Judge loses challenge to promotion quota; court upholds limit on judicial promotion places as lawful and non-discriminatory

Deliberând asupra prezentei contestaţii, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

1. Hotărârea supusă controlului judecătoresc

Prin hotărârea nr. 585 din 26 mai 2016, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, a constatat că toate rezultatele finale obţinute la concursul de promovare pe loc în funcţii de execuţie organizat la data de 03.04.2016 au fost validate.

Totodată, a respins cererile de recunoaştere a gradului profesional de curte de apel, respectiv a gradului profesional de tribunal, formulate de doamnele şi domnii judecători A. (Tribunalul Sibiu), B. (Tribunalul Sibiu), C. (Tribunalul Bucureşti), D. (Tribunalul Bucureşti), E. (Tribunalul Bucureşti), F. (Tribunalul Bucureşti), G. (Tribunalul Bucureşti), H. (Tribunalul Constanţa), I. (Judecătoria Slatina), J. (Judecătoria Slatina), K. (Judecătoria Slatina), M. (Judecătoria Brăila).

S-a reţinut că doamnele şi domnii judecători care au formulat solicitările în discuţie au participat la concursul de promovare pe loc în funcţii de execuţie a judecătorilor şi procurorilor, organizat la data de 03.04.2016 şi, în urma susţinerii probelor de concurs, au obţinut medii generale peste 7, clasându-sc însă peste limita locurilor scoase la concurs pe cele două grade de jurisdicţie şi pe materii.

Ca urmare a validării rezultatelor concursului, prin Hotărârea nr. 420 din 26 aprilie 2016 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, candidaţii menţionaţi au fost declaraţi respinşi, ca urmare a faptului că nu s-au încadrat în limita locurilor alocate concursului, stabilite prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 92 din 28 ianuarie 2016, respectiv 100 de locuri la tribunale şi 50 de locuri la curţile de apel.

2. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 13.06.2016, contestatoarea K., judecător în cadrul Judecătoriei Slatina a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii (denumit în continuare CSM):

- admiterea contestaţiei şi anularea Hotărârii nr. 585 a Plenului CSM din data de 26 mai 2016 prin care s-a respins contestaţia împotriva soluţiei de respingere a contestatoarei la concursul de promovare în funcţia de execuţie a judecătorilor şi procurorilor din data de 03.04.2016;

- invalidarea soluţiei de respingere la concursul de promovare în funcţii de execuţie a judecătorilor şi procurorilor din data de 3.04.2016;

- promovarea contestatoarei, prin recunoaşterea gradului profesional de tribunal (promovare pe loc), conform art. 28 alin. (2) din Regulamentul de concurs.

În susţinerea cererii sale, contestatoarea a arătat că a participat la concursul de promovare în funcţii de execuţie a judecătorilor şi procurorilor din data de 03.04.2016, organizat potrivit Hotărârilor Plenului CSM nr. 41 din 21 ianuarie 2016 şi nr. 92 din 28 ianuarie 2016, pentru a obţine gradul profesional de tribunal, prin promovare pe loc, obţinând nota finală 9,05.

Ulterior, s-a adresat Consiliului Superior al Magistraturii cu cerere de validare a rezultatului final pe care l-a obţinut la concursul de promovare şi de promovare a sa prin recunoaşterea gradului profesional de tribunal (promovare pe loc), conform art. 28 alin. (2) din Regulamentul de concurs.

Cererea i-a fost respinsă prin Hotărârea Plenului CSM nr. 585 din 26.05.2016, prin care s-a reţinut că, în ceea ce priveşte promovarea personalului de specialitate juridică asimilat magistraţilor, ordonatorii de credite sunt distincţi, iar în cazul promovării pe loc în funcţii de execuţie a judecătorilor şi procurorilor, limitarea numărului de locuri pentru concursul de promovare este determinată, în plus faţă de finanţarea locurilor, şi de faptul că judecătorii şi procurorii, ulterior promovării pe loc, au posibilitatea de a se transfera la instanţa/parchetul corespunzător gradului profesional dobândit, în schimb personalul asimilat nu poate uza de o astfel de procedură.

A mai arătat contestatoarea că modul concret în care este reglementată posibilitatea de promovare în funcţii de execuţie pentru judecători, respectiv în limita unui anumit număr de locuri (lăsat la latitudinea ordonatorului de credite), este discriminatoriu întrucât această categorie profesională a judecătorilor (precum şi cea a procurorilor) este dezavantajată, sub acest aspect, în raport cu alte categorii profesionale, fără o justificare obiectivă şi rezonabilă.

Dat fiind faptul că promovarea pe loc nu presupune a priori existenţa unor locuri vacante la instanţele/parchetele superioare, la fel ca şi în cazul asimilaţilor, apreciază contestatoarea că magistraţilor li se creează un regim de promovare dezavantajos, discriminatoriu prin comparaţie cu personalul de specialitate juridică asimilat magistraţilor, al căror statut copiază pe cel al magistraţilor.

Reglementările aplicabile personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor nu impun competiţia pentru promovarea în funcţii de execuţie, în vreme ce magistraţii sunt obligaţi să concureze între ei pentru a putea promova pe un număr dat de locuri scoase la concurs. Astfel, deşi o persoană care face parte din această categorie de personal se asimilează teoretic magistraţilor, în concret aceasta beneficiază de mai multe drepturi decât magistraţii.

Mai mult, a arătat contestatoarea că în vreme ce judecătorii pot promova, în baza regulamentului adoptat prin Hotărârea CSM nr. 621/2006, cel mult până la gradul de curte de apel (promovarea în grad de ICCJ fiind posibilă doar prin promovare efectivă la această instanţă, potrivit unei reglementări distincte), totuşi personalul asimilat judecătorilor şi procurorilor poate promova în grad profesional echivalent celui de ICCJ. Or, potrivit art. 16 alin. (1) din Constituţie - "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări".

3. Apărarea intimatului Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul a solicitat respingerea contestaţiei formulate de doamna judecător K., împotriva Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 585 din 26 mai 2016, în principal, ca inadmisibilă, iar în subsidiar, ca neîntemeiată. În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii contestaţiei, intimatul a menţionat că în materia concursurilor de promovare în funcţii de execuţie a judecătorilor şi procurorilor există o procedură specială care trebuie urmată strict şi cu precădere, astfel că, din interpretarea dispoziţiilor art. 46 alin. (3), art. 47 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, raportat la dispoziţiile art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, actul administrativ care să producă efecte juridice prin el însuşi, de natură să afecteze drepturile şi interesele contestatoarei printr-o modificare a situaţiei sale juridice, este Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 420 din 26 aprilie 2016 de validare a rezultatelor concursului de promovare în funcţii de execuţie a judecătorilor, organizat în 03 aprilie 2016. Pe fondul contestaţiei, a apreciat intimatul că pronunţarea unor hotărâri de către instanţa de judecată prin care s-ar constata existenţa unor situaţii discriminatorii ce îşi au izvorul direct în conţinutul unor norme legale, ar pune în discuţie legitimitatea puterii judecătoreşti de a interfera în competenţele legislativului, prin înlăturarea aplicabilităţii unor acte normative şi instituirea aplicării altora, fiind deci încălcat principiul separaţiei puterilor în stat. A mai arătat intimatul că, în cazul judecătorilor şi procurorilor, finanţarea posturilor scoase la concursul de promovare efectivă sau pe loc în funcţii de execuţie este atributul ordonatorilor principali de credite, Ministerul Justiţiei şi Ministerul Public, care pot comunica Consiliului Superior al Magistraturii un număr limitat de locuri pentru concurs, din raţiuni bugetare.

Astfel, potrivit art. 4 alin. (2)<SUP>2</SUP> din Regulament, Consiliul Superior al Magistraturii este obligat ca, pentru stabilirea numărului de locuri scoase la concursul de promovare pe loc, să realizeze consultarea prealabilă a ordonatorilor principali de credite - Ministerul Justiţiei şi Ministerul Public.

4. Considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei Analizând Hotărârea CSM atacată prin prisma criticilor formulate, a probelor administrate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele: Contestatoarea K., în calitate de judecător la Judecătoria Slatina, a participat la concursul de promovare pe loc în funcţii de execuţie a judecătorilor şi procurorilor, organizat la data 03.04.2016 şi a obţinut media generală 9,05 fiind clasată, însă, peste limita locurilor scoase la concurs pe cele două grade de jurisdicţie şi pe materii. Prin Hotărârea nr. 420 din 26 aprilie 2016, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a validat rezultatele finale ale concursului de promovare a judecătorilor şi procurorilor, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Regulament, conform Anexei nr.

1. Ulterior, contestatoarea s-a adresat Consiliului Superior al Magistraturii cu o cerere de validare a rezultatului final pe care l-a obţinut la concursul de promovare, precum şi cu o cerere de promovare a sa prin recunoaşterea gradului profesional de tribunal (promovare pe loc), conform art. 28 alin. (2) din Regulamentul de concurs. Cererea i-a fost respinsă prin Hotărârea Plenului CSM nr. 585 din 26.05.2016, ca urmare a faptului că nu s-a încadrat în limita locurilor alocate concursului, (100 de locuri la tribunale), locuri stabilite prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 92 din 28 ianuarie 2016, reţinându-se că, în ceea ce priveşte promovarea personalului de specialitate juridică asimilat magistraţilor, ordonatorii de credite sunt distincţi, iar în cazul promovării pe loc în funcţii de execuţie a judecătorilor şi procurorilor, limitarea numărului de locuri pentru concursul de promovare este determinată, în plus faţă de finanţarea locurilor, şi de faptul că judecătorii şi procurorii, ulterior promovării pe loc, au posibilitatea de a se transfera la instanţa/parchetul corespunzător gradului profesional dobândit, în schimb personalul asimilat nu poate uza de o astfel de procedură.

Împotriva acestei hotărâri, contestatoarea a formulat prezenta acţiune, considerând discriminatorii dispoziţiile legale care reglementează organizarea şi desfăşurarea acestui concurs. Cu privire la excepţia inadmisibilităţii contestaţiei, invocată de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, pe cale de întâmpinare, Înalta Curte reţine următoarele: Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (5) şi (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, hotărârile Plenului privind cariera şi drepturile judecătorilor şi procurorilor, se redactează în cel mult 20 de zile şi se comunică de îndată.

Hotărârile prevăzute de alin. (5) pot fi atacate cu contestaţie de orice persoană interesată, în termen de 15 zile de la comunicare sau de la publicare, la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Contestaţia se judecă în complet format din 3 judecători. Din dispoziţiile legale menţionate mai sus, rezultă că pentru a putea fi atacată la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii trebuie să vizeze cariera şi drepturile judecătorilor şi procurorilor.

În cauza de faţă, prin Hotărârea nr. 585 din 26 mai 2016, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii i-a respins cererea contestatoarei prin care aceasta solicita validarea rezultatului final obţinut la concurs şi promovarea sa pe loc prin recunoaşterea gradului profesional de tribunal. Or, fiecare magistrat are dreptul să îşi dezvolte cariera juridică până la cel mai ridicat nivel, prin participarea la concursurile de promovare efectivă sau pe loc organizate de Consiliul Superior al Magistraturii, în condiţiile legii. Chiar dacă printr-o hotărâre anterioară, respectiv Hotărârea nr. 420 din 26 aprilie 2016, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii validase deja rezultatele finale ale concursului de promovare din 3.04.2016, respingând şi memoriile formulate de magistraţi la acel moment, totuşi nu se poate reţine inadmisibilitatea contestaţiei formulate de prezenta cauză.

Astfel, deşi memoriul contestatoarei a fost formulat ulterior validării rezultatelor concursului, hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii vizează cariera de judecător a contestatoarei şi dreptul acesteia de a participa la concurs, ce se impune a fi analizat prin prisma prevederilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Faţă de cele reţinute, Înalta Curte va respinge excepţia inadmisibilităţii contestaţiei, invocată de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii prin întâmpinare. Pe fondul contestaţiei formulate, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 43 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 303/2004, promovarea judecătorilor şi procurorilor se face numai prin concurs organizat la nivel naţional, în limita posturilor vacante existente la tribunale şi curţi de apel sau, după caz, la parchete, iar concursul se organizează, anual sau ori de câte ori este necesar, de Consiliul Superior al Magistraturii, prin Institutul Naţional al Magistraturii. Conform art. 45 din lege, judecătorii şi procurorii care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 44 pot participa la concurs, în vederea promovării pe loc, în limita numărului de locuri aprobat anual de Consiliul Superior al Magistraturii.

De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (2) din Regulament, care prevede că posturile scoase la concurs pentru promovarea efectivă, respectiv locurile scoase la concurs pentru promovarea pe loc se stabilesc de către Consiliul Superior al Magistraturii, în mod distinct. Art. 4 alin. (22) din acelaşi act normativ, prevede că la promovarea pe loc, locurile scoase la concurs se stabilesc la nivel naţional, corespunzător gradelor instanţelor sau parchetelor ierarhic superioare pentru care se organizează concursul; în interiorul fiecărui grad, locurile se stabilesc separat, pe materii de concurs.

Numărul de locuri scoase la concurs se stabileşte cu consultarea prealabilă a ordonatorilor principali de credite, iar alocarea locurilor pe materii de concurs se realizează de către Consiliul Superior al Magistraturii ţinând cont de ponderea numărului de cauze la nivelul gradului de jurisdicţie pentru care se scot locurile la concurs şi de necesităţile sistemului. Faţă de aceste dispoziţii legale, în mod corect Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a validat rezultatele concursului de promovare din 3.04.2016 şi a respins solicitările de recunoaştere a gradului profesional pentru magistraţii clasaţi în afara numărului de locuri aprobate pentru promovarea pe loc, cum este şi cazul contestatoarei K..

Principala critică a contestatoarei se referă la existenţa unei discriminări în raport de statutul personalului asimilat judecătorilor şi procurorilor. Potrivit art. 2 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, prin discriminare se înţelege orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice.

Conform alineatului trei al aceluiaşi articol, sunt discriminatorii, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), faţă de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate şi necesare. Pentru a stabili dacă în cauza de faţă s-a comis o faptă discriminatorie trebuie analizat ce reprezintă o acţiune discriminatorie cristaliză în practica instanţelor europene.

Dreptul la egalitate este dreptul tuturor fiinţelor umane de a fi egale în demnitate, de a fi tratate cu respect şi consideraţie şi de a participa în condiţii de egalitate cu ceilalţi la orice aspect al vieţii economice, sociale, politice, culturale sau civile. Toate fiinţele umane sunt egale în faţa legii şi au dreptul la protecţie şi beneficiu egale în faţa legii. Dreptul de a nu fi discriminat este un drept de sine stătător, fundamental, subsumat dreptului la egalitate. Discriminarea trebuie interzisă acolo unde aceasta are loc pe criterii de rasă, culoare, etnie, origine, sex, sarcină, maternitate, statut civil, familial sau profesional, limbă, religie sau credinţă, opinie politică sau de alt gen, origine la naştere, naţională sau socială, naţionalitate, statut economic, asociere cu o minoritate naţională, orientare sexuală, identitate de gen, vârstă, dizabilitate, stare de sănătate, predispoziţie genetică sau de altă natură spre boală sau o combinaţie a oricărora dintre aceste criterii, sau în baza unor caracteristici asociate cu oricare dintre aceste criterii.

Discriminarea directă se produce atunci când dintr-un motiv legat de unul sau mai multe dintre criteriile interzise o persoană sau un grup de persoane sunt tratate mai puţin favorabil decât o altă persoană sau grup de persoane, sunt, au fost sau ar fi tratate într-o situaţie comparabilă; sau când dintr-un motiv legat de unul sau mai multe dintre criteriile interzise o persoană sau un grup de persoane sunt supuse unui prejudiciu. Discriminarea directă poate fi permisă doar în situaţii excepţionale, când poate fi justificată în raport cu nişte criterii strict definite.

Discriminarea indirectă apare atunci când o prevedere, criteriu sau practică ar plasa persoanele ce posedă un statut sau o caracteristică asociate cu unul sau mai multe dintre criteriile interzise într-un dezavantaj specific comparativ cu alte persoane, cu excepţia situaţiei în care acea prevedere, criteriu sau practică poate fi justificată de un scop legitim, iar mijloacele de a atinge acel scop sunt adecvate şi necesare.

Hărţuirea constituie discriminare atunci când un comportament nedorit legat de orice criteriu interzis are loc cu scopul sau efectul de a viola demnitatea unei persoane sau de a crea un mediu intimidant, ostil, degradant, umilitor sau ofensiv.

Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului a statuat că diferenţa de tratament devine discriminare, în sensul art. 14 din Convenţie, doar atunci când autorităţile statale "introduc distincţii între situaţi analoage şi comparabile", fără ca ele să se bazeze pe "o justificare rezonabilă şi obiectivă" (Hotărârea C.E.D.O., pronunţată în cauza Fredin contra Suediei, la 18.02.1991, parag. 60, Hotărârea C.E.D.O., pronunţată în cauza Hoffmann contra Austriei, 23.06.1993, parag. 31, Hotărârea C.E.D.O., pronunţată în cauza Spadea şi Scalabrino contra Italiei, la 28.09.1995). Deci, pentru a putea vorbi de discriminare, situaţiile în discuţie trebuie să fie comparabile-adică persoanele aflate în situaţii analoage sau comparabile, în materie, să beneficieze de un tratament preferenţial.

Din dispoziţiile menţionate mai sus rezultă că discriminarea trebuie să rezulte dintr-o acţiune a unei alte persoane, acţiune constând într-o deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, bazată pe unul din criteriile menţionate mai sus. În cazul de faţă nu se poate reţine o astfel de acţiune din partea intimatului Consiliul Superior al Magistraturii, din probele administrate în cauză nu a rezultat că aceasta a acţionat dintr-un motiv legat de unul sau mai multe dintre criteriile interzise. Contestatoarea nu a fost supusă unei discriminări pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice.

Or, analizând în integralitate prevederile O.G. nr. 137/2000, Curtea Constituţională a statuat, prin Decizia nr. 1325/2008, că un înţeles al dispoziţiilor ordonanţei prin care se conferă instanţelor judecătoreşti competenţa de a desfiinţa norme juridice instituite prin lege şi de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituţional, întrucât încalcă principiul separaţiei puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituţie, precum şi prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării. 5. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

Pentru aceste considerente şi în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004 şi art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepţia inadmisibilităţii invocată de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii şi contestaţia formulată de contestatoarea K. împotriva Hotărârii nr. 585 din 26 mai 2016 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia inadmisibilităţii invocată de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii. Respinge contestaţia formulată de contestatoarea K. împotriva Hotărârii nr. 585 din 26 mai 2016 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 octombrie 2016.