Illegality of military material liability imputation due to procedural defects in administrative investigation and failure to address all nullity grounds

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare înregistrată la data de 28 august 2012 pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A., B., C. şi D., în contradictoriu cu pârâţii E. şi Ministerul Apărării Naţionale, au solicitat anularea Deciziei de imputare nr. A 393 din 19 iulie 2012 emisă de Ministerul Apărării Naţionale - E. Constanţa (denumită în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, "Decizia de imputare"), anularea Deciziei nr. 63/CJ 333 din 30 mai 2012 emisă de Ministerul Apărării Naţionale - Comisia de jurisdicţie a imputaţiilor (denumită în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, "Decizia Comisiei de jurisdicţie a imputaţiilor"), suspendarea executării Deciziei de imputare şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea Tribunalului Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal

Prin sentinţa civilă nr. 3200 din 21 septembrie 2014, Tribunalul Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei sale materiale, excepţie invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Constanţa, reţinând că, prin cererea de chemare în judecată, s-a solicitat anularea unui act administrativ emis de o autoritate administrativă centrală, respectiv Decizia Comisiei de jurisdicţie a imputaţiilor.

3. Hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/36/2012.

Prin sentinţa civilă nr. 11/CA din 17 ianuarie 2013, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia lipsei calităţii procesual active a reclamanţilor, respingând acţiunea în consecinţă.

4. Calea de atac exercitată împotriva hotărârii primei instanţe şi hotărârea instanţei de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 11/CA din 17 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs reclamanţii.

Prin Decizia nr. 2243 din 15 mai 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis recursul declarat de reclamanţii A., F., C. şi D. împotriva sentinţei civile nr. 11/CA din 17 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Înalta Curte a reţinut faptul că, la termenul de judecată din 17 ianuarie 2013, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a pus în discuţia părţilor, din oficiu, excepţia necompetenţei materiale a instanţei în soluţionarea cauzei, urmare faptului că este competentă numai în ce priveşte soluţionarea capătului II din cerere, prin care s-a solicitat anularea Deciziei Comisiei de jurisdicţie a imputaţiilor, urmând ca pretenţia formulată la capătul I din acţiune, prin care s-a solicitat anularea Deciziei de imputare, să fie avută în vedere de către reclamanţi într-o viitoare acţiune, pe rolul instanţei competente, şi a pus în discuţia părţilor excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor, invocată prin întâmpinare.

Înalta Curte a reţinut, cu privire la modul de soluţionare de către instanţa de fond a capătului de cerere referitor la anularea Deciziei Comisiei de jurisdicţie a imputaţiilor, că în mod întemeiat a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale active a recurenţilor şi a fost respinsă, pe acest temei, acţiunea, întrucât reclamanţii nu justifică legitimare procesuală activă în ceea ce priveşte Decizia Comisiei de jurisdicţie a imputaţiilor, aceasta nefiind emisă în cadrul procedurii de cercetare administrativă în care sunt implicaţi recurenţii, finalizată prin Decizia de imputare. Decizia Comisiei de jurisdicţie a imputaţiilor reprezintă un act administrativ jurisdicţional, în sensul art. 2 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 554/2004, care poate fi atacată în justiţie în condiţiile O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, numai de părţile jurisdicţiei administrative speciale, iar nu şi de terţele persoane.

Instanţa de fond, deşi a fost investită şi cu soluţionarea capetelor de cerere privind anularea Deciziei de imputare şi suspendarea executării acesteia în condiţiile art. 15 din Legea nr. 554/2004, a lăsat nesoluţionate aceste cereri ale reclamanţilor şi, cu încălcarea principiului disponibilităţii procesuale, a îndrumat părţile să introducă o nouă acţiune, la instanţa competentă.

Judecătorul fondului avea în mod evident obligaţia, potrivit prevederilor art. 129 alin. (6) C. proc. civ. şi pentru respectarea dreptului constituţional al părţilor la un proces echitabil, de a se pronunţa şi asupra modului de soluţionare a capetelor de cerere din acţiune mai sus menţionate, nu numai asupra cererii de anulare a Deciziei Comisiei de jurisdicţie a imputaţiilor cu privire la care s-a considerat competentă material şi teritorial, precum şi asupra solicitărilor reclamanţilor cuprinse în precizările aflate la filele 22-23 din dosar şi, ulterior, reiterate prin concluziile verbale de la dezbaterea cauzei, de disjungere a cererii privind anularea Deciziei de imputare şi de suspendare a executării acesteia şi de declinare a competenţei în favoarea Tribunalului Constanţa şi, respectiv, de suspendare a judecării capătului de cerere privind anularea Deciziei Comisiei de jurisdicţie a imputaţiilor şi a Deciziei de imputare.

5. Hotărârea instanţei de rejudecare

Rejudecând cauza, prin sentinţa civilă nr. 199/CA din 13 noiembrie 2014, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declinat competenţa de judecare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a constatat intervenit conflictul negativ de competentă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reţinând că primul aspect soluţionat irevocabil de instanţa supremă şi asupra căruia instanţa de fond nu se mai poate pronunţa, este reprezentat de capătul al doilea al cererii de chemare în judecată, respectiv anularea Deciziei Comisiei de jurisdicţie a imputaţiilor, pretenţie asupra căreia instanţa de recurs a arătat că în mod întemeiat a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale active a recurenţilor şi a fost respinsă, pe acest temei, acţiunea.

În aceste condiţii, Curtea de Apel Constanţa a reţinut că a rămas învestită numai cu soluţionarea următoarelor capete de cerere: (i) primul capăt având obiect anularea Deciziei de imputare; (ii) al treilea capăt având ca obiect suspendarea executării Deciziei de imputare, în condiţiile art. 15 din Legea nr. 554/2004; (iii) al patrulea capăt având ca obiect plata cheltuielilor de judecată.

6. Hotărârea pronunţată de Înalta Curte în soluţionarea conflictului negativ de competenţă

Prin încheierea nr. 1752 din 28 aprilie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ, a respins sesizarea pentru pronunţarea regulatorului de competentă, dispunând trimiterea, pe cale administrativă, a dosar nr. x/2012* la Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pentru continuarea judecăţii.

7. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 139/CA din 10 septembrie 2015, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamanţii A., B., C. şi D. în contradictoriu cu pârâţii E. Constanţa şi Ministerul Apărării Naţionale, reţinând aspectele arătate în continuare.

Prin cererea de chemare în judecată reclamanţii au solicitat anularea Deciziei de imputare, anularea Deciziei Comisiei de jurisdicţie a imputaţiilor, suspendarea executării Deciziei de imputare şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Pretenţia indicată în capătul doi de cerere, respectiv anularea Deciziei Comisiei de jurisdicţie a imputaţiilor a fost soluţionată definitiv în cadrul primului ciclu procesual din perspectiva lipsei calităţii procesual active a reclamanţilor.

Astfel, argumentele prezentate în sentinţa civilă nr. 11/CA din 17 ianuarie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în sensul că Decizia Comisiei de jurisdicţie a imputaţiilor nu priveşte pe reclamanţii în cauză, ci reprezintă doar soluţionarea unei cereri de repunere în termenul de cercetare administrativă a numitului G. formulată de comandantul E. au fost menţinute de instanţa de control judiciar prin decizia civilă nr. 2243 din 15 mai 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal. Sub acest aspect, instanţa de control judiciar a reţinut că Decizia Comisiei de jurisdicţie a imputaţiilor nu a fost emisă în cadrul procedurii de cercetare administrativă în care sunt implicaţi recurenţii-reclamanţi şi care a fost finalizată prin Decizia de imputare.

În raport cu dispoziţiile art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. a) şi art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, instanţa a reţinut că, în cauză, reclamanţii nu pot dovedi vreo vătămare a drepturilor sau intereselor lor legitime, atât timp cât nu se face dovada legăturii de cauzalitate cu actul administrativ ce se solicită a fi anulat şi care priveşte un alt raport juridic faţă de care aceştia sunt terţi. În aceste condiţii, pretenţia reclamanţilor privind anularea Deciziei Comisiei de jurisdicţie a imputaţiilor nu are fundament legal.

Din perspectiva textelor legale prezentate mai sus urmează a fi analizată şi pretenţia indicată drept prim capăt al cererii de chemare în judecată, respectiv anularea Deciziei de imputare.

Astfel, prin procesul-verbal de cercetare administrativă nr. A-3166 din 03.05.2011 emis de E. Constanţa - Comisia de cercetare administrativă formată din reclamanţi A., în calitate de preşedinte, D., B. şi C., în calitate de membri, s-a reţinut faptul că, la data de 31.07.2003, între Ministerul Apărării Naţionale, reprezentat prin UM Constanţa, şi cpt.(r) G. a fost încheiat Contractul privind exercitarea profesiei de cadru militar în activitate nr. x pentru perioada de 8 (opt) ani. În urma formulării demisiei la data de 28.02.2011, cpt.(r) G. a fost trecut în rezervă prin Ordinul nr. x din 25 februarie 2011 din OZU x din 03 martie 2011, cu suportarea cheltuielilor de întreţinere pe timpul şcolarizării, potrivit dispoziţiilor art. 411 alin. (6) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare. Cheltuielile de şcolarizare/întreţinere/instruire au fost calculate pentru perioada de 5 luni de neexecutare a obligaţiilor contractuale. În final, propunerea comisiei a fost în sensul recuperării prejudiciului în valoare de 5.578,11 RON de la cpt.(r) G., propunere care însă nu a primit aviz favorabil de legalitate din partea consilierului juridic. În cuprinsul procesului-verbal, consilierul juridic a motivat olograf refuzul în sensul că cercetarea administrativă a fost efectuată cu încălcarea dispoziţiilor imperative ale art. 23 alin. (3) din O.G. nr. 121/1998, care prevăd obligativitatea ascultării celui în cauză pentru explicaţii scrise.

Din probatoriul administrat în cadrul cercetării administrative nu rezultă îndeplinirea condiţiei prevăzută de textul legal de ascultare a persoanei cercetate, respectiv cpt.(r) G., pentru a se reţine apărarea acestuia.

Chiar dacă procesul-verbal de cercetare administrativă reprezintă în realitate un simplu algoritm de calcul matematic privind stabilirea cheltuielilor de şcolarizare pentru cele 5 luni rămase de executat din contractul privind exercitarea profesiei de cadru militar în activitate, punctul de vedere al celui cercetat devine obligatoriu din perspectiva respectării dreptului său la apărare.

Formularea unui punct de vedere în temeiul art. 23 din O.G. nr. 121/1998 a fost solicitată de însăşi persoana cercetată administrativ prin cererea depusă la data de 30.08.2011 şi înregistrată la E., în cuprinsul căreia se arată faptul că a fost prezentă la sediul unităţii militare la data de 05.08.2011, însă i s-a refuzat accesul la documentele contabile în baza cărora unitatea pârâtă a efectuat calculele, situaţie ce exclude posibilitatea formulării unei apărări concrete.

În aceste condiţii, instanţa a reţinut neîndeplinirea unei condiţii legale imperative cu ocazia cercetării administrative a cpt.(r) G., astfel încât refuzul consilierului juridic de a da aviz de legalitate este justificat.

Urmare a pronunţării ultimei decizii a Comisiei de Jurisdicţie a Imputaţiilor, la sediul E. Constanţa s-a procedat la întocmirea Procesului-verbal de cercetare administrativă nr. A-7954 din 20 decembrie 2011, în care se arată faptul că nu mai este posibilă emiterea unei decizii de imputare în sarcina cpt.(r) G., fiind depăşit termenul de 30 zile de la finalizarea cercetării, termen prevăzut de art. 25 alin. (4) din O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor.

Cauza directă care a generat imposibilitatea recuperării pagubei materiale în cuantum de 5.578,11 RON o constituie neemiterea în termen a deciziei de imputare pentru cpt.(r) G..

Cauza indirectă care a generat paguba o reprezintă neîndeplinirea atribuţiilor în termen de către Comisia de cercetare administrativă numită prin OZU nr. 45 din 04 martie 2011 compusă din A. - preşedinte şi membri D., F. şi C..

Propunerea astfel formulată prin procesul-verbal a fost în sensul recuperării pagubei în cuantum de 5.578,11 RON de la membrii comisiei de cercetare administrativă numită prin OZU nr. 45 din 04 martie 2011 compusă din reclamanţi, prin stabilirea răspunderii materiale în solidar, în cuantum de 1.394,53 RON, individual, iar, în temeiul acestui proces-verbal, E. Constanţa a emis Decizia de imputare, a cărei anulare se solicită în cauză.

Criticile formulate în cuprinsul cererii de chemare în judecată potrivit cărora în cazul de faţă nu se aplică regulile unei cercetări administrative pentru o faptă ilicită sunt nefondate.

În raport cu dispoziţiile Capitolului 3 din O.G. nr. 121/1998 referitoare la stabilirea şi recuperarea pagubelor, instanţa a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile contractuale referitoare la: existenţa prejudiciului, săvârşirea unei fapte ilicite, legătura de cauzalitate dintre acestea, precum şi vinovăţia făptuitorului. În condiţiile Contractului privind exercitarea profesiei de cadrul militar în activitate, fapta ilicită este reprezentată de neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a obligaţiilor asumate de către părţile contractante, ca urmare a demisiei cu 5 luni înainte de expirarea termenului contractual. Condiţia prejudiciului sau paguba rezultă din calculul efectuat de pârâta E. Constanţa şi reţinut în procesul-verbal de cercetare administrativă nr. A-3166 din 03 mai 2011, în sumă de 5.578,11 RON. Condiţia raportului de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu este îndeplinită deoarece numai demisia anterioară expirării contractului a dus în mod direct la calculul unui prejudiciu. Cea de-a patra condiţie, vinovăţia, este îndeplinită aceasta fiind prezentă sub forma intenţiei directe, manifestare de voinţă expresă şi care rezultă din raportul de demisie.

Faţă de aceste considerente, instanţa a constatat că sunt îndeplinite condiţiile răspunderii contractuale, astfel încât cercetarea administrativă efectuată cu respectarea condiţiilor imperative prevăzute de Capitolul 3 din O.G. nr. 121/1998 putea angaja în mod direct persoana implicată contractual, respectiv cpt. (r) G.

În condiţiile în care reclamanţii în calitate de membri ai comisiei de cercetare administrativă a persoanei ce a solicitat anticipat demisia, nu au respectat întocmai dispoziţiile procedurale prevăzute la Capitolul 3 din O.G. nr. 121/1998, comandantul E. Constanţa, în lipsa avizului de legalitate a cercetării administrative, nu a fost în măsură să emită decizia de imputare în termenul legal de 60 zile.

Astfel, prin Decizia de imputare comandantul E. Constanţa a dispus angajarea răspunderii materiale a reclamanţilor pentru suma de 5.578,11 RON.

În ceea ce priveşte al treilea capăt de cerere referitor la suspendarea Deciziei de imputare, în conformitate cu dispoziţiile art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, urmare a constatării legalităţii actului administrativ, instanţa a reţinut că acest capăt de cerere a rămas fără obiect.

8. Calea de atac exercitată împotriva hotărârii primei instanţe

Împotriva sentinţei civile nr. 139/CA din 10 septembrie 2015 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs reclamanţii invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.

Recurenţii susţin că instanţa de fond a reţinut în mod greşit că se impunea ascultarea persoanei cercetate, respectiv a cpt. (r) G., cadrul militar trecut în rezervă, apreciind drept cauză directă care a generat imposibilitatea recuperării pagubei neemiterea în termen a deciziei de imputare de către contabilul şef al E. Constanţa, la ordinul comandantului.

Mai susţin recurenţii că nu sunt motivate aspectele reţinute de prima instanţă în privinţa cauzei indirecte, reprezentată de neîndeplinirea în termen de către comisia de cercetare administrativă a obligaţiei de ascultare a persoanei cercetate. De asemenea, se afirmă că în mod eronat instanţa de fond a apreciat că propunerea formulată a fost în sensul recuperării prejudiciului de la reclamanţi, fără însă a motiva la ce propunere se referă.

Recurenţii critică hotărârea instanţei de fond, afirmând că reprezintă o preluare a punctului de vedere exprimat în procesul-verbal încheiat la data de 20.12.2011 de către Comisia de cercetare administrativă.

Sub un prim aspect, recurenţii afirmă că, deşi din probele administrate, s-a dovedit că prejudiciul se impunea a fi recuperat de la cpt. (r) G., ca urmare a nerespectării obligaţiei contractuale, conform art. 411 alin. (6) din Legea nr. 80/1995, aspect în raport de care nu se impunea ascultarea acestuia, instanţa în mod greşit a reţinut contrariul. În acest sens, se susţine că, din probele administrate, a rezultat că între Ministerul Apărării Naţionale, reprezentat prin H. Constanţa, şi cpt.(r) G. a fost încheiat contractul nr. A534 din 31 iulie 2003 privind exercitarea profesiei de cadru militar în activitate, pentru o perioadă de 8 ani. În urma formulării de către cpt. (r) G. a cererii de trecere în rezervă, în care a menţionat în mod expres că este de acord să restituie cheltuielile de şcolarizare proporţional cu perioada de contract rămasă neexecutată, cadrul militar a fost trecut în rezervă prin Ordinul nr. 112 din 25 februarie 2011, cu suportarea cheltuielilor de întreţinere pe timpul şcolarizării, potrivit dispoziţiilor art. 411 alin. (6) din Legea nr. 80/1995.

Prin urmare, în mod greşit procesul-verbal de cercetare administrativă a fost avizat nefavorabil de către consilierul juridic, motivat de nerespectarea prevederilor art. 23 alin. (3) din O.G. nr. 121/1998, deşi din probatoriul administrat rezultă că nu este vorba de o cercetare administrativă pentru o abatere disciplinară a cadrului militar trecut în rezervă sau pentru stabilirea unui prejudiciu cauzat de o faptă ilicită a acestuia, care să atragă răspunderea civilă delictuală de natură a impune explicaţii scrise din partea celui în cauză. În speţă, este vorba despre o răspundere contractuală, rezultând din contractul de şcolarizare, prevăzută în mod expres de art. 411 alin. (6) din Legea nr. 80/1995, şi există acordul expres al cadrului militar pentru restituirea cheltuielilor de şcolarizare, ceea ce echivalează chiar cu angajamentul de plată. În acest sens, recurenţii invocă jurisprudenţa Curţii de Apel Bucureşti (Sentinţa nr. 2490 din 10 iunie 2009) şi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (Decizia nr. 3151 din 16 iunie 2010).

Mai susţin recurenţii că, deşi reţine că obligaţia de restituire a sumei rezultă din contractul de şcolarizare, instanţa de fond face analiza unei cauze ilicite cu referire la instituţia răspunderii civile delictuale. Sub acest aspect, se arată că instanţa de fond analizează drept cauză directă, culpa altor persoane, şi drept cauză indirectă culpa reclamanţilor, însă nu reţine că, într-o astfel de situaţie, obligaţia de plată nu poate fi imputată reclamanţilor.

Recurenţii susţin că instanţa de fond a apreciat în mod greşit că reclamanţii ar fi depăşit termenul de soluţionare a cercetării administrative, în condiţiile în care documentaţia a fost înaintată în termen, nefiind în culpa lor faptul că decizia de imputare în sarcina militarului trecut în rezervă nu a fost emisă în termen.

II. Considerentele Înaltei Curţi

Înainte de a proceda la analiza în concret a susţinerilor formulate de recurenţii-reclamanţi, Înalta Curte, examinând sentinţa atacată prin prisma dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., va admite recursul pentru considerentele arătate în continuare.

Se constată că, prin sentinţa ce formează obiectul recursului, instanţa de fond a respins acţiunea reclamanţilor şi a apreciat că Decizia de imputare este legală, analizând şi reţinând, în esenţă, aspectele următoare: efectuarea cercetării administrative cu nerespectarea condiţiei imperative prevăzute de art. 23 alin. (3) din O.G. nr. 121/1998, referitoare la obligativitatea ascultării celui în cauză pentru explicaţii scrise; imposibilitatea recuperării pagubei materiale a avut, drept cauză directă, neemiterea deciziei de imputare în sarcina cpt.(r) G., ca urmare a depăşirii termenului de 30 zile de la finalizarea cercetării prevăzut de art. 25 alin. (4) din O.G. nr. 121/1998, iar, drept cauză indirectă, neîndeplinirea în termen de către Comisia de cercetare administrativă a atribuţiilor ce îi reveneau; îndeplinirea condiţiilor răspunderii materiale a reclamanţilor pentru prejudiciul cauzat unităţii militare ca urmare a imposibilităţii de emitere a deciziei de imputare în sarcina cadrului militar care nu a respectat obligaţiile contractuale, imposibilitate determinată de neîndeplinirea de către reclamanţi a obligaţiilor ce le reveneau în calitate de membrii ai comisiei de cercetare administrativă.

Înalta Curte constată, însă, că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanţii au formulat critici referitoare la: (i) nesoluţionarea contestaţiilor formulate în termenul prevăzut de art. 30 alin. (4) din O.G. nr. 121/1998; (ii) nulitatea absolută a Deciziei de imputare pentru neîndeplinirea condiţiilor de formă şi pentru nemotivare; (iii) nelegalitatea Deciziei de imputare, motivat de faptul că, deşi s-a propus recuperarea sumei de la cadrul militar trecut în rezervă, comandantul unităţii nu a luat măsuri pentru revocarea în tot a deciziei contestate; (iv) nelegalitatea Deciziei Comisiei de jurisdicţie a imputaţiilor, susţinând că nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 30 alin. (4) din O.G. nr. 121/1998, nefiind soluţionată de organul competent conform art. 30 alin. (2) din O.G. nr. 121/1998 şi fără a se referi la contestaţia formulată de reclamanţi, ci la o cerere de repunere în termen, chiar dacă în cuprinsul său face trimitere şi la contestaţiile formulate de reclamanţi.

Or, faptul că instanţa de fond a analizat doar parţial motivele de nulitate şi nelegalitate a actelor administrative ce formează obiectul litigiului echivalează cu necercetarea în fond a cauzei de natură a conduce la pronunţarea unei hotărâri lacunare sub aspectul motivelor pe care se sprijină, fiind întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Având în vedere considerentele arătate, pentru asigurarea respectării principiului dublului grad de jurisdicţie, ca garanţie a legalităţii şi temeiniciei hotărârii ce urmează a fi pronunţată în litigiul de faţă, în temeiul art. 312 alin. (1), (2) şi (5) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă, care, cu ocazia rejudecării, va examina cauza prin prisma tuturor aspectelor invocate de reclamanţi prin cererea de chemare în judecată, inclusiv prin prisma susţinerilor părţilor cuprinse în cererea de recurs şi în întâmpinarea la motivele de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanţii B., D., C. şi A. împotriva sentinţei civile nr. 139/CA din 10 septembrie 2015 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 octombrie 2016.