Immediacy of enforcement for security measures in non-final judgments excludes appeal from suspending execution

Contestaţie la executare. Cazul prevăzut în art. 598 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. Măsuri asigurătorii dispuse prin sentinţă

Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Executarea hotărârilor penale

Indice alfabetic: Drept procesual penal

- contestaţie la executare

C. proc. pen., art. 397 alin. (4), art. 416, art. 598 alin. (1) lit. a)

În conformitate cu prevederile art. 397 alin. (4) C. proc. pen., dispoziţiile cuprinse în sentinţa nedefinitivă pronunţată în primă instanţă privind luarea măsurilor asigurătorii sunt executorii, prevederile art. 397 alin. (4) C. proc. pen. constituind o excepţie de la efectul suspensiv al apelului, reglementată de legiuitor în temeiul art. 416 teza finală C. proc. pen.

În consecinţă, în raport cu prevederile art. 397 alin. (4) şi ale art. 416 teza finală C. proc. pen., cazul de contestaţie la executare prevăzut în art. 598 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., referitor la punerea în executare a unei hotărâri nedefinitive, nu este incident în ipoteza punerii în executare a dispoziţiilor cuprinse în sentinţă privind luarea măsurilor asigurătorii, chiar dacă sentinţa nu este definitivă, întrucât aceste dispoziţii sunt executorii.

I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 575 din 15 iunie 2018

Prin sentinţa nr. 62/F din 30 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia I penală, în baza art. 599 C. proc. pen., a fost respinsă, ca neîntemeiată, contestaţia la executare formulată de contestatorul A. împotriva sentinţei nr. 30 din 14 februarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia I penală.

Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Bucureşti a avut în vedere că, prin cererea înregistrată pe rolul instanţei la data de 12 martie 2018, contestatorul A. a solicitat, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., încetarea executării măsurilor asigurătorii dispuse prin sentinţa penală nr. 30 din 14 februarie 2018, anularea actelor de executare deja efectuate şi menţinerea măsurilor asigurătorii dispuse în cursul urmăririi penale efectuate în cauză.

S-a reţinut că, în motivarea cererii, contestatorul a arătat că a fost condamnat în primă instanţă, conform sentinţei de mai sus, prilej cu care instanţa a dispus, pe de o parte, menţinerea măsurilor asigurătorii dispuse de organele de urmărire penală (măsuri pe care nu le-a contestat vreodată), dar a luat şi noi măsuri asigurătorii ce poartă asupra tuturor bunurilor şi veniturilor sale prezente şi viitoare, deşi a formulat apel în cauză, care, conform art. 416 C. proc. pen., are efect suspensiv de executare.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea de Apel Bucureşti a constatat că prin sentinţa nr. 30 din 14 februarie 2018, nedefinitivă la data pronunţării sentinţei, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia I penală a dispus luarea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra tuturor bunurilor prezente şi viitoare, altele decât cele menţionate în ordonanţele procurorului, aparţinând inculpatului A., măsură care a fost pusă în executare de biroul executări penale la data pronunţării hotărârii.

Potrivit art. 598 alin. (1) C. proc. pen., contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face în mai multe cazuri, printre care şi atunci când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă.

S-a menţionat că, în cauză, este adevărat că sentinţa nr. 30 din 14 februarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia I penală nu este definitivă la data pronunţării prezentei, dar dispoziţia privind luarea măsurii asigurătorii este executorie potrivit art. 397 alin. (4) C. proc. pen., ceea ce înseamnă că se pune în executare la data pronunţării, chiar dacă sentinţa penală nu este definitivă.

De asemenea, s-a precizat că art. 397 alin. (4) C. proc. pen. este o excepţie de la regula prevăzută în art. 416 C. proc. pen., conform căreia apelul este suspensiv de executare, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Or, tocmai în cazul măsurilor asigurătorii luate prin sentinţa penală legea dispune altfel, şi anume că apelul cu privire la aceste dispoziţii din sentinţa penală apelată nu este suspensiv de executare.

Prin urmare, constatând că s-a pus în executare o dispoziţie care, potrivit art. 397 alin. (4) C. proc. pen., este executorie, prima instanţă a dispus respingerea contestaţiei la executare, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei soluţii, contestatorul A. a formulat prezenta contestaţie.

Examinând contestaţia formulată în cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o apreciază ca fiind nefondată, în principal, pentru următoarele considerente:

Prin hotărârea atacată în cauză, în mod judicios Curtea de Apel Bucureşti a respins, ca neîntemeiată, contestaţia la executare formulată de contestatorul A. împotriva sentinţei nr. 30 din 14 februarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia I penală, în esenţă, reţinând că hotărârea împotriva căreia s-a formulat contestaţie la executare nu este definitivă, în cauză declarându-se apel, însă în ceea ce priveşte măsurile asigurătorii ce se execută în baza acestei sentinţe, contestate în cauză, s-a reţinut că dispoziţia privind luarea măsurii asigurătorii este executorie, potrivit art. 397 alin. (4) C. proc. pen. şi, prin urmare, conform legii, se pune în executare la data pronunţării, chiar dacă sentinţa penală nu este definitivă.

Potrivit art. 598 alin. (1) C. proc. pen., „contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri: a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; (…).”

Art. 397 alin. (4) C. proc. pen. prevede că dispoziţiile din hotărâre privind luarea măsurilor asigurătorii şi restituirea lucrurilor sunt executorii.

În raport cu dispoziţiile legale anterior menţionate şi faţă de motivele invocate de contestatorul A. pe calea contestaţiei la executare formulate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aspectele invocate de acesta privind caracterul suspensiv de executare al apelului declarat în cauză, conform art. 416 C. proc. pen. şi că în speţă măsura dispusă prin sentinţa nedefinitivă contestată nu este executorie, nu se circumscriu cazului de contestaţie la executare prevăzut în art. 598 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. sau vreunui alt motiv dintre cele prevăzute expres şi limitativ de dispoziţiile art. 598 C. proc. pen.

Se reţine că, prin sentinţa nr. 30 din 14 februarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia I penală, contestată în cauză, instanţa de fond a dispus, printre altele, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul A., condamnarea la o pedeapsă principală rezultantă de 9 ani şi 4 luni închisoare. De asemenea, prin această sentinţă, printre altele, s-au mai dispus: „menţine măsurile asigurătorii luate prin ordonanţele nr. X./P/2014 din 2 aprilie 2015 şi 7 aprilie 2015 asupra bunurilor inculpaţilor B., C., D., E., A., F., G., H. şi I. şi ia măsura asigurătorie a sechestrului asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile prezente şi viitoare, altele decât cele menţionate în ordonanţele de mai sus, ale inculpaţilor B., C., D., E., A., F., G., H. şi I., până la concurenţa sumelor la care sunt obligaţi faţă de partea civilă, la care se adaugă cuantumul sumelor confiscate şi cheltuielile judiciare stabilite în procesul penal, în fond şi căile de atac.”

Împotriva hotărârii instanţei de fond, nr. 30 din 14 februarie 2018, s-a declarat apel, iar prin prezenta contestaţie la executare contestatorul A., în esenţă, a solicitat, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., încetarea executării măsurilor asigurătorii dispuse prin această sentinţă penală şi anularea actelor de executare efectuate, motivat de faptul că s-au început formele de executare a sentinţei ce nu este definitivă, că nu sunt executorii dispoziţiile privind măsurile asigurătorii, întrucât apelul declarat în cauză are caracter suspensiv în ceea ce priveşte executarea lor.

Fără a relua argumentele judicios prezentate de prima instanţă în cuprinsul sentinţei atacate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la rândul său, constată că, potrivit art. 397 alin. (4) C. proc. pen., dispoziţiile din hotărâre privind luarea măsurilor asigurătorii şi restituirea lucrurilor sunt executorii, motiv pentru care dispoziţia instanţei de fond din sentinţa de condamnare cu privire la aceste măsuri a fost pusă în executare.

Contrar apărării contestatorului A. invocată în argumentarea contestaţiei la executare formulate şi astfel cum corect a reţinut prima instanţă, dispoziţiile art. 397 alin. (4) C. proc. pen. constituie o excepţie de la efectul suspensiv al apelului, prevăzută de teza finală a dispoziţiilor art. 416 C. proc. pen.

Excepţia de la caracterul suspensiv al apelului rezultă din modalitatea în care legiuitorul a înţeles să reglementeze dispoziţiile aplicabile în materia măsurilor asigurătorii, prin acordarea caracterului executoriu al acestora şi punerea lor de îndată în executare, chiar şi în situaţia formulării căii de atac a apelului, cale de atac care suspendă punerea în executare a dispoziţiilor cuprinse în respectiva sentinţă penală, cu excepţia acelor dispoziţii care au caracter executoriu.

Prin reglementarea caracterului executoriu al dispoziţiilor privind luarea măsurilor asigurătorii, legiuitorul a urmărit acordarea posibilităţii de a indisponibiliza în mod imediat acele bunuri mobile şi imobile aparţinând inculpatului sau suspectului, până la soluţionarea definitivă a cauzei, pentru a evita posibilitatea ca bunurile respective să fie înstrăinate, distruse, sustrase de la executare, aceasta, în situaţia în care, la data rămânerii definitive a hotărârii penale, bunurile respective ar fi fost folosite pentru garantarea plăţii despăgubirilor stabilite pentru latura civilă, pentru garantarea confiscării speciale sau pentru garantarea plăţii cheltuielilor judiciare.

Concluzionând, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. nu sunt incidente în cauză, măsura pusă în executare în baza sentinţei penale contestate fiind executorie.

Pentru aceste considerente, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 597 alin. (8) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva sentinţei nr. 62/F din 30 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia I penală.