Judicial transfer refusal: scope of mandatory criteria and discretion in balancing institutional staffing needs against personal factors

Asupra contestaţiei de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul contestaţiei deduse judecăţii

Prin contestaţia înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 16 iunie 2016, contestatorul C. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, anularea Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 560 din 17 mai 2016 şi a Hotărârii nr. 270 din 29 martie 2016 a secţiei pentru Judecători din cadrul CSM, şi obligarea intimatului la emiterea unei hotărâri prin care să aprobe cererea sa de transfer la Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti.

În esenţă, contestatorul a arătat că intimatul, la analizarea cererii sale de transfer, a avut în vedere alte criterii decât cele prevăzute de art. 3 din HCSM nr. 193/2006 pentru aprobarea Regulamentului privind transferul şi detaşarea judecătorilor şi procurorilor, respectiv avizele instanţelor implicate în transfer, faptul că se formulează frecvent cereri de transfer pentru judecătoriile sectoarelor din Bucureşti, dificultatea ocupării posturilor la Judecătoria Buzău şi situaţia dificilă a acestei instanţe.

Astfel, avizele instanţelor nu figurează printre criteriile limitativ enumerate de art. 3 din HCSM nr. 193/2006. Dispoziţiile art. 2 alin. (4) din Regulament nu introduc un nou criteriu suplimentar celor reţinute la art. 3 iar avizele instanţelor ar fi injust a fi avute în vedere, de vreme ce sunt subiective.

Referitor la situaţia dificilă a Judecătoriei Buzău, la momentul analizării cererii sale toate posturile de execuţie erau ocupate, fiind temporar vacant un singur post de execuţie. Prin hotărârea secţiei pentru Judecători s-a analizat existenţa riscului unor eventuale vacantări, care nu sunt certe, ci doar posibile. De asemenea, niciunul dintre judecătorii care îndeplinesc condiţiile de pensionare nu şi-au anunţat intenţia de a se pensiona.

Mai arată contestatorul că un alt motiv de nelegalitate a hotărârilor contestate este reprezentat de reţinerea eronată a vechimii sale la Judecătoria Buzău. A fost numit judecător al Judecătoria Buzău prin Decretul Preşedintelui României nr. 123 din 15 ianuarie 2016, publicat în Monitorul Oficial al României la 19.01.2016. Astfel, la data soluţionării cererii sale de transfer, 29.03.2016, avea o vechime de 2 luni şi 10 zile la această instanţă, şi nu doar de o lună.

Menţionează că aspectul vechimii este relevant, prin prisma faptului că, în aceeaşi şedinţă de transferuri, secţia de Judecători a CSM a admis cererea de transfer a d-nei judecător A., de la Judecătoria Feteşti la Judecătoria Buftea, care avea exact aceeaşi vechime cu a sa, şi a admis cererea de transfer a d-nei judecător B., de la Judecătoria Roşiori de Vede la Judecătoria Buftea, la doar 8 zile de la data publicării decretului de numire la instanţă. De asemenea, din practica secţiei pentru Judecători reiese că se aprobă transferul judecătorilor fără a se ţine cont de vechimea efectivă.

Mai apreciază contestatorul că intimatul a omis analizarea criteriilor ce vizează situaţia personală a sa, pentru că are locuinţă proprie în Municipiul Bucureşti, fiindu-i afectată viaţa de familie. De asemenea, şi-a manifestat disponibilitatea de a activa în oricare dintre secţiile Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti.

Mai arată, referitor la oportunitatea transferului, că încărcătura pe judecător la Judecătoria Buzău, în anul 2015, a fost de 1136 cauze, cu puţin mai mare decât media naţională, de 1060 cauze, iar încărcătura pe schemă a fost de 916 cauze, sub media naţională de 917 cauze.

Intimatul nu a arătat modul în care ar fi afectată această instanţă prin transferul său şi a analizat şi a soluţionat în mod discreţionar cererile de transfer ale sale şi ale colegelor menţionate mai sus.

Astfel, temeiurile hotărârii contestate nu se circumscriu criteriilor legale prevăzute în mod limitativ de Regulamentul privind transferul şi detaşarea judecătorilor şi procurorilor, iar intimatul a ignorat cu desăvârşire motivele personale invocate.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 şi Legea nr. 554/2004 a contenciosului adminsitrativ.

2. Apărările formulate de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat respingerea contestaţiei ca neîntemeiată, învederând că nu pot fi primite criticile de nelegalitate vizând nerespectarea dispoziţiilor art. 3 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea nr. 193/2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

Astfel, secţia pentru Judecători şi Plenul Consiliului Superior al Magistraturii nu au aplicat discreţionar sau selectiv criteriile prevăzute de Regulament la analizarea cererilor de transfer şi nici nu au dat eficienţă unor criterii inexistente.

Unul dintre criteriile avute în vedere la soluţionarea cererilor de transfer vizează asigurarea activităţii la instanţele implicate în această procedură, criteriu care trebuie coroborat cu toate celelalte criterii obiective şi subiective. Cererea de transfer la care contestatorul face referire, a d-nei judecător A., a privit transferul la Judecătoria Buftea, instanţă pentru care au fost formulate 4 cereri de transfer, cererea contestatorului nefiind analizată comparativ cu aceasta.

Din vechimea în magistratură a contestatorului, de 3 ani şi 4 luni, acesta a fost auditor de justiţie la Institutul Naţional al Magistraturii în perioada 2012-2014 şi 1 an şi 6 luni a exercitat funcţia de procuror. La data formulării cererii de transfer, avea o vechime în instanţă de 1 lună şi 11 zile.

În sesiunea de transfer din martie 2016, nu a fost admisă nicio cerere de transfer la una dintre Judecătoriile Sectoarelor din Bucureşti formulate de magistraţi cu aceeaşi vechime ca şi cea a contestatorului.

De asemenea, analiza tuturor cererilor de transfer nu a fost una formală, ci a fost de natură să asigure luarea unei decizii obiective, însă, pentru respectarea dreptului la viaţă privată, datele personale nu au fost inserate în hotărârile atacate dar au fost analizate şi coroborate cu datele obiective privind volumul de activitate al instanţelor implicate, dificultăţile de ocupare a posturilor la acestea, experienţa profesională, continuitatea şi stabilitatea magistraţilor la instanţele de la care au solicitat transferul, cât şi motivele de ordin personal.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei

Examinând Hotărârea nr. 560 din 17 mai 2016 adoptată de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, prin prisma criticilor formulate de contestator, a apărărilor intimatului şi faţă de prevederile legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte apreciază că prezenta contestaţie este nefondată.

Obiectul contestaţiei, formulate în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, priveşte Hotărârea nr. 560 din 17 mai 2016 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, prin care a fost respinsă contestaţia formulată de contestatorul C. împotriva Hotărârii nr. 270 din 29 martie 2016 a secţiei pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii prin care i-a fost respinsă cererea de transfer de la Judecătoria Buzău la Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti.

Înalta Curte reţine că instituţia transferului judecătorilor şi procurorilor este prevăzută de art. 60 din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi de Regulamentul privind transferul şi detaşarea judecătorilor şi procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor şi procurorilor în alte funcţii de conducere, precum şi numirea judecătorilor în funcţia de procuror şi a procurorilor în funcţia de judecător, aprobat prin Hotărârea nr. 193/2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, cu modificările şi completările ulterioare.

Potrivit dispoziţiilor art. 60 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, transferul judecătorilor şi procurorilor se aprobă, la cererea celor în cauză, de Consiliul Superior al Magistraturii.

Regulamentul aprobat prin Hotărârea nr. 193/2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, reglementează criteriile care se au în vedere la aprobarea cererii de transfer.

Conform art. 3 din Regulament, la soluţionarea cererilor de transfer ale judecătorilor şi procurorilor la alte instanţe sau parchete vor fi avute în vedere următoarele criterii: volumul de activitate al instanţei sau parchetului de la care se solicită şi la care se solicită transferul; numărul posturilor vacante şi al posturilor temporar vacante la instanţele ori parchetele implicate şi dificultăţile de ocupare a acestora; vechimea efectivă în funcţia de judecător sau procuror; vechimea la instanţa sau parchetul de la care se solicită transferul; vechimea în gradul aferent instanţei, respectiv parchetului la care se solicită transferul; specializarea judecătorului/procurorului, specializările complementare, vechimea în cadrul secţiei/completului corespunzător specializării, precum şi disponibilitatea de a activa în alte secţii/complete decât cele corespunzătoare specializării ale instanţei/parchetului la care solicită transferul, în raport cu cerinţele acesteia; domiciliul solicitantului; locul de muncă al soţului sau soţiei; distanţa dintre domiciliul şi sediul instanţei sau parchetului la care funcţionează judecătorul ori procurorul şi posibilităţile reale de navetă, inclusiv timpul afectat acesteia; starea de sănătate şi situaţia familială.

Susţinerile contestatorului, referitoare la soluţionarea cererii de transfer cu nerespectarea prevederilor regulamentare mai sus-menţionate, sunt neîntemeiate.

Înalta Curte, în acord cu jurisprudenţa sa constantă, reţine că analiza unei cereri de transfer prin prisma criteriilor prevăzute la art. 3 din Regulament, nu trebuie să fie formală ci trebuie să asigure luarea unei decizii obiective, în condiţii de legalitate şi oportunitate, în raport de circumstanţele concrete ale fiecărei cereri de transfer, cu menţinerea unui echilibru între interesul public pe care Consiliul Superior al Magistraturii are obligaţia să-l ocrotească în exercitarea rolului său de garant al independenţei justiţiei şi interesul legitim privat al persoanei care a formulat o cerere de transfer.

Pe de altă parte, din interpretarea tuturor dispoziţiilor legale şi regulamentare privitoare la cariera judecătorilor şi procurorilor, rezultă, cu evidenţă, că gestionarea resurselor umane în sistemul judiciar, prin ocuparea posturilor vacante raportat la raţiunile şi necesităţile sistemului judiciar, reprezintă atributul exclusiv al intimatului Consiliul Superior al Magistraturii.

În cauză, având în vedere că pentru Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti au fost formulate 23 de cereri de transfer, analizarea acestora s-a realizat prin prisma criteriilor prevăzute de art. 3 din Regulament, care au fost verificate în mod comparativ şi concomitent pentru toţi solicitanţii, criterii care au vizat volumul de activitate al instanţelor de la care s-a solicitat transferul şi celor la care s-a solicitat transferul, numărul posturilor vacante şi al posturilor temporar vacante la instanţele implicate, vechimea solicitanţilor în funcţia de judecător, vechimea în cadrul instanţelor de la care au solicitat transferul, vechimea în grad şi avizele exprimate, cu reţinerea motivelor de ordin personal şi profesional invocate de fiecare magistrat.

Astfel, soluţionarea cererii de transfer formulată de contestator s-a făcut prin prisma acestor criterii regulamentare şi nu a fost una formală, în mod corect secţia pentru Judecători având în vedere la adoptarea soluţiei, în primul rând, aspecte legate de situaţia posturilor şi încărcătura dosarelor pe judecător şi pe schemă la Judecătoria Buzău la data formulării şi analizării respectivei cereri, comparativ cu a instanţei la care s-a solicitat transferul, în vederea asigurării activităţii la instanţele implicate în această procedură, în conformitate cu prevederile art. 3 din Regulament.

În acest sens, prin hotărârea contestată s-a reţinut că, la Judecătoria Buzău, la data formulării cererii de transfer, cele 31 de posturi de judecător sunt ocupate, un post de judecător fiind temporar vacant, în condiţiile în care, la această instanţă, în anul 2015, încărcătura dosarelor pe judecător a fost de 1136, faţă de media naţională de 1060 de cauze, iar pe schema de personal a fost de 916 cauze, spre deosebire de schema medie naţională de 917.

S-a avut în vedere că la Judecătoria Sectorului 3 unde se solicită transferul sunt vacante 3 posturi, din care 1 post aferent unei funcţii de preşedinte de secţie, astfel că doar 2 posturi de judecător vacante sunt disponibile pentru sesiunea de transfer din martie 2016.

Susţinerile contestatorului referitoare la aplicarea de către intimat a criteriului vechimii în mod discreţionar, invocând admiterea cererilor de transfer ale altor judecători la Judecătoria Buftea, nu au nicio reveanţă. Cererea sa nu a fost analizată comparativ cu cererile magistraţilor care solicitau transferul la această instanţă, ci comparativ cu celelate 22 de cereri care vizau Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti.

De asemenea, referirea din cuprinsul Hotărârii secţiei pentru Judecători la avizele instanţelor implicate în procedura transferului, s-a realizat în condiţiile art. 2 alin. (3) şi (4) din Regulament, pentru a se aprecia asupra oportunităţii cererii de transfer, fără însă ca aceste avize să fie considerate determinante în adoptarea soluţiei.

În motivarea hotărârilor emise de secţia pentru Judecători şi de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii s-a făcut trimitere numai la situaţia profesională şi personală a contestatorului, întrucât aceste date au fost considerate relevante la adoptarea soluţiei în cauză, situaţia concretă a fiecărui solicitant fiind evidenţiată în raport cu situaţia celui a cărui cerere de transfer a fost admisă.

Totodată, din cuprinsul hotărârilor atacate şi a înscrisurilor care au stat la baza emiterii acestora, rezultă că la soluţionarea cererii de transfer formulate de contestator au fost analizate în mod efectiv şi criteriile subiective prevăzute la art. 3 din Regulament, care au fost coroborate cu datele obiective privind situaţia posturilor de judecător la instanţele implicate în procedura transferului, volumul de activitate, precum şi vechimea solicitanţilor în funcţie şi în cadrul instanţelor de la care s-a solicitat transferul.

Sub acest aspect, este de menţionat faptul că motivele de ordin personal şi familial reprezintă criterii care trebuie avute în vedere la soluţionarea cererii de transfer, însă acestea nu constituie, prin ele însele, motive determinante în admiterea cererii, fiind supuse cerinţei coroborării cu celelalte criterii regulamentare, astfel încât, prin admiterea cererii de transfer, să se asigure, în primul rând, buna funcţionare a instanţelor implicate în procedura transferului.

În speţă, deşi motivele personale invocate de contestator nu au fost inserate în cuprinsul hotărârilor contestate, acestea au fost analizate la soluţionarea cererii de transfer, fiind coroborate cu celelalte criterii prevăzute de art. 3 din Regulament, urmărindu-se în acest mod buna desfăşurare a activităţii la Judecătoria Buzău şi la instanţa unde s-a solicitat transferul, aspecte ce rezultă din considerentele hotărârilor.

În contextul arătat, Hotărârea nr. 560 din 17 mai 2016 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii este motivată cu respectarea criteriilor legale şi nu poate fi apreciată ca fiind discreţionară.

Consiliul Superior al Magistraturii, în calitatea sa constituţională de garant al independenţei justiţiei, are prerogativa de a soluţiona cererile de transfer ale judecătorilor şi procurorilor, cu respectarea criteriilor prevăzute în Regulament, iar, în cauză, după cum s-a arătat, motivele invocate de intimat în respingerea cererii de transfer au o justificare obiectivă, astfel încât nu se poate reţine existenţa unor elemente de exces de putere, care să conducă la afectarea legalităţii hotărârii ce formează obiectul prezentei contestaţii.

De asemenea, Înalta Curte mai reţine că soluţiile pronunţate de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii în materia cererilor de transfer nu denotă o practică neunitară, deoarece fiecare solicitare este analizată în funcţie de circumstanţele concrete ale respectivei cauze, neputându-se vorbi de persoane aflate în situaţii identice.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge contestaţia formulată împotriva Hotărârii nr. 560 din 17 mai 2016 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia formulată de C. împotriva Hotărârii nr. 560 din 17 mai 2016 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 3 noiembrie 2016.