Tax assessment validity as prerequisite for administrative liability for lost public funding opportunities

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. Negreşti Oaş a solicitat anularea în totalitate a Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală pentru persoane juridice nr. F-SM 56 din 27 septembrie 2013 emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Satu, ca fiind netemeinică şi nelegală, precum şi anularea în totalitate a Raportului de inspecţie fiscală nr. x din 27 septembrie 2013 emis de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Satu Mare ca fiind netemeinic şi nelegal.

Reclamanta S.C. A. S.R.L., prin modificarea de acţiune depusă la dosar la termenul din 31.03.2014, a solicitat anularea, în parte, a Deciziei nr. 58 din 10 februarie 2014 emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj - Napoca în soluţionarea contestaţiei formulată, înregistrată sub nr. x din 08 octombrie 2013, în sensul anulării dispoziţiei privind obligarea organelor de control vamal de a emite un nou act administrativ fiscal în condiţiile prevăzute de pct. 11.6 şi pct. 11.7 din O.P.A.N.A.F.M.F. nr. 450/2013 şi menţinerea ca fiind temeinică şi legală a deciziei privind desfiinţarea parţială a Deciziei de impunere nr. F-SM 56 din 27 septembrie 2013, emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Satu Mare, obligarea pârâtei Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj - Napoca la plata în favoarea societăţii reclamante de despăgubiri materiale în cuantum de 1.065.000 RON şi de daune morale în sumă de 50.000 RON pentru prejudiciul cauzat ca urmare a emiterii Deciziei de impunere.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 95 din 5 mai 2014, Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a luat act de renunţarea reclamantei S.C. A. S.R.L. Negreşti Oaş la judecata capetelor de cerere privind:

- anularea în totalitate a Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală pentru persoane juridice nr. F-SM 56 din 27 septembrie 2013 emisă de ANAF - DGRFP Cluj Napoca - AJFP Satu Mare.

- anularea în totalitate a Raportului de inspecţie fiscală nr. x din 27 septembrie 2013 emis ANAF - DGRFP Cluj Napoca - AJFP Satu Mare.

Totodată, Curtea de apel a respins acţiunea modificată, formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva pârâtelor DGRFP Cluj Napoca - prin AJFP Satu Mare şi ANAF ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs şi motivele înfăţişate

Împotriva sentinţei civile nr. 95 din 5 mai 2014, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, S.C. A. S.R.L. Negreşti Oaş a declarat recurs, invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. şi solicitând casarea în parte a sentinţei atacate şi, în rejudecare, obligarea pârâtei Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca la plata în favoarea societăţii recurente de despăgubiri materiale în cuantum de 1.065.000 RON şi de daune morale în sumă de 50.000 RON pentru prejudiciul cauzat ca urmare a emiterii Deciziei de impunere nr. F-SM 56 din 27 septembrie 2013, emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală-Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca (DGRFP Cluj-Napoca).

În esenţă, prin motivele de recurs dezvoltate, au fost înfăţişate următoarele critici în raport cu sentinţa atacată, în contextul reiterării situaţiei de fapt generatoare a prezentului litigiu:

• sentinţa instanţei de fond este nelegală în ceea ce priveşte daunele materiale şi morale solicitate, fiind dată, sub acest aspect, cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material;

•în vederea încheierii unui contract de finanţare, urmare a aprobării cererii prin Adresa nr. x/CCE din 7.10.2013, emisă de ADR - Nord Vest, şi obţinerea unui sprijin financiar în valoare de 1.065.000 RON, acordat pentru investiţii mici şi mijlocii, societatea reclamantă urma să depună în termen de 40 de zile de la primirea respectivei adrese, certificatul de atestare fiscală privind îndeplinirea obligaţiilor de plată la bugetul general consolidat al statului; certificatul însă nu a putut fi depus întrucât a fost emisă în sarcina societăţii Decizia de impunere F-SM 56 din 27 septembrie 2013, prin care s-a stabilit o obligaţie de plată în sumă de 1.906.954 RON, decizie care ulterior a fost desfiinţată, în ceea ce priveşte suma de 1.883.549 RON prin Decizia 58 din 10 februarie 2014, iar suma de 23.405 RON pentru care a fost respinsă contestaţia a fost achitată de societate anterior contestării deciziei de impunere;

• în certificatul de atestare fiscală din data de 18.11.2013 societatea reclamantă a figurat cu obligaţiile de plată în sumă de 2.047.120 RON rezultate din Decizia de impunere nr. F-SM 56 din 27 septembrie 2013, astfel că prin situaţia creată de DGRFP Cluj, prin decizia de impunere desfiinţată ulterior chiar de pârâtă, s-a aflat în imposibilitatea de a se conforma solicitărilor din Adresa nr. x/CCE din 7.10.2013, fiindu-i respinsă cererea de finanţare;

•emiterea de către intimată a deciziei de impunere, nelegală, reprezintă o faptă ilicită prin care i-a fost creat recurentei un prejudiciu în sumă de 1.064.000 RON, reprezentând contravaloarea proiectului de finanţare care nu a mai putut fi accesat, urmare a efectelor produse de un act administrativ nelegal, astfel că se impune acordarea despăgubirilor materiale solicitate, nelegal respinse de prima instanţă;

•prin decizii de impunere succesive, desfiinţate de fiecare dată pentru considerente de nelegalitat, a fost creat un prejudiciu material, dar şi de imagine pentru partenerii contractuali, simpla reţinere a instanţei de fond că nu s-a făcut sesizarea penală pentru faptele de evaziune fiscală constatată de organele de inspecţie fiscală nefiind un motiv temeinic pentru respingerea daunelor solicitate.

4. Apărările intimatei Agenţia Naţională de Administrare Fiscală

Intimata Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin întâmpinarea formulată în cauză, a reiterat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, iar în subsidiar, cu referire la motivele de recurs, a solicitat respingerea acestora ca nefondate, cu consecinţa menţinerii hotărârii primei instanţe, dată pe baza unei juste interpretări a prevederilor legale incidente şi a probatoriului administrat.

5. Examinarea recursului în procedura de filtru

Raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, întocmit potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru şi comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 8.07.2015, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea de şedinţă din data de 23.03.2016, completul de filtru, apreciind în sensul incidenţei în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., a admis în principiu recursul şi a fixat termen pentru judecata acestuia pe fond, în şedinţă publică.

6. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi, potrivit art. 498 şi 499 C. proc. civ.

Analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, în temeiul art. 488 pct. 8 C. proc. civ., vizând modalitatea de soluţionare a cererii privitoare la acordarea daunelor morale şi materiale, Înalta Curte reţine că nu este fondat recursul de faţă, pentru considerentele în continuare prezentate.

În cuprinsul sentinţei atacate instanţa de fond, în manieră cuprinzătoare şi prin argumente coerent înfăţişate, a analizat cererea recurentei-reclamante, astfel cum a fost aceasta modificată la data de 31.03.2014 în sensul solicitării anulării în parte a Deciziei nr. 58 din 10 februarie 2014, emisă de ANAF - DGRFP Cluj, în soluţionarea contestaţiei împotriva Deciziei de impunere nr. F-SM 56 din 27 septembrie 2013, în ceea ce priveşte dispoziţia de obligare a organelor de control vamal la emiterea unui nou act administrativ fiscal în condiţiile pct. 11.6 şi 11.7 din OPANAFMF nr. 450/2013 şi al obligării la despăgubiri materiale în cuantum de 1.065.000 RON şi daune morale în sumă de 50.000 RON, pentru prejudiciul cauzat prin emiterea Deciziei de impunere nr. F-SM 56 din 27 septembrie 2013.

Contrar celor susţinute prin cererea de recurs, Înalta Curte reţine că în mod justificat şi printr-o corectă aplicare în cauză a prevederilor art. 18 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu raportare la prevederile art. 218 din O.G. nr. 92/2003 şi la celelalte dispoziţii legale expres enunţate în cuprinsul sentinţei, judecătorul fondului a apreciat că nu este întemeiată şi nici justificată cererea recurentei reclamante de acordare a daunelor materiale şi morale, constând în contravaloarea sprijinului financiar neacordat.

Este de evidenţiat, cu prioritate că, potrivit art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, instanţa poate hotărî asupra despăgubirilor pentru daunele materiale şi morale cauzate de actul administrativ, respectiv administrativ fiscal atacat, numai în măsura în care acesta este anulat în tot sau în parte.

În cauză, soluţia adoptată a fost de respingere a cererii de anulare parţială a Deciziei nr. 58 din 10 februarie 2014, prin care a fost desfiinţată parţial decizia de impunere nr. F-SM nr. 56 din 27 septembrie 2013 în ceea ce priveşte suma de 1.883.549 RON, fără însă a fi exonerată recurenta-reclamantă de la plata acestei sume, dispunându-se o nouă reverificare şi emitere a unui nou act administrativ.

Astfel, raportat la consideraţiunile teoretice sus indicate este de arătat că instanţa de fond nu putea admite cererea de acordare a despăgubirilor materiale şi morale şi nici nu se impunea a realiza o analiză detaliată a îndeplinirii cerinţelor legale pentru antrenarea unei atare răspunderi, câtă vreme a statuat în sensul legalităţii Deciziei nr. 58 din 10 februarie 2014.

Mai mult, instanţa de fond apreciind că organul fiscal cu temei a dispus reverificarea creanţelor fiscale contestate de reclamantă şi obligarea la întocmirea unui nou act administrativ fiscal, cu respectarea Normelor metodologice de aplicare a O.G. nr. 92/2003, a arătat că urmare a noii inspecţii fiscale, finalizată prin Raportul de inspecţie fiscală nr. x din 16 aprilie 2014 a fost emisă Decizia de impunere nr. F-SM 319 din 16 aprilie 2014, fiind reţinute ca datorate aceleaşi sume şi pentru aceleaşi motive.

Ca atare, în contextul procesual de faţă, urmare a statuării în sensul legalităţii actului administrativ fiscal a cărui anulare parţială a fost solicitată, în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004 republicată, instanţa de fond nu avea temei legal pentru a stabili că emiterea de către intimată a deciziei de impunere, parţial desfiinţată, dar nu anulată cu consecinţa exonerării totale, constituie o faptă ilicită, cauzatoare a prejudiciului în sumă de 1.065.000 RON reprezentând contravaloarea proiectului de finanţare care nu a mai putut fi accesat.

În fine, Înalta Curte arată că soluţia instanţei de fond este temeinică şi din perspectiva jurisprudenţei CJUE.

În cauza Plaumann c. Comisia CEE, C-25/62, soluţionată printr-o hotărâre din 15 iulie 1963, Curtea a stabilit că acţiunea în despăgubire urmăreşte de fapt înlăturarea efectelor juridice pe care decizia ce face obiectul litigiului le-a produs asupra reclamantului, dar "un act administrativ care nu a fost anulat" nu este susceptibil de a cauza prejudicii persoanelor cărora li se adresează, iar acestea din urmă nu pot pretinde daune interese corespunzătoare.

În consecinţă, Curtea nu ar putea, soluţionând o acţiune în despăgubire, să înlăture efectele juridice ale unei astfel de decizii, care nu a fost anulată pe cale judecătorească.

Concluzionând, pentru toate cele mai sus arătate, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul de faţă, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 95/CA/2014-P.I. din 5 mai 2014, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 octombrie 2016.