Inadmissibility of revision for lack of contrary judgments and exclusive jurisdiction of appellate court for procedural revision grounds

Asupra cererilor de revizuire de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1 Circumstanţele cauzei. Cadrul procesual

1.1. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunţat în Cauza Chiş împotriva României Hotărârea din 14 septembrie 2014, publicată în M. Of. al României nr. 85 din 2 februarie 2011.

Curtea a angajat răspunderea Statului român pentru neexecutarea hotărârilor judecătoreşti de integrare în muncă, astfel că a declarat cererea admisibilă în ceea ce priveşte capătul de cerere întemeiat pe art. 6 § 1 din Convenţie referitor la executarea hotărârilor judecătoreşti definitive şi inadmisibilă, în rest.

A hotărât că a avut loc încălcarea art. 6 § 1 din Convenţie şi, de asemenea, a hotărât ca statul pârât să asigure, prin mijloace adecvate, în cel mult 3 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, conform art. 44 § 2 din Convenţie, executarea Sentinţei din 14 decembrie 1995 a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, plata în acelaşi termen de 3 luni, a următoarelor sume, care să fie convertite în moneda naţională a statului pârât la cursul de schimb valabil la data plăţii: 4.800 euro plus orice sumă ce ar putea fi datorată cu titlu de impozit, pentru daune morale şi 1.100 euro plus orice sumă ce ar putea fi datorată cu titlu de impozit, pentru cheltuieli de judecată.

1.2. Prin acţiunea înregistrată la data de 23.05.2012 pe rolul Tribunalului Bucureşti, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii: Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, Statul Român prin Ministerul Afacerilor Externe prin Agent Guvernamental, Statul Român prin Ministerul Justiţiei, Statul Român prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Statul Român prin Consiliul Superior al Magistraturii, pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea la plata următoarelor sume: 240 euro actualizaţi până la data executării efective, în conformitate cu modalitatea stabilită de instanţa europeană; 310.463 euro reprezentând prejudiciul creat prin neexecutarea hotărârii din 14 decembrie 1995; 273.970 euro reprezentând prejudiciul creat prin neexecutarea hotărârii din 9 noiembrie 1992; majorarea acestor sume cu dobânda legală a BNR plus 3% începând cu data de 21 mai 2011; 10.000 euro reprezentând daune morale ca urmare a neexecutării acestor hotărâri, într-un termen rezonabil.

Prin sentinţa civilă nr. 455 din 5.03.2013, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis excepţia necompetenţei generale a instanţelor judecătoreşti şi, în consecinţă, a respins acţiunea, luând act că pârâţii nu au solicitat obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia nr. 301/28.10.2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 455 din 5 martie 2013 a Tribunalului Bucureşti.

Prin decizia nr. 596 din 24 februarie 20J5, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, a admis recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 301 din 28 octombrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, pe care a casat-o şi a trimis-o spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

1.3. Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, sub nr. x/3/2013, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu Agenţia Naţională de Administrare fiscală - Direcţia Antifraudă Fiscală (fosta Garda Financiară - Comisariatul Central) anularea Deciziei nr. 1123 din 23 septembrie 2013 emisă de Garda Financiară - Comisariatul General prin care s-a dispus eliberarea sa din funcţia publică, reintegrarea în funcţia corespunzătoare, echivalentă funcţiei deţinute în cadrul noii structuri înfiinţate prin reorganizarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscal, obligarea pârâtei la plata daunelor materiale reprezentând prejudiciul creat ca urmare a drepturilor salariale şi conexe, neachitate.

Prin sentinţa nr. 1847 din 13 martie 2015, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Antifraudă Fiscală, ca inadmisibilă, motivat de faptul că nu s-a făcut dovada parcurgerii plângerii prealabile, prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Prin decizia nr. 6289 din 17 decembrie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins recursul formulat de către recurentul A. împotriva sentinţei nr. 1847 din 13 martie 2015 a Tribunalului Bucureşti.

1.4. Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 9.07.2012, sub nr. x/3/2012, ulterior declinată la Tribunalul Bucureşti şi înregistrată sub nr. x/3/2013, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Garda Financiară - Comisariatul Central, a solicitat anularea în parte a deciziei de încadrare nr. 438 din 23 mai 2012, obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii de încadrare începând cu data de 20 octombrie 1992 conform sentinţei nr. nr. 7391 din 14 decembrie 1995 a Judecătoriei Sector 5 Bucureşti şi Hotărârii CEDO din 14.09.2010, pronunţată în cauza Chiş contra României; obligarea pârâtei la achitarea daunelor materiale în sumă de 2.500.000 RON reprezentând contravaloarea prejudiciului datorat ca urmare a sentinţei civile nr. 7391 din 14.12.1995; obligarea pârâtei la reintegrarea avută la data eliberării din funcţie şi la plata daunelor materiale reprezentând toate drepturile de natura salariala începând cu data eliberării din funcţie şi până la data efectivei reluări a activităţii şi obligarea pârâtei la plata unor daune morale în sumă de 20.000 euro.

Prin sentinţa nr. 7509 din 14 noiembrie 2014, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea precizată de către reclamant, a anulat decizia nr. 438 din 23 mai 2012 de încadrare a reclamantului în funcţia de comisar, a obligat pârâta la emiterea unei noi decizii de încadrare a reclamantului, începând cu data de 20.10.1992, conform dispozitivului sentinţei civile nr. 7391 din 14 decembrie 1995, pronunţate de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti în dosar nr. x/1993, definitivă, şi a obligat pârâta la plata către reclamant a tuturor drepturilor de natură salariale aferente perioadei 20.10.1992-01.06.2012.

Prin decizia nr. 994 din 25 februarie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a admis recursul formulat de recurenta - pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Antifraudă Fiscală împotriva sentinţei nr. 7509 din 14 noiembrie 2014 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, a modificat în parte sentinţa în sensul că: a obligat pârâta la plata către reclamant a unei despăgubiri egale cu drepturile de natură salarială aferente perioadei 15.12.1995-01.06.2012; a respins ca neîntemeiată cererea de obligare a pârâtei la plata drepturilor de natură salarială aferente perioadei 20.10.1992-14.12.1995; a menţinut în rest sentinţa.

2. Cererea de revizuire formulată de A.

La data de 16 martie 2016 s-a înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cererea de revizuire formulată de A. împotriva celei din urmă decizii indicate la punctul precedent, invocându-se motivele prevăzute de art. 322 pct. 2, 7 şi 9 din C. proc. civ. de la 1865, aplicabil ratione temporis în cauza de faţă.

2.1. Revizuentul a susţinut că instanţa de recurs nu a fost învestită cu "rejudecarea sentinţei nr. 7391/1995, ci doar cu motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., formulat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, neputând repune în discuţie însăşi hotărârea CEDO. Instanţa de recurs şi-a depăşit competenţa, pronunţându-se asupra a ceea ce nu i s-a cerut, fiind incident astfel motivul prevăzut de art. 322 pct. 2 C. proc. civ.

2.2. Pronunţându-se cu privire la cuantumul prejudiciului pentru perioada 20 octombrie 1992-14 decembrie 1995, curtea de apel a încălcat competenţa executorului judecătoresc, decizia nr. 438 din 23 mai 2012 şi hotărârea CEDO, în sensul art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia nr. 596 din 24 februarie 2015 a statuat irevocabil cu privire la sumele solicitate cu titlu de prejudiciu, reţinând că în mod greşit instanţele nu i-au analizat pretenţiile prin prisma elementelor răspunderii civile delictuale.

2.3. Sunt îndeplinite, mai susţine revizuentul, şi condiţiile incidenţei motivului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 9 C. proc. civ., întrucât marja de apreciere a statului parte nu se poate extinde peste limitele aplicării principiului subsidiarităţii şi prin încălcarea principiului atribuirii, odată ce perioada 1992-2010 a fost dedusă judecăţii în faţa instanţei europene.

3. Cererea de revizuire formulată de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală

La rândul său, la data de 25.03.2016 a formulat cerere de revizuire a aceleiaşi decizii şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, invocând motivul prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Potrivit revizuentei ANAF, decizia Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, nr. 994 din 25 februarie 2016 este potrivnică sentinţei civile nr. 1847 din 13 martie 2015, irevocabilă prin decizia nr. 6289 din 17 decembrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti.

În esenţă, se afirmă că iniţial Tribunalul Bucureşti a respins acţiunea reclamantului de integrare a sa într-o funcţie publică la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală dar apoi, aceeaşi instanţă, a obligat Agenţia Naţională de Administrare Fiscală să îl reintegreze începând cu data de 20.10.1992 şi să îi plătească drepturile salariale aferente.

4. Cererea reconvenţională

La data de 17.10.2016, revizuentul A. a formulat cerere reconvenţională la cererea de revizuire formulată de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, solicitând să se constate nulitatea sentinţei civile nr. 1847/2015 şi, în subsidiar, a deciziei nr. 1123/2013, cu obligarea părţii adverse la achitarea tuturor drepturilor salariale aferente.

5. Considerentele Înaltei Curţi

Potrivit dispoziţiilor art. 323 din C. proc. civ.:

"(1) Cererea de revizuire se îndreaptă la instanţa care a dat hotărârea rămasă definitivă şi a cărei revizuire se cere.

(2) În cazul art. 322 pct. 7, cererea de revizuire se va îndrepta la instanţa mai mare în grad faţă de instanţa sau instanţele care au pronunţat hotărârile potrivnice. Când cele două instanţe care au dat hotărârile potrivnice fac parte din circumscripţii judecătoreşti deosebite, instanţa mai mare în grad la care urmează să se îndrepte cererea de revizuire va fi aceea a instanţei care a dat prima hotărâre."

Ca urmare, cererea de revizuire formulată de A., întemeiată pe cazurile prevăzute de art. 322 pct. 2 şi 9 C. proc. civ. este de competenţa Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca instanţă care a pronunţat Decizia nr. 994 din 25 februarie 2016, a cărei retractare se solicită, sens în care va fi disjunsă şi declinată în favoarea acesteia.

Referitor la cererile de revizuire întemeiate pe cazul prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., formulate de A. şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Înalta Curte constată că acestea nu pot trece de filtrul de admisibilitate instituit prin art. 326 alin. (3) C. proc. civ.

Potrivit reglementării aplicabile, revizuirea se poate cere "dacă există hotărâri potrivnice date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate".

Niciuna dintre hotărârile indicate de părţi nu sunt "potrivnice" în sensul legii cu decizia civilă nr. 994 din 25 februarie 2016.

Astfel, actele procedurale îndeplinite de executorul judecătoresc şi decizia nr. 438 din 23 mai 2012 a Gărzii Financiare - Comisariatul General nu sunt "hotărâri definitive" date de "instanţe".

Hotărârea CEDO în cauza Chiş împotriva României (cererea nr. x/03), ea însăşi temei de revizuire, nu poate intra, de asemenea, în sfera hotărârilor potrivnice, fiind evident că nu se regăseşte tripla identitate cerută de lege: părţi, obiect, cauză.

În fine, nici hotărârile judecătoreşti indicate de revizuenţi decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, nr. 596 din 24 februarie 2015, sentinţa civilă nr. 1847 din 13 martie 2015 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal ori Decizia nr. 6289 din 17 decembrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, nu sunt "potrivnice", fiind pronunţate în litigiile anterioare purtate între părţi, având obiect şi cauze diferite.

Astfel, prima decizie a avut obiectul şi cauza indicate la pct. 1.2 din această decizie, iar celelalte două hotărâri judecătoreşti, pronunţate în unul şi acelaşi dosar, privesc o acţiune având ca obiect anularea deciziei nr. 1123 din 23 septembrie 2013 a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală- Direcţia Generală Antifraudă Fiscală de eliberare din funcţie a revizuentului, reîncadrarea în funcţie şi plata de daune morale, soluţiile fiind expuse la pct. 1.3 din această decizie.

În fine, cererea reconvenţională formulată de revizuentul A. la cererea de revizuire a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală este inadmisibilă în raport de stadiul procesual al cauzei, neputând să fie circumscrisă dispoziţiilor art. 119 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Disjunge cererea de revizuire formulată de A. împotriva deciziei nr. 994 din 25 februarie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, întemeiată pe art. 322 pct. 2 şi pct. 9 C. proc. civ. şi declină competenţa de soluţionare în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Respinge cererile de revizuire formulate de A. şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva deciziei nr. 994 din 25 februarie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, întemeiate pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ., ca inadmisibile.

Respinge cererea reconvenţională formulată de A., ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 octombrie 2016.