepţia tardivităţii recursului invocată de intimatul-pârât Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic-Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, constată că recursul a fost formulat cu respectarea termenului prevăzut de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 coroborat cu art. 487 alin. (1) şi art. 470 alin. (5) C. proc. civ.
Astfel, soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a fost pronunţată la data de 17.10.2016, iar recursul a fost depus la instanţa de fond la data de 20.10.2016. Termenul, de 48 de ore de la pronunţare, din interpretarea dispoziţiilor art. 470 alin. (5) curge de la data comunicării încheierii recurate. În cauză, la dosar nu a fost înaintată dovada comunicării încheierii recurate, astfel că, recursul, depus şi motivat la 18.10.2016, este formulat în termen.
4.2. În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatul-pârât care apreciază că recurenta nu a indicat motivele de nelegalitate, Înalta Curte reţine că, deşi recurenta nu a indicat expres unul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., susţinerile sale se pot încadra între cele prevăzute la pct. 8 al articolului menţionat.
4.3. Pe fondul cererii de recurs, Înalta Curte, examinând încheierea atacată prin care a fost respinsă cererea recurentei-reclamante de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a 10 alin. (11) din Legea nr. 554/2004 şi a dispoziţiilor art. 16 din O.U.G. nr. 80/2013, constată că recursul este nefondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată,
"(1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
(2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi, sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă.
(3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale".
Din interpretarea logico-juridică a acestor prevederi, rezultă că, pentru a fi admisibilă sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate, trebuiesc îndeplinite următoarele condiţii, în mod cumulativ:
(i) excepţia să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanţe judecătoreşti sau de arbitraj comercial;
(ii) excepţia să aibă ca obiect neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;
(iii) norma vizată de excepţie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei şi să nu fi fost constată ca fiind neconstituţională printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
Condiţia relevanţei excepţiei, care impune ca normele criticate să aibă incidenţă în soluţionarea cauzei respective, trebuie analizată în concret, funcţie de circumstanţele cauzei şi posibila tangenţă a prevederilor legale în discuţie cu litigiul aflat pe rolul instanţei.
Astfel, se impune o analiză riguroasă, în care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepţiei de neconstituţionalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual şi a stadiului concret în care se află litigiul.
Din perspectiva interesului procesual, Înalta Curte apreciază că, în cauză, nu este îndeplinită cerinţa legăturii cu pricina ce se judecă, impusă de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.
Obiectul cauzei cu care a fost învestită Curtea de Apel Bucureşti, în cursul judecăţii căreia s-au invocat excepţiile de neconstituţionalitate, îl reprezintă anularea Scrisorii standard de informare a Beneficiarului-Validare Cheltuieli CR14 nr. 1145 din 20 ianuarie 2015 şi obligarea pârâtului să emită un alt act administrativ prin care să valideze în totalitate cheltuielile solicitate la rambursare prin cererea nr. x.
Prin urmare, dispoziţiile a căror neconstituţionalitate le-a invocat recurenta, art. 10 alin. (11) din Legea nr. 554/2004 şi art. 16 din O.U.G. nr. 80/2013, nu au legătură cu cadrul strict definit în care se dezbate cererea de chemare în judecată şi nu pot fi de natură a influenţa soluţia ce s-ar pronunţa în soluţionarea acesteia, alegaţiile recurentei-reclamante, formulate în susţinerea excepţiilor de neconstituţionalitate, redate la pct. 1 al prezentei decizii, şi în motivarea recursului nedovedind contrariul.
4.4. Soluţia instanţei de recurs
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge excepţiile tardivităţii şi nulităţii recursului invocate de intimatul-pârât şi, soluţia pronunţată de prima instanţă fiind legală şi temeinică, va respinge recursul, ca nefondat, potrivit art. 496 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţiile tardivităţii şi nulităţii recursului invocate de intimatul-pârât Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic-Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane.
Respinge recursul declarat de S.C. A. S.R.L. împotriva încheierii de şedinţă din 17 octombrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 3 noiembrie 2016.