Compensation for invalid administrative acts: preclusion of damages by prior res judicata under Law No. 554/2004

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea formulată, astfel cum a fost modificată la data de 11.04.2011, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Uniunea Naţională a Barourilor din România, Consiliul U.N.B.R., Baroul Vaslui‚ Consiliul Baroului Vaslui, a solicitat ca prin hotărârea ce o va pronunţa să se dispună:

- anularea deciziei nr. 661/2009 a Consiliului UNBR;

- anularea în totalitate a Deciziei nr. 29/2009 a Consiliului Baroului Vaslui,, privind cererea de reînscriere în profesia de avocat formulată de A., cerere întregită succesiv până la data de 03.04.2009" şi "Reclamaţiile comunicate de către Baroul Prahova referitoare la comportamentul faţă de avocaţii respectivului barou, cât timp aceasta a funcţionat ca judecător", cât şi raportul întocmit la data de 06.05.2009 de consilierul B. în temeiul deciziei nr. 29/2009;

- anularea în totalitate a deciziei nr. 30/2009 a Consiliului Baroului Vaslui - Baroul Vaslui;

- anularea în totalitate a deciziei nr. 31/2009 a Consiliului Baroului Vaslui - Baroul Vaslui;

- anularea radierii calităţii de avocat definitiv din Tabloul avocaţilor - Avocaţi definitivi şi în celelalte tablouri aferente aflate în evidenţa pârâţilor;

- obligarea pârâţilor la anularea radierii calităţii de avocat definitiv din Tabloul avocaţilor - Avocaţi definitivi şi în celelalte tablouri aferente aflate în evidenţa acestora;

- recunoaşterea dreptului vătămat, a interesului legitim vătămat de încetarea (ridicarea) stării de incompatibilitate prevăzută de art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995, implicit a încetării suspendării calităţii de avocat potrivit art. 27 lit. a) din Legea nr. 51/1995 şi a încetării suspendării exerciţiului profesiei de avocat potrivit art. 49 lit. a) din Statutul profesiei de avocat, toate începând cu data de 18.05.2009, data comunicării deciziilor nelegale.

- obligarea pârâţilor Consiliului Baroului Vaslui - Baroul Vaslui de a ridica starea de incompatibilitate şi să emită decizia de încetare (ridicare): a) a stării de incompatibilitate; b) a încetării suspendării calităţii de avocat şi c) a încetării suspendării exerciţiului profesiei de avocat, ca urmare a încetării stării de incompatibilitate, toate începând cu data de 18.05.2009.

- recunoaşterea dreptului vătămat, a interesului legitim privind dreptul de exercitare a profesiei de avocat ca avocat definitiv, începând cu data de 18.05.2009, data comunicării deciziilor nelegale.

- recunoaşterea dreptului vătămat, a interesului legitim vătămat de reînscrierea pe Tabloul Avocaţilor cu drept de exercitare a profesiei de avocat - avocat definitiv, începând cu 18.05.2009, data comunicării deciziilor;

- obligarea pârâtului Consiliul Baroul Vaslui - Baroul Vaslui de a emite decizia de reînscriere pe Tabloul Avocaţilor cu drept de exercitare a profesiei de avocat - avocat definitiv începând cu data de 18.05.2009.

- recunoaşterea dreptului vătămat, a interesului legitim privind calitatea de avocat definitiv;

- obligarea pârâţilor Consiliul Baroul Vaslui - Baroul Vaslui la realizarea înscrierii calităţii de avocat definitiv în Tabloul avocaţilor definitivi Partea C. de la data radierii şi în continuare, cât şi anual în Tablourile avocaţilor definitivi întocmite anual în continuare;

- obligarea pârâţilor Consiliul Baroul Vaslui - Baroul Vaslui să realizeze înscrierea datelor legale personale privind calitatea de avocat definitiv înscris Tabloul avocaţilor definitivi Partea C., întocmite anual începând cu anul 2009 şi în continuare, precum şi obligarea la înscrierea calităţii de avocat definitiv începând cu data de 18.05.2009 şi in continuare;

- obligarea pârâţilor Consiliul Baroul Vaslui - Baroul Vaslui sa realizeze reînscrierea reclamantei in Tablourile Avocaţilor cu drept de exercitare a profesiei de avocat ca avocat definitiv întocmite lunar, de la data de 18.05.2009 şi în continuare de la această dată;

- recunoaşterea dreptului la vechime în profesia de avocat, ca avocat definitiv, începând cu 18.05.2009 şi până la comunicarea deciziei de reînscriere în Tabloul Avocaţilor cu drept de exercitare a profesiei de avocat ca avocat definitiv;

- obligarea pârâţilor, în solidar potrivit art. 18 alin. (3), art. 9 alin. (5) şi art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 actualizată, la plata despăgubirilor materiale şi morale, cuprinzând costuri şi cheltuieli:

a) daune materiale în cuantum de 32.150 RON/an, calculate de la data de 18.05.2009 şi in continuare până la data comunicării deciziei de reînscriere în Tabloul avocaţilor cu drept de exercitare a profesiei de avocat ca avocat definitiv, reprezentând venitul brut;

b) daune cu titlu de costuri şi cheltuieli în cuantum de 1000 de euro - cheltuieli efectuate cu ocazia procedurilor derulate timp de 10 luni de către pârâţi, efectuate de autoritatea administrativă profesiei de avocat.

c) daune morale în cuantum de 5000 euro/an calculate de la data de 18.05.2009 şi în continuare până la data comunicării deciziei de reînscriere în Tabloul avocaţilor cu drept de exercitare a profesiei de avocat ca avocat definitiv.

În cererea precizatoare a fost menţionată ca temei al promovării cererii şi Decizia nr. 109/2010 a Curţii Constituţionale publicată în Monitorul Oficial nr. 175 din 18.03.2010, prin care au fost declarate ca neconstituţionale dispoziţiile O.U.G. nr. 159/2008, pe baza cărora au fost emise actele administrative a căror anulare se solicită în cauză.

În şedinţa publică din data de 24.09.2013, reclamanta a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat, în raport de sentinţa civilă nr. 1174 din 16 februarie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosar nr. x/2009 şi excepţia rămânerii fără obiect a capătului de cerere referitor la reactualizarea înscrierii şi a reînscrierii pe Tabloul avocaţilor cu drept de exercitare a profesiei de avocat definitiv.

Atât în prezenta cauză, cât şi în aceea ce a făcut obiectul dosar nr. x/2009, ceea ce s-a reclamat a fost nelegalitatea aceloraşi acte administrative emise de către pârâţii Baroul Vaslui, Consiliul Baroului Vaslui, Uniunea Naţională a Barourilor din România şi Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din România, în considerarea declarării ca neconstituţională în întregime a O.U.G. nr. 159/2008, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 172/26 noiembrie 2008, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 109/2010, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 175 din 18 martie 2010. Această împrejurare a fundamentat şi hotărârea instanţei de admitere (în parte) a cererii de chemare în judecată în sensul anularii actelor administrative emise de pârâţi şi repunerea în situaţia anterioară.

Prin sentinţa civilă nr. 3714 din 26 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, s-a dispus:

"Admite excepţia autorităţii de lucru judecat privitor la capetele de cerere având ca obiect anularea Deciziei nr. 661/2009 emisă de Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din România, a Deciziei nr. 29/2009 emisă de Consiliul Baroului Vaslui, a Deciziei nr. 30/2009 emisă de Consiliul Baroului Vaslui şi a Deciziei nr. 31/2009 emisă de Consiliul Baroului Vaslui; recunoaşterea reclamantei încetarea stării de incompatibilitate, încetarea suspendării calităţii de avocat şi încetarea suspendării exerciţiului profesiei de avocat, precum şi dreptul la reînscrierea pe Tabloul avocaţilor cu drept de exercitare a profesiei ca avocat definitiv şi dreptul la vechime în profesia de avocat ca avocat definitiv, începând cu data de 18.05.2009; obligarea pârâtului Consiliul Baroului Vaslui să constate încetarea stării de incompatibilitate, încetarea suspendării calităţii de avocat şi încetarea suspendării exerciţiului profesiei de avocat în privinţa reclamantei; obligarea pârâtului Consiliul Baroului Vaslui să emită decizia de reînscriere a reclamantei pe Tabloul avocaţilor cu drept de exercitare a profesiei de avocat ca avocat definitiv începând cu data de 18.05.2009; obligarea pârâţilor să anuleze menţiunile referitoare la radierea reclamantei de pe tablourile avocaţilor aflate în evidenţa lor, precum şi a celui privitor la obligarea pârâţilor la plata daunelor morale şi respinge în consecinţă aceste capete de cerere formulate de reclamanta A., cu domiciliul în Bârlad, judeţul Vaslui, în contradictoriu cu pârâţii Uniunea Naţională a Barourilor din România-Consiliul UNBR, cu sediul în Bucureşti, Splaiul Independenţei nr. 5, Sector 4, Baroul Vaslui, cu sediul în Vaslui, judeţul Vaslui, Consiliul Baroului Vaslui, cu sediul în Vaslui, judeţul Vaslui, Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din România, cu sediul în Bucureşti, Splaiul Independenţei nr. 5, Sector 4.

Admite excepţia rămânerii fără obiect a capătului de cerere referitor la reactualizarea înscrierii şi a reînscrierii pe Tabelul avocaţilor cu drept de exercitare a profesiei de avocat definitiv şi respinge acest capăt de cerere în consecinţă.

Admite excepţia tardivităţii formulării cererii privind obligarea pârâţilor la plata despăgubirilor materiale.

Respinge acest capăt de cerere ca tardiv formulat.

Respinge cererea reclamantei privind obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Obligă reclamanta către pârâta UNBR la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 800 RON, reprezentând onorariu avocat."

Împotriva sentinţei civile nr. 3714 din 26 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta a declarat recurs, iar prin decizia civilă nr. 825 din 25 februarie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal s-a admis recursul reclamantei A., s-a casat în parte sentinţa recurată, s-a respins excepţia tardivităţii formulării capătului de cerere privind obligarea pârâtelor la plata despăgubirilor materiale şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru soluţionarea acestui capăt de cerere, s-au menţinut dispoziţiile sentinţei privind admiterea excepţiilor autorităţii de lucru judecat şi a rămânerii fără obiect pentru celelalte capete de cerere, s-a respins recursul formulat, încheierile din 24.10.2012, 19.12.2012, 06.03.2013, 29.05.2013, 28.01.2014 şi a încheierii din camera de consiliu de la 28.01.2014.

Cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2/2010

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 358 din 9 februarie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, judecând cauza, în fond, după casare, a respins excepţia autorităţii de lucru judecat, a respins cererea reclamantei A. în contradictoriu cu pârâţii Uniunea Naţională a Barourilor din România, Baroul Vaslui, Consiliul Baroului Vaslui şi Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din România, privind obligarea pârâţilor, în solidar, la plată de despăgubiri materiale şi morale şi a obligat reclamanta la plata sumei de 800 RON reprezentând onorariu avocat.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că printr-un capăt de cerere reclamanta a solicitat obligarea pârâţilor, în solidar, potrivit art. 18 alin. (3) din Legea 554/2004, la plata despăgubirilor morale şi materiale a sumelor cu titluri de costuri şi cheltuieli, indicând pentru fiecare an un anumit cuantum apreciat de reclamantă ca fiind datorat. La data de 01.03.2011, reclamanta a înregistrat mai multe cereri precizatoare ale acţiunii iniţiale, una dintre ele referindu-se la aceste despăgubiri, fiind invocat ca temei de drept dispoziţiile art. 1, 8, 9 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 554/2004.

Ulterior, la data de 12.04.2011, a depus o precizare privind despăgubirile materiale a celor cu titluri de costuri şi cheltuieli şi daune morale, pentru acestea invocând din nou ca temei de drept dispoziţiile art. 9 alin. (4) şi (5) şi art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Faţă de faptul că instanţa de fond a calificat această precizare ca fiind cerere modificatoare şi nu un nou petit la acţiune, faţă de care instanţa nu s-a pronunţat, Curtea de apel a respins excepţia invocată.

În ceea ce priveşte despăgubirile materiale şi morale solicitate de reclamantă, s-a apreciat că acestea sunt neîntemeiate întrucât, în privinţa daunelor materiale nu există nici un indiciu că reclamanta ar fi putut realiza venituri similare nivelului încasărilor în ultimul an de activitate, anul 2007, majorate cu 25%, ca urmare a creşterii onorariilor avocaţilor în anul 2008 şi 2009, în cuantum de 32.150 RON/an, prin simpla raportare la activitatea desfăşurată în anul 2007, în condiţiile în care temeiul juridic al acestor pretenţii îl reprezintă un pretins beneficiu nerealizat, iar reclamanta nu a administrat dovezi cu privire la existenţa unor potenţiali clienţi cu care ar fi putut încheia contracte care să genereze venituri. Or, simpla vocaţie a sa la exercitarea profesiei de avocat începând cu data de 18.05.2009 şi existenţa culpei pârâtelor în neexercitarea acesteia nu sunt suficiente pentru a determina existenţa unei pagube certe în cuantumul solicitat.

În ceea ce priveşte daunele morale în cuantum estimativ de 5.000 euro/an solicitate, s-a reţinut că nu poate exista un abuz din partea pârâţilor de natură să creeze prejudicii morale reclamantei, având în vedere considerentele pe baza cărora instanţa a apreciat că se impune anularea actelor administrative atacate.

În conformitate cu dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., reclamanta a fost obligată la cheltuieli de judecată către pârâţi.

Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamanta A. a formulat recurs, criticând-o ca netemeinică şi nelegală:

- Sentinţa recurată a fost criticată ca fiind lipsită de temei legal, dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, interpretarea greşită a actelor deduse judecăţii, nu cuprinde motive legale reale pe care se sprijină, cu motive străine de natura pricinii, pentru că s-a respins nelegal capătul de cerere privind obligarea pârâţilor în solidar la pata despăgubirilor materiale pentru perioada 18 mai 2009 - 18 aprilie 2013 în cuantumul venitului minim de referinţă în profesia de avocat, stabilit prin Hotărârile Consiliului Uniunea Naţională a Barourilor din România.

Recurenta a prezentat amănunţit situaţia ce a determinat prezentul litigiu şi a considerat că poate fi apreciat, drept criteriu de calcul pentru obligarea pârâţilor la plata despăgubirilor materiale, venitul minim de referinţă în profesia de avocat definitiv stabilit prin Hotărârea Consiliului Uniunii Naţionale a Barourilor din România pentru perioada 18 mai 2009 - 8 aprilie 2013, respectiv între momentul răspunderii exerciţiului profesiei de avocat şi reînscrierea pe Tabloul Avocaţilor cu drept de exercitare a profesiei de avocat.

Astfel, pentru anul 2009 suma ar fi 11.700 RON, pentru anul 2010 - 26.100 RON, 2011 - 27.600 RON, 2012 - 27.600 RON şi 2013 - 6.900 RON, total - 100.900 RON.

S-a solicitat menţinerea sentinţei civile nr. 358 din 9 februarie 2016 în privinţa respingerii excepţiei autorităţii de lucru judecat deoarece nu există identitate de obiect şi cauză.

În motivele de recurs s-a susţinut şi că alăturat Deciziei nr. 53 din 8 aprilie 2013 a Baroului Vaslui a fost transmisă şi adresa din 17 aprilie 2013 cu calcul detaliat al sumei de 12.650 RON pentru perioada 18 mai 2009 - 8 aprilie 2013, sumă pe care a contestat-o în faţa Tribunalului Vaslui şi apoi a Curţii de Apel Iaşi a dosar nr. x/2013.

A fost criticată soluţia instanţei de fond şi pentru că daunele morale nu formează obiectul rejudecării deoarece prin decizia nr. 825 din 25 februarie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare pentru cercetarea pe fond a capătului de cerere privind obligarea pârâţilor la despăgubiri materiale.

Recurenta a solicitat şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.200 RON.

Intimata Uniunea Naţională a Barourilor din România a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

4. Soluţia instanţei de recurs

După examinarea motivelor de recurs, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge recursul declarat pentru următoarele considerente:

Instanţa de fond, după casarea cu trimitere dispusă prin Decizia nr. 825 din 25 februarie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a fost învestită cu soluţionarea capătului de cerere privind acordarea de despăgubiri materiale în temeiul art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004.

Având în vedere dispoziţiile art. 315 alin. (1) din C. proc. civ. potrivit cărora în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru judecătorii fondului, se vor analiza cele stabilite prin Decizia nr. 825 din 25 februarie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal referitor la obiectul acţiunii reclamantei.

Aşa cum rezultă din considerentele acestei decizii, temeiul juridic al acţiunii a fost reprezentat de art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 fiind motivată în fapt de adoptarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 109/2010 prin care a fost declarată neconstituţională O.U.G. nr. 159/2008, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 175 din 18 martie 2010 şi atât capetele principale de cerere vizând anularea actelor administrativ vătămătoare emise în temeiul actului normativ declarat neconstituţional, cât şi petitele accesorii, ale acestora se circumscriu temeiului juridic indicat de reclamantă, respectiv art. 9 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 554/2004.

Instanţa de fond, după casare cu trimitere, a respins excepţia autorităţii de lucru judecat şi cererea reclamantei privind obligarea pârâţilor, în solidar, la plata de despăgubiri materiale şi morale.

Aşa cum corect a arătat recurenta în motivele de recurs, se constată că instanţa de fond, în raport de cele statuate prin Decizia nr. 825/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, acordarea daunelor morale deoarece casarea cu trimite spre rejudecare a vizat numai capătul de cerere privind obligarea pârâţilor la plata despăgubirilor materiale.

De aceea, vor fi analizate criticile referitoare la respingerea acelui capăt de cerere de către instanţa de fond.

Conform art. 9 din Legea nr. 554/2004: (1) Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe poate introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ, însoţită de excepţia de neconstituţionalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituţionalităţii ordonanţei sau a dispoziţiei din ordonanţă.

(2) Instanţa de contencios administrativ, dacă apreciază că excepţia îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 29 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, sesizează, prin încheiere motivată, Curtea Constituţională şi suspendă soluţionarea cauzei pe fond.

(3) După pronunţarea Curţii Constituţionale, instanţa de contencios administrativ repune cauza pe rol şi dă termen, cu citarea părţilor. Dacă ordonanţa sau o dispoziţie a acesteia a fost declarată neconstituţională, instanţa soluţionează fondul cauzei; în caz contrar, acţiunea se respinge ca inadmisibilă.

(4) În situaţia în care decizia de declarare a neconstituţionalităţii este urmarea unei excepţii ridicate în altă cauză, acţiunea poate fi introdusă direct la instanţa de contencios administrativ competentă, în limitele unui termen de decădere de un an, calculat de la data publicării deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(5) Acţiunea prevăzută de prezentul articol poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi, după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operaţiuni administrative.

Art. 9 din Legea nr. 554/2004 reprezintă consacrarea legislativă a art. 126 alin. (6) din Constituţia României, republicată care dă dreptul la introducerea unei acţiuni în faţa instanţei de contencios administrativ ce are ca obiect cererile persoanelor vătămate prin ordonanţă sau dispoziţiile din ordonanţe.

În speţă este formulată o acţiune în condiţiile art. 9 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 554/2004, deoarece reclamanta a solicitat acordarea despăgubirilor ca urmare a declarării ca neconstituţională a O.U.G. nr. 159/2008 prin Decizia Curţii Constituţională nr. 109/2010, publicată în Monitorul Oficial nr. 175 din 18 martie 2010.

Însă, o asemenea acţiune nu este admisă numai prin simplul fapt al declarării ca neconstituţională a ordonanţei, ci se impune a se dovedi îndeplinirea condiţiilor pentru acordarea despăgubirilor, respectiv, vătămarea directă, existenţa şi întinderea prejudiciului cauzat şi legătura de cauzalitate între vătămare şi prejudiciu.

Acest aspect este reflectat şi de modul în care este redactat art. 9 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 potrivit căruia, numai după pronunţarea Curţii Constituţionale, în funcţie de soluţia dată de aceasta, acţiunea va fi analizată pe fond, în cazul în care ordonanţa sau o dispoziţie a acesteia a fost declarată neconstituţională, şi va fi respinsă ca inadmisibilă, dacă a fost respinsă excepţia de neconstituţionalitate invocată.

În cadrul soluţionării acţiunii întemeiată pe dispoziţiile art. 9 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 554/2004 instanţa, după analiza probelor, va putea respinge o cerere de acordare a despăgubirilor dacă nu este dovedită vătămarea sau dacă nu se poate stabili legătura de cauzalitate între aplicarea textelor neconstituţionale şi prejudiciul invocat.

Prin O.U.G. nr. 159/2008 au fost modificate şi completate prevederile Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, act normativ publicat în Monitorul Oficial nr. 792 din 26 noiembrie 2008.

Prin Decizia nr. 109/2010 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial nr. 175 din 18 martie 2010 a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a O.U.G. nr. 158/2009 şi s-a constatat că dispoziţiile acesteia sunt neconstituţionale pentru că a fost emisă cu nerespectarea prevederilor art. 115 alin. (4) din Constituţie.

Ca urmare a celor stabilite prin Decizia nr. 825 din 25 februarie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, urmează a se stabili dacă există un prejudiciu cauzat reclamantei de o ordonanţă sau de o dispoziţie dintr-o ordonanţă a guvernului care a fost declarată neconstituţională printr-o decizie a Curţii Constituţională, în condiţiile art. 9 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 554/2004.

Trebuie precizat că reclamanta consideră că acest prejudiciu i-a fost creat prin emiterea unor acte administrative de către Baroul Vaslui şi Uniunea Naţională a Barourilor din România în baza unor prevederi ale O.U.G. nr. 159/2009, act declarat ca neconstituţional prin Decizia nr. 109/2010 a Curţii Constituţionale.

Anterior acestui litigiu, reclamanta a sesizat instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat anularea actelor emise, acordarea de despăgubiri materiale şi morale în temeiul art. 8 din Legea nr. 554/2004, iar prin sentinţa civilă nr. 1174 din 16 februarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal a fost admisă, în parte acţiunea formulată de reclamantă, astfel cum a fost completată şi precizată ulterior, potrivit încheierii din 08.09.2010, a dispus anularea Deciziei nr. 661/2009 emisă de Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din România, a Deciziei nr. 29/2009 emisă de Consiliul Baroului Vaslui, a Deciziei nr. 30/2009 emisă de Consiliul Baroului Vaslui şi a Deciziei nr. 31/2009 emisă de Consiliul Baroului Vaslui, recunoscând reclamantei încetarea stării de incompatibilitate, încetarea suspendării calităţii de avocat şi încetarea suspendării exerciţiului profesiei de avocat, precum şi dreptul la reînscrierea pe Tabloul avocaţilor cu drept de exercitare a profesiei ca avocat definitiv şi dreptul la vechime în profesia de avocat ca avocat definitiv, începând cu data de 18.05.2009.

Prin aceeaşi sentinţă, a obligat pârâtul Consiliul Baroului Vaslui să constate încetarea stării de incompatibilitate, încetarea suspendării calităţii de avocat şi încetarea suspendării exerciţiului profesiei de avocat în privinţa reclamantei şi să emită decizia de reînscriere a reclamantei pe Tabloul avocaţilor cu drept de exercitare a profesiei de avocat ca avocat definitiv începând cu data de 18.05.2009; a obligat pârâţii să anuleze menţiunile referitoare la radierea reclamantei de pe tablourile avocaţilor aflate în evidenţa lor.

Totodată, a respins capetele de cerere referitoare la obligarea pârâţilor la reactualizarea lunară a înscrierii sale în tabloul avocaţilor cu drept de exercitare a profesiei ca avocat definitiv şi la înscrierea sa anuală în tabloul avocaţilor definitivi, ca prematur formulate, precum şi cererea reclamantei de obligare a pârâţilor la plata despăgubirilor materiale şi morale, ca neîntemeiată, şi a admis, în parte, cererea reclamantei de obligare a pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată şi obligă pârâţii în solidar la plata sumei de 350 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

În motivarea soluţiei s-a constatat că actele contestate au fost emise tocmai ca urmare a modificării aduse Legii nr. 51/1995 prin O.U.G. nr. 159/2008, modificări ce au fost declarate ca neconstituţionale şi, de aceea, a fost admis, în parte, acţiunea reclamantei.

Capetele de cerere privind acordarea daunelor morale şi materiale au fost respinse cu menţiunea că simpla vocaţie a acesteia la exercitarea profesiei de avocat şi existenţa culpei pârâţilor în neexercitarea acesteia nu sunt suficiente pentru a determina existenţa unei pagube în cuantumul solicitat.

Această soluţie a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal a rămas irevocabilă prin decizia nr. 4809 din 2 aprilie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal prin care a fost respins recursul declarat de reclamantă.

În prezenta cauză se impune a se stabili dacă se poate formula o cerere de acordare a despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate de o ordonanţă a guvernului în condiţiile în care împotriva actelor administrative emise conform aceleiaşi ordonanţe a fost formulată acţiunea în anulare potrivit art. 8 şi 18 din Legea nr. 554/2004 şi, în acea cauză, au fost solicitate despăgubiri cu privire la aceleaşi acte administrative.

Cu alte cuvinte, persoana vătămată are posibilitatea de a formula o acţiune întemeiată pe dispoziţiile art. 9 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 554/2004 în condiţiile în care, pentru acelaşi prejudiciu, i-a fost respinsă o acţiune în acordarea de daune, acţiune formulată în baza art. 8 şi 18 din Legea nr. 554/2004.

Răspunsul la această întrebare nu poate fi decât negativ deoarece chiar dacă nu se opune autoritatea de lucru judecat (nu există identitate de cauză şi, eventual, nici identitate de părţi), putere de lucru judecat a primei hotărâri se opune admiterii unei acţiuni în despăgubire întemeiată pe dispoziţiile art. 9 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 554/2004 în raport cu o hotărâre judecătorească prin care a fost respinsă acordarea de despăgubiri materiale ca urmare a unor acte administrative întocmite în baza unor prevederi legale declarate neconstituţionale.

Puterea de lucru judecat presupune că cele stabilite printr-o hotărâre judecătorească se impune într-o judecată ulterioară fără posibilitatea pentru parte de a pretinde contrariul sau pentru instanţă de a stabili în mod diferit faţă de aceasta.

În speţă, având în vedere soluţia pronunţată prin sentinţa civilă nr. 1174 din 16 februarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, irevocabilă prin decizia nr. 4803 din 2 aprilie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în privinţa cererii de acordare a despăgubirilor materiale, nu se poate dispune acordarea lor, chiar dacă temeiul legal indicat a fost altul.

În acea sentinţă s-a precizat că recurenta - reclamantă nu a făcut dovada că ar fi putut realiza venituri similare nivelului încasărilor şi nu a administrat dovezi cu privire la existenţa unor potenţiali clienţi cu care ar fi putut încheia contracte care să genereze venituri.

În prezenta cauză reclamanta nu a depus dovezi care să infirme cele constatate anterior prin hotărâre judecătorească irevocabilă, astfel că cererea de acordare a despăgubirilor materiale a fost corect respinsă de către instanţa de fond şi nu se poate considera că au fost încălcate sau aplicate greşit normele legale de către instanţa de fond.

Nici criticile recurentei referitoare la nemotivarea hotărârii nu pot fi reţinute deoarece, chiar dacă hotărârea instanţei de fond este foarte succint motivată, potrivit dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 " În cazul admiterii recursului, instanţa de recurs, casând sentinţa, va rejudeca litigiul în fond. Când hotărârea primei instanţe a fost pronunţată fără a se judeca fondul ori dacă judecata s-a făcut în lipsa părţii care a fost nelegal citată atât la administrarea probelor, cât şi la dezbaterea fondului, cauza se va trimite, o singură dată, la această instanţă. În cazul în care judecata în primă instanţă s-a făcut în lipsa părţii care a fost nelegal citată la administrarea probelor, dar a fost legal citată la dezbaterea fondului, instanţa de recurs, casând sentinţa, va rejudeca litigiul în fond."

În condiţiile în care cauza a fost trimisă o dată spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, nu se poate trimite acelaşi litigiu spre o nouă rejudecare aceleiaşi instanţe.

Recurenta a invocat şi faptul că hotărârea ar fi nelegală pentru că s-au interpretat greşit actele depuse judecăţii şi s-a schimbat natura şi înţelesul lămurit şi neîndoielnic, dar nu s-a precizat care ar fi actele interpretate greşit de către instanţa de fond, astfel că şi aceste critici sunt nefondate.

De aceea, în baza art. 312 C. proc. civ., raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi respins recursul declarat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 358 din 09 februarie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 octombrie 2016.