Recovery of rural development aid for artificial eligibility via linked entity: interpretation of Regulation 65/2011 Art. 4(8) and proportionality of total grant withdrawal

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 5 august 2014 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Întreprindere Individuală A. a chemat în judecată pe pârâţii Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (în prezent, Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, conform O.U.G. nr. 41/2014) şi Centrul Regional de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit 3 Sud Muntenia, solicitând instanţei, în temeiul art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011 şi al Legii nr. 554/2004, să dispună anularea Deciziei nr. 25667 din 24 iulie 2014, prin care a fost soluţionată contestaţia administrativă împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare încheiat la data de 11.06.2014, precum şi anularea acestui proces-verbal de constatare şi a Notificării nr. 21041 din 24 iunie 2014, prin care i s-a comunicat obligaţia de plată a sumei de 287.051,92 RON.

Totodată, reclamanta a solicitat şi reindividualizarea sancţiunii administrative aplicate, în sensul respectării principiului proporţionalităţii, potrivit căruia sancţiunile aplicate trebuie sa fie proporţionale cu neregulile constatate.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 307 din 9 februarie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca neîntemeiată, contestaţia formulată de reclamanta Întreprindere Individuală A. în contradictoriu cu pârâţii Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (actuala Agenţie pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale) şi Centrul Regional de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit 3 Sud Muntenia.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 307 din 9 februarie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a formulat recurs reclamanta Întreprindere Individuală A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul cărora a solicitat casarea sentinţei atacate şi rejudecarea pe fond a cauzei, în sensul admiterii acţiunii, astfel cum a fost formulată.

Recurenta-reclamantă a susţinut că sentinţa atacată a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, în esenţă, pentru următoarele motive:

Cu privire la excepţia nulităţii absolute a procesului-verbal de constatare, se constată că, raportat la data încheierii acestuia, respectiv 11.06.2014, durata de monitorizare, de 2 ani, care curge de la 30.12.2011, data ultimei plăti, a fost depăşită.

În mod eronat instanţa de fond a apreciat că perioada de monitorizare este de 5 ani şi este echivalentă cu perioada de valabilitate a contractului. De asemenea, invocarea dispoziţiilor art. 45 din O.U.G. nr. 66/2011, nu are consecinţe juridice în situaţia dedusă judecaţii.

În raport de cele statuate de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în cauza C-434/12, prin procesul-verbal contestat nu s-a dovedit existenţa unei deturnări a scopului contractului şi a sumelor alocate. Astfel, prin procesul-verbal s-a constatat achiziţionarea utilajelor agricole conform celor precizate de beneficiar în cererea de finanţare, precum şi înfiinţarea unui număr de 4 locuri de muncă (2 posturi de mecanic agricol, un post de paznic şi unu post de paznic-mecanic agricol).

Încheierea contractelor de prestări servicii cu S.C. B. S.R.L., în condiţiile în care aceasta nu este unicul beneficiar al serviciilor prestate de către reclamantă, nu poate constitui o bază serioasă şi rezonabilă care să justifice rezilierea unui contract ce şi-a atins obiectivele din punct de vedere tehnic şi funcţional.

Referitor la elementul subiectiv, din împrejurările săvârşirii presupusei fapte, rezultă că reclamanta nu a urmărit să obţină un avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor.

În plus, relativ la acest aspect, în cauza C-434/12 se arată că articolul 4 alin. (8) din Regulamentul (UE) nr. 65/2011 trebuie interpretat în sensul că se opune ca o cerere de plată în temeiul schemei de ajutor din cadrul FEADR să fie respinsă pentru simplul motiv că un proiect de investiţii, care candidează la acordarea unui ajutor din această schemă, nu are autonomie funcţională sau că există o legătură juridică între candidaţii la acordarea unui astfel de ajutor, fără ca celelalte elemente obiective din speţă să fi fost luate în considerare.

Referitor la legătura constatată între beneficiar şi S.C. B. S.R.L., se constată că organele de control şi instanţa de fond au acordat o valoare absolută prevederilor art. 4 ind. 4 din Legea nr. 346/2004, fără a proceda la o evaluare completă a situaţiei, raportat la împrejurările concrete.

Simplul fapt al prestării serviciilor către entităţi juridice care au reprezentanţi legali între care există diferite grade de rudenie, nu echivalează cu crearea unor condiţii artificiale în vederea obţinerii de fonduri nerambursabile. Facturile emise pentru prestările de servicii au fost achitate, s-au efectuat plăţi către bugetul consolidat al statului ca urmare a operaţiunilor contabile evidenţiate în mod corect şi nu există premisa unor fraude de natură a atrage consecinţa restituirii sumelor încasate.

În ceea ce priveşte nedeclararea legăturii dintre Întreprindere Individuală A. şi S.C. B. S.R.L. la data depunerii dosarului în vederea obţinerii finanţării, este de subliniat faptul că în cadrul documentaţiei ataşate acestui dosar, a fost prezentat Precontractul încheiat cu S.C. B. S.R.L., având ca obiect prestarea de servicii.

Acest Precontract a fost supus verificării Centrului Regional de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit 3 Sud Muntenia, respectiv, Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, care au decis că reclamanta îndeplineşte condiţiile de eligibilitate în vederea acordării finanţării nerambursabile pentru punerea în aplicare a proiectului. Totodată, aceste autorităţi publice aveau obligaţia de a informa solicitantul asupra existenţei vreunei împrejurări de natură să conducă la suspiciuni de fraudă, obligaţie reglementată de prevederile art. 5 pct. b din O.U.G. nr. 66/2011.

În consecinţă, faptul că în derularea contractului de finanţare, reclamanta a încheiat contracte de prestări servicii şi cu S.C. S.C. B. S.R.L., nu poate să conducă la suspiciunea de fraudă, în lipsa intenţiei şi a prejudiciului.

În ceea ce priveşte scopul proiectului, respectiv, dezvoltarea activităţii prin achiziţie de utilaje pentru prestări servicii către populaţia rurală, prin procesul-verbal contestat nu s-a dovedit existenţa unei deturnări a scopului contractului şi a sumelor alocate.

Încheierea contractelor de prestări servicii inclusiv cu S.C. B. S.R.L., în condiţiile în care aceasta nu este unicul beneficiar al serviciilor prestate de către reclamantă, nu poate constitui un motiv de rambursare a întregii finanţări nerambursabile folosită efectiv la executarea proiectului aprobat, deoarece s-ar încălca însuşi scopul în care Programul a fost reglementat, dar şi principiul proporţionalităţii, consacrat în practica Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

Acesta presupune ca în cadrul aprecierii constrângerilor legate de diferite măsuri posibile, să se examineze dacă obiectivele urmărite de măsura reţinută sunt de natura să justifice consecinţe economice negative, chiar considerabile, pentru anumiţi operatori.

4. Apărările formulate de intimata-pârâtă Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale

Prin întâmpinarea depusă în cauză, intimata-pârâtă Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a solicitat respingerea recursului declarat de reclamantă, ca nefondat, şi menţinerea sentinţei atacate ca legală şi temeinică, reiterând apărările formulate pe parcursul soluţionării litigiului în primă instanţă.

5. Procedura de soluţionare a recursului

5.1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, întocmit în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 2 martie 2016, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 8 iunie 2016, completul de filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplineşte cerinţele de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., republicat, a admis în principiu recursul şi a fixat termen de judecată pe fond la data de 26 octombrie 2016.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, este neîntemeiat, sentinţa atacată fiind dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material incidente la circumstanţele de fapt ale cauzei.

Recurenta-reclamantă Întreprindere Individuală A. a supus controlului de legalitate Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare încheiat la data de 11.06.2014, emis de Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, prin care s-a stabilit în sarcina sa o creanţă bugetară în cuantum total de 287.051,92 RON, reprezentând debit aferent bugetului Uniunii Europene în sumă de 229.641,54 RON şi debit aferent bugetului de stat în sumă de 57.410,38 RON, Decizia nr. 25667 din 24.07.2014, prin care autoritatea pârâtă a respins contestaţia administrativă formulată împotriva procesului-verbal de constatare menţionat, precum şi Notificarea nr. 21041 din 24 iunie 2014, prin care i s-a comunicat obligaţia de plată a sumei de 287.051,92 RON.

În fapt, se reţine că între Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, în calitatea de autoritate contractantă şi Întreprindere Individuală A., în calitate de beneficiar, a fost încheiat, la data de 11.08.2011, Contractul de finanţare nr. C 312M011032300015, având ca obiect acordarea unei finanţări nerambursabile de către autoritatea contractantă pentru implementarea proiectului cu titlul "Înfiinţare întreprindere individuală aparţinând lui A. în sat Iazu, comuna Scânteia, judeţul Ialomiţa".

Proiectul se încadrează în Măsura 312 "Sprijin pentru crearea şi dezvoltarea de micro-întreprinderi" şi a avut drept obiectiv crearea şi diversificarea serviciilor de mecanizare pentru populaţia rurală din zona comunei Sfântu Gheorghe, judeţul Ialomiţa, prin implementarea acestui proiect, beneficiarul urmărind dezvoltarea activităţii, prin achiziţionarea unor utilaje de lucrări agricole care să asigure condiţii optime de productivitate, asigurarea unui înalt nivel calitativ al lucrărilor, conformarea cu cerinţele standardelor UE şi crearea a trei locuri noi de muncă.

Procedându-se la efectuarea unei verificări documentare a cazului de suspiciune de nereguli înregistrat la Autoritatea cu competenţe în gestionarea fondurilor europene cu nr. 15746 din 13 mai 2014, ca urmare a nerespectării condiţiilor contractuale din Contractul de finanţare din 11 august 2011, s-a constatat că S.C. B. S.R.L. a creat condiţii artificiale în vederea obţinerii finanţării nerambursabile în cadrul măsurii 312, respectiv, beneficiarul Întreprindere Individuală A. a fost creată artificial, acţionarul unic şi administratorul acesteia fiind numit formal, singurul beneficiar real al proiectelor finanţate prin Program FEADR fiind S.C. B. S.R.L., care coordonează activitatea Întreprinderii Individuale A., poziţie prin care şi-a propus să realizeze investiţii similare.

Criticile formulate de recurenta-reclamantă vizând nulitatea absolută a Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare încheiat la data de 11.06.2014, sunt neîntemeiate.

Conform prevederilor art. 2 alin. (8) din contractul de finanţare, durata de valabilitate a contractului este de 5 ani începând cu data semnării acestuia de către ambele părţi, aceste termen fiind diferit de cel prevăzut pentru monitorizarea contractului, care este de 2 ani.

În ceea ce priveşte activitatea de control, în mod corect instanţa de fond s-a raportat la dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Anexa 1 la contractul de finanţare, care pentru măsura 312, prevăd:

"Beneficiarul se obligă să respecte pe toată durata contractului, criteriile de eligibilitate şi de selecţie înscrise în cererea de finanţare. De asemenea, pe perioada de valabilitate şi de monitorizare a contractului de finanţare, beneficiarul se obligă să nu modifice substanţial proiectul".

Totodată, s-a avut în vedere că, potrivit art. 8 alin. (7) din Anexa 1 la contractul de finanţare, "Sprijinul acordat va fi recuperat dacă obiectivele finanţate nu sunt utilizate/folosite conform scopului destinat rezultat din cererea de finanţare, dacă se modifică substanţial proiectul sau în cazul în care acestea îşi modifică destinaţia în perioada de valabilitate şi monitorizare a prezentului contract de finanţare."

În conformitate cu prevederile contractuale menţionate, monitorizarea şi evaluarea proiectului se realizează pe perioada de valabilitate şi monitorizare a contractului de finanţare, autoritatea contractantă având dreptul să monitorizeze proiectul pe o durată de 5 ani de la finalizarea acestuia şi să recupereze sprijinul acordat în situaţia identificării unor nereguli.

Prin urmare, contrar susţinerilor recurentei, dreptul autorităţii publice pârâte de a efectua activităţi de control asupra derulării contractului de finanţare nu se limitează la interiorul perioadei de monitorizare, deoarece aceste activităţi privesc corecta respectare a obligaţiilor contractuale asumate de către beneficiar, care pot fi cercetate pe întreaga perioadă de valabilitate a contractului.

La efectuarea activităţii de control intimata-pârâtă a respectat şi dispoziţiile art. 45 din O.U.G. nr. 66/2011, reţinându-se că în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 26 din acelaşi act normativ, care se referă la efectuarea controlului în condiţiile restrictive enunţate de acest text de lege.

Susţinerile recurentei-reclamante potrivit cărora prin procesul-verbal contestat nu s-a dovedit existenţa unei deturnări a scopului contractului de finanţare şi a sumelor alocate iar beneficiarul nu a urmărit obţinerea unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor, în raport cu soluţia jurisprudenţială dată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în cauza C-434/12, sunt nefondate.

În acord cu judecătorul fondului, instanţa de control judiciar constată că, în cauză, au fost dovedite elementul obiectiv şi cel subiectiv pe care le implică condiţiile care contravin obiectivelor schemei de ajutor, din împrejurările concrete ale speţei rezultând că recurenta-reclamantă nu a fost înfiinţată pentru a acţiona într-o manieră independentă în cadrul proiectului aprobat spre finanţare, aptă să realizeze obiectivele investiţiei propuse, şi anume, crearea de locuri de muncă, diversificarea serviciilor agricole în mediul rural şi reducerea gradului de dependenţă faţă de agricultură, ci a fost înfiinţată cu scopul clar de a obţine în mod artificial sprijin financiar nerambursabil.

La formularea acestei concluzii se are în vedere probatoriul administrat în cauză, din care rezultă că recurenta-reclamanta se află într-un raport juridic de tip "întreprindere legată" cu S.C. B. S.R.L., în sensul prevăzut de art. 4<SUP>4</SUP> din Legea nr. 346/2004, reclamanta fiind înfiinţată pentru a funcţiona subordonat intereselor acestei din urmă societăţi, care este beneficiarul real al serviciilor agricole prestate de către reclamantă.

Astfel, procedând la o scurtă inventariere a legăturilor existente între cele două societăţi verificate se reţine că, recurenta-reclamantă funcţionează în sediul social al S.C. B. S.R.L., amplasamentul investiţiei este situat într-un spaţiu proprietatea acestei societăţi, cu care reclamanta a încheiat contract de comodat, toţi cei trei salariaţi ai reclamantei indicaţi în cererea de finanţare sunt foşti angajaţi ai S.C. B. S.R.L, iar din valoarea totală a serviciilor agricole prestate potrivit contractului de finanţare, 77,89% reprezintă servicii prestate către S.C. B. S.R.L..

De asemenea, anterior, S.C. B. S.R.L. a depus cererea de finanţare pentru proiectul "Modernizarea fermei vegetale aparţinând S.C. B. S.R.L. din localitatea Iazu, comuna Scânteia jud. Ialomiţa prin achiziţia de maşini şi utilaje agricole noi", precum şi cererea de finanţare, pentru acelaşi proiect, proiecte care nu au fost selectate în vederea acordării finanţării.

Din analiza facturilor prezentate de către beneficiar a rezultat că, după încasarea plăţii făcute de către pârâtă, reclamanta a restituit către S.C. B. S.R.L. o mare parte din sumele pe care le-a încasat de la această societate, cu titlu de avans pentru prestări servicii agricole.

În contextul arătat, aşa cum în mod întemeiat a reţinut prima instanţă, recurenta-reclamantă nu a creat noi locuri de muncă, în condiţiile în care angajaţii săi au fost preluaţi de la S.C. B. S.R.L., care controlează în fapt activitatea reclamantei şi nu a creat o diversificare a serviciilor agricole în mediul rural, având în vedere că aceste servicii au fost prestate în proporţie de 77,89% în favoarea S.C. B. S.R.L., al cărui asociat C., este rudă cu reprezentantul reclamantei. Totodată, din analiza înscrisurilor existente la dosar rezultă că prestările de servicii agricole către membrii familiei (Întreprindere Individuală D. şi Întreprindere Individuală E.) sunt de aproximativ 90% din totalul serviciilor prestate.

Prevederile Regulamentului CE nr. 65/2011 nu conţin o interdicţie cu privire la prestarea serviciilor agricole pentru care s-a acordat finanţare şi către membrii de familie dar în speţă, nu se poate reţine o astfel de situaţie, întrucât ponderea majoritară a relaţiilor comerciale se desfăşoară, exclusiv, între beneficiar şi o societate comercială al cărei asociat este rudă cu reprezentantul reclamantei, respectiv, între beneficiar şi alţi membri ai familiei.

Elementele anterior menţionate dovedesc intenţia manifestată de titularul proiectului, încă de la depunerea cererii de finanţare, de a presta servicii agricole în favoarea membrilor de familie, singurul beneficiar real al proiectelor finanţate fiind S.C. B. S.R.L., care coordonează activitatea desfăşurată de reclamantă, fără a se putea reţine că aceasta din urmă a acţionat în mod independent în cadrul proiectului în vederea îndeplinirii obiectivelor precizate în cererea de finanţare.

Împrejurarea că în cadrul documentaţiei ataşată dosarului de finanţare, reclamanta a depus şi Precontractul încheiat cu S.C. B. S.R.L., având ca obiect prestarea de servicii, care a fost supus verificării şi a fost avut în vedere la obţinerea eligibilităţii proiectului, nu este de natură a înlătura răspunderea recurentei, întrucât, din analiza precontractului nu se putea deduce intenţia reclamantei de a presta servicii, în proporţie covârşitoare, în favoarea S.C. B. S.R.L., o astfel de concluzie putând rezulta numai din analiza modalităţii în care s-a executat contractul.

În aceste condiţii, în raport şi de cele statuate de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în cauza C-434/12, se reţine, din împrejurările concrete ale speţei, că obiectivul general al măsurii 312, care viza dezvoltarea durabilă a economiei rurale prin încurajarea activităţilor non-agricole în scopul creşterii numărului de locuri de muncă şi a veniturilor adiţionale, nu a fost îndeplinit, recurenta operând în cadrul unui grup economic controlat de S.C. B. S.R.L., care, prin înfiinţarea în mod artificial a reclamantei, a creat condiţii artificiale de eligibilitate în vederea obţinerii finanţării nerambursabile, ceea ce împiedică ca un eventual solicitant de finanţare nerambursabilă sau chiar un beneficiar de finanţare existent, să poată concura pe acest segment de piaţă.

Prin urmare, instanţa de control judiciar reţine că au devenit aplicabile prevederile art. 4 alin. (8) din Regulamentul nr. 65/2011 de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului nr. 1698/2005 privind punerea în aplicare a procedurilor de control şi a ecocondiţionalităţii în cazul măsurilor de sprijin pentru dezvoltare rurală, care prevăd că " fără a se aduce atingere dispoziţiilor speciale, nu se efectuează nicio plată către beneficiarii în cazul cărora s-a stabilit că au creat în mod artificial condiţiile necesare pentru a obţine aceste plăţi, în scopul obţinerii unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor."

Înalta Curte va respinge ca nefondate şi criticile formulate de recurenta-reclamantă vizând încălcarea principiului proporţionalităţii.

Potrivit art. 4 alin. (1) lit. c) Regulamentul (CE) nr. 2988/1995 privind protecţia intereselor financiare ale Comunităţilor Europene, ca regulă generală, orice abatere atrage după sine retragerea avantajului obţinut nejustificat, prin obligaţia de a vărsa sumele datorate sau de a rambursa sumele primite nejustificat şi prin pierderea totală sau parţială a garanţiei constituite în sprijinul cererii de a beneficia de un avantaj sau în momentul primirii unui avans.

Art. 5 alin. (1) lit. c) din acelaşi regulament enumeră, printre sancţiunile administrative pe care le pot atrage abaterile intenţionate sau săvârşite din neglijenţă, "retragerea totală sau parţială a unui avantaj acordat prin norme comunitare, chiar dacă agentul economic a beneficiat în mod nejustificat numai de o parte din avantajul respectiv".

Interpretând clauzele contractului de finanţare într-un sens care să concorde cu prevederile Regulamentului nr. 2988/1995, Înalta Curte constată că autoritatea publică competentă are un drept de apreciere asupra sancţiunii administrative pe care o consideră necesară şi adecvată scopului propus, putând opta pentru retragerea totală sau parţială a avantajului, în funcţie de toate circumstanţele cauzei, între care, gradul de vinovăţie al beneficiarului, tipul concret al abaterii, efectele concrete asupra bugetului Uniunii Europene.

Or în cauză, după cum în mod judicios a reţinut prima instanţă, toatele elementele identificate în Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare încheiat la data de 11.06.2014, reprezintă criterii suficiente pentru a aprecia că, la depunerea cererii de finanţare, condiţiile indicate au fost în mod artificial create pentru obţinerea unui avantaj care contravine obiectivelor măsurii 312, context în care, în raport cu neregula constatată de organele de control, care a afectat întregul proiect, în mod legal s-a dispus recuperarea întregii sume primite cu titlu de finanţare.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de reclamanta Întreprindere Individuală A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Întreprindere Individuală A. împotriva sentinţei civile nr. 307/2015 din 9 februarie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 octombrie 2016.